1. /20 IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         70:  Asediul Ierusalimului de catre armata romana in timpul primului razboi evreo-roman. Armata, condusă de viitorul împărat Titus,  a  asediat și cucerit cetatea Ierusalimului. Asediul s-a încheiat cu distrugerea orasului si a  celui de-al doilea Templu. Distrugerea primului  și a celui de-al  doilea Templu este încă deplânsa  anual de  evrei.  

·         802: Carol cel Mare primește cadou de la califul Harun al-Rashid, la Aachen, elefantul Abul Abbas, împreună cu alte daruri.

·    1402 - Sultanul otoman Baiazid I a fost înfrant in Bătălia de la Ankara si facut prizonier de Timur lenk, împaratul imperiului Timurid.

Bătălia de la Ankara ( 20 iulie 1402) Parte a Războaielor otomano-timuride – (Mughal illustration – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Unii cronicari au spus ca Baiazid I ar fi fost inchis intr-o cusca de fier și expus pe post de trofeu în întreaga Anatolie. Istoricul bizantin Ducas afirmă că Baiazid a murit de apoplexie în martie 1403. Același istoric mai relatează că Timur a respectat ultima dorință a sultanului, al cărui trup a fost trimis escortat de o sută de soldați otomani înapoi în patrie, pentru a fi îngropat la Bursa. Bătălia de la Ankara a avut urmari în Balcani, otomanii pierzând pentru o vreme inițiativa politică și militară. Asediul Constantinopolului a fost ridicat, trupele din zona balcanică fiind trimise să lupte împotriva mongolilor. Această înfrângere i-a împărțit pe otomani în mai multe facțiuni, sprijinitoare ale fiilor lui Baiazid, care scăpaseră din dezastrul de la Ankara. Ca urmare, între aceste facțiuni a izbucnit un pustiitor razboi. Slăbirea temporară a Imperiului Otoman a amânat sfârșitul Imperiului Bizantin și cucerirea definitivă a Balcanilor de către turci. Bătălia are o semnificație specială în istoria otomana, Baiazid I fiind singurul sultan care a fost luat prizonier.

* 1514 - În urma înfrângerii răscoalei țărănești din Transilvania, Gheorghe Doja, conducatorul răscoalei,  a fost torturat pe un tron incins și executat din ordinul lui Ioan Zapolya.

Execuţia lui Gheorghe Doja – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Doja de Makfalva (n. cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – d. 20 iulie 1514, Timișoara) mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala țărănească din anul 1514, care-i poartă numele, contra marilor proprietari (magnați) unguri de pământ Gheorghe Doja, s-a ridicat din randul micii nobilimi si in fruntea rasculatilor a infrant armata nobililor condusa de Stefan Bathory, comitele Timisoarei, si de episcopul Csaky. Oatea nobilior a fost apoi biruita din nou, la Cenad. Aflata in impas, nobilimea si-a dat seama ca numai prin masuri extreme isi poate salva privilegiile si bunurile amenintate.

Armata feudala, refacuta si intarita cu noi trupe mercenari, s-a adunat intre zidurile Timisoarei. In batalia decisiva care a avut loc la 15 iulie 1514, rasculatii au fost infranti. Cazut prizonier, Gheorghe Doja a fost condamnat la moarte prin supliciu pe un tron inrosit in foc, iar in ziua de 20 iulie 1514, a fost adusa la indeplinire graznica sentinta. Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai ramas din trup a fost taiat in patru si tintuit – pentru infricosarea multimilor – pe portile oraselor Buda, Pesta, Oradea si Alba Iulia.

·     1592 - Războiul Imjin (23 mai 1592 – 24 decembrie 1598) – Japonezii au ocupat capitala coreeana Phenian.

Războiul Imjin (23 mai 1592 – 24 decembrie 1598) – Debarcarea japonezilor în portul Busan – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Invaziile japoneze din Coreea au cuprins două operațiuni distincte: invazia inițială din 1592 și invazia a doua din 1597 care a urmat după scurta încetare a focului din 1596. Conflictul s-a încheiat în 1598 printr-un impas militar și retragerea forțelor japoneze din Coreea. Invaziile au fost lansate de Toyotomi Hideyoshi cu intenția de a cuceri atât Joseon-ul cât și Ming-ul. Japonezii au reușit să ocupe rapid peninsula coreeană dar superioritatea numerică a armatei aliate a Joseon și Ming au dus la o retragere a japonezilor spre zonele de coastă și la un impas militar. Odată cu moartea lui Hideyoshi din septembrie 1598, forțele japoneze din Coreea au primit ordin de retragere de la noua guvernare a Consiliului Celor Cinci Bătrâni. După aceasta au urmat negocieri pentru pace care s-au încheiat după mau mulți ani cu normalizarea relațiilor.

·         1600: Dieta Transilvaniei acorda unele inlesniri iobagilor.

·    1707 - S-a incheiat a doua domnie a lui Antioh Cantemir in Tara Moldovei. A început a doua domnie a lui Mihai Racovita.

Constantin și Antioh Cantemir – foto: ro.wikipedia.org

Antioh Cantemir a fost domn în Moldova: 8 decembrie 1695 – 14 septembrie 1700 și 12 februarie 1705 – 20 iulie 1707. A fost fiul lui Constantin Cantemir și fratele lui Dimitrie Cantemir.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Mihai Racoviţă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihai Ion Racoviţă (cca. 1660 – iulie 1744) a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703 – 23 februarie 1705, 31 iulie 1707 – 28 octombrie 1709 şi 5 ianuarie 1716 – octombrie 1726 şi de două ori în Ţara Românească: octombrie 1730 – 2 octombrie 1731 şi septembrie 1741 – iulie 1744 

·         1709: Iau sfârşit „lucrările de întregire” a Şcolii de la Sf. Sava din Bucureşti, cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Şcoala de la Sf. Sava a fost înfiinţata in anul 1688, de Constantin Cantacuzino împreună cu fratele său, Şerban Cantacuzino. În anul 1694, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714) a transformat această şcoală în Academie Domnească, stabilind o programă de învăţământ şi dându-i fonduri materiale. Această şcoală domnească, cea mai înaltă din Ţara Românească, şi-a început activitatea lângă Mănăstirea Sf. Sava, chiliile acesteia găzduind vreme de un secol şi jumătate prima formă de învăţământ superior din Ţara Românească. Constantin Brâncoveanu rezideşte biserica mănăstirii (1709), lărgindu-i zidurile, cât şi clădirea Academiei. Între anii 1848-1870 sunt dărâmate toate clădirile, inclusiv biserica brâncovenească, mult prea slăbite de cutremure; în anul 1877, pe locul fostei biserici a fost aşezată statuia lui Mihai Viteazul (azi în Piaţa Universităţii), iar pe locul clădirilor vechii Academiei Domneşti s-a construit, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, o clădire mult mai încăpătoare – Universitatea de astăzi.

·         1718: Prin Tratatul de pace de la Passarowitz, Imperiul Otoman a cedat Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei si al Bosniei. Oltenia intrată sub stăpânirea habsburgică, a primit numele de „Kleine Walachei” (adică „Valahia Mică”, faţă de Muntenia care era „Valahia Mare”).  Graniţa vestică a Ţării Româneşti a fost pentru scurt timp râul Olt.  Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, sprijinită militar şi transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reuşiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mişcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani şi micii meseriaşi, până la comercianţi, mica şi marea boierime.  Craiova a devenit  între 1735 şi 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăţi în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. Ocupaţia a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groţka în Sebia, unde Austria a fost învinsă de turci. În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia a fost  realipită la Ţara Românească. In schimb Banatul,  anexat si el Imperiului Habsburgic a devenit în scurt timp, o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social. În 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administraţia Banatului şi stabilea sediul acesteia la Timişoara. Primul guvernator a fost contele Claude Florimond de Mercy. Începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care, sub străpânirea habsburgică, ajunge la un inalt nivel de dezvoltare, dupa decaderea suferita in timpul stapanirii turcesti.

·         1810: Cetățenii din Bogotá, Columbia declară independența față de Spania.

·         1848: Manifestație de protest pe câmpia de la Filaret („Câmpia Libertății") împotriva încălcării teritoriului țării de către armata otomană pe 19 iulie (20 iulie/1 august)

·         1858 – primul meci de baseball la care s-a plătit un bilet de intrare. New York All Stars învingea cu 22-18 Brooklyn

·         1871: Teritoriul British Columbia  se alatura Confederaţiei  Canadiene.

* 1877 - A început Asediul Plevnei (20 iulie – 10 decembrie 1877), parte din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878

Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.

După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița.

Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. Generalul turc, Osman Pașa, atunci cand a capitulat și s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independență, a predat sabia generalului român Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna. Aceasta se afla la Muzeul Regiunii Porților de Fier, dar a fost furată în anul 1992. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.

·         1885: A fost legalizat fotbalul profesionist în Marea Britanie.

·         1896: Poetul, prozatorul şi dramaturgul Alexandru Macedonski a scos primul număr al cotidianului „Liga ortodoxă”, cu aparitie pana la 1 ianuarie 1897. Militând pentru modernizarea poeziei româneşti şi fiind în polemici dure cu junimiştii (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Ioan Luca Caragiale), Macedonski a iniţiat cenaclul şi revista „Literatorul“, precum şi acest cotidian ortodox. Revista avea şi un supliment literar care apărea săptămânal, supliment în care au debutat Tudor Arghezi, sub primul său pseudonim, Ion Theo (la vârsta de 16 ani), şi Grigore Pişculescu, viitorul Gala Galaction.

·         1897 - A aparut la Bucureşti “Revista modernă”, bilunar ştiintific, literar şi sportive

·    1903 - Ford Motor Company produce prima sa masina, Quadriciclul.

Domnul și Doamna Ford în primul automobil – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1915 - În contextul evoluţiei nefavorabile a situaţiei de pe câmpurile de luptă, în timpul primului război mondial, puterile Antantei au declarat că acceptă cererile Guvernului român în privinţa teritoriilor româneşti din Imperiul Habsburgic şi au început demersurile la Bucureşti, cerând intrarea României în război.

·         1919: Intre 20  iulie – 4 august se desfasoara o ofensivă a trupelor Republicii Ungare a Sfaturilor pe Tisa (20-23 iulie), urmată de o contraofensiva a Armatei române (24-26 iulie), care dupa trecerea Tisei  inainteaza impetuos şi intra în Budapesta (4 august).

·         1923: Mexicanul Pancho Villa se deplasează cu mașina personală, însoțit de garda de corp înarmată, spre Hidalgo del Parral; ucigași angajați de președintele mexicanAlvaro Obregon îl atacă și îl ucid cu 47 de gloanțe.

·         1924 – Ottavio Bottechia câștigă prima dată Turul Franței la ciclism, urmat de Nicolas Frantz și Lucien Buysse

·        1927 - La vârsta de numai cinci ani, Mihai I devine regele Românilor, în urma morţii regelui Ferdinand I.

Mihai I – foto – ro.wikipedia.org

Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.

Mihai, Elena și Regina Maria – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol. Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.

·         1930 – se joacă două partidei în cadrul Campionatului Mondial din Uruguay: Brazilia 4-0 Bolivia și Paraguay 1-0 Belgia

·         1931 – Antonin Mague încheie pe primul loc Turul Franței la ciclism, urmat de Jef Demuysere și Antonio Presenti

·        1936 - A fost semnata Convenţia de la Montreux în Elveţia, prin care Turcia este autorizata sa fortifice stramtorile Bosfor si Dardanele, cu obligatia de a garanta in timp de pace, trecerea liberă a tuturor navelor.

Stramtorile Bosfor şi Dardanele – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Convenţia de la Montreux cu privire la statutul strâmtorilor este un acord din 1936, încheiat la Montreux în Elveţia, prin care Turcia obţine controlul asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele.

Conferinţa privind regimul strâmtorilor Mării Negre a avut loc între 22 iunie — 21 iulie la Montreux (Elveţia). La ea au participat Turcia, URSS, Marea Britanie, Franţa, Bulgaria, România, Grecia, Iugoslavia, Australia şi Japonia.[1] Conferinţa a fost convocată de către Turcia în scopul revederii acordului strâmtorilor, adoptat la Conferinţa de la Lausanne din 1922-23. Italia a refuzat să participe la conferinţă, întrucât ţările participante au susţinut sancţiunile internaţionale contra Italiei în legătură cu situaţia din Etiopia.

Convenţia de la Montreux a conferit Turciei dreptul de a militariza zona strâmtorilor în situaţie de conflict armat.

·         1940: Danemarca părăsește Liga Națiunilor.

· 1944 - Al doilea război mondial – Adolf Hitler supravieţuieşte complotului de la 20 iulie, in care s-a încercat asasinarea sa de catre Claus von Stauffenberg.

Atentatul din 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler – (Martin Bormann, Hermann Göring, and Bruno Loerzer surveying the damaged conference room) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Atentatul din 20 iulie 1944 a fost o tentativă de asasinare a dictatorului Adolf Hitler, liderul Germaniei naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operațiunea Walküre, prin care complotiștii urmau să-și asigure controlul asupra țării. Conducătorul operațiunii a fost colonelul Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcție care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler.

Atentatul din 20 iulie 1944 din Adăpostul lupului a fost punctul culminant al acțiunilor rezistenței germane, care încercase de mai multe ori fără succes să răstoarne regimul nazist. Eșecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni și la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenței.

·         1944: La Bombay, India, autoritățile anunță o epidemie holerică care a ucis 34.000 de oameni în trei luni.

·         1947 – se încheie Turul Franței la ciclism, cu victoria lui Jean Robic, urmat de Edouard Fachleitner și Pierre Brambilla

·         1949: Israelul şi Siria semneaza un armistitiu, care pune capăt la nouăsprezece luni de război.

·         1951: Regele Abdullah I al Iordaniei este asasinat de un palestinian în timp ce participa la rugaciunile de vineri înIerusalim.

·         1952: Ceremonia de deschidere a celei de-a XV-a ediție a Jocurilor Olimpice la Helsinki, Finlanda.

·         1957 – Jacques Anquetil încheie pe primul loc Turul franței la ciclism, pe locul al doilea încheie Marcel Janssens și Adolf Christian

·         1957 – Stirling Moss câștigă Marele Premiu al Marii Britanii la formula 1 și este urmat de Luigi Musso și Mike Hawthorn

·         1959 – Harold Gomes câștigă titlul mondial la categoria ușoară după ce îl învinge pe Paul Jorgensen, la puncte

·       1960 - In Ceylon, astazi Sri Lanka, Sirimavo Bandaranaike este aleasa prima femeie prim-ministru.

Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike – fotoȘ cersipamantromanesc.wordpress.com

Sirimavo Ratwatte Dias Bandaranaike (n. 17 aprilie 1916 – d. 10 octombrie 2000) om politic din Sri Lanka și premier al acestei țări în perioadele: 1960 – 65, 1970 – 77 și 1994 – 2000. A fost prima femeie din țară care a deținut acestă funcție Soțul său, Solomon Bandaranaike, a fost de asemenea premier al țării. Fiii săi au deținut funcții importante în stat și anume: Chandrika Kumaratunga: președinte în funcție al Sri Lanka Anura Bandaranaike, ministru secretar de stat și purtător de cuvânt.

·         1963 – Jim Clark se impune în Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, urmat de Dan Gurney și John Surtees

·         1966 – se joacă ultimul meci din prima grupă a Campionatului Mondial din Anglia, în care țara gazdă trece cu 2-0 de Franța. Anglia și Uruguay-ul merg în fazele eliminatorii. În grupa a doua, tot în ultimul meci, Germania de Vest trece cu 2-1 de Spania și se califică în fazele eliminatorii, alături de Argentina. În grupa a treia, Ungaria 3-1 Bulgaria, însă doar maghiarii merg mai departe, alături de selecționata Portugaliei. În ultima grupă U.R.S.S. bate cu 2-1 Chile și se califică în fazele eliminatorii alături de Coreea de Nord

·         1966 – la inițiativa Federației Internaționale a Jocului de Șah, această zi devine Ziua Mondială a Șahului

·         1968 – Jo Siffert câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, pe locul 2 încheie Chris Amon și pe 3, Jacky Ickx

·        1969 (în America de Nord) -  Astronauții americani Neil Armstrong și Edwin “Buzz” Aldrin devin primii oameni care pășesc pe Lună, în timpul misiunii Apollo 11 .

La 21 iulie 1969 (20 iulie în America de Nord) Programul Apollo - Apollo 11 face cu succes prima aterizare cu echipaj uman pe Lună, în Marea Liniștii. Americanii Neil Armstrong și Buzz Aldrin devin primii oameni care vor merge pe Lună, aproape 7 ore mai târziu. Primul pământean, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului „Apollo–11″, coboară pe suprafaţa Lunii, în Marea Linștii, la ora 10:56 PM, şi rosteşte cuvintele intrate in istorie: „Este un pas mic pentru un om, dar un salt gigantic pentru omenire”. Este urmat de colegul de echipaj, astronautul Buzz Aldrin.

·         1969 – Jackie Stewart câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, pe doi încheie Jacky Ickx, iar pe 3, Bruce McLaren

·         1969 – Eddy Merckx obține prima sa victorie în Turul franței la ciclism, pe doi încheie Roger Pigeon, iar podiumul este completat de Raymond Poulidor

·         1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la  hidrocentrala Porţile de Fier I.

·      1974 - Mii de soldati turci au invadat Ciprul după esuarea discuţiilor din capitala greacă, Atena, dintre Turcia si Grecia .

1974: Mii de soldati turci au invadat Ciprul după esuarea discuţiilor din capitala greacă, Atena, dintre Turcia si Grecia – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Tensiunea în marea insula mediteraneană, era in crestere dupa ce cu cinci zile în urmă, preşedintele Ciprului, arhiepiscopul Makarios, a fost inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat. Lovitura de stat a dus la temeri în rândul comunităţii cipriote turce că guvernanţii militari greci le vor ignora drepturile lor şi ca va urma unificarea Ciprului cu Grecia ( Enossis). Arhiepiscopul Makarios a devenit preşedinte al republicii pentru prima data in 1959 doar după ce a fost de acord să renunţe la planurile pentru o uniune a Ciprului cu Grecia.

·         1975 – Bernard Thenenet câștigă Turul Franței la ciclism și este urmat în clasament de Eddy Merckx și Lucien Van Impe

·         1976: Nava spațială americană „Viking–1" a atins suprafața planetei Marte.

·         1977:  Agenţia Centrală de Informaţii  a S.U.A, a dezvaluit  in baza   Legii Freedom of Information Act, că a  facut  experimente vizand   controlul minţii .

·         1980: Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite voteaza că statele membre al O.N.U. nu ar trebui să recunoască Ierusalimul drept capitala a Israelului.

* 1983 - A avut loc Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Republica Zambia.

·         1984 – Ludmila Andonova duce recordul mondial la săritura în înălțime la 2,07

·         1991: Constituit în mai 1990, Partidul România Mare este înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

·         1991 – Mike Tyson este acuzat că a violat o candidată la concursul Miss America

·    1992 - Václav Havel demisionează din funcţia de preşedinte al Cehoslovaciei.

Václav Havel - foto – ro.wikipedia.org

Václav Havel (n. 5 octombrie 1936, Praga, Cehoslovacia – d. 18 decembrie 2011, Hradecek, Republica Cehă) scriitor, dramaturg și disident ceh. A fost ultimul președinte al Cehoslovaciei (1990-1992) și primul președinte al Republicii Cehe (1993-2003)

·         1996 – Universitatea Craiova învinge cu 2-1 pe Cukaricki și încheie pe locul al doilea în grupa a 9-a a Cupei UEFA Intertoto. Oltenii au strâns 9 puncte, cu unul mai puțin decât liderul Karslsuhe. În grupa a 12-a, Dinam câștigă cu 2-0 în fața georgienilor de la Kolkheti 1913. Dinao încheie grupa pe penultimul loc, cu 3 puncte, chiar în fața rivalilor din ultimul meci

·         1999 - Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a recunoscut dreptul ţărilor care nu au luptat în cel de-al doilea război mondial de partea Germaniei naziste de a-şi recupera valorile culturale aflate în prezent pe teritoriul Rusiei.

·       1999 - Miscarea Falun Gong este interzisa în Republica Populară Chineză, şi urmeaza o represiune pe scară largă impotriva aderentilor sai.

Morning Falun Dafa exercises, in Guangzhou – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Falun Gong (altă denumire Falun Dafa) reprezintă un sistem de credințe și practici fondat, în 1992, în China de către Li Hongzhi pornind de la sistemul filozofic Qigong. Spre deosebire de școlile Qigong, Falun Gong nu conține vreun ritual sau act de devoțiune, accentul fiind pus pe moralitate și nu pe natura teologică a preceptelor sale. Astfel, sunt promovate adevărul, bunătatea, toleranța. Mișcarea Falun Gong nu este considerată sectă, nu implică afilieri politice.

·         2002 – Gloria Bistrița este învinsă cu 2-0 de gruparea franceză Lille în turul al treilea din Cupa UEFA Intertoto

·         2002 – Vernon Forest îl învinge pe Shane Mosley și își păstrează titlul la categoria mijlocie în versiunea WBC

·         2003 – Rubens Barrichelo câștigă Marele Premiu al Marii Britanii, urmat de Juan Pablo Montoya și Kimi Raikkonen

·         2005 – naționala de polo pe apă a României este învinsă cu 6-4 de Croația, în cadrul grupei C a Campionatului Mondial din Canada. România avea să încheie grupa pe 3, deasupra țării gazdă

·         2008 – Lewis Hamilton câștigă Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii, urmat de Nelson Piquet junior și Felipe Massa

·         2009 – începe Campionatul Mondial de polo pe apă din Serbia. România a făcut parte din grupa D a întrecerii, iar în primul meci a învins Macedonia cu 6-4

·         2011 – Antonio Tarver îl învinge pe Danny Green după nouă runde și câștigă titlul la super-mijlocie în versiunea IBO

·         2011 – România pierde cu 12-5 meciul din grupa B a Campionatului Mondial de polo pe apă din China

·         2013 – încep Campionatele Mondiale de Înot de la Barcelona, la care România a participat cu 19 sportivi. În competiție a fost inclus și Campionatul Mondial de polo pe apă, România a făcut parte din grupă cu Italia, Germania și Kazahstan și a încheiat pe ultimul loc, fără vreun punct

·         În fiecare an: 20 iulie este  în Romania –  Ziua aviaţiei şi a apărării antiaeriene. Pionierii aviaţiei româneşti au ales, în 1913, ca „patron” al aviaţiei pe Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul).

Nașteri

·     356 i.Hr - S-a născut Alexandru cel Mare, regele Macedoniei, unul dintre marii comandanti militari ai omenirii, fondator al unuia dintre cele mai mari imperii din istorie; (d. 323 î.Hr.).

Alexandru cel Mare, portret realizat de Rembrandt – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume.

·         1304: S-a nacut Francesco Petrarca ( d. 19 iulie 1374) , prozator, poet și umanist italian , unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo – d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. Forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană. Pe lângă cunoașterea profundă a autorilor clasici și a limbii latine, operele sale scrise în limba poporului,“volgare” , au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește cultura clasică și învățătura creștină. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii.
* 1766: Thomas Bruce, al VII-lea conte de Elgin și al XI-lea conte de Kincardine (n. 20 iulie 1766 - d. 14 noiembrie 1841) a fost un nobil și diplomat scoțian, cunoscut în primul rând pentru mutarea sculpturilor de marmură din Partenonul din Atena.^[2]

Elgin s-a născut în Broomhall, Fife, fiind al doilea fiu al lui Charles Bruce și al sotiei sale, Martha Whyte. A intrat în armată în Garda a 3-a scoțiană. A fost ales ca reprezentant scoțian în 1790, deținînd postul până în 1807. În 1791 a fost trimis în calitate de ministru pentru Austria, în timp ce Sir Robert Keith era temporar bolnav. De asemenea, a fost ministru la Bruxelles, până la cucerirea austriacă a Țărilor de Jos de către Franța. După ce a petrecut un timp în Marea Britanie, a fost trimis ca emisar-extraordinar în Prusia, în 1795.

La 11 martie 1799, cu puțin timp înainte de a pleca în calitate de ambasador la Constantinopol, Elgin s-a căsătorit cu Mary Nisbet, fiica și moștenitoarea lui William Hamilton Nisbet.

Elgin a fost ambasador britanic în Imperiul Otoman între 1799 și 1803, unde s-a dovedit un diplomat abil, îndeplinind misiuni dificile și contribuind, ulterior, la extinderea influenței britanice în timpul conflictului dintre Imperiul Otoman și Franța.

În 1816 și-a vândut, în pierdere, colecția muzeului britanic British Museum pentru 35.000 de lire sterline (prețul inițial al achiziției: £39.000).

Thomas Bruce

Thomas Elgin, desenat de Anton Graff (circa 1788). Date personale Născut 20 iulie 1766 Broomhall, Fife Decedat 14 noiembrie 1841 (75 de ani) Paris, Franța Părinți Charles Bruce, 5th Earl of Elgin[*][2] Martha Bruce, Countess of Elgin and Kincardine[*][2]  Frați și surori Charles Andrew Bruce[*][2]  Căsătorit cu Mary Nisbet Copii James Bruce, 8th Earl of Elgin[*][2] Augusta Stanley[*][2] Thomas Charles Bruce[*][3] Lady Mary Bruce[*][3] Lady Matilda Harriet Bruce[*][3] George Bruce, Lord Bruce[*][3] Lady Lucy Bruce[*][3] Lady Frances Anna Bruce[*][3] Lady Charlotte Christian Bruce[*][3][2] Robert Bruce[*][3] Sir Frederick Bruce[*][3]  Cetățenie  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Regatul Marii Britanii  Regatul Unit  Ocupație diplomat  Activitate Alma mater Universitatea Saint Andrews Westminster School[*] Universitatea din Paris Harrow School[*]   Organizație Foreign Office[*][1]   Partid politic Tories[

* 1785: Mahmud al II-lea (în turca otomană: محمود ثانى Mahmud-ı sānī; n. 20 iulie1785 – d. 1 iulie 1839) a domnit ca sultan al Imperiului Otoman din 1808 și până la moartea sa în 1839. S-a născut la palatul Topkapi, din Constantinopol, fiind fiul sultanului Abdulhamid I. Domnia sa a rămas în istorie mai ales datorită largilor reforme administrative, fiscale și militare întreprinse, care au culminat cu Decretul Tanzimatului (Reorganizării) aplicat de fiii săi Abdülmecid I și Abdülaziz I. Mama lui era ValideNaksh-i-Dil Haseki (despre care s-a zvonit că ar fi verișoară cu soția lui Napoleon I, Josephine^[1]). În 1812 solul său a cedat Basarabia dintre Prut și Nistru, deoarece turcii pierdură războiul cu rușii din 1806-1812.

În 1808, predecesorul lui Mahmud al II-lea (și fratele său vitreg) Mustafa al IV-lea (1807–08) a ordonat executarea sa împreună cu vărul său, sultanul detronat Selim al III-lea (1789–1807), pentru a opri rebeliunea. Selim al III-lea a fost ucis, dar Mahmud a fost ascuns de mama sa și pus pe tron după detronarea de către rebeli a lui Mustafa al IV-lea. Liderul revoltei, Mustafa Bayrakdar, a devenit apoi vizir al lui Mahmud .

Circulă multe povești în jurul circumstanțelor tentativei de ucidere a lui Mahmud. O versiune a istoricului otoman din secolul al XIX-lea Cevdet

Paşa relatează: unul dintre sclavele lui, o fată georgiană pe nume Cevri, a adunat cenuşa când a auzit agitaţia din palat în jurul uciderii lui Selim al III-lea. Când asasinii s-au apropiat de încăperile Haremului unde stătea Mahmud, ea a reuşit să-i ţină o vreme departe aruncându-le cenuşă pe faţă. Mahmud a avut astfel timp să fugă pe fereastră pe acoperişul haremului. El ar fi fugit pe acoperişul celei de a treia curţi unde l-au văzut alţi paji şi l-au ajutat să coboare cu bucăţi de haine legate ca o scară. Unul dintre liderii rebeliunii, Alemdar Mustafa Paşa, a sosit cu oamenii săi înarmaţi şi, văzând trupul lui Selim al III-lea, l-a proclamat pe Mahmud padişah. Sclava Cevri Kalfa a fost răsplătită pentru curajul şi loialitatea sa şi a fost numită haznedar usta, trezorier şef al Haremului, a doua funcţie ca importanţă în ierarhie. O scară din piatră de la Altınyol (Calea de Aur) din Harem se numeşte Scara lui Cevri Kalfa, deoarece evenimentele au avut loc în acea zonă

Vizirul a luat inițiativa de a relua reformele frânate de lovitura de stat conservatoare din 1807 care îl adusese pe Mustafa al IV-lea la putere. Curând, însă, vizirul a fost asasinat de armata lui Ibrahim, iar Mahmud al II-lea a renunțat temporar la reforme. Eforturile de reformă ulterioare ale sultanului au avut mai mult succes.

În primii ani de domnie a lui Mahmud al II-lea, guvernatorul Egiptului Mehmet Ali Paşa a reușit să recucerească orașele sfinte Medina (1812) și Mecca (1813) de la saudiții din Nedjd.

Domnia sa a marcat prima mare pierdere teritorială a Imperiului Otoman, Grecia obținându-și independența în urma unui război izbucnit în 1821. În 1827, flotele britanice, franceze și rusești i-au învins pe otomani în bătălia de la Navarino; ca urmare, Imperiul Otoman a trebuit să recunoască independența Greciei prin Tratatul de la Constantinopol din iulie 1832. Acest eveniment, dublat de ocuparea provinciei otomane Algeria de către Franța începând cu 1830, a marcat începutul dezmembrării Imperiului Otoman. Popoarele neturce de pe teritoriul Imperiului, mai ales din Europa, au început să lupte pentru independență.

Printre cele mai importante acte ale domniei lui Mahmud al II-lea s-a numărat abolirea ienicerilor în 1826, ceea ce a permis înființarea unei armate în stil european, recrutată mai ales din rândurile turcofonilor din Rumelia și Asia Mică. Mahmud a fost cel care a pus capăt autonomiei mamelucilor din Irak în 1831. El a ordonat campanii militare în scopul eliminării celebrului Ali Paşa din Tepelena, în vârstă de 80 de ani, care organizase în Epir un stat quasi independent. L-a trimis pe Marele Vizir să-l execute pe eroul bosniac Husein Gradaščević.

A început pregătirile pentru reformele Tanzimatului în 1839. Tanzimatul a marcat începutul modernizării Turciei, și a avut efecte imediate asupra vieții sociale și legale din Imperiu, aducând influență europeană în stilul vestimentar, arhitectură, legislație, organizare administrativă și funciară.

A depus eforturi pentru revitalizarea tirului cu arcul. I-a poruncit elevului său, Mustafa Kani, să scrie o carte despre istoria, construcția și utilizarea arcurilor turcești, lucrare din care s-au aflat mare parte din informațiile actuale despre acestea.^[3]

Mausoleul (türbe) Sultanului Mahmud al II-lea, aflat pe strada Divan Yolu.

Mahmud al II-lea a murit de tuberculoză la palatul Esma Sultana, Çamlıca, în 1839. I-a urmat la tron fiul său, Abdülmecid.

Mahmud al II-lea

Sultan Otoman

Date personale Născut 20 iulie 1785 Constantinopol, Imperiul Otoman  Decedat 1 iulie 1839 (53 de ani) Constantinopol, Imperiul Otoman  Înmormântat Mausoleum of Mahmud II[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (tuberculoză)  Părinți Abdul-Hamid I Nakşidil Sultan[*]  Frați și surori Mustafa al IV-lea Esma Sultan[*] Hibetullah Sultan[*]  Căsătorit cu Bezmiâlem[*] Sultana Pertevniyal[*] Aşubican Kadınefendi[*] Hoşyar Kadınefendi[*]  Copii Abdul-Medjid Abdul-Aziz Adile Sultan[*] Saliha Sultan[*] Atiye Sultan[*] Mihrimah Sultan[*]  Cetățenie  Imperiul Otoman  Religie islam  Ocupație suveran[*]  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Dinastia Otomană[*] Domnie Domnie 1808–1839 Predecesor Mustafa al IV-lea Succesor Abdul-Medjid

·    1797: Paweł Edmund Strzelecki (n. 20 iulie 1797, Głuszyna lîngă Poznań - d. 6 octombrie 1873, Londra) a fost un călător, cercetător, geograf, geolog și explorator polonez.

După căderea Revoltei din Noiembrie în 1831 Strzelecki a părăsit Polonia. În anii 1831-1834 a călătorit în Italia, Franța și Elveția, pleacă în SUA (1834) și vizitează America de Nord și de Sud. Stabilit în Australia în 1839, efectuează cercetări geologice, mineralogice și etnografice. Explorează „Munții Marii Cumpene de Apă” și ramificațiile lor, descoperă aur în regiunele orașului Bathurst. A cercetat Alpii australieni și a cucerit cel mai înalt vîrf, al acestora denumit de el Kosciuszko (1840), după numele eroului național polonez Tadeusz Kościuszko (1746-1817).

În 1845 a publicat în Londra valoroasa lucrare Physical Description of New South Wales and Van Diemen's Land.

Pentru rezultatele cercetărilor sale, a primit „Gold Founder's Medal” a Societății regale de geografie din Londra (1846) al cărui membru a devenit în 1853. 

Paweł Edmund Strzelecki
Paweł Edmund Strzelecki
Date personale
Născut	20 iulie 1797[2][3][4][5]  Poznań, Polonia[6]
Decedat	6 octombrie 1873 (76 de ani)[2][3][5]  Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[7][8]
Înmormântat	Kensal Green Cemetery[*]
Cetățenie	Polonia
Ocupație	explorator geolog jurnalist om de știință meteorolog[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea din Heidelberg
Premii	Membru al Societății Regale[*] Ordinul Bath în grad de comandor[*] Ordinul Sf. Mihail și Sf. Gheorghe în grad de companion[*] Founder’s Medal[*] (1846)[1] Cavalerul comandant al ordinului Sf. Mihail și Sf. Gheorghe[*] Fellow of the Royal Geographical Society[

*     1819 - S-a născut scriitorul elveţian Gottfried Keller. (m. 16 iulie 1890)

·         1821 - S-a născut scriitorul Alexandru Zanne. (m. 7 noiembrie 1880)
* 1821: Ferdinand Karl Viktor (20 iulie 1821 – 15 decembrie 1849) a fost Arhiduce de Austria-Este și Prinț de Modena.

Născut la Modena, a fost al doilea fiu al lui Francisc al IV-lea de Modena și a soției acestuia, Maria Beatrice de Savoia. Bunica paternă a fost moștenitoare a Ducatului de Modena deoarece tatăl ei, Ercole al III-lea d'Este, nu avusese fii.

Ferdinand s-a căsătorit la 4 decembrie 1846 la Palatul Schönbrunn din Viena cu Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria, fiica Arhiducelui Josef Anton de Austria și a celei de-a treia soții, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg.

Elisabeth și Ferdinand au avut un singur copil, o fiică, Maria Theresa de Austria-Este (1849–1919), care a devenit ultima regină a Bavariei.

Ferdinand, care era Feldmarschalleutnant, a murit la Brno la numai câteva luni după ce a împlinit vârsta de 28 de ani, de tifos. Văduva lui s-a recăsătorit cu Arhiducele Karl Ferdinand de Austria.

Arhiducele Ferdinand Karl Viktor

Arhiduce de Austria-Este Prinț de Modena

Date personale Născut 20 iulie 1821 Modena Decedat 15 decembrie 1849 (28 de ani) Brno Înmormântat San Vincenzo, Modena[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (tifos)  Părinți Francisc al IV-lea, Duce de Modena Maria Beatrice de Savoia  Frați și surori Francisc al V-lea, Duce de Modena Arhiducesa Maria Beatrix de Austria-Este Arhiducesa Maria Theresa de Austria-Este  Căsătorit cu Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria Copii Maria Theresia, regină a Bavariei Cetățenie  Austria  Ocupație politician ofițer  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Habsburg-Este

* 1835: Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg (20 iulie 1835 – 25 ianuarie 1900) a fost nepoata de soră a reginei Victoria a Regatului Unit. A fost a doua fiică a lui Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Feodora de Leiningen, sora vitregă a reginei britanice.^[1] Prințesa Adelheid este strămoașa actualului monarh al Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei.

Prințesa Adelheid împreună cu mama ei, litografie de von Richard James Lane, 1841

În 1852, nu mult după ce Napoleon al III-lea al Franței a devenit împărat al Franței a cerut-o de soție pe Adelheid de la părinții ei după ce acesta a fost respins de Prințesa Carola a Suediei.
Deși el nu a întâlnit-o niciodată, avantajele politice ale căsătoriei pentru împărat au fost evidente. Aceasta ar fi câștigat respectabilitate dinastică pentru linia Bonaparte și ar fi putut promova o alianță mai strânsă între Franța și Marea Britanie, pentru că Adelheid era nepoata reginei Victora. În același timp, ea nu era membră oficială a casei regale britanice, astfel încât riscul de refuz era mic. Era de așteptat ca Adelheid să fie suficient de recunoscătoare pentru norocul ei și să se convertească la romano-catolicism.

De fapt, propunerea a îngrozit-o pe regina Victoria și l-a contrariat pe Prințul Consort, care a preferat să nu confere legitimitate unei Franțe revoluționare. Curtea britanică a menținut o tăcere strictă asupra Hohenlohes în timpul negocoerilor de căsătorie, ca nu cumva regina să fie prea dornică să respingă perspectiva unei căsătorii cu Napoléon.

Părinții, care au interpretat tăcerea britanică drept o dezaprobare, au respins oferta franceză. Napoléon a cerut-o în căsătorie pe Eugénie de Montijo, contesă de Teba

La 11 septembrie 1856 Adelheid s-a căsătorit cu Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein. Cuplul a avut șapte copii:

• HSH Prințul Friedrich de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 august 1857 - 20 octombrie 1858).
• HSH Prințesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (22 octombrie 1858 - 11 aprilie 1921); căsătorită cu Wilhelm al II-lea al Germaniei.
• HSH Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (25 ianuarie 1860 - 20 februarie 1932). Căsătorită cu Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. El era fiul lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, al doilea fiu al lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Louise Caroline de Hesse-Kassel.
• HSH Prințul Gerhard de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (20 ianuarie - 11 aprilie 1862).
• HSH Prințul Ernst Gunther de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (11 august 1863 - 21 februarie 1921); mai târziu Duce de Schleswig-Holstein.
• HSH Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (8 aprilie 1866 - 28 aprilie 1952); căsătorită cu Prințul Friedrich Leopold al Prusiei, strănepot pe linie masculină a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.
• HSH Prințesa Feodora Adelheid de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 iulie 1874 - 21 iunie 1910).

O mică insulă în Arhipelagul Franz Josef, insula Adelaide, a fost numită după Prințesa Adelheid de expediția austro-ungară la Polul Nord.

Adelheid de Hohenlohe-Langenburg

Ducesă consort de Schleswig-Holstein

Date personale Născută 20 iulie 1835 Langenburg, Germania  Decedată 25 ianuarie 1900 (64 de ani) Dresda, Imperiul German  Înmormântată Silezia Inferioară  Părinți Ernst I Feodora de Leiningen  Frați și surori Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg Prințul Victor de Hohenlohe-Langenburg Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Carl Ludwig II, Prince of Hohenlohe-Langenburg[*]  Căsătorită cu Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein Copii Friedrich, Prinț de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg Augusta Victoria, împărătesă a Germaniei Karoline Mathilde, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Gerhard, Prinț de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein Louise, Prințesă Friedrich Leopold a Prusiei Feodora Adelheid, Prințesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg Cetățenie  Germania  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce prințesă Familie nobiliară Casa de Hohenlohe-Langenburg Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg

·         1838: S-a născut publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza). A desfăşurat o bogată activitate ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; (m. 1866).

·         1847 - S-a născut pictorul german Max Liebermann. (m. 8 februarie 1935)

·         1852 - S–a născut Grigore Crăiniceanu, general, membru corespondent şi membru titular al Academiei Române. De numele lui se leaga punerea bazelor “Revistei militare” (1883) şi a “Cercului publicaţiilor militare”. (1889) (m. 1 octombrie 1935

* 1855: Pierre Henri Puiseux (n. 20 iulie 1855, Paris – d. 28 septembrie 1928) a fost un astronom și alpinist francez. Fiul său, Robert (1892-1991), a fost co-director al Michelin & Cie, apoi președinte al societății Citroën(1950-1958).

Fiu al matematicianului și astronomului Victor Alexandre Puiseux, Pierre Henti Puiseux s-a născut în Paris, la 20 iulie 1855. Și-a făcut studiile la École normale supérieure din Paris.

Pierre Henri Puiseux

Date personale Nume la naștere Pierre Henri Puiseux  Născut 20 iulie 1855[1][2][3][4]  Paris, Franța  Decedat 28 septembrie 1928 (73 de ani)[1][2][4]  Paris, Franța  Părinți Victor Puiseux  Cetățenie  Franța  Ocupație astronom astrofizician[*] alpinist[*]  Activitate Alma mater École Normale Supérieure   Organizație Observatorul din Paris Universitatea din Paris   Premii Premiul Jules-Janssen (1900) Premiul Lalande (1896) Janssen Medal[*] (1908) Valz Prize[*] (1892) Legiunea de onoare (1900)

* 1859: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe (20 iulie 1859 – 9 iulie 1916) a fost regent al Principatului de Lippe din 1895 până în 1897.

De la stânga la dreapta, sus: Prințesa Irene de Hesse, Prințesa Sofia a Prusiei, Prințesa Charlotte, Prințul Alexandru al Greciei(viitorul Alexandru I), Prințesa Elena a Greciei, Prințul George al Greciei (viitorul George al II-lea), Împărăteasa Augusta Viktoria, Împărăteasa văduvă Victoria, Prințesa Victoria și Prințesa Margareta, jos: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, Prințul Frederic Karl de Hesse, Prințul Heinrich, Kaiserul Wilhelm al II-lea, Prințul Constantin al Greciei (viitorul Constantin I), Prințul Albert de Schleswig-Holstein și Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, mai 1900

Născut la Palatul Bückeburg Palace (germană Schloss Bückeburg) în Bückeburg, a fost al șaptelea copil al lui Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1817–1893) și a soției acestuia, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont (1827–1910).

În urma decesului Prințului Woldemar, la 20 martie 1895 și a ascensiunii fratelui lui Woldemar, Alexandru, Adolf a fost numit regent de Lippe, prințul Alexandru fiind incapabil să domnească din cauza unei boli mentale. A fost regent până în 1897 când a fost înlocuit de contele Ernst de Lippe-Biesterfeld.

Prințul Adolf s-a căsătorit la 19 noiembrie 1890 la Berlin cu Prințesa Victoria a Prusiei.^[2] Ea era fiica împăratului Frederic al III-lea al Germaniei, și deci Adolf a fost cumnatul ultimului împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. La nuntă a participat împăratul Wilhelm împreună cu soția lui, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein, și mama Prințesei Victoria, împărăteasa Victoria.^[2] Cum mama soției sale era membră a familiei regale britanice, multe rude ale ei au participat la nuntă. După ceremonie, la banchetul dat de tânărul cuplu, împăratul Wilhelm a asigurat perechea de "protecția sa și de grijă prietenească".^[2]

Mariajul a rămas fără copii, deși Prințesa Victoria a avut un avort în primele luni ale căsătoriei. La 11 ani după moartea soțului ei, Prințesa Victoria s-a căsătorit cu un refugiat rus mai mic cu 35 de ani decât ea.

Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe

Date personale Nume la naștere Adolf Wilhelm Viktor zu Schaumburg-Lippe  Născut 20 iulie 1859 Schloss Bückeburg, Bückeburg, Schaumburg-Lippe Decedat 9 iulie 1916 (56 de ani) Bonn, Imperiul German[1]  Înmormântat Mausoleum Bückeburg[*]  Părinți Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe Hermine de Waldeck și Pyrmont  Frați și surori Ida de Schaumburg-Lippe Georg Princess Hermine of Schaumburg-Lippe[*]  Căsătorit cu Prințesa Victoria a Prusiei Cetățenie  Germania  Ocupație Regent  Apartenență nobiliară Familie nobiliară House of Lippe[*] Regent de Lippe Domnie 1895–1897 Succesor Ernest de Lippe-Biesterfeld

·         1860: S-a născut medicul Alexandru Obregia, autorul unor studii privind morfologia sistemului nervos. A avut importante contribuţii în domeniul psihiatriei si a fost  unul dintre organizatorii asistenţei bolilor mintale în România. Este întemeietorul Spitalului de boli nervoase şi psihice din Bucureşti (1923), spital care-i poartă, în prezent, numele (Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia); (m. 1937). NOTĂ: Volumul „Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii” dă ca data a nasterii sale,ziua de  26 iulie 1860.

·         1862: Paul Bujor (n. 20 iulie 1862 – d. 17 mai 1952) a fost un zoolog român, membru de onoare al Academiei Române.

A fost scriitor, profesor universitar la catedra de morfologie animală din cadrul Facultății de Științe din Iași (1896—1936). A pus bazele colecțiilor de morfologie animală din Iași. A făcut cercetări de morfologie descriptivă și comparativă, cercetări de hidrosiologie și de zoologie experimentală. A fondat sau a condus „Societatea de sport și muzică din Iași” (1901), revistele „Analele științifice ale Universității din Iași” (1900), „Vasile Adamachi” (1910) și Viața Românească (1906).

A fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935. Viața Românească este o revistă periodică literar-artistică și științifică, editată către Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, începând cu martie 1906.  

Paul Bujor
Academicianul Paul Bujor
Date personale
Născut	20 iulie 1862 Berești, Galați
Decedat	17 mai 1952 București
Naționalitate	Română
Cetățenie	România
Ocupație	fiziolog[*] anatomist[*] zoolog[*] politician activist pentru drepturile omului[*]
Activitate
Rezidență	România
Domeniu	Zoologie
Instituție	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Alma Mater	Universitatea din Geneva[*] Universitatea din Paris
Membru titular al Academiei Române
Membru de onoare al Academiei de Științe din România

·    1864 - S-a născut Erik Axel Karlfeldt, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1931)

Erik Axel Karlfeldt de Anders Zorn (1906)

Erik Axel Karlfeldt (n. 20 iulie 1864 – d. 8 aprilie 1931) a fost poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931. A fost unul din marii poeți suedezi și a creat o lirică neoromantică ce are ca temă ținutul natal, frumusețea peisajului, amintirea strămoșilor, legendele și obiceiurile vechi. Forma poetică muzicală, cu trăsături baroce, e susținută de un limbaj pe alocuri arhaizant.
Motivația Juriului Nobel
“…pentru poezia lui Erik Axel Karlfeldt”

·         1868: Miron Cristea, pe numele de mirean Ilie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița   d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite^[3], senator, regent (20 iulie1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Ilie Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români. Tatăl său era ortodox, mama greco-catolică.

A studiat la gimnaziul săsesc din Bistrița (1879-1883), la gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.

După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an Mitropolia din Sibiul-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.

În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării "procesului memorandiștilor", împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.

Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.

În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.

Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:

• înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
• participarea la reuniunile "Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
• susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
• înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
• înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
• publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
• sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
• întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.

Episcopul Miron Cristea (în centrul imaginii) ascultând, împreună cu ceilalți participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Declarația de Unire citită de episcopul Iuliu Hossu

Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa. Însă, a semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.^[4]

Conform unor istorici, în timpul ocupației sârbești a Banatului de Lugoj-Caransebeș din anul 1918, episcopul Cristea l-a pomenit la slujbe pe regele Petar Karagheorghevici al Serbiei și nu pe regele Ferdinand I al României.^[5]

La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă:

„Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”

Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.

La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman(1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria" (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.

În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:

• unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
• înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.

Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.

Bustul lui Miron Cristea, ridicat în Alba Iulia

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:

• revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
• înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
• a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
• a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
• a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.

Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:

• trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice;
• călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
• intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare" și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
• edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan^{[necesită citare]};
• înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
• primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.

Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.

Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.

A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu ^[3].

Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 s-ar fi infiltrat în România evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare^[7][8]. Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement^[9][10].

Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni antisemite, militând pentru alungarea evreilor din România^[8]. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”^[3].

În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:

„Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor - Patriarhul Miron Cristea^[11]”

Unele surse susțin că Miron Cristea a încercat să pună capăt violențelor antievreiești din timpul guvernului Goga-Cuza^[3].

„Patriarhul Miron Cristea nu a luat niciodată atitudine împotriva antisemitismului. Dimpotrivă, el i-a demonizat pe evrei și s-a pronunțat pentru îndepărtarea lor din România:”

—Elie Wiesel; ed. Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu, Raport final / Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România. Iași : Polirom, 2004, p. 36

Miron Cristea

Între anii 1926 - 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:

• piața Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei și pe locul Halelor Centrale;
• terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental și clădirea Teatrului Național;
• terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să fie mutat la marginea orașului.

Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

Miron Cristea

Date personale Născut 20 iulie 1868 Toplița Decedat 6 martie 1939 (70 de ani)[1][2][3]  Cannes, Franța  Înmormântat Catedrala Patriarhală din București  Cauza decesului cauze naturale[*] (pneumonie)  Cetățenie  România  Austro-Ungaria  Franța  Etnie români  Religie Ortodox Ocupație preot jurnalist politician  Prim-ministrul României În funcție 1 februarie 1938 – 6 martie 1939 Precedat de Octavian Goga Succedat de Armand Călinescu Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române În funcție 1925 – 1939 Precedat de Funcție nou înființată Succedat de Nicodim Munteanu Ultimul mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române În funcție 1918 – 1925 Precedat de Conon Arămescu-Donici Succedat de Funcție desființată Premii Ordinul Vulturul Alb Alma mater Universitatea din București Profesie Episcop ortodox  Membru de onoare al Academiei Române

·         1872: S-a născut Gheorghe Munteanu-Murgoci, geolog, mineralog şi pedolog; şi-a înscris numele, împreună cu Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, printre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1923; (m. 1925).

* 1873: Alberto Santos-Dumont (n. 20 iulie 1873 – d. 23 iulie 1932) a fost unul dintre pionierii aeronauticii. S-a născut, a crescut și a decedat în Brazilia. Contribuțiile sale în aeronautică provin din perioada în care locuia în Paris, Franța.

Santos-Dumont a proiectat, construit și testat primul balon dirijabil. Astfel, el a devenit prima persoană care a demonstrat faptul că zborul controlat este realizabil. Această "cucerire a aerului", în special prin câștigarea titlului Deutsch de la Meurthe în data de 19 octombrie 1901prin înconjurarea turnului Eiffel, l-a ridicat la statutul de Cea mai recunoscută persoană din lume la începutul anilor 1900.

Completând munca sa de pionierat în domeniul aviației, Santos a făcut primul zbor public cu un avion în octombrie 1906 la Paris. Avionul proiectat 14-bis sau Oiseau de proie (ro. "pasăre de pradă") , este considerat primul avion care a decolat, a zburat și a aterizat fără a fi necesară intervenția altor echipamente exterioare avionului. Așadar, Santos este considerat inventatorul avionului, iar în țara sa, Brazilia, este numit "Părintele aviației".

Santos-Dumont s-a născut în Fazenda Cabangu, o ferma în orașul brazilian Palmira, astăzi cunoscut sub numele Santos Dumont. A fost al șaselea din cei 8 copii ai familiei Dumont, și a crescut pe o plantație de cafea deținuta de parinții săi, în statul São Paulo. Tatăl său, francez de origine, a fost inginer, și a avut întotdeauna tendința de a folosi ultimele invenții, care ușurau munca fizică. Cu ajutorul acestor inveții de ultimă oră Dumont-tatăl a acumulat o avere uriașă, și a devenit cunoscut pe teritoriile Braziliei drept "Regele cafelei în Brazilia"

El a fost pasionat de mașini, și încă de la o vârstă fragedă, a învațat să conducă un tractor cu aburi și locomotive utilizate pe plantația părinților săi. De asemenea, el era un mare fan al lui Jules Verne și citise deja toate cărțile sale pana la vârsta de 10 ani. Santos a scris în autobiografia sa că visul de a zbura s-a născut în momentul în care contempla magnificul cer al Braziliei, în lungile și însoritele după-amiezi pentrecute pe plantația părinților săi.

Potrivit obiceiului familiilor prospere ale timpului, după terminarea cursurilor primare private , tânarul Alberto a fost trimis într-un oraș mai mare pentru a-și continua studiile. A studiat o perioadă la "Colégio Culto à Ciência"(ro. "Colegiul culturii și științei"), în Campinas.

În 1891, tatăl lui Alberto a avut un accident în timp ce inspecta niște mașinării. După un timp, s-a hotărât să vândă plantația și să se mute în Europa cu soția sa și copiii cei mici. La vârsta de 17 ani, Santos a părăsit școala "Escola de Minas" pentru a se duce la Paris. Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns în capitala Franței, a fost să își cumpere un automobil.Mai târziu, a urmat cursuri de fizică, chimie, mecanică și electricitate fiind ajutat în particular de un profesor.

Santos-Dumont se considera ca fiind primul sportiv al aerului. Pentru a învăța cum să piloteze un balon, inițial a angajat un pilot profesionist. A învățat foarte rapid cum se pilotează un balon apoi, la scurt timp, chiar a început sa proiecteze primele sale modele de baloane. În 1898, Santos-Dumont a pilotat pentru prima dată propriul model de balon numit Brésil.

După numeroase zboruri cu balonul, Alberto și-a întors atenția asupra baloanelor dirijate (sau "dirijabile" = un tip de balon care mai degrabă înaintează prin curenții de aer decât să se lase purtat de aceștia). Între 1898 și 1905, a construit și a pilotat 11 dirijabile. Dirijabilul cu care Santos a înconjurat turnul Eiffel a fost Dirijabilul Nr. 6. În data de 8 august 1901, în timpul uneia dintre încercările de a înconjura turnul Eiffel, dirijabilul a pierdut hidrogen iar Santos-Dumont nu l-a mai putut controla, oprindu-se pe acoperișul Hotelului Trocadero. O explozie nemaipomenită s-a auzit însă în mod miraculos, Alberto a trăit. Competiția pentru titlul "Deutsch de la Meurthe" a avut următoarele reguli: Piloții trebuiau să zboare de la parcul Saint Cloud până la turnul Eiffel și înapoi în mai puțin de 30 de minute, de asemenea trebuiau să mențină o viteza medie de cel puțin 22 km/h și să acopere o distanță de aproximativ 11 km în timpul alocat.

Caracteristicile unice ale proiectelor lui Santos-Dumont l-au făcut celebru atât în Europa cât și în lumea întreaga. Câștigând diverse competiții, el a devenit milionar în acest mod intrând în contact cu diverse clase sociale precum regalitatea. În 1904, Dumont a fost invitat la Casa Albă pentru a se întâlni cu președintele Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt.

Deși Santos-Dumont a continuat studiul dirijabilelor, principalul său interes a devenit studiul aeronavelor „mai grele decât aerul”. Până în 1905 el a terminat proiectul primei aeronave, dar și un elicopter. Într-un final a reușit să-și atingă scopul, zborul cu o aeronava "grea", în data de 23 octombrie 1906, când a pilotat avionul 14-bis în fața unei mulțimi de spectatori, pe o distanță de 60 de metri la o înălțime de 2 sau 3 metri. Acest eveniment înscris în documente, a fost considerat de către Aeroclubul Francez, primul zbor , și prima demonstrație publică din lume, demonstrând spectatorilor că o aeronavă mai grea decât aerul, poate decola fără ajutorul altor surse de energie din exterior. Cu această realizare, el a câștigat premiul "Archdeacon" propus de francezul Ernest Archdeacon în iulie 1906, urmând a se înmâna primului aviator care va zbura pe o distanță mai mare de 25 m. În data de 12 noiembrie 1906, Santos-Dumont a înregistrat primul record aviaticzburând 220 de metri în mai puțin de 22 secunde.

Un alt domeniu care s-a bucurat de numeroase contribuții ale aviatorului Santos-Dumont a fost cel al controlului aviației. Un lucru care necesită a fi menționat este punerea în folosință a eleroanelor pe aripa superioară. Deși eleroanele au mai fost folosite la planoare, Dumont a fost cel care le-a introdus în tehnologia construcției de avioane.

Ultimul proiect al lui Santos a fost monoplanul numit Demoiselle (începând cu varianta nr. 19, până la nr. 22). Acest monoplan a fost proiectat strict pentru uzul personal, însă mai târziu i-a lăsat de bunăvoie și pe alții să-i folosească invenția. Fuselajul era construit din fibră de bambus îngroșată, iar pilotul se așeza între roțile principale ale trenului de aterizare.

Alberto Santos-Dumont — grav bolnav, și în plina fază de depresie datorata sclerozei sale multiple la care se adauga vestea utilizării avionului în război — se crede ca s-ar fi sinucis prin spânzurare înGuarujá din São Paulo, în data de 23 iulie 1932. A fost înmormântat în cimitirul Cemitério São João Batista din Rio de Janeiro. În întreaga lume există foarte multe monumente ce comemorează munca sa, iar casa sa din Petropolis, Brazilia este acum un muzeu. Nu a fost niciodată căsătorit și nici nu se știe să fi avut vreun copil.

Alberto Santos-Dumont — grav bolnav, și în plina fază de depresie datorata sclerozei sale multiple la care se adauga vestea utilizării avionului în război — se crede ca s-ar fi sinucis prin spânzurare înGuarujá din São Paulo, în data de 23 iulie 1932. A fost înmormântat în cimitirul Cemitério São João Batista din Rio de Janeiro. În întreaga lume există foarte multe monumente ce comemorează munca sa, iar casa sa din Petropolis, Brazilia este acum un muzeu. Nu a fost niciodată căsătorit și nici nu se știe să fi avut vreun copil.

Alberto Santos-Dumont

Date personale Născut 20 iulie 1873[1][2][3][4]  Santos Dumont, Brazilia  Decedat 23 iulie 1932 (59 de ani)[5][1][2][3][4]  Guarujá, Brazilia  Înmormântat Cemitério São João Batista[*]  Cauza decesului gunshot[*] (spânzurare)  Cetățenie  Brazilia  Ocupație aviator inventator aeronaut[*] om de știință  Activitate Partener(ă) Yolanda Penteado[*]   Premii Tancredo Neves Pantheon of Fatherland and Freedom[*] Comandor al Legiunii de Onoare[*] Ordem do Mérito Cultural[*] (2006) Legiunea de onoare

·         1883: S-a născut Luiza Zavloschi, de profesie  învăţătoare, prima femeie primar din România. In primăvara anului 1930, mai mulți țărani fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda (jud. Vaslui), împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți; (m. 1967).

* 1883: Toma T. Socolescu (n. 20 iulie 1883, Ploiești — d. 16 octombrie 1960, București) a fost un arhitect român, reprezentant al arhitecturiiautohtone de la începutul secolului al XX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Și-a consacrat întreaga viață dezvoltării județului Prahova și, în special, a orașului Ploiești, prin fondarea Bibliotecii Nicolae Iorga a Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, contribuind totodată la viața culturală a României. Printre cele mai importante construcții proiectate se numără Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Halele Centrale, Palatul de Justiție, Palatul Școalelor Comerciale, Banca Creditul Prahovei și Cinematograful Scala.

A fost primarul Ploieștiului în perioada decembrie 1919 – martie 1920, iar în 1927 s-a stabilit la Păulești, comună al cărei primar a fost între anii 1938 și 1945 și a cărei infrastructură a dezvoltat-o.

În perioada comunistă, nedorind să se afilieze Partidului Comunist, familia sa a fost persecutată de către Securitate, el a fost evacuat din casa sa de la Păulești iar bunurile i-au fost confiscate. S-a mutat la București, unde a și murit în 1960.

Provenit dintr-o familie de arhitecți care au marcat arhitectura românească modernă până la al Doilea Război Mondial, Toma T. Socolescu s-a remarcat prin realizarea unor clădiri remarcabile, crearea unor fundații culturale, precum și redactarea unor studii de specialitate dedicate arhitecturii românești și evoluției ei. În prezent, numele său este un punct de referință în domeniul artei și al arhitecturii, iar multe din construcțiile realizate după planurile sale sunt clasate drept monumente istorice.

Fiu și nepot de arhitecți, a urmat cursurile Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, continuându-și studiile la Școala Națională Superioară de Arhitectură din București, unde a fost elevul lui Ion Mincu (cel mai important arhitect român de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea). În iunie 1911 a obținut, cu rezultate foarte bune, diploma de arhitect (numărul 42), având specializarea în arhitectură civilă religioasă și în arheologie românească. Avea să revină în cadrul instituției între 1927 și 1947, de data aceasta ca profesor de teorie a arhitecturii.

Prima sa experiență profesională a fost în postul de proiectant la Poșta Centrală din București între 1904 și 1905. Va fi apoi angajat din nou, pe un post similar, într-un mare atelier de arhitecți care trebuia să construiască infrastructura necesară Expoziției Generale Române din 1906^{[b 1]} de la București. Evenimentul a fost organizat de către guvernul conservator român în onoarea celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare.

Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol (Imperiul Otoman) și Budapesta (Imperiul Austro-Ungar) în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. El a găsit aici elemente de inspirație pentru opera din țara sa.

A participat activ la campaniile militare din cadrul primei conflagrații mondiale. A fost încorporat în 1916 în cadrul regimentul 47 de infanterie, a fost trimis în scurt timp la regimentul feroviar din București și, în final, detașat la Grupul Apărării Dunării^{[b 2]}. Alături de alți arhitecți și ingineri, a avut misiunea să distrugă podurile în timpul retragerii în Moldova. De asemenea, a construit centre medicale și instalații sanitare, în momentele în care tifosul exantematic făcea ravagii în sânul armatei române. În 1917, s-a alăturat unui batalion de vânători de munte. Retragerea armatei române în Moldova i-a permis să descopere arta țărănească, dar și cea bisericească, din regiuni românești diferite. Având tot timpul cu el caietul de schițe și notițe, a realizat numeroase desene reprezentând arta populară și stilurile arhitecturale tradiționale din care mai apoi s-a inspirat. Două reproduceri ale acuarelelor sale ce înfățișau case din Chișinău (Basarabia) au fost publicate în 1926.^{[d 1]} În 1941, a publicat un articol dedicat artei vechi românești din Basarabia și ilustrat cu propriile acuarele

Schiță de fațadă. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

Toma T. Socolescu a fost unul din reprezentanții stilului arhitectural național românesc și un entuziast promotor al acestuia, fiind în mod special inspirat de către stilul brâncovenesc, denumit și „stilul neo-brâncovenesc” sau „stilul neo-românesc”.

A depus eforturi pentru îmbunătățirea aspectului orașului Ploiești și pentru construirea clădirilor publice în tot județul Prahova. Pasionat de arheologie, a studiat și s-a implicat în conservarea clădirilor vechi și a bisericilor, publicând de asemenea studii și cercetări în acest domeniu.

Toma T. Socolescu a jucat un rol important în conducerea Societății Arhitecților Români^[1] și a participat constant la viața culturală și socială a orașului său natal. A deținut chiar și funcția de primar al Ploieștiului în perioada decembrie 1919-martie 1920. Componenta artistică arhitecturală a fost pilonul artei sale.

El a rămas foarte critic la adresa arhitecturii care nu avea legătură cu arta, în special cu cea tradițională românească. Creșterea puternică a numărului studenților la arhitectură fără niciun talent artistic necesar pentru această carieră era, în opinia sa, o greșeală. În memoriile sale, el critica arhitecții moderni din anii 1920-1940 care, conform concepțiilor sale, neglijau bazele artistice ale profesiei de arhitect. De asemenea, el denunța proiectele în care numai factorul spațial era luat în considerare. Tot el sublinia și lipsa de igienă a caselor construite în perioada 1930-1950 în România, în timp ce în Franța, Austria sau Germania se înregistrau progrese notabile în acest aspect. A fost împotriva căutării profitului rapid și a speculațiilor imobiliare care duceau la apariția unor construcții mediocre și lipsite de identitate; Scrierile sale au ecou și în prezent^{[b 3]}.

Toma T. Socolescu

Toma T. Socolescu în tinerețe. Date personale Născut 20 iulie 1883 Ploiești, România Decedat 16 octombrie 1960 (77 de ani) București, România Copii Toma Barbu Socolescu  Naționalitate  România Cetățenie  România  Ocupație arhitect politician  Activitate Alma Mater Arhitectul a absolvit Școala națională superioară de arhitectură, devenită Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu Clădiri semnificative Halele Centrale și catedrala Ploiești Proiecte semnificative Sistematizarea și mărirea suprafeței intravilane a orașului Ploiești Design semnificativ Arhitectură neo-românească

* 1888: Emil Zegadłowicz (n. 20 iulie 1888, Bielsko-Biała - d. 24 februarie1941, Sosnowiec) a fost un poet polonez, prozator, dramaturg expresionist și traducător. A activat fiind membru al grupării literare regionale Czartak.

Poezie:

• Drogą życia, 1908;
• Nad rzeką, 1910;
• Powrót, 1911;
• Imagines, 1918;
• Odejście Ralfa Moora, 1919;
• Ballady, 1920;
• U dnia, którego nie znam, stoję bram: poema symfoniczne, 1921;
• Powsinogi beskidzkie, 1923;
• Kolędziołki beskidzkie, 1923;
• Przyjdź królestwo Twoje, 1923;
• Zielone Święta: poezje i medytacje, 1923;
• Wielka nowina w Beskidzie, 1923;
• Kantyczka rosista, 1924;
• Gody pasterskie w beskidzie: ,,Wielskiej Nowiny" część wtóra, 1925;
• Krąg, 1926;
• Dom jałowcowy: poezje 1920-1926, 1927;
• Siedem pieśni zgrzebnych o Janie Kasprowiczu, 1927;
• Dziewanny: poemat, 1927;
• Dziewanny, księga 2-ga : Zmysły, 1927;
• Rezurekcje, 1927;
• Ballada o świątkarzu, 1928;
• Flora, Caritas, Sofia: posągi i poezje, 1928;
• Widma wskazówek: elegie, 1928;
• Do Jana Kuglina w Poznaniu ul. Sew. Mielżyńskiego 24, 1929;
• Dziesięć ballad o powsinogach beskidzkich, 1929;
• Głośniki płonące, 1929;
• Zegar słoneczny w chińskim ogrodzie, 1929;
• Chleb i wino, 1930;
• Duma o obronie Sigetu, 1932;
• Pieśń o Śląsku, 1933;
• Światła w okopach, 1933;
• Podsłuchy, 1933;
• Czarny dzień, 1935.

Proză:

Seria Żywot Mikołaja Srebrempisanego

• Godzina przed jutrznią, 1927;
• Z pod młyńskich kamieni, 1928;
• Cień nad falami, 1929;
• Zmory, 1935.

Emil Zegadłowicz

Date personale Născut 20 iulie 1888[1][2][3][4]  Bielsko-Biała, Polonia  Decedat 24 februarie 1941 (52 de ani)[5][1][2][3][4]  Sosnowiec, Polonia[6][7]  Cetățenie  Polonia  Ocupație lingvist poet traducător  Activitate Alma mater Universitatea Jagiellonă

·         1890: George al II-lea al Greciei din dinastia Oldenburg (1922-1923; 1935-1947) (d. 1947). A  fost fiul cel mai mare al Regelui Constantin I al Greciei și al prințesei Sofia de Prusia.

·         1890   S-a născut pictorul şi gravorul Italian Giorgio Morandi. (m. 18 iunie 1964)

·         1896: S-a născut Bitay Árpád, istoric literar maghiar din România, autorul unor traduceri din poezia română în limba maghiară, al unei al unei istorii a limbii române în limba maghiară şi al unei istorii a literaturii maghiare în limba română; (m. 1937). A desfăşurat o intensă activitate de cercetare, în principal în cele două discipline pe care le-a profesat la catedră: teoria câmpului electromagnetic şi prospecţiuni electrice; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1994).

·         1902: Sabba S. Ștefănescu, geofizician român (d. 1994).

·         1906: Călin Alupi, pictor și profesor de pictură român (d. 1988)

·         1912 - S-a născut poetul, prozatorul şi traducatorul Ştefan Popescu. (m. 16 ianuarie 1995)

·         1912: George Johnston, scriitor australian (d. 1970)

·     1919 - S-a născut Edmund Hillary, alpinist neozeelandez, primul care a escaladat Everestul, muntele cel mai inalt din lume, impreuna cu nepalezul Tenzing Norgay ;

Sir Edmund Percival Hillary – foto – ro.wikipedia.org

Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) alpinist și explorator neozeelandez, cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953. Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay.

Edmund Hillary si Tenzing Norgay – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

·         1927: S-a nascut la Hrupişta, in Grecia, Matilda Caragiu Marioţeanu, lingvist de origine aromana, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 şi membru titular din 2004. A fost sora marelui actor  Toma Caragiu. A publicat (în colaborare) trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini, utilizate în lumea întreagă. A decedat la data de 11 martie 2009, in Bucureşti.

Între 1933-1938 Matilda Caragiu Marioțeanu a urmat cursurile școlii primare din comuna Sarsânlar și orașul Silistra. A urmat liceul, într-o prima parte, la Silistra și l-a continuat la Bacău și Ploiești. În perioada 1947-1951 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, secția Limba și Literatura Română. În vara lui 1947 și-a obținut licența cu o lucrare despre „Influența dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din Republica Populară Română”.

În anii următor a obținut mai multe titluri printre care:

• Doctor în științe filologice în februarie 1967 cu teza „Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, conducător științific fiind Acad. Al Rosetti (publicată în 1968);
• membru corespondent al Academiei Române (din 12 noiembrie 1993);
• membru corespondent al Societé de Langue et de Littérature wallonnes, Belgia (din 2000);
• membru titular al Academiei Române (din 2004);

La 1 octombrie 1999 a primit titlul de Profesor Universitar Onorific pentru îndelungata și prestigioasa activitate didactică și științifică desfășurată la catedră, distincție oferită de Senatul Universității din București.

Din 1950, încă studentă fiind, a început să predea la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Aici a ținut un curs de dialectologie, urmând ca ulterior să țină cursuri de istorie a limbii române, gramatică istorică, gramatică comparată a limbilor romanice și așa mai departe. În perioada 1951-1982 trece prin toate gradele didactice, până la cel de profesor universitar. Între 1970-1973 este profesor-invitat la Universitatea din Salzburg, Austria, la „Institut für romanische Philologie”. S-a pensionat în 1982.

Opere:

Nu figurează aici multe din articolele de cultivare a limbii române sau de altă natură, publicate în ziare, reviste: „România literară”, „Tribuna României”, „Cinema” etc.; lipsesc, evident, emisiunile radiofonice, la rubricile: „Odă limbii române”, „Fonoteca de aur” etc.); și, mai ales, de televiziune, la rubricile: „Mult e dulce și frumoasă”, „Limba română”, „Cuvinte potrivite”, „Viața spirituală” etc.

• „Liturghier aromânesc. Manuscris anonim inedit”, Ed. Acad., București, 1962
• „Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, Ed. Acad., București, 1968
• „Crestomație Romanică” (sub conducerea lui Iorgu Iordan, lucrare colectivă), III, 1, capitolul Dialectul aromân, Ed. Acad., București, 1968
• „Compendiu de dialectologie română (nord- și sud-dunăreană)”, Ed. șt. și encicl., București, 1975
• „Dialectologie română” — în colaborare cu Ștefan Giosu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Romulus Todoran, (M. C. M.: dialectele aromân, meglenoromân, istroromân; textele dialectale aromâne; hărțile 2, 4, 5, 7, 8, 9, 17, 18); Ed. did. și ped., București, 1978
• „Rumänisch: Areallinguistik I. Dakorumänisch. Les aires linguistiques. I. Dacoroumain”, capitolul 198 din Lexikon Der Romanistischen Linguistik (LRL) — lucrare colectivă de mari proporții, editată de Günter Holtus, Michael Metzeltin și Christian Schmitt — Band/ Volume III, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1989, p. 405-423 (cu 4 hărți lingvistice dialectale dacoromâne și o hartă geografică a provinciilor istorice românești);
• Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice și actuale asupra aromânilor și asupra limbii lor(1993)
• Dicționar aromân (macedo-vlah) DOARO. A-D. Comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ și modern(1997)
• Toma Caragiu - Ipostaze (2003)
• Aromânii și aromâna în conștiința contemporană. Ediție bilingvă, Editura Academiei Române, ISBN 973-27-1317-8

Volume de versuri aromâne:

• Di nuntru și-di nafoarâ - Stihuri armânești / Din năuntru și din afară - Stihuri aromâne, Ediție bilingvă, Editura Cartea Românească, 1994^[4]
• Néuri. Zăpezi. Neiges (13 poeme în aromână, însoțite de tălmăcirea în dacoromână și franceză a autoarei), editura Logos, 2002; ISBN 973-8131-16-2^[5]
• Poeme aromâne, ediție trilingvă, Editura Academiei Române, 2006, ISBN 973-27-1416-6.

Matilda Caragiu Marioțeanu Membru titular al Academiei Române
Matilda Caragiu Marioțeanu
Date personale
Născută	20 iulie 1927[1]
Decedată	11 martie 2009 (81 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	filologă[*]
Activitate
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit”

* 1929: Kira Gorlaci (n. 20 iulie 1929, Ruzaevka[*], Rusia) a fost o cântăreață de operă moldoveancă de origine rusă (mezzo-soprană).

A făcut canto la Școala de Muzică cu Elena Gh. Arhanghelskaia (până în 1937), apoi a studiat la Școala Medie de Muzică a Conservatorului „P.I. Ceaikovski” (1947–1950) și a practicat iar canto la Conservatorul din Moscova^⁠(d) (1950–1955) la profesorii Elizaveta F. Petrenko (până în 1952) și E. Deboss-Soboleva (din 1953).

A fost solistă la Opera „N. Cernîșevski”^⁠(d) din Saratov, RSFSR (1955–1956) și la Opera Națională din Chișinău (1956–1985). Repertoriul său lirico-dramatic include operele:

• Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski
• Aida, Rigoletto, Trubadurul de Giuseppe Verdi
• Faust de Charles Gounod
• Madame Butterfly de Giacomo Puccini
• Vrăjitoarea
• Carmen de Georges Bizet
• Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
• Aurelia de D. Hersehfeld
• Eroica baladă de Alexei Stîrcea
• Glira de Gheorghe Neaga

Kira Gorlaci a colaborat cu dirijorii Leonid Hudolei, Isai Alterman^⁠(d), Aleksei Mocealov^⁠(d), Mihail Caftanat^⁠(d), Boris Miliutin^⁠(d)și cu soliștii I. Kogan, Leonid Boxan, Teodor Cuzminov, Nikolai Bașkatov, Parascovia Botezat, Mihai Munteanu, Constantin Cramarciuc și alții.

În 1974, a fost distinsă cu titlul „Artistă Emerită a RSSM”. 

Kira Gorlaci
Date personale
Născută	20 iulie 1929 (90 de ani)  Ruzaevka[*], Rusia
Ocupație	cântăreață de operă
Activitate
Alma mater	Conservatorul din Moscova[*

·         1930 - S-a născut scriitorul Iuliu Raţiu, cunoscut în special ca autor şi promotor al literaturii şi presei pentru copii şi tineret din România (m. 18 iul. 2009)

* 1932: Nam June Paik (n. 20 iulie 1932 în Seoul, Coreea de Sud - d. 29 ianuarie 2006 în Miami, Florida, SUA) a fost un muzician și artist plasticamerican originar din Coreea de Sud, unul dintre părinții artei video și mediale apărută în anii 1960.

·         1933: Ciprian Foiaș (n. 20 iulie 1933,^[1] Reșița, România – d. 22 martie 2020,^[2] Tempe, Arizona, SUA^[3]) a fost un matematician american de origine română, membru de onoare al Academiei Române din 1994  A parcurs învățământul primar și secundar în orașul natal, unde s-a distins cu premii la olimpiadele de matematică. În 1955 este absolvent al Universității din București.

Preia funcția de șef de cabinet al profesorului Miron Nicolescu la Catedra de Calcul Diferențial și Integral. În 1961 obține doctoratul în matematică.

În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1962 lector. În 1963 prea funcția de conferențiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit șef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.

A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București (1966–1979), la Universitatea Paris-Sud 11 (1979–1983) și la Indiana University (din 1983 până la pensionare).

Începând cu anul 2000, a fost profesor și cercetător la Texas A&M University, unde a fost Distinguished Professor.^[5]

A murit la Tempe, Arizona, pe 22 martie 2020.

Opera sa este inclusă în domeniul ecuațiilor diferențiale. S-a ocupat de soluțiile aproape periodice ale sistemelor parabolice. În domeniul analizei funcționale a generalizat teorema de aproximare a lui Einar Hille referitor la semigrupurile de operatori liniari.

A demonstrat o teoremă a lui Yosida. În teza sa de doctorat a studiat spațiile vectoriale pseudotopologice.

A întocmit diferite lucrări de nomografie. A susținut mai multe comunicări din domeniul analizei funcționale în Ungaria (la Budapesta, Debrețin, Szeged).

În lucrările sale și ale colaboratorilor sunt analizate, completate, generalizate sau utilizate teoreme ale unor matematicieni ca: Denjoy, Banach, Cauchy, J. von Neumann, Hilbert, Stieltjes, Riemann, Mikusinski, Navier, Stokes, J. Feldmann, G. C. Rota, Poisson și alții.

Descoperirile sale sunt citate de matematicieni ca: Krasnoselski, Halperin, Schreiber, Kostucenko, L. Maté, Rogel Bodel etc. Multe din scrierile sale au fost publicate în colaborare cu Béla Szőkefalvi-Nagy, Solomon Marcus și Nicolae Dinculeanu.

„Constanta Foias” este numită după el. Ciprian Foiaș este listat ca cercetător ISI extrem de citat. Împreună cu Béla Szőkefalvi-Nagy, Foiaș a demonstrat teorema de ridicare a comutanților^⁠

Ciprian Foiaș

Date personale Născut 20 iulie 1933[1]  Reșița, România  Decedat 22 martie 2020 (86 de ani)[2]  Tempe, Arizona, SUA  Naționalitate  România Cetățenie  România  SUA  Ocupație matematician profesor universitar[*]  Activitate Rezidență  SUA Domeniu matematică Instituție Texas A&M University[*] Universitatea din București Universitatea Statului Indiana Universitatea Paris-Sud[*]   Alma Mater Universitatea din București   Conducător de doctorat Miron Nicolescu Doctoranzi Adrian Ocneanu Florian Potra Edriss Titi Dan Virgil Voiculescu László Zsidó Jesenko Vukadinovic Costel Peligrad Constantin Onica Eric Olson Igor Kukavica Luan Hoang Caixing Gu Zoran Grujic Alp Eden Radu Dascaliuc Alexey Cheskidov Animikh Biswas Premii Norbert Wiener Prize in Applied Mathematics (1995)  Membru de onoare al Academiei Române

·         1933 - S-a născut scriitorul Valentin Şerbu ("Fantastica deltă", "Provinciale","Expediţia") (m.29.01.1994).

·         1934: Uwe Johnson, scriitor german (d. 1984)

·         1935 - S-a născut Sleepy (Thomas Paulsley) La Beef, cântăreţ rockabilly american.
* 1937: Ilie Datcu (n. 20 iulie 1937, Sibiu, România) este un fost fotbalist român, care a jucat ca portar în echipa națională de fotbal a României în perioada 1963 - 1967.

Ilie Datcu a jucat la următoarele cluburi:

• Constructorul București (1950-1954)
• Metalul Câmpina (1955)
• Progresul București (1956)
• Pompierul București (1958-1959)
• Dinamo Obor București (1959-1961)
• Dinamo București (1961-1969)
• Fenerbahçe (1969-1975).

Din 1976, Ilie Datcu a fost antrenorul echipei Fenerbahçe din Istanbul. Ilie Datcu a devenit cetățean turc din 1978 cu numele de İlyas Datça. Una din contribuțiile cele nmai importante ale lui Ilie Datcu a fost descoperirea celebrului portar turc Rüștü Reçber.

* 1938: Dan Pascu (n. 20 iulie 1938, Arad, România^[1]) este un astronom^[2]român stabilit în Statele Unite ale Americii, în copilărie, în martie 1941. ^[1]

Împreună cu P. Kenneth Seidelmann, William Baum și Douglas Currie, a descoperit, în 1980, prin observații de pe Pământ, un satelit natural al planetei Saturn, Calypso^[1], care evoluează ca troian al lui Saturn, în punctul Lagrange L₅.
* 1938: Ambrosiu Dimitrovici (n. 20 iulie 1838, Cernăuți - d. 3/15 iulie 1866, Cernăuți) a fost un publicist român, membru fondator al Academiei Române.  

Ambrosiu Dimitrovici
Date personale
Născut	20 iulie 1838  Cernăuți, Imperiul Austriac
Decedat	1866 (27 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist

·         1938: Natalie Wood (născută Natalia Nikolaevna Zaharenko la 20 iulie 1938– d. 29 noiembrie 1981), a fost o actriță americană de film. Natalie Wood a fost fiica imigranților ruși Nikolai Stepanovici Zaharenko și Maria Stepanovna. Natalie Wood a fost căsătorită de două ori cu actorul Robert Wagner.

În ziua de 29 noiembrie 1981, în timp ce naviga în zona insulei Catalina, împreună cu soțul său în iahtul Splendour, pe care îl posedau, având la bord pe Christopher Walken, cu care juca în filmul „Brainstorm”, și pe căpitanul iahtului, Dennis Davern, în condiții încă neelucidate, actrița a căzut în ocean și s-a înecat  

Natalie Wood

Wood în 1963 Date personale Nume la naștere Natașa Nikolaevna Zaharenko Născută 20 iulie 1938 San Francisco, California, SUA Decedată 29 noiembrie 1981 (43 de ani) Santa Catalina Island, California, SUA Înmormântată Westwood Village Memorial Park Cemetery[*]  Cauza decesului Înec Frați și surori Lana Wood[*]  Căsătorită cu Robert Wagner (c. 1957–62) Richard Gregson (c. 1969–72) Robert Wagner (c. 1972–81) Copii Natasha Gregson (b. 1970) Courtney Wagner (b. 1974) Cetățenie  SUA  Religie Biserica Ortodoxă  Ocupație Actriță Activitate Alte nume Natasha Gurdin Natalie Wood Wagner Educație Van Nuys High School Alma mater Van Nuys High School[*]   Ani de activitate 1943–1981 Organizație Warner Bros.   Rude Lana Wood (soră)

·         1938 - S-a născut Jo Ann Campbell, cântăreaţă americană.
* 1938: Diana Rigg, DBE (n. 20 iulie 1938 in Doncaster, Anglia) este o actriță și o profesoară universitară, de naționalitate engleză.

Rigg, Diana

Diana Rigg Date personale Născută 20 iulie 1938 Doncaster, England Căsătorită cu Menachem Gueffen[*] (1973–1976)[2] Archie Stirling[*] (1982–1990)  Copii Rachael Stirling[*]  Cetățenie  Regatul Unit  Ocupație actriță în anii 60' Activitate Domiciliu Hammersmith[*]   Alma mater Royal Academy of Dramatic Art[1]   Organizație Universitatea Oxford   Premii Dame Commander of the Order of the British Empire[*] Premiul Tony pentru cea mai bună actriță într-o piesă de teatru[*] (1994) Ordinul Imperiului Britanic

* 1938: Heinz Strehl (n. 20 iulie 1938 în Kalchreuth - d. 11 august 1986) a fost un fotbalist german care a câștigat titlul în Germania de Vest în 1961, Cupa în 1962 și Bundesliga în 1968, toate cu 1. FC Nuremberg. Era un jucător rezistent cu fiind un bun pasator și având un joc de cap bun.^[1] Este jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise în primul eșalon german pentru 1. FC Nuremberg, 76. S-a aflat constant printre golgeterii Germaniei și a fost unul din cei cinci golgeteri ai Cupei Campionilor Europeni în ediția din 1961-1962 cu șapte reușite.^[2] A debutat la echipa națională într-un meci cu Iugoslavia, în care a înscris o triplă. A murit din cauza unei insuficienței cardiace.

·         1940: Dan Voiculescu, compozitor român (d. 2009)

* 1940: Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul- d. 3 ianuarie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut regizor de film, actor de teatru și film din Republica Moldova. Vasile Brescanu s-a născut la data de 20 iulie 1940 în satul Gotești (județul Cahul). A studiat la Institutul de Arte "Gavril Musicescu" din Chișinău (1959-1963), specializarea actor de teatru și film și apoi la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova - VGIK (1965-1970), specializarea regie film.

În perioada 1957-1958 a lucrat ca învățător în satul Lingura (raionul Baimaclia), apoi ca ziarist în orașul Căușeni, aici începându-și activitatea de creație în teatrul de amatori. Dupa absolvirea Facultății de artă teatrală, este angajat ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău.

A debutat pe marele ecran cu un o interpretare strălucită în filmul lui Emil Loteanu Așteptați-ne în zori (având rolul lui Vlaicu). După absolvirea VGIK, revine în cadrul studioului "Moldova-film" și continuă să joace în filme. Cele mai apreciate roluri ca actor le-a avut în filmele: Așteptați-ne în zori (1963) și Hai, murgule, hai! (1989). În paralel, lucrează și ca regizor de film, fiind foarte apreciat în această calitate.

Vasile Brescanu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul republican de filme desfășurat în orașul Chișinău (ed. I, 1980) pentru filmul Emisarul serviciului secret (1979). În anul 1991 a primit titlul de Maestru în artă.

În ultimii ani ai vieții a fost bolnav de cancer. A decedat la Chișinău, în 3 ianuarie 2010.  

Actor

• 1963 Așteptați-ne în zori - Vlaicu;
• 1963 Evadat de sub escortă - Ștefan Brebu;
• 1966 Tunelul (Туннель) - coproductie româno-sovietică;
• 1969 Nuntă la palat - Manolache;
• 1970 Explozie cu efect întârziat (Взрыв замедленного действия) - Valentin;
• 1975 Calul, pușca și nevasta (Конь, ружьё и вольный ветер) - Constantin;
• 1975 Nicușor, un adolescent dificil (Никушор из племени ТВ) - tatăl lui Nicușor;
• 1976 Nu crede țipătului păsării de noapte (Не верь крику ночной птицы) - Vasile Căruntu;
• 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра) - Krupenski, alias Marin;
• 1989 Hai, murgule, hai! (1989);
• 1989 Durerea, Tudorel (1989) ș.a.

Regizor

• 1969 Priveghiul mărginașului - scurt metraj
• 1971 Ultimul fort
• 1972 Băieți de dobă - film TV
• 1974 Toate dovezile împotrivă (Все улики против него)
• 1976 Favoritul (Фаворит)
• 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра)
• 1981 Greșeala lui Tony Wendis (Ошибка Тони Вендиса) - film TV, 2 episoade
• 1985 De întoarcere uitați (О возвращении забыть)
• 1986 Tunul de lemn (Деревянная пушка)
• 1986 Un autobuz în ploaie (2 episoade) - film TV
• 1994 Jolly Alon - serial (4 episoade) - film TV
• 1997 O singură zi - scurt metraj   

  Vasile Brescanu
  Date personale
  Născut	20 iulie 1940 satul Gotești, județul interbelic Cahul
  Decedat	3 ianuarie 2010 Chișinău
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
  Cetățenie	Uniunea Sovietică  Republica Moldova
  Ocupație	regizor de film actor

* 1941: Vladimir Veber (în rusă Владимир Владимирович Вебер, transliterat: Vladimir Vladimirovici Veber; n. 20 iulie 1941,^[2] Omsk, RSFS Rusă, URSS^[1]) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist moldovean de origine rusă. Vladimir Veber a jucat pe postul de portar la câteva echipe, printre care și Moldova Chișinău. După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor, conducând câteva cluburi și naționalele Siriei și Libanului. Ulterior a activat și ca antrenor de portari, inclusiv la naționala Moldovei. În prezent este antrenor interimar al clubului Milsami Orhei (din 3 noiembrie 2015),^[3] iar anterior a fost consultantul președintelui echipei.

·         1942: S-a născut publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu. A fost pentru scurt timp ministru al reformei în Cabinetul Ciorbea (din decembrie 1997 până în aprilie 1998).

* 1943 - La Copăceni, județul Bălți, Basarabia, s-a născut Adrian Păunescu, poet, publicist şi om politic român.

Adrian Păunescu – foto – ro.wikipedia.org

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. Este unul din cei mai prolifici poeţi români contemporani. Deşi născut în Basarabia (în Republica Moldova de astăzi), Păunescu s-a refugiat în județul Dolj cu familia după revenirea sovieticilor în 1944. A debutat ca poet în 1960.

Din 1973 conduce Cenaclul “Flacăra” și revistele, pe care l-a înfiinţat, care au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stînga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism. Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera “subversivi” au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985.

* 1947 - S-a nascut Carlos Santana, chitarist american de renume, născut în Mexic.