6 APRILIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP
PETRU DUMITRIU
| Petru Dumitriu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text | |
Petru Dumitriu (n. 8 mai 1924, Baziaș, județul Caraș – d. 6 aprilie 2002, Metz, Franța) a fost un scriitor român.
Biografie
Tatăl său, Petre Dumitriu, căpitan la data căsătoriei, colonel la apogeul carierei, era român, fiu de lucrător în lemn la București, originar din Vădastra, jud. Olt, în timp ce mama, Theresa (născută Debretzy), era din Secuime, de la Sfântu Gheorghe.[4] A învățat româna foarte bine după căsătorie și și-a botezat copiii ortodocși (Petru și sora sa mai mică, Lila). Petru a fost crescut în primii ani de Henriette Vicenzia Bielussici din Orșova, elvețiancă prin naștere, franțuzoaică după mamă (Bouviert). A absolvit școala primară și un an de gimnaziu la Orșova. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu, în 1941. Ca elev a obținut premiul I pe țară la olimpiada de limba română. A început Facultatea de Filosofie la Universitatea din București, ca student al lui Nae Ionescu. A plecat după primul an, cu o bursă „Humboldt”, la Universitatea din München (1941-1944), pentru a studia filosofia, dar a întrerupt în anul al III-lea din cauza războiului. Debutează la Revista Fundațiilor Regale în 1943, cu proza Nocturnă în München, despre prima iubire.
În 1945, pe când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl (o scriitoare română de origine franceză care i-a fost multă vreme tovarășă de viață, deși era cu 24 de ani mai în vârstă ca el), i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte intitulată Euridice. 8 proze.
A fost gazetar la Fapta lui Mircea Damian; redactor la revista Flacăra (din 1948), apoi la revista Viața românească (unde a devenit redactor-șef în 1953). Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor.
Este totuși o perioadă tristă în viața scriitorului, tatăl său fiind arestat ca fost ofițer, mama fără nici un venit, iar sora exclusă de la studii (cu greu a fost reintegrată, a absolvit Medicina la București și a fost toată viața chirurg ortoped la Sanatoriul din Năvodari). A scris la început texte reprobabile din punct de vedere moral, deoarece spera să-și ajute familia cedând astfel. Romanele Pasărea furtunii și Drum fără pulbere, ultimul glorificând lagărele de muncă forțată de la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră, au fost concepute de autor ca replici la cărțile despre Dunăre ale lui Panait Istrati și se voiau un dialog între doi scriitori de stânga născuți pe malul fluviului.[necesită citare] George Pruteanu caracteriza în 2002 Drum fără pulbere drept un roman „execrabil din punct de vedere moral”, amintindu-și că, cu șapte ani în urmă, scriitorul îi mărturisea că „îmi vine să-mi tai mâna cu care am scris Drum fără pulbere”.[5]
În 1953 apare un nucleu al viitoarei capodopere, nuvela Bijuterii de familie (ecranizată de două ori). În 1957 vede lumina tiparului Cronică de familie, cea mai însemnată capodoperă a prozei românești care cuprinde un veac de istorie și 200 de personaje, apariția și evoluția claselor sociale, formarea identității românești. Cronică de familie, o carte balzaciană de circa 2000 de pagini, cu o formulă narativă absolut neobișnuită, are o structură cu totul originală prin înlănțuirea de povestiri cvasiindependente, care creează un roman. Cartea a trecut imediat granițele, inclusiv în Europa de Vest, fiind tradusă în germană, cehă, polonă, iar în 1959 în franceză, la Editions du Seuil. Este o carte de dimensiuni europene, o marcă a vitalității literelor românești.
Exilul
În 1960 s-a produs marea ruptură în viața lui Petru Dumitriu: fuga în străinătate. Mai plecase, fusese un răsfățat al regimului (Premiul de Stat, 1951; Ordinul Muncii, 1956; director fondator al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, 1956; fondator al seriei noi a colecției Biblioteca pentru Toți, 1956). În 1960 se hotărăște să ajungă în Franța, ca și alți intelectuali est-europeni: Andrzej Wajda, Ion Miloș. Continuarea Cronicii de la câmpie este Cronică de familie, iar a Cronicii de familie este Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane, manuscris de 1800 de pagini care aduce evenimentele istoriei românești până în 1954. Ea a fost interzisă la apariție de către cenzură. Fugind cu notele manuscrisului, autorul a publicat un rezumat, Incognito, la Paris. Rămâne la început în Germania, deoarece Franța i-a refuzat cetățenia la sugestia Monicăi Lovinescu făcută lui Mircea Eliade. Prima carte din exil, Ne întâlnim la Judecata de Apoi trebuia să fie tipărită la Gallimard - cea mai mare editură franceză - iar exilații români din Franța l-au delegat pe Mircea Eliade să intervină pe lângă director ca să-i rezilieze contractul, demers pe care Eliade a reușit să-l ducă la îndeplinire.[6] Scrie mult, publică aproape în fiecare an câte o nouă carte. Lucrările îi apar la edituri de prestigiu, ba chiar pătrunde în colecția „Livre de poche” a Editurii Gallimard cu noi trilogii. A publicat în franceză și cu pseudonimul Pierre Travel. După doi ani de verificări Franța îi acceptă cetățenia, iar Mircea Eliade alege să plece definitiv în SUA. Cu toate acestea, Petru Dumitriu rămâne în Germania, ca cetățean german. A privit întotdeauna exilul cu mult spirit critic, nemulțumit de condiția și căile de integrare ale emigrantului. «Acasă» pentru mine este la Baziaș sau la București”, asta spunea în 1995, când se pregătea să revină. În 1996 a avut tăria să vină în țară.
Creația
A scris eseuri, poezii, proză, critică literară. Este primul scriitor român care definește în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene și printre primii scriitori europeni care înțelege marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii și numit astăzi globalizare. În 1981 s-a dus în Elveția, de unde era originară prima sa profesoară de franceză și a trecut la catolicism. A scris eseuri și în engleză. Elie Wiesel (pe care l-a cunoscut printr-un doctorand francez al acestuia, fiul spiritual al lui Petru Dumitriu, călugărul Jean-François Thomas) i-a constituit o arhivă de manuscrise la Biblioteca din Boston.
Sfârșitul l-a găsit lucrând la un op imens, o trilogie intitulată Non credo, oro - Nu cred, mă rog, adresată țării sale. Manuscrisele au fost lăsate ultimei sale iubiri, profesoara de filosofie Françoise Mohr de la Metz, în Franța, deținătoarea drepturilor de autor. Corespondența și ultimul manuscris se află la Ecaterina Țarălungă, autoarea ediției de Opere care cuprinde toate scrierile din România, inclusiv cele neapărute din cauza cenzurii.
Opera
Romane
- Drum fără pulbere, ESPLA, 1951
- Pasărea furtunii, ed. a III-a, ESPLA, 1957 (ecranizat în 1957 regia Dinu Negreanu)
- Cronică de familie, vol. I-III, ESPLA, 1957; traducere de Constantin Borănescu-Lahovary și Mariana Vitoreanu, Paris, 1956; ediția II (Cronică de familie), I-III, București, 1958; ediția III, I-III, postfață de Nicolae Manolescu, alte câteva cuvinte Geo Șerban, București, Ed. Fundației Culturale Române, 1993; În 1956, Editions du Seuil îi publică o ediție prescurtată din Cronica de familie, sub titlul Les Boyaras, tradusă de Constantin Borănescu-Lahovary și Mariana Vitoreanu (transpunerea este revăzută de Frederic Mars)
- Proprietatea și posesiunea, Ed. Dacia, 1991 (Fragment din Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane).
- Vârsta de Aur sau Dulceața vieții (Memoriile lui Totò Istrati), Ed. „Biblioteca Apostrof”, 1999 (Fragment din Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane).
- Opere, vol. I-III, ediție de Ecaterina Țarălungă după un proiect al autorului, Ed. Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Ed. Univers Enciclopedic, 2004
- Non credo, oro; trad. de Ruxandra Diana Dragolea ; prefete de Ion Vartic si Marta Petreu; Iasi; Polirom, 2014
Nuvele
- Dușmănie, 1948
- O sută de kilometri, 1949
- Bijuterii de familie, 1949;
- Wolfsjagd, 1950
- Primăvara lui șaptezeci și unu, 1950
- Sărbătoare în zi de lucru, 1951
- Nuvele, 1951
- Nopțile de iunie (Cupr. Bijuterii de familie, Vânătoare de lupi, Dușmănie, Bedros din Bazargic, O sută de kilometri). Ilustr. de Gh. Ivancenco. Bijuterii de familie va apărea și în vol. separat în 1953, la ESPLA, iar ulterior va fi integrată, ca partea a VI-a, în romanul Cronică de familie). Nuvela a fost ecranizată, în 1951, sub titlul În sat la noi
- Focul nestins, 1955
Teatru
- La ora 6 (cu Sonia Filip), 1956
- Romanticii (cu Sonia Filip), ESPLA, 1957
Povestiri
- Euridice, 8 proze, EPLA, 1947 (Cupr. Niobe, Argonautica sau Fabuloasa aventură, Euridice, Arlechin, Dionisiaca, Metamorfoza lui Sebastian Românu, Pe drumul înspre Damasc, Omul cu ochii verzi. Prima pov. din sumar a fost scrisă la vârsta de 15 ani. Toate pov. se regăsesc într-un vol. publicat în 1991 de Em., în care apare și piesa de teatru Preludiu la Electra, preluată din RFR nr. 2-3/1945).
- Bijuterii de familie, ESPLA, 1949
- Dreptate, 1952
- Prietenul Sava, 1952
- Din tată în fiu, 1953
- Povești adevărate, 1953
- Cronică de la câmpie (Cupr. pov. Vântul de martie, Dușmănie, Bedros din Bazargic, Noptile din iunie). Ilustr. de Ligia Macovei, ESPLA, 1955
Eseuri. Publicistică
- Despre viață și cărți, ESPLA, 1954
- Pentru demnitatea și fericirea omului: (note dintr-o călătorie în Uniunea Sovietică), 1954
- Aquarium, ESPLA, 1956
- Noi și neobarbarii, Ed. de Stat p. lit. și artă, Bucarest, 1957 - eseuri și articole publicate în „Gazeta literară” și „Contemporanul”
Proză și eseistică în limba franceză
- Rendez-vous au Jugement dernier, Seuil, 1961 (În lb. rom.: Ne întâlnim la judecata de apoi, trad. de Adriana Fianu, Ed. Univers, 1992
- Incognito, Seuil, 1962 (În lb. rom.: Incognito, trad. din lb. fr. de Luminita Brăileanu si Delia Vasiliu, cuv. în. de Geo Serban, Buc., Univ., col. "Ithaca - scriitori români din exil", 1993)
- L’extrême Occident, Seuil, 1964 (În lb. rom.: Extremul Occident, trad. din lb. fr. de Luminita Brăileanu, pref. de George Pruteanu, tab. cron. de Geo Serban, Buc., Univ., col. "Ithaca - scriitori români din exil", 1996)
- Les Inities, Paris, 1966
- Le Sourire sarde, Paris, 1967
- L’Homme aux yeux gris (I - L'Homme aux yeux gris, 1968, II - Retour à Milo, 1969, III - Le Beau Voyage), 1969, Paris, Éd. du Seuil (versiunea în lb. rom., realizată de Magdalena Popescu, a apărut în 1996 la CR, cu titlul Omul cu ochi suri); Prix des Vivkings
- Au Dieu inconnu, Seuil, 1979
- Zéro ou le Point de départ, Cerf, 1981, (essai); Prix des écrivains croyants (Culeg. de eseuri pe teme filosofice si religioase. În lb. rom.: Zero sau punctul plecării, trad. de Maria Vodă Căpușan și Horia Căpușan, Buc., Ed. Viitorul românesc, (1992)
- Comment ne pas l'aimer !: une lecture de l'Évangile selon saint Marc, Cerf, Paris, 1981
- Je n'ai d'autre bonheur que toi, essai de dévotion moderne, Paris, O.E.I.L., 1983. (Vol. cupr. 80 de capitole, grupate în 5 părți: Dévotion moderne, La science et la foi, Vivre en chrétien aujourd'hui, Le citoyen chrétien si Batir la paix)
- Mon semblable, mon frère, récits, préface de Lucien Guissard, Paris, Éd. du Centurion, 1983. (Cupr. pov.: L'Alliance, La percée, Un héros de notre temps, La confession d^un prêtre, Synode à Kostroma, Les grands express européens, Le tramway du peuple, Sur l'autoroute, A comme Athos, Z comme Zen); Le Centurion, Paris, 1983
- Walkie-talkie: marcher vers Dieu, parler à Dieu, Cerf, Paris, 1983
- La liberté, Seuil, Paris, 1983
- Je n'ai d'autre bonheur que Toi: essai de dévotion moderne, O.E.I.L., Paris, 1984
- La Femme au miroir, La Table ronde, Paris, 1988
- Les amours difficiles, Lausanne, 1989;
- La Moisson, La Table ronde, Paris, 1989, Prix Charles Oulmont 1990
- Les Amours singulières, L'Âge d'homme, 1990 (Cupr. pov. L'Année, noir, La gauche et la droite, La plus belle, L'Impérieuse, Rendez-vous à Simiane, Le portrait de M. Sériziat, La défense élastique, L'amour au parfum, La promenade)
Traduceri
- Hamlet, print al Danemarcei: tragedie; de W. Shakespeare; în românește de Petru Dumitriu; Bucuresti; Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955
- A doua familie, de Honoré de Balzac ; în românește de Petru Dumitriu și Cezar Petrescu ; coment. de Theodosia Ioachimescu, Vol. 2; Bucuresti; Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956
Volume de dialoguri
- Pactul cu diavolul, de George Pruteanu; Bucuresti; Albatros - Universal Dalsi, 1995
- Convorbiri cu Petru Dumitriu, de Eugen Simion; Bucuresti; Editura Mercutio, 1998
Citate:
1. ONU este înainte de toate reprezentarea unei idei de ordine şi cooperare internaţională. Ea nu a fost vreodata intenţia sau expresia unei suprastructuri globale, ci, mai degrabă schiţa unei infrastructuri de care statele să se folosească în realizarea unor interese comune.
2. Dimensiunea umană este un element comun de omogeneizare a gândirii reformatoare. Promovarea aspectelor umane ale securităţii şi dezvoltării nu şi-a găsit o formă unică de exprimare în principii şi definiţii unanim acceptate şi nu am şti cum să scriem acum un paragraf al unei noi Carte a ONU, care să îl consacre ca obiectiv fundamental.
3. ONU reprezintă maximul de organizare disponbil în această epocă istorică, prin urmare nu un surplus instituţional este prima necesitate, ci un supliment funcţional.
4. ONU nu dispune de mijloacele necesare pentru a se angaja de una singură ţn confruntarea cu fenomenele transfrontaliere negative, Are nevoie nu numai de cooperarea statelor membre, ale căror capacitate de control şi mijloace s-au diminuat ca efect al globalizării economice, dar şi de resursele economice şi financiare ale sectorului privat.
FITZ JAMES O BRIEN
| Fitz James O'Brien | |
 Fitz James O'Brien | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1828[2][3][4][5] Cork, Irlanda |
| Decedat | (34 de ani)[6][7][8][9] Cumberland, Maryland, SUA |
| Cauza decesului | cauze naturale (Tetanos) |
| Cetățenie |  Irlanda.svg){kind=small} SUA |
| Ocupație | poet jurnalist scriitor scriitor de literatură științifico-fantastică[*] |
| Activitate | |
| Limbi | limba engleză[1] |
| Semnătură | |
 | |
| Modifică date / text | |
Fitz James O'Brien (n. 31 decembrie 1828, Comitatul Cork, Irlanda – d. 6 aprilie 1962, Cumberland, Maryland, Statele Unite) a fost un scriitor irlandez.
Biografie
De origine irlandeză, Fitz James O'Brien se stabilește la New York în 1852, reușind să se facă repede cunoscut în cercurile literare și teatrale.
Numit "un Poe în miniatură" și "un scriitor proeminent de povestiri supranaturale al timpului său", Fitz-James O'Brien este cel mai bine reținut pentru trei povestiri antologice recunoscute pe scară largă ca fiind la granița cu științifico-fantasticul precum și pentru poemul său supranatural.
Piesa A Gentleman from Ireland s-a jucat cu mult succes vreme de câteva stagiuni. S-a înrolat de timpuriu în Războiul Civil, de partea nordiștilor, murind în urma rănilor suferite în luptă.
Povestirile sale dovedesc o fantezie vie, originală, în interes personal pentru speculațiile științifice, dar și pentru supranatural, un stil rafinat. Cele mai cunoscute sunt "The Lost Room" (Camera dispărută); "Făcătorul de minuni", în care o legiune de soldăției de plumb sunt însuflețiți cu scopul de a ucide copii adunați la sărbătorile de iarnă. O altă povestire cunoscută este Himera, în care eroii obțin mulajul unui animal fantastic și periculos, dar, în spiritul fantasticului realist pe care autorul îl practică, propune două explicații verosimile: una este o extrapolare a teoriei refracției, încurajând ipoteza existenței obiectelor și ființelor invizibile, cealaltă, eventualitatea ca toată întâmplarea să nu fie decât un vis al eroului, aflat sub influența drogurilor.
Lentila de diamant (1858) figurează în mai toate antologiile de proză scurtă americană. Un microscopist descoperă într-o picătură de apă o făptură încântătoare, dar explorarea altor coridoare ale materiei îl pune în conflict cu lumea acesteia. Viziunea universurilor paralele, tragic separate, speculațiile în jurul eticii și legitimității științei îi apropie cel mai mult autorului eticheta propusă de unii exegeți: autor de anticipație.
Opera
Serii
- Povesti supranaturale (The Supernatural Tales of Fitz-James O'Brien)
- 1. Macabre Tales (1988)
- 2. Dream Stories and Fantasies (1988)
Colecții
- The Poems and Stories of Fitz-James O'Brien (poems) (1881)
- What Was It?: And Other Stories (1889)
- Collected Stories (1925)
- The Diamond Lens: And Other Strange Tales (1932)
- Fantastic Tales (1977)
Alte scrieri
- The Wondersmith (2004)
Scrieri non ficțiune
- Selected Literary Journalism, 1852 1860 (2003)
Antologii care cuprind scurte povestiri
- Great Ghost Stories (1918)
- American Ghost Stories (1928)
- The Arrow Book of Horror Stories (1961)
- The Masque of the Red Death: And Other Tales of Horror (1964)
- Where Nightmares Are (1966)
- Terror by Gaslight (1975)
- Gaslight Tales of Terror (1976)
- More Tales of Unknown Horror (1979)
- Masterpieces of Terror and the Unknown (1992)
- Nursery Crimes (1993)
- The Mammoth Book of Victorian and Edwardian Ghost Stories (1995)
- 100 Tiny Tales of Terror (1996)
Povestiri
- Un coșmar arab (An Arabian Nightmare) (1851)
- The Bohemian (1855)
- Ochiul păianjenului (The Spider's Eye) (1856)
- A Terrible Night (1856)
- The Lost Room (1858)
- What Was It? (1859)
- The Wondersmith (1859)
- The Child That Loved a Grave (1861)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu