Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
miercuri, 14 iulie 2021
1. /15 IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri (parțial)
Evenimente
·1099 -Asediul Ierusalimului– Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase, de armata cruciaţilor conduşi de Godefroy de Bouillon.
La 15 iulie 1099 trupele aliate ale Primei Cruciade au cucerit Ierusalimul din mîinile califului Egiptului. Cruciaţii s-au apropiat de Ierusalim în număr de doar 20.000, şi aceştia istoviţi de doi ani de război, boli, foame etc. Comandanţii principali rămaşi au fost Raymond de Toulouse, Robert de Normandia şi Godfrey de Bouillon, la care s-a alăturat mai apoi Tancred.
Atunci a sosit ajutor de la genovezi şi pizani, care au adus produse şi unelte necesare pentru asediu. Cruciaţii au nimicit foarte mulţi musulmani şi au distrus în cetatea tot ce amintea de islam. Toti aparatorii musulmani si evrei ai Ierusalimului au fost ucisi, unele cronicii vorbind de cca.100000 de morti intre locuitorii orasului.
S-au iscat neînţelegeri între cruciați pe seama organizării administrative a Ierusalimului, o partidă era pentru crearea unei republici bisericeşti cu patriarhul în frunte, cea din urmă, care a şi cîştigat, pleda pentru o administrare feudală obişnuită. Raymond şi Robert, din considerente moral-religioase au refuzat conducerea cetăţii. Aceasta i-a revenit lui Godfrey de Bouillon, fratele căruia stăpînea Edessa.
Asediul Ierusalimului (1099) – Guillaume de Tyr (1130 – 29 septembrie 1186) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bineînţeles două formaţiuni statale în frunte cu occidentali, dar mai ales din aceeaşi familie, era foarte nepotrivită pentru interesele Imperiului Bizantin, la care se adaugă şi stăpînirea lui Bohemond asupra Antiohiei (vrajba dintre bizantini şi normanzi, reprezentantul cărora era cel din urmă). Începutul primei cruciade este legat de cuvîntarea papei Urban II la sinodul de la Clermont (noiembrie 1095).
Însă rolul papei pentru declanşarea cruciadei a fost destul de restrîns: el a promis că biserica va proteja proprietatea cruciaţilor, a cerut să fie încetate războaiele interne şi a poruncit episcopului Ademar (+1098, în timpul asediului Antiohiei) să fie legatul papal în cruciadă. Ideea unei cruciade a devenit foarte populară, atît printre oamenii din clasele superioare, cît şi printre oamenii simpli – unii ademeniţi de bani şi putere, cei din urmă – de propovăduirile despre eliberarea locurilor sfinte de păgîni, sau pur şi simplu de dorinţa de război şi aventuri.
·1149 - A fost reconstruitaBiserica Sfântului Mormântdin Ierusalim.
Biserica Sfântului Mormânt – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri, ultima mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc.
Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi o dată în plus distrusă de califul Al-Hakim Bi-Amr în 1009; după aceea, a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea, si mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi; biserica actuală e reconstrucția care datează din 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu.
Locul este venerat ca fiind Golgota, dealul pe care Isus a fost crucificat,și se spune că a colo este și locul în care Isus a fost înmormântat (sepulcrul), însă istoricii contestă tradiția care e relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă localizare pentru Golgota), apărută o dată cu implicarea împăratului Constantin I.
·1235 - Împăratul Frederic al II-lea s-a căsătorit la Worms cu Isabella a Angliei, sora regelui Henric al III-lea.
Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona – d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor (1175-1218).
Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.
·1240 -Bătălia de pe Neva , parte dinRăzboiul Suedo-Novgorodean– Victoria armatei Novgorodului, condusa de cneazul Aleksandr Nevski, asupra armatelor suedeze.
Bătălia de pe Neva (î15 iulie 1240) Parte din Războiul Suedo-Novgorodean – Aleksandr Nevski luptând cu suedezii, de Boris Ceoriko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de pe Neva s-a dat între Republica Novgorodoului și armatele suedeze pe râul Neva, lângă așezarea Ust-Ijora, la 15 iulie 1240. Scopul invaziei suedeze era probabil acela de a cuceri gurile Nevei și orașul Ladoga și, deci, cea mai importantă parte a drumului comercial dintre varegi și greci, care se afla sub controlul Novgorodului de peste o sută de ani. Bătălia a făcut parte din războiul medieval suedo-novgorodean.
·1410 -Bătălia de la Grunwald, parte aRăzboiului Polono-Lituaniano-Teutonic– Înfrângerea cavalerilor teutoni de către forţele unite ale polonezilor şi lituanienilor, sprijiniţi de ruşi, cehi, moldoveni, tătari.
Bătălia de la Grunwald (15 iulie 1410) – Parte a Războiului Polono-Lituaniano-Teutonic – Pictură de Jan Matejko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Grunwald sau Bătălia de la Tannenberg a avut loc pe 15 iulie 1410 între Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei și aliații lor pe de-o parte și Cavalerii teutoni pe de altă parte. A fost bătălia decisivă a războiului polono-lituaniano-teutonic și una dintre cele mai mari bătălii ale evului mediu european. Cavalerii teutoni au fost învinși în mod decisiv în această bătălie și nu și-au mai revenit niciodată. Puținele mărturii care s-au păstrat sunt contradictorii. Bătălia a avut loc în zona unor sate mici, numele bătăliei fiind diferit în funcție de limbă.
·1514: Bătălia de la Timișoara: Conflict armat între răsculaţii transilvăneni şi oastea voievodului Ioan Zápolya (1510 – 1526).Papa Leon X (1513 – 1521) a lansat un apel la cruciada antiotomană, idee susţinută şi popularizată de arhiepiscopul de Strigoniu, Toma Bakócz. La chemarea primatului s-au înrolat mulţimi de oameni, din toate categoriile sociale, în special ţărani şi orăşeni săraci, care întrevedeau în cruciadă o şansă în ameliorarea situaţiei în care se aflau. În perioada 16 aprilie – 24 aprilie 1514 s-au strâns pe Câmpia Rákos, de lângă Buda, în jur de 40 000 de oameni, în fruntea cărora a fost numit comandant nobilul secui Gheorghe Doja. Alături de aceasta, s-au format şi alte tabere, la Alba Regală, Kalocsa, Oradea şi în alte oraşe transilvănene. Speriaţi de eventualitatea înarmării ţăranilor şi, mai ales, din cauza reducerii mâinii de lucru, nobilii au cerut măsuri pentru stoparea acestui fenomen. Toma Bakócz a hotărât dizolvarea oastei de la Buda şi le-a cerut oamenilor să se întoarcă la casele lor, în caz contrar vor fi excomunicaţi.Rezultatul a avut un efect contrar aşteptărilor, cei mai mulţi s-au răsculat împotriva autorităţilor, iar Gheorghe Doja a trecut de partea răsculaţilor, organizându-i ca pe o oaste profesionistă. Aceasta a fost împărţită în trei grupuri: unul, condus de Ambrosiu Szálereszi, rămâne la Rákos pentru a supraveghea oastea nobiliară, altul,împărţit la rândul lui în trei, este trimis în nord şi sud pentru a răscula ţărănimea, iar cel mai important, la comanda căruia se aflau fraţii Gheorghe şi Grigore Doja, trece Tisa şi pătrunde în Transilvania.Aici, oastea urmează trei direcţii: spre Crişul Alb şi văile Mureşului şi Someşului. Primele forţe nobiliare sunt înfrânte de către fraţii Doja, la Apateu, Nădlac şi Cenad (episcopul Nicolae Csáki şi comitele Petru Ravazdy sunt ucişi în chinuri). În mai – iunie 1514 sunt cucerite localităţile din Vestul Transilvaniei: Szeghed, Cenad, Nădlac, Şiria, Lipova şi Arad, iar preotul Laurenţiu Mészároş ocupă Clujul, Turda, Dej sau Bistriţa. Toată Transilvania a fost cuprinsă de revolte ale nemulţumiţilor.Nobilii s-au repliat în jurul voievodului Ioan Zápolya, care pregăteşte armata. Doja, aşteptându-se la o confruntare cu oastea Transilvaniei, îşi aşază oastea între Lipova şi Timişoara. Răsculaţii au început asediul Timişoarei, bombardează zidurile şi încearcă să abată cursul râului Bega cu ajutorul unor şanţuri. Cetatea, comandată de comitele Ştefan Báthory, rezistă. Armatele nobiliare se repliază şi înconjoară pe asediatori. În ziua de 15 iulie 1514 se dă lupta hotărâtoare. Detaşamentele ţărăneşti, conduse de fraţii Doja şi Laurenţiu Mészároş, atacă, dorind să iasă din încercuire, dar, inferioare numeric şi prost echipate, sunt nimicite de cavaleria lui Zápolya.Cu excepţia conducătorilor, toţi prizonierii sunt ucişi. Gheorghe Doja şi ceilalţi comandanţi sunt executaţi, la 20 iulie 1514, în chinuri. Cele mai importante urmări ale acestei mişcări au fost reactualizarea înţelegerii naţiunilor privilegiate, Unio Trium Nationum, şi legarea ţăranilor de glie, prin Tripartitum-ul lui Ştefan Werböczi.Evenimentele din 1514 au slăbit mult Regatul Ungariei, el nu a mai putut face faţă atacului otoman şi, în bătălia de la Mohács (1526), armata a fost zdrobită şi statul desfiinţat (1541).
·1643: Capitanul olandez Martin Geritson Fritz, de pe vasul Castracum, a descoperit Insula Sahalin.
·1653: Se desfasoara lupta de la Sirca, in urma careia Gheorghe Stefan il infrange pe Vasile Lupu silindu-l sa se retraga peste Nistru si si sa ceara sprijinul cazacilor lui Timus Hmelnitki care intra in Moldova si ocupa Suceava.
·1799, căpitanul francez Pierre-François Bouchard a descoperit ,,Piatra din Rosetta”, o stelă egipteană datând din anul 195 î.Hr. mai precis din timpul domniei faraonului Ptolemeu al V-lea, stelă care a permis descifrarea hieroglifelor egiptene de către celebrul cercetător francez Jean-François Champollion. Piatra a fost descoperită în oraşul egiptean Rosetta, situat în delta Nilului, în apropierea Mării Mediterana, în timpul expediţiei franceze, conduse de Napoleon Bonaparte în Egipt. Piatra este din granit negru, are formă rectangulară și are trei inscripţii, în trei scrieri antice diferite, anume în hieroglifică, demotică şi greacă. Ea a fost descoperită în timpul lucrărilor la un fort, fiind găsită în fundația unei vechi cetăți arabe, unde fusese folosită ca și material de construcție. Importanța acestei pietre a fost sesizată imediat, deoarece textul grecesc de pe stelă specifică explicit că în toate cele trei versiuni este vorba despre același text. Între anii 1799 si 1801, piatra a fost păstrată și studiată la Cairo, unde au fost realizate și primele sale copii, iar în anul 1801, la retragerea armatei franceze, a fost reținută de către trupele engleze staționate în Egipt, apoi a fost dusă în Anglia și expusa la British Museum, unde se află și astăzi.
·1815, Imparatul Napoleon s-a predat la bordul navei de razboi engleze Bellerophon. Napoleon a fost exilat pe insula Sfânta Elena. Născut în Corsica, Napoleon şi-a petrecut ultimii şase ani din viaţă pe insula Sfânta Elena, sub supraveghere britanică.
·1845: In Singapore apare primul numar al unuia dintre cele mai vechi ziare de limba engleza care a supravietuit pana astazi: “The Straits Times”.
·1858: Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele "Cap de bour" a căror primă emisiune cuprindea patru timbre. De aceea ziua de 15 iulie este si Ziua marcii postale romanesti.
·1888: A aparut ziarul Adevărul. Este un cotidian central înființat în 1888 de Alexandru Beldiman care a apărut la Bucuresti până la 21 noiembrie 1916 și, după Primul razboi Mondial, de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937. În primele zile de după Revolutia din 1989, ziarul Scînteia, oficios al PCR, și-a schimbat denumirea mai întâi în „Scînteia Poporului” (sub care au apărut 2 numere), iar apoi în „Adevărul”, comitetul redacțional rămânând inițial același.
·1888 - Stratovulcanul Muntele Bandai a erupt omorând aproximativ 500 de oameni, în prefectura Fukushima, Japonia.
Muntele Bandai la răsărit de soare
Muntele Bandai, de asemenea cunoscut și ca Aizu-Bandai-san, Aizu-Fuji și Aizu-ne, este un stratovulcan de pe Insula Honshū, Prefectura Fukushima, Japonia. Muntele Bandai este vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție (peste 6000 m). Într-o erupție majoră din 15 iulie 1888, partea de nord și est a calderei sale s-a prăbușit într-o alunecare de teren masivă, formând două lacuri, Hibara-ko și Onogawa-ko, precum și mai multe lacuri minore numite Goshiki-numa, sau Cinci Lacuri colorate. Erupția a durat doar două ore. Lacurile formate de acest cataclism au devenit cunoscute ca Urabandai sau Bandai-kōgen, și au devenit o destinație turistică populară.
·1895 - În această zi Rudolf Diesel a aplicat la Oficiul de Patente American pentru a îşi autentifica motorul cu combustie internă care îi poarte numele. Cererea sa a primit certificatul de originalitate în luna August 1898, francezul cu gene germane devenind astfel inventatorul acestui tip de motor tot mai popular în ultimele decenii (ca principiu de funcţionare, nu ca aplicaţie în sine).Motorul pe care Diesel l-a inventat, destul de primitiv ca funcţionare, format dintr-un piston lung de 3 metri şi o cameră de ardere. Acesta a fost primul motor care nu avea nevoie de scânteie pentru a se aprinde, arderea fiind declanşată prin compresie. Faţă de motoarele pe aburi, care aveau o eficienţă de 10% (adică doar 10% din căldura degajată rezulta în mişcare) motorul Diesel avea o eficienţă de 75%, fiind un pas uriaş.Nu vă gândiţi însă că acest motor putea fi montat pe automobile, fiind mult prea mare şi primele sale aplicaţii au fost ca pompe pentru apă, generatoare de energie electrică, în mine, în uzine şi prima data pe navele transoceanice. Ulterior motoarele Diesel, mult îmbunătăţite însă, au propulsat camioane şi apoi automobile personale.
·1913: Se desfasoara Conferinta de pace de la Bucuresti prin in urma careia Romania primeste “Cadrilaterul” (sudul Dobrogei), ocupat de Bulgaria.
·1933: A fost semnat, la Roma, Pactul de înţelegere a celor patru puteri (Anglia, Franţa, Germania, Italia), prin care se urmărea instaurarea unui directorat al acestor tari în problemele europene. În cele din urmă, pactul a eşuat.
·1936: A apărut, la București, săptămânalul "Cuget clar", revistă de direcție literară, artistică și culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
·1940: Hitler ii adreseaza regelui Carol al II-lea o scrisoare prin care ii cere, pe un ton ultimativ, sa faca unele concesii Ungariei horthyste.
·1946 – În Romania se da un Decret-lege privind alegerile pentru Adunarea Deputatilor, prin care se prevede ca dreptul de vot este universal, egal, direct si secret pentru toti cetatenii tarii de la varsta de 21 de ani in sus (se acorda pentru prima data in istoria Romaniei dreptul de a alege si a fi ales pentru femei si militari).
S-a desfiintat Senatul si a fost infiintata Adunarea Deputatilor, parlament unicameral, in care puteau fi alesi deputati, cetatenii cu varste de peste 25 de ani. Se interzicea dreptul de a alege si a fi alesi “dusmanilor poporului”, “elementelor fasciste, hitleriste, legionare”, celor care au ocupat “functii de raspundere in aparatul de stat al maresalului Ion Antonescu sau care au cerut sa lupte voluntar impotriva Natiunilor Unite” etc. Prin introducerea sistemului unicameral si anularea prerogativei Regelui de a dizolva Parlamentul este incalcata Constitutia din 1923, repusa in vigoare in 1944.
·1955: 18 laureați ai Premiului Nobel semnează o declarație împotriva armelor nucleare; mai târziu declarația a fost semnată de alți 34 laureați Nobel. Premiile Nobel au fost create de savantul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității„.Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.
·1962: Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.
·1964: S-a înființat, la București, studioul cinematografic "Animafilm".
·1973: La Roma, tânărul în vârstă de 17 de ani, John Paul Getty III a fost răpit. Autorii au cerut o răscumpărare de 17 milioane de lire sterline. Bunicul său, miliardarul Jean Paul Getty a refuzat plata și a primit un plic conținând o șuviță de păr și o ureche umană. În cele din urmă bunicul a negociat recompensa la suma de 2 milioane de lire sterline, iar Getty III a fost găsit viu în sudul Italiei, pe 15 decembrie 1973.
·1975 - A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj din istoria cosmonauticii, Apollo–Soyuz, proiect comun SUA-URSS.
Soyuz crew pictured with the Apollo crew Left to right: Slayton, Stafford, Brand, Leonov, Kubasov – foto preluat de pe en.wikipedia.org
* 1996 - Prinţul Charles al Marii Britanii şi Prinţesa Diana au semnat actele de divorţ.
·1997 - Slobodan Milošević este ales președinte al RF Iugoslavia. Este învestit în funcție la 25 iulie 1997.
Slobodan Milošević – foto: europeanul.org
Slobodan Milošević (20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. A fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999.
A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat.
Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.
·1999: Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989. Pe 16 septembrie 2010, Chițac a fost eliberat din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce a obținut acordul instanței pe motive medicale. Pe 1 noiembrie 2010, fostul general-colonel în rezervă Mihai Chițac, care peste trei zile ar fi împlinit 82 de ani a murit la Spitalul Militar din Capitală în urma unui stop cardio-respirator. La 20 mai 2014, după cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.
·2003: Ia naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia. * 2016 -A avut loc o lovitură de stat în Turcia organizată de un grup de militari din cadrul Forțelor armate.
After coup nightly demonstration of president Erdoğan supporters, Istanbul – foto preluat de pe en.wikipedia.org
La 15 iulie 2016 a avut loc o tentativă eșuată de lovitură de stat în Turcia organizată de Consiliul Păcii, un grup de militari din cadrul Forțelor armate ale Turciei. Lovitura de stat a fost confirmată atât de prim-ministrul Binali Yıldırım, cât și de președintele Recep Tayyip Erdoğan care a chemat populația în stradă. Șeful Statului Major Hulusi Akar a fost luat ostatic, apoi a fost eliberat. Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara și Istanbul în timpul confruntărilor.
Un elicopter a lansat o bombă deasupra Parlamentului turc de la Ankara. De asemenea Palatul Prezidențial a fost atacat cu bombe. A fost declarată legea marțială pe întreg teritoriul turc.
Televiziunea națională TRT 1 a fost ocupată de militari turci care au anunțat că Turcia este “condusă în prezent de Consiliul Păcii, care va asigura siguranța populației”. Frontiera cu Bulgaria a fost închisă, iar armata elenă a fost pusă sub stare de alertă la granița cu Turcia.
Un grup de peste 50 de militari au blocat Podul Bosfor și Podul Fatih Sultan Mehmet. S-au auzit focuri de armă lângă cele mai importante aeroporturi din Ankara și Istanbul.
Președintele Erdoğan l-a acuzat pe Fethullah Gulen (care este auto-exilat în Pennsylvania) pentru organizarea acestei lovituri de stat, deși gruparea acestuia a condamnat lovitura. Turcia a cerut (ulterior loviturii de stat) Statelor Unite să-l extrădeze pe Gülen.
Lovitura de stat este condamnată de principalele partide din Turcia și de comunitatea internațională. La 16 iulie 2016, dimineața, Reuters a transmis că lovitura de stat pare să fi eșuat.
Nașteri
·1573: Ingo Jones, arhitect englez, restauratorul catedralei St. Paul din Marea Britanie (d. 1652)
·1606 - S-a nascut genialul pictor olandez Rembrandt van Rijn (”Lectia de anatomie”, “Rondul de noapte”, “Pelerinii din Emaus”); (d. 4.10.1669).
Rembrandt – Self-Portrait with Beret and Turned-Up Collar (1659), National Gallery of Art, Washington, D.C. – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – d. 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit “vârsta de aur olandeză“, timp în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul.
Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost “singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).
Când Ernst a moștenit ducatul de Saxa-Altenburg (1672), el l-a numit pe Frederic regent al ducatului. În 1674 Ernst, care era bolnav, l-a numit pe Frederic regent al tuturor landurilor. După decesul tatălui său (1675), Frederic și-a asumat tronul ambelor ducate. Totuși, pe baza dreptului casei familiei sale, el a trebuit să permită celor șase frați mai mici să ia parte la guvernare. La început, au fost de acord pentru o guvernare în comun a celor șapte frați la Schloss Friedenstein; acest aranjament a durat însă numai până în 1676.
Frederic a continuat munca tatălui său. În scopul de a preveni litigii viitoare între urmașii lui, el a stabilit în 1685 dreptul primului născut pe linei masculină (cu acord imperial acordat în 1688). În jurul anului 1680 el s-a stabilit la Friedrichswerth Lustschloss, în apropiere de Erffa, la aproximativ 20 km de Gotha, care a fost redenumit în onoarea lui, Friedrichswerth.
În 1683 Frederic a creat (există și astăzi) Teatrul din Gotha (Gothaer Schloßtheater). Jurnalele ținute de Frederic au devenit una dintre cele mai importante surse ale timpului său. El a luat parte la Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman și la Războiul Marii Alianțe împotriva Franței. A ruinat finanțele ducatelor mici folosindu-le pentru a menține o armată permanentă, care în momentul morții sale număra peste 10.000 de oameni.
Vizita regelui Ludovic al XV-lea al Franței la Madame Louise a Franței, carmelită la Saint-Denis, ulei de Maxime Le Boucher
Louise Marie s-a născut la Palatul Versailles la 15 iulie 1737. La curte era cunoscută drept Madame Septième[2](una din cele șapte surori mai mari murise înaintea nașterii sale), Madame Dernière și mai târziu Madame Louise.[3]. A crescut la Abația Fontevraud cu alte trei surori, Madame Victoire, Madame Sophie și Madame Thérèse (care a murit la vârsta de opt ani la Fontevraud).
Nici unul dintre proiectele de căsătorie făcute de tatăl ei pentru ea nu s-a fructificat iar Louise Marie a căutat refugiul în religie. S-a întors la curtea tatălui ei în 1750, la vârsta de 13 ani, unde a stat pentru următorii douăzeci de ani și unde a confruntat moartea surorii ei mai mari, Madame Henriette în 1752, a asistat la nașterea nepoatelor și nepoților ei, la tentativa de asasinare a tatălui ei în 1757, la ascensiunea metresei regelui, Madame du Barry, la construirea Petit Trianon; moartea surorii ei mai mari, Madame Infante, și, în final, la moartea mamei sale, regina Maria Leszczyńska.
În 1770, în amuzamentul general, Louise și-a rugat tatăl să-i permită să devină călugăriță carmelită.[4][5].
A intrat la mânăstirea Saint-Denis[6], unde regula ordinului a fost urmată strict luându-și numele de Thérèse a Sfântului Augustin. Un an mai târziu, în 1771, a fost acceptată în ordin.
A fost maică superioară[7], din 1773 până în 1779, iar a doua oară în 1785. A intervenit la tatăl ei pentru a permite carmelitelor austriece persecutate de împăratul Iosif al II-lea să intre în Franța.
A murit la Saint-Denis, suferind de complicații la stomac. Ultimele ei cuvinte au fost:
Au paradis! Vite! Au grand galop!" ("Spre rai! Repede! În galop!)
Împreună cu alte morminte regale, rămășițele ei au fost profanate în timpul Revoluției franceze. Papa Pius al IX-lea a declarat-o "venerabilă" la 19 iunie 1873.
Franz Frederic a primit o educație particulară, completă și atentă. Ca rezultat al acestei pregătiri, el a devenit un vast connoisseur. Este considerat cel mai mare colecționar de cărți și ilustrații printre ducii de Saxa-Coburg-Saalfeld (mai târziu Gotha). A pus bazele unei colecții de 300.000 de gravuri în 1775, care poate fi vizitată și astăzi la "Veste Coburg" și a echipat biblioteca de reședință cu o vastă colecție de carte. În 1805 el a cumpărat înapoi Schloss Rosenau ca reședință de vară pentru familia lui; din cauza unei administrări a datoriilor de la tatăl său, Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, proprietatea a trecut în afara familiei.
În Hildburghausen la 6 martie 1776, Franz Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Ernst Frederick III Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen. Ea a murit la 28 octombrie 1776 la numai șapte luni după nuntă. Nu au avut copii.
La Ebersdorf la 13 iunie 1777, Franz Frederic s-a căsătorit cu contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf. Cuplul a avut nouă copii dintre care șapte au atins vârsta adultă:
La anul 1842 Traian Doda a fost numit locotenent în regimentul de graniță bănățean nr. 13 și a condus pentru trei ani institutul de învățământ matematic în Caransebeș.
Arad în secolul XIX.
În 1848 a participat la asediul de la Veneția, unde, împărțit ca avanpost în Cava Zuccherina, a executat cu succes o lovitură, prinzând în ziua de 6 noiembrie la Cavallino 50 de inamici și capturând o navă. Imediat după acest eveniment a fost ridicat la gradul de căpitan. După acea a fost transferat în Banat, pentru a ajuta la terminarea revoluției maghiare. El a fost rănit grav în bătălia de la Reșița. În ianuarie 1849 a fost ordonat ca ofițer de stat major în cadrul corpului generalului de divizie Franz von Gläser. În lupta de la Arad, la data de 8 februarie a acestui an, a izbutit, condus de nevoie și indiferent de interdicția existentă, să transporteze patru tunuri de rachete peste Mureșul înghețat. Atacând adversarii i-a refulat, și a reușit așa, să elibereze două departamente al batalionului Leiningen nr. 2 din încercuire. Mai târziu, Traian Doda a condus între altele de trei ori cu prudență și abilitate coloane de provizii la Arad. Pentru comportarea sa hotărâtă și eficientă a fost decorat de împăratul Franz Joseph al Austriei cu expresia de cea mai mare satisfacție și cu Crucea de Merit Militar cu decorație de război. După acea a dezvoltat, ca ofițer de stat major sub comanda generalului de divizie Eduard conte de Clam-Gallas, strategii de succes pentru ocuparea Transilvaniei, și a participat la luptele de la Illyefalva (23 iulie 1849) și Bükszád (1 august 1849).[4]
La 20 noiembrie 1866 a fost desemnat șef al Statului Major al Comandaturii Generale din Zagreb.[8] În sfârșit a fost brigadier-colonel, mai întâi al diviziei de trupe nr. 13, apoi din octombrie 1869, al diviziei nr. 22.[9]
A fost numit general de brigadă la 30 aprilie 1870 (rangul de la 11 mai 1870) și comandant al brigăzii k.u.k. nr. 12 din Cracovia. A intrat la pensie pe ziua de 1 noiembrie 1872
Liceul "Traian Doda", Caransebeș
Monumentul lui Traian Doda la Caransebeș
După pensionare ca general s-a stabilit la Caransebeș și s-a dedicat activității politice de emancipare a românilor bănățeni. A susținut înființarea Comunității de Avere, după desființarea Graniței Militare Bănățene, și ales, la 19 decembrie 1879, ca prim președinte al acesteia.[11]
A și luptat mult pentru înființarea unei școli de meserii la Bozovici și a unui liceu cu predare în limba română în Caransebeș, dar din cauza opoziției de către autoritățile maghiare n-a izbutit. De abia in anul 1919 această școala a fost inaugurata și poartă astăzi, în onoarea sa, numele lui.[12]
Generalul, care vorbea fluent șase limbi, a fost ales în Dieta de la Budapestaprima dată la 10 ianuarie 1874, apoi, până în 1887, încă de cinci ori, situându-se împreună cu Vincențiu Babeș în fruntea luptei pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat. A fost de multe ori insultat de naționaliștii maghiari. Un incident mai grav a avut loc în octombrie 1875, în timpul unui discurs electoral la Caransebeș. Naționaliștii maghiari au cerut patetic, printre altele, ca procurorul să-l aresteze pe Doda, pentru opiniile sale politice.[13]
În discursul său electoral din 14 octombrie 1887 a cerut din nou cu vehemență libertatea și autodeterminarea populației românești, în primul rând din cauza închiderii școlilor românești de către administrația maghiară. A fost pus sub acuzare la 17 septembrie 1888 la Arad și condamnat în absență (Doda a stat, ca măsură de precauție, în Viena) la doi ani de închisoare și o amendă de 2.000 de coroane, pedeapsă grațiată de împăratul Franz Joseph. La scurt timp deputatul Doda a suferit un accident vascular cerebral și s-a retras din viața politică.[14]
La înmormântarea generalului Doda au participat multe mii de români din toate părțile. Slujba a fost oficiată de episcopul Nicolae Popea al Caransebeșului, însoțit de o asistență numeroasă.[15]
Pe mormântul său, alfat în cimitirul din Caransebeș, este trecut următorul epitaf: „Dreptatea ți-a fost deviza, luptând pentru ea te-ai stins“
Deși Alexandru este cel mai bine cunoscut pentru scandalul cauzat de căsătoria lui, paternitatea lui, de asemenea, a fost obiectul unui scandal. S-a zvonit că tatăl lui și al surorii sale Maria a fost de fapt August Ludwig, Freiherr von Senarclens de Grancy, șambelanul mamei lor. Mama lui, deși consort al Marelui Ducat, a trăit despărțită de soțul ei, de care în cele din urmă a divorțat, dar acesta nu a repudiat paternitatea oricăruia dintre cei patru copii născuți în timpul căsătoriei.
Atunci când țareviciul Alexandru al Rusiei și-a ales-o ca soție pe tânăra soră a Prințului Alexandru, Maria, care avea 16 ani, părinții lui au consimțit la căsătorie. Din cauza tinereții ei, Prințul Alexandru a escortat-o pe sora lui în Rusia pentru nunta ei, rămânând la curtea rusă; a intrat în cercul cumnatului său.
Cariera lui promițătoare a fost compromisă de iubirea lui Alexandru pentru contesa Julia Hauke, doamnă de onoare a surorii sale. Contesa era o orfană germano-poloneză și fiica unui fost ministru de război al țarului. La vremea aceea, țarul Nicolae I îl considera pe Alexandru un posibil soț pentru nepoata sa. Când a auzit de povestea de dragoste a lui Alexandru, el a interzis cuplului să se căsătorească.
Alexandru a plecat în Anglia însă s-a întors în Rusia și a fugit cu Julia de la St. Petersburg. Cei doi s-au căsătorit la Breslau în 1851.
Fratele mai mare al lui Alexandru, Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse, i-a permis să se repatrieze la Hesse împreună cu soția lui deși el nu a recunoscut căsătoria lor drept una dinastică. I-a acordat ei titlul nou și ereditar de contesă de Battenberg (Battenberg era un orășel și un castel aflat în ruină la nordul ducatului).
Alexandru și Julia
Deși Prințul Alexandru și-a păstrat drepturile sale dinastice, soția sa morganaticăa trăit o viață liniștită. Au locuit în principal la castelul Heiligenberg în sudul ducatului. În 1858 Marele Duce Louis al III-lea a ridicat-o în rang pe cumnata sa de la "contesă" la "prințesă" (Prinzessin) von Battenberg.
Alexandru de Hesse și Julia de Battenberg au avut cinci copii:
Prințul Alexandru de Hesse a murit de cancer în 1888; Prințesa Julia de Battenberg care s-a convertit la romano-catolicism a murit la Schloss Heiligenberg în 1895 la vârsta de 70 de ani.
Sütterlin a fost elevul lui Emil Döpler și Max Koch. S-a specializat inițial în realizarea de afișe și postere în ceea ce a fost numit „Stilul afișului” (în original Plakatstil), așa cum a fost „Afișul ciocanului” (în original, Das Hammerplakat, pentru expoziția Berliner Gewerbeausstellung din anul 1896), obiecte din sticlă și din piele. Caracterele scrisului de mână cunoscut ca Sütterlinschrift, creat la comanda ministerului de interne al Prusiei în 1911, au constituit standardul național german până în 1935, când s-a trecut la standardul deLateinische Ausgangsschrift („scrisul de mână cu caractere latine”), folosit și azi. Sütterlin a lucrat și ca tipograf la Școala de meserii (Handwerksschule) din Berlin.
În 1911, la cererea Ministerului Culturii al Prusiei, care dorea o trecere treptată a scrierii cu caractere gotice la o scriere bazată pe alfabetul latin, Sütterlin a creat un set de caractere, atât litere cât și cifre, numit în germană Schulausgangsschrift. Începând cu 1915 acest set de caractere a început să fie folosit oficial, mai întâi în Prusia, iar mai apoi, treptat în timp, în toate landurileGermaniei. În ciuda succesului național avut, aceste caractere au început să fie utilizate doar în anii 1950 în Saarland, urmând a fi introduse (ultimul din landurile germane) în Turingia doar în anii 1960.
La încheierea Primului Război Mondial, între anii 1919-1920 a organizat „Serviciul Sanitar și de Ocrotire”, din Ardeal.
Între anii 1932-1947 a fost președintele Asociației Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Adunarea Generală de la Deva (1932) a ales ca președinte pe Iuliu Moldovan. „Neamul – după profesor Iuliu Moldovan – este o comunitate de sânge, tradiții, spațiu și destin ... Individul este încadrat în familie și neam prin sânge, tradiție și destin. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile firești.“ În perioada lui de președinție (1932 - 1947) au fost create școlile țărănești și organizația pentru tineri „Șoimii Carpaților“ (la inițiativa lui Iuliu Hațieganu.) Pentru îmbunătățirea activității Astrei a inițiat consfătuirile anuale sau bianuale cu președinții de despărțăminte. În timpul președinției sale a luat loc la Blaj, în ziua de 20 septembrie 1936, congresul general al Astrei cu ocazia aniversării a 75 de ani de existență, la care au participat Regele Carol al II-lea al României și principele moștenitor Mihai I al României. [2]
Printre alte realizări marcante, Josef Frank a pus bazele școlii de arhitectură din Viena, Wiener Schule der Architektur, prin care a promovat concepții moderne privind proiectarea locuințelor și a amenajărilor interioare.
În 1933 s-a mutat în Suedia, unde s-a remarcat prin modul de decorare a clădirilor companiei IKEA. În 1965, a câștigat Marele Premiu de Stataustriac pentru arhitectură.
Pentru a marca 125 de ani de la nașterea sa, site-ul Google și-a modificat logo-ul de pe pagina sa principală
S-a născut într-o familie de comercianți de origine evreiască. A studiat arhitectura la Technischen Hochschule din Viena. În perioada 1919 - 1925, este profesor la școala de artă, Wiener Kunstgewerbeschule, din capitala austriacă.
În 1933, datorită ascensiunii antisemitismuluinazist, emigrează în Suedia, țară căreia îi devine cetățean șase ani mai târziu. Devine designer renumit al firmei suedeze Svenskt Tenn.
Prințul Gabriel Constantinovici împreună cu familia.
Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei s-a născut la 15 iulie 1887 la Pavlovsk.[1] A fost al doilea fiu din cei zece copii ai Marele Duce Constantin Constantinovici și ai soției lui Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna(născută Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg). Gabriel Constantinovici și fratele său prințul Ioan născut cu un an mai devreme au fost primii care au suferit efectul reformei împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, vărul tatălui său, care a decretat în numele economiei bugetului, ca numai copiii și nepoții suveranului să poaret titlul de Mare Duce.[1]Gabriel Constantinovici avea numai trei zile când Țarul a anunțat că are titlul de Prinț.[2] Marii Duci primeau 280.000 ruble de aur anual de la trezoreria imperială, ceea ce garanta o viață confortabilă în timp ce un prinț primea o singură dată suma de 1 milion de ruble de aur.[1]
Tatăl său, care era un poet respectat, era văr de-al doilea cu Țarul Nicolae al II-lea și unul dintre cei mai bogați membri ai familiei Romanov. Copil fiind, prințul Gabriel a avut o sănătate fragilă; era palid și predispus la boli.[3] El și fratele său mai mare au fost des bolnavi și au petrecut împreună mai mult de un an la Oreanda în Crimeea cu un medic și mai mulți servitori
Prințul Gabriel Constantinovici
Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei, c. 1916
·1889 - S–a născut scriitorul, scenaristul şi regizorul francez Jean Cocteau. Talent polivalent – poet, prozator, pictor, actor, dramaturg –, el a dat cinematografiei o serie de filme insolite ca factură, puternic impregnate de atmosfera poetică specifică operei sale literare (lirică: “Dansul lui Sofocle”, “Cântec neted”; romane: “Marea întorsătură”, “Copiii teribili”; balet satiric: “Soţii din Turnul Eiffel”; piese: “Maşina infernală”, “Părinţii teribili”, “Monştrii sacri”; film: „Sângele unui poet”, „Frumoasa şi bestia”, „Orfeu”) (m.10.10.1963). * 1891: Paolo Monelli (n. 15 iulie1891, Fiorano Modenese - d. 19 noiembrie1984, Roma ) a fost un ziarist și scriitoritalian. Participă ca ofițer al trupelor alpine în Primul Război Mondial, care va fi subiectul central al operei sale în Eu și germanii și Pantofii în soare. Aceasta din urmă, scrisă sub forma unui jurnal, este considerată una din cele mai bune opere ale sale. Împreună cu Orio Vergani , Riccardo Bacchelli , Mario Marchi Vellani , și mulți alții este fondator al Premiului Bagutta , creat într-un restaurant italian din Milano. Pasiunea sa pentru vin și mâncare bună l-a determinat să scrie itinerarul gastronomic Il ghiottone errante cu imagini "apetisante" (realizate de prietenul său "anti-alcool" Giuseppe Novello ed OP), care este de fapt manualul băutorului adevărat. În 1963 s-a căsătorit cu Palma Bucarelli, director al Galeriei Naționale de Artă Modernă din Roma. Temele cărților sale, susținute de un stil caustic și incisiv, care variează între documentare istorică (Roma - 1943), biografia anecdotică (Mussolini - mic burgez - 1968), scrierea despre jurnalism (Questo mestieraccio - 1930), obiceiuri italiene și limba italiană (Barbaro dominio - 1933, L'alfabeto di Bernardo Prisco),portrete de critica contemporană (Umbre chinezești), cronici narative (Moartea unui diplomat) și nuvela pseudo-istorică Aventură în secolul întâi
·1892: Walter Benjamin, scriitor și critic literar german (d. 1940) * 1901: Nicola Abbagnano (n. 1901 - d. 1990) a fost un filozof existențialist italian, profesor universitar la Torino. A considerat că, din multiplele posibilități ce i se înfățișează, individul o poate alege pe aceea care să-i servească drept temelie pentru o existență pozitivă.
Nicola Abbagnano
·1902 - S-a născut chimistul si academicianul Costin D. Neniţescu ; (d. 29.07.1970).
Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București – d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.
·1912: Neculai Ghimpu, globtrotter român (d. 2006) * 1913: Stefan "Stanis" Dembicki (n. 15 iulie 1913 – d. 23 septembrie 1985) a fost un jucător de fotbal francez născut în Germania de origine poloneză, care a jucat la RC Lens. * 1913: Hammond Innes este un scriitor de thriller britanic.(1913 - 1998).
Iris Murdoch s-a născut la Dublin (15 iulie 1919), dar a crescut la Londra, unde familia sa s-a mutat după ce ea împlinise un an.
După ce a studiat literatura greacă și latină, istorie antică și filozofie la Somerville College din Oxford, Iris își continuă studiile de filozofie la Newnham College din Cambridge, unde frecventează lecțiile lui Ludwig Wittgenstein.
La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Iris Murdoch începe să lucreze pentru UNRRA, organizație ONU, care se ocupa de refugiați. Acest tip de muncă o va face să călătorească în diverse țări din Europa, ca Austria și Belgia. Șederea în Belgia, în particular, va fi fundamentală pentru cariera sa filozofică, acolo având ocazia să-l întâlnească pe filozoful Jean-Paul Sartre și, de asemenea, să-i citească operele, opere care se găseau mai greu în Marea Britanie.
Din 1948 a predat filozofia la Universitatea din Oxford. A scris un studiu despre filozoful și scriitorul francez Jean Paul Sartre, Sartre Romantic Raționalist („Sartre, un raționalist romantic”, 1953).
Iris Murdoch s-a remarcat ca scriitoare încă de la primul său roman publicat, Under the Net („Prins în mreje”, 1954). Începe o lungă carieră literară: ea va scrie neîntrerupt până în anul 1995, când va descoperi că suferă de boala Alzheimer. La Oxford l-a întâlnit și pe cel care-i va fi soț, scriitorul și profesorul John Bayley, cu care s-a căsătorit în 1956.
A murit la 9 februarie 1999, iar soțul său, care i-a stat alături până la sfârșit, o va aminti în două cărți: Elegy for Iris (1998) și Iris and Her Friends: A Memoire of Memory and Desire (1999).
Inspirându-se din viața și boala sa, a fost realizat filmulIris, bazat pe memoriile soțului ei. În film, rolul este interpretat de Kate Winslet (în tinerețe) și Judi Dench (la bătrânețe).
Dintre lucrările sale sunt de reținut cele trei lucrări publicate în 1967, la debutul său - L`ecriture et la différence (Scriitura și diferența), De la grammatologie (Despre gramatologie) și La Voix et le phénomène (Vocea și fenomenul). Lucrul despre care se vorbește mai puțin este însă preocuparea sa spre Marx, (cel puțin) din ultimul lui deceniu de viață, situîndu-se astfel printre puținii gînditori contemporani care n-au subscris la noul val de respingere în bloc a operei celui la care au facut apel - mai mult sau mai puțin întemeiat - toate mișcările și statele comuniste:
"Că vor sau nu, că știu sau nu, toți oamenii de pe întreg pamîntul sînt astăzi, într-o anumită măsură, moștenitori ai lui Marx și ai marxismului...Nu există niciun precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii...un astfel de eveniment (să repetăm: acela al unui discurs de formă filozofico-științifică care caută a se rupe de mit, de religie și de mistica naționalistă) deci acest eveniment s-a legat, pentru prima oară și în mod inseparabil, de niște forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocație universală, o mișcare muncitorească, respectiv o confederație de state). Toate acestea propunînd un nou concept de om, de societate, de economie, de națiune - și mai multe concepte privitoare la stat și la dispariția acestuia." ("Spectrele lui Marx", Editura Polirom 1999, pag. 143-144)
·1935: S-a nascut Ken Kercheval, actor american (Cliff Barnes in Dallas) * 1936: Krystyna Chojnowska-Liskiewicz (n. ,[1]Varșovia, A Doua Republică Poloneză) a fost prima femeie care a navigat singură în jurul lumii, repetând realizarea lui Joshua Slocum. Ea a pornit de la Insulele Canare pe 28 februarie 1976 și s-a întors pe 21 aprilie 1978, circumnavigând 31166 de mile navale (57719 km) în 401 zile.
S-a născut pe 15 iulie 1936 în satul Sudiți, județul Ialomița.
Primele șapte clase le urmează la Sudiți. Între 1950-1954, este elevă la Școala Pedagogică de Învățătoare din Călărași. Între 1954-1955, este studentă la Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Sectia de limba rusă. Între 1955-1962, este studentă, bursieră a statului român, în Republica Populară Chineză unde se specializează în limba chineză. În 1976, obtine titlul de doctor în filologie cu teza de literatura universală și comparată: Receptarea literaturii chineze în România. În 1976, obtine a doua licență la Facultatea de Limba și Literatura română, Universitatea din Bucuresti.
Din 1962 și până în 2010, a predat limba chineză la Universitatea din București, ca profesor titular. Între anii 1990-2004 a fost profesor la Universitatea „Hyperion”, unde a înființat Catedra de Limba chineză, pe care o susține ca unic profesor, acoperind toate disciplinele de studiu și scoțând mai multe promoții de absolvenți.
Începând cu anul 2006, este profesor titular de literatură chineză la Facultatea de limbi și literaturi străine, Universitatea „Spiru Haret” din București, iar apoi, din 2011, la Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”.
* 1939: Boris KolkerBoris Kolker (în rusă Борис Григорьевич Колкер) (născut la 15 iulie1939, în Tiraspol, RASS Moldovenească, RSS Ucraineană, URSS) este profesor de limbi străine și traducător, interlingvist, autor a trei manuale de Esperanto. A locuit în Rusia și URSS, din 1993 locuiește în SUA, Cleveland, statul Ohio.Boris Kolker a absolvit Universitatea de Stat din Chișinău. A studiat Esperanto în 1957 și în anii 1958-1964 a ținut cursuri de Esperanto în Tiraspol și Chișinău. A lucrat ca bibliograf în departamentul de limbi străine a Bibliotecii Republicane Krupskaia din Chișinău și, în cadrul bibliotecii, a organizat Clubul Internațional “Mondo” (“Lumea”).Boris Kolker este doctor în lingvistică, iar teza sa de doctorat este în esperantologie. Kolker este autorul a trei manuale de Esperanto și a unor articole și recenzii interlingvistice. Datorită popularității lucrării “Vojaĝo en Esperanto-lando” (“Călătorie în țara Esperanto”), care este atât un curs de perfecționare în Esperanto cât și un îndreptar al culturii esperantiste, el este recunoscut de mulți drept un ghid al țării Esperanto.
Membru al Academiei de Esperanto. Membru de onoare a UEA (Asociația Universală de Esperanto). Redactor la revista "Monato". De două decenii conduce cursuri la distanță în Rusia, timp în care a instruit peste 900 de persoane, precum și în Moldova. Predă Esperanto la universitățile din San Francisco, California și Hartford, Connecticut. Coordonează Cursul Internațional de Perfecționare la Distanță. În diverse momente a fost fondator și coordonator al organizațiilor esperantiste din Moldova, Bașchiria, Rusia și Uniunea Sovietică.
·1940 - S-a născut Tommy Dee, D.J. şi compozitor country american.
_by_Jean-Marc_Nattier.jpg)
.jpg)
.png)
Membru corespondent al Academiei Române
.png)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu