4. /24 IULIE 2021 - POEZIE
Deces: 24 iulie 1977, București
Emil Botta a fost un poet, prozator și actor roman. Este absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din București (1932). Ca actor Emil Botta a fost unul dintre cei mai originali.
S-a nascut la 15 septembrie 1911 in Adjud- Putna. Tatal sau, medicul Theodor Botba, se trage dintr-o familie transilvaneana, cu descendenti ilustri. Facuse studiile la Viena, apoi, persecutat pentru vederile sale inaintate, este obligat sa paraseasca Transilvania, stabilindu-se la Adjud ca medic al cailor ferate. Mama viitorului poet este originara din Corsica, familia ei ramanand in Moldova in 1872. Dupa stingerea din viata a tatalui, in 1921, Aglaia Botba devine directoare a orfelinatului de langa Campulung Muscel.
Emil Botta urmeaza scoala primara si cursurile liceale la Adjud si Cluj. Rupe legaturile cu familia la 15 ani, fiind un timp functionar al Institutului de Statistica din Bucuresti. Concomitent cu slujba, viitorul poet da curs pasiunii sale pentru teatru, urmand, in acelasi timp, intre 1929 si 1932, cursurile Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti. in iunie 1929 debuteaza in celebra revista „Bilete de papagal, cu poezia Strofa ultima. De acum inainte va colabora sustinut cu poezie, proza, publicistica pe teme diverse la revistele vremii: „ Universul literar, „ Gandirea „Facla, „Rampa, „Ulise, „Vremea, sau „Romania literara condusa de Liviu Rebreanu. Atractia catre actorie se va finaliza in incheierea Conservatorului si semnarea unui contract de angajare la „Compania 13 + 1 condusa de G. M. Zamfirescu, unde joaca si primele roluri.
Marele poet nu va putea fi disociat niciodata de cealalta jumatate a existentei sale; tot atat de mare actor, va interpreta de-a lungul carierei sale roluri de referinta in piese precum Suferintele tanarului Werther de Goethe, ingerul a vestit pe Maria de Claudel, Asta-seara se joaca fara piesa de Luigi Pirandello, Revizorul de Gogol, Strigoii si Hedda Gabler de Ibsen, Unchiul Vanea de Cehov, Regele Lear, Othello «Romeo si Julieta de Shakespeare, Napasta de Ion Luca Caragiale sau Seringa de Tudor Argbezi.
Activitatea de poet se va concretiza in aparitia, in 1937, a primului sau volum de poezii, intunecatul April, care este incununat de Fundatiile Regale cu Premiul Scriitorilor Tineri. Publica apoi sustinut in revista „ Universul literar, poezii care vor constitui in mare parte continutul celui de-al doilea volum al sau, Pe-o gura de rai (1943)- De acum Emil Botta aproape va abandona activitatea literara, dedican-du-se din ce in ce mai mult rampei, care-i aduce o a doua meritata consacrare. Dupa 1966 poetul isi reia activitatea literara, publicand in acest an culegerea retrospectiva Poezii, cu modificari notabile fata de volumele anterioare. Colaboreaza din nou la revistele vremii: „Romania literara, „Luceafarul, „ Viata Romaneasca, „Arges, „Tomis, „Steaua. in 1971 primeste Premiul „Mihai Eminescupentru Poezie al Academiei Romane. in anul 1975 moare mama sa. Cu mult inainte, in 1958, isi pierduse si fratele, poetul Dan Botta, a carui moarte il afectase de asemenea foarte mult. Suferintele ii vor agrava boala de inima si ne va parasi, in urma unui stop cardiac, la 24 iulie 1977.
Poetului i se confera cu asiduitate doua constante pentru creatia sa, aparent oponentiale: filiatii nenumarate cu vocile poetice distincte din poezia universala a epocii, ca si caracterul original al poeziei sale. Cautand neaparat filiatiile, vom simti in lirica lui Emil Botta apropierea de romantismul german, francez si englez, de asemenea de expresionismul german cu care poetul este, intr-un fel, contemporan. Trimiterile se fac catre Tristan Corbiere sau Gerard de Nerval, Georg Trakl, Else lasker-Schuller si multi altii. In fond, poate ft vorba de un principiu al formelor si formulelor poetice comunicate, ceea ce si justifica afirmatia ca, avand consonante cu poezia moderna a vremii, poetul se integreaza ei fara a-si pierde prin aceasta originalitatea. Apoi, influenta actorului asupra poeziei confera acesteia noi valente. Vocea poetica se dedubleaza, foloseste o masca impersonala sub care se ascunde, textul poetic devine un amalgam unic si inconfundabil. Criticul literar Doina Uricariu nota ca „ respira in poeziile lui Emil Botta un soi de primitivism superrafinat care amesteca groaza, extazul, grotescul si tandretea, sarcasmul si inocenta, si ca poetul „are o imensa putere de iluzionare si de ipostaziere halucinatorie. Cultiva o poezie in care ecourile livresti sunt nu numai depistabile, ci si exprimate, intr-un contact liric neasteptat si, deci, proaspat. Versul sau este tragic si ludic, cosmic si teluric, real si fantastic, dionisiac si apolinico-uranic, dandu-ne masura intreaga a candorii si a suferintei. Este in mod incontestabil, intr-o insusire neierarbizanta, cel de-al patrulea „B al liricii noastre interbelice: Bacovia, Blaga, Ion Barbu, Emil Botta, dupa cum a demonstrat criticul literar Doina Uricariu, valoroasa exegeta a creatiei poetului.
Volume de versuri:
Intunecatul April, Bucuresti, F.P.L.A., 1937;
Pe-o gura de rai, Bucuresti, Editura Nationala Gh. Mecu, 1943;
Poezii, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Versuri, editie retrospectiva, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Poeme (cu inedite), Bucuresti, Editura Albatros, 1974 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Un dor fara satiu. Bucuresti, Editura Eminescu, 1976;
Un dor fara satiu, editie retrospectiva, Bucuresti, Editura Minerva, 1991.
Post ludum a aparut in volumul intunecatul April, Bucuresti, Editura Fundatiilor
Regale, 1937.
Un dor fara satiu a aparut in volumul Pe-o gura de rai, Bucuresti, Editura
Nationala Gh. Mecu, 1943.
Comentariu la o viata pierduta a aparut in volumul Pe-o gura de rai, 1943. Tanguioase, crengile a aparut in volumul Pe-o gura de rai, 1943-Poetul si lumea lui a aparut in volumul Pe-o gura de rai, 1943-incheierea coloanei a aparut in volumul Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu,
1971.
Glin a aparut in volumul Un dor fara satiu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1976.
Aprecieri critice
"Poetul tanjea inca din intunecatul April dupa ceva imprecis, se simtea manat de imbolduri tulburi, nedeslusite. () «Numele meu e dorinta» -scria Emil Botta, definindu-si nelinistea chinuitoare care-l impingea sa urmareasca somnambulic fantasmele reveriilor sale. in Pe-o gura de rai, acelasi impuls himeric ia o forma devastatoare, incendiaza fiinta si o mistuie. Sublimitatea padurii si a noptii romantice are o forta magnetica extraordinara, care-l atrage pe poet catre un centru tainic al neantizarii incandescente. E supliciul voluptuos, marturisit acum de Emil Botta, lasand la o parte orice poza, cu o sinceritate patetica zguduitoare."
(Ov. S. Crohmalniceanu - Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. II, Editura Minerva, Bucuresti, 1974, p. 555.
"Padurea devine astfel insusi taramul poeziei, asa cum o concepe Emil Botta, ca pe imparatia umbrelor parelnice si a ingenuitatii infantile pierdute, unde reveria lenesa cunoaste deliciul fiorului thanatic. () Betia romantica pune imediat in miscare un sir de simboluri carora numai ea are facultatea sa le dea viata, facand din padure templul singuratatii, noptii, visului si mortii."
(Ov. S. Crohmalniceanu - Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, voi. II, Editura Minerva, Bucuresti, 1974, pp. 549, 551) (C. M.)
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi,
să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai văzut cumva lunecând o stea?
o stea ca lacrima de cleştar,
dar un om s-a încovoiat şi a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.
promisă de Dumnezeu cuiva...
Dar, noapte senină, vistiernică a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura?
 | Ronald Gasparic s-a născut la 23 martie 1970 la Brăila in România intr-o familie de intelectuali de câteva generaţii.  O frumuseţe ca fizic şi ca intelect. La 5 ani o problemă din partea parinţilor; Ronald sau Lucky, aşa cum îl numea tatal său, nu mai vrea să meargă la gradiniţă. Ingrijorarea lor s-a disipat cu primul an de scoală. Nu numai că adora sa meargă la scoală, dar dupa program, mergea la invăţătoarea lui acasă pentru a discuta de una şi de alta, până când la un moment această distinsă doamnă NADA, a vrut să-l înfieze. |
Face matematică şi scrie poezii. La 11 ani câstigă deja un premiu de poezie la revista CRONICA din Iaşi. Descoperirea Domnului Nicolae Turtureanu. La 12 ani un alt premiu. Participă la toate şedintele de cenaclu literar din Brăila, alături de poeţi în deplină maturitate sau chiar cu fire albe in păr. Trimite poeziile lui la majoritatea marilor concursuri de poezie din România, fără să-şi dezvăluie vreodata vârsta. Momente aproape de necrezut. Sunt chemaţi pe scenă câstigatorii... Şi printre oameni deja cu notorietate, este chemat pentru premiu şi un copil de 13 ani; după un moment de surprindere, toată sala aplaudă. Şi asa Ronald, un poet innăscut, devine un poet recunoscut. S-ar putea spune că el este poetul generaţiei `90. Pasiunea pentru matematica, îl conduce însă să-şi continue studiile la Facultatea de Electrotehnică din Iaşi. Deja se ocupa de calculatoare din liceu. La Iaşi devine unul dintre cei mai buni şi incepe el insuşi să construiască calculatoare. Dar pe marginea cursurilor lui de la facultate, găsim întotdeauna versuri şi reflecţii filozofice. Decembrie 1989 îl găseste în plină inimă a revoluţiei anticomuniste la Iaşi, la Brăila şi mai ales la Bucureşti. Un adevărat "Che Guevara" al Revoluţiei Romăne. În această epocă gloanţele l-au menajat. În iulie 1991 însă, ïn vacanţa la Brăila Ronald Gasparic a fost asasinat de un grup de cinci indivizi, bine conduşi de forţe obscure. O lovitură de pumnal i-a fost fatală. Murea dupa o săptămână la un spital din Bucureşti. Ronald Gasparic; un baiat ce iubea totul. Un fir de iarbă, oamenii şi universul. Şi mai ales Universul şi unda cosmică ce se numeşte "Sfântul Spirit". El iubea Dragostea, dragostea universală şi eternă. Opera poetică a lui Ronald Gasparic este in intregime postumă. O primă carte de poezii, PLÂNS la ZAMBETUL MEU, i-a apărut la Editura "Cartea Romăneasca" in 1992 şi a doua la Editura "Princeps" Iaşi, intitulată UNIVERSUL OBLIC. Versurile lui Ronald Gasparic sunt documentul existenţial şi estetic al unui poet foarte profund, tragic şi vizionar. El a rămas pentru noi o amintire puternică, un ecou pe pamânt. Dar, fără lacrimi! Pentru ca tânărul poet a spus: " Şi iar am strigat:/Fără lacrimi!/Dar de data aceasta nu era strigătul meu/ Ci doar ecoul meu pe pământ/ Acel surâs nu mai era al meu/ Ci doar ecoul său pe pamânt" | |
- Plâns la zâmbetul meu, Editura Cartea Românească, București, 1992
- Universul oblic, Editura Princeps, Iași, 1995
- Rămân pământ de soare, Editura Paralela 45, Pitești, 2007
Cartea Aura de cuvinte a poetului tânăr Ronald Gasparic, reprezintă debutul editorial al Sandei Tănase, concepută pe un portativ grav de litanie lirică, ca un acompaniament de orgă în contrapunct de missa liturgică.
Autoarea face o analiză atât de pertinentă şi de exhaustivă a operei poetului Ronald Gasparic, ca o disecţie într-o sală de operaţie, încât încercarea de a se mai spune ceva în plus n-ar mai fi necesară decât după o autopsie critică a altui exeget al poeziei sale.
În ciuda tentei… uşor didactice şi de rutină profesională, (Sanda Tănase este profesoară de limba şi literatura română cu mii de ore de comentariu literar pe texte selectate în manualele şcolare pentru capacitatea de înţelegere a elevilor de toate vârstele…), volumul Aura de cuvinte a poetului tânăr Ronald Gasparic se recomandă specialiştilor, şi nu numai, ca o autoritară, documentată, lucidă şi, în egală măsură, sentimentală interpretare critică a fenomenului liric, care s-a numit Ronald Gasparic. După lectura cărţii, senzaţia de prim contact şi pozitivă reacţie este că Sanda Tănase i-a citit nu numai cărţile tipărite şi îngrijite de scriitorii Vasile Andru şi Cezar Ivănescu, Plâns la zâmbetul meu, Editura Cartea Românească, 1992; Universul oblic, Editura Princeps, 1995; Rămân pământ de soare, Editura Paralela 45, 2007, ci şi manuscrisele păstrate şi selectate de Cătălin Gasparic, tatăl, de Donald Gasparic, fratele, şi de Milica Gasparic, mama; texte cu gânduri şi poezii ale lui Ronald Gasparic, nepublicate.
Iar valoarea cărţii Sandei Tănase este una de excepţie, tocmai pentru că a avut acces la arhiva lirică a poetului, încredinţată de prof. Milica Gasparic, stabilită de ceva timp în Canada, şi datorită relaţiei speciale dintre cele două profesoare, iar analiza critică este completă şi competentă. O analiză făcută cu migală, cu responsabilitate, din respect pentru sine, pentru profesia sa de vaşnic propovăduitor al frumuseţii cuvântului în faţa elevilor săi, la catedră, şi pentru familia poetului, care la nici 21 de ani de viaţă a lăsat o poezie de valoare.
Semnalam mai sus o uşoară notă de didacticism în interpretarea profesoarei, dar profunda şi totala analiză a operei literare a tânărului poet, cu judecăţi de valoare definitive şi de necontestat, îi conferă scriitoarei Sanda Tănase un ascendent, pe care critica de specialitate va fi nevoită să i-l recunoască, să ţină seama de el. Nu există niciun spaţiu tematic din registrul liric al poetului Ronald Gasparic, pe care autoarea cărţii Aura de cuvinte a poetului tânăr Ronald Gasparic să nu-l fi intuit şi să nu-i fi stabilit coordonatele, din care cu greu vor fi posibile şi alte nuanţe, ori alte puncte de vedere.
Faptul că profesoara a lucrat toată viaţa cu elevi, persoane de aceeaşi vârstă cu poetul, a făcut-o să-i înţeleagă opera, să-i pătrundă sufletul, frământările şi opţiunile lirice. Critic lucid şi responsabil, Sanda Tănase nu emite judecăţi de valoare cu privire la poezia lui Ronald Gasparic… fără acoperire, doar de dragul rezonanţei estetice, ci are la îndemână textele toate, din care citează copios, ca la clasă, în faţa elevilor săi, dar are şi profesionalismul de a selecta esenţialul, elementul-argument, convingător, ca într-o analiză a unei piese muzicale, ca o cronică de concert, când ştie să selecteze tocmai pasajul în gama cea mai ilustrativă.
Sanda Tănase a reuşit performanţa incredibilă de a analiza toate poeziile lui Ronald Gasparic ca pe o singură poezie… uriaşă, ca pe un poem cu un titlu unic, ca pe o epopee împărţită pe capitole dar cu un singur titlu: GASPARIADA sau ODISEEA GASPARIC. Fără îndoială, profesoara a citit de multe ori fiecare poezie, a căutat simboluri în fiecare vers, şi-a sintetizat prelegerea şi n-a lăsat nicio idee fără un citat, şi, de aceea, cartea sa are o structură aerisită, rarefiată, prin păstrarea versurilor în structura lor specifică genului liric şi prozodiei corespunzătoare.
Aura de cuvinte a poetului tânăr Ronald Gasparic este o carte de autor, o antologie pe tema Ronald Gasparic, din care răsar, patetic şi reconciliant, pagini de poezie autentică de-o puritate celestă, pe care o înnobilează jertfa pentru creaţie a poetului mort tânăr, ca-n Meşterul Manole, ca-n Mioriţa sau ca-n Muma lui Ştefan cel Mare, iar argumentele Sandei Tănase sunt construite pe o notă nostalgică şi gravă, ca într-un coral de Bach.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu