6. /25 APRILIE 2021 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
TORQUATTO TASSO
| Torquato Tasso | |
 Torquato Tasso | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3]  Sorrento, Regatul Neapolelui |
| Decedat | (51 de ani)[4][1][2][5] Roma, Statele Papale |
| Înmormântat | Sant'Onofrio[*] |
| Părinți | Bernardo Tasso[*] |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | poet scriitor dramaturg autor |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din Padova |
| Pregătire | Federico Pendasio[*] |
| Mișcare artistică | umanism, Manierism |
| Premii | Q1209503[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Torquato Tasso (n. ,[1][2][3] Sorrento, Regatul Neapolelui – d. ,[4][1][2][5] Roma, Statele Papale) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri "La Gerusalemme liberata" ("Ierusalimul eliberat", 1581).
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Torquato Tasso s-a născut la Sorrento, fiu al poetului Bernardo Tasso, de origine nobilă, aparținând familiei Della Torre. A studiat mai întâi la Universitatea din Bologna și apoi, din 1560, Dreptul și Filozofia la Universitatea din Padova. În Padova, scrie prima sa operă, epopeea cavalerească "Rinaldo" (1562). În 1565 intră în serviciul cardinalului Luigi d'Este în Ferrara iar în 1572 ocupă o funcție înaltă la curtea ducelui Alfonso II din Ferrara, fratele cardinalului. Familia d'Este era cunoscută ca mecenați ai artelor, susținători - printre alții - ai poeților Ludovico Ariosto și Matteo Maria Boiardo. În anul 1573, Tasso termină poemul pastoral "Aminta", o prezentare idealizată în versuri a vieții de curte.
În 1575 termină epopeea pe tema primei cruciade, "La Gerusalemme liberata", care va apare în 1581. Opera, în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești, reprezintă - sub forma unei legături între problemele religioase de actualitate ale Contrareformei și epopeile eroice clasice - un punct culminant al poeziei Renașterii.
În a doua jumătate a anului 1574 suferă de o boală febrilă neclară, după care, începând din 1575 are tulburări mintale cu idei de persecuție și acte de violență, ceea ce determină internarea sa în ospiciul Sant'Anna din Ferrara. În timpul celor șapte ani petrecuți acolo revede și prelucrează epopeea "Ierusalimul eliberat" și redactează eseuri, dialoguri și poezii. La intervenția Ducelui Alfonso de Mantua, este eliberat din ospiciu în luna iulie a anului 1586.
Tasso rămâne un timp în la Curtea ducală din Mantua și termină acolo tragedia în versuri "Il re Torrismondo" (1587). Părăsește Mantua și, timp de câțiva ani, pelegrinează prin diverse orașe ale Italiei, în care timp încearcă să modifice structura inițială a operei sale majore. A doua ediție, cu mult inferioară celei originale, apare în 1593 la Roma cu titlul "La Gerusalemme conquistata" ("Ierusalimul cucerit"), și este dedicată mecenatului său, cardinalul Cinzio Aldobrandini.
Deși renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liricei. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele "Rime" (1581-1582), "Rime et prosa" (1583), "Rime spirituali" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat "Dialoghi" (1581), pe teme literare și filozofice, și "Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587.
În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia încoronării lui Torquato Tasso cu cununa de lauri a poeților. Cu puțin timp înaintea festivității ce trebuia să aibă loc la Campidoglio ("Capitoliu") în Roma, poetul moare la 25 aprilie 1595. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Tasso este prezentat de diverși literați ca figură simbolică a tragediei geniului neînțeles. A exercitat o deosebită influență asupra creației lui Lord Byron, Goldoni, Goethe. Goethe a scris o dramă cu titlul "Torquato Tasso" (1790), pe tema vieții artistului. În România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian.
POEZII:
Ierusalimul eliberat, IV, vv.56-64, 1575
poezie [ ]
(Umanizarea Satanei; traducere Aurel Covaci, prefață Ovidiu Drimba, Editura pentru București, 1969, vol 1, pag 103)
I-i îndoită superbia oarbă:
Privirile îi sunt de foc năprasnic,
Comete stând otravă-n cozi să soarbă;
Pe pieptul lat, împăroșat și groaznic,
Lățoasă-i curge încâlcita barbă
Și gura lui, cât hăul, când și-o strânge
Îi picură scârbos și negru sânge.
Cum din rărunchii lui Gibel dau iama
Străfulgerări de foc, pucioasă-n fierberi,
La fel din gura lui țâșnește flama
Și fum otrăvitor în negre jerbe,
Pier urletele crâncenului cerber.
Se țes pe chipui-i crini și violete, Stau ochii-i pironiți spre slava clară; Se-ntoarse soarele din drum și stete Cu milă s-o privească pe fecioară. Ea mâna sloi eroului i-o dete, Cum graiul ei trăgea să moară, În semn de pace, Moartă, parcă doarme Cea neîntrecută-n farmec și în arme. Tancred, văzându-i sufletul gingaș Zburând, își pierde strânsa-n piept putere. De sine stăpânirea de ostaș I-i frântă de năprasnică durere Ce-n inimă-adunată,-n strâmt sălaș, Pe chip și-n simțuri vălul morții cere. Livid și mut, de stană lac și sânge, Priveliștea sfârșitului răsfrânge. |
CITATE:
1. Umbra nu ascunde frumusețea.
2. Nu-i deloc o treabă ușoară de a te cunoaște pe tine însuți.
3. Prietenul e cu totul altceva decât linguşitorul. Prietenul participă afectiv alături de tine la neplăceri şi nenorociri, te ajută când eşti nedreptăţit, pe câtă vreme linguşitorul fuge când vede că lucrurile nu stau bine şi se reîntoarce odată cu norocul tău.
4. Mişcarea poate, prin efectul său, să înlocuiască orice leac, dar toate leacurile lumii la un loc nu pot înlocui efectul mişcării.
5. Prietenia iubește adevărul și urăște falsitatea.
6. Acolo unde domneşte trândăvia, nu strălucesc razele geniului, acolo nu există năzuinţă către faimă şi nemurire, acolo nu se iveşte nici măcar ideea de virtute, nici măcar aparenţa ei.
7. Prietenia adevărată este a acelora ce se aseamănă prin virtuţi, când apropierea se realizează în mod firesc şi nu întâmplător, şi când unul vrea binele celuilalt nu pentru altceva, ci doar pentru că sunt pătrunşi de bunătate; dar ei sunt buni de la natură, fiindcă virtutea înseamnă perfecţiunea ce determină pe oameni să fie buni ca şi acţiunile lor.
8. Cine gândește prea mult face prea puțin.
9. Un maestru al defăimării acuză chiar şi atunci când răspândeşte laude.
10. Mai întâi a fost legea scrisă, după aceea a apărut pe lume neascultarea sau păcatul; numai la sfârşit a intervenit iertarea pentru a tempera excesiva rigoare a legii scrise, cel puţin în acele amănunte ce de altfel nu pot fi prevăzute, deoarece sunt fără de sfârşit.
NICOLAE ESINENCU
| Nicolae Esinencu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 13 august 1940 satul Chițcani, raionul Telenești |
| Decedat | 25 aprilie 2016 Chișinău |
| Cauza decesului | boală cerebro-vasculară[*] |
| Copii | Nicoleta Esinencu |
| Cetățenie |  Republica Moldova |
| Ocupație | scenarist scriitor |
| Limbi | limba română[1] |
| Studii | Institutul de Literatură Maxim Gorki[*][2] |
| Note | |
| Premii | Medalia „Meritul Civic” Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Debutează la Moldova-film în anul 1975 în calitate de coautor de scenariu la filmul regizorului Vlad Ioviță Calul, pușca și nevasta. A fost redactor la Editura „Lumina” și secretar, apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1989). A editat proză, poezie și dramaturgie.[4] Este membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.
Filmografie
- 1975: Calul, pușca și nevasta (coautor Vlad Ioviță)
- 1977: Fat-Frumos, f/t, 2 episoade
- 1978: Căruța, s/m
- 1980: La porțile satanei (coautor Vlad Ioviță)
- 1986: Tunul de lemn
- 1987: Tălpile verzi, s/m
- 1988: Adio, viața de holtei, s/m
Publicații
Lista de publicații ale lui Esinencu include dramaturgie, poezie și proză.[4]
Dramaturgie
- Grand prix
- Tabachera
- Fumoarul
- Oameni de paie
- SRL Moldovanul
Poezie
- Antene, versuri, 1968
- Sens, versuri, 1969
- Dealuri, versuri, 1974
- Copilul teribil, versuri, 1979
- Stai să-ți mai spun, versuri, 1983
- Cuvinte de chemat fetele, versuri, 1986
- Disciplina mondială, versuri, 1995
- Copilul teribil, versuri, 2004
Proză
- Nunta, proză scurtă[3]
- Sada (1968)
- Portocala (1970)
- Toi (1972)
- Era vremea să iubim (1977)
Premii și distincții
- Premiul pentru cel mai bun scenariu (pentru filmul Tunul de lemn) la Festivalul filmului național din Costinești (1992)
- Medalia „Meritul Civic” (1996)
- Medalia „Mihai Eminescu” (2000)[5]
- Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova: Critică, eseu, jurnal, istorie literară, publicistică, dramaturgie, pentru Dramaturgie, vol. V, din seria „Scrieri”, Editura Prometeu, Chișinău[6]
- Ordinul Republicii (2010)
Urme
Dimineaţă
Am văzut pe străzile oraşului
Urme de tălpi crăpate,
Proaspăt imprimate în asfalt.
M-o fi căutat tata
Să mă ia înapoi
La ţară.
Echilibristică
Cel care nu se ţine
Pe pământ –
Să se ţină în aer.
Cel care nu se ţine
În aer –
Să se ţină în gând.
Marea
Pân' m-au dus
Ai mei la mare,
Crescui mare.
Mă uitai
Hăt-hăt-hăt
În zare
Şi văzui
Un hău de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu