MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 2 APRILIE 2021 / MUZICĂ

 2 APRILIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

Tiberiu Brediceanu

Tiberiu Brediceanu
Folcloristul Tiberiu Brediceanu
Date personale
Născut	2 aprilie 1877 Lugoj, Austro-Ungaria
Decedat	19 decembrie 1968, (91 de ani) București, Republica Socialistă România
Părinți	Coriolan Brediceanu, frate cu Caius Brediceanu
Frați și surori	Caius Brediceanu Cornelia Brediceanu Sempronia Brediceanu[*]
Copii	Mihai Brediceanu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, folclorist
Activitate
Educație	Facultatea de Drept din Cluj
Alma mater	Gimnaziul din Blaj
Partid politic	Partidul Național Țărănesc
Premii	Maestru Emerit al Artei Artist al poporului
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text

Tiberiu Brediceanu (n. 2 aprilie 1877, Lugoj, Timiș, Austro-Ungaria – d. 19 decembrie 1968,^[1][2][3] București, România) a fost un compozitor, folclorist român, și jurist, fratele lui Caius Brediceanu, fiul lui Coriolan Brediceanu și tatăl lui Mihai Brediceanu. A participat și în calitate de deputat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.^{[4]:p. 134[5]}

Biografie

A studiat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, după care a obținut licența în drept la Budapesta. A participat la înființarea Teatrului Național, Conservatorului și Operei Române din Cluj (al cărei director a fost). A fost și membru corespondent al Academiei Române, președinte al Conservatorului "Astra" din Brașov, director al Băncii "Albina", sucursala Brașov. Folclorist pasionat, a cules peste 2.000 de melodii populare, în special bănățene și maramureșene.^{[necesită citare]}

Creația sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum: La șezătoare (1908) și Învierea (1936) i-au atras compozitorului simpatia publicului.^{[judecată de valoare][necesită citare]}

Utilizarea permanentă a citatelor folclorice, armonizarea tonală clasică, tenacitatea în valorificarea muzicii populare sunt prezente și în muzica simfonică, de cameră și vocală.^{[necesită citare]}

Între anii 1927 și 1930, Tiberiu Brediceanu a colaborat ca folclorist cu Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor din București, activând intens în domeniul culegerii de folclor (peste 2 000 de melodii) în țară și peste hotare.^{[necesită citare]}

Activitate politică

A fost membru al C.N.R. Brașov și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ca delegat al „Societății pentru fond de teatru român” Brașov. A fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat între 1919 - 1920.^{[4]:p. 134}

Opere

Compoziții muzicale

Muzică de teatru:

• Poemul muzical etnografic: Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul în port, joc și cântec (1905)
• La șezătoare (1908)
• Învierea -pantomimă în patru tablouri de Lucian Blaga, după balada populară Voichița (1936)
• Seara mare - scene lirice în trei acte, libretul de Tiberiu Brediceanu (1924)

Muzică simfonică:

• Rândunica - vals pentru orchestră de salon (1894)
• 12 dansuri românești (1905)

Muzică de cameră:

• Ardeleana (1894)
• Viorele - vals pentru pian (1896)
• Doină și joc pentru flaut și pian (1908)
• Preludiul și Hora în re bemol major - pentru pian (1915)
• Jocuri populare românești pentru pian - Caietele I -VIII

Muzică corală:

• S-a dus cucul - cor pentru voci egale, pe versuri populare

Muzică vocală:

• Colinde culese și întocmite pentru voce și pian sau piano solo (1924)
• Șase doine și cântece românești - pentru cvartet vocal și pian (1953)
• Miorița - șase teme ale baladei pentru cvartet vocal și pian (1955)

Muzicologie și folclor

• Melodii populare românești din Maramureș
• Melodii populare românești din Banat
• Poemul coregrafic
• Doine și cântece românești pe teme poporale
• Muzica și compozitorii români ai Transilvaniei

Recunoaștere

O serie de distincții i-au recompensat activitatea: Premiul Național pentru muzică (1927), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1952) și Artist al poporului (1957). ^{[necesită citare]} O alee din Brașov îi poartă numele.

Bagă, Doamne, luna-n nor...- Tiberiu Brediceanu - piano accompaniment

Corul cameral Anastasis - Sus in varful muntelui (Tiberiu Brediceanu)

Gică Petrescu

Gică Petrescu
Gică Petrescu
Date personale
Nume la naștere	Gheorghe Petrescu
Născut	2 aprilie 1915  București, România
Decedat	18 iunie 2006 (91 de ani)  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Dumitru Petrescu
Căsătorit cu	Cezarina Moldoveanu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț compozitor recording artist[*]
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară, muzică populară, romanțe
Instrument(e)	chitară
Ani de activitate	1933 – 2006
Case de discuri	Electrecord, Columbia, Odeon
Premii	Ordinul național „Steaua României”
Modifică date / text

Gică Petrescu (n. 2 aprilie 1915, București, România – d. 18 iunie 2006, București, România) a fost un cântăreț și compozitor român de muzică ușoară și populară. De-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate.

Primii ani

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în București. Tatăl lui, de meserie funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva (Elveția); mama își petrecuse tinerețea la Paris (Franța) și era, după mărturisirea de mai târziu a cântărețului, o bună cunoscătoare a pianului. Locuința familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje.^[1]

Mama l-a învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „piese scurte, melodioase (...), ritmuri mozartiene”^[2] și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian.^[3] În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară.^[4] La vârsta de 15 ani, în 1930, acesta își pierde mama în urma unei boli la stomac.

Debutul

În 1931, elev la Liceul „Gheorghe Șincai” cântă într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio, unde a cântat cu reputatul pianist și dirijor Iulian Ghindă. În urma unei suferințe discrete, mama sa moare, lăsându-l fără cel mai bun prieten.

Gică Petrescu face doi ani la Drept, dar părăsește studiile juridice în favoarea muzicii. Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l și folosește-te de el! - îl sfătuiește tatăl său.

Primul „contract de diseur” l-a avut la grădina restaurant Princiar de pe șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu maestrul Fănică Luca. Atunci avea un repertoriu de 60 de cântece, tangouri și romanțe.^[5]

În 1933 este angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental Galeries Lafayette cântând cu Orchestra James Kok. Patronul, dl. Schwartz, îi confecționează două costume elegante pentru zi (alb) și seară (bleumarin). Avea 18 ani și cu mult curaj atacă eșalonul de aur al idolilor de atunci ai scenelor din localurile de muzică, răsfățații de public și de presă: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.^[5]

În 1936 tatăl său, Dumitru Petrescu, este imobilizat la pat de paralizie. Gică rămâne unica sursă financiară. Are 21 de ani. Apt de serviciu militar, este recrutat la Regimentul I - Vânători de gardă, de decazarmat. Figurează în programele de Radio.

În 1937 numele Gică Petrescu se impune tot mai mult. Afișele elegantului Cazinou de la Sinaia îl anunță cu litere uriașe, ca solist în celebra Orchestră de jazz a lui Dinu Șerbănescu. Supus unui examen sever, este admis sub pseudonimul George Petrimi.

Înregistrează pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master's Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Șerbănescu e decisivă profesional. Descoperă că romanța este limba sa maternă. După câțiva ani revine la numele Gică Petrescu.^[5]

În 1934 în România ia ființă Casa de discuri și fabrica Electrecord. Din 1938, Gică Petrescu va colabora decenii la rând, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere.

Cariera artistică

În 1939 este invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta și se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot și charleston. Șlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master's Voice, Electrecord, erau pe buzele tuturor, pentru textele publicate în broșuri se vindeau o dată cu discul. Gică Petrescu a fost succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, unde cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.^[5]

În 1940-1944 cântă pe scenele teatrelor Gioconda și Savoy. O dată cu începerea războiului, este mutat la regimentul IV Moto din Străulești. Aleargă zilnic între regiment, Radio pentru Ora răniților, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți.

Este anunțat uneori cu grad militar „fruntașul Gică Petrescu” alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez și marele Constantin Tănase. Își afirmă calitățile de actor pe scena Teatrului Comic (în clădirea actualului TESS) alături de H. Nicolaide și o pleiadă întreagă de compozitori, textieri și cântăreți. Un turneu de 70 de zile prin țară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (cu aluzii politice) îi sporesc popularitatea în țară. Cântă în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de marele comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. Este angajat de Ion Vasilescu la „Alhambra” și apoi la „Gioconda”, unde lansează zeci de cântece, care s-au bucurat de mare popularitate până în ziua de azi.^[6]

În 1946, la barul-gradină „Arizona”, s-a introdus ultima noutate tehnică, microfonul. Într-o seară vine ca oaspete marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cântat șansonete, șlagăre americane, dar... l-a entuziasmat și emoționat cu cântecele La margine de București, Suflet candriu de papugiu și Costică, Costică. Menuhin l-a bisat îndelung, așa că acesta i-a cântat de trei ori pe Costică... În același an intră în atenția autorităților, deoarece poliția îl reclama la Ministerul Culturii pentru ca repertoriul său conține cântece occidentale.^[6] În 1953 cu ocazia „Festivalului Internațional al Tineretului” de la București, la Teatrul Savoy, are loc „Concertul popoarelor”. Gică Petrescu cântă, cu mare succes piese în câteva limbi străine, multe din repertoriul Yves Montand.

În 1956-1959 „Concertul popoarelor” trece Nistrul, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian etc. Rămâne credincios Teatrului de revista "Constantin Tănase" la sălile Savoy și Victoriei 174, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crișan, Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.^[6]

În 1965-1967 acesta are cel mai important turneu - doua luni în Franța la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate în asalt de numerosul public provenit din România. Lansează noi șlagăre pe scena „Festivalului de Muzică Ușoara de la Mamaia”, timp de mai multe ediții.^[6] În perioada anilor 1966-1971 înregistrează la Electrecord șlagărele care l-au făcut celebru (ex: Căsuța noastră, Of, of, of măi șprițule, Dă-i cu șprițul pân' la ziuă, Uite-așa aș vrea să mor sau Du-mă acasă măi tramvai.

Ultimele apariții

În 1993-1995 apare cartea biografică Viața și cântecele lui Gică Petrescu, scrisă de compozitorul și muzicologul George Sbârcea zis și Claude Romano, având ca bază de documentare caietele și albumele, afișele și fotografiile strânse cu devoțiune de tatăl artistului.^[7]

La 84 de ani, semnează un contract de înregistrare a 3 CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în toată cariera sa. Orchestrații noi, înregistrări noi într-un studiou digital. Și-a uimit colaboratorii cu seriozitatea și vitalitatea lui, devenite proverbiale. Neavând nevoie de repetiții, a strâns multe piese dintr-o bucată, preocupat ca vocea să fie bine. CD-urile s-au vândut ca pâinea caldă, în zeci de mii de exemplare, fiecare.

În 2003, pe 5 mai primește la Palatul Cotroceni „Steaua României în grad de cavaler”, distincție înmânată de Ion Iliescu, președintele în exercițiu al României. În 2004-2005 apare tot mai rar în public. Bolnav, se auto-izolează într-o singurătate în care admite doar 4-5 prieteni foarte apropiați. Îi lipsesc scena și respirația vie a publicului. Presa de scandal îi pândește ușa și ferestrele apartamentului.

În 2006, Marius Tucă îi dedică în Jurnalul Național (februarie) o Ediție de colecție, realizată de Dana Andronie. Un admirabil demers jurnalistic de substanță, care conturează, în premieră, viața și cariera celui mai mare cântăreț român din toate timpurile, cu mărturii la cald ale prietenilor și colaboratorilor, fotografii, afișe. Semnează: compozitorii, textierii, cântăreții, realizatorii TV și radio, artiștii de revistă, oameni politici, admiratori, vecini de bloc, oameni simpli din piețe și magazine, melomani de toate vârstele. Alte patru ediții speciale îi vor fi dedicate în anii următori alături de doua CD-uri Best of.^[7]

Succese în carieră

În 1982-1987 participă la „Festivalul Crizantema de aur”, de la Târgoviște. Realizatoarea TV Florentina Satmari îi propune un recital. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică dă măsura talentului, dovedind o excepțională știință a artei interpretative muzicale și actoricești. Recitalul rămâne una dintre cele mai valoroase secvențe din Arhiva TVR.

La Teatrul Constantin Tănase, are loc în premieră premiera Nimic despre elefanți. Acest spectacol a fost scris special pentru doi protagoniști: Gică Petrescu (în prag de 70 de ani) și Nicu Constantin. Spectacolul s-a jucat doi ani consecutiv cu casa închisă. Gică alături de Nicu Constantin a interpretat cuplete pline de haz și melodii cunoscute românești. Aceasta va rămâne o demonstrație unicat de vitalitate, har, profesionalism și respect pentru public.^[8]

Viața personală

A fost timp de 34 de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu. După moartea soției sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susțină spectacole.^[9][6]

Decesul

Duminică 18 iunie 2006, ora 18:00, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualități” a fost programat și un premiu special („Cântecul e viața mea”), dedicat lui Gică Petrescu. Cântărețul a murit chiar în dimineața aceleiași zile. ^[10]

Gică Petrescu a murit în dimineața lui 18 iunie 2006. Corpul său neînsuflețit a fost depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat.^[11]

Premii și distincții

• Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.^[12]
• Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a - 1968^[13]
• Premiul discului - Electrecord - 1968
• Ordinul național Steaua României în grad de cavaler - pentru îndelungata și prodicioasa carieră artistică - Cotroceni - 2003
• Diploma de excelență „Muzica e viața mea” - TVR - 1999
• „Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” - Radiodifuziunea Română - 2001
• Life Time Award - MTV Romanian Music Awards - 2004
• Premiul special „Cântecul e viața mea” - Radiodifuziunea Română - 2005
• Zeci de alte premii la diferite Festivaluri și evenimente culturale românești

Radiodifuziunea Română i-a decernat în anul 2001 premiul "Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III".^[14]

Luni, 5 mai 2003, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni, Președintele României, Ion Iliescu, i-a acordat maestrului Gică Petrescu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică pusă în slujba cântecului românesc, prin care a încântat sufletele a numeroase generații.^[15]

GICĂ PETRESCU - BEST OF MUZICĂ DE PETRECERE (ALBUM FULL)

Gică Petrescu - Uite-așa aș vrea să mor

Gică Petrescu - O viață dedicată cântecului, Căsuța noastră - Album Integral

Dorel Livianu

Sari la navigareSari la căutare

Dorel Livianu
Date personale
Născut	10 octombrie 1907, București
Decedat	2 aprilie 1997, New York, SUA
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Activitate
Gen muzical	romanțe, tango, populară
Tipul de voce	tenor
Case de discuri	Electrecord, His Master's Voice, Columbia, Lifa Record
Modifică date / text

Dorel Livianu (n. 10 octombrie 1907, București — d. 2 aprilie 1997, New York) a fost un cântăreț român de origine evreiască, interpret de muzică ușoară.Studii

Studiază canto la Conservatorul din București cu dirijorul de origine italiană Egizio Massini.

Debutul și activitatea artistică

A debutat la vârsta de șapte ani, interpretând rolul micului trompetist din opera Aida de Giuseppe Verdi.

Repertoriul său muzical cuprinde romanțe și piese în ritm de tango și foxtrot. Livianu obține contracte cu importante case de discuri, precum His Master's Voice și Columbia Records. Între anii 1939 și 1945, lucrează la teatrul Baraseum din București. Tot în acești ani înregistrează numeroase cântece populare evreiești.

Va fi deportat într-un lagăr din Transnistria, dar este eliberat după opt luni grație renumelui său. În 1967 se stabilește în Statele Unite ale Americii; totuși, va reveni uneori în România pentru a susține concerte.

Viața particulară

S-a căsătorit în 1939 cu Mella Silberstein. Cei doi au un singur fiu, David Bogdan (n. 1955).

Muzică românească interbelică Dă-mi o fotografie ( Dorel Livianu)

Dorel Livianu - Privighetoarea