1. /19 IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 64: Marele incendiu din la Roma începe în zona comerciala a orasului și, în curând scapa complet de sub control. Conform unei legende vinovatul pentru provocarea acestei catastrofe ar fi fost insusi imparatul Nero. Potrivit lui Tacitus, focul s-a răspândit repede și a ars timp de șase zile. Doar patru din cele paisprezece cartiere ale Romei au scăpat de foc, trei au fost complet distruse, iar alte șapte au suferit pagube serioase. Tot Tacitus relateaza ca Nero i-a invinuit pe crestini de dezastru si a ordonat masacrarea lor, aruncarea acestora la câini, răstignirea sau arderea lor ca torte vii, pentru a servi ca exemplu.
· 711 - Cucerirea araba a Spaniei - Bătălia de la Guadalete
Bătălia de la Guadalete (19 iulie 711) – Cucerirea araba a Spaniei – foto preluat de pe www.historia.ro
In Bătălia de la Guadalete, între califatul Omeiad și regatul Vizigot, fortele lui Tariq ibn Ziyad înving vizigoţii conduşi de regele Roderic. Victoria musulmanilor marchează începutul stăpânirii maure asupra Peninsulei Iberice, pătrunderea culturii islamice și a celei grecești clasice în Europa Occidentală.
· 1333 - In Batalia de la Halidon Hill, englezii ii inving decisiv pe scotienii aflati sub comanda lui sir Archibald Douglas, în timpul in timpul celui de-al doilea razboi de independenta scotian.
Battle of Halidon Hill (19 July 1333)
Part of the Second War of Scottish Independence – The Scots charge the English ranks – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Eduard a repudiat Tratatul de la Northampton care a fost semnat în timpul regenței, reînnoind astfel cererile suveranității engleze asupra Scoției rezultând cel de-Al Doilea Război Scoțian de Independență. Intenționând să recâștige ceea ce englezii au deținut, el a câștigat din nou controlul asupra Berwick în 1333 prin victoria decisivă în Bătălia de la Halidon Hill în fața forțelor conduse de David al II-lea al Scoției. Deși Eduard al III-lea a desfășurat largi operațiuni militare, în 1337, David al II-lea a recuperat marea majoritate a Scoției, lăsând doar câteva castele, cum ar fi Edinburgh, Stirling Roxburgh în posesia Plantagenet. În perioada 1338-1339, Eduard a trecut de la o politică de cucerire la una de control.
· 1553 - Lady Jane Grey a fost înlocuită de Maria I pe tronul Angliei, după numai nouă zile de domnie.
The Streatham portrait, discovered at the beginning of the 21st century and believed to be a copy of a contemporaneous portrait of Lady Jane Grey – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Jane Grey (n. 12 octombrie 1537 Leicestershire – d. 12 februarie 1554), cunoscută și cu numele de Regina celor nouă zile, a fost regină a Angliei doar pentru nouă zile (10 iulie 1553 – 19 iulie 1553) Pe 9 iulie 1553, Consiliul de Coroana a informat-o pe Jane despre decizia defunctului rege Eduard al Vi-lea de a ii succeda la tron, iar o zi mai târziu, a fost declarată regină a Angliei, sub denumirea de Jane I. Fiind o persoană extraordinar de inteligentă, ea ar fi trebuit să-și dea seama de situația deznadajduita in care se afla. Maria Tudor, sora fostului rege lui Eduard al VI-lea, a adunat oaste la Norfolk, și, pe 19 iulie 1553 a intrat în Londra, acuzand-o pe Jane I de trădare , dupa care, a întemnițat-o împreună cu soțul ei, în Turnul Londrei. Șase luni mai târziu, pe data de 12 februarie 1554, Jane Grey a fost decapitată în Tower Green, iar soțul ei, Guildford Dudley, a fost executat în Tower Hill.
Maria I Tudor – Portrait by Antonis Mor, 1554 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută și sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei și regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey și predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârșitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanți religioși; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).
* 1612 - A avut loc Bătălia de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, a fost înfrânt de tătari. Bătălia de la Cornul lui Sas – parte din Războaiele Moldoveano-Polone, a fost o bătălie dintre Principatul Moldovei (sprijinit de trupele otomane și tătare), și Uniunea statală polono-lituaniană, care a avut loc la 19 iulie 1612 în Moldova, la Cornul lui Sas (în prezent zona comunei Popricani, Iași[1]), pe malurile Prutului. În urma luptei comandantul polon, Potocki cade prizonier și este întemnițat, iar Constantin Movilă moare la trecerea Nistrului. Ridicând în ranguri boieri noi, pe Mîrza (cel-vornic), Costache Roșca (vel-vistiernic), Ștefan Vodă se răzbună asupra boierilor filopoloni.
· 1864: În China dupa căderea orasului Nankin, se sfarseste războiul ţărănesc al taipinilor.
· 1870 - Războiul franco-german (19 iulie 1870 – 28 ianuarie/10 mai 1871). După o dispută privind succesiunea pe tronul Spaniei în urma detronării reginei Isabella a II-a, Franța a declarat război Prusiei. Conflictul se încheie la 28 februarie 1871, prin înfrângerea Franţei.
La ligne de feu, 16 août 1870 by Pierre-Georges Jeanniot (1886). French infantry at the battle of Mars-la-Tour ( 16 August 1870), Part of the Franco-Prussian War (19 July 1870 – 28 January 1871) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Războiul franco-german (19 iulie 1870 – 28 ianuarie/10 mai 1871) sau Războiul franco-prusac, de multe ori numit în Franța Războiul din 1870 (19 iulie 1870-10 mai 1871) a fost un conflict dintre Franța și Prusia, care a fost sprijinită de Confederația Germană de Nord și statele sud-germane Baden, Württemberg și Bavaria. Impunătoarea victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia. A reprezentat de asemenea sfârșitul domniei lui Napoleon al III-lea și a celui de Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.
· 1877: Marele Duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor rusești, a adresat principelui Carol o telegramă cifrată în care, relatându-i despre înfrângerea suferită de trupele rusești în cea de-a doua bătălie de la Plevna, i-a cerut cu insistență ajutorul. Primele unități ale Armatei Române au trecut Dunărea și au luat în primire paza podului de vase Zimnicea-Svistov. La 19 iulie 1877, stil vechi (31 iulie 1877, stil nou), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, Bulgaria, în timpul Războiului ruso-turc de la 1877-1878. O parte din trupele rusești au intrat în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general si însuși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă peste Dunăre. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusie scria: ”Turcii au conccentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”. Principele Carol a tărăgănat interventia in razboi a Armatei Române, pană în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei a solicitat oficial ajutorul militar românesc. A urmat Bătălia de la Plevna, în care victoria armatei române a pus bazele independenței de stat a României.
· 1900: Se deschide metroul din Paris. Reţeaua este compusă din 16 linii, cu preponderenţă subterane, având o lungime totală de 214 km. Sistemul, devenit unul dintre simbolurile oraşului, este de remarcat prin densitatea reţelei sale în centrul Parisului şi pentru omogenitatea stilului său arhitectural, influenţat de Art Nouveau.
· 1908: Este fondat clubul olandez de fotbal Feyenoord.
· 1934 - În această zi Harold T. Ames a aplicat la oficiul de patente american pentru autentificarea farurilor escamotabile. Acest element de design era inspirat chiar din funcţionalitatea ochiului, blocul optic ieşind din caroserie după aceeaşi mişcare ca şi cea pleoapei. Invenţia americanului a fost expusă pe cel mai interesant proiect al său, modelul Cord 810, unul dintre prototipurile care au influenţat designul automobilelor americane ce au urmat. Farurile escamotabile nu au fost însă un succes şi deşi şi Buick Y-Job, considerat primul concept auto din istorie, a venit în 1938 cu aceeaşi soluţie, de abia în anii '60 popularitatea lor a crescut substanţial, în special în Statele Unite, acolo unde nu se permiteau blocurile optice aerodinamice. Printre modele cele mai celebre cu faruri escamotabile numim: BMW M1, BMW Seria 8, Chevrolet Corvette, Ferrari 456, Ferrari Testarossa, Honda NSX, Lamborghini Diablo, Lotus Esprit, Mazda RX-7, Mitsubishi Eclipse, Nissan 300 ZX, Opel GT, Porsche 944, Toyota Celica, Volvo 480. Ultimul modele automobile cu faruri escamotabile produse au fost Lotus Esprit şi Corvette C5, ambele ieşind din producţie în 2005. Astăzi această soluţie nu mai este una populară.
· 1961: Tunisia impune o blocadă bazei navale franceze de la Bizerta. Patru zile mai tarziu, armata franceza ocupa intregul oras.
· 1965 - – A avut loc Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Denumirea partidului se schimbă din PMR în PCR. Nicolae Ceauşescu a fost ales Secretar General al PCR
Nicolae Ceaușescu ținând un discurs în timpul lucrărilor Congresului al IX-lea al P.C.R. (1965) Sursa: fototeca MNIR
Deținător: MNIR – foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro
Congresul al IX-lea al PCR a asigurat suprematia lui Ceausescu, inaugurand o efemera perioada de “liberalizare” Congresul al IX-lea al PCR a avut loc in luna iulie 1965. Ceausescu devenise liderul partidului dupa moartea lui Gheorghiu-Dej in martie 1965, insa continua sa fie flancat de baronii defunctului dictator. In primavara, Ceausescu a organizat o serie de intalniri cu activul de partid din principalele ministere si din uniunile de creatie. Aparea destul de clar ca era vorba de un lider dinamic, care promitea sa se delimiteze de excesele predecesorului sau. Mai ales la intalnirea cu activul Ministerului de Interne, Ceausescu a insistat pe tema respectarii legalitatii socialiste, o aluzie transparenta la samavolniciile rivalului sau Alexandru Draghici. Noul lider poza intr-un marxist deschis, un fel de comunist national. In fapt, cum am scris inca in 1985, in articolul meu “Socialismul lui Ceausescu” aparut in revista americana “Problems of Communism”, observatorii avizati puteau nota tendinta pronuntata de personalizare a puterii. Fatada era una a deschiderii, a relaxarii, substanta era insa a unui stalinism abil camuflat.
· 1976: La Olimpiada de la Montreal, a fost descoperit în sabia scrimerului Boris Onistchenko un fir care îi permitea să înscrie puncte, fără sa atinga adversarul.
* 1976 - În Nepal a fost înființat Parcul Național Sagarmatha.
Parcul Național Sagarmatha este situat în Nepal. El a luat ființă în anul 1976, fiind declarat de UNESCO în anul 1979 Loc din Patrimoniul Mondial UNESCO. Parcul se întinde pe o suprafață de 1.148 km², cea mai mare parte a lui se află în regiunea himalaiană Khumbu, în apropiere de granița cu Regiunea autonomă Tibet. Parcul a fost denumit după numele nepalez al lui Mount Everest și înseamnă “Fruntea cerului“. Regiunea parcului este presărată cu văi abrupte și piscuri semețe ca Everest, Lhotse și Cho Oyu, acoperite tot timpul anului cu ghețari. Parcul are o floră și faună aparte, locuitorii regiunii sunt șerpașii, ei fiind de religie budistă. La est parcul se învecinează cu Parcul Național Makalu-Barun care ocupă o suprafață de 2.330 km².
Clima regiunii parcului este o climă tipică regiunilor situate la est de Himalaya, unde ploile aduse de musoni durează din iunie până în septembrie. Timpul devine mai cald în lunile de vară, în rest domină înghețul. Numai 69 % din regiune este folosit ca teren agricol. Peste altitudinea de 6.000 m deasupra n.m. ocupă 28 % pășunile alpine și terenurile unde se cultivă cartoful și numai 3 % din suprafață este ocupată de păduri. În parc trăiesc animale ca leopardul de zăpadă, lupul, ursul și rozătoare alpine. Pe lacurile mici alpine se pot întâlni păsări călătoare acvatice. Din punct de vedere economic regiunea este dependentă de turism, care este venitul principal al locuitorilor.
· 1979: Rebelii de stanga sandinişti răstoarna in Nicaragua guvernul dictatorial al lui Somoza .
· 1981: Într-o întâlnire privată cu preşedintele american Ronald Reagan, primul-ministru francez François Mitterrand dezvăluie existenţa dosarului Adio, o colecţie de documente care arată că sovieticii au furat de secrete tehnologice americane.
· 1985: Presedintii U.R.S.S. si ai S.U.A., Gorbaciov si Reagan, se intalnesc la Geneva. Este sfarsitul «Razboiului rece».
· 1994: Leonid Kucima devine preşedinte al Ucrainei. A fost al doilea președinte al Ucrainei, din 19 iulie 1994 până în 23 ianuarie 2005.
· 1995: Miniştrii de Externe ai României, Germaniei şi Franţei, Teodor Meleşcanu, Klaus Kinkel şi Herve de Charette au semnat, la Paris, un document politic conţinând proiecte concrete de colaborare trilaterală în domeniul politic, economic şi militar.
· 1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat prin consens proiectul de lege care prevede acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, pe bază permanentă României.
· 1996: La Atlanta (SUA) se desfășoară a XXVI-a ediție a Jocurilor Olimpice; delegația României cuprinde 168 de sportivi participanți la 18 dintre cele 31 discipline olimpice. Prin numărul de medalii obținute, România se clasează pe locul 14, cu patru medalii de aur, patru de argint și șase de bronz.
· 1996: Presedintele Bosniei a acceptat sa demisioneze şi să se retragă din viaţa publică şi politică, în urma discuţiilor maraton purtate de presedintele iugoslav Slobodan Milosevic cu trimisul special Statele Unite, Richard Holbrooke. Radovan Karadzic a fost ulterior trimis in judecata de procurorii Tribunalului International de la Haga, fiind acuzat de genocid şi crime împotriva umanităţii.
* 1999 - Câteva sute de cercetători din cadrul unor institute din Bucureşti şi din ţară au pichetat timp de trei ore sediul Guvernului, cerând primului ministru Radu Vasile să îşi respecte promisiunile privind finanţarea cercetării, cuprinse într-un acord semnat în primăvară, cu sindicatele din domeniu.
* 2000 - Preşedintele Republicii Portugheze, Jorge Sanpaio, a conferit premierului român, Mugur Isărescu, Ordinul Naţional “Infante Do Henrigue – Gra Cruz”, ordin ce reprezintă cea mai înaltă distincţie portugheză.
* 2001 - Una din legile esenţiale pentru dezvoltarea noii economii, cea a semnăturii electronice a fost promulgată de preşedintele Ion Iliescu prin Decretul 608 din 17 iulie 2001.
· 2001: Cel de-al treilea Centru de Transplant de Celule stem din ţară a fost deschis la Târgu Mureş.
· 2001 - Consiliul Europei a adoptat, la Strasbourg, o recomandare în vederea prevenirii rasismului, a xenofobiei şi a intorelanţei rasiale în sport, în special în fotbal.
* 2002 - Parlamentul macedonean a fost dizolvat, în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate pentru data de 15 septembrie.
* 2007 - Fondul Proprietatea (FP) a primit un pachet suplimentar de 10,22% din capitalul Petrom de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), astfel că participaţia la compania petrolieră a crescut la 20,11%.
· 2013: Alpiniștii români Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Salasan și Teo Vlad au reusit, în premieră românească, să cucereasca vârful pakistanez Nanga Parbat, înalt de 8125 m. Nanga Parbat (Muntele pleșuv) sau Diamir (Regele munților) este al nouălea vârf ca înălțime de pe Pământ și al doilea ca înălțime din Pakistan. Nanga Parbat înseamnă „Muntele Golaș”, în hindi parbat derivă din parvata „munte”. Muntele a fost descoperit de frații germani Schlagintweit. Este considerat între alpiniști ca unul dintre piscurile de peste 8.000 de metri altitudine ca unul cele mai grele de escaladat. În contrast cu Muntele Everest, chiar „ruta convențională Kinshofer” este foarte dificilă din cauza pantelor mari și pericolului avalanșelor, care au dus la 61 de accidente mortale. Posibilitatea de a muri la escaladarea acestui munte este considerată de trei ori mai mare decăt cea a urcării Everestului. Vârful Nanga Parbat are o înălțime de 8.125 de metri și trei versanți principali: Ra Kot, Diamir și Rupal. În anul 1997, ca parte dintr-o expediție internațională, regretatul Mihai Cioroianu a reusit ascensiunea în premieră românească a vârfului Nanga Parbat, de 8125 metri. Victoria a fost dedicată celor căzuți în anul 1996 pe acest munte – Răzvan Petcu și Gabi Stana, membrii ai primei expediții în întregime românească care a atacat vârful Nanga Parbat. În data de 19 Iulie 2013, echipa integral romaneasca formata din Zsolt Torok, Marius Gane, Aurel Salașan, Teo Vlad și Bruno Adamcsek , a reusit în PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ ascensiunea lui Nanga Parbat, fața Rupal, pe ruta Schell. NU s-a folosit oxigen suplimentar sau serpași, baieții echipând ei singuri integral ruta. Cucerirea celui de-al nouălea optmiar al lumii s-a realizat pe un traseu care a durat mai bine de o lună de la data plecării din București spre Pakistan. Echipa românească a fost și singura care a rămas pe munte în ultima parte a traseului, ca urmare a tragediei din 23 iunie, în care 11 alpiniști străini au fost uciși într-un atac terorist asupra taberei Diamir, situată pe celălalt versant al muntelui.
· 2015: În prezența primarului general al Capitalei, Dl Dr Sorin Oprescu a fost dat în exploatare Pasajul subteran de la Piața Presei Libere.
Nașteri
· 1681: Henrietta Godolphin, Ducesă de Marlborough (d. 1733)
* 1798: Christian August al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (1798–1869, Christian Carl Frederik August), a fost pretendent al provinciilor Slesvig și Holstein și fiefholder de Augustenborg și Sønderborg. A fost prinț din Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și descendent al Casei regale daneze, Casa de Oldenburg.
* 1798: Christian August al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (1798–1869, Christian Carl Frederik August), a fost pretendent al provinciilor Slesvig și Holstein și fiefholder de Augustenborg și Sønderborg. A fost prinț din Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și descendent al Casei regale daneze, Casa de Oldenburg.
| Christian August II | |||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1814: S-a nascut Samuel Colt, inventatorul celebrului revolver care ii poarta numele; (d.10.01.1862).
· 1822: Prințesa Augusta de Cambridge (d. 1916)
* 1828: Prințul Adalbert al Bavariei (germană Adalbert Wilhelm Georg Ludwig Prinz von Bayern; 19 iulie 1828 - 21 septembrie 1875) a fost al noulea copil și al patrulea fiu al regelui Ludovic I al Bavariei și a soției sale, Theresa de Saxa-Hildburghausen.
* 1828: Prințul Adalbert al Bavariei (germană Adalbert Wilhelm Georg Ludwig Prinz von Bayern; 19 iulie 1828 - 21 septembrie 1875) a fost al noulea copil și al patrulea fiu al regelui Ludovic I al Bavariei și a soției sale, Theresa de Saxa-Hildburghausen.
La Madrid la 25 august 1856 s-a căsătorit cu Infanta Amelia Filipina a Spaniei (1834–1905), a șasea fiică și al 11-lea copil al infantelui Francisco de Paula al Spaniei (fiul mai mic al regelui Carol al IV-lea al Spaniei) și a Prințesei Luisa Carlotta de Bourbon-Două Sicilii. Împreună au avut cinci copii:
- Ludwig Ferdinand (1859–1949); căsătorit cu Infanta María de la Paz a Spaniei
- Alfons (1862–1933); căsătorit cu Prințesa Louise de Orléans, fiica lui Ferdinand Philippe Marie, duce d'Alençon
- Isabela (1863–1924); căsătorită cu Tommaso, Duce de Genoa
- Elvira (1868–1943); căsătorită cu Rudolf von Wrbna-Kaunitz-Rietberg-Questenberg și Freudenthal
- Clara (1874–1941); necăsătorită
| Adalbert al Bavariei | |||||||||||||||||||||||||||
| Prințul Adalbert al Bavariei | |||||||||||||||||||||||||||
.jpg)
| |||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
· 1834 - S-a născut pictorul francez Edgar Degas; (d. 1917).
* 1884: Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (Leopold Charles Edward George Albert; 19 iulie 1884 – 6 martie 1954) a fost al patrulea și ultimul Duce de Saxa-Coburg și Gotha, din 1900 până la moartea sa în 1954. De asemenea, a fost prinț al Regatului Unit, Duce de Albany și nepot al reginei Victoria și al Prințului Consort Albert.
Edgar Degas – foto – ro.wikipedia.org
Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris – d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din intemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.
* 1869: Prințesa Louise d'Orléans, Louise Victoire Marie Amélie Sophie d'Orléans (n. 19 iulie 1869, Teddington, Anglia – d. 4 februarie 1952, München) a fost o prințesă franceză din Casa de Orléans și membră a familiei regale a Bavariei. De-a lungul vieții ei a rămas foarte apropiată de verișoara sa primară, arhiducesa Marie Valerie de Habsburg-Lorena
Prințesa Louise s-a născut la Casa Bushy, Teddington, Anglia în 1869. A fost fiica prințului francez Ferdinand Philippe Marie, Duce d'Alençon și a soției lui, Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria (soră mai mică a împărăteasei Elisabeta a Austriei ("Sisi") și a reginei Maria a celor Două Sicilii).
Bunicii paterni au fost Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary și Prințul Louis Charles Philippe d'Orléans, "duce de Nemours", al doilea fiu al regelui Ludovic-Filip al Franței. Louise a avut un frate mai mic, Prințul Emmanuel d'Orléans, "duce de Vendôme".
La 15 aprilie 1891 ea s-a căsătorit cu vărul ei infantele Spaniei, Alfons de Bavaria la palatul Nymphenburg. El era fiul Prințul Adalbert al Bavariei (1828–1875) și a soției sale, infanta Amelia de Bourbon (1834–1905).
Împreună au avut doi copii:
- Joseph de Bavaria (1902-1990), prinț al Bavariei, nu s-a căsătorit niciodată;
- Elisabeta de Bavaria (1913-2005), prințesă a Bavariei; s-a căsătorit prima dată cu Franz Josef Kageneck (1915–1941), apoi cu Ernst Küstner (1920)
La Paris, la 4 mai 1897, mama ei, ducesa d'Alençon a murit într-un incendiu la "Bazar de la Charité". A refuzat încercările de salvare, insistând ca fetele care lucrau la bazar să fie salvate prima oară.
Prințesa Louise de Bavaria a murit în 1952 la München.
| Prințesa Louise d'Orléans | |||||||||||||||||||||||||||||||
| Prințesă Louise de Bavaria | |||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||
Ducele a fost o figură controversată în Regatul Unit în timpul statutului său de Duce Suveran de Saxa-Coburg și Gotha, parte a Imperiului German, în timpul Primului Război Mondial. În 1918 a fost forțat să abdice de pe tronul ducal iar în 1919 a fost deposedat de titlul de prinț britanic. Mai târziu s-a alăturat Partidul Nazist german și a deținut câteva poziții în Germania în anii 1930 și 1940, inclusiv în calitate de președinte al Crucii Roșii germane.
El este bunicul matern al regelui Carol al XVI-lea Gustaf al Suediei. El a fost, de asemenea, fratele mai mic al Prințesei Alice, Contesă de Athlone.
Charles Edward s-a născut la Casa Claremont în apropiere de Esher, Surrey. Tatăl său a fost Prințul Leopold, Duce de Albany, al patrulea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert. Mama sa a fost Ducesa de Albany (născută Prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont).
Cum tatăl său a murit înainte de nașterea sa, Charles Edward i-a preluat titlurile chiar de la naștere.
După ce s-a îmbolnăvit, la două săptămâni de la naștere a fost botezat într-o ceremonie privată la Claremont la 4 august 1884. Mai târziu a fost botezat public la 4 decembrie 1884. Nașii săi au fost: bunica paternă regina Victoria, Prințul de Wales (unchiul patern), mătușile paterne Prințesa Christian de Schleswig-Holstein și Ducesa de Argyll, Prințesa Frederica de Hanovra (verișoara tatălui), unchiul matern Alexis, Prinț de Bentheim și Steinfurt și bunicul matern George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont.[1] Unchiul său, Eduard al VII-lea l-a numit Cavaler al Ordinului Jartierei la 15 iulie 1902, chiar înainte de aniversarea de 19 ani.
Ca nepot al reginei Victoria, Ducele a fost verișor primar cu regele George al V-lea al Regatului Unit, regina Maud a Norvegiei, Marele Duce Ernest Louis de Hesse, împărăteasa Alexandra a Rusiei, regina Maria a României, Prințesa Moștenitoare Margaret a Suediei, regina Victoria Eugenia a Spaniei, regina Sofia a Greciei, regina Wilhelmina a Olandei și Josias, Prinț de Waldeck și Pyrmont (ultimii doi prin mama sa). Ducele era de asemenea verișor primar cu împăratul german Wilhelm al II-lea, dar interesul mare a lui Wilhelm arătat în educația tânărului său văr l-a făcut cunoscut pe Charles Edward sub numele "al șaptelea fiu al împăratului".[2]
A studiat la Bonn și a fost membru al "Corps" la care a fost introdus de către împărat.
În 1900, Ducele de Albany în vârstă de 16 ani a moștenit tronul Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha de la unchiul său, Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Singurul fiu al Ducelui de Saxa-Coburg și Gotha, Prințul Alfred ("Tânărul Affie"), a murit în 1899 la vârsta de 24 de ani iar al treilea fiu al reginei, Ducele de Connaught, cel căruia îi revenea titlul, a renunțat la pretențiile sale asupra Ducatului.
Fiul lui Arthur, Prințul Arthur de Connaught (care de asemenea a renunțat la drepturile sale), și care urma școala la Eton împreună cu Prințul Charles, a amenințat că-și bate vărul dacă nu acceptă Ducatul. În timp ce era la școală, mama sa i-a scris lui Charles insuflându-i un sentiment profund al datoriei și obligației. Cu astfel de influențe puternice atât de la mama cât și de la bunică, tânărul a preluat tronul de la Coburg pentru a salva această linie de sânge regal.
Wilhelm a ales ca mireasă pentru Charles pe nepoata sa și la 11 octombrie 1905, la Castelul Glücksburg, Holstein, Ducele s-a căsătorit cu Prințesa Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein, fiica Ducelui Friedrich Ferdinand de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. Ducele și Ducesa de Saxa-Coburg și Gotha au avut cinci copii.
- Prințul Johann Leopold (2 august 1906 - 4 mai 1972); prin prima sa căsătorie morganatică cu baronesa Feodora von der Horst a renunțat la drepturile sale ca Șef al Casei de Saxa-Coburg și Gotha; au avut copii. În 1963 s-a căsătorit a doua oară cu Maria Theresia Reindl; fără copii.
- Prințesa Sibylla (18 ianuarie 1908 - 28 noiembrie 1972); s-a căsătorit la 20 octombrie 1932 cu Prințul Gustaf Adolf al Suediei, Duce de Västerbotten; au avut copii
- Prințul Hubertus (24 august 1909 - 26 noiembrie 1943) necăsătorit.
- Prințesa Caroline Mathilde (22 iunie 1912 - 5 septembrie 1983); căsătorită prima dată în 1931 cu Friedrich Wolfgang Otto, Conte de Castell-Rüdenhausen; au divorțat la 2 mai 1938; au avut copii; a doua căsătorie în 1938 cu căpitanul Max Schnirring care a murit în 1944; au avut copii; a treia căsătorie în 1946 cu Karl Andree; au divorțat la 27 decembrie 1947; fără copii
- Prințul Friedrich Josias (29 noiembrie 1918 - 23 ianuarie 1998); căsătorit prima dată la 25 ianuarie 1942 cu Contesa Viktoria-Luise de Solms-Baruth; au divorțat la 19 septembrie 1947; au avut copii; a doua căsătorie la 14 februarie 1948 cu Denyse Henrietta de Muralt; au divorțat la 17 septembrie 1964; au avut copii; a treia căsătorie la 30 octombrie 1964 cu Katrin Bremme; fără copii
Prin fiica sa Sibylla, Charles Edward a fost bunicul matern al regelui Carl al XVI-lea Gustav al Suediei.
Primul Război Mondial a provocat un conflict de loialități pentru Charles, dar în cele din urmă Ducele a susținut Germania și a fost general în armata germană (deși nu a avut niciodată o comandă major). Prin urmare, regele George al V-lea a ordonat ca numele său să fie scos din registrul Cavalerilor Jartierei în 1915. În iulie 1917, într-un efort de a distanța dinastia sa de la originile sale germane, George al V-a schimbat numele Casei Regale britanice din Casa de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor.
În acel an, Parlamentul britanic a adoptat "Titles Deprivation Act", care au împuternicit Consiliul de Coroană să investigheze "orice persoană care se bucură de orice demnitate sau titlu de nobil sau prinț britanic, care în timpul războiului actual au fost împotriva Majestății Sale sau a aliaților săi sau care au aderat la dușmanii Majestății Sale". În conformitate cu termenii acestui act, la 28 martie 1919 lui Charles Edward i s-a retras în mod oficial Ducatul de Albany, titlu de conte englez de Clarence și baron de Arklow. Ducele și copiii săi au pierdut, de asemenea, dreptul lor la titlurile de prinț și prințesă britanică
Revoluția rusă din 1917 a provocat mare îngrijorare lui Charles care a privit cu nerăbdare la luptele dintre partidele de stânga și de dreapta din Germania. La 18 noiembrie 1918, Consiliul municitorilor și soldaților din Gotha l-a detronat pe Ducele de Saxa-Coburg și Gotha. Cinci zile mai târziu, Ducele a semnat o declarație prin care a renunțat la drepturile sale la tron. Charles Edward care a fost catalogat drept trădător și exilat din Anglia s-a simțit de două ori trădat; temător ca orice nobil în fața amenințării comuniste, el a căutat un erou și l-a găsit pe Adolf Hitler.[4]
Acum, un cetățean obișnuit, Ducele detronat a devenit asociat cu diferite organizații paramilitare politice de dreapta.[5] În 1932, a luat parte la crearea așa numitului Front Harzburg, prin care Partidul Național al germanilor a devenit asociat cu Partidul Nazist.
Charles s-a alăturat Partidului Nazist în 1935 și a devenit membru a Sturmabteilung ajungând până la rangul de Obergruppenführer. De asemena a fost membru al Reichstag reprezentând Partidul Nazist din 1937 până în 1945 și ca președinte al Crucii Roșii germane din 1933 până în 1945. În anii când a condus Crucea Roșie germană, aceasta a devenit parte a Organizației naziste și nu a fost afiliată neutrei Crucii Roșii Internaționale.
Este foarte puțin probabil ca Charles Edward să nu fi știut de lagărele de concentrare și experimente medicale pe pacienți cu dizabilități mintale cunoscute sub numele de "acțiunea T4" din moment ce prima sa nominalizare a fost Ernst-Robert Grawitz în calitate de șef al operațiunilor pentru Crucea Roșie germană 1937-1945 pe care l-a înlocuit în 1945 cu Karl Gebhardt; ambii au fost găsiți vinovați de crime de război și crime împotriva umanității după război.
În 1936, Adolf Hitler l-a trimis pe Ducele de Saxa-Coburg și Gotha în Marea Britanie ca președinte al Societății de prietenie anglo-germană. Misiunea sa era să îmbunătățească realțiile anglo-germane și să exploateze posibilitățiile unui pact între cele două țări. Ducele, care a participat la funerariile regelui George al V-lea în uniforma sa SA, l-a abordat pe noul rege, Eduard al VIII-lea în legătură cu posibilitatea unui pact. În urma discuțiilor nu s-a ajuns la pact, însă el a continuat să expedieze rapoarte încurajatoare lui Hitler cu privire la puterea sentimentelor pro-germane printre aristocrația britanică. După criza abdicării lui Eduard al VIII-lea, el a fost gazdă pentru fostul rege și soția sa, atunci Ducele și Ducesa de Windsor, în timpul turneului lor oficial din Germania din 1937.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Charles Edward era prea în vârstă pentru a lupta însă cei trei fii ai lui au servit în forțele armatei germane. Al doilea fiu al său, Hubertus, a fost ucis în misiune în 1943 pe frontul de est într-un accident de avion.
Când Al Doilea Război Mondial s-a încheiat, guvernul american militar din Bavaria sub comanda generalului George S. Patton, l-a plasat sub arest la domiciliu pe Duce din cauza simpatiilor sale naziste și mai târziu l-a închis cu alți oficiali naziști. Sora lui, Prințesa Alice, auzind de încarcerarea fratelui ei, a venit în Germania cu soțul ei pentru a pleda pentru eliberarea lui cu generalii americanii; aceștia au refuzat să îl elibereze.
În 1946, a fost "condamnat" de un tribunal de denazificare, care l-a amendat sever aproape de faliment. A scăpat de închisoare datorită vârstei de 62 de ani și a problemelor de sănătate. Deoarece Gotha era parte a Turingiei și deci în zona de ocupație sovietică, armata rusă a confiscat mare parte din proprietățile familiei.
Fostul Duce de Saxa-Coburg și Gotha și-a petrecut ultimii ani ai vieții în izolare. În 1953, a călătorit până la un cinama local pentru a privi la încoronarea reginei Elisabeta a II-a.[6] A murit în 1954 când era cel mai mare din cei doi nepoți masculini în viață ai reginei Victoria.
| Prințul Charles Edward | |||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1893 - S-a nascut V.V. Maiakovski, poet şi dramaturg rus; (d. 14.04.1930).
· 1896 - S-a nascut scriitorul si medicul britanic de origine scotiana Archibald Joseph Cronin (d. 6 ianuarie 1981). Printre cartile sale de succes se numara Castelul palarierului, Citadela, Cheile regatului.
· 1898 - S-a născut Herbert Marcuse, filosof şi sociolog german (m. 29 iulie 1979).
* 1900: Zsigmond Remenyik (n. 1900 – d. 1962) este un scriitor maghiar.
* 1900: Arno Breker (n. , Elberfeld, Germania – d. , Düsseldorf, Germania) a fost un arhitect și sculptor german care este cel mai cunoscut pentru lucrările sale publice din Germania nazistă, unde au fost avizate de autorități ca antiteza artei degenerate. Una dintre statuile sale mai cunoscute este Die Partei, reprezentând spiritul Partidului nazist care a flancat o parte a drumului de intrare în noua cancelarie Reich a lui Albert Speer.
* 1903: Ioan Tobă, cunoscut și sub numele de Ioan Tobă Hatmanul (n. 10 iulie1903, Filiu, județul Brăila - d. 1979, Brașov) a fost unul dintre ofițeriiArmatei României din Al Doilea Război Mondial.[1]
* 1900: Zsigmond Remenyik (n. 1900 – d. 1962) este un scriitor maghiar.
* 1900: Arno Breker (n. , Elberfeld, Germania – d. , Düsseldorf, Germania) a fost un arhitect și sculptor german care este cel mai cunoscut pentru lucrările sale publice din Germania nazistă, unde au fost avizate de autorități ca antiteza artei degenerate. Una dintre statuile sale mai cunoscute este Die Partei, reprezentând spiritul Partidului nazist care a flancat o parte a drumului de intrare în noua cancelarie Reich a lui Albert Speer.
| Arno Breker | |
 Arno Breker în anii 1930 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Arno Breker |
| Născut | 19 iulie 1900 Elberfeld, Imperiul German |
| Decedat | (90 de ani) Düsseldorf, Germania |
| Înmormântat | Cimitirul de Nord (Düsseldorf)  |
| Naționalitate | German |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | arhitect sculptor politician profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | arhitectură, sculptură |
| Studii | Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf |
A condus detașamentul din Divizia 13 Infanterie care a fost implicat în Incidentul armat de la Putna din 6 iulie 1940.
În baza Hotărârii Consiliului Superior al Armatei, consemnată în procesul-verbal nr-2 din 1942, mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului aprobă rechemarea din „Cadrul Disponibil” în pozitunea de activitate, de serviciu, pe data de 30 iunie 1941 a căpitanului Ioan Tobă și dispune înscrierea acestuia în Anuarul Armatei în locul avut inainte de a fi trecut în „Cadrul Disponibil”, intre căpitanii Iancu Gheorghe si Budac Alexandru.[2]:p. 1640 Pentru modul cum și-a îndeplinit misiunile pe front a fost decorat cu ordine române și germane.
Căpitanul Tobă D. Ioan, rămas pe front in situația de mobilizat, s-a distins in mod deosebit in toate operațiunile; fapt pentru care i s-a conferit Ordinul „Steaua României” cu panglică de Virtute Militară.[2]:p. 1640
- ______ Decret nr. 687 din 5 martie 1942
* 1903: Willi Multhaup (n. 19 iulie 1903, Essen - d. 18 decembrie 1982) a fost un antrenor german de fotbal, care a condus echipa Borussia Dortmund spre victorie în Cupa Cupelor 1965-1966Ioan Tobă 
Ioan Tobă (sublocotenent)Date personale Născut 19 iulie 1903 Decedat 1979, 76 ani Căsătorit cu Clemance Naționalitate 
RomâniaOcupație personal militar[*] Porecla „Hatmanul” Studii Școala Militară de Ofțeri de Cavalerie, din Târgoviște (1923 - 1925) Activitate A luptat pentru Armata României Ramura Cavalerie Gradul Sublocotenent (1925)
Maior (1944)A comandat comandant al Grupului de Cavalerie 25 Cercetare din Divizia 25 Infanterie
· 1905: Nicolae Haralambie Carandino (n. 19 iulie 1905, Brăila - d. 16 februarie 1996) a fost un ziarist, cronicar plastic și dramatic, traducătorși memorialist român. A doua zi după 23 august 1944, N. Carandino a primit din partea lui Iuliu Maniu ”ordinul” de a edita noua ediție a ziarului ”Dreptatea” (care a fost interzis în timpul administrației mareșalului Antonescu). Sub coordonarea lui N. Carandino, ”Dreptatea” a fost cel mai important ziar al opoziției democratice anticomuniste, fiind însă interzis de două ori de către noile autorități, aflate în subordonarea sovieticilor.
Internat în Lagărul de la Târgu-Jiu (1942). Arestat în 1947, ca urmare a ”înscenării de la Tămădău”, anchetat, judecat în cadrul procesului fruntașilor Partidului Național-Țărănesc. Condamnat în același an la 6 ani temniță grea, 2 ani de degradare civică, confiscarea averii și 1.000 de lei cheltuieli de judecată. În închisoarea de la Sighet, N. Carandino l-a îngrijit pe Iuliu Maniu în ultimele luni de viață, fiind martor la agonia și moartea sa; marele politician i-a împărtășit ”testamentul politic” și ”testamentul religios”, publicate în cartea sa de memorii,Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste.
A fost deținut în realitate 9 ani în închisorile din Galați, Sighet și București. Domiciliu forțat, până în 1962, în Bărăgan, la Bumbăcari și Rubla.
După o tăcere de aproape 19 ani, revine în presă cu numeroase cronici teatrale, plastice și traduceri.
Memoriile sale de după 1944 au circulat ca samizdat în mediile literare din țară, fiind publicate pentru prima dată în volum la editura „Dreptatea“ din New York, sub titlul „Zile de istorie“ (1986). După cum a explicat Paul Lăzărescu, prietenul lui Carandino și deținătorul manuscrisului originar, ”Zile de istorie” nu era titlul dat de autor,Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste (vezi ediția îngrijită de Paul Lăzărescu și publicată în 2017 de către Fundația Academia Civică).
A scris:
- „Viața de glorie și pasiune a marii cîntărețe Darclée“, București 1939
- „De la Electra la Dama cu Camelii“, București 1971
- „Autori, piese și spectacole“, București 1973
- „Actori de ieri și de azi“, Cluj 1973
- „Radiografii teatrale“, București 1976
- „De la o zi la alta“, I, București 1979
- „Teatrul așa cum l-am văzut (1935 - 1946)“, București 1986
- „Nopți albe, zile negre“, memorialistică, București 1992; N. Carandino, Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste, ediție îngrijită de Paul Lăzărescu, note de Andrea Dobeș (București: Fundația Academia Civică, 2017);
- „Rezistența - prima condiție a victoriei“, articole politice apărute în „Dreptatea“ (1944 - 1947), București 2000
Nicolae Carandino 
Date personale Născut
Brăila, Regatul RomânieiDecedat (90 de ani)
București, RomâniaCăsătorit cu Lilly Carandino Cetățenie 
România Ocupație lingvist
jurnalist
sindicalist[*]
traducătorActivitate Alma mater Facultatea de Drept din Paris[*]
Universitatea din BucureștiPartid politic Partidul Național-Țărănesc
· 1907: Constantin Drâmbă (n. 19 iulie 1907, Borșani, Bacău - d. 10 februarie 1997, București) a fost un matematician și astronomromân, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A contribuit la studiul problemei celor trei corpuri din astrodinamică.
Tatăl său, învățător, i-a oferit primele cunoștințe matematice. Clasele primare le-a urmat la Galați, iar pe cele superioare la București.
A fost licențiat în matematică în 1929.
A fost licențiat în matematică în 1929.
A lucrat ca observator, calculator la Observatorului Astronomic al Academiei Române, apoi avansat ca observator suplinitor.
În 1934 a fost trimis la Paris pentru un stagiu de doi ani, unde a audiat cursurile profesorului Jean Chazy de la Sorbona.
Reîntors în țară, devine astronom definitiv, apoi conferențiar la Catedra de Astronomie și Geofizică la Facultatea de Construcții din București, de unde de unde a trecut la Institutul de Geologie, predând și la Universitatea din București geometria descriptivă, analiza matematică și mecanica cerească (1949 - 1952).
În perioada 1952 - 1961 este profesor, șef de catedră la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. În 1961 este definitivat ca profesor de astronomie la Facultatea de Matematică-Mecanică a Universității din București, iar din 1963 director al Observatorului Astronomic al Academiei Române din București.
În 1963 devine membru corespondent al Academiei, iar în 1990 a devenit membru titular.
A colaborat la Gazeta Matematică cu unele articole din geometria triunghiului.
A colaborat cu Observatorul Astronomic din Pulkovo în cadrul Anului Științific Internațional.
A studiat curbele loxodromice pe o suprafață. În teza de doctorat a studiat problema celor trei corpuri și a obținut ecuațiile traiectoriilor independent de mișcarea masei, partea originală a tezei fiind studiul ciocnirii duble imaginare, rezultatele sale fiind citate în lucrările lui Jean Chazy, ale astronomului Pierre Sémirot de la Observatorul din Bordeaux și la Congresul Astronomic din 1952.
SCRIERI
- 1940: Sur les singularités réelles et imaginaires dans le problème des trois corps, teza sa de doctorat;
- 1954, 1958: Ecuații diferențiale, lucrare în care se ocupă de proprietățile calitative ale sistemelor de ecuații diferențiale, de singularitățile câtorva sisteme diferențiale, de soluțiile ecuațiilor liniare omogene cu coeficienți constanți;
- 1958: Elemente de mecanică cerească, Biblioteca Societății de Stiințe Fizice și Matematice din R.P.R., Editura Tehnică, București;
- 1964: Galileo Galilei, deschizătorul de drumuri în astronomie;
- 1966: N. Coculescu.
Constantin Drâmbă 
Constantin DrâmbăDate personale Născut 19 iulie 1907
Borșani, Bacău, RomâniaDecedat 10 februarie 1997, (90 de ani)
București, RomâniaCetățenie România Ocupație Astronom Activitate 
Membru titular al Academiei Române
Opere:
- Cabo de Hornos (1941)
- El último grumete de la Baquedano (1941)
- La Tierra del Fuego se apaga (1945)
- Golfo de Penas (1945)
- Los conquistadores de la Antártida (1945)
- Tierra del Fuego (1956)
- Viaje al Este (1958)
- El camino de la ballena (1962)
- El chilote Otey y otros relatos (1971)
- Rastros del Guanaco Blanco (1980)
- Crónicas de la India (1983)
- Velero Anclado (1995)
- Cuentos completos (1999)
- Papeles recortados (2004) - postum[2]
- Última carta (2005) postum
| Francisco Coloane | |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
* 1919: Glebus Sainciuc (n. , Chișinău, Regatul României – d. , Hîncești, Moldova) a fost un artist plastic basarabean, portretist, cunoscut mai ales pentru colecția sa de măști din papier mâché, pe care le prezenta el însuși. Autor al mai multor lucrări de pictură și grafică, apreciate înalt de critici, și personalitate remarcabilă prin atitudinea sa civică, artistul Glebus Sainciuc s-a distins prin originalitatea stilului, un incontestabil talent actoricesc și umor subtil.[judecată de valoare].A avut foarte multe albume ("Literatura si arta Moldovei": enciclopedie in doua volume,Chisinau,1989,etc)
STUDII, EDUCAȚIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1931-1940 școală generală, Chișinău
- 1944-1947 Școala Republicană de Arte plastice
- 1942-1944 Facultatea de arhitectură a Politehnicii din București
EXPOZIȚII SOLO[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1962, 1969 - Chișinău
- 1964, 1970 - Moscova
- 1965 - Baku
- 1966 - Odesa
- 1973 - Lvov
- 1987 - Uzbekistan
- 1992 - Cluj
- 1994 - Piatra-Neamț
- 1996 - Franța, Belgia
- 1998 - Iași
- 1998 - Chișinău
- 1999 - Jubileul "80 de ani", Chișinău
EXPOZIȚII GRUP[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1957 Expoziția Unională de arte plastice de la Moscova
- 1961 Prima participare la o expoziție de peste hotare (Sofia)
- 1960-2000 Expoziții "Saloanele Moldovei", expoziții de toamnă și de primăvară, Chișinău
- 1964 Laureat al concursului republican de portrete
- 1968 Participă la Expoziția Mondială de la Montreal
- 1980 Paris
- 1982 Moscova
- 1983 Moscova
- 1999 Festivalul internațional "teatrul unui actor"
- 2002 Limba noastră cea română, Centrul Expozițional „C. Brâncuși", Chișinău
PREMII, TITLURI, ALTE DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1967 Diploma de Onoare a Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM
- 1971 Medalia de argint a EREN, pentru o serie de portrete și grafică
- 1973 Laureat al consiliului republican de portrete
- 1975 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova
- 1991 Titlul de artist plastic al poporului
- 1998 Ordinul Republicii Moldova
- 1999 Premiul pentru întreaga activitate și prosperarea artelor plastice.
- 2009 Doctor Honoris Causa (Academia de Științe a Moldovei).
Glebus Sainciuc 
Glebus SainciucDate personale Născut [1]
Chișinău, Regatul RomânieiDecedat (93 de ani)
Hîncești, MoldovaCăsătorit cu Valentina Rusu-Ciobanu (din ) Cetățenie 
Moldova Ocupație pictor Activitate Premii Ordinul Republicii ()
Se naște într-o familie de intelectuali ruși. Urmează cursurile Institutului de Medicină din Saratov; concomitent predă limba germană la o școală medie din aceeași localitate și ia lecții de muzică. Între anii 1947-1952 studiază la Conservatorul din Minsk, cu profesorul Nicolai F. Maslov (maestru de cor).
În perioada 1952-1988 este cadru didactic la Conservatorul „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice); un anumit timp a exercitat funcția de șef al catedrei Dirijat coral aici. Conduce corul Școlii de Muzică „Eugen Coca” din Chișinău (azi Liceul Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu”) în anii 1964-1979; datorită ei, acest cor era apreciat drept „Cor-model al URSS”[2]. Devine docent în 1969 și profesor universitar în 1988. A instruit mai mulți dirijori de succes din Moldova și din străinătate, ca E. Markin (dirijor și fondator al Teatrului Coral Vladimir din Rusia), Teodor Zgureanu, Vasile Condrea, Nicolae Ciolac, V. Golescu, cât și interpreți ca Sofia Rotaru, artistă emerită a Rusiei.
În decursul celor 61 de ani de activitate, Lidia Axionov a mai condus Orchestra simfonică a Teatrului Dramatic „A. Cehov” (12 ani), a activat, timp de 12 ani, în calitate de Președinte al Asociației Corale de pe lângă Uniunea Muzicienilor (secția: coruri de copii) și în calitate de Președinte al Comisiei Metodice de pe lângă Ministerul Culturii. În aceeași perioadă, Lidia Axionov a fost organizator al Festivalului dedicat Sărbătorii Cântecului pentru copii mai multe ediții la rând, reușind în cea de-a treia ediție să adune un cor de peste 30.000 de cântăreți din republică și să evolueze pe Piața Marii Adunări Naționale.
Printre cele peste 52 de lucrări didactice ale sale se numără:
- Repetiții cu ansamblul coral — Chișinău, 1966
- Muzica corală moldovenească (în colaborare cu Efim Bogdanovschi) — Chișinău, 1972
- Хоровой класс в средней специальной музыкальной школе (din rusă Clasa de cor în școala muzicală medie de specialitate) — Moscova, 1973
Din 1967, este membră a Uniunii Compozitorilor din RSSM. În 1984, devine Maestru Emerit al Artei din RSSM.
A crescut și a educat doi băieți muzicieni: Beno Axionov, regizor de teatru în Germania, Laureat al mai multor concursuri internaționale și Artur Axionov, pianist în Statele Unite.
| Lidia Axionov | |||||||||||||||||
 Lidia Axionov
| |||||||||||||||||
· 1926 - S-a nascut Sue Thompson (Eva Sue McKee), cantareata americana.
* 1930: Darko Ronald Suvin, FRSC (n. 19 iulie 1930) este un academician și critic evreu născut în Iugoslavia, care a ajuns profesor la Universitatea McGill din Montreal — acum profesor emerit.[1] S-a născut în Zagreb, Iugoslavia (acum capitala Croației) și după ce a predat la catedra de literatură comparată de la Universitatea din Zagreb University, s-a mutat în Canada în 1968.
Este cel mai bine cunoscut pentru câteva lucrări importante de criticism și istorie literară dedicate literaturii științifico-fantastice. Este editor al Science-Fiction Studies (mai târziu redenumite Science Fiction Studies) din 1973 până în 1980. După ce s-a retras de la McGill în 1999, el s-a mutat în Lucca, Italia. Este membru al Royal Society of Canada (Academy of Humanities and Social Sciences).
În 2009, a primit premiul croat SFera pentru contribuțiile sale de o viață în domeniul SF. Este membru al asociațiilor croate de scriitori: Croatian Writers Society (HDP),[2] și Croatian Writers' Association (DHK).
* 1932: Alexandru Moșanu (n. 19 iulie 1932, în Braniște, județul Bălți, Regatul României - d. 7 decembrie 2017[1]) a fost un istoric și politician basarabean, profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice, precum și membru de onoare al Academiei Române din 1993.[2] A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 1998 și a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie 1990 – 2 februarie1993, fiind primul în această funcție. Alexandru Moșanu s-a născut la data de 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, pe atunci parte a Regatului României. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității de stat din Moldova în anii 1952-1957 [3].
Între anii 1957-1976, a lucrat în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, deținând pe rând funcțiile de laborant superior, cercetător științific inferior, cercetător științific superior și apoi secretar științific. În anul 1966 susține teza de doctor în științe istorice la Institutul de istorie al Academiei de științe din URSS cu tema " Mișcarea muncitorească și lupta celor două tendințe în Partidul Social democrat din România (1910-1914)[4]. Fost membru PCUS.
Din anul 1976, Alexandru Moșanu și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, ocupând funcțiile de lector superior (1976-1980), șef al Catedrei de Istorie Universală Modernă și Contemporană (1980-1990), decan al Facultății de Istorie (1989-1990). În perioada 1993-1997, este profesor universitar, apoi în anul 1997 iese la pensie.
În perioada 1989-1990, deține funcția de președinte al Asociației Istoricilor din Moldova. Începând din anul 1994 este redactor-șef al revistei trimestriale de istorie și cultură Destin Românesc.
Alexandru Moșanu este profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice, precum și membru de onoare al Academiei Române din anul 1993. Alexandru Moșanu a intrat în viața politică din Basarabia după restructurarea lui Mihail Gorbaciov, pe valul mișcării de renaștere națională din RSS Moldovenească. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular și, după alegerile din 1990, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova, funcție deținută până în anul 1993, când, forțat de ascensiunea "agrarienilor", își prezintă demisia.
A deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-2001. Ales ca deputat în anul 1990, după alegerea lui Mircea Snegur ca președinte al RSS Moldova, Alexandru Moșanu devine la 3 septembrie 1990, președinte al Parlamentului Republicii Moldova. A avut o contribuție decisivă la elaborarea unor acte legislative privind drapelul Republicii Moldova și imnul "Deșteaptă-te Române" (primul imn al Republicii Moldova).
La data de 2 februarie 1993, președintele Parlamentului Alexandru Moșanu, prim-vicepreședintele Parlamentului Ion Hadârcă, președintele Comisiei pentru relațiile externe a Parlamentului Vasile Nedelciuc și președintele Comisiei pentru publicitate și mijloacele de informare în masă a Parlamentului Valeriu Matei și-au prezentat demisia în bloc, demisie acceptată de către plenul legislativului. Această demisie a fost cauzată în condițiile luptei politice cu Partidul Democrat Agrar din Moldova.
În calitate de Președinte al Congresului Intelectualității, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1994). A fost vicepreședinte al Partidului Forțelor Democratice (PFD), iar după fuziunea acestui partid cu Partidul Social-Liberal (PSL) la 1 decembrie 2002, a ocupat funcția de președinte de onoare al Partidului Social Liberal (funcție din care s-a retras în iunie 2005, renunțînd, în semn de protest pentru votul pro-Voronin al deputaților social-liberali, și la calitatea de membru al acestei formațiuni).
| Alexandru Moșanu | |||
 Alexandru Moșanu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 19 iulie 1932 Braniște, județul Bălți,  Regatul României | ||
| Decedat | (85 de ani) București, România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer) | ||
| Cetățenie |  Moldova | ||
| Religie | Creștin Ortodox | ||
| Ocupație | istoric politician | ||
| Primul Președinte al Parlamentului Republicii Moldova | |||
| În funcție 3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993 | |||
| Președinte | Mircea Snegur | ||
| Prim-ministru | Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli | ||
| Succedat de | Petru Lucinschi | ||
| Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |||
| În funcție 3 septembrie 1990 – 22 martie 1998 | |||
| Premii | Ordinul național „Steaua României” Ordinul Republicii | ||
| Partid politic | Partidul Forțelor Democratice Partidul Social-Liberal | ||
| Alma mater | Universitatea de Stat din Moldova | ||
| Profesie | Istoric | ||
| |||
· 1934: Tita Chiper, ziaristă româncă, scenaristă de filme de animație, autoare de proză pentru copii (d. 2002)
Deși în Statele Unite ale Americii este considerat fost disident din România [6], Norman Manea nu a fost un disident în sensul propriu al cuvântului, dar a refuzat compromisul. Din acest motiv, dar și din cauza statutului de scriitor, a fost urmărit de Securitate, cel puțin până la emigrarea sa, în 1986
S-a născut în cartierul Burdujeni (astăzi suburbie a municipiului Suceava) la data de 19 iulie 1936. Copil fiind, a fost deportat într-un lagăr de concentrare în Transnistria de unde s-a întors în România în 1945 cu membrii familiei sale care au supraviețuit.[8]
A lucrat în România ca inginer hidrotehnician, pentru ca din anul 1974 să renunțe la profesie dedicându-se în întregime scrisului. Până la plecarea sa din țară a publicat zece volume.
A părăsit România în 1986 cu o bursă de un an în Berlinul Occidentalstabilindu-se apoi în Statele Unite ale Americii unde a devenit așa-numit writer in residence la mai multe universități americane, inclusiv la Bard College din New York. În 2011 era profesor universitar pentru Studii Europeene și Cultură la Bard College.[9]
Operele sale au fost traduse în circa douăzeci de limbi.[10]
Conform lui Manea, a afirma cu mândrie că ești român este o chestiune comună și puerilă.
- 1966 - Fierul de călcat dragostea în Povestea vorbii (suplimentul revistei Ramuri din Craiova);
- 1969 - Noaptea pe latura lungă;
- 1970 - Captivi;
- 1974 - Atrium (roman), ediția întâi;
- 2008 - Atrium, ediția a doua;
- 1974 - Primele nopți;
- 1976 - Cartea fiului;
- 1977 - Zilele și jocul;
- 1979 - Anii de ucenicie ai lui August Prostul (roman);
- 2005 - Anii de ucenicie ai lui August Prostul, ediția a doua revăzută;
- 1981 - Octombrie, ora opt, ediția întâi;
- 1997 - Octombrie, ora opt, ediția a doua;
- 1984 - Pe contur;
- 1986 - Plicul negru, ediția întâi;
- 2007 - Plicul negru, ediția a doua;
- 1997 - Despre clovni: dictatorul și artistul (un roman parabolic);
- 1999 - Casa melcului, colecție de interviuri;
- 2004 - Plicuri și portrete;
- 2004 - Fericirea obligatorie, colecție de nuvele, ediția întâi,
- 2005 - Fericirea obligatorie, colecție de nuvele, ediția a doua,
- 2008 - Vorbind pietrei;
- 2008 - Variante la un autoportret, proză scurtă;
- 2009 - Vizuina;
- 2010 - Laptele negru;
- 2010 - Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian;
Norman Manea 
Norman ManeaDate personale Născut (83 de ani)[5][6][7][8]
Burdujeni, RomâniaCetățenie România
SUA Etnie evrei Ocupație scriitor
profesor universitar[*]Limbi limba română[1] Studii The Catholic University of America[*] Specie literară povestire Note Premii Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Bursă Guggenheim[*][2]
MacArthur Fellows Program[*][3]
Premiul Médicis pentru literatură străină
Ordinul Meritul Cultural
Premiul Nelly Sachs
FIL Award[*]
International Nonino Prize[*]
Fellow of the Royal Society of Literature[*]
Berlin Prize[
· 1937 - S-a nascut George Hamilton IV, cantaret, chitarist, compozitor si prezentator TV american.
* 1938: Iarina Demian (n. 19 iulie 1938, București)[1] este o actriță, regizoare și producătoare română de teatru și film.
* 1938: Iarina Demian (n. 19 iulie 1938, București)[1] este o actriță, regizoare și producătoare română de teatru și film.
A fost soția jurnalistului Ioan Chirilă, fiind mama actorului și solistului vocal[2] Tudor Chirilă și al antrenorului de fotbal Ionuț Chirilă.
Actrița Iarina Demian a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
Filme:
- Liceenii (1986) - mama Danei Vasilescu
- Sanda (film) (1990): Mama Sandei
| Iarina Demian | |||||||||||||||
| |||||||||||||||
· 1938 - S-a nascut Vikki Carr (Florencia Bisenta de Casillas Martinez Cordona), cantareata americana.
· 1944 - S-a nascut Commander Cody (Gordon Frayne), vocalist si pianist american (Commander Cody And His Lost Planet Airmen).
· 1946 - S-a nascut Allan Gorrie, basist si vocalist britanic (Average White Band).
· 1946: Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972și 1973. Din cele 83 de titluri câștigate, numai 58 au fost înregistrate de Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (ATP).
Printre cele 58 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972.
A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente.
A scris câteva romane în franceză în anii 1980,[necesită citare] apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului. În anul 1994 a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.
În 2005 "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor "40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani". A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). La 12 februarie 2008, după aproape 11 ani la șefia Federației Române de Tenis, a demisionat din funcția de președinte al Federației declarându-se „învins de justiția și de presa din România”.[6][7]
Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării
Ilie Năstase a fost căsătorit de cinci ori: prima oară în 1972, la vârsta de 26 de ani, cu Dominique Grazia, un top model belgian, cu care are o fiică, Nathalie. Au divorțat zece ani mai târziu. În 1984, s-a căsătorit cu actrița americană Alexandra King, cu care a adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte. A treia soție a fost românca Amalia Teodorescu, cu care s-a căsătorit în 2004. Au două fiice, Alessia și Emma Alexandra. După ce au divorțat în 2010, Năstase a început o relație tumultuoasă cu vedeta mondenă Brigitte Sfăt, care i-a devenit a patra soție în 2013. Cei doi au divorțat în 2018. În 2019, Năstase s-a însurat cu actuala sa soție, Ioana Simion.
| Ilie Năstase | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (73 de ani)[4][5][6] București, România[4] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | jucător de tenis[*] |
| Poreclă | Nasty[1] |
| Țara | România |
| Reședință | București, România |
| Înălțime | 1,83 m[2] |
| Greutate | 75 kg |
| Debut profesionist în | 1969 |
| Retras(ă) | 1985 |
| Mâna cu care lovește | dreapta |
| Venituri în carieră | 2.076.761 dolari americani |
| Simplu | |
| Victorii-înfrângeri | 729 - 275 |
| Număr titluri | 83 |
| Cea mai bună clasare | Nr. 1 (23 august 1973) |
| Poziția actuală | retras |
| Rezultate la simplu la turneele de Mare Șlem | |
| Australian Open | - |
| Roland Garros | C (1973) F (1971) |
| Wimbledon | F (1972, 1976) |
| U.S. Open | C (1972) |
| Dublu | |
| Victorii-înfrângeri | 479–208[3] |
| Număr titluri | 45 |
| Cea mai bună clasare | Nr. 59 (3 ianuarie 1983) |
* 1946: Stephen Coonts este un scriitor de thriller american.
| Stephen Coonts | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (73 de ani)[2][3] Morgantown[*], SUA |
| Cetățenie |  SUA |
| Ocupație | ofițer avocat romancier[*] scriitor |
| Partid politic | Partidul Republican |
| Limbi | limba engleză[1] |
| Studii | West Virginia University[*] |
| Note | |
| Premii | Crucea pentru Distincție în Zbor |
· 1947 - S-a nascut Bernie Leadon, chitarist, vocalist si compozitor american (Flying Burrito Brothers, Eagles).
* 1947: Brian Harold May CBE, PhD, RAS (19 iulie 1947, Londra) este un muzician englez, cântăreț, compozitor și astrofizician. May a ajuns faimos în toată lumea, datorită faptului că a fost chitaristul trupei Queen, dar și a chitării sale (Special Red) special construită de Brian May și tatăl acestuia când Brian era adolescent.
Principalele sale contribuții componistice muzicale pentru trupă sunt: We Will Rock You, Tie Your Mother Down, I Want It All, Fat Bottomed Girls, Flash, Hammer to Fall, Save Me, Who Wants to Live Forever și The Show Must Go On.
A fost onorat cu Ordinul Imperiului Britanic (CBE), în 2005, datorită „serviciilor pentru industria muzicală și pentru caritate”.[5] De asemenea, și-a dat doctoratul în astrofizică la Imperial College London în 2007 și a fost numit rectorul universității Liverpool John Moores din 2008 până în 2013.[6] Deține case în Londra și în Windlesham, Surrey. [7] Fiind un activ susținător al drepturilor animalelor, a fost numit vice-președinte al asociației pentru drepturile animalelor RSPCA în 2012.[8]
În 2005, într-un sondaj de opinie, postul de radio Planet Rock l-a votat pe Brian May ca al 7-lea cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor.[9] El a fost clasat pe locul 26 pe lista revistei Rolling Stone (100 Greatest Guitarists of All Time).[10] În 2012, de asemenea, revista Guitar l-a clasat pe Brian May pe locul 2 în topul celor mai buni chitariști din toate timpurile
Între 1974 și 1988, May a fost căsătorit cu Chrissie Mullen, care este mama a trei copii: Jimmy, născut pe 15 iunie 1978; Louisa, născută pe 22 mai 1981 și Emily Ruth, născută pe 18 februarie 1987. May și Chrissie s-au despărțit în 1988. Separarea lor și eventualul divorț a fost publicat de tabloidele britanice, susținând faptul că, Brian May ar avea o relație cu actrița Anita Dobson, care s-a întâlnit cu el în 1986. Anita Dobson a fost populară în anii '80, având numele de Angie Watts.[99] După un concert din Wembley Stadium, ea l-a inspirat pe el să scrie hit-ul I Want It All (1989). Ei s-au căsătorit pe 18 noiembrie 2000.[100]
El a menționat în câteva interviuri că a suferit de o depresie severă la sfârșitul anilor '80 și la începutul anilor '90, ajungând chiar la gânduri de sinucidere,[101]datorită problemelor din prima căsătorie, percepută ca un eșec, moartea tatălui său , Harold, dar și boala pe care o avea Freddie Mercury și moartea acestuia.[102]
Tatăl lui May, Harold, a lucrat ca un proiectant, la Ministerul Aviației Britanice, el fiind de mult timp fumător.[12] Astfel, May urăște fumatul,[103] ajungând chiar să interzică fumatul în multe concerte de-ale sale.[104] Tatăl său a fost foarte dezamăgit de faptul că fiul său, Brian May, a abandonat cursurile pentru a deveni un cântăreț de muzică rock, dar după ce părinții lui au zburat cu avionul până la New York, ca să participe la primul concert al trupei Queen, atunci tatăl său a recunoscut că e bine ceea ce a făcut.[12][105] Potrivit ziarului The Sunday Times, May are o avere de 85 de milioane de lire sterline sau aproape 135 de milioane în anul 2011.[106]
Brian May este vegetarian
Brian May în 2010
* 1948: Argentina Menis (n. 19 iulie 1948, Cernele, Dolj) este o atletă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, laureată cu medalia de argint la proba de aruncare a discului, de la Jocurile Olimpice de vară, desfășurate la München în 1972,
| Argentina Menis | |
 Argentina Menis | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (71 de ani) Craiova, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | atletă[*] |
| Înălțime | 171 cm |
| Greutate | 85 kg |
| Sport | atletism |
| Titluri și realizări | |
| Jocuri olimpice | Jocurile Olimpice de vară din 1976 Jocurile Olimpice de vară din 1972 |
Modifică date / text  | |
| Medalii olimpice | |||
|---|---|---|---|
| Olimpice | |||
| Atletism | |||
| Argint | München 1972 | aruncarea discului | |
· 1948: Alexandru Neagu (n. 19 iulie 1948, București d. 17 aprilie 2010) a fost un fotbalist român[3], care a jucat în echipa națională de fotbal a Românieila Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”
* 1949: Roberto Mauri (n. 19 iulie 1949) este un artist italian, care a desenat piesa monetară italiană cu valoare nominală de 50 euro cenți, având drept motiv o statuie antică a lui Marc Aureliu, din Piața Capitoliului din Roma.
El a gravat, de asemenea:
· 1953: Daniela Buruiană-Aprodu (n. 19 iulie 1953, Brăila) este un politician român, membru în Parlamentul României în legislatura 1990-1992 pe listele FSN. Daniela Buruiană-Aprodu a fost deputată în legislaturile 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008 pe listele Partidul România Mare. Daniela Buruiană-Aprodu a fost membră PRM până în luna decembrie 2007, dată la care a devenit deputat neafiliat, după ce a fost exclusă din acest partid. Daniela Buruiană-Aprodu a fost membră în Parlamentul European în perioada 1 ianuarie 2007 - 9 decembrie 2007. În cadrul activității sale de europarlamentar, Daniela Buruiană-Aprodu a fost membră în comisia de agricultură și dezvoltare rurală, în comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor și în delegația la comisia parlamentară mixtă EU-Chile. În perioada 1996 - 2004 Daniela Buruiană-Aprodu a fost membru și vicepreședinte în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Daniela Buruiană-Aprodu a fost membru al Partidului România Mare (P.R.M.) până pe data de 27 noiembrie 2007, când a fost exclusă după ce a criticat în presă conducerea P.R.M. De excluderea sa s-a ocupat personal Corneliu Vadim Tudor, care a fost la rândul său exclus din același partid în 2013.
Daniela Buruiană-Aprodu este căsătorită cu Alexandru Buruiană-Aprodu și au împreună doi copii.
Daniela Buruiană-Aprodu a fost membru al Partidului România Mare (P.R.M.) până pe data de 27 noiembrie 2007, când a fost exclusă după ce a criticat în presă conducerea P.R.M. De excluderea sa s-a ocupat personal Corneliu Vadim Tudor, care a fost la rândul său exclus din același partid în 2013.
Daniela Buruiană-Aprodu este căsătorită cu Alexandru Buruiană-Aprodu și au împreună doi copii.
| Daniela Buruiană-Aprodu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (66 de ani) Brăila, Republica Populară Română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politiciană |
| Europarlamentar | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | România[*] |
| Membru al Camerei Deputaților a României | |
| Partid politic | PRM |
· 1953 - S-a nascut Silver Pozzoli, vocalist american (Club House).
* 1953: Howard Schultz (n. ,[1] Brooklyn, SUA[2]) este un om de afaceri american.
* 1953: Howard Schultz (n. ,[1] Brooklyn, SUA[2]) este un om de afaceri american.
Este cunoscut pentru faptul că este fondatorul și acționarul companiei Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume.
S-a născut într-o familie modestă de evrei fără educație și asistați social. În urma unor performanțe sportive, reușește să obțină o bursă pentru a se înscrie la Northern Michigan University. După absolvirea studiilor superioare, are mai multe job-uri la diverse firme, printre care "Xerox Corporation".
În 1982 intră la Starbucks (pe atunci o companie mică) și în scurt timp ajunge director comercial. În 1985 părăsește firma, nemulțumit pentru că nu a putut convinge fondatorii să introducă anumite inovații. Primind mai multe ajutoare financiare, doi ani mai târziu, Schultz obține brandul Starbucks și decide să pună bazele celei mai mari expansiuni din domeniul comerțului cu amănuntul, transformând firma într-un lanț internațional de cafenele. Între 1998 și 2008, Starbucks a ajuns de la 1.886 de cafenele la 16.680. La sfârșitul anului 2017, compania deține peste 27.300 de magazine în 75 de țări.
În 2016, cu o avere estimată la 2,9 miliarde de dolari (conform publicației Forbes), Schultz se retrage din funcția de director, rămânând doar președinte executiv, ceea ce îi oferă mai mult timp pentru implicarea în acțiuni sociale.
| Howard Schultz | |
 |
· 1954: Elena Ștefoi (n. 19 iulie 1954, Boroaia, județul Suceava) este o poetă, publicistă și diplomată din România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
După terminarea Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, a absolvit în 1980 Facultatea de Filosofie a Universității din București. A predat într-un sat din România până în 1987, după care a lucrat la revista "Contemporanul". A frecventat „Cenaclul de Luni” condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1976). Este prezentă cu grupaje de versuri în numeroase antologii și reviste literare apărute în străinătate. A fost secretar general la revista Contrapunct, editată de Uniunea Scriitorilor (1990-1993), redactor-șef al revistei Dilema (din 1993 până în 1997), corespondent permanent în România pentru Radio France Internationale (1990-1997), redactor asociat la trimestrialul East European Constitutional Review (1993-1998), corespondent săptămânal la BBC și Radio Free Europe (1990-1997).
Și-a început cariera în diplomație în 1998 (la solicitarea lui Andrei Pleșu), lucrând mai întâi în centrala Ministerului Afacerilor Externe, după care a fost numită consul general al României la Montreal (Canada). În intervalul noiembrie 2005 - noiembrie 2012, a fost ambasador al României în Canada.
Este doctor în filosofie (Universitatea București, 2005).
Volume de poeme:
- Linia de plutire, Editura Cartea Românească, 1983
- Repetiție zilnică, Editura Eminescu, 1986
- Schițe și povestiri, Editura Cartea Românească, 1989
- Câteva amănunte, Editura Albatros, 1990
- Alinierea la start, Editura Cartea Românească, 1996
- În urma învingătorilor, Editura Paralela 45, 2007
- Undeva,în alt plan/Somewhere In a Different Realm",ediție bilingvă, trad. Adam Sorkin și Liana Vrăjitoru, Editura Paralela 45, 2008
- Raport de etapă, Editura Cartea Românească, 2011
- The Grammar of Tower of Babel, Paralel texts, Editura MTLR, traduceri Ana Olos, prefață de Lidia Vianu, 2014
- Opera Poetică, prefață de Alexandru Cistelecan, Editura Paralela 45, 2016
Alte volume:
- A mai publicat câteva volume de publicistică, unul dintre ele fiind o carte de interviuri cu Andrei Pleșu și Petre Roman, intitulată Transformări, inerții, dezordini, 22 luni după 22 decembrie 1989, Editura Polirom, 2002.
- Drept minoritar, spaime naționale, un dialog cu Gyorgy Frunda, editura Kriterion, 1997
- Pentru un creștinism al noii Europe, eseuri, volum colectiv, Editura Humanitas, 2007
Deține grupul de firme InterAgro, cu afaceri de 1,3 miliarde Euro în 2007[2] și este patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu din anul 1996[3]. Ioan Niculae administrează aproximativ 50.000 hectare de teren agricol, fiind unul dintre cei mai mari cultivatori de cereale din România[2]. InterAgro are o capacitate de stocare a cerealelor de 700.000 de tone în silozuri, la care se adaugă alte 450.000 de tone în magazii. Niculae are și 170 hectare de vie, anul 2008 fiind primul an de recoltă[2]. Valoarea totală a investițiilor realizate, după 2004, de Niculae în agricultură se ridică la peste 100 milioane euro[2]. Conform afirmațiilor ziarului Ziua, Ioan Niculae ar fi fost ofițer al Securității[4].
În topul revistei Forbes pe 2010, el ocupă locul 880[5], fiind al treilea român care intră în topul acestei reviste de specialitate după Dinu Patriciu și Ion Țiriac
A studiat la Școala de ofițeri de miliție și securitate de la Băneasa și a fost ofițer de securitate timp de patru ani. A lucrat la Întrepriderea de comerț exterior în anii 80 în sectorul export îngrășăminte chimice.[7]. A intrat în afaceri după 1990înființând, împreună cu un partener turc, o companie care făcea comerț cu produse chimice - Interaction[8]. În 1995 a înființat compania Interagro, ca societate mixtă româno-engleză[8]. A achiziționat pachetul majoritar 51% din acțiuni la rafinăria Astra Română Ploiești, pentru 16 milioane de dolari[8]. În anul 1998 a participat la majorarea capitalului social al Asirom, investind 21 de milioane de dolari[8]. În anul 2007, a ieșit din acționariatul Asirom, primind 86 milioane de dolari pentru acțiunile vândute
De-a lungul timpului afacerile lui Niculae au fost de multe ori puse sub semnul întrebării, mai ales cele din industria petrolieră, dar omul de afaceri a negat toate acuzațiile[8]. Același lucru s-a întâmplat și în cazul fabricilor de țigarete despre care unele voci spun că Niculae le-ar fi pus pe butuci[8]. Galaxy Tobbaco, una dintre companiile sale a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ patru milioane de euro, prin neplata accizelor pentru 130 de tone de tutun vândut către unele societăți, după cum scria presa din acea vreme[8].
La 2 aprilie 2015 a fost condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare în dosarul „Mită la PSD” pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a lui Mircea Geoană
| Ioan Niculae | |
 Ioan Niculae | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (65 de ani) România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | manager[*] |
| Activitate | |
| Domiciliu | București |
| Alma mater | Academia Ștefan Gheorghiu |
* 1954: Vitali Efimovici Malahov (în ucraineană Віта́лій Юхи́мович Мала́хов; n. 19 iulie 1954, Lvov) este un regizor ucrainean de teatru, laureat cu Premiul Național Ucrainean Taras Șevcenko,[1] artist al poporului din Ucraina.[2] Este director artistic al Teatrului Academic Dramatic Podil din Kiev
A urmat studii la Facultatea de Regie de Teatru a Institutului de Teatru Ivan Karpenko-Karîi (1972-1977).
În 1977 și-a început cariera la Televiziunea Ucraineană.
Din 1978 până în 1979 a activat la Teatrul dramatic rus Lesia Ukrainka din Kiev.
Din 1979 a condus Teatrul de revistă din Kiev.
Din 1985 până în 1987 a lucrat cu trupa sa la Teatrul Tineretului din Kiev.
În 1987 a înființat propriul teatru – Teatrul Dramatic Podil din Kiev. În prezent este director artistic și administrator al teatrului.
* 1959: Nineta Popa (n. 19 iulie 1959, Boișoara, Vâlcea) este o interpretă de muzică populară. Ea s-a născut în Țara Loviștei, în comuna Boișoara, într-o familie cu patru copii. Numele real de familie este Poponea.
Cariera de cântreață și-a început-o după terminarea liceului, la Uzina „Independența” Sibiu. În anul 1989, ansamblurile folclorice „Cindrelul” și „Junii Sibiului” s-au reînființat și a fost primită în rândurile lor ca interpret. Cu ajutorul lor și alături de Mircea Marcoș, răposatul Dumitru Giurcă și Maria Lia Bologa a scos primul CD. După aproximativ trei ani a realizat al doilea CD cu titlul „Bună ziua, maică bună”, iar următorul CD s-a numit „Sunt fată din Boișoara”. În anul 2008 a realizat al 3-lea album.
Discografie:
- Badea cu căciula sură
- Bună ziua, maică bună
- De la stâna din Bătrâna
- Dragu-mi-i s-aud cântând
- Trec zilele omului
Nineta Popa Date personale Nume la naștere Nineta Poponea[necesită citare] Născută (60 de ani), Boișoara, județul Vâlcea, România Cetățenie România Ocupație Cântăreață Activitate Origine Română Gen muzical Folclor Case de discuri Electrecord
* 1964: Aurel Băieșu (n. 19 iulie 1964, Chișinău) este un jurist și politician din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și vicepreședinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități în perioada august 2009 – decembrie 2010. Aurel Băieșu s-a născut pe 19 iulie 1964 în orașul Chișinău, RSS Moldovenească, URSS (astăzi în Republica Moldova). În anul 1986 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova – facultatea de drept. A obținut gradul de doctor în drept la Universitatea de Stat M.V.Lomonosov din Moscova (1990); doctor habilitat în drept la Universitatea de Stat din Moldova (2012). Între anii 1990-1993 a fost lector la catedra Drept civil de la Universitatea de Stat din Moldova, iar din 1994 până în prezent este conferențiar la catedra Drept internațional și dreptul relațiilor economice externe de la Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova. Între 1994-2005 a fost șeful catedrei Drept internațional și dreptul relațiilor economice externe de la Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova.[1]
În perioada august 2009 – decembrie 2010 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreședinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități. Între aprilie 2011 – ianuarie 2012 a fost consilier în domeniul juridic al Președintelui interimar al Republicii Moldova.[1]
Între ianuarie 2012 – aprilie 2013 a fost Ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană. Din aprilie 2013 este judecător la Curtea Constituțională.
A deținut calitatea de membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova; membru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; membru al Consiliului științific consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, membru al grupului de lucru pentru elaborarea Codului civil. A desfășurat activitate în calitate de expert în proiectele internaționale sub egida Băncii Mondiale, Băncii Europene, Consiliului Europei, PNUD, TACIS, USAID, etc.
| Aurel Băieșu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (55 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească |
| Cetățenie | Moldova |
| Ocupație | Judecător, politician |
| Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |
| În funcție august 2009 – decembrie 2010 | |
| Ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană | |
| În funcție ianuarie 2012 – aprilie 2013 | |
| Partid politic | Partidul Democrat |
| Alte afilieri | Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013) |
| Alma mater | Universitatea de Stat din Moldova |
| Profesie | Jurist |
* 1965: Katherine Ann Applegate (n. 19 iulie 1965, Michigan) este o scriitoare americană de literatură științifico-fantastică, fantasy și literatură pentru copii. Este cel mai cunoscută pentru seriile de cărți Animorphs, Remnants, Everworld.
| K. A. Applegate | |
 |
* 1968: Robert Conrad "Robb" Flynn (n. Lawrence Matthew Cardine, 19 iulie 1968, Oakland, California) este vocalistul și chitaristul trupei heavy metal Machine Head. Robb Flynn a format trupa împreună cu Adam Duce, Logan Mader și Tony Costanza după ce a părăsit formația Vio-Lence.[1] În prezent el este unicul membru inițial al formației.
| Robb Flynn | |||||||||||||||||||||||||
 Robb Flynn în 2012
| |||||||||||||||||||||||||
* 1968: Midori (născută Michele Evette Watley pe 19 iulie 1968 în Durham, Carolina de Nord) este o actriță porno americană.
| Midori | |
 |
* 1971: Vitali Volodimirovici Kliciko (ucraineană Віта́лій Володи́мирович Кличко́; n. 19 iulie 1971, Belovodsk, lângă Bișkek, Kîrgîstan) este primarul orașului Kiev și fost boxer profesionist. El este liderul Alianței Democratice Ucrainene pentru Reforme și Deputat în Parlamentul Ucrainei.[1][2][3][4]
Originar din Ucraina, acesta a trăit până în 2014 în Germania. În 2012, a devenit campion WBC la categoria grea.[5] Este fratele lui Vladimir Kliciko. Are un doctorat în științe sportive
| Vitali Kliciko | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vitali Volodimirovici Kliciko |
| Născut | (48 de ani) Belovodsk, RSS Kirghiză, URSS |
| Părinți | Vladimir Kliciko[*] |
| Frați și surori | Vladimir Kliciko |
| Căsătorit cu | Natalia Egorova (c. 1996) |
| Copii | Egor-Daniel Elizabeta-Victoria Max |
| Cetățenie |  Ucraina URSS |
| Etnie | ucraineni |
| Religie | Ortodox |
| Ocupație | Politician, Businessman |
| Primarul Municipiului Kiev | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 26 mai 2014 | |
| Precedat de | Leonid Cernovețkyi |
| Lider al Alianței Democratice Ucrainene pentru Reforme | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 24 aprilie 2010 | |
| Precedat de | Roman Romaniuk |
| Deputat în Rada Supremă a Ucrainei | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 15 decembrie 2012 | |
| Premii | Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[*] () Premiul Konrad Adenauer[*] () Premiul Steiger[*] () Honorary Diploma of the Cabinet of Ministers of Ukraine[*] Order of Merit (Ukraine), 3rd class[*] Ordinul de Merit, clasa I[*] Ordinul de Stat Erou al Ucrainei[*] Order For Courage[*] Registered firearms[*] ...mai multe... |
| Partid politic | ADUR |
| Alma mater | Universitatea Națională Taras Șevcenko din Kiev |
* 1973: Aurel Bratu (n. 19 iulie 1973) este un scrimer român specializat pe spadă care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta. La individual a fost învins în primul tur de cubanezul Ivan Trevejo, care în cele din urmă a fost laureat cu argint. Cu echipa României s-a clasat pe locul 11
* 1973: Pataki Csaba (n. 19 iulie 1973, Satu Mare) este un politician maghiar din România, din 2016 președintele Consiliului Județean Satu Mare.
* 1976: Benedict Timothy Carlton Cumberbatch CBE (n. 19 iulie 1976) este un actor de teatru, radio, film, televiziune și producător englez, cunoscut pentru rolul lui Alan Turing din The Imitation Game, pentru care a fost nominalizat la Premiile Oscar, Globul de Aur, BAFTA și altele la categoria Cel mai bun actor. Un alt rol remarcabil recreat de acesta este cel de Sherlock Holmes în seria Sherlock sau cel de Stephen Strange in filmul Marvel Doctor Strange
Benedict Cumberbatch s-a născut pe 19 iulie 1976, la Londra. Este fiul actorilor Carlton Cumberbatch și Wanda Ventham. Bunicul său, Henry Carlton Cumberbatch, o figură proeminentă a societății londoneze din acele vremuri, a fost un decorat ofițer de submarin, ce a luptat în ambele Războaie Mondiale. Iar străbunicul său, Henry Arnold Cumberbatch, a fost Consulul General al Marii Britanii în Turcia.
Urmează cursurile Brambletye School din West Sussex, iar apoi obține o bursă la HarrowSchool. Aici începe să joace în piesele de teatru ale școlii, debutând la vârsta de 13 ani, în piesa A Midsummer Night’s Dream. Profesoara sa l-a numit “the best school boy actor I’ve ever worked with”. A făcut parte din echipa de rugby a școlii, iar în timpul liber făcea picturi în ulei.
După absolvire, ia o pauză de un an, în care predă limba engleză la o mănăstire tibetană. Apoi se înscrie la The University of Manchester, unde studiază drama. După absolvire, își continuă studiile în pregătirea sa de a deveni actor, la London Academy of Music and Dramatic Art.
Din 2011, a avut roluri în numeroase piese de teatru clasice la Open Air Theatre, Regent’s Park, Almeida Theatre, Royal Court Theatre, Royal National Theatre. În februarie 2011 îl regăsim în piesa lui Danny Boyle, Frankenstein, la National Theatre. Aici interpretează atât rolul lui Victor Frankenstein, cât și rolul Creaturii.
Urmează o trecere spre televiziune, cu roluri în: Heartbeat (două apariții distincte, în 2000 și 2004), Tipping the Velvet (2002), Cambridge Spies (2003), Forty Something (2003), Spooks (2003), Silent Witness (2002).
În 2004 este Stephen Hawking în Hawking (2004), rol pentru care primește o nominalizare la BAFTA TV Awards fi un premiu Golden Nymph. Își împrumută vocea personajului și în primul episod al seriei Curiosity.
Urmează rolul locotenentului Jimmy Langley în miniseria BBC Dunkirk (2004), precum și rolul antagonistului Edmund Talbot în miniseria To the Ends of the Earth (2005), bazată pe trilogia lui William Golding. Tot în 2005 are o scurtă apariție în serialul Broken News.
Anul 2007 ni-l aduce alături de Tom Hardy în adaptarea pentru televiziune a cărții Stuart: A Life Backwards (2007). Obține o nominalizare la Satellite Award pentru rolul din miniseria-dramă produsă de BBC, The Last Enemy (2008).
În 2009 este Luke Fitzwilliam în Marple: Murder is Easy, și este Bernard în adaptarea TV a Small Island, pentru care obține o nouă nominalizare la BAFTA TV Awards.
În perioada mai-iunie 2009, narează miniseria de șase părți produsă de BBC 2, South Pacific.
Este Vincent Van Gogh în Van Gogh: Painted with Words (2010) și începe să interpreteze personajul Sherlock Holmes în seria produsă de BBC, Sherlock (2010). Acest rol îi aduce o nominalizare la Emmy Awards.
Urmează miniseria de cinci episoade, co-produsă de BBC și HBO, Parade’s End, difuzată pe BBC, care este o adaptare a nuvelelor cu accelași nume de Ford Madox Ford.
În ceea ce privește cariera cinematografică, în 2006 a fost William Pitt The Younger în Amazing Grace - film ce spune povestea lui William Wilberforce și a luptei sale politice de la sfârșitul secolului 18, pentru a elimina comerțul cu sclavi în Imperiul Britanic. Pitt a fost cel mai bun prieten al său și aliatul său politic, care a devenit Prim Ministru.
Urmează roluri secundare în: Atonement (2007), The Other Boleyn Girl (2008), Creation (2009), The Wistleblower (2012).
A fost Peter Guillam, în adaptarea nuvelui lui John le Carre, Thinker, Tailor, Soldier, Spy (2011), alături de Gary Oldman, Colin Firth și Tom Hardy. Urmează o colaborare cu Steven Spielberg, în War Horse (2011).
Este vocea și motion-caption pentru Smaug the Dragon și pentru Necromancer, în The Hobbit: An Unexpected Journey (2012), rol ce îl va relua și în The Hobbit: The Desolation of Smaug (2013).
După rolul villain-ului John Harrison / Kahn, în filmul lui JJ Abrams, Star Trek: Into Darkness (2013), urmează să îl vedem în: 12 Years a Slave, August:OsageCounty, The Fifth Estate și The Hobbit: The Desolation of Smaug (2013).
Și-a împrumutat vocea pentru mai multe audio-books: The Tempest, The Making of Music, Death in a White Tie, Artists in Crime, Sherlock Holmes: The Rediscovered Railway Mysteries and Other Stories, precum și pentru numeroase proiecte radio pentru posturile BBC Radio.
A făcut voice-over pentru diverse reclame, pentru brand-uri faimoase ca: Jaguar, Sony, Pimms și Google+. De asemenea, a fost naratorul jocului video The Nightjar (2011).
Pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a făcut un scurt metraj pentru BBC, despre istoria Londrei, care a fost prezentat la ceremonia de deschidere.
Benedict este de peste 12 ani împreuna cu actrița Olivia Poulet, pe care a cunoscut-o în timpul facultății.
Este implicat în diverse proiecte umanitare, și este ambasador al The Prince’s Trust, fundație înființată de Prințul Charles.
| Benedict Cumberbatch | |
 Benedict CumberbatchSan Diego Comic-Con International 2014 |
* 1976: Eric Prydz (n. 19 iulie 1976), de asemenea cunoscut ca Pryda și Cirez D, este un DJ și producător suedez de muzică electronică, cunoscut pentru melodiile „Call on Me” și „Proper Education”, ultima fiind nominalizată la Premiile Grammy în anul 2008, la categoria „Best Remixed Recording, Non-Classical”.
| Eric Prydz | |
 |
* 1977: Iuliana Cioculeasa (n. 19 iulie 1977, Pitești) este o fostă handbalistă din România care a evoluat pe postul de portar și a jucat pentru echipe europene importante precum CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, FTC Budapesta sau HBC Nîmes.
Între anii 1996-1997, ea a făcut parte din lotul de tineret al echipei naționale a României, alături de care a participat la competiții internaționale destinate acestei categorii de vârstă. În total, Cioculeasa a jucat pentru România în 19 meciuri[1] și a fost componentă a echipei de handbal a României care a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru Tineret din 1997, desfășurat în Coasta de Fildeș.
* 1979: Fahrudin Aličković (n. 19 iulie 1979, Novi Pazar, Iugoslavia) este un fotbalist bosniac care evoluează în prezent la MŠK Turany. Cele mai notabile cluburi la care a jucat sunt MFK Košice și CFR Cluj.
* 1980: Marius-Alexandru Dunca (n. 19 iulie 1980) este un senator român, ales în 2016. În data de 2 septembrie 2019 Duncă a fost numit chestor al Senatului, ocupând această funcție până în februarie 2020.[1][2] La 4 ianuarie 2017 a fost numit ministrul în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului din România până la data de 26 ianuarie 2018.[3][4] Începând cu 24 martie 2019 este președinte ales al Partidului Social Democrat Organizația Brașov.
* 1980: Miloš Buchta (n. 19 iulie 1980 în Cehoslovacia) este un fotbalist ceh care joacă pentru Sigma Olomouc pe postul de portar. A fost împrumutat în data de 30 august 2011 la echipa Oțelul Galați.
* 1981: Salim Ghazi Saeedi (1981-) este un compozitor și chitarist iranian, acoperind o gamă variată de genuri de la metal progresiv[1] și jazz fusion[2], la rock clasic de cameră avangardist[3] și rock electronic progresiv[3] și RIO (Rock in Opposition). În schimb, unii critici preferă termenul de "art rock" și recunosc în muzica lui o abordare minimalistă
| Salim Ghazi Saeedi | |
 |
* 1982: Jared Tristan Padalecki (n. 19 iulie 1982)[1] este un actor american. El a crescut în Texas și a cunoscut faima la începutul anului 2000 după ce a apărut în serialul de televiziune Fetele Gilmore (Gilmore Girls), dar și în alte filme de la Hollywood incluzând New York Minute și Casa de ceară (House of wax). Padalecki este cunoscut pentru rolul lui Sam Winchester în serialul de televiziune Supernatural, jucând alături de Jensen Ackles.
Jared s-a căsătorit cu colega sa de filmări al serialului Supernatural, Genevieve Cortese pe 27 februarie 2010. La 10 octombrie 2011, perechea a anunțat că sunt în așteptarea primului lor copil. Fiul lor s-a născut la 19 martie 2012 și l-au numit Thomas Colton Padalecki.
| Jared Padalecki | |
 |
* 1983: Raluca Iuliana Agrigoroaie (n. Ivan, pe 19 iulie 1983, la Bacău)[2][3][4] este o handbalistă din România care joacă pentru clubul Corona Brașov[5] pe postul de pivot. Agrigoroaie a fost și componentă a echipei naționale a României, alături de care a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005.
Raluca Agrigoroaie provine dintr-o familie de sportivi, ambii săi părinți fiind foști voleibaliști. A început să joace handbal la vârsta de 7 ani și a debutat sub îndrumarea lui Ioan Arsene, fost antrenor al echipei feminine Știința Bacău. Handbalista a evoluat ca junioară la CSȘ Bacău[1], începând din 1996[4], iar la vârsta de 17 a semnat cu echipa de senioare a Silcotub Zalău, unde a jucat mai mulți ani. În 2007 s-a transferat la CS Oltchim, iar în toamna aceluiași an a suferit o intervenție chirurgicală, fiind descoperită cu defect de sept atrial.
Agrigoroaie a revenit în Bacău în anul 2009, când CS Știința Bacău a promovat în Liga Națională, antrenoarele de atunci fiind Gabriela Manea și Adriana Popa. La Știința Bacău a evoluat cu numărul 18. În vara anului 2010 s-a transferat la HCM Buzău liberă de contract, iar în 2011 la HCM Roman[4], unde a rămas până în 2018.
În 2005, Raluca Ivan a fost declarată cetățean de onoare al municipiului Bacău.
Grigore a fost primul fotbalist român suspendat pentru dopaj, după ce a fost depistat pozitiv cu norandrosteron, în urma unui test antidoping efectuat după meciul de campionat Dinamo-FC Brașov, din 1 mai 2004.[2]
În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006
· 1984 - S-a nascut Diana Mocanu, dubla campioana olimpica la natatie, la Jocurile de la Sydney.
* 1984: Andrea Eva Libman (n. , Toronto, Canada) este un actorde film, televiziune și voce canadian.
| Andrea Libman | |||||||||||
 Libman în 2012
| |||||||||||
.svg){kind=small}
* 1986: Yuvraj Singh Dhesi (n. 19 iulie 1986) este un wrestler indiano-canadian care în prezent activează în WWE pentru brandul SmackDown sub numele de ring Jinder Mahal și este fostul Campion WWE.
* 1987: Jonathan Dwight "Jon" Jones[1][2] (n. , Rochester, New York, SUA)[3] este un luptător american de arte martiale mixte. Considerat ca fiind unul dintre cei mai talentați și controversați luptători ai sportului, Jones deține recordul ca cel mai tânăr campion mondial UFC din istoria acestei organizații, în vârstă de 23 de ani și opt luni, în care a reușit să-și apere titlul de 8 ori, bătând recordul apărării în acea categorie. De-a lungul carierei sale, Jones a învins numeroși campioni UFC, cum ar fi Maurício Rua, Quinton Jackson, Lyoto Machida, Rashad Evans, Vitor Belfort și Daniel Cormier și a câștigat, de asemenea, două meciuri cu titlul în joc cu Alexander Gustafsson. Singura lui înfrângere a fost împotriva lui Matt Hamill, prin descalificare. În 2017, președintele UFC, Dana White, a declarat că Jones este "probabil cel mai bun din toate timpurile". În prezent este clasat pe locul 2 în clasamentul oficial al UFC pound-for-pound.
* 1987: Oleg Sîrghi (n. 9 iulie 1987) este un halterofil moldovean. A câștigat două medalii de aur la Campionatele Europene de Haltere de la Kazan (2011) și Tirana (2013), precum și o medalie de argint la Campionatul European de Haltere de la Antalya (2012), la categoria de greutate de sub 56 kg.[1]
Oleg Sîrghi a fost desemnat sportivul anului 2013 în Republica Moldova de către Ministerul Tineretului și Sportului.[2]
După ce a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene din 2011 și 2013, în aprilie 2015 Oleg Sîrghi a devenit pentru a treia oară în carieră campion european
* 1988: Kevin Großkreutz (pronunțat în germană /ˈkɛvɪn ˈɡʀoːsˌkʁɔʏ̯ts/ (
audio); n. 19 iulie 1988) este un fotbalist german care joacă pe postul de fundaș dreapta, mijlocaș dreapta sau stânga.
* 1990: Petru Leucă (n. 19 iulie 1990) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează la clubul Dacia Chișinău pe postul de atacant.[1]
audio); n. 19 iulie 1988) este un fotbalist german care joacă pe postul de fundaș dreapta, mijlocaș dreapta sau stânga.* 1990: Petru Leucă (n. 19 iulie 1990) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează la clubul Dacia Chișinău pe postul de atacant.[1]
Pe 14 februarie 2015 el a debutat la echipa națională de fotbal a Moldovei, intrând la schimb în repriza secundă în locul lui Gheorghe Boghiu, într-o înfrângere cu 1–2 cu România într-un meci amical din Aksu, Antalya, Turcia
* 1991: Nathalie Mari Hagman (n. 19 iulie 1991, în Farsta) este o handbalistă suedeză care joacă pentru clubul românesc CSM București și echipa națională a Suediei.La Campionatul European din 2010 ea s-a calificat în finală și a câștigat medalia de argint cu echipa Suediei.[3][4] Patru ani mai târziu, Hagman a câștigat medalia de bronz la Campionatul European din 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu