5. /20 IUNIE 2021 - TEATRU/FILM

PETRE GHEORGHIU

Petre Gheorghiu
Date personale
Născut	20 iunie 1929  Iași, România
Decedat	6 august 2000 (71 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Petre Gheorghiu (n. 20 iunie 1929, Iași – d. 6 august 2000, București) a fost un actor român de teatru, film si televiziune, un renumit profesor de teatru.

A urmat studii la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din același oraș, după care a fost remarcat de doamna Lucia Sturdza-Bulandra și în 1956 a fost adus de ea la Teatrul Municipal din București unde actrița Lucia Strudza-Bulandra punea bazele unei trupe de elită sub titulatura Teatrul Municipal. A avut o bogată activitate teatrală la Teatrul Municipal, și a făcut parte din "generația de aur" a teatrului, generație care includea actori ca Ștefan Ciubotărașu, Fori Etterle, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Irina Petrescu, Florian Pittiș, regizorul de teatru și film Liviu Ciulei, regizorul de teatru și film Lucian Pintilie, cărora li s-a alăturat mai târziu și neuitatul Toma Caragiu. După moartea doamnei Bulandra, Teatrul Municipal a devenit Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra.

Familia

Părinții, tatăl, Vasile Gheorghiu, membru al Filarmonicii din Iași, a cântat sub conducerea unor dirijori celebri, ca Sergiu Celibidache. Mama, Elena Gheorghiu-Nistor, a fost angajata teatrului Lucia Struza Bulandra deținând funcția de cabinieră șefă.

Soție, Ani (Anica) Gheorghiu, soție (20.07.1932- ). Născută în Basarabia, Republica Moldova de azi. Fiul său, Paul Gheorghiu, (n. 03.07.1953 - ) și el actor, a absolvit Institutul de Teatru în 1978 la clasa profesorului Amza Pelea. I s-a acordat azil politic de două ori în America, o dată în timpul regimului Ceaușescu și a doua oară în timpul regimului Iliescu, după intervenția violentă a minerilor în București din iunie 1990. În timpul demonstrației anti-regimul Iliescu și anit-FSN din primăvara anului 1990 de la Piața Universității în București, Paul Gheorghiu a fost comentator politic și social pentru ziarul România Liberă, un ziar de opoziție. Petre Gheorghiu și soția lui erau suporteri ai lui Ion Iliescu și a grupului din spatele său, Frontul Salvării Naționale. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care fiul lor s-a distanțat definitiv de ei, și după tragicele evenimente din iunie 1990, Paul Gheorghiu va deveni în cele din urmă cetățean american. Deși mai târziu el va face tentative în această direcție și a reluat legăturile, temporar, cu mama lui după moartea lui Petre, practic el nu se va reconcilia cu familia niciodată. Vasile Gheorghiu, frate (n. 01.05.1937- d.2012 ), a fost actor la Teatrul Mic din București. A emigrat în Statele Unite în 1973 unde a devenit cetățean american.

Petre Gheorghiu are doi nepoți rezultați din căsătoria lui Paul Gheorghiu și Lucia Predescu. Amândoi sunt cetățeni americani. Vlad Gheorghiu (n.1989- ), e un muzician talentat asociat cu lumea rock and roll-ului american. Și-a schimbat numele în Vlad Holiday și, printre altele, e fondatorul și liderul formației de rock independent-alternative Born Cages. A concertat împreună cu formația Guns N' Roses, și cu formația The Claypool Lennon Delirium, formație a cărui lider e Sean Lennon, fiul lui John Lennon, fostul membru al formației Beatles. Matei Gheorghiu (n.1987- ), este designer-programator pentru firma Spotify, unul dintre liderii industriei music streaming.

Conform celor declarate de mama actorului în repetate rânduri, Petre Gheorghiu și familia lui e înrudită direct cu David Creangă, bunicul marelui scriitor și povestitor Ion Creangă.

Petre Gheorghiu a decedat în luna august a anului 2000 ca urmare a unor grave complicații cauzate de diabetul de care suferea de ani de zile. A fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

Activitatea profesională

Renumit actor și profesor de teatru, a avut o școală particulară pe vremea când instituțiile particulare erau interzise de regimul dictatorial aflat la putere înainte de 1989. Rațiunea pentru care i s-a permis acest lucru a fost faptul că era un actor extrem de respectat de autorități, în ciuda faptului că era total apolitic. De asemenea, numeroși fii și fiice ale nomenclaturii s-au perindat pe la școala lui. Se știe că erau tratați cu aceiași intransigență și etică profesională și umană cu care erau tratați toți elevii lui. Clasa lui de teatru era compusă din tineri veniți din toate colțurile țării, iar admiterea era rezultatul unui proces foarte drastic. Numai cei deosebit de talentați erau acceptați, iar regimul de lucru impus trebuia respectat cu dedicație. Petre Gheorghiu obișnuia să organizeze clase de teatru cu grupul lui în satul Cheia, Județul Prahova, or regiune extrem de pitorească și la vremea respectivă puțin cunoscută în lumea turiștilor. De-a lungul timpului el a produs numeroși actori și actrițe de renume. Printre ei se numără Florian Pittiș, Ion Caramitru, Michaela Caramitru, Liana Ceterchi, Viriginia Mirea, Jeanine Stavarache, Dan Puric, Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Mihai Bisericanu, Daniela Nane, Petre Moraru, Valeria Ogasanu, Lamia Beligan, George Visu, Vladimir Găitan și mulți alții.

Debutul său pe ecran s-a produs în 1957, în filmul “Citadela sfărâmată”^[1], în regia lui Haralambie Boroș în compania actriței Lica Gheorghiu, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Președintele României. Intrat în producție în aprilie 1956 (după ce studioul renunță la o primă adaptare datorată lui Haralambie Boroș și Ion Daniel). Filmările au avut loc în august – decembrie 1956, cele interioare la Buftea, iar cele exterioare în București. A jucat numeroase alte roluri în film, teatru, televiziune și radio, roluri care au rămas în memoria teatrului și filmului românesc ca realizări de marcă. Printre realizarile memorabile pe scena tatrului Bulandra se numără Nick în "Clipe de Viață" de William Saroyan, Trahanache în "Scrisoarea Pierdută" de Ion Luca Caragiale, și Sir Toby Belch în "A Douăsprezecea Noapte" de William Shakespeare.

Distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

Piese de teatru

	Portal Teatru
	Portal Literatură

• Cezar și Cleopatra de George Bernard Shaw
• Ferma de David Storey
• Filumena Marturano de Eduardo De Filippo
• Frumosul cotidian de Ion Bucheru
• Gin Rummy de Donald L. Coburn
• Madame Sans-Gene de Victorien Sardou și Émile Moreau
• Meșterul Manole de Lucian Blaga
• Mincinosul de Carlo Goldoni
• O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale
• Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O'Neill
• Livada cu vișini de Anton Cehov
• Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams
• Clipe de viață de William Saroyan
• Azilul de noapte de Maxim Gorki
• A douăsprezecea noapte de William Shakespeare
• Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu
• Platonov de A. Cehov
• Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga
• Ultima oră de Mihail Sebastian
• Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie de Jan Otcenasek

Filmografie

Portal Film

• Citadela sfărâmată (1957)
• Avalanșa (1959)
• Tudor (1963)
• Neamul Șoimăreștilor (1965)
• Canarul și viscolul (1969)
• Mihai Viteazul (1971)
• Nunta de piatră (1972)
• Astă seară dansăm în familie(1972)
• Un zâmbet pentru mai târziu(1974)
• Orașul văzut de sus (1975)
• Dincolo de pod (1976)
• Trei zile și trei nopți (1976)
• Roșcovanul (1976)
• Marele singuratic (1977)
• E atât de aproape fericirea(1977)
• Gustul și culoarea fericirii(1978)
• Totul pentru fotbal (1978) - contabilul Smeu

Trepte spre cer 1978 contabilul Buzatu

• Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980)
• De ce trag clopotele, Mitică?(1981)
• Am o idee (1981)
• Ștefan Luchian (1981)
• O scrisoare pierdută(spectacol TV, 1982) - Zaharia Trahanache
• Așteptând un tren (1982)
• Prea tineri pentru riduri(1982)
• Horea (1984)
• Moromeții (1987) - primarul Aristide
• Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie - teatru TV (1990)
• Mușcata din fereastră - teatru TV
• Destin fatal (1997)
• Terminus Paradis (1998)

Filomena Marturano

Sfântul Mitică Blajinu teatru TV comedie

RADU GABREA

• Regizor, scenarist, producător
• Născut(ă): 20.06.1937 la Bucureşti
• Decedat(ă): 09.02.2017 la București

Absolvent al Institutului de Construcţii Bucureşti (promoţia 1960) şi al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1968) - secţia Regie film.
În 1956 are loc o primă ciocnire a studentului Radu Gabrea (anul II, Institutul de Construcţii) cu regimul comunist: este arestat pentru intenţia de a participa, împreună cu alţi studenţi, la o manifestaţie de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria.

După 9 luni de arest, este eliberat şi apoi readmis la Facultatea de Construcţii pe care a absolvit-o, devenind inginer în construcţii civile şi industriale. Câţiva ani mai târziu, se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti. Lungmetrajul său de debut, Prea mic pentru un război atât de mare (1969), după un scenariu de D.R. Popescu, este premiat la Festivalul de la Locarno în 1970 şi selecţionat la Quinzaine des réalisateurs, Cannes, în acelaşi an.

A doua ciocnire majoră cu regimul comunist are loc în 1974. Filmul său, Dincolo de nisipuri (după un roman de Fănuş Neagu) este oprit din ordinul personal al lui Nicolae Ceauşescu. Filmul a fost selectat la Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, în acelaşi an. Cariera fiindu-i compromisă, regizorul Radu Gabrea se hotărăşte să emigreze în Germania, ţara de origine a mamei lui, în 1975. În cei 20 de ani petrecuţi aici, Gabrea realizează o serie de filme în limba germană, printre care şi Un bărbat ca Eva, închinat cineastului Rainer Werner Fassbinder.
După Revoluţie se întoarce în România, unde regizează mai multe filme. În 2002, i se acordă Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, din partea Peşedinţiei României, pentru ca în februarie 2011 să primească Ordinul „Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite” al Republicii Federale Germania.
"Radu Gabrea este singurul regizor român de film care, după 1990, s-a reinventat, nu a rămas tributar propriei po(i)etici. Mobilitatea cu care abordează teme și genuri diferite denotă un regizor autentic, care nu abordează noul, ineditul ca pe o povară, ci ca pe o provocare" (Ioan-Pavel Azap, FILM nr. 1/2015)

---

Trivia

• A fost căsătorit cu criticul de film Roxana (Pană) Gabrea. Fiica lor, Maria Magdalena Schubert lucrează împreună cu tatăl ei la „Total TV”
• Este căsătorit cu actriţa Victoria Cociaş
• Are trei nepoţi:  Radu Lars (1996), Alexander Cristian (2002) şi Thomas Julian (2004)
• În perioada 1997-1999 e preşedinte al Oficiului Naţional al Cinematografiei, calitate în care iniţiază o primă variantă a legii cinematografiei după modele europene
• În 2000 înfiinţează casa de producţie „Total TV”, în cadrul căreia realizează documentarele Moştenirea lui Goldfaden, Evrei de vânzare
• În 2004 publică în România volumul „Werner Herzog şi mistica renană” (premiul UCIN ex-aequo). Este subiectul lucrării sale de doctorat susţinută la Universitatea Louvain. (vezi Cinetipar)
• În 2011 este distins cu Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.
• În 2012 apare volumul ”Radu Gabrea - Biografia unei opere”, scris de Călin Stănculescu (vezi Cinetipar)

Radu Bartolomeu Gabrea (n. 20 iunie 1937, București, România – d. 9 februarie 2017) a fost un regizor și scenarist român cu limbă maternă germană. Între 1974 și 1997 a locuit în Germania. A fost profesor asociat de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare. A regizat peste 25 de filme artistice și documentare într-o cariera de peste 45 de ani, abordând după întoarcerea sa în România subiecte istorice mai puțin cunoscute sau „distorsionate în mod sistematic”, și care în opinia sa trebuie demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice. Filmele sale deseori ating tematica minoritarilor evrei, sași sau șvabi în diferite perioade a secolului trecut.

Studenția

După absolvirea liceului Spiru Haret, s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc. A fost arestat la 12 noiembrie 1956. A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.

După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare.

S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film, pe care a absolvit-o în 1968.

Activitate artistică

Radu Gabrea debutează în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.

În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris, realizează primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.

Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Filmul a trebuit reeditat pentru a fi aprobat. După ce a ajuns în Franța pentru a prezenta filmul în cadrul ediției nr. 27 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, Radu Gabrea nu s-a mai întors în țară. Astfel, în 1975, în urma conflictului și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.

Lucrarea sa de doctorat (1984) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia) s-a intitulat "Werner Herzog și mistica renană".

După ce a regizat câteva filme în Germania, revine in 1994 pe ecranele din România cu coproducția Rosenemil - O tragică iubire. În 1997, se reîntoarce definitiv în România și devine primul președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.

A fost profesor de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare.

în 2002, i se acordă Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea președinției României.

Gabrea a declarat într-un interviu din 2009 despre ultimul său film la aceea vreme „Călătoria lui Gruber”:

„Ca regizor în formare, modelul meu a fost Andrzej Wajda. "Cenușă și diamant" a rămas și azi reperul meu esențial în istoria filmului. De aici interesul meu pentru legătura între individ și istorie în toate, repet, în aproape toate filmele mele. De aici și interesul meu pentru o perioadă a istoriei României, pentru adevăruri ascunse și sistematic deformate. Pogromul de la Iași este un model exemplar al acestui caz”.

Începând din 2011 organizează "Mediaș Central European Film Festival (MeCEFF)" care devine un festival anual.  

A fost membru fondator al Fundației "Filmul românesc".

Continuă să regizeze, ultimul său documentar "Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker" apărând în iunie 2016. În invitația la premieră, Dl Gabrea afirmă:

„Perioada comunismului în România, urmare directă a ocupației sovietice, constituie încă o epocă insuficient studiată a istoriei contemporane a României. Și, ca de fiecare dată într-un asemenea caz, miturile și legendele, foarte multe rezultate ale unor insistențe propagandistice de o culoare sau alta, înlocuiesc datele istorice reale. Cazul Anei Pauker este un caz tipic în acest sens." „În linia interesului meu permanent pentru descoperirea falsificărilor istoriei contemporane a României, am socotit că readucerea în prim plan a adevăratei biografii a Anei Pauker este mai mult decât necesară.”

Radu Gabrea a decedat joi, 9 februarie 2017. Sicriul a fost depus la Teatrul Nottara pentru un ultim omagiu, apoi înmormântarea cu onoruri militare a avut loc la Cimitirul Bellu ortodox din București .

Familia

Părinții: Iosif (profesor universitar) și Maria (profesoară). A avut doi frați: Șerban (artist plastic) și Florin (arhitect, scriitor, scenograf de film). La moartea sa era căsătorit cu actrița Victoria Cociaș pe care a cunoscut-o în 1994 în cadrul filmului „Rosenemil - O tragică iubire”. A fost căsătorit anterior cu Roxana (Pană) Gabrea. Fiica din prima căsătorie, Maria-Magdalena Schubert, a contribuit la scenariile unora dintre filmele sale documentare. Gabrea a avut și trei nepoți.

Filmografie

Regizor

• Prea mic pentru un război atât de mare (1969), film premiat la Locarno în 1970 și selecționat la „Quinzaine des Realisateurs, Cannes, în același an.
• Amintiri bucureștene (1970) - documentar
• Urmărirea (TV, 1971) - film in șapte părți, "Primul serial de televiziune din România"
• Dincolo de nisipuri (1974), ecranizare a romanului Îngerul a strigat de Fănuș Neagu, film selectat la secțiunea „Quinzaine des Realisateurs” a Festivalului de la Cannes. Filmul a fost interzis inițial de Nicolae Ceaușescu și de abia după un an a fost acceptat cu modificări în banda sonoră.
• Un august în flăcări (1974) - serial TV (13 episoade) coregizat de Dan Pița, Alexandru Tatos și Doru Năstase. Acțiune cu tentă politică și polițistă în perioada august 1944.
• Nu te teme, Jacob! (Fürchte dich nicht, Jakob!) (1981), o adaptare liberă a nuvelei „O făclie de Paște”, primul său lungmetraj regizat in Germania, are parte de recenzii pozitive în Le Monde, Variety, Yediot Ahronot.
• Un bărbat ca Eva (Ein Mann wie EVA) (1984) - un omagiu adus regizorului german R.W. Fassbinder cu recenzii entuziaste în New York Times, Sunday Telegraph.
• Ein Unding der Liebe (1988) “Straniul Obiect al Iubirii” / “The Strange Object of Love” - TV, film în două părți: Orașul cel mic și Orașul cel mare.
• The Secret of the Ice Cave (1989) lungmetraj pentru Pay TV, SUA
• Ins Blaue/Calatorie surpriză (TV, 1991) - comedie pentru canalul ZDF, coproducție ZDF - Antenne 3-France
• Rosenemil - O tragică iubire (1993) după romanul scriitorului german de origine evreiască, exilat în Olanda, Georg Hermann. Un omagiu adus de acesta orașului tinereții sale, Berlinul de început de veac.
• Conferință la nivel înalt (1994) - Film pentru SRTV despre întâlnirea secretă dintre Claretta Pettacci și Eva Braun.
• Struma (2000) - documentar despre tragedia vasului "Struma" supraîncărcat cu 780 de evrei din România, care a plecat din Constanța în decembrie 1941 și care a fost scufundat în Marea Neagră, 2 luni și jumătate mai târziu, O singură persoană, David Stoliar a supraviețuit celui mai mare dezastru naval civil din Mare Neagră din cel de-al Doilea Război Mondial. Scenariu scris în colaborare cu Stelian Tănase. Premiul Mențiune Specială la Jerusalem Film Festival
• Noro (2002) - Povestea unui copil născut cu handicap sever care își invinge deficiența. Actorul principal, Tudor Necula, va deveni regizor și scenarist pe urma succesului în film.
• Moștenirea lui Goldfaden (2004) - documentar despre originile teatrului idiș profesionist, întemeiat pentru prima dată în lume de Avram Goldfaden în 1876 la Iași. Dramaturgul a avut succes după emigrarea sa la New York fiind considerat "Shakespeare-ul evreilor". Filmul urmărește și muzica klezmer din cadrul acestui teatru.
• Itzik Manger (2005) -documentar despre poetul evreu de limbă idiș originar din Cernăuți, Itzik Manger, povestit de cântărețul și scriitorul originar din județul Bacău, Arie Leibisch (Leibush) Laisch.
• Rumenye! Rumenye! (2006) - documentar realizat la New York despre influența doinii românești asupra muzicii evreiești klezmer, prezentănd doi muzicieni klezmer din SUA: Elizabeth Schwartz și Yale Strome. Premiul pentru scenariu al Uniunii Cineaștilor din România, Premiu festivalul IPIFF, Mamaia 2008, 1 nomimalizare
• 1000 de fețe în 7 decade (2006) - Serie TV despre actorul Ion Lucian.
• Cocoșul decapitat (2008) - ecranizare după romanul omonim al lui Eginald Schlattner - Premiul Undine Awards celui mai bun actor tânăr într-un rol secundar lui Mathias Franz Stein, 2007, Viena. Mențiunea Specială a Juriului Saturno International Film Festival. Premiul pentru cele mai bune costume, Svetlana Mihailescu, în cadrul Premiilor Uniunii Române a Cineastilor (UCIN) 2008. 9 nominalizări.
• Călătoria lui Gruber (2008), film cu scenografie originală care atinge subiectul Pogromului de la Iași prin intermediul vizitei celebrului scriitor italian Curzio Malaparte în oraș. Premiera în România la 5 septembrie 2009. Premiul pentru regie Levante International Film Festival 2009, (Bari, Italia). Premiului Gopo pentru costume, 3 alte nominalizări.
• Rumenye! Rumenye! II: Căutându-l pe Schwartz (2008) - partea a 2-a a documentarului despre muzica klezmer realizat de această dată în România, o călătorie muzicală în țara de origine al Elizabethei Schwartz, "vocea de aur a klezmer-ului".
• Barașeum, Barașeum - Și s-au dus ca vântul... (2010) - documentar despre teatrul evreiesc Barașeum din București care a înflorit tocmai în perioada legilor antisemite dintre 1941-1944, un fenomen unic, simbol al rezistenței evreiești în perioada războiului. Premiul pentru film documentar de lungmetraj, Uniunea Cineaștilor din România 2011
• Mănuși roșii, (2011) - adaptare după best-sellerul cu același nume, despre ancheta unui tânăr sas în perioada arestărilor masive ale Securității după revoluția din Ungaria din 1956. Premiul pentru cea mai buna regie Levante International Film Festival 2011 (Italia). Premiul pentru cea mai bună interpretare actorului principal Alexandru Mihăiescu la Saturno International Film Festival, (Roma, Italia), Nominalizare Gopo 2012.
• Două lumi în muzică (2011) - coupe cuprinzând două documentare: "Căutându-l pe Schwartz" și “Concerte la Biserica Neagră”
• Evrei de vânzare (2012) - documentar despre vânzarea evreilor români către Israel, catalogată drept „cea mai mare operațiune prin care un stat și-a vândut propriii cetățeni, petrecută până azi în Europa”.. Bazat pe documente CNSAS, interviuri cu istorici, martori și jurnaliști și pe cartea "Răscumpărarea evreilor" de Radu Ioanid. Premieră România ianuarie 2013
• Trei zile până la Crăciun (2013) - ultimele zile din viața Elenei și Nicolae Ceaușescu, scenariul fiind scris de către Grigore Cartianu după propriul roman intitulat „Sfârșitul Ceaușeștilor” Premiul pentru interpretare actorilor Victoria Cociaș și Constantin Cojocaru, TIFF 2012.
• O poveste de dragoste, Lindenfeld (2014) - film în care eroul principal, un român de etnie germană fugit de mic în Germania sub amenințarea rușilor ajunși în țarâ, hotărăște să revină după 60 de ani în satul său natal Lindenfeld, acum depopulat după ce locuitorii au fost deportați in Siberia apoi în Bărăgan de comunisti. Aici o gasește și pe iubita sa din tinerețe. Premiu pentru regie - Festivalul Ecranizarilor Literare UCIN, 5 nominalizări Gopo
• Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker (2016) - documentar care încearcă să arate "adevărata biografie al Anei Pauker după înlăturarea miturilor și legendelor propagandistice care au dus la falsificarea istoriei României contemporane". Filmul se bazează pe interviuri cu istoricul Robert Levy, autorul cărții “Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist” / “Gloria și decăderea Anei Pauker”; politologul Vladimir Tismăneanu și istoricii Adrian Cioroianu, Gheorghe Onișoru și Liviu Rotman, precum și pe documentație arhivistică.

Scenarist

• „Nu te teme, Jacob!” (Fürchte dich nicht, Jakob), scenariul Frieder Schuller (1981)
• Un bărbat ca Eva (Ein Mann wie EVA) (1984)
• Nonni und Manni (TV Series 1988– ) - co-autor, serial de 13 episoade pentru ZDF
• Ins Blaue (TV, 1991)
• Rosenemil - O tragică iubire (1993)
• Noro (2002)
• Moștenirea lui Goldfaden: originile teatrului idiș (2004)
• Romania! Romania! (2006)
• Cocoșul decapitat (2008) - în colaborare cu Bert Koß și Wolfgang J. Ruf
• Romania! Romania! II: Cautandu-l pe Schwartz (2008)
• Mănuși roșii, 2011
• Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker (2016)

Regizor de teatru

• Maria Callas – La Divina (2012), spectacol multimedia după "Master Class" de Terrence Mcnally

Premii și distincții

• Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea Președintelui României,
• Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania (2011)

IULIAN MIHU

Personalitatea regizorului Iulian Mihu este evocată de unii dintre colaboratorii şi prietenii săi într-un documentar realizat de Laurențiu Damian.

Mai multe detalii

Regizorul şi scenaristul român Iulian Mihu a rămas celebru printr-o serie de filme de autor, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Felix şi Otilia” (1972), ecranizarea romanului omonin scris de George Călinescu.
Laurenţiu Damian afirma despre realizatorul român, pe care îl considera un autor genial, un „frumos nebun”, că „s-a născut la timp, dar a trăit într-un timp potrivnic”. Mihu susţinea, la un moment dat, că dintr-un număr total de 15 lungmetraje realizate pe parcursul întregii sale cariere, numai două au apărut necenzurate pe marile ecrane.