miercuri, 2 iunie 2021

3 IUNIE 2021

 4. /3 IUNIE 2021 - POEZIE


ANDI ANDRIEȘ


Sari la navigareSari la căutare

Andi Andrieș
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedatseptembrie 2010 (76 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata

Andi Andrieș (n. 3 iunie 1934Iași – d. septembrie 2010Iași) a fost un poetdramaturg, editor și publicist român.[1]




Biografie

A urmat cursurile secundare la Liceul „A.T. Laurian” din Botoșani între anii 1945-1951, apoi Facultatea de Filologie a Universității din Iași, între anii 1951-1955. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.[2]

În perioada 1954 - 1971 a fost redactor și redactor-șef la „Iașul literar” și „Convorbiri literare”, pentru ca apoi, timp de 8 ani, să activeze ca redactor-șef adjunct la revista „Cronica”. În 1981, devine director al Editurii Junimea, pe care, cu o pauză de trei ani, o va conduce până în 1997. A fost director al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași între 1994 și 1996.

Opera

Și-a făcut debutul editorial cu placheta de versuri Urcuș (Iași: Junimea, 1959);

Dramaturgie

  • Postul de pe strada Rareș (Iași, 1959; radio și tv, 1960) – Premiul III „V. Alecsandri” pentru literatură (Concursul de piese într-un act, Iași, 1959);
  • Vecinii soarelui (1960);
  • Mâna de oțel (București, 1961);
  • Grădina cu trandafiri (Iași, 1963);
  • Oaspetele fără nume (1963);
  • Instanța de duminică (1965);
  • În apropierea momentului (1966);
  • Neștiuta strălucire (Iași, 1967);
  • Verbul galben (1968);
  • Duet (1970);
  • Interludiu (piese într-un act; București: Editura Eminescu, 1973) – Premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor din Iași;
  • Vârsta zero (1974);
  • Destinul – vioara a doua (1975);
  • M-am jucat într-o zi (1978) – Premiul dramaturgiei pentru copii.

Proză

  • Ochii și lumea (însemnări de călătorie; Iași: Junimea, 1974).[3]




ANATOL CIOCANU

Anatol Ciocanu (n. 3 iunie 1940,[1] Mălăieștijudețul BălțiRegatul României – d. 19 iunie 2012CălărașiRepublica Moldova) a fost un poet și publicist român din Republica Moldova.




Biografie

Anatol Ciocanu a fost redactor la Moldova Socialistă și la revista Moldova (1966-1990), corespondent special al revistei Glasul Națiunii la București (1990-2000).

Lucrări

Mașina de scris a lui Anatol Ciocanu, expusă la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

A debutat cu volumul de versuri Sărutul Soarelui (1965). A scris mai multe cărți de poezie și publicistică:

  • An neobișnuit (1967)
  • Firul Ariadnei (1970)
  • Cântece de-acasă (1971)
  • Sonetele câmpiei (1975)
  • Poemele durerii (2000)
  • Cântecele mântuirii (2001).

Ora Sărutului este ultimul său volum de poezii care a apărut în 2010.


POEZII:

Ce singuri am rămas


„Ce singuri am rămas:
ne-a părăsit şi iubirea cea mare
care ştia să împartă egal
totul ce era divin şi - încîntare-
de putregai,de registru mortal...

Ce singuri am rămas:
ne-au părăsit,ca două ape, părinţii
şi două izvoare-n rădăcini au secat ,
 şi-n două albii uscate doar amintirile-s sfinţii
plutind cu giulgiul înlăcrimat.

Ce singuri am rămas:
a-nceput să prindă albeaţă chiar şi răsăritul,
nu mai vedem soarele de la un timp,
e după pînze albe şi reci mult doritul
strop de lumină, fierbintele nimb.

Ce singuri am rămas:
ne-a văduvit şi toamna, plecată,
de-aromele ei cu dulci nostalgii,
rîndunica nu mai vine să bată
la geamuri cu-aripi de zbor, străvezii.

Ce singuri am rămas:
Pe lume-numai eu şi cu tine
 Îmbrăcaţi în acelaşi regret demodat,
Care numai trupurile noastre vineri 
Şi nu mai poate fi dezbrăcat -
Ce singuri am rămas...” 



VASILE LEAC

Vasile Leac
V. leac.jpg
Date personale
Născut3 iunie 1973
Năsăudjudețul Bistrița Năsăud
NaționalitateFlag of Romania.svg română
Ocupațiepoet
Activitatea literară
Operă de debutApocrifele lui Gengis Khan, 2001[1]
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

V. Leac (n. 3 iunie 1973Năsăudjudețul Bistrița Năsăud[2]) este un poet român.

Biografie

Activitate literară

A debutat publicistic în anul 2000 în revista ARCA din Arad[3]. Debutul editorial a avut loc în anul 2001 cu volumul Apocrifele lui Gengis Khan pentru care a fost premiat cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Arad[1][4].

Este membru fondator al grupării literare Celebrul animal și al revistei literare Ca și cum.

A publicat în diverse reviste literare precum ArcaTribunaVatraPoesisZiua literarăCa și cumTiukOrizontFamiliaPana mea.

În anul 2007 i-a fost acordat premiul Euridice pentru volumul Dicționar de vise[5][6].

Între anii 2007-2011, V. Leac a fost gazda a taberei de creație a generației douămiiste de la Săvârșin[7].

În luna mai 2008 a participat la Portul Cultural Cetate la un workshop organizat pentru proiectul Balkanische Alphabete alături de trei poeți germani, Sabine Küchler (poetă, redactor cultural la Deutschlandfunk), Hans Thill (poet, director al editurii Wunderhorn), Ernest Wichner (poet, traducător, director Literaturhaus Berlin), și doi poeți români, Constantin Acosmei și Iulian Tănase, iar în urma acestui demers a apărut, în traducerea germană, antologia Balkanische Alphabete/Rumänien în luna septembrie a aceluiași an la editura Wunderhorn.[8]

Din august 2013 este prezent pe portalul lyrikline.org[9].

In 2019, volumul sau Monoideal a obtinut primiile Observator Cultural si Radio Romania Cultural, sectiunea poezie. Tot in 2019, volum a fost premiat si la Gala Premiilor Revistei Ateneu.

Opera

  • Apocrifele lui Gengis Khan, Editura Mirador, Arad, 2001, ISBN 973-9284-94-9
  • Sera cu bozii, Editura Mirador, Arad, 2003, ISBN
  • Seymour: sonata pentru cornet de hârtie, Ed.Hartmann, 2005, Arad, ISBN13 9789736980985, Editura Vinea, 2006, ISBN13 2000032125434
  • Dicționar de vise. Editura Cartea Românească, București, 2006, ISBN13 9789732318539
  • Lucian, Editura NinPress, 2009
  • Toți sunt îngrijorați, Editura TracusArte, București, 2010, ISBN13 9789737659934
  • Unchiul este încântat, Editura Charmides, Bistrița, 2013, ISBN13 9789737659934
  • Monoideal, Editura Nemira, București, 2018, ISBN 978-606-43-0405-6

Volume colective


POEZII:

Când băiatul ăsta, care locuieşte în zonă, se plimbă prin  pădurea de la marginea câmpului otrăvit, rochia ta fl utură o secundă printre copaci.   Acum te distrezi cu prietenele tale. Râsul vostru ajunge până la lizieră. Mă plimb pe potecă şi, din când în când, lovesc cu un băţ copacii.   Câmpul otrăvit e acum un teren de exerciţiu pentru fotografi . Ei fac evidentă lipsa noastră de semnifi caţie printr-un gest nebun.   Nu spune nimic din ceea ce intuieşti. Ochiul drept îi clipea mai lent din cauza parezei. Practic, toţi stăm într-un fel de mall şi aşteptăm, dar nu toţi se urăsc cum ne urâm noi. Fugi şi prefă-te că nu ne-ai văzut. Haideţi, fetiţelor, fugiţi cât mai departe.   Zilele glossy s-au terminat. În curând or s-apară documentare din perioada când prietenii tăi voiau să demonstreze că idealul   se bazează pe indiferenţă, mediocritate şi hazard. (Tabăra)

î n a i n t e d e a t e h o t ă r î

când o parte din tine încă nu e decisă dar ieși
pentru că până la urmă ea se lasă convinsă pe drum
e o stradă celebră acum istorie
ea poartă o rochie neagră
caldă e strânsoarea brațului ei

e același hub unde aproape toți ne cunoaștem
mesele se unesc și se crează o atmosferă de vară
aici în iulie serile sunt insuportabil de călduroase
întotdeauna berile reci fac discuțiile
mai inteligente decât în realitate

se leagă perfect cu un zâmbet reținut și intuitiv
nu e greu să-ți imaginezi atmosfera din serile de vară
suntem comozi și lipsiți de pasiune

ea îmi strânge mâna pe sub masă și asta mă ține
legat (cum zice tipul din fața mea) de trecut
într-un mod confortabil și dureros
ce-ai putea să-i răspunzi, că regreți?

nu se întâmplă practic nimic dar în același timp
nu pot abandona chiar dacă
în fi ne știi ce vreau să spun

pe terasă în fața noastră sunt două tipe misterioase
care beau limonadă și mănâncă bile dintr-o pungă

ieșim des chiar dacă suntem plictisiți
aceleași discuții replici pe care le știm deja
însă nouă ne place mai mult pe terasă
unde nu se întâmplă nimic.

T u n u m ă î n ț e l e g i

Adică așa cum vorbesc
mă bărbieresc cânt deschid tehnologia
Aș vrea să mă vezi Acum
mă ridic din pat
pot fi văzut prin ziduri
cum intru și mă întind în cadă
Transparență și izolare ne dorim

Prefer scena neclară pentru confortul intențiilor
el conduce relaxat și absent cu mâna pe schimbător
cu mâna ei peste mâna lui
inspir și înghit conținut
Vreau să vezi și tu imaginile și dacă e posibil
să întinzi mâna în materie după alternative

degetele lui calificate stau la birou și scriu concretul
multe zile a stat și s-a uitat pe geam
și tot ce putea să-i spună era
tu nu mai contezi pentru mine cum nu
mai contează banii pentru vampiri

și dacă sunt bătrân și bolnav nu înseamnă
că stau închis
ies la plimbare urmăresc statistica
simulez


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...