4. /14 IULIE 2021 - POEZIE
GAVRILĂ DERJAVIN
| Gavrila Derjavin | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Sokurî(d), Kazan Governorate(d), Imperiul Rus |
| Decedat | (73 de ani) imenie Zvanka(d), gubernia Novgorod(d), Imperiul Rus |
| Înmormântat | Hutînski monastîr[*] |
| Căsătorit cu | Derjavina, Daria Alekseevna[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Ocupație | lingvist poet scriitor |
| Limbi | limba rusă[1] |
| Specie literară | poezie |
| Note | |
| Premii | Ordinul „Sfânta Ana” (Rusia imperială)[*] orden Sveatogo Vladimira 3-i stepeni[*] Ordinul Sf. Vladimir, clasa a II-a[*] orden Sveatogo Aleksandra Nevskogo[*] orden Sveatogo Ioanna Ierusalimskogo[*] |
| Semnătură | |
 | |
Vara
Cununi de roze roşii primăvara
A prins în părul arzătoarei veri.
În crânguri, teii scapără ca para
Clintiţi de adieri.
Ciorchinii galbeni, cu mireasmă-aleasă
Îmbie-n vii pe mândrele din sat.
Foşneşte lanul retezat de coasă,
Ca valul zbuciumat.
Par apele, în razele amiezii,
Fluide lunecări de aur rar.
Iar oile şi vitele cirezii
Alerargă sub umbrar.
Vulturii iuţi şi negrii corbi îşi lasă
Aripa-n jos: coboară din tării.
Belşugul soarbe seva răcoroasă -
Izvor de bucurii.
| Tudor Arghezi | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | Ion N. Theodorescu | ||
| Născut | 21 mai 1880 București, România | ||
| Decedat | (87 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Părinți | Nae Theodorescu și Maria | ||
| Căsătorit cu | Constanța Zissu Paraschiva Burda | ||
| Copii | Eli Lotar (cu Constanța Zissu) Mitzura (cu Paraschiva Burda) Barutu (cu Paraschiva Burda) | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Religie | creștinism ortodox[*] | ||
| Ocupație | poet, prozator, jurnalist | ||
| Pseudonim | Tudor Arghezi | ||
| Limbi | limba română[1] | ||
| Studii | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1896 – 1967 | ||
| Mișcare/curent literar | Modernism, Simbolism Poporanism | ||
| Specie literară | poezie lirică, ficțiune, satiră, pamflet, literatură pentru copii | ||
| Operă de debut | 1896[2] în ziarul "Liga ortodoxă": * 25 iulie - proza „Din ziua de azi” * 30 iulie - poezia „Tatal meu” | ||
| Opere semnificative | „Flori de mucigai”, ”Ochii Maicii Domnului”, „Cuvinte potrivite”, „Bilete de papagal” | ||
| Note | |||
| Premii | Premiul Național pentru Literatură Ordinul Meritul Cultural | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
| Prezență online | |||
| Identificator titlu IMDb | |||
Modifică date / text  | |||
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.[3]
Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[4], numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:
"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."[5]
A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.[6] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.[7] Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.[8]
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.[9]
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.
Perioada anilor 1910
S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii.[10] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.[11]
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)[12]
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian.[13] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa.[13] În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu.[14] A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.[14]
Interbelicul
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.[15]
În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger[16]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.
Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele, acuzând pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională.[17] S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.
Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.
Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății „Ileana” (Societatea pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre care Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.[18]
Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.
În 1965 a fost nominalizat [19] la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi.
Numismatică
Banca Națională a României a pus în circulație, la 7 decembrie 2020, în atenția colecționarilor, o monedă, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Moneda este rotundă, are valoarea nominală de 10 lei, este de argint, cu titlul de 999‰, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, cantul fiind zimțat. Toate cele 500 de exemplare ale acestei emisiuni numismatice sunt de calitate proof.[20]
Opere
Cuvinte potrivite, poezii, 1927
- Icoana de lemn, tablete, 1929
- Poarta neagră, tablete, 1930
- Flori de mucigai, poezii, 1931
- Cartea cu jucării, poezii, 1931
- Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
- Ochii Maicii Domnului, 1934
- Cărticica de seară, poezii, 1935
- Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
- Versuri, 1936
- Ce-ai cu mine vântule?, 1937
- Lina, roman, 1942
- Eminescu, studiu critic, 1943
- Versuri alese, 1946
- Bilete de papagal, 1946
- Una sută una poeme, 1947
- Prisaca, 1948, poeme pentru copii
- 1907-Peizaje, 1955
- Pagini din trecut, publicistică, 1955
- Cântare omului, 1955
- Frunze, 1961
- Poeme noi, 1963
- Cadențe, 1964
- Silabe, 1965
- Răzlețe, 1965
- Versuri lungi, 1965
- Ritmuri, 1966
- Litanii, 1967
- Noaptea, 1967
- O Furnică
- Testament
Deces: 14 iulie 1999
Maria Banuș a fost o poeta, traducatoare și eseista din Romania, de origine evreiasca.
S-a nascut la 10 aprilie 1914 in Bucuresti. Face liceul la Institutul „Pompilian" din Calea Rahovei, apoi urmeaza, intre 1931 si 1934, cursurile Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti.
Debuteaza inca din 1928 cu poezie in cunoscuta revista argheziana „Bilete de papagal", apoi publica frecvent poezii originale, traduceri, eseuri, indeosebi in revista „Azi", condusa de Zaharia Stancu. in 1937 debuteaza editorial cu volumul Tara fetelor, volum despre care criticul literar George Calinescu va scrie ca exprima „cu ingenuitati carnale aproape teribile uneori" vitalitatea tinerei poete. Dupa al doilea razboi mondial prezenta poetei va fi tot mai activa, atat in coloanele revistelor („ Viata Romaneasca", unde un timp este redactor, „Gazeta literara", „Romania literara"), cat si in librarii.
Publica volume de poezie, teatru, proza, literatura de calatorie, memorialistica, literatura pentru copii, traduce foarte mult (poetei ii datoram printre altele o excelenta antologie Din poezia de dragoste a lumii); opera sa este de asemenea tradusa in limbile de circulatie si in alte, diferite, limbi straine, facandu-se cunoscuta ca o reprezentanta de seama a poeziei romanesti a momentului. Meritele cuvenite s-au concretizat in diferite premii, dintre care mentionam doar Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe 1986 si Premiul International „Gottfried von Herder", in 1989.
Poet a a reusit sa fie - si aceasta dovedeste forta creatiei sale - mereu in pas cu epoca literara strabatuta. Daca inceputurile poeziei, evidente mai ales in primul volum al Mariei Banus, inclina catre acea voluptate a „ingenuitatii carnale", exprimata simplu, fara artificii compozitionale, perioada de dupa al doilea razboi mondial inseamna in lirica poetei o racordare la spiritul epocii, platind deopotriva tribut- cu mai mult talent decat alti contemporani - comenzii sociale. Poezia de rezistenta a Mariei Banus se va gasi insa in volumele de deplina maturitate artistica, in care textul, ajuns uneori deliberat denotativ, capata valori artistice superioare prin sensurile adanci, de tip parabolic aproape, pe care le si subsumeaza. Ultimele volume de poezii, indeosebi cel publicat in 1990, vin parca sa sintetizeze o voce lirica in elementele ei caracterizante si diferentiatoare totodata.
Criticul literar Nicolae Manolescu prezinta particularitatile acestei poezii, astfel: „Unde mi se pare a reusi Maria Banus, din ce in ce mai bine, este in acest sarbatoresc al fiabilitatii, al inconsistentei si, in definitiv, al mortii, care devine spectacol inalt - luminat de tristete, dar un spectacol, joaca amara, dar o joaca. Instinctul ludic n-a lipsit niciodata din versurile poetei () dar el este valorificat acum intr-o materie contrastanta. Poezia Mariei Banus a devenit, in sensul arghezian, un joc de-a v-ati ascuns, emotionant si tulburator".
Volume de versuri:
Tara fetelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937;
Bucurie, Bucuresti, E.P.L.A., 1949;
Fiilormei, Bucuresti, E.S., 1949;
Despre pamant, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Tie-ti vorbesc, America!, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Se arata lumea, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1956,
Torentul, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Magnet, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Metamorfoze, Bucuresti, E.P.L., 1963;
Diamantul, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Tocmai ieseam din arena, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Oricine si Ceva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Noiembrie Inocentul, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Orologiu cu figuri, selectie de autor, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984;
Carusel, volum antologic in colectia „Biblioteca pentru toti", Bucuresti, Editura Minerva, 1989;
Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Cantec de leganat genunchii, aparut in volumul Tara/etelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937.
Rasnita a aparut in volumul Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970.
Neasteptatul a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Caine de credinta a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu