26 MARTIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 590: Imparatul Mauriciu (n. cca. 539 – d. 602), il asociaza la domnie pe fiul sau Theodosius. În 602 Mauriciu a fost ucis, împreună cu familia sa, de către răsculatul Focas, care i-a succedat la tron. Flavius Mauricius Tiberius Augustus , cunoscut sub numele de Mauriciu/Maurikios, a fost împărat bizantin bizantin între 582 și 602. El a fost ultimul membru al dinastiei iustiniene. Mauriciu s-a născut în Arabissus, în Cappadocia. A intrat în cariera militară și în 572 a ajuns comandant al armatei bizantine. El a fost adoptat de Tiberiu I și l-a succedat la tron. În 579, în timpul războaielor Sassanide a fost numit comandant suprem al trupelor bizantine din Asia. În 581 a obținut o victorie zdrobitoare împotriva perșilor, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu Constantina, fiica lui Tiberiu, împreună cu care i- a avut copii pe Teodosiu si Tiberiu. Când a ajuns pe tron, a început să plătească tribut avarilor, iar imperiul a fost devastat de războaiele cu perșii și slavii. În 586 a obținut, la Dara, o noua victorie asupra perșilor, impiedicand înaintarea lor pentru doi ani. După aceasta, Mauriciu a impus o uniune între Biserica Armeniană și Patriarhia de la Constantinopol. După victoria din est, Mauriciu s-a indreptat cu atenția spre Balcani, unde avarii, împreună cu slavii, ocupaseră cetatea Sirmium și asediau orașul Thesalonikii. Mauriciu a început campania în 591, iar în 593, generalul Priscus îi alungă pe avari dincolo de Dunăre. În 598 avarii au făcut pace, iar în 601 slavii au suferit o înfrângere umilitoare la nord de Dunăre. Mauriciu a organizat provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un exarch (de Ravenna, etc.), începând din 584. Prin creearea exarhatelor din Italia, Mauriciu a încetinit invazia lombarzilor. Mauriciu i-a ridicat pe fii săi la rangul de co-împărați: Teodosiu, fiul cel mare, guverna provinciile apusene, iar Tiberiu, provinciile balcanice. Această împărțire a conducerii aduce aminte de Tetrahia lui Dioclețian. A fost tolerant față de crestinii monofiziți. În 602, trupele dunărene s-au revoltat împotriva lui sub conducerea generalului Focas. Ei l-au forțat pe Mauriciu să abdice și să fie desemnat împărat Teodosiu sau generalul Germanus, dar revolta a luat amploare și Mauriciu a fost nevoit să fugă cu familia sa la Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Nu a apucat să iasă din oraș, fiind executat la ordinul lui Focas, care i-a urmat la tron, la 27 noiembrie 602 (unii spun 23 noiembrie). Împărăteasa Constantina și trei fiice ale sale au fost cruțate și trimise la o mănăstire. Mauriciu este autorul cărții militare Strategikon.
· 1026: Conrad al II- lea este incoronat imparat al Sfantului Inperiu Romano-German de Papa Ioan al XIX-lea.
· 1169: Saladin devine emir al Egiptului. Saladin sau Salah al-Din (n. 1138 – d.4 martie 1193) a fost de origine kurd, originar din Tikrit si a devenit primul sultan Ayyubid al Egiptului si Siriei. La apogeul puterii sale a domnit peste Egipt, Siria, Yemen,Irak, Mecca,Hejaj si Diyarbakir. A fost principalul adversar al Cruciatilor in fata carora si-a câștingat respectul, mai ales al lui Richard Inima de Leu, datorita vitejiei sale.
· 1344: Reconquista spaniola. Cetatea araba Algeciras se preda trupelor regatului Castiliei. A fost unul dintre primele razboaie europene in care a fost folosit praful de pusca. Forțele castiliene conduse de regele Alfonso al XI-lea, aliat cu Regatul Aragon și Republica Genova, au avut ca obiectiv capturarea orașului musulman Al-Jazeera Al-Khadra, denumit Algeciras de creștini, care era capitala și principalul port al teritoriului european al Imperiului Marinid. Asediul a tinut douăzeci și una luni. Populația orașului care numara aproximativ 30.000 de persoane, inclusiv civili berberi și soldați, a suferit o blocadă pe uscat și pe mare care a împiedicat aprovizionarea sa. Emiratul arab din Granada a trimis o armată pentru a salva orașul, care a fost învinsa lângă Río Palmones. După aceasta, la 26 martie 1344, orașul a fost încorporată în Regatul Castilia.
· 1636: Este fondata Universitatea din Utrecht, Olanda. Este una dintre cele mai vechi universități din Țările de Jos și una dintre cele mai mari din Europa. In 2012 numarul studentilor inscrisi a fost de 30449, iar cel al angajatilor de 5295. Universitatea a fost evaluata ca cea mai bună universitate din Țările de Jos de clasamentul Shanghai a Universităților Mondiale in 2013, fiind cotata pe locul 13 in randul universitatilor europene și pe locul 52 intre cele mai bune universitati din lume. Motto-ul universității este “Sol Iustitiae ILUSTRA nr”, care înseamnă “Soarele Justiției, să strălucească peste noi.” Acest motto a fost spicuite dintr-o traducere literală a Bibliei în limba latină a Maleahi 4: 2.
· 1642: Filosoful englez Thomas Hobbes, partizan al Stuartilor și refugiat în Franța din1640, a publicat cartea „Du citoyen”/”Despre cetatean”.
· 1786: Începe domnia lui Nicolae Mavrogheni în Valahia. Aceasta a durat intre 26 martie 1786 si 8 iunie 1790. La 26 martie/6 aprilie 1786, sultanul numea ca domn al Ţării Româneşti pe Nicolae Mavrogheni. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Mavrogheni, în afara faptului că este taxat drept “ciracul” căpitanului otoman sau “galiongiu”, are obiceiul de a se amesteca mai în toate: măturatul străzilor, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, hoţiile de la drumul mare, furtişagurile, preţurile, pieţele, boieriile, dregătoriile, judecăţile, organizarea militară, certurile casnice etc. În fapt, domnul se afla mai peste tot, căci umblă deghizat prin Bucureşti pentru a verifica astfel dacă poruncile îi sînt respectate. Dionisie Eclisiarhul povesteşte: “şi au început a umbla zioa şi noaptea pre uliţe şi prin curţile boereşti, uneori diptil, alteori de faţă, cînd călare, cînd pe jos, cu doi trei arnăuţi după el, şi cercînd care cum să află pe la casele lor” sau “să înbrăca uneori Mavrogheni Vodă în haine popeşti, alteori să îmbrăca cu rasă şi podcapet, călugăreşte, şi mergea pe la beserici de cerca cum slujesc preoţii şi pe ce vreame săvîrşescu slujba”. Vodă Mavrogheni încerca să pună ordine mai în toate, s-a amestecat în actul de justiţie, fără a mai ţine cont de existenţa departamentelor de judecată, de părerile “judecătorilor”, de reformele precedesorului său Ipsilanti: “însă el judeca, el hotăra şi însuşi el purunciia de pedepsiia pre cel ce i să părea a fi vinovat”. Verifica el însuşi dacă mărfurile se vînd bine prin pieţe şi tîrguri, “făcea cercări şi la cei ce vindea pîine şi alte bucate, şi pe la băcănii”, pe cei găsiţi cu “vînzarea rea” “îi rîdica şi-i pedepsiia foarte rău şi le lua gloabă (amendă)”; dacă copiii îşi respectă părinţii, dacă creştinii merg la biserică, dacă sătenii “se gîlcevesc”, dacă drumurile sînt sigure sau dacă se ia mită sau dacă se vorbeşte urît. Pedeapsa este atît de aspră, punea “să-i înţape fără nici o judecată”, că, “fără de voie”, norodul se conformează: “pe atunci nu era a vedea sau a auzi gîlcevindu-se oamenii în sat, sau a să ucide, şi nu să auziia nume de hoţi undeva, şi călătoriia oamenii şi neguţătorii oriunde fără frică”. Pînă şi preoţii primesc “straşnică poruncă” de a fi în slujba enoriaşului. La capătul Podului Mogoşoaiei (lângă Muzeul Ţăranului Român) a construit o biserică ce a dăinuit până astăzi. Totusi, excesele sale, plimbările pe uliţele Bucureştilor într-o sanie trasă de cerbi cu coarnele poleite cu aur, fanatismul religios, acordarea de boierii oricui plătea bine, au anulat faptele sale bune. Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786) pune pe seama lui vodă următorul discurs: “Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei”. În timpul războiului ruso-turc din 1787-1792, el s-a confruntat cu armatele austriece și a obținut un oarecare succes în primul an. După înfrângerea trupelor otomane în 1789, armata austriacă a ocupat o parte din teritoriul Țării Românești, inclusiv capitala București. Voda Mavrogheni a pierdut protecția lui Hassan Pasha, care a murit si a fost bătut în iunie 1790 de către austrieci. În primele zile ale lunii septembrie 1790 Prințul Nicolae Mavrogheni a fost convocat de către Marele Vizir Yusuf Pașa la sediul armatei otomane și a fost decapitat în satul Byala 30 km sud de Vidin,din ordinul sultanului Selim al III – lea.
· 1830: Este publicata in Palmyra, New York, ”Cartea lui Mormon”, cartea sfanta a sectantilor mormoni americani, de catre predicatorul american Joseph Smith, Jr. (n. 23 decembrie 1805 – d.27 iunie 1844). Joseph Smith, Jr. a fost un lider religios american, care a fondat mișcarea Sfinților din Zilele cele din urmă, cunoscută și drept „mormonism”. Adepții lui Smith au afirmat despre el că ar fi primul profet din Zilele cele din urmă, a cărui misiune era să reînființeze Biserica Creștină originară, considerată pierdută la scurt timp după moartea apostolilor, datorită unei apostazii. Această reînființare a inclus și fondarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, precum și publicarea Cărții lui Mormon și a altor scripturi noi. La moartea sa, noua confesiune avea deja zeci de mii de adepti. Adepții diferitelor confesiuni care au izvorât din învățăturile lui Smith sunt astăzi în număr de treisprezece, până la paisprezece milioane. Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este cea mai mare confesiune, cu aproximativ 13 milioane de membri. A doua ca mărime este Comunitatea lui Hristos, numită inițial Biserica Reorganizată a lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cu aproximativ 250.000 de membri. Alte confesiuni ale Sfinților din Zilele din Urmă au un număr de membri de ordinul zecilor de mii.
· 1846: I. Heliade Rădulescu lansează în revista “Curier de ambe secse” proiectul “Bibliotecii universale”, care prevedea traducerea în următorii 10 ani a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, ştiinţifice, politice, literare, etc., plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat.
· 1859: Începe Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor Puterilor Garante, care recunosc oficial, la 01.04.1859, dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domnitor în Muntenia şi Moldova.
· 1871 - Instaurarea Comunei din Paris, autoritate locală cu ideologie de extremă stîngă instaurată prin forţă, pe care guvernul republican o va înlătura cu ajutorul armatei la 28 mai
· 1872 – Thomas Martin patenteaza extinctorul.
· 1886: Ion Suruceanu, primul arheolog din Basarabia ţaristă, devine membru titular al Societăţii Arheologice din Rusia. Tot în acest an el este ales membru titular al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa. Ion Casian Suruceanu (n. 19 decembrie 1851 la Vadul lui Vodă – d. 19 noiembrie 1897 la Chișinău) a fost un arheolog și istoric basarabean, membru de onoare (din 1888) al Academiei Române. A cercetat ruinele antice din Basarabia și Novorusia, îndeosebi cele ale cetății Tyras si a publicat nenumărate articole în limbile rusă, română și franceză (era ginerelele arheologului amator, francezul Christophe-Charles Sicard, instalat în Basarabia ca viticultor). A întemeiat la Chișinău un muzeu de arheologie („Muzeul antichităților din Pontul scitic”), din păcate jefuit în 1917 de trupele bolsevizate aflate in debandada în momentul Revoluției ruse. Printre lucrariile sale mai cunoscute sunt Încercare de a dovedi situația cetății scitice Alectora și a „Coastei de azur” menționată de Constantin Porfirogenetul și Inscripții grecești și latinești descoperite în anii 1889-1894, publicate respectiv la Odesa în 1888 și la Sankt-Petersburg în 1894.
· 1895: A apărut, la București, până la 18 martie 1901, revista umoristică „Moș Teacă”, editată de Anton Bacalbașa.
· 1918: Are loc la Roma, Congresul nationalităţilor asuprite din Austro-Ungaria, care adoptă o moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui ca stat naţional independent sau de a se uni cu statul naţional existent.
· 1918: La Chişinău, in Republica Democrată Moldovenească, soseşte preşedintele Consiliului de Miniştri al României Alexandru Marghiloman, însoţit de reprezentanţi ai guvernului român. Împreună cu ei vine şi basarabeanul Constantin Stere.
· 1923: Parlamentul României votează Constituţia României Mari, una dintre cele mai avansate şi democratice constituţii din Europa acelui timp. Proiectul Constituţiei a fost supus dezbaterii din Parlament de către Partidul Național Liberal, acest proiect fiind contestat de principalele partidele de opoziție, Partidul Național Român și Partidul Țărănesc, care nu au participat la votarea ei. În cele din urmă, noua Constituție va fi acceptată de toţi reprezentanții politici, deoarece contestarea ei nu privea conţinutul, ci procedura de adoptare și astfel Constituţia va fi fost promulgată de regele Ferdinand prin decret regal la 28 martie 1923. Prevederile noii Constituţii întăreau rolul Parlamentului în viaţa politică consfințind libertatea cuvântului, a întrunirilor, a presei, precum și egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor din România. De asemenea, în textul noii Constituției era stipulat faptul că România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil ce nu poate fi înstrăinat. Noua Constituție, după cum am mai spus, punea accentul pe caracterul național si unitar al statului român, precizând totodată că limba româna este limba oficială a statului, această precizare fiind necesară pentru a fi înțeleasă și implementată și de minoritățile naționale ce trăiau în România. ,,Constituția unificării” sau „Constituția liberală” cum mai a fost numită această Constituție, avea la bază Constituția adoptată în 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, un număr de 78 s-au păstrat de la cea din la 1866, textul ei consacrând-se ferm principiul separației puterilor în stat. Astfel, Parlamentul constituia puterea legislativă a statului şi era după model bicameral, fiind compus din Senat și Adunarea Deputaților și avea rolul de a propune, de a discuta, de a vota și de a abroga legile, având și drept de control asupra activității guvernului. Tot în textul acestei Constituții exista articolul ce prevedea că Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui prin intermediul miniștrilor, tot regele fiind acela care numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, convoca și dizolva Parlamentul, avea drept de amnistie și grațiere, conferea decorații, încheia acorduri internaționale, acestea devenind valabile doar după ce erau aprobate de Parlament. De asemenea, orice act al regelui, trebuia contrasemnat de ministrul de resort pentru a putea fi pus în practică și a fi recunoscut ca act oficial. Regele nu avea de asemenea, ascendenţă asupra puterii judecătorești, actul de justiție se exercita numai de către organele judecătorești, hotărârile se pronunțau „în virtutea legii” și se executau „în numele regelui”. Cu privire la legalitatea legilor din Constituție, se specifica foarte clar că ,,numai Înalta Curte de Casație” are dreptul de a judeca constituționalitatea legilor şi de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare statului de drept”. Constituția din 1923 a funcționat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a inițiat, ca urmare a instaurării dictaturii regale, o nouă Constituție, care întărea însă puterea regală şi limita libertățile democratice.
· 1926: are loc semnarea la Bucureşti, România, a Tratatului de garanţie româno-polon. Ambele state se angajau să se ajute în cazul unei agresiuni externe pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei politice.
· 1931: Este fondata compania aeronautica elvetiana Swissair.
· 1937: In Crystal City, Texas, cultivatorii de spanac au sponsorizat ridicarea unei statui pentru omagierea personajului de desene animate Popeye Marinarul.
· 1945: S-a încheiat bătălia de la Iwo Jima; pierderile japonezilor au fost de 22.000 de soldați, iar cele ale armatei SUA au fost de 4.500.
· 1953: Cercetatorul american Jonas Salk a declarat, intr-o emisiune radio, descoperirea vaccinului anti-poliomielitic, anuntul in premiera fiind catalogat de maxima importanta pentru ca facea posibila salvarea a zeci de mii de bolnavi, indeosebi copii. Poliomielita, cunoscuta si sub numele de ”paralizie infrantila”, este o afectiune cauzata de un virus, care poate determina paralizii grave, uneori ireversibile, ducand la invaliditati si care afecteaza mai ales copiii. In anii ’40-’50, epidemiile aparute au ucis mii de persoane, numai in 1952 peste 3.000 de oameni decedand din cauza acestei boli, iar alte 50.000 fiind afectate de virus. Pentru ca virusul se transmitea cu usurinta, epidemiile de poliomielita erau ceva obisnuit in primele decenii ale secolului XX. De altfel, chiar presedintele american Franklin D. Roosevelt s-a imbolnavit de poliomielita, la varsta de 39 de ani paralizand partial din aceasta cauza. Ulterior, Roosevelt si-a transformat casa din Warm Springs, Georgia, intr/un centru de recuperare pentru bolnavii de poliomielita. Procedura lui Jonas Salk, incercata pentru prima oara fara succes de catre americanul Maurice Brodie in anii ‘30, a constat in anihilarea mai multor tulpini de virusi, iar apoi in injectarea virusilor, deveniti benigni, in fluxul sanguin al unei persoane sanatoase. Sistemul imunitar al persoanei urma apoi sa creeze anticorpii meniti sa faca organismul imun la viitoarele expuneri la poliomielita. Salk a facut primele incercari pe oameni asupra unor fosti pacienti, asupra sa si a familiei sale, iar in 26 martie 1953 si-a facut publica descoperirea la reteaua de radio CBS si doua zile mai tarziu intr-un articol al Jurnalului Asociatiei Medicale Americane. Salk, nascut in New York in 1914 din parinti rusi si evrei, a inceput cercetarile pe vaccinul care provoaca poliomielita pe vremea cand era student la medicina, iar ulterior le-a continuat din pozitia de cercetator-sef al Laboratului Universitatii din Pittsburgh, in 1948 inregistrand primele succese. In aprilie 1955, s-a anuntat ca vaccinul este eficient si sigur si a inceput o campanie nationala de inoculare, iar rezultatele s-au vazut imediat pentru ca numarul imbolnavirilor a scazut enorm. In 1962, a devenit disponibil un vaccin administrabil pe cale orala, realizat de cercetatorul american de origine poloneza Albert Sabin. Acest fapt a facilitat foarte mult distributia vaccinului anti-poliomielita. Jonas Salk a fost rasplatit cu Medalia Libertatii, distinctie care i-a fost acordate de presedintele SUA in 1977. Cercetatorul american a incetat din viata in, 1995, in La Jolla, California.
· 1971 - Ziua Independenţei în Republica Populară Bangladesh. Sărbătoare naţională.
· 1975: A intrat in vigoare Conventia privind interzicerea dezvoltarii, producerii si stocarii de arme biologice, in momentul ratificarii de 22 dintre statele semnatare ale actului redactat la 10 aprilie 1972.
· 1979: S-a semnat la Casa Alba in Washington, un acord istoric de pace intre presedintele Egiptului, Anwar el-Sadat, si premierul Israelului, Menachem Begin, in fata sefului de stat al SUA, Jimmy Carter.
· 1987: A fost semnată, la Beijing, declarația comună chino-portugheză, prin care se stipula ca teritoriul Macao să fie retrocedat Chinei cu începere de la 20 dec. 1999; astăzi insula este Regiunea Administrativă Macao.
· 1991: Presedintii Argentinei, Braziliei, Paraguayului si Uruguayului au semnat Tratatul de la Asuncion (Paraguay), care prevedea crearea ’’Pietei Comune a Sudului’’ (Mercosur) in 1995.
· 1995: A intrat in vigoare Acordul de la Schengen, semnat de sapte tari membre ale Uniunii Europene pentru a facilita calatoriile fara pasapoarte si controale vamale ale propriilor cetateni.
· 1997: Au fost descoperite la Santa Fe, California, 39 de cadavre ale unor membri ai cultului suicidal ”Poarta Raiului”, a caror moarte a coincis cu aparitia cometei Hale-Bop.
· 1999: Un juriu din Michigan (SUA) l-au gasit vinovat de crima pe dr. Jack Kevorkian, pentru administrarea unei injectii letale unui pacient incurabil, care dorea sa moara asistat medical.
· 1999: Peste 40 de morţi şi circa 120 de răniţi este, potrivit postului de radio “EHO MOSKVI”, bilanţul celui de-al doilea bombardament lansat de aviaţia NATO împotriva Iugoslaviei. Bilanţul total al primelor două atacuri se ridică la 100 de morţi şi peste 350 de răniţi.
· 2003: Ministrul român al afacerilor externe, Mircea Geoană participă, la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare la NATO
· 2007: Prima ediție a Premiilor Gopo. Premiile Gopo sunt premii cinematografice românești oferite de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc. Anual, sunt recompensate cele mai importante realizări cinematografice naționale din cursul anului precedent. Numele festivalului este un omagiu la aniversarea celor 50 de ani de la câștigarea la Festivalul cinematografic de la Cannes a Palme d’Or-ului de regizorul Ion Popescu Gopo , pentru “Cel mai bun scurt metraj de animație”. Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923,Bucuresti – d.29 noiembrie 1989, Bucuresti ),actor,artist plastic,scenarist si regizor de film, a fost creatorul a n umeroase filme de desen animat în care personajul principal era “omuletul lui Gopo , o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu