4. /19 IULIE 2021 - POEZIE
VLADIMIR MAIAKOVSKI
| Vladimir Maiakovski | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vladímir Vladímirovici Maiakóvski  |
| Născut | [1][2][3][4] Baghdati(d), Imereția(d), Georgia |
| Decedat | (36 de ani)[5][6][7][8] Moscova, RSFS Rusă, URSS |
| Înmormântat | Cimitirul Novodevicii[*] |
| Cauza decesului | sinucidere (plagă împușcată[*]) |
| Copii | Helen Patricia Thompson[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} URSS |
| Ocupație | afișist[*] poet actor dramaturg scriitor artist pictor jurnalist actor de teatru[*] actor de film regizor[*] regizor de teatru gravor[*] regizor de film artist vizual[*] |
| Locul desfășurării activității | Sankt Petersburg[9] |
| Activitate | |
| Alma mater | Stroganovskoe uciilișce[*] Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova[*] Șkola № 91 (Moskva)[*] |
| Partid politic | Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia |
| Partener(ă) | Lilya Brik |
| Premii | Premiul Lenin al Komsomolului[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Vladimir Vladimirovici Maiakovski (în rusă Владимир Владимирович Маяковский, n. ,[1][2][3][4] Baghdati(d), Imereția(d), Georgia – d. ,[5][6][7][8] Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un poet și dramaturg rus.
Adevărat „copil al secolului”, Vladimir Maiakovski, este poetul care „a săvârșit una dintre cele mai mari revoluții literare cunoscute de istoria literaturii universale.
Biografie
S-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi care mai târziu în onoarea sa a fost numit Maiakovski. Tânărul Maiakovski încă din copilărie s-a obișnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeași naționalitate cu el, sau de alta. Tatăl poetului, Vladimir Konstantinovici Maiakovski, a lucrat timp de 17 ani la Bagdadi, ca brigadier silvic, prin cinstea și iscusința sa precum și prin ideile lui democratice, atitudinea prietenoasă în relațiile cu cei din jur, și-a câștigat respectul și dragostea țăranilor localnici. „Din copilărie am înțeles limpede — își amintește sora poetului, Ludmila Vladimirovna Maiakovski — că munca este baza vieții. Familia noastră avea un mare respect pentru muncă... Dragostea pentru muncă, înțelegerea înaltei ei meniri, ne-a fost sădită și cultivată în suflet de părinți prin pilda lor".
În 1902 Maiakovski se înscrie la școala din Kutais unde va studia până în 1906 când tatăl său moare de septicemie. Astfel în 1906 se mută la Moscova împreună cu mama și cele două surori mai mari Olga și Ludmila unde-și va termina studiile până în 1908. În același an se înscrie în Partidul Social Democrat Rusesc și începe să scrie literatură marxistă. În 1909 este închis 6 luni pentru activități subversive. După eliberare abandonează politica pentru o perioadă și se înscrie la Școala de Arte din Moscova (singura instituție de învățământ superior în care studenții erau primiți fără a prezenta „certificatul de bună purtare" eliberat de poliție). Îndoindu-se de capacitățile sale de poet, el s-a avântat cu toată energia tinereții spre pictură. Succesele lui Maiakovski, în special în desen, au fost excepționale. Dacă ș-ar fi dorit, ar fi putut deveni pictor. Dar încă din 1911, el se întoarce de data aceasta definitiv, la vechea lui pasiune, poezia. Tot în 1911 îl cunoaște pe David Burliuk pe care în autobiografia sa IA SAM (Eu însumi) îl numește “adevăratul meu profesor”. În 1912 debutează în almanahul O palmă gustului public cu poeziile Noci (Noaptea) și Utro (Dimineața), semnând totodată și manifestul colectiv al noii mișcări futuriste (întreaga creație maiakovskiană va purta urmele acestei orientări). În 1913 apare VLADIMIR MAIAKOVSKI: TRAGEDIIA ( Tragedia Vladimir Maiakovski) pusă în scenă la Moscova.
În 1915 o cunoaște pe cea care avea sa devină iubirea vieții sale Lili Brik (soția lui Osip Brik, editorul și colaboratorul său literar) cu care începe o aventură ce va dura până în 1928. Tot în 1915 scrie și publică OBLAKO V SHTANAKH (Norul cu pantaloni) și FLEYTA POZVONOCHNIK (Flautul vertebrelor). Norul cu pantaloni - dedicat Liliei Brik - este una din operele sale programatice, poem „în patru strigate”- „Jos cu iubirea voastră”, „Jos cu arta voastră”, „Jos cu orânduirea voastră”, „Jos cu religia voastră” . Încheie anii premergători apropiatei revoluții cu Voina i Mir (Războiul si lumea) - o reacție la ororile războiului și Chelovek (Omul) - impresionat cosmic de zădărnicia dragostei. Între anii 1915 și 1917 a lucrat ca proiectant pentru Școala Militară de automobile din Petrograd.
În 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. În 1919 se întoarce la Moscova unde atmosfera agitată a revoluției rusești îl inspiră să scrie poeme populare - încurajatoare pentru bolșevici. Din 1919 până în 1921 scrie piese scurte de propagandă pentru cunoscutele Vitrine Rosta. În 1923 ca urmare a unor neînțelegeri cu Lili Brik pleacă într-o călătorie la Berlin și Paris unde scrie poemul liric PRO ETO (Despre asta) . Aici are o idilă cu Tatyana Jakovleva în vârsta de 18 ani, prietenă a scriitoarei Elsa Triolet stabilită în Franța din 1918. Întors la Moscova întemeiază împreună cu Osip Brik în 1923 gruparea literară dadaistică LEF (Levii front iskusstva – Frontul de stânga al artei) pe care o va conduce până în 1928, unde va publica Pro Eto. În 1924 scrie elegia morții lui Vladimir Lenin care-l va face cunoscut în toată Rusia. Călătorește în Europa, Statele Unite, Mexic, Cuba ; Maiakovski fiind unul din puținii scriitori cărora li s-a pe permis sa călătorească liberi în străinătate.
Frustrat în dragoste, îndepărtat de societatea sovietică, atacat de critici în presă și interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate Maiakoski se sinucide la Moscova pe 14 aprilie 1930.
Deși cu putini ani în urmă condamna, într-un poem, sinuciderea lui Serghei Esenin, la un cenaclu în 1929 îi spune unui prieten: „Pentru a scrie un poem excelent și pentru a putea fi citit aici - acela trebuie să moară." În biletul lui de adio Maiakovski scria:”Mama, surori, prieteni, iertați-mă - nu este bine (nu recomand altora), dar pentru mine nu se poate altfel. / Lili – iubește-mă. ” Trupul său a fost incinerat pe data de 17 aprilie 1930 Mai târziu Maiakovski a fost elogiat de Stalin care declara că este “cel mai bun și talentat poet al epocii noastre sovietice” În 1935 a fost ridicată statuia lui Maiakovski în Piața Triumfalnaya Ploshad –aceasta devenind loc semnificativ pentru cultura moscovită.
Activitatea literară
Lirica sa este impetuoasă și transpune în plan universal revolta sa individuală antiburgheză. Se remarcă structura formală dinamică, abruptă, construcția surprinzătoare a ritmului, apelul la oralitate și la asociații metaforice sugestive.
Dacă la început a fost influențat de futurism, ulterior a evoluat spre o lirică militantă, dominată de concepția sa estetică, bazată pe ideea angajamentului social și astfel scrierile sale devine dedicate acțiunii, mișcării, vieții revoluționare. A scris și teatru satiric de o deosebită virulență, în care predomină stilul publicistic.
- 1912: Ночь ("Noaptea")
- 1912: Утро ("Dimineața")
- 1912 POSHCHOCHINA OBSHCHESTVENNOMU VKUSU (O palma gustului public)
- 1913: Владимир Маяковский ("Vladimir Maiakovski"), tragedie
- 1915: Облако в штанах, Oblako v ștanah ("Norul cu pantaloni")
- 1916: Флейта-позвоночник, Fleita-pozvonočnik ("Flautul vertebrelor")
- 1916 PROSTAE KAK MYCHANIE
- 1916 VOINA I MIR, (Războiul si lumea)
- 1918 Человек, Celovek ("Omul")
- 1918 ODA REVOLYUTSI (Oda revoluției)
- 1918/1921: Мистерия Буфф, Misteria buff ("Comediile Misterul buf")
- 1918 POET ROBOCII (Poetul muncitor)
- 1918: Левый марш (Матросам), Levii marș (Matrozam) ("Marșul de stânga (Matrozii)")
- 1921 150.000.000, poem
- 1922 Люблю, Liubliu ("Iubesc"), poem
- 1922: Как работает республика демократическая?, Kak rabotaet respublika demokraticeskaia? ("Cine făurește o republică democrată?")
- 1923: (Париж (Разговорчики с Эйфелевой башней), Parij (Razgovorčiki c Eifelevoi bajnei) ("Paris, Convorbiri cu Turnul Eiffel")
- 1923 Про это, Pro eto ("Despre asta")
- 1923 LIRIKA
- 1924 VLADIMIR ILYITSH LENIN
- 1924 Maiakovski si poeziile sale
- 1924-1925 PARIZ
- 1925: Владимир Ильич Ленин ("Vladimie Ilici Lenin")
- 1925 SOBRANIE SOCHINENII (4 vol.)
- 1926 Как делать стихи?, Kak delat stihi ("Cum se fac versurile?")
- 1926: Мое открытие Америки, Moe otkrtie Ameriki ("Descoperirea mea, America")
- 1927 Хорошо!, Horoșo ("Foarte bine!")
- 1928: Письмо Татьяне Яковлевой, Pismo Tatiane Iakovlevoi ("Scrisoare către Tatiana Iakovlevna")
- 1928 KON-OGON
- 1929: Клоп, Klop ("Ploșnița")
- 1930 Баня, Bania ("Baia")
- 1930 VO VES GOLOS (În gura mare)
- 1934-1938 POLNOE SOBRANIE SOCHINENII, (13 vols.)
- 1978 SEMYA MAIAKOVSKII V PISMAKH
- 1982 V.V. MAIAKOVSKII I. L.IU. BRIK - Corespondenta dintre Vladimir Maiakovski și Lili Brik intre anii 1915-1930
Maiakovski a condus revistele Krokodil, Lef, Novti.
Însemnătate
„În lirica modernă a secolului al XX-lea, creația maiakovskiană – eroică, tragică si satirică – se lasă receptată ca o prezentă insolită si originală. Poet al revoluției, poet politic prin excelență, Maiakovski a influențat hotărâtor evoluția poeziei contemporane.”
prin poiene dosite socot că
rostul lor e - în urlete asurzitoare -
să-şi clătească gâtlejul cu votcă.
"Tineretul" nu-înseamnă cei care
vor pocite veşminte să poarte,
primăvara, în nopţile clare,
bătând bulevarde...
Nu, nu-nseamnă că-s tineri aceşti
maimuţoi care-n zori roşcovane -
tot ce clocotă-n vinele lor tinereşti
irosesc în amor, după toane.
Tinereţe e asta?... Pospai!
Că ai optsprezece-ani? Poţi să ai.
Tineretul sunt cei
care astăzi - la luptă venindu-le rândul -
le vor spune acelor ce-au căzut pentru ei:
"Noi schimba-vom pământul!..."
Tinereţe! Eşti numele, harul
luptătorilor lumii, gata-n front să se-adune,
aprinzând viitorului farul
unor zile mai bune.
Gazeta... Parcă muşcă.
Ne mai împroaşcă graniţa
miros de praf de puşcă.
Aceste ştiri, cu miile,
ne-nvaţă în furtună.
Ni-s bune bucuriile,
tristeţea nu e bună.
Furtunile istoriei,
oceanul cât l-or bate,
cu vasele victoriei
le-om spinteca pe toate.
Zăngăne arme să-nceapă măcel.
Rob după rob,
În fiece ţară
e spintecat de oţel.
Dar de ce –
foame, frig,
viaţă grea,
şi-opărită cu sânge lumea-şi poartă jelania?
Doar pentru că
undeva,
cineva,
vrea şi Albania.
Omul pe oameni îi muşcă-nrăit,
lumea se năruie ca o baracă,
doar pentru ca
prin Bosfor,
gratuit,
vase străine să treacă.
Ciuntit
văd pământul
ca un trunchi fără braţe,
strivit ca omida,
gemînd ca dihania,
doar pentru ca
cineva
să înhaţe
Mesopotamia.
În numele cui, stăvilarul puhoaielor
l-a spart ăst cizmoi, bădăranul?
Dumnezeu?
Libertatea-i stăpânul
războaielor?
Banul!
Când,
tu frunziş de pe creanga lor goală,
tu mugurul bun, tu altoiul,
când ai să-i chemi să dea socoteală:
De ce războiul?
A absolvit in 1973 Liceul „Nicu Gane din Falticeni, iar in 1980 Facultatea de Psihologie din Bucuresti. Debuteaza in 1975 in revista „Amfiteatru cu o pagina de versuri, prezentata fiind de Constanta Buzea, iar editorial in 1983, la Cartea Romaneasca, cu volumul Linia de plutire, care primeste Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor.
Dupa absolvirea facultatii este, un timp, profesoara (1980-1987), apoi corector, iar din 1990 jurnalist. Lucreaza actualmente in colegiul redactional al revistei „Dilema. Este comentator politic in cadrul redactiei bucurestene a postului de radio „Europa libera . Scrie si proza scurta (dar are in pregatire si un roman), eseu politic, cronica literara. Poezia sa este cunoscuta peste hotare prin traduceri aparute in antologii sau reviste din Anglia, S.U.A., Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Suedia, Franta.
Poezia Elenei Stefoi este un triumf impotriva liricii asa-zis feminine. Cultiva inesteticul, apoi negarea, apocalipticul, urletul existential, tipatul dezamagirii. Accentele expresioniste sunt cultivate cu predilectie sub semnul himericului cosmaresc, al uratului. Unui asemenea spatiu poetic ii corespunde un text adecvat: „discursul poetic are o complicatie premeditata, cu intortocheri studiate ale imaginarului, cu treceri surprinzatoare dintr-un regim intr-altul al lui (Radu G Teposu). Refuzand o anumita estetica, pe cea traditionala, considerata depasita, in fondpoeta ne propune o alta estetica, provenita din sinceritatea tensionata a actului liric. Aceasta sinceritate ii permite patrunderea in viscerele sentimentului si ale textului. Toposul cel mai frecvent in linia de plutire a Elenei Stefoi. reluat in cele mai multe texte, parc a fi frica; orice aducere in discurs a unui semn scriptura!, in loc sa dea acea senzatie de descarcare a nervilor, acea senina regasire a sinelui in altul, da, dimpotriva, asa cum o atesta vocea autoreferentiala, o stare cu totul contrara, un frison neplacut ca si cum scrierea ar fi devenit, fie si numai prin anticiparea intamplatoare a actului, o tortura launtrica inexplicabila. De aceea, descrierea poemului (de care intotdeauna frica ne va fi) se deruleaza exorcizam in dublu registru; ca o defensiva a eului ce nu-si poate afla o alta cale de manifestare si, in mod simultan, ca o fireasca ofensiva a textului asupra realului. intre doua imperative (ar trebui sa ma apar si ar trebui sa ma tem), nu exista decat optiunea oarba a descrierii nude a ceea ce i se intampla subiectului, acest act substituindu-se, probabil, unei adevarate soteriologii: (Ar trebui sa ma tem cum se temea bunicul de farmece, spui, ar trebui sa-mi pregatesc bocancii pentru marsul in forta. Sub perna ta cateva fictiuni dolofane / sapa o groapa ori de cate ori ai neaparata nevoie / de liniste. Si tot ele, cu randul, iti gadila talpile.
Volume de versuri publicate:
Linia de plutire, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Repetitie zilnica, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986;
Schite si povestiri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989;
Cateva amanunte, Bucuresti, Editura Albatros, 1990.
Nici o viziune ca lumea a aparut in volumul Linia de plutire, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983.
Vorbele si mireasma lor categorica a aparut (in aceasta forma) in volumul Schite si povestiri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1989.
REFERINTE
„La Elena Stefoi o anumita rigoare a rostirii se insoteste cu o evidenta rigoare a principiilor. A principiilor morale. (Oamenii «cu principii» nu au disparut, desi par a fi la moda cei fara.) Poezia Elenei Stefoi ofera spectacolul unui om tinar care strabate lumea ingindurat. ingrijorat. Jocurile ei sarace si bucuriile ei retinute cad sub umbra acestei ingrijorari. Poetul nu raspunde numai de soarta cuvintelor. Raspunde, daca simte aceasta chemare, si de soarta oamenilor. in fata revarsarilor de cuvinte ale altora, pline de spirit — de spiritualitate, de tinerete, de vitalitate — cele citeva vorbe ale poetei se retrag sfioase. Sfioase, in umbra lor, si tari."
FLORIN MUGUR
Consilier al ministrului Afacerilor Externe (1997-1998)
Consul general al României la Montreal (1999-2001).
Din 2005 Excelenţa Sa, Doamna Elena Ştefoi, este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Canada.
Volumele publicate:
„Linia de plutire”
(Cartea Românească, 1983)
„Repetiţie zilnică”
(Editura Eminescu, 1986)
„Schiţe şi povestiri”
(Cartea Românească, 1989)
„Câteva amănunte”
(Editura Albatros, 1990)
„Alinierea la start”
(Cartea Românească, 1996)
„Drept minoritar, spaime naţionale”
(un dialog cu senatorul UDMR Frunda Gyorgy; Kriterion, 1997)
„În urma învingătorilor”
(Paralela 45, 2005), antologie de poezie din perioada 1983-2005
„Undeva în alt plan” - „Somewhere in a Different Realm”
(Paralela 45, 2008 ), ediţie bilingvă
Premii literare:
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1983.
Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor de Limbă Ungară din România, 1997.
Într-o parte foc într-o parte apă
la mijloc o lamă de cuţit
pe care ca o ciupercă tânără culeasă în zori
se desparte sufletul meu de draga lui rădăcină
în flăcări se pierde un ghem otrăvitor de cuvinte
în valuri se îneacă o înţelegere
pe micul meu Macintosh vezi o anumită fereastră
doar după ce ai închis ferestrele atotştiutoare
de dinainte
dar undeva în cenuşa ori în mâlul Cortinei de Fier
se minunează de sine însăşi o mână
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
La vânătoare de rămăşiţe
O sihăstrie înălţată cu greu
de la coperta întâi la coperta a patra
în prag magice stratageme de tinereţe
viscolul în care ne-am întâlnit
lăcomia ce înmugurea universul
în ziua aceea de vară de-a lungul falezei
de pe turlă pleacă odată cu tine
eternitatea la vânătoare de rămăşiţe
spre tolba ei de duzină tânjesc
herghelii de ciclopi şi bacante
roiuri esopice legând între ele
semnele negre străine pătrate pe hartă
într-o chilie la marginea patului
orbecăie sintaxa alternativă
şi în propriul său nimb
ca pe o scrumieră improvizată
uitat de Dumnezeu mocneşte
trecutul nostru comun.
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Circuitul compromisului în natură
Ceva anume o mănuşă solzoasă un pericol diform
atrage cuvintele compromise ceaţa
pe un munte de măşti se căzneşte soarele să răsară
razele lui se pierd pentru încă un anotimp
mintea se pune bine cu toate variantele morţii
sufletul doar cu tăişul confuz al celei din urmă epoci istorice
fericiţi vom fi de frică să nu se răzbune
nefericiţi de frică să nu ajungem s-o răzbunăm.
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
În faţa instanţei
Ştiu unde sunt
albele spaţii din textul oarecum mediocru
pe care mai mândră decât dictatorii
şi vajnică foc moartea îl poartă în spate
m-au ferit mereu de legături inutile
de credinţa duşmănitoare de profitabila şovăială
cu tabieturi de judecător zilnic le tot aruncasem
ca pe o cutie goală de somnifere
permise numai handicapaţilor
cu lipsa de umor a condamnatului pe nedrept
le voi scoate acum din gunoi
dovedind că există că mă cunosc
şi nu s-au dezis încă de mine.
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
La mijloc de drum
Un alt timp altă ierarhie a măştilor
bătrânii susţin că natura însăşi
e pe cale să-şi piardă simţul măsurii
nou-născuţii nu văd pe celălalt mal
decât reptile cu faţă umană jucării
alergând de la unii la alţii se bâlbâie memoria mea
muşcă ţărâna flutură steagul victoriei
o călăuzeşte un nor ironic înţesat cu lozinci
o soarbe o groapă provocatoare în care
am dorit să-i înţeleg şi să-i apăr pe cei dinainte
îi voi putea oare face să plângă de bucurie
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu