4. /15 APRILIE 2021 / POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
OPERE
- La scara 1/1, versuri, București, 1947;
- Sufletul nostru, versuri, București, 1949;
- An viu - nouă sute și șaptesprezece, versuri, București, 1949;
- Nică fără frică, basm în versuri, București, 1950;
- Ce-a văzut Oana, versuri pentru copii. București, 1952;
- Horea nu mai este singur, versuri, București, 1952;
- Tinerețe, versuri, București, 1953;
- Florile patriei, versuri pentru copii, București. 1954;
- Versuri alese, București, 1955;
- Vârstele anului, versuri, București, 1957;
- Dialogul vântului cu marea, versuri, București, 1957;
- Prințul Miorlau, versuri pentru copii, București, 1957:
- Botgros, cățel fricos, versuri pentru copii. București, 1957;
- Chipuri hazlii pentru copii. versuri, București, 1958;
- Aventurile lui Trompișor, versuri pentru copii, București, 1959;
- Inverno (Iarna), versuri, traducere în italiană de Antonio Uccello, Roma, 1960;
- Spectacol în aer liber. O monografie a dragostei, versuri, București, 1961;
- Sărbători zilnice, versuri, București, 1961
- Încurcă-lume, versuri pentru copii, București. 1961;
- Poezii, pref. de Ov. S. Crohmălniceanu. București, 1962;
- Curcubeu, versuri pentru copii. București, 1962;
- Să ne facem daruri, versuri. București, 1963;
- Îl cunoașteți pe Tică?, versuri pentru copii, București, 1964;
- Disciplina harfei. versuri, București, 1965;
- Sângele, versuri. București, 1966;
- Destinele paralele, versuri. București, 1967;
- Uită-l este... uită-l nu e, piesă pentru copii, București, 1967;
- Ambitus, versuri. București, 1969;
- Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, poveste în versuri, București. 1969 (ed. II,* Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru – si alte poezii , București, Ed. Cartile Tango, 2010);
- Întâmplări cu haz, versuri pentru copii. București, 1969;
- Cronofagie. 1944-1969, versuri, București, 1970;
- Recviem, versuri, București, 1971
- Marea conjugare, versuri, Cluj, 1971;
- Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, București, 1971 I (ed. II, Confidențe fictive. Atât de grozavă și adio alte proze, București, 1976),(ed. III,* Confidente fictive. Atat de grozava si adio si alte proze , București, Ed. Cartile Tango, 2008);
- Loto-Poeme. București, 1971;
- Spectacol în aer liber. O altă monografie a dragostei, versuri, București, 1974, (ed. II,* Spectacol in aer liber. O alta monografie a dragostei , București, Ed. Cartile Tango, 2008) ;
- Între noi copiii, București, 1974;
- O sută de poeme, selecția autoarei, în colab. cu Șerban Foarță, București, 1975;
- Suave, versuri, București, 1977;
- Virages/Viraje, versuri, trad. în lb. franceză de autoare, în colab. cu E. Guillevie și Lily Denis, București, 1978;
- De îndurare, versuri, București, 1981;
- Blue Apple (Mărul albastru), trad. în lb. engleză de Eva Feiler, New York, 1981;
- Lady of Miracles, versuri, trad. de Laura Schiff, București, 1982;
- Numărătoarea inversă, versuri, București, 1983;
- Jocuri de vacanță, versuri și proză, București, 1983;
- El sangre (Sângele), trad. în lb. spaniolă de Micaela Rădulescu, București, 1983;
- Roșcată ca arama și cei șapte șoricari, versuri pentru copii, București, 1985;
- Lady of Miracles, trad. de Laura Schiff, Berkley, 1988;
- Call Yourself Alive?, versuri, trad. în lb. engleză de Brenda Walker și Andreea Deletant, Londra, 1988 (ed. II, 1989);
- Life Sentence. Selected Poems, Edited and with an Introduction by William Jay Smifh, New York and London, 1990 (Translators: Richard Wilbur, Stanley Kunitz, Carolyn Kiser, Nina Cassian, Andreea Deletant, Petre Solomon, Cristian Andrei etc);
- Cheerleader for a Funeral. Translated by Brenda Walker with the author, London & Boston, 1992;
- Cearta cu haosul, versuri și proză (1945-1991), București, 1993;
- Desfacerea lumii: 1984-1996, versuri, București, 1997;
- Take My Word for It, versuri, New York, 1998;
- Something Old, Something New, poeme, cu desene ale autoarei, Tuscaloosa, Alabama, 2002;
- Memoria ca zestre. Cartea I: 1948-1953, 1975-1979, 1987-2003; Cartea II: 1954-1985, 2003-2004, București, 2003-2004 (ed. II,* NINA CASSIAN - MEMORIA CA ZESTRE (3 vol.), București, Ed. Cartile Tango, 2010);.[11]
- C'è modo e modo di sparire. Poesie 1945-2007, în limba italiană, Milano, Adelphi, 2013. Antologie îngrijită de Ottavio Fatica. Traduceri din română de Anita Natascia Bernacchia; traduceri din engleză de Ottavio Fatica.
TRADUCERI
- Vl. Maiakovski, Ce să fiu, București, 1951;
- M. Isakovski, Poezii alese, București, 1951;
- Vl. Maiakovski, Calul năzdrăvan, București, 1952;
- idem, Iată o cărticică în dar, despre moarte, despre far, București, 1953;
- idem, Pe fiecare filă, un elefant, o cămilă, București, 1953;
- A. Barto, Sărbătoarea ta, București, 1953;
- Vl. Maiakovski, Copiilor, București, 1953;
- K. Ciukovski, Povești, București, 1956 (ed. II, 1959; ed. III, 1963);
- Moliere, Mizantropul, București, 1956 (ed. II, 1966);
- idem, Femeile savante, București, 1958 (ed. II, 1974);
- Mărgărita Aligher, Zoia, București, 1958;
- Iannis Ritsos, Arhitectura copacilor, București, 1959;
- K. Ciukovski, Puișorul, București, 1959;
- D. Rendis, Legenda lacului, București, 1963;
- Iannis Ritsos, A patra dimensiune, București, 1964;
- D. Rendis, Poezii, București, 1966;
- B. Brecht, Versuri, București, 1966;
- Christian Morgenstern, Cântece de spânzurătoare, București, 1970;
- Paul Celan, Versuri, în colab. cu Petre Solomon, București, 1973;
- H. Kahlau, Fluxul lucrurilor, București, 1974;
- Moliere, Femeile savante, București, 1974;
- E. Guillevie, Poeme, București, 1977;
- I. Manger, Balada evreului care a ajuns de la cenușiu la albastru, trad. în colab. cu I. Bercovici, București, 1983.
COMPOZIȚII MUZICALE
| Nina Cassian | |
 Nina Cassian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Renée Annie Cassian |
| Născută | [2][3][4][5]  Galaţi, România[6] |
| Decedată | (89 de ani)[2][7] New York, SUA |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (infarct miocardic) |
| Părinți | I. Cassian-Mătăsaru, Jana Smilovici |
| Căsătorită cu | Vladimir Colin, Al. I. Ștefănescu, Maurice Edwards |
| Naționalitate |  România,origine evreiască |
| Cetățenie |  Statele Unite ale Americii |
| Ocupație | poetă, eseistă, traducător |
| Pseudonim | Maria Veniamin, Ana Varga, Nic, Hortensia |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
| Limbi | limba română[1] limba engleză |
| Studii | Institutul "Pompilian" din Calea Rahovei |
| Pregătire | George Lövendal, M. H. Maxy, Beate Fredanov, Alexandru Finți, Theodor Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Alfred Mendelsohn, Leon Klepper |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1947 - 2010 |
| Mișcare/curent literar | proletcultism |
| Specie literară | poezie, eseu, proză, memorii |
| Operă de debut | 1947 - „La scara 1/1” |
| Note | |
| Premii | 1969 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România |
El cuprinse, dulce, sanul ei - Nina Cassianrd
În țara lui Mură-n Gură - Nina Cassian
Patima - Nina Cassian
Donna miraculata - Nina Cassian
CITATE.
3. Înfrumuseţat de dragoste, ai început să cânţi.
4. Mie îmi place să cred că şi dragostea împlinită şi fericită e pe măsura profunzimii sentimentelor.
5. Sunt clipe ciudate, neînsemnate pe harta iubirii de la-nceput. Clipe pe care, mult mai târziu, le cauţi cum cauţi, printre nisipuri, firul de aur pur, străveziu...
6. Subconştientul nostru e mai liber şi se joacă mai bine ca noi.
9. E util să fii ambiţios într-un proiect concret, pentru a atinge ceva, dar ambiţia ca atare, pe termen lung e un sentiment devorator.
10. Să nu uităm că de când s-a ivit pe Pământ omul a produs: fie desene în peşteră, fie cântece, dansuri... Adică există o parte creatoare a speciei umane pe care nu o poate opri nicio dictatură.
| Maria Berényi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 15 aprilie 1959 Micherechi, Bichiș, Ungaria |
| Naționalitate | Maghiară |
| Etnie | maghiară |
| Ocupație | poetă |
| Studii | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta Universitatea Babeș-Bolyai |
| Note | |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural |
Modifică date / text  | |
Maria Berényi (n. 15 aprilie 1959, Micherechi, Bichiș, Ungaria)[1] este o poetă a comunității românești din Ungaria.
Biografie
Maria Berényi a obținut licența în filologie la Universitatea „Eötvös Lóránd” din Budapesta, Facultatea de Filologie. În perioada 1983-1993 a colaborat cu Serviciul de presă al minorităților din Ungaria iar din 1993 a fost numită Directoare a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, funcție deținută până în prezent.[2]
Activitate
Maria Berényi a scris poezii în limba română și maghiară ce au fost publicate atât în reviste românești (precum Familia, Arca, Steaua, Poesis) cât și în reviste din Ungaria (Foaia românească, Almanah, Calendarul românesc, manuale românești, Barátság, Napút, Polisz). De asemenea, a organizat 22 de simpozioane internaționale cu participanți din Ungaria, Austria, România, Serbia și Ucraina.[3]
Titluri științifice
- 1986: Doctor în filologie al Universității „Eötvös Lóránd”, Budapesta.
- 2001: Doctor (PhD) în istorie al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca[3]
Distincții
- Premiul Eminescu din partea Editurii „Mihai Eminescu”,1994
- Premiul Pro Cultura Minoritatum Hungariae din partea Institutului Cultural Maghiar din Budapesta,2009
- Medalia Aniversară a Universității „Petru Maior” 1960-2010 din partea Universității „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș, 2010
- Diploma Constantin Brâncuși acordată de Guvernul României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, 2011
- Ordinul Meritul cultural în grad de Comandor acordat de Președintele României, 2011
- Medalia și diploma Pentru Micherechi, 2012
- Diplomă de onoare din partea Institutului Cultural Român din Budapesta, 2012
- Distincția Placheta de aur din partea Universității Vasile Goldiș din Arad, 2012
.jpg)
Mihail Vasilievici Lomonosov (în rusă Михаи́л Васи́льевич Ломоно́сов, n. ,[2][1] Lomonosovo(d), Holmogorskoe sel'skoe poselenie(d), Regiunea Arhanghelsk, Rusia – d. ,[2][1] Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un savant, poet și filolog rus.
Biografie
Lomonosov s-a născut în Gubernia Arhanghelsk într-o familie de țărani. Din copilărie se ducea împreună cu tatăl său în largul mării să prindă pește. Băiatul a învățat de timpuriu să citească și dorea nespus de mult să învețe mai departe. La 12 ani Lomonosov fuge de acasă la Moscova pentru a învăța. Se duce până acolo pe jos, însoțind niște care cu pește înghețat.
Ca să poată intra la academia Slavo-Greacă-Latină din Moscova, el a fost nevoit să se dea drept fecior de nobil, căci ușa academiei era închisă pentru un băiat țăran. Șase ani mai târziu, drept răsplată pentru succesele sale remarcabile, Mihail Lomonosov a fost trimis în Germania la Christian Wolff, ca să studieze mineralogia și chimia.
Contribuții
După ani de muncă încordată pe făgașul științei Lomonosov devine unul din cei mai mari învățați.
E greu de închipuit cum un singur om a putut să facă atât de mult în domeniul științei, în literatură și în artă. Un istoric francez credea că în Rusia sunt doi Mihail Lomonosov – unul învățat și chimist, iar celălalt scriitor. Dar poetul și chimistul erau de fapt unul singur, Mihail Lomonosov. În plus el mai era și fizician, pictor, geograf, istoric, promotor al culturii și om de stat.
Fizică
Experiențele în domeniul fizicii și chimiei pe care Lomonosov le făcea în laboratorul său se caracterizau printr-o mare precizie. Odată a cântărit un vas închis ermetic conținând bucățele mici de plumb și apoi l-a încălzit până la roșu, până ce bucățele de plumb s-au acoperit cu un sloi alb; cântărind din nou vasul a observat că acesta nu și-a schimbat greutatea. Astfel a descoperit sau intuit una din legile de bază ale naturii, legea conservării masei substanțelor[3]. Numai această singură descoperire ar fi fost de ajuns pentru a-l considera pe Lomonosov un mare savant.
Lomonosov afirma că toate corpurile sunt compuse din particule minuscule, numite molecule și atomi[4][5][6]
Chimie
Lomonosov a fost printre primii care au consemnat solidificarea mercurului. A susținut originea organică a solului și a combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale).
Astronomie
Lomonosov a proiectat și a construit un telescop pentru observarea stelelor și a planetelor. Cu ajutorul acestui telescop el a descoperit că planeta Venus este înconjurată de atmosferă ca și Pământul nostru. Astronomii au izbutit să repete această observare după mai mult de o sută de ani.
Toată viața sa Lomonosov și-a dedicat-o dezvoltării științei. El a afirmat că Universul este infinit. El a mai afirmat că tot ce există: pământul, planetele, se schimbă și se dezvoltă când spre bine, când spre rău.
Scrieri literare
- 1739: Epistola despre regulile prozodiei ruse (Письмо о правилах российского стихотворства, Pismo o pravilah rossiiskogo stihotvorstva), considerații teoretice asupra literaturii clasice.
- 1748: Retorica (Риторика, Ritorika), tratat exemplificat cu versuri proprii și care fundamentează principiile versului tonic
- 1750: Tamira și Selim ("Tamira i Selim"), tragedie
- 1752: Epistola despre foloasele sticlei (Письмо о пользе стекла, Pismo o polse stekla), poezie în tradiția barocă
- 1752: Demofont
- 1755: Gramatica rusă ("Rossiiskaia grammatika"), lucrarea prin care a inițiat studiul științific al limbii ruse
- 1756/1761: Petru cel Mare (Пётр Великий, "Piotr Veliki")
- 1757: Imnul bărbii (Гимн бороде, "Gimn borode").
Prin operele sale literare, Lomonosov a contribuit la crearea limbii literare, fiind supranumit părintele literaturii ruse moderne.
Apreciere
Lomonosov a depus multe eforturi pentru a deschide prima Universitate de Stat din Rusia, care astăzi se compară cu cele mai bune universități din lume și poartă numele lui.
CITATE:
1. Raţionamentele minţii se clădesc din experienţe sigure şi repetate.
2. În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul.
3. Nu-i poate fi dat omului nimic mai presus şi mai măreţ decât cercetarea, în care frumuseţea şi importanţa descoperirilor îl încurajează şi-i dă o anumită desfătare.
MODEST MORARIU
| Modest Morariu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] Cernăuți, Bucovina, România |
| Decedat | (58 de ani)[1] |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet, prozator, eseist, traducător, redactor-șef |
| Limbi | limba română |
| Studii | Facultatea de filologie, Universitatea București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1958-1988 |
| Operă de debut | Jules Renard, Morcoveață (traducere) (1958) |
| Opere semnificative | Întoarcerea lui Ulise (1982) |
| Modifică date / text | |
Modest Morariu (n. 11 august 1929, Cernăuți – d. 15 aprilie 1988, Bucuresti) a fost un poet, eseist, prozator și traducător român. Descendent al unei vechi familii de intelectuali din Cernăuți, printre care se numără și mitropolitul Silvestru, fiul său, Vasile Morariu fiind coleg cu Mihai Eminescu la Viena. Liceul l-a început la Cernăuți și l-a continuat în diferite orașe din România, unde părinții săi au venit în refugiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1954. A debutat în revista Steaua în 1958. Din 1959 după un stagiu la revistele La Roumanie Nouvelle, după ce a fost corector la Gazeta literară, devine redactor la editura Meridiane, unde va îngriji mai multe albume de artă. Publică trei volume de versuri și două de eseuri, pe tema traducerii sau pe teme legate de artele plastice. A devenit redactor-șef al editurii Meridiane în 1969. A tradus, printre alții, pe André Malraux și Albert Camus
Traduceri
- Jules Renard, Morcoveață, 1958
- Albert Ayguesparse, Culorile adevărului, 1964
- Stendhal, Viața lui Henri Brulard, Amintiri egotiste, 1965
- J.L.Barrault, Sunt un om de teatru, 1966
- Henri Lhote, Frescele din Tsilli, 1966
- Julien Green, Leviathan, 1966
- Jules Renard, Parazitul, 1968
- Eugen Fromantin, Maeștrii de odinioară, 1969
- Stendhal, Jurnal, 1971
- Albert Camus, Caiete, 1971
- Marcel Brion, Arta fantastică, 1971
- Marcel Brion, Pictura romantică, 1972
- Jean Grenier, Arta și problemele ei, 1974
- Stendhal, Scrisori către Pauline, 1975
- Stendhal, Memoriile unui turist, I-III, 1976-1978
- Albert Camus, Eseuri, 1976
- André Malraux, Capul de obsidian, 1977
- Jules Renard, Jurnal(1887-1910), note, selecție și prefață, ediția a doua, Nemira, 2007
- André Malraux, Omul precar și literatura, 1980
- Julien Green, Jurnal, selecție de, 1982, ediția a doua, Humanitas, 2007
- Jean Delumeau, Frica în Occident, 1986
- E.M.Cioran, Eseuri, 1988
Versuri
- Povestire cu fantome, 1968
- Spectacolul de pantomimă, 1971
- Ovăzul sălbatic, 1974
Roman
- Întoarcerea lui Ulise, 1982
Eseuri
- Între relativ și absolut, 1979
- Itinerarii, 1987
Albume de artă
- Ion Gheorghiu, 1966
- Florin Pucă, 1974
- Rousseau le Douanier, 1975
- Goya-capricii, 1974
- Toulouse-Lautrec, 1980
la sufletul pur al cainilor vagabonzi.
Un caine trist are atat de putina importanta
intr-un secol de minunate cuceriri ale stiintei!
Ce emotie estetica e in tristetea unui caine trist
sau ce exemplu demn de urmat?
O tristete de furnica,
e o tristete creatoare.
Cand sunt triste, furnicile muncesc,
inalta musuroaie,
in timp ce cainii vagabonzi cutreiera strazile
si se imperecheaza intr-un ritual grotesc,
striviti de automobile si de rasetele oamenilor.
Noaptea scotocesc prin lazi de gunoaie si infuleca
bucati de ziar cu pete de grasime,
tropaie pe langa betivii impleticiti,
cersind un gest de prietenie,
pentru care dau din coada recunoscatori
Chiar adineauri l-au rastignit pe unul
—
Un anarhist, un utopist, un derbedeu! urla multimea intaratata.
Noi aprobam, din fotolii tacuti.
Eu, cred ca priveam
o pata de pe zid, in timp ce tu priveai, cred, alta pata.
Afara, zidarii inaltau turnul inalt menit s-ajunga pana la ceruri.
—
Ce copilarie! ti-am spus intr-un tarziu,
ai sa vezi cum o sa li se-mpleticeasca limbile.
Dar, apropo, nu-i timpul sa bem totusi un ceai?
Taceai, si eu am fixat din nou
pata de pe zid.
Cand m-am uitat afara,
pe turnul prabusit cresteau balarii.
—
De ce nu spui nimic? te-am intrebat
—
Ah, da! e ora de ceai, mi-ai raspuns, si barbarii beti din burg,
| Jean-Paul Sartre | |
 Jean-Paul Sartre | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jean-Paul Charles Aymard Sartre[1] |
| Născut | [2][3][4][5] Paris, Franța |
| Decedat | (74 de ani)[2][3][4][6] Paris, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | Cimitirul Montparnasse[7] |
| Cauza decesului | cauze naturale (Edem) |
| Părinți | Jean-Baptiste Sartre[*] |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | ateism |
| Ocupație | dramaturg epistemolog[*] romancier[*] scenarist biograf[*] critic literar[*] eseist luptător în rezistență[*] scriitor politic[*] existențialist[*] ontologist[*] scriitor filozof activist antirăzboi[*] publicist intelectual autor sociolog[*] meteorolog[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Viața
Jean-Paul Sartre se naște la Paris pe 21 iunie 1905. Este crescut de mamă (tatăl său moare în 1906, pe când el avea doar un an) și de bunicul matern, într-o familie de burghezi înstăriți care îi oferă o educație conservatoare (v. Les Mots). În 1916 mama sa se recăsătorește și familia trebuie să se mute. Intră la liceul La Rochelle. Între 1924 și 1929 studiază la École Normale Supérieure din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie și filozofie, fiind influențat de opera lui Henri Bergson, Essai sur les données immédiates de la conscience; se va adăuga mai apoi interesul fundamental pentru intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger.
Tinerețea și maturitatea
O cunoaște pe cea care-i va fi alături întreaga viață, Simone de Beauvoir; relațiile lor (despărțite dialectic în „necesare și contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciprocă a implicării, pe care amândoi o asumă plenar. Până la izbucnirea celui de al doilea război mondial, Sartre predă filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon și Paris, cu o întrerupere în 1933-1934, când are o bursă de studii la Berlin, unde audiază prelegerile lui Edmund Husserl și o seamă de cursuri ale lui Martin Heidegger, a cărui principală operă, Sein und Zeit, îi va inspira interpretări multiple asupra problematicii ființei; ambii filozofi erau, pe atunci, puțin cunoscuți în Franța. Prima sa operă literară, La Nausée (Greața) cuprinzând deja în germene ideile sale filosofice de mai târziu, în special cea a contingenței radicale a existenței, apare în 1938. În 1940, concentrat, ia parte la așa-numitul „război ciudat”; după deschiderea ostilităților este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai târziu. La Paris participă la câteva grupuri intelectuale de rezistență împotriva ocupației germane (grupul „Socialisme et liberté” care scotea revista cu același nume), activitate care a rămas necunoscută Gestapo-ului și autorităților de ocupație, astfel că reușește să monteze în acei ani piesa de teatru Les Mouches (Muștele, 1943), cu o tematică antiautoritară. Câțiva — Vladimir Jankélévitch, printre ei — aveau să-i reproșeze mai târziu, cu toate acestea, o „lipsă de angajare politică” în acei ani ai ocupației. În 1943, publică cea mai importantă operă a sa, care a pus bazele existențialismului în Franța, L'Être et le Néant (Ființa și neantul).
Afirmarea
În 1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice Les Temps Modernes, redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este un umanism” (vezi "Legături externe"), în care expune filozofia și morala existențialistă, punând capăt unor speculații naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspirație marxistă și manifestă - cu deosebire în 1951-54 - o simpatie față de comunism ca societate alternativă, și față de Uniunea Sovietică, simpatie care-l îndepărtează mai apoi de o seamă de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux. După reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reacția imediată a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se îndepărtează de partidul comunist francez; continuă să facă vizite private în Uniunea Sovietică, China comunistă și Cuba lui Fidel Castro. Abia după înăbușirea „Socialismului cu față umană” din Cehoslovacia de către forțele Tratatului de la Varșovia în 1968, Sartre se distanțează total, printr-o condamnare fermă și definitivă, de așa-numitul „socialism real”, rămânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autorității. În timpul războiului din Algeria este hotărât de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestină O.A.S. pune la cale un atentat cu bombă, aruncându-i în aer locuința pe 7 ianuarie 1952. Din pricina luărilor sale de poziție, așa cum arată documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, având pe urmele sale zeci de agenți, i se violează corespondența și îi sunt ascultate convorbirile telefonice. În 1964 refuză Premiul Nobel pentru literatură, căci „nici un om nu merită să fie consacrat din timpul vieții”, gest care provoacă scandal. Acceptă în schimb președinția Tribunalului Internațional, curte simbolică inițiată de filozoful și militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea războiului din Vietnam. Susține mișcarea studențească de protest din vara anului 1968, recunoscându-i importanța politică și morală. Sănătatea i se degradează rapid în acei ani. Uzat de o supraactivitate literară și politică, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (după propria-i mărturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea să scrie în ritmul propus), într-o zi își pierde cunoștința. Este nevoit apoi să-și diminueze orele și ritmul de muncă. Vederea îi slăbește tot mai mult, iar în plimbările sale nu mai poate face mai mult de un kilometru pe zi.
Anii din urmă
În toamna lui 1973 devine fondatorul și conducătorul cotidianului de stânga Libération, dar sănătatea șubredă îi limitează activitatea; în special scăderea progresivă a acuității vizuale până aproape de orbire îl împiedică să mai scrie și îl constrânge să-și angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare în 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, în vârstă de 74 de ani, în urma unei embolii pulmonare. Știrea morții sale provoacă o vie emoție în întreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniți de pe toate meridianele, vor însoți cortegiul funerar până la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A rămas faimoasă remarca unui tânăr către tatăl său la sfârșitul acelei zile: „Am fost la manifestația împotriva morții lui Sartre”. Considerat „filozoful libertății”, zeci de volume, monografii și studii apar în fiecare an în întreaga lume despre ideile, opera și viața sa.
Premiul Nobel
- Domnule Secretar,
- După anumite informații de care am luat cunoștință astăzi, aș avea anul acesta unele șanse să obțin premiul Nobel. Deși ar fi prezumțios să mă pronunț asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau a evita o neînțelegere. Vă asigur mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză și premiul cu care ea a onorat atâția scriitori. Cu toate acestea, din niște motive care îmi aparțin și din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaților posibili, și nu pot și nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincție onorifică.
- Vă rog, Domnule secretar, să acceptați scuzele mele și să credeți în înalta considerație pe care v-o port,
- J.-P. Sartre
Scrisoarea nu e însă deschisă decât după ce votul are loc; pe 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunță oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului pe care le reprezintă, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre.”
Sartre e deci nevoit să scrie încă o epistolă Academiei, subliniind refuzul. Un extras semnificativ:
- Motivele personale sunt următoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. După război, în 1945, când mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat deși aveam prieteni care erau în guvern. La fel, n-am dorit niciodată să intru în Collège de France așa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (...) Nu e același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (...) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.
Opera
Filozofie
- L'Imagination (Imaginația) 1936
- La Transcendence de l'Ego. Esquisse d'une description phénoménologique (Transcendența egoului. Schiță pentru o descriere fenomenologică), 1936
- Esquisse d'une théorie des émotions (Schiță pentru o teorie a emoțiilor), 1939
- L'Imaginaire. Psychologie phénomologique de l'imagination (Imaginarul. Psihologie fenomenologică a imaginației) 1940
- L'Etre et le Neant. Essai d'ontologie phenomenologique (Ființa și neantul) 1943
- L'existentialisme est un humanisme (Existențialismul este un umanism), conferință publică, 1946)
- Critique de la raison dialectique. Precedé de Question de methode (Critica rațiunii dialectice, 1960)
- Cahiers pour une morale (Caiete pentru o morală), postum, publicat în 1983
- Situations philosophiques (Situații filosofice), 1990
- Verité et existence (Adevăr și existență), 1990.
Romane și nuvele
- La Nausée (Greața), 1938
- Le Mur (Zidul) (Le Mur; La Chambre; Érostrate; Intimité; L'Enfance d'un chef), 1939
- L'Enfance d'un chef (Copilăria unui șef), 2003
- Les Chemins de la liberté (Drumurile libertății): vol.I, L'Âge de raison (Vârsta rațiunii), 1945; vol.II, Le Sursis (Amânarea), 1945; vol.III, La Mort dans l'âme (Cu moartea în suflet), 1949
- Écrits de jeunesse (Scrieri de tinerețe), 1990
Teatru
- Les Mouches (Muștele), 1943
- Huis clos (Cu ușile închise), 1945
- Morts sans sépulture (Morți fără mormânt) 1947
- La Putain respectueuse (Târfa cu respect)1947
- Les Mains sales (Mâinile murdare) 1948
- Le Diable et le Bon Dieu (Diavolul și bunul dumnezeu) 1951
- Nekrassov, 1956
- Les Séquestrés d'Altona (Sechestratul din Altona), 1960
- Les Troyennes (adaptare după Euripide), 1966
Critică
- Baudelaire, 1947
- Saint-Genet, comédien et martyr (Sfântul Genet, comediant și martir) 1952
- Qu'est-ce que la littérature? (Ce este literatura?), 1964
- L'Idiot de la famille (Idiotul familiei), monografie Flaubert, vol. I, 1971; vol. II, 1972
- Un théâtre de situation (Un teatru de situație, 1973
- Critiques littéraires (Cronici literare) 1975
- Mallarmé, 1984
Eseuri
- Situations (Situații), 1947-1976
- vol. I, Essais critiques, 1948
- vol. II, Littérature et engagement, 1948
- vol. III. Lendemains de guerre, 1949
- vol. IV, Portraits, 1964
- vol. V, Colonialisme et néo-colonialisme, 1964
- vol. VI, Problèmes du marxisme, 1, 1964
- vol. VII, Problèmes du marxisme, 2, 1965
- vol. VIII, Autour de '68, 1972
- vol. IX, Mélanges, 1972
- vol. X, Politique et autobiographie, 1976
- Plaidoyer pour les intellectuels, 1972
Eseuri politice
- L'Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre (Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre), 1953
- Entretiens sur la politique, Gérard Rosenthal, David Rousset et Jean-Paul Sartre (Convorbiri despre politică), 1949
- Réflexions sur la question juive (Reflecții despre chestiunea evreiască), 1954 (prima ediție, 1946)
- On a raison de se révolter. Discussions entre Philippe Gavi, Jean-Paul Sartre et Pierre Victor (Avem dreptate să ne revoltăm), 1974
Autobiografii, memorii, corespondență
- Les Mots (Cuvintele), 1964
- Carnets de la drôle de guerre (Carnete dintr-un război ciudat), 1983
- La Reine Albemarle ou le dernier touriste (Regina Albemarle sau ultimul turist), 1991
- Lettres au Castor et à quelques autres (Scrisori către Castor și către alte câteva), 1983
Scenarii
- Freud, passions secrètes (Freud, pasiuni secrete),1960, film documentar în regia lui John Huston;
- L'Engrenage (Mecanismul), 1996
- Le Scénario Freud (Scenariul Freud), 1984
- Les Jeux sont faits (Jocurile sunt făcute), 1996 (prima ediție, 1947)
Prefețe, alte contribuții
- Nathalie Sarraute, Portrait d'un inconnu, 1956
- Frantz Fanon, Les Damnés de la terre, 1961
- Stéphane Mallarmé, Poésies, 1966
- Albert Memmi, Portrait du colonisé précédé du Portrait du colonisateur, 1985
- Georges Michel, La Promenade du dimanche, 1967
- Antonin Liehm, Trois générations, 1970
- André Puig, L'Inachevé, 1970
- Gisèle Halimi, Le Procès de Burgos, 1971
Contribuții la volume colective
- Le Chant interrompu. Histoire des Rosenberg, volum colectiv Aragon, P. Courtade, M. Druon, I. Ehrenbourg, F. Howard, J. Fréville, P. Gascar, Guillevic, F. Hellens, C. Julien, J. Kessel, J. Madaule, F. Mauriac, H. Pichette, V. Pozner, J. Prévert, C. Roy, J.-P. Sartre, A. Seghers, E. Triolet și de Vercors, ilustrații de Pablo Picasso - hors série, 1955
- Kierkegaard vivant, volum colectiv de J.-P. Sartre, J. Beaufret, G. Marcel, L. Goldmann, M. Heidegger, E. Paci, K. Jaspers, J. Wahl, J. Hersch et de N. Thulstrup. Allocution de René Maheu, 1966
- Tribunal Russel, vol. I, Le Jugement de Stockholm (publicat sub direcția lui Vladimir Dedijer); vol. II, Le Jugement final (publicat sub direcția lui Jean-Paul Sartre) 1967-1968
Opere complete, în colecția Pléiade
Evocări, corespondență, memorii, referințe
- Mémoires d'une jeune fille rangée, 1958;
- La Force de l'âge, 1960;
- La Force des choses, 1963;
- Tout compte fait, 1972;
- La Cérémonie des adieux, suivi d'Entretiens avec Jean-Paul Sartre, 1981;
- Journal de guerre, 1990;
- Lettres à Sartre, vol. I și II, 1990;
- Perdre la virginitee, 1945.
Alți autori:
- Francis Jeanson, Sartre par lui-même, 1955
- Régis Jolivet, Sartre ou la théologie de l'absurde, 1965
- Francis Jeanson, Sartre dans sa vie, 1974
- Annie Cohen-Solal, Sartre - 1905-1980, 1999
- Bernard-Henri Lévy, Le siècle de Sartre, 2000
- Heiner Wittmann, L'esthétique de Sartre. Artistes et intellectuels, Paris 2001
- Ronald Aronson, Camus et Sartre : amitié et combat, Alvik, 2005
- Denis Bertholet, Sartre : l'écrivain malgré lui, Infolio, Gollion 2005
- Annie Cohen - Solal, Sartre, un penseur pour le 21è siècle, Gallimard, 2005
- Michel Contat, Passion Sartre: l'invention de la liberté, Textuel, 2005
- Alfredo Gomez-Muller, Sartre de la nausée à l’engagement, Le Félin, 2005
- Bernard Lallement, Sartre : l'improbable salaud, Le Cercle Midi, 2005
- Bernard Lefort, Sartre, réveille-toi, ils sont devenus mous!, Ramsay, 2005
- Benny Lévy, La cérémonie de la naissance / Lecture de Sartre, Verdier, 2005
- François George Maugarlone, Le concept d'existence. Deux études sur Sartre, Christian Bourgois, 2005
1. “Aș vrea să plec, să merg undeva unde aș fi în mediul meu, unde m-aș integra…dar locul meu este nicăieri. Sunt nedorit…”
2. “Viața nu mai are sens în momentul în care pierzi iluzia că ai fi etern.”
3. “Iadul sunt ceilalți.”
4. “Cuvintele sunt pistoale încărcate.”
5. “Daca te simți singur când ești singur, ești într-o companie neplăcută.”
6. “Omul este condamnat să fie liber. Pentru că în momentul în care este aruncat în lume, este responsabil pentru tot ce face. Tine de el să dea un sens vieții sale.”
7. “Libertatea este ce faci cu ce ți se întâmplă.”
8. “Nu știm ce vrem și totuși suntem responsabili pentru ce suntem – acesta este un fapt.”
9. “Totul a fost deslușit, mai puțin cum să trăiești.”
10. “S-ar putea să fie perioade mai frumoase, dar aceasta este a noastră.”
11. “Viața începe de cealaltă parte a disperării.”
12. “Se pare că tot ce stiu despre viață am învățat din cărți.”
13. “Fețe blânde și zâmbitoare peste tot, dar cu distrugere în ochii lor.”
14. “Bănuiesc că de lene lumea este la fel zi după zi. Astăzi pare că vrea să se schimbe. Iar apoi orice, orice s-ar putea întâmpla.”
15. “Nu există realitate decât în acțiune.”
16. “Dumnezeu e absență. Dumneze este singurătatea omului.”
17. “Stiu. Stiu că nu voi mai găsi pe nimeni și nimic care să îmi inspire pasiunea. Știi, este o sarcina să începi să iubești pe cineva. Trebuie să ai energie, generozitate și ignoranță. Este chiar și un moment, la început, când trebuie să treci peste un abis: dacă te gândești la asta, nu o faci. Stiu că eu nu voi mai sări niciodată.”
18. “Nu mai sunt sigur de nimic. Dacă îmi satisfac dorințele, păcătuiesc, dar mă scap de ele. Daca refuz să le satisfac, îmi infectează tot sufletul.”
19. “Omul moare mereu prea devreme sau prea târziu. Și totuși, viața este acolo, sfârșită: linia este trasă și totul trebuia adunat. Nu ești altceva decât viața ta.”
20. “Oh, cum urăsc crimele noii generații. Sunt uscate, sterile și seci.”
21. “Nu simți la fel? Când nu mă văd, chiar daca mă ating, mă întreb dacă exist cu adevărat.”
22. “În ce privește oamenii, nu mă interesează cine sunt, ci mai degrabă cine pot să devină.”
23. “Timpul este prea mare, nu poate fi umplut. Tot ce arunci acolo se întinde și se dezintegrează.”
24. “Nu voi fi modest. Umil, cât vrei, dar nu modest. Modestia este virtutea omului fară entuziasm.”
25. “Dacă o victorie este detaliată, nu o mai poți deosebi de o înfrângere.”
26. “Teama? Dacă am câștigat ceva blamându-mă, este că nu îmi mai este teamă de nimic.”
27. “Răul este produs de abilitatea oamenilor să transforme în abstract ceva concret.”
28. “Nu am nevoie de suflete bune: am vrut un complice.”
29. “Nu cred în Dumnezeu, existența sa a fost combătută de știință. Dar în lagărele de concentrare am învățat să cred în oameni.”
30. “Trebuie să îți fie teamă fiul meu. Așa devine o persoană un cetățean cinstit.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu