8. /3 IUNIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
GEORGES BIZET
| Georges Bizet | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ibai Llanos Garatea  |
| Născut | [1][3][4][5] rue Louise-Émilie-de-La-Tour-d'Auvergne(d), Île-de-France, Franța |
| Decedat | (36 de ani)[1][3][5][6] Bougival(d), Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Părinți | Adolphe Armand Bizet[*] Aimée Léopoldine Joséphine Delsarte[*] |
| Căsătorit cu | Geneviève Halévy[*] (din ) |
| Copii | Jacques Bizet[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Religie | ateism |
| Ocupație | classical composer[*] dirijor pianist compozitor |
| Locul desfășurării activității | Paris |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Paris |
| Gen muzical | operă simfonie French opera[*][2] Romantic music[*] |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] Prix de Rome |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Georges Alexandre César Léopold Bizet (n. ,[1][3][4][5] rue Louise-Émilie-de-La-Tour-d'Auvergne(d), Île-de-France, Franța – d. ,[1][3][5][6] Bougival(d), Île-de-France, Franța) a fost un compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale Carmen.
Date biografice
Georges Bizet s-a născut la Paris în 1838. Tatăl său era profesor de canto, iar mama pianistă amatoare. A început studiile muzicale la vârsta de 9 ani la Conservatorul din Paris, avându-l profesor de compoziție pe Jacques Halévy, cu fiica căruia se va căsători în 1869. În 1857 obține importantul Premiu al Romei și studiază timp de trei ani în Italia. După întoarcerea la Paris, se dedică compoziției și își câștigă existența ca profesor particular de muzică. În urma unei infecții cronice a amigdalelor, face un reumatism articular acut cu complicații cardiace și moare la 3 iunie 1875, în vârstă de numai 36 de ani, trei luni după premiera operei sale Carmen. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
Opere
Printre cele mai cunoscute opere se numără „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de perle”, 1863), „La jolie fille de Perth” („Frumoasa fată din Perth”, 1867) și „Djamileh” (1872).
Opera Carmen (1875), bazată pe o nuvelă de Prosper Mérimée, a rămas până în prezent cea mai importantă creație a sa, deși la premiera din Paris nu s-a bucurat de prea mult succes. Totuși, în același an, după moartea lui Bizet, opera înregistrează un succes triumfal pe scena Operei de Stat din Viena. Pentru contemporani, trăsăturile veristice ale operei au stârnit la început indignare, întrucât intriga operei are loc într-un mediu de țigănci cu moravuri ușoare, muncitoare la o fabrică de țigarete, dezertori, contrabandiști. Doar toreadorul corespunde idealului unui erou de operă. Prin folosirea unor motive muzicale caracteristice, ca Habanera și Seguidilla, Bizet deschide drumul adoptării muzicii tradiționale spaniole, care a făcut școală până în secolul al XX-lea, în special prin compozitorii francezi Emmanuel Chabrier sau Maurice Ravel, sau compozitorul rus Ceaikovski.
Lista principalelor creații muzicale
- La Prêtresse („Preoteasa”, 1854), operetă
- Le Docteur miracle („Doctorul minune”, 1857), operă comică
- Don Procopio (1859), operă comică
- Les pêcheurs de perles („Pescuitorii de perle” 1863), operă
- La jolie fille de Perth („Frumoasa fată din Perth”, 1867), operă
- L'Arlésienne (1872), muzică de scenă pe textul unei nuvele de Alphonse Daudet
- Carmen (1875), operă
- Djamileh (postum 1878), operă într-un act
- „Simfonie” în Do major (1855)
- „Variațiuni cromatice” (1865)
- „Amintiri din Roma” (1869)
- „Jocuri de copii”, suită pentru pian (1871)
- „Patria”, uvertură simfonică (1874)
Pescuitorii de perle
Pescuitorii de perle (Les pêcheurs de perles, titlul original în franceză) este o operă compusă de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon.
Premiera a avut loc la 30 septembrie 1863, la „Teatre Liric” din Paris.
Acțiunea operei
Actul I
Pe una din plajele insulei Ceylon, pescuitorii se pregătesc pentru muncă, îndemnând fecioarele să alunge prin dansul lor spiritele rele. Zurga este ales conducător al castei. Sosește Nadir, vechi prieten al lui Zurga și împreună își amintesc trecutul și dragostea lor comună pentru o dansatoare sacră. Odinioară au renunțat amândoi la ea, pentru a nu-și compromite prietenia. Conform tradiției, este adusă în mijlocul comunității o tânără fecioară ce va trebui să domolească marea cu cântecul său. După preceptele religioase, tinerei cu fața acoperită i se cere un jurământ de castitate. Fecioara este chiar Leila, fata de care Nadir și Zurga au fost îndrăgostiți.
Actul II
Marele preot Nurabad îi reamintește Leilei de îndatoririle pe care le are față de comunitate. Ca să-și demonstreze hotărârea de respectare a jurământului, Leila îi povestește cum mai de mult și-a riscat viața ca să salveze un fugar. Drept răsplată, acesta i-a dăruit un colier. După plecarea lui Nurabad, Leila începe rugăciunea. Nadir îi întrerupe cântecul sacru. Cei doi tineri se hotărăsc să se revadă în acel loc, în fiecare seară. Dar preotul îi descoperă, îi denunță poporului și lui Zurga. Când își dă seama cine este Leila, Zurga este orbit de gelozie, condamnând la moarte pe cei doi trădători. În acel moment începe furtuna și pescuitorii sunt cuprinși de teama că marea furioasă se va răzbuna pe ei.
Actul III
Zurga este chinuit de gândul că nu și-a putut stăpâni furia, trimițând astfel la moarte un prieten drag și femeia pe care o iubește. Leila îl imploră pe Zurga să o omoare pe ea dar să-l cruțe pe Nadir. Zurga nu se lasă înduplecat. Nurabad sosește să pregătească execuția. Leila dorește ca după moartea sa, colierul primit de la fugarul pe care l-a salvat să fie dus mamei sale. Zurga recunoaște colierul, dându-și seama că Leila, copil fiind, i-a salvat viața. Se hotărăște la rândul său, sa îi elibereze pe cei doi condamnați, chiar cu prețul vieții sale. În timp ce Nurabad, alături de întreaga comunitate, pregătește moartea trădătorilor, Zurga dă foc satului pentru a deruta oamenii, care fug înspăimântați. Nurabad descoperă că Zurga i-a salvat pe cei doi îndrăgostiți. Neavând nici o scăpare, Zurga se omoară în fața lui Nurabad.
Bizet Les Pêcheurs de Perles French and English Subtitles
Carmen
Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.
Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la 3 martie 1875.
Acțiunea
Introducere literară
Acțiunea nuvelei și operei se petrece în fosta fabrica de tutun din Sevilla (Real Fábrica de Tabacos, azi universitate), unde (în nuvela lui Prosper Merimee din 1847) subofițerul Don Jose Lizarrabengoa s-a îndrăgostit de frumoasa țigancă Carmen. Nuvela a stat apoi la baza libretului operei lui Bizet "Carmen".
Actul I
Într-o piață din Sevilla, soldații se amuză pe seama trecătorilor. Le trezește interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la țară, venită să-și caute iubitul, pe Don José. Apar muncitoarele de la manufactura de tutun. Între ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Intâlnirea Micaëlei cu Don José prilejuiește rememorarea amintirilor legate de satul lor natal. La manufactură izbucnește un scandal, ce culminează cu arestarea lui Carmen. Ea îl vrăjește pe Don José și, în schimbul promisiunilor de a-l reîntâlni, acesta o ajută să fugă.
Actul II
La hanul lui Lilas Pastia se întâlnesc, pentru a petrece, țigani și contrabandiști. Apariția toreadorului Escamillo le stârnește entuziasmul. Cucerit de farmecul frumoasei Carmen, Escamillo îi propune să-l urmeze; ea îl așteapta însă pe iubitul ei, Don José. Acesta vine, iar Carmen cântă și dansează pentru el. Conjunctura nu-i permite lui Don José să se mai întoarcă la garnizoană, fiind nevoit să se alăture contrabandiștilor.
Actul III
Don José regretă că a dezertat, constatând, în plus, că nici Carmen nu-l mai iubeste. Aceasta îsi ghiceste în cărți, de unde afla că va muri curând. Micaëla îi aduce lui Don José vestea iminentei morți a mamei sale. El va trebui să plece, chinuit însă de gândul că, între timp, Carmen se îndrăgostise de Escamillo.
Actul IV
Înainte de începerea coridei, Carmen și Escamillo își mărturisesc iubirea, în timp ce Don José, ascuns, îi urmărește. Cu toate insistențele lui Don José, Carmen refuză categoric să-l urmeze, iar el, înnebunit de gelozie, o ucide.
2009 Carmen Teatro alla Scala Georges Bizet
JOHANN STRAUSS jr.
Biografia compozitorului poate fi consultată în secțiunea 7. /3 IUNIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT.
Cele mai faimoase dintre operetele lui Strauss jr sunt Die Fledermaus, Eine Nacht în Venedig, și Der Zigeunerbaron.
| Liliacul | |
| Die Fledermaus | |
 Coperta LP cu selecțiuni din Liliacul, editat de Electrecord | |
| Genul | operetă |
|---|---|
| Nr. acte | trei |
| Compozitor | Johann Strauss-fiul. |
| Libret | Karl Haffner și Richard Genée |
| Inspirat din | nuvela Le Reveillon de Henri Melhac și Ludovic Halévy |
| Data premierei | 15 aprilie 1874 |
| Locul premierei | Theater an der Wien din Viena |
| Limba | germană |
| Durată | circa 2 ½ ore |
| Locul acțiunii | un castel din Austria |
| Timpul acțiunii | în noaptea de revelion 1870–1871 |
| Modifică text | |
Liliacul (în germană Die Fledermaus) este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, al cărui libret a fost scris de Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela "Le Reveillon" de Henri Melhac și Ludovic Halévy. Premiera operetei a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien“, pe data de 5 aprilie 1874.
În România, prima reprezentație a „Liliacului" a avut loc la 20 martie 1891, la Teatrul Național din București, sub conducerea artistică a lui George Stephănescu. De atunci a fost reprezentată de principalele companii de operă și operetă din România. Noua montare a „Liliacului" la Opera Română din București a avut loc la 11 martie 1968.
Personaje
- Gabriel von Eisenstein, pensionar (tenor)
- Rosalinde, soția sa (soprană)
- Frank, directorul închisorii (bas)
- Prințul Orlovski (mezzosoprană) în travesti
- Alfred, profesor de muzică (tenor)
- Dr. Falke, notar (bariton)
- Dr. Blind, avocat (bas)
- Adele (soprană)
- Ida, sora ei (soprană)
- Frosch, grefier (rol parlando)
- Ivan, valetul prințului (rol parlando)
Acțiunea
Acțiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 și în noaptea de revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg.
Actul I
În casa familiei Eisenstein se întâlnesc câteva din personajele principale. Dr. Falke, prietenul domnului Gabriel Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe Gabriel, pentru o poveste mai veche, când acesta, după un bal mascat, l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de "Dr. Liliac". Ca urmare, face să parvină câte o invitație la balul Prințului Orlofsky, lui Gabriel, soției acestuia, Rosalinda și Adelei, nostima subretă a familiei, din partea surorii sale, balerina Ida. Dar, începând cu noaptea Anului Nou, Gabriel are de ispășit o pedeapsă de pe urma unui proces de ultragiu, pierdut de bâlbâitul avocat Blind. Falke îl convinge însă să se îmbrace elegant, pentru întâlnirea cu "șoriceii" (cum numea Gabriel, cândva, balerinele), de la pușcărie, de fapt de la balul prințului. Adela, la rându-i, după câteva minciuni, nu tocmai bine ticluite, reușește să plece la bal, mai ales că, Rosalinda trebuia să rămână singură, pentru a face față insistențelor lui Alfred, un prieten mai vechi. După plecarea zgomotoasă a lui Gabriel, cu toate încercările Rosalindei de a nu-l primi, Alfred pătrunde în salon și se instalează ca stăpân al casei. Când vine Frank, directorul închisorii, să-l ia pe Gabriel pentru ispășirea pedepsei, confuzia este creată: Alfred trece drept Gabriel și este de acord, pentru a salva reputația Rosalindei, să meargă la pușcărie. Rosalinda, la rându-i, găsește invitația la balul lui Orlofsky, lăsată de Dr. Falke. Hotărârea este luată: va merge la bal, cum i se sugerează în scrisoare, pentru a vedea unde-și petrece Gabriel prima noapte de arest.
Actul II
La balul Prințului Orlofsky, în noaptea de revelion, încep să apară personajele din farsa organizată de Falke, care-l asigură pe prinț că se va distra copios. Adela, îmbrăcată cu rochia stăpânei, află de la sora ei Ida că nu aceasta a invitat-o la bal. Eisenstein, prezentat ca Marchiz de Renard, trebuie să facă față numeroaselor pahare oferite de prinț. O recunoaște pe Adela, dar Falke încearcă să-l convingă că aceasta este domnișoara Olga. Frank, directorul închisorii, este prezentat drept contele Chagrin. La petrecere apare și Rosalinda, mascată în prințesă maghiară. Eisenstein încearcă asupra ei efectul "ceasornicului", cu care a cucerit atâtea femei. Rosalinda îi reține ceasul, din dorința de a avea argumente împotriva lui Gabriel, pe care l-a recunoscut. În zori, directorul închisorii, Frank dar și Gabriel, își reamintesc că trebuie să se prezinte, fiecare pentru alt motiv, la pușcărie.
Actul III
Ultimul act se petrece la pușcărie, unde facem cunoștință cu un personaj plin de culoare, Frosch, gardianul-șef, care repetă în replicile sale "Veselă pușcărie, domnule !". Alfred este amuzat de postura sa de arestat. La închisoare sosesc, pe rând, Frank, directorul, apoi Adela și Ida, care-i mărturisesc adevărul că Adela nu este artistă, dar e plină de talent. Apare și Eisenstein, despre care Frank află că nu este Marchizul de Renard. Surprizele continuă: Gabriel, la rându-i află cine a fost arestat în locul său și îl întâlnește pe avocatul Blind, chemat de Alfred. Dorește să se răzbune pentru infidelitatea Rosalindei, dându-se drept Blind. Însă mare îi este surpriza când prințesa maghiară, pe care a curtat-o toată noaptea, la balul Prințului Orlofsky își dă masca jos: este soția sa. Dar totul e bine când se termină cu bine: cei doi soți se împacă, iar prințul Orlofsky îi promite Adelei că va ajunge artistă. "Vesela pușcărie", în care se bea șampanie și toata lumea cântă !
Die Fledermaus - English subtitles - Bavarian State Orchestra 1987 - Kleiber Wachter Coburn
| Voievodul țiganilor | |
| Der Zigeunerbaron | |
 Coperta discului editat de Electrecord | |
| Genul | operetă |
|---|---|
| Nr. acte | trei acte, cinci tablouri |
| Compozitor | Johann Strauss (fiul) |
| Libret | Ignatz Schnitzer |
| Inspirat din | Mór Jókai: Voievodul țiganilor |
| Data premierei | 24 octombrie 1885 |
| Locul premierei | Viena |
| Limba | germană |
| Locul acțiunii | un sat pe Dunăre |
| Timpul acțiunii | în prima jumătate al secolului al XVIII-lea (1740) |
| Modifică text | |
| |||
Voievodul țiganilor (titlu original: germană Der Zigeunerbaron) este o operetă, a cărei muzică a fost compusă în anul 1885 de Johann Strauss (fiul), pe un libret scris de Ignatz Schnitzer, după un roman al scriitorului maghiar Mór Jókai.
Această operetă se remarcă printr-un exotism și o notă romantică, gustate de public și astăzi. Valoarea muzicii lui Johann Strauss (fiul), care cuprinde pagini nepieritoare, situează opereta "Voievodul țiganilor" între capodoperele genului. Dificultățile din partitură au făcut ca această lucrare să fie înscrisă în repertoriul teatrelor de operă.
Premiera a avut loc la Viena pe data de 24 octombrie 1885.
Acțiunea
Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul, odinioară falnic, este acum o ruină; în schimb, vecinul Jupan (porcarul) prosperă pe seama spolierii proprietății lui Barinkay.
Amnistia împărătească, dar mai ales edictul restitutio in integrum, îl aduc în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care, împreună cu comisarul Carnero, vor face demersurile repunerii în posesie. Carnero este surprins, evident neplăcut, să-și găsească soția, Mirabella (dispărută în timpul războiului), slugărindu-l pe Jupan, iar pe fiul său, Ottokar, virtual ginere al parvenitului negustor (ca pretendent la mâna năstrușnicei Arsena, fiica acestuia).
Primită, în general cu simpatie, vestea reîntoarcerii unicului supraviețuitor al familiei Barinkay îl va panica pe Jupan, conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf. Instinctul de conservare îl incită la soluția compromisului, propunându-i lui Barinkay să se însoare cu fiica sa.
Ifosele de parvenită ale Arsenei îl dezgustă însă pe Barinkay, în schimb este fascinat de frumusețea țigăncii Saffi (fiica ghicitoarei Czipra) pe care o întâlnește noaptea în castelul părăginit. Se întorc țiganii de la târg; văzându-l pe fiul stăpânului, îl proclamă și aclamă ca voievod al lor.
Barinkay, petrecându-si noaptea între ruine, află de la bătrâna ghicitoare taina unui vis, potrivit căruia, în ziua nunții, va găsi o comoară ascunsă lânga zidul castelului. Se face ziuă și țiganii pornesc la muncă.
Grupul de boieri (instigați de Carnero, Mirabella și Jupan) îl acuză pe Barinkay de imoralitate, prin faptul că trăiește cu o fată de țigan. Furia lor se amplifică atunci când află că Barinkay a găsit comoara căutată de ei zadarnic.
Izbucnește războiul. Contele Homonay, în fruntea husarilor, vine să recruteze ostași. Carnero îl reclamă pe Barinkay că, încălcând orice etichete, s-a însurat cu o fată de țigan. Czipra dă publicității un document care atestă că Saffi este de origine nobilă, provocând stupoare generală. Barinkay, contrariat, se înrolează și pleacă la război.
Poporul întâmpină luptătorii întorși victorioși. Cei de pe urmă (în luptă) vor fi cei dintâi (la înapoiere). Astfel, primul sosit este Jupan, încărcat de pradă, căci, și în condiții de război, unii știu să profite. Adevărații eroi sunt însă Barinkay, Ottokar și ceilalți luptători.
Barinkay refuză onorurile oferite de împărăteasă, rămânând lângă iubita sa și între țiganii care l-au ales voievod.
Personaje
- Contele Peter Homonay (bariton)
- Conte Carnero, comisar regal
- Sándor Barinkay, un tânăr emigrant (tenor)
- Kálmán Jupan, un bogat crescător de porci din Banat (bas; buffo)
- Arsena, fiica sa (subretă)
- Mirabella, guvernantă în casa lui Jupan (mezzosoprană)
- Ottokar, fiul ei (tenor buffo)
- Czipra, o țigancă bătrână (alto)
- Saffi, o țigană tânără (soprană)
- Primarul Vienei, țigani, funcționari, popor, cor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu