MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 16 APRILIE 2021 /RELIGIE ORTODOXĂ

 6. /16 APRILIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc fecioare Agapia, Irina și Hionia

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Viața Sf Mc fecioară Agapia

Zăbovind împăratul Dioclețian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de știre de la Roma, cum că toate temnițele Romei sunt pline de creștini care, deși pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toți îl au de învățător pe Hrisogon și-l ascultă, ținându-se de învățătura lui. Deci, Dioclețian a poruncit ca pe toți creștinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Dioclețian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învățător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos și nesupunându-se păgâneștii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte și i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Și se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor și păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuința unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creștin și sfânt și aproape de el își aveau locuința aceste trei fecioare surori după trup și după duh: Agapia, Hionia și Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul și, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: „Să știi că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deșteptându-le spre vitejeasca nevoință până ce se vor încununa prin pătimire. Și să fii și tu cu bună nădejde, că îți vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera și la Hristos vei trece cu bucurie și te vei odihni împreună cu sfinții”.

S-a descoperit despre aceasta și Sfintei Anastasia și, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte și-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârșit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste și a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet și pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăție în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; și au văzut în casa preotului și moaștele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos și iubitul său învățător și au plâns peste moaște mult timp cu lacrimi fierbinți, încredințându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăși s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obișnuita slujire legaților lui Hristos celor din temniță. Și a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia și Irina le-au prins păgânii și le-au dus la împăratul Dioclețian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: „Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmați rătăcirii celei deșarte și de prisos, să dați defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceți cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteți de bun neam, tinere și frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruț și vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceți zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumusețile voastre, ca să aveți pentru voi bărbați slăviți, pentru care veți fi cinstite”.

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: „Împărate, ție îți stă înainte purtarea de grijă pentru trebuințele poporului, a neamurilor și oștirilor, iar tu grăiești cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îți este de trebuință și a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl hulești pe El”. Dioclețian a răspuns: „A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă”. Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: „Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată”. Iar împăratul, lepădând-o și pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Și a zis către ea: „Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ți capul zeilor ca și surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel”.

Sfânta Irina a răspuns: „Să-și plece capul idolilor toți cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Și ce poate să fie mai deșert și mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omenești, care pentru preț a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuiești cu meșterul cu ce preț și ce fel de idoli să-ți facă ție, adică ori stând, ori șezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând și din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Și, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai prețul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îți pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat”.

Zis-a Dioclețian: „La niște cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde”. Și a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniță, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături și a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos și cu nădejdea slăvitei biruințe asupra vrăjmașilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului și au fost duși după dânsul toți creștinii cei ce se aflau în temnițele Acviliniei, între care erau și aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia și Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredințat lui Dulție, ighemonul, cercetarea creștinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulți sfinți mucenici, munciți în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulție, acela, văzând frumusețea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele și le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate și daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ținute și să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugăciune, înălțând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul ușii lor, îndată a înnebunit. Și era acolo o bucătărie și stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea și în loc de fecioare, cuprindea și săruta căldările cele înnegrite, oalele și tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării și nu era cunoștință întru el. Și a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Și cu totul i s-a înnegrit fața; mâinile și toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieșit afară la slujitorii cei ce-l așteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit și înfricoșat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat și, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânșii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă și oriunde se ducea, în toate părțile fugeau de dânsul slugile, străjerii și străinii, ca de o nălucă înfricoșată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostașii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă și își bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toți au râs în hohote de el și unii fugeau de dânsul, iar alții îl împingeau, nelăsându-l și dându-i brânci de la ușile palatului, că nu-l cunoștea nimeni, cum că este ighemonul Dulție, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbați ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la față alb, iar la haine și la mâini curat.

Și, abia înțelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul și, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip ești". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui și toți cei din casă, slugile și slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alții se mâhneau pentru el, ca de un ieșit din minte; însă el nu înțelegea și se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alții fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necurați și s-a văzut înnegrit, fața sa în oglindă a văzut-o ca de arap și s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă și gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-și trupul și hainele schimbându-și, a șezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte și pe sfintele fecioare aducându-le de față, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup și toți se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace și nimic n-au sporit. Iar ighemonul, șezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deștepta. Pentru că îl clătinau și cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Și, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deșteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulție îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: „Te vei supune poruncii împărătești?”. Răspuns-a sfânta: „Nu mă voi supune, căci sunt creștină și roabă a Atotputernicului Dumnezeu”. Și a poruncit comitul să o ducă în temniță. Apoi pe Agapia și pe Hionia punându-le înaintea judecății sale a zis către dânsele: „Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită și învățată de voi ca să defaime dumnezeieștile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă și să ne asculte. Dar și voi, de voiți să vă liberați de munci, aduceți zeilor jertfă, precum aducem și noi, supunându-ne împărăteștilor porunci”. Răspuns-a Sfânta Agapia: „Credința noastră este nebiruită!”. Zis-a comitul către Sfânta Hionia: „Dar tu ce zici?”. A răspuns Sfânta Hionia: „Credința noastră este neschimbată!”. Zis-a comitul: „Sunt la voi cărți creștinești?”. Grăit-au sfintele: „Sunt cărți, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmașii lui Hristos”. Zis-a comitul: „Cine v-a sfătuit să vă dați de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?”. Fecioarele răspunseră: „Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naște slava cea veșnică”. Comitul zise: „Împliniți porunca împărătească și jertfiți zeilor”. Iar sfintele fecioare au răspuns: „Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ție de împăratul tău cel pământesc, precum și noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc”.

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: „Agapia și Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă”. Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie și au strigat cu mare glas: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primește sufletele noastre”. Și le-au aruncat în foc și, rugându-se, și-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor și nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioșilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune și-au cerut de la Dumnezeu acel sfârșit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni și le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri mucenicești, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul și rugându-se Domnului, ca să o învrednicească și pe ea a fi părtașă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, șezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina și a zis către dânsa: „Jertfește zeilor ca să nu pieri în foc ca și surorile tale”. Sfânta răspunse: „Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtașă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feței lui Dumnezeu!”. Comitul zise: „Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale”. Sfânta răspunse: „Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viață și prin foc trecând, să ajung la odihnă și la răcorire”. Comitul zise: „Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri”. Sfânta răspunse: „Trupul meu va pătimi de la desfrânați, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur mușcându-se și mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăția care se face fără de voie și pe care sufletul nu o voiește nu se socotește păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinții care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?”.

Comitul zise: „Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?”. Sfânta Irina răspunse: „Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au și încununat. Căci, având mâinile legate și gura deschizându-le cu sila, le-ați turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primește de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Așa și mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veți face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua și cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie și silă. Deci n-am nici o grijă de orice veți voi să faceți trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veți da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceți ceea ce ați gândit asupra mea”.

Atunci comitul a dat-o ostașilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare și s-o batjocorească oricâți vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostași, i-au ajuns alți doi ostași al căror chip era minunat și luminat, ca trimiși de la comitul și au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: „Ne-a trimis comitul să duceți pe această fecioară la locul unde vă vom arăta”. Apoi i-au dus după cetate și, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostașilor: „Duce-ți-vă și ziceți comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit”. Deci, s-au dus ostașii la comit, iar cei doi luminați s-au făcut nevăzuți, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Și stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând și mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaților.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca și încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Și vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare și de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; și, ostenindu-se așa de dimineață până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostași care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeți către dânsa și au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: „Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieșit cu oaste și cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoțește acum cu surorile mele!”. Zicând aceasta și lui Dumnezeu dând mulțumire s-a culcat pe pământ și și-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paști, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale și au luat cinstitul trup al Sfintei Mucenițe Irina din deal și, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârșit pătimirea Sfintelor trei mucenițe, surori și fecioare Agapia, Hionia și Irina și îndată sfintele mucenițe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Viața Sf Mc fecioară Irina

 Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sunt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunându-se păgâneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfânt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deşteptându-le spre vitejeasca nevoinţă până ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plâns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgânii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădând-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel".

Sfânta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stând, ori şezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului şi au fost duşi după dânsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzând frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mâinile şi toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat şi, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânşii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dânsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au râs în hohote de el şi unii fugeau de dânsul, iar alţii îl împingeau, nelăsându-l şi dându-i brânci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mâini curat.

Şi, abia înţelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul şi, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mâhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

    

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-şi trupul şi hainele schimbându-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte şi pe sfintele fecioare aducându-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfânta: "Nu mă voi supune, căci sunt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punându-le înaintea judecăţii sale a zis către dânsele: "Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunându-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfânta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfânta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfânta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sunt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sunt cărţi, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pământesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul şi rugându-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfânta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale". Sfânta răspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viaţă şi prin foc trecând, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri". Sfânta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrânaţi, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcându-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?" Sfânta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, având mâinile legate şi gura deschizându-le cu sila, le-aţi turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gândit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare şi s-o batjocorească oricâţi vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaţilor.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dânsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicând aceasta şi lui Dumnezeu dând mulţumire s-a culcat pe pământ şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Viața Sf Mc fecioară Hionia

 Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sunt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunându-se păgâneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfânt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deşteptându-le spre vitejeasca nevoinţă până ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plâns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgânii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădând-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel".

Sfânta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stând, ori şezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului şi au fost duşi după dânsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzând frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mâinile şi toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat şi, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânşii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dânsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au râs în hohote de el şi unii fugeau de dânsul, iar alţii îl împingeau, nelăsându-l şi dându-i brânci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mâini curat.

Şi, abia înţelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul şi, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mâhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

    

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-şi trupul şi hainele schimbându-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte şi pe sfintele fecioare aducându-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfânta: "Nu mă voi supune, căci sunt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punându-le înaintea judecăţii sale a zis către dânsele: "Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunându-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfânta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfânta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfânta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sunt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sunt cărţi, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pământesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul şi rugându-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfânta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale". Sfânta răspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viaţă şi prin foc trecând, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri". Sfânta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrânaţi, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcându-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?" Sfânta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, având mâinile legate şi gura deschizându-le cu sila, le-aţi turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gândit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare şi s-o batjocorească oricâţi vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaţilor.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dânsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicând aceasta şi lui Dumnezeu dând mulţumire s-a culcat pe pământ şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a din Postul Sfintelor Pasti. 

Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne.

Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII-lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX-lea, aceasta era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata in saptamana a V-a din Postul Mare.

In lucrarea "Triodul explicat", Makarios Simonopetritul afirma ca aceasta comemorare nu este insemnata doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci si pentru noi, cei care suntem asediati neincetat de diferite patimi.

Asadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetati, ci de un atac asupra fiintei noastre din partea demonilor. Cerem, asa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca si noi sa iesim din aceasta lupta victoriosi.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare

Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (incepand cu seara Floriilor pana vineri seara, inclusiv).  Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Denia este de fapt slujba utreniei care se savarseste in ajun, seara. Nu trebuie confundata cu privegherea care se savarseste in ajunul praznicelor mai importante. 

Acatistul ca gen imnografic

Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de lauda alcatuit din 13 condace si 12 icoase, care descriu si proslavesc episoade din viata si minunile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinti. In sens propriu, cuvantul "akathistos" inseamna "a sta in picioare", ceea ce indica faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stateau in genunchi (care este un alt fel de sedere), ci drepti, in picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu cate 20-30 de versuri, aranjate in acrostih (in ordinea alfabetica greceasca), fiecare strofa avand acelasi numar de silabe si aceleasi accente metrice ca si prima strofa. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea in comun doar glasul (nu si melodia) si refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui gen imnografic foarte cultivat in literatura bizantina este Sfantul Roman Melodul, in cantarile caruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maxima si perfectiunea.

Acatistul Bunei Vestiri - origine si autor

Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din seara de Vineri a Saptamanii a cincea din Postul Mare. Acesta reprezinta o inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie nu a egalat-o prin frumusete si popularitate. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor sarbatori care, desi iau forma si extensiunea condacelor de o

Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor din 7 august 626.

Pana nu de mult savantii moderni, bazati mai cu seama pe analiza atenta a textului pareau sa fi ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui inainte de Roman Melodul.

Acatistul Bunei Vestiri si randuiala tipiconala a Postului Mare

Acatistul Bunei Vestiri este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia "Bucura-te!").

Impreuna cu acatistul se canta Canonul Bunei Vestiri, alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. In acest sens,  Maica Domnului este numita "noul rai", "scara lui Iacob", "marea" care l-a inghitit pe faraonul spiritual, "piatra" din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si "stalpul de foc" care i-a calauzit, "pamantul fagaduit" si "mana", "rugul aprins", "lana acoperita de roua a lui Ghedeon", "sfesnicul", "vasul cu mana" si adevaratul "cort al marturiei" etc.

Canonul este cantat impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori  intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaos a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-

Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a planului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.