MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 10 MAI 2021 /POEZIE

 4. /10 MAI 2021 - POEZIE

ION HOREA

Biografie Ion Horea
Ion Horea s-a nascut la 10 mai 1929, in comuna Petea de Campie, judetul Mures; parintii, Ioan si Ana, tarani. A debutat in Almanahul literar din Cluj, nr. 1, decembrie 1949, cu Balada insamintarii griului de toamna. 


„Scrisa cu patima amanuntului si aproape cu superstitia de a nu lasa neinregistrata in sentiment nici o ipostaza vegetala sau nici un obiect vegetal, poezia lui Ion Horea izbuteste in finalitatea ei sa inalte un ansamblu echilibrat si armonios, de natura apolinica, iar nu dionisiaca, asa cum ar parea la prima vedere. Patima amanuntului, cum spuneam, se structureaza lent, prin acumulari succesive de obiecte, si ea contine intr-adevar ceva din gustul ritualurilor si din feeriile dionisiace, dar tonalitatea poemelor are acea verticalitate a scoartelor oltenesti menite prin forta culorii si stilizarea riguroasa a desenului sa impodobeasca deopotriva si zidul odaii de musafiri, dar si altarul unei biserici…” (Nichita Stanescu)

„Pentru Ion Horea, satul este adevarata sa Roma. Toate drumurile duc de aceea spre el. Oricat de departe ar rataci cu gindul, de oriunde poetul se intoarce – poezia sa fiind prin definitie o continua intoarcere in timp si spatiu – acolo, la locul stiut. Chiar si din cosmos… Tirania satului care il urmareste pina si in marele oras si provoaca intoarcerile: „doream aceste-ntoarceri”, spune poetul. E limpede ca fara ele el n-ar putea trai, n-ar putea scrie…” (Valeriu Cristea)

„Ion Horea continua firul poeziei ardelene ce si-a decantat specificul la un moment dat in generatia lui Emil Giurgiuca, poezie in care puternicul sentiment al peisajului local s-a turnat in forme ce profitau de evolutia generala a lirismului romanesc modern. Forme care parasisera traditia eminesciana spre a-l urma pe Macedonski…” (I. Negoitescu) 

POEZII:

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară –

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamnamai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

         

De tine

Un cântec spus de ochii tăi, lăstunii,

Deschişi iubirii, soarelui şi lunii,

Un cântec mut al părului ce-l strângi

În coc, ţinut cu arcul mâinii stângi.

Fetiţa noastră vrea să se deştepte,

Du-i şoapta legănată-a mâinii drepte –

Bătrânii noştri-s obosiţi, adu-le

Un cântec din hotare şi pătule.

Ne însoţim în tot ce-şi poate spune

O bucurie, pân` la soare-apune,

În zile lungi şi-n nopţi cu stele dese,

Cu mângâieri şi şoapte înţelese.

Ieşim la lucru ori ne-ntoarcem iară,

Mă uit la tine seară după seară,

Şi te găsesc în toate şi te laud,

Te strig, te-ascult, te-ascund ca să te caut,

Noi amândoi, ai cărţilor şi-ai pâinii,

Supuşii casei noastre şi stăpânii.

Chemaţi-mă

Nu v-am uitat, îmi sunteţi mai aproape

ca niciodată. Iată cum coboară

amurgul peste toate. Parcă văd

cum vă-aşezaţi tăcuţi în faţa casei,

şi aşteptaţi să iasă printre stele

luceafărul cel nou ce taie-n două

deasupra voastră lumea nesfârşită.

Chemaţi-mă, oricând, la orice oră,

şi vin, oriunde-aş fi în clipa ceea,

din lumea înstelată-a poeziei,

ori poate din furtunile iubirii,

ori din vârtejurile-atâtor griji

în care-s prins cu-ntreaga omenire.

Bătrânii mei, când voi rămâne singur

şi obosit voi aştepta şi eu

în faţa casei noastre înserarea

ca sputnicii ieşiţi de după deal

să-şi împletească firele de aur

în pânzele luminilor stelare,

chemarea voastră voi mai auzi-o

ca un ecou întors din astru-n astru, -

ca să-mi aduc aminte cum veneam

acasă noaptea când eram copil

în carul plin cu fân culcat pe spate

şi tata-mi arăta deasupra Cupa

şi Rariţele strălucind şi Toaca

şi locul unde-avea mai către ziuă

să pâlpâie cu puii Găinuşa.

Era o lume-ntoarsă din poveste,

erau miresmele îmbătătoare,

şi vorba tatii ce ştia să lege

şi să dezlege pentru mine totul,

şi eram prins atunci în nesfârşitul

ecou ce leagă suflete şi stele,

şi-acel ecou mereu mă urmăreşte

de-atunci în toate drumurile mele.

ȘERBAN CODRIN

Sari la navigareSari la căutare

Șerban Codrin
Date personale
Născut	10 mai 1945 (75 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Șerban Codrin, pseudonimul literar al lui Șerban Ioan Denk, Șerban Ioan Dencǎ (n. 10 mai 1945, București) este un scriitor român contemporan și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Date biografice

• Cu numele real Șerban Ioan Denk , cu numele modificat Șerban Ioan Dencǎ , s-a născut la 10 mai 1945 în București. Fiu al inginerului silvic Gheorghe Adolf Denk (1914, Hemeiuș (maghiară Hemejus)^[1], jud.Bacău–1984) și al soției sale, Serena Denk nǎscutǎ Petrovici (1918–1987).
• Familia străbunicului Ambrozie Denk provine din Bucovina de Nord, orașul Dorna Candreni (maghiară Dornakandren, germană Dorna Kandreny), unde veniseră din Austria, numele Denk al familiei întâlnindu-se, astăzi, frecvent atât la Viena, cât și în multe alte orașe austriece și din localități din Boemia.
• A urmat școala generală în comuna Ceahlău (Csalhó), județul Neamț, începând cu anul 1952, comuna Valea Rea (Pokolpatak, Kicsipatak)/Livezi, județul Bacău, școala medie mixtă nr. 1, Bacău (devenităliceul George Bacovia, actualul Colegiu Național Ferdinand). Cu numele schimbat în Șerban Petrovici, prin înfiere de bunicul matern, George Petrovici, ofițer, croitormilitar, a absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu”, București, cu bacalaureat în anul1962.
• Șerban Petrovici a absolvit Facultatea de limba și literatura română, Universitatea București, promoția 1968. În același an a revenit la numele real de familie Denk, carea devenit, însă, Denca Șerban.
• A fost repartizat profesor sublinitor de limba și literatura românǎ în comunele Giurgeni, Bucu, și din municipiul Slobozia (1970–90). Consilier la Inspectoratul pentru Culturǎ al județului Ialomița (1990–95), director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”-Ialomița, (1995–98), director al Bibliotecii județene "Ștefan Bănulescu" (1976–82; 1998–2002).
• Cunoscut sub pseudonimul literar Șerban Codrin, este poet, dramaturg, prozator, eseist, editor, antologator, autor de lucrări de inițiere în poezia scurtă/zen, autor de volume de versuri, eseuri, piese de teatru, selecții de poeme zen.
• A editat revistele de poezie scurtă/zen, tanka, renku, haiku Orion (1994–98), Micul Orion (1995–96), reeditate pe internet, și a fondat Școala de poezie tanka, renku, haiku de la Slobozia.
• Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din Romania (ASPRO, 1994); membru fondator și președinte al Asociației culturale "Ascultialomița"; (2002); membru fondator și vicepreședinte al Asociației culturale "Helis" (2004).
• Compozitorii Theodor Grigoriu, Ede Terényi, Dan Dediu, Vasile Spătărelu, Cornelia Tăutu, Felicia Donceanu, Valentin Timaru, Satoshi Tanaka (Japonia) au compus creațiimuzicale, lieduri, o cantată, pe versurile sale.
• Cetățean de onoare al comunei Giurgeni (Ialomița, 2005) și al municipiului Slobozia (Ialomița, 2009).

Debut

• În revista Contemporanul, 1962.

Volume publicate

• "Imnuri către soare", poeme, Editura Albatros, Bucuresti, 1982
• "Întemeietorii", teatru, Editura Cartea Românească, 1984
• "Jnețâ", (Secerǎtorii), teatru, traducere în limba rusǎ, 1985
• "Între patru anotimpuri", poeme zen, 1994
• "Dincolo de tacere", poeme zen,1994
• "Ion Budai-Deleanu<Țiganiada> într-o recitire de Șerban Codrin", 1994
• "Carte dintr-un exil interior", versuri, 1997
• "Scoici fara perle",poeme zen, 1997
• "O sarbatoare a felinarelor stinse", poeme zen, 1997 (reeditare partiala, 2005)
• "Missa Requiem", poeme zen, 1999
• "Marea tăcere", antologie de autor,poeme zen, 2001
• "Ion Budai-Deleanu<Țiganiada>un poem in proza de Șerban Codrin", 2002
• "Horeadele", trilogie dramaticǎ, 2005
• "Baladierul", 2002-2006, poem, 2006, ediția I
• "Baladierul, un poem pentru CCCLXV si inca una de zile si nopti", 2007; ediția II, revizuită
• "Testamentul din strada Nisipuri sau Poeme din cartea de munca - (1985–87)", poem în versete în 4 părți, Infernul, Purgatoriul, Paradisul, Apocalipsa după lampa lui Ilici, Confesiunea despre mustăciosul tuturor popoarelor (editare, 2002, reeditare revăzută, 2008, varianta completă a poemului în 6 părți nu este editată)
• Incantații, Opera omnia, poezie contemporană, TipoMoldova, Universitatea „Petre Andrei”, Iași, 2014. (Cuprinde Dintr-un exit interior, Baladierul, variantă revizuită, Rodierul, fragmente)
• Alte piese de teatru nu sunt editate

• Prezent în numeroase antologii editate în România/în străinătate

Afilieri

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
• Membru fondator al Asociației scriitorilor profesioniști din România (ASPRO).
• Membru al Societǎții Române de haiku și al Societății de haiku din Constanța.
• Membru al Societǎții Internaționale de Haiku, Tokyo.

Premii literare

• Premii literare: Premiul I la Concursul national de teatru scurt,Oradea,1992.
• Premiile pentru literatură ale Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, pe anii 1999, 2002, 2005, 2007.
• Diferite Premii la Concursuri nationale si internationale de haiku.

Titluri

• MAESTRU AL MESEI DE LEMN (1997), Titlu acordat pentru creatia de poezie zen, de Gruparea "Poetii Mesei de lemn".
• Mare MAETRU TANKA, RENKU, HAIKU (2010), Titlu acordat pentru intreaga creatie de poezie zen (tanka, renku, haiku, secvente) de Societatea Romana de Haiku, Societatea de Haiku din Constanta.

POEZII:

Bătrânul cantor

Bătrânul cantor
într-atât frăgezește
orga din burgul străvechi –
cu degetele
de înfloresc salcâmii

*

se umple-ascetul
din frescă de-o liniște
iluminată –
când atinge clapele
orgii spiritului lui Bach

*

Un cor de broaște
preschimbă Arta Fugii
în oratoriu –
închipui la pupitru
pe Johann Sebastian

Destăinuiri

Istoria vai
și agricultura gem
de sperietori –
mausolee de bronz
printre statui de cârpă
*
Vrednică de-a fi
în fruntea bucatelor –
sperietoarea
*
Deosebirea
între odăjdiile
mele și zdrențe –
spune sperietoarea
într-o noapte cu lună
*
Oameni de paie
și alte sperietori –
viață zi cu zi
*
E o favoare
s-o întâlnești pe madam
sperietoare –
foarte-amuzant personaj
în nici o comedie
*
Viața la țară –
nu se încrede nimeni
în sperietori
*
De azi pe mâine
doamna sperietoare
mi-e confidentă –
până adorm discutăm
despre singurătate
*
Oamenii prin vremi
și sperietorile –
aceeași soartă
*
Ce talent avem
de-a plânge pe umerii
sperietorii –
singura plată pentru
toate eșecurile

ÎNTRE PATRU ANOTIMPURI

PRIMÃVARA


Lângă salcia
înflorind neștiută –
Calea Lactee
*
Lectură în zori –
de pe carte cu palma
adun polenul
*
Desăvârșindu-și
cu răbdare lucrarea –
coji de ou sub cuib
*
Toți după-o pâine –
nimeni la sărbătoarea
ciocârliilor
*
Azi imposibil
de săpat în livadă –
rutul melcilor
*
De peste umăr –
deodată primul tunet
de primăvară
*
Cad flori de cireș –
în parc bătrâna doamnă
deschide-umbrela
*
Clipa de acum –
a medita în preajma
trandafirului
*
Muzică mută –
înserări cu rapiță
vibrând pe șesuri
*
Nimeni pe stradă
nu-și încheie hainele –
ploaie cu soare
*
Trudind pământul –
ciocârlia deasupra
fără odihnă
*
Nici un cerșetor
de ziua bujorilor –
pace-ntre oameni
*
Seară în verde –
până și lemnul din gard
înmugurește
*
Crepuscul de-april –
tunete în marș negru
tot mai aproape
*
E seară, copii –
într-un snop de rapiță
vă aduc luna
*
Merii în floare –
am totul de-nainte
pe masa goală
*
Rama ferestrei –
amurg pictat în parfum
de liliac alb
*
Cea dintâi noapte –
mireasa izgonește
crinii din casă
*
Doar o secundă
țânțarul la ureche –
nimic și totuși
*
Uneori noaptea
smuls din meditație –
sodom de broaște
*
Sat părăginit –
prin geamuri luminează
măceși în floare
*
Stele absente –
cu fală intră-n oraș
un fluture alb
*
Stinge lumina –
sub fereastră bujorul
tocmai se-aprinde
*
Lungul cărării –
câte-o șopârlă-n fugă
numai de-a latul
*
Fără iluzii –
dintre cireșe aleg
pe cele-amare

VARA

Nopți nedormite
de răul greierilor –
viața la țară
*
Miros de iarbă –
singurul sunet în zori
deasupra stepei
*
Descălțându-se
cu un picior pe altul –
zintâi de vară
*
O dată pe an –
un munte împrejurul
străchinii cu fragi
*
Ascuțind coasa –
răcoare din adâncul
rădăcinilor
*
Drum cu rochița
rândunicii în floare –
ocolesc prin șanț
*
Larvă de cariu –
caligrafia în lemn
a maestrului
*
Moșii de vară –
cu oale pentru nimeni
umblă babele
*
Pescăruș în zbor –
dintr-o dată răcoarea
unui evantai
*
La semețul pisc
renunțând și-ngenunchind –
o floare-de-colț
*
Vechi dureri în mâini –
sapa răscolind primul
cuib de cartofi noi
*
Zi fără sfârșit –
topindu-se în aur
un secerător
*
Deodată zărind
macii pe zidul străvechi –
restu-i tăcere
*
Geometrie
în spațiu după cosit -
căpițe de fân
*
Seară în tihnă –
aud căzând polenul
pe floarea cepei
*
Murind cantorul –
țârâitul în orgă
al greierului
*
Soare în apus –
și albinele căzând
la datorie
*
Seară cu dansuri
și moarte în lumină –
efemeride
*
După pescuit –
trei undițe și-un singur
nufăr în plasă
*
În clinchetele
cuburilor de gheață –
seară de vară
*
Încă o noapte -
un hoț de iarbă ducând
în spate luna
*
Foamete în sat –
câinii sorbind cu ochii
Calea Lactee
*
Zborul de noapte –
fulgeră în alb pieptul
rândunelelor
*
Numai această
măsură a secetei –
găuri în pâine
*
Nopți fără greieri –
ceva i se întâmplă
universului

TOAMNA

Deseori nimeni
ori ceața împing poarta –
drum spre nicăieri
*
Numai de partea
cealaltă a gardului –
livadă pe rod
*
Foame de-amiază –
îngenunchează în cerc
culegătorii
*
Deodată stolul
de grauri se ridică –
pete în soare
*
Nici un prieten –
bocancii rupți în prima
ploaie de toamnă
*
Copii împrejur –
basmul vânzătorului
de pești aurii
*
Odihnă-n iarbă –
încă frige pușca
de vânătoare
*
Prizonieră –
o floare fără nume
în gardul de spini
*
Vânt dinspre mare –
ultima frunză de plop
fisurând luna
*
La cules cartofi –
de șapte zile și nopți
în alt mileniu
*
Măceșe roșii –
luna în amurg stingând
lampioanele
*
Dându-mi gutuia –
întâi o învelește
în ziarul "Timpul"
*
În ridurile
bătrânului marinar –
furtuni de toamnă
*
Soare-n scăzământ –
din larice curg frunze
ori ace de ceas?
*
Ridicând ochii –
de lună se lovește
cârdul de cocori
*
Strugurii furați –
întotdeauna vina
sperietoarei
*
Singură ploaia
căzând pe-o crizantemă –
ce-o mai fi mâine?
*
Noapte în zloată –
o fereastră-albindu-se
de prea-ntuneric
*
Luna întreagă –
sub creangă un măr umbrit
pe jumătate
*
Orion pe cer –
deja uzată pânza
păianjenului
*
Burnița nopții –
cu-amandouă mâinile
strâng haina la piept
*
Mare-n furtună –
liniște-n cimitirul
marinarilor
*
Căzând frunzele –
în salcie numărul
stelelor crește
*
Lună în declin –
tot mai prelungă umbra
crizantemelor
*
Muncă de-o noapte –
pescarii trăgând la mal
bărcile goale

IARNA și ANUL NOU

Zorii cu prima
floare de gheață în geam –
nu-i găsesc nume
*
Pe vechi mormântul
poetului nici un vers –
pustiu de iarnă
*
Noapte și viscol –
prin porțile vraiște
năvălind nimeni
*
Prima ninsoare –
toporul despicând-o
cu tăișu-n sus
*
Îmbrăcând haina
dau numai de ruptură –
furtuni de iarnă
*
Amiază goală –
nămeți ondulându-se
domol pe nimic
*
Gară în viscol –
privind îngrijorarea
călătorilor
*
Seară de iarnă –
umbra sperietorii
căzând peste sat
*
Ceainic în clocot –
sărbătoarea focului
pe așchii de brad
*
Crivățul nopții –
acasă ferestrele
toate în floare
*
Muzica sorții –
de aseară crivățul
scrâșnindu-mi la geam
*
Luna-acestei nopți –
pe zăpadă umbra mea
devenind albă
*
Poeții clasici –
pe vremea lor nămeții
până la streșini
*
Noapte fără somn –
viforniță-n vuietul
văgăunilor
*
La țârâitul
în soba înghețată –
cum aprind focul?
*
Frigul de astăzi -
cascada luând formă
de catedrală
*
Bufniturile
butucilor în flăcări –
pace de iarnă
*
Într-un ciob străvechi –
încolțitul grâului
dezghețând geamul
*
Oraș degerând –
un ghiocel în palma
cerșetorului
*
Făurar negru –
fac tabără în salcâmi
cuiburi de cioară
*
Viforul de-acum –
la fereastră maestrul
pictează cu alb
*
Spărgând poleiul –
grădinarul vopsește
un ciot cu verde
*
Þurțure căzând
și-n cer zborul aștrilor –
aceeași cale
*
Crivățul nopții –
răzmeriță predicând
pace în pustiu
*
Moșii de iarnă –
vântul unduind puful
mâțișorilor
*
Calendar în cui –
trei sute șaizeci și cinci
de anotimpuri