MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

6. /14 IULIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP

MADAME DE STAEL

Date personale
Madame de Staël

Nume la naștere	Anne-Louise Germaine Necker
Născută	22 aprilie 1766^[1]^[2]^[3]^[4] Paris, Regatul Franței
Decedată	14 iulie 1817 (51 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Paris, Franța
Cauza decesului	cauze naturale
Părinți	Jacques Necker Suzanne Curchod[*]
Căsătorită cu	Erik Magnus Staël von Holstein[] (17 ianuarie 1786–1800) Albert de Rocca[] (din 1811)
Copii	Albertine de Broglie[] Auguste-Louis de Staël-Holstein[] Louis Alphonse de Rocca[*]
Cetățenie	Republica Geneva[*] Franța
Ocupație	scriitoare salonnière[] diaristă[] critic literar[] politiciană correspondent[]
Locul desfășurării activității	Weimar^[5]
Activitate
Limbi	limba franceză^[1]
Opere semnificative	De l'Allemagne[]* Corinne ou l'Italie[]*
Semnătură

Modifică date / text

Madame de Staël, portret de Gérard. (muzeul Versailles)

Anne Louise Germaine de Staël-Holstein (n. 22 aprilie 1766, Paris, Franța - d. 14 iulie 1817), cunoscută mai ales ca Madame de Staël, a fost o scriitoare elvețiană de limbă franceză. A trăit în Paris și a influențat gusturile literare în Europa, la cumpăna dintre secolele XVIII și XIX.

Scrieri

Journal de Jeunesse, 1785
Sophie ou les sentiments secrets, 1786
Jane Gray, 1787
Lettres sur le caractère et les écrits de J.-J. Rousseau, 1788
Éloge de M. de Guibert
À quels signes peut-on reconnaître quelle est l'opinion de la majorité de la nation?
Réflexions sur le procès de la Reine, 1793
Zulma: fragment d'un ouvrage, 1794
Réflexions sur la paix adressées à M. Pitt et aux Français, 1795
Réflexions sur la paix intérieure
Recueil de morceaux détachés (comprenant : Épître au malheur ou Adèle et Édouard, Essai sur les fictions et trois nouvelles : Mirza ou lettre d'un voyageur, Adélaïde et Théodore et Histoire de Pauline), 1795
Essai sur les fictions
De l'influence des passions sur le bonheur des individus et des nations, 1796
Des circonstances actuelles qui peuvent terminer la Révolution et des principes qui doivent fonder la République en France
De la littérature dans ses rapports avec les institutions sociales, 1799
Delphine, 1802
Vie privée de Mr. Necker, 1804
Épîtres sur Naples
Corinne, ou l'Italie, 1807
Agar dans le désert
Geneviève de Brabant
La Sunamite
Le capitaine Kernadec ou sept années en un jour (comédie en deux actes et en prose)
La signora Fantastici
Le mannequin (comédie)
Sapho
De l'Allemagne, 1813
Réflexions sur le suicide, 1813
Morgan et trois nouvelles, 1813
De l'esprit des traductions
Considérations sur les principaux événements de la révolution française, depuis son origine jusques et compris le 8 juillet 1815, 1818 (posthumously)
Dix Années d'Exil (1818), posthumously published in France by Mdm Necker de Saussure. In 1821 translated and published as Ten Years' Exile. Memoirs of That Interesting Period of the Life of the Baroness De Stael-Holstein, Written by Herself, during the Years 1810, 1811, 1812, and 1813, and Now First Published from the Original Manuscript, by Her Son."
Essais dramatiques, 1821
Oeuvres complètes 17 t., 1820-21

Madame de Stael - Citate:

3. Suntem atât de înflăcăraţi, atât de nesocotiţi în tinereţe... Ne aruncăm în viaţă cu atâta înflăcărare. Inteligenţa oricât de aleasă, nu va putea înlocui niciodată timpul.

4. Destinul femeilor seamănă în unele privinţe cu cel al scavilor eliberaţi; dacă vor să câştige influenţă, puterea pe care nu au căpătat-o prin legi este socotită crimă; dacă rămân sclave, viaţa le este pe veci zdrobită.

5. Atât de uşor te poţi răni pe veci cu propriile tale gânduri!

6. Bărbaţii iartă mai curând femeile care nu-şi îndeplinesc îndatoririle casnice, decât pe cele care atrag asupra lor atenţia prin talente alese.

7. Politeţea este arta de a alege dintre gândurile tale.

8. Femeilor le este îngăduit să-şi sacrifice îndeletnicirile casnice... dar orice studiu serios este socotit o dovadă de pedanterie.

9. Omul se simte atât de trecător, încât e cuprins totdeauna de emoţie în faţa a ceea ce e veşnic.

10. Iubirea e deasupra legilor, deasupra părerilor omeneşti. Ea e adevăr, e flacără, e puritate, prima idee a lumii morale.

TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi

Date personale

Nume la naștere

Ion N. Theodorescu

Născut

21 mai 1880
București, România

Decedat

14 iulie 1967 (87 de ani)
București, Republica Socialistă România

Părinți

Nae Theodorescu și Maria

Căsătorit cu

Constanța Zissu
Paraschiva Burda

Copii

Eli Lotar (cu Constanța Zissu)
Mitzura (cu Paraschiva Burda)
Barutu (cu Paraschiva Burda)

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Religie

creștinism ortodox[*]

Ocupație

poet, prozator, jurnalist

Pseudonim

Tudor Arghezi

Limbi

limba română^[1]

Studii

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București

Activitatea literară

Activ ca scriitor

1896 – 1967

Mișcare/curent literar

Modernism, Simbolism
Poporanism

Specie literară

poezie lirică, ficțiune, satiră, pamflet, literatură pentru copii

Operă de debut

1896^[2] în ziarul "Liga ortodoxă":
* 25 iulie - proza „Din ziua de azi”
* 30 iulie - poezia „Tatal meu”

Opere semnificative

„Flori de mucigai”, ”Ochii Maicii Domnului”, „Cuvinte potrivite”, „Bilete de papagal”

Influențe[ascunde]

Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Alexandru Macedonski, Anton Pann

A influențat pe[ascunde]

Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor Vianu, Mircea Cărtărescu

Note

Premii

Premiul Național pentru Literatură
Ordinul Meritul Cultural

Membru titular al Academiei Române

Semnătură

Prezență online

Identificator titlu IMDb

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.^[3]

Biografie

Primii ani

S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46^[4], numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."^[5]

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.^[6] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.^[7] Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.^[8]

În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.^[9]

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii.^[10] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.^[11]

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)^[12]

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian.^[13] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa.^[13] În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu.^[14] A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.^[14]

Interbelicul

Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.^[15]

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger^[16]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicții și reabilitări

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele, acuzând pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.

În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare Adunare Națională.^[17] S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul

La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.

Desenatorul

La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății „Ileana” (Societatea pentru dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre care Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.^[18]

Premii și distincții

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder.

A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.

În 1965 a fost nominalizat ^[19] la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi.

Numismatică

Banca Națională a României a pus în circulație, la 7 decembrie 2020, în atenția colecționarilor, o monedă, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Moneda este rotundă, are valoarea nominală de 10 lei, este de argint, cu titlul de 999‰, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, cantul fiind zimțat. Toate cele 500 de exemplare ale acestei emisiuni numismatice sunt de calitate proof.^[20]