4. /16 IULIE 2021 - POEZIE
DIMITRIE ANGHEL
| Dimitrie Anghel | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2]  Cornești, Miroslava, Iași, România |
| Decedat | (42 de ani)[2] Iași, România |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Cauza decesului | cauze naturale (septicemie) |
| Căsătorit cu | Natalia Negru |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet folclorist[*] traducător |
| Limbi | limba română[1] |
| Studii | Universitatea din Paris |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1890 - 1914 |
| Mișcare/curent literar | Simbolism |
| Subiecte | călătorii, boemă, peisajul marin |
| Specie literară | poezie, proză |
| Operă de debut | • 1890 - poezii în revista Contemporanul • 1903 - Traduceri din Paul Verlaine |
| Opere semnificative | În grădină, Fantazii |
Modifică date / text  | |
Dimitrie Anghel (n. ,[2] Cornești, Miroslava, Iași, România – d. ,[2] Iași, România) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român.
Biografie
Dimitrie Anghel s-a născut la Cornești, aproape de Iași, unde se afla moșia și conacul familiei. A fost fiul lui Dimitrie Anghel, proprietar de pământuri, și al Erifilei Anghel, născută Leatris.[3] A urmat școala primară în strada Armenească, din Iași, la „școala lui Caracaș”, e înscris apoi, ca intern, la Institutele Unite (școală ce s-a bucurat de o mare renume în orașul Iași), pe care o va părăsi o dată cu moartea tatălui, în anul 1888. În anul următor, 1888–89, se mută la gimnaziul „Alexandru cel Bun“. Un conflict cu profesorul de franceză Al. Bădărău îl face să părăsească studiile în cursul anului.[4] A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona[5], Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911) . Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 - 1910).
La 3 noiembrie 1911, Dimitrie Anghel se căsătorește cu Natalia Negru, mai întâi soție a lui Șt.O.losif.
După o neînțelegere între cei doi, Natalia Negru îl acuză pentru a doua oară pe Dimitrie Anghel de infidelitate în 1914. Încercând să plece, acesta o amenință cu un revolver cu care chiar trage spre rama de metal a patului. Glontele ricoșează și o rănește ușor pe Natalia care se prăbușește de spaimă. Crezând că a omorât-o, Dimitrie Anghel se împușcă singur în piept. Rana provocată va duce ulterior la septicemie, cauza morții sale din 13 noiembrie 1914. [6]
Opera literară
A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța.
Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.
Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică.
POEZII:
Dragoste
Miroasa iarba patulita a sinziana s-a sulcina,
Miroasa dulce, cum miroasa un asternut pastrat de zestre;
Si-n mine, cînd e întunerec si cînd se face iar lumina,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.
În departari s-afunda zarea cu naluciri de munti în clada,
Si vîntu-i balsamat si dînsul ca o naframa cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creanga-n creanga s-un susur blînd din mlada-n mlada,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.
Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, miscat-alene,
Pe somnul tau s-alinta-n aer gingasa ei aparatoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, si ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine sa le-nchida pleoapele c-o sarutare.
Tu dormi, si eu visez pe gînduri, ca trec si zilele de vara
Si ca la anul, poate, fruntea ce-acum asa de blînd ti-o razimi
De bratul meu, n-o s-o mai razimi, si gîndul asta ma omoara,
Ca drag mi-i sînul tau cel dulce si alb ca miezul unei azimi…
Cu iarba ne-a crescut amorul, si cade-acum cu ea sub coasa !
Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afara e lumina
Si ca-si deschide draga ochii ca doua flori de somnoroasa,
S-arunca-n mine cu manunchiuri de sinziana si sulcina?
Miroasa dulce, cum miroasa un asternut pastrat de zestre;
Si-n mine, cînd e întunerec si cînd se face iar lumina,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.
În departari s-afunda zarea cu naluciri de munti în clada,
Si vîntu-i balsamat si dînsul ca o naframa cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creanga-n creanga s-un susur blînd din mlada-n mlada,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.
Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, miscat-alene,
Pe somnul tau s-alinta-n aer gingasa ei aparatoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, si ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine sa le-nchida pleoapele c-o sarutare.
Tu dormi, si eu visez pe gînduri, ca trec si zilele de vara
Si ca la anul, poate, fruntea ce-acum asa de blînd ti-o razimi
De bratul meu, n-o s-o mai razimi, si gîndul asta ma omoara,
Ca drag mi-i sînul tau cel dulce si alb ca miezul unei azimi…
Cu iarba ne-a crescut amorul, si cade-acum cu ea sub coasa !
Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afara e lumina
Si ca-si deschide draga ochii ca doua flori de somnoroasa,
S-arunca-n mine cu manunchiuri de sinziana si sulcina?
Farmec de noapte
În pragul scarilor ramas-am si nu-mi mai recunosc gradina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai dusi de visuri, prin inima cea mai blajina,
E-o dulce noapte alungata dintr-un serai, de vreo cadîna.
Un pas nu îndraznesc, de teama sa nu rump farmecul uimirii,
Se frînge umbra-nduiosata pe-alocuri unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toata si micsunelele-batute
Par lacrimi mari de nestimata pe-un tort de catifea cusute.
Si blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot si-n dulce larma
Se clatina crengile, iar umbra se clatina si ea, se farma,
Si-n luminis de drum scapata, pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunosti de-s flori de umbra sau daca-s flori adevarate.
Mi-i dor, o, noapte fermecata, de nu stiu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o soapta, usor ca zgomotul pe ape
De vîsle-ntîrziate-n neguri prin departari, ori ca fiorul
Batailor pripit de aripi ce-si lasa pe adîncuri zborul.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai dusi de visuri, prin inima cea mai blajina,
E-o dulce noapte alungata dintr-un serai, de vreo cadîna.
Un pas nu îndraznesc, de teama sa nu rump farmecul uimirii,
Se frînge umbra-nduiosata pe-alocuri unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toata si micsunelele-batute
Par lacrimi mari de nestimata pe-un tort de catifea cusute.
Si blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot si-n dulce larma
Se clatina crengile, iar umbra se clatina si ea, se farma,
Si-n luminis de drum scapata, pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunosti de-s flori de umbra sau daca-s flori adevarate.
Mi-i dor, o, noapte fermecata, de nu stiu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o soapta, usor ca zgomotul pe ape
De vîsle-ntîrziate-n neguri prin departari, ori ca fiorul
Batailor pripit de aripi ce-si lasa pe adîncuri zborul.
Puterea amintirii
Ne vom aduce-aminte de toate pîn’ la urmă,
O, draga mea… Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte !
Inertă de-ar sta mîna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar, îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cînta în furtună,
A noastre două inimi cînta-vor împreună.
De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată.
Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricît de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricînd şi orişiunde,
Cînd mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde !
O, draga mea… Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte !
Inertă de-ar sta mîna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar, îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cînta în furtună,
A noastre două inimi cînta-vor împreună.
De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată.
Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricît de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricînd şi orişiunde,
Cînd mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde !
A E BACONSKI
Biografie A E Baconski
Nastere: 16 iunie 1925, Cofa, judetul Hotin
Deces: 4 martie 1977, in Bucuresti
Descendent al unei vechi familii de razesi romani din zona Lapusnei si a Orheiului, s-a nascut in Cofa, judetul Hotin, la 16 iunie 1925; este primul fiu al preotului Eftimie Baconsky.
Incepe scoala primara la Drepcauti, iar intre 1936si 1944 frecventeaza cursurile Liceului „Alecu Russo din Chisinau. Ca elev in clasa a Vi-a publica primele sale poezii in revista liceului. Ultima clasa liceala o termina la Ramnicu Valcea, familia poetului stabilindu-se in apropiere. in luna noiembrie a anului 1945 se insctie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj si frecventeaza totodata cursuri de estetica si filosofie, la profesorii Lucian Blaga si Eugeniu Sperantia.
Anul 1945 este si cel al adevaratului sau debut, cu un eseu aparut in ziarul „Tribuna noua din Cluj. in 1949 isi sustine examenul de licenta, iar in 1950 debuteaza editorial cu volumul Poezii. Din 1952 este numit redactor- sef al „Almanahului literar din Cluj, devenit mai tarziu revista „Steaua, care, gratie orientarii imprimate de poet, se va impune printr-o voce aparte in peisajul nostru literar. De acum va incepe o lunga serie de calatorii in tara si mai ales in strainatate (incheiate numai o data cu moartea sa tragica), dand prilej poetului sa se evidentieze si in directia literaturii de calatorie. Este si un remarcabil traducator, activitate concretizata, printre altele, si prin monumentala lucrare Panorama poeziei universale contemporane, 1973, in aceeasi masura un prozator (prea putin cunoscut).
In 1959 poetul este eliberat din functia detinuta la revista „Steaua si, in octombtie, se muta la Bucuresti. in 1965 este ales membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor si reales in aceasta functie in 1968. Pentru activitatea sa deosebita i se acorda premii ale Uniunii Scriitorilor (pentru volumele Cadavre in vid si Panorama). Realizeaza albume cu reproduceri din creatia pictorilor romani si straini; opera sa ~ poetica si eseistica - este publicata, cunoscuta si apreciata peste hotare. inceteaza din viata in urma cutremurului de la 4 martie 1977, in Bucuresti.
Cautand sa se contamineze cat mai putin de spiritul fortat eroic si epic al poeziei cu tematica impusa, Baconsky incearca sa-si gaseasca inca de la inceput o voce proprie, care sa se departeze de corul galagios si uniformizam. Poetul inclina de pe acum catre o poezie de notatie, in care tropul purtator de sugestie este inlocuit prin notatia directa, crearea de atmosfera si meditatia elegiaca. Notatia surprinde existenta diurna, careia insa textul ii da nota generalizanta prin cultivarea ideii poetice imbracate intr-o aleasa exprimare intelectuala. Peste aceasta poezie, aparent de notatie, in ultimele volume ale poetului se instaleaza cu gravitate forta expresionista a textului. Meditatia existentiala devine dramatica, iar raportarea existentei se face la absolut- de unde si cultivarea cu precadere a sentimentului neantului, al vidului.
Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. „Poetul, - spune criticul literar Dinu Flamand- hierofantul, arhontii au statut aberant, declasat. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, istoria se dilata in paraistorie-, pe diagrama atrocitatilor umane . „Panopticum -ui este total, cadavrele au consistenta, iar pentru poet nici plansul nu mai elibereaza. Prin vocea sa poetica Baconsky redeschide drumul fortei de sugestie de tip expresionist in lirica romaneasca.
Volume de versuri:
Poezii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1951;
Cantece de zi si noapte, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Dincolo de iarna, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Fluxul memoriei, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Imn catre zorii de zi, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Fiul risipitor, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Versuri, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Fluxul memoriei, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Elan cinegetic a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Psalm negru a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Varsta a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Perpetuum mobilez aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Batran si singur a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Aprecieri critice
„Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste () «Cadavrele cuvintelor moarte» articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei modeme, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hie-rofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in «paraistorie» pe diagrama atrocitatilor umane."
(Dinu Flamand -, Baconsky A.E, in Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000.
„Se observa numaidecat la A.E. Baconsky accentul pus pe «forma frumoasa». El si-a creat un stil care consta in distinctie, rafinament; e vorba totodata de o poza orgolioasa si solemna, caci poetul nu se confeseaza, ci oficiaza, nu rosteste cuvinte banale, ci formule magice. Nobletei atitudinii ii corespunde nobletea vocabularului () Fara sa fie sibilinica, poezia lui A. E. Baconsky este «inaccesibila» prin caracterul ei aristocratic. Autorul intra in categoria poetilor manieristi si pretiosi."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, Poezia, Editura Aula, Brasov, 2001, p.85)
„Baconsky e un poet care, fara sa refuze catusi de putin confesiunea, isi traieste poezia prin conventia artistica. El ia in serios conventiile (), acordandu-le o acoperire sentimentala. Daca se pot usor identifica in textele sale ecouri din Eminescu, din Blaga, din Machado, din Saba sau din Momberg, tonul fundamental ramane de fiecare data inconfundabil. Poetul evolueaza intre un model postsimbolist si unul expresionist, cu neasteptata anticipare (precumpanitor teoretica) a unei poezii demeta-forizate si (numai) in acest sens tranzitive."
(Mircea Martin - .Extatica trecere" a poetului, in A.E. Baconsky, Scrieri, voi. I, Poezii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990, p. LXXXII)
„Baconsky credea in superioritatea artei, poezia si eseistica lui putin scortoasa, culta in chip excesiv, insa profunda si originala, apara totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut in cerul marilor modele () A.E. Baconsky ramane prin modul de a fi si de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. III, Editura David. Litera, Bucuresti-Chisinau, 1989, p. 29) (C. B.)
Deces: 4 martie 1977, in Bucuresti
Descendent al unei vechi familii de razesi romani din zona Lapusnei si a Orheiului, s-a nascut in Cofa, judetul Hotin, la 16 iunie 1925; este primul fiu al preotului Eftimie Baconsky.
Incepe scoala primara la Drepcauti, iar intre 1936si 1944 frecventeaza cursurile Liceului „Alecu Russo din Chisinau. Ca elev in clasa a Vi-a publica primele sale poezii in revista liceului. Ultima clasa liceala o termina la Ramnicu Valcea, familia poetului stabilindu-se in apropiere. in luna noiembrie a anului 1945 se insctie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj si frecventeaza totodata cursuri de estetica si filosofie, la profesorii Lucian Blaga si Eugeniu Sperantia.
Anul 1945 este si cel al adevaratului sau debut, cu un eseu aparut in ziarul „Tribuna noua din Cluj. in 1949 isi sustine examenul de licenta, iar in 1950 debuteaza editorial cu volumul Poezii. Din 1952 este numit redactor- sef al „Almanahului literar din Cluj, devenit mai tarziu revista „Steaua, care, gratie orientarii imprimate de poet, se va impune printr-o voce aparte in peisajul nostru literar. De acum va incepe o lunga serie de calatorii in tara si mai ales in strainatate (incheiate numai o data cu moartea sa tragica), dand prilej poetului sa se evidentieze si in directia literaturii de calatorie. Este si un remarcabil traducator, activitate concretizata, printre altele, si prin monumentala lucrare Panorama poeziei universale contemporane, 1973, in aceeasi masura un prozator (prea putin cunoscut).
In 1959 poetul este eliberat din functia detinuta la revista „Steaua si, in octombtie, se muta la Bucuresti. in 1965 este ales membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor si reales in aceasta functie in 1968. Pentru activitatea sa deosebita i se acorda premii ale Uniunii Scriitorilor (pentru volumele Cadavre in vid si Panorama). Realizeaza albume cu reproduceri din creatia pictorilor romani si straini; opera sa ~ poetica si eseistica - este publicata, cunoscuta si apreciata peste hotare. inceteaza din viata in urma cutremurului de la 4 martie 1977, in Bucuresti.
Cautand sa se contamineze cat mai putin de spiritul fortat eroic si epic al poeziei cu tematica impusa, Baconsky incearca sa-si gaseasca inca de la inceput o voce proprie, care sa se departeze de corul galagios si uniformizam. Poetul inclina de pe acum catre o poezie de notatie, in care tropul purtator de sugestie este inlocuit prin notatia directa, crearea de atmosfera si meditatia elegiaca. Notatia surprinde existenta diurna, careia insa textul ii da nota generalizanta prin cultivarea ideii poetice imbracate intr-o aleasa exprimare intelectuala. Peste aceasta poezie, aparent de notatie, in ultimele volume ale poetului se instaleaza cu gravitate forta expresionista a textului. Meditatia existentiala devine dramatica, iar raportarea existentei se face la absolut- de unde si cultivarea cu precadere a sentimentului neantului, al vidului.
Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. „Poetul, - spune criticul literar Dinu Flamand- hierofantul, arhontii au statut aberant, declasat. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, istoria se dilata in paraistorie-, pe diagrama atrocitatilor umane . „Panopticum -ui este total, cadavrele au consistenta, iar pentru poet nici plansul nu mai elibereaza. Prin vocea sa poetica Baconsky redeschide drumul fortei de sugestie de tip expresionist in lirica romaneasca.
Volume de versuri:
Poezii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1951;
Cantece de zi si noapte, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Dincolo de iarna, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Fluxul memoriei, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Imn catre zorii de zi, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Fiul risipitor, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Versuri, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Fluxul memoriei, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Elan cinegetic a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Psalm negru a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Varsta a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Perpetuum mobilez aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Batran si singur a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Aprecieri critice
„Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste () «Cadavrele cuvintelor moarte» articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei modeme, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hie-rofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in «paraistorie» pe diagrama atrocitatilor umane."
(Dinu Flamand -, Baconsky A.E, in Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000.
„Se observa numaidecat la A.E. Baconsky accentul pus pe «forma frumoasa». El si-a creat un stil care consta in distinctie, rafinament; e vorba totodata de o poza orgolioasa si solemna, caci poetul nu se confeseaza, ci oficiaza, nu rosteste cuvinte banale, ci formule magice. Nobletei atitudinii ii corespunde nobletea vocabularului () Fara sa fie sibilinica, poezia lui A. E. Baconsky este «inaccesibila» prin caracterul ei aristocratic. Autorul intra in categoria poetilor manieristi si pretiosi."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, Poezia, Editura Aula, Brasov, 2001, p.85)
„Baconsky e un poet care, fara sa refuze catusi de putin confesiunea, isi traieste poezia prin conventia artistica. El ia in serios conventiile (), acordandu-le o acoperire sentimentala. Daca se pot usor identifica in textele sale ecouri din Eminescu, din Blaga, din Machado, din Saba sau din Momberg, tonul fundamental ramane de fiecare data inconfundabil. Poetul evolueaza intre un model postsimbolist si unul expresionist, cu neasteptata anticipare (precumpanitor teoretica) a unei poezii demeta-forizate si (numai) in acest sens tranzitive."
(Mircea Martin - .Extatica trecere" a poetului, in A.E. Baconsky, Scrieri, voi. I, Poezii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990, p. LXXXII)
„Baconsky credea in superioritatea artei, poezia si eseistica lui putin scortoasa, culta in chip excesiv, insa profunda si originala, apara totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut in cerul marilor modele () A.E. Baconsky ramane prin modul de a fi si de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. III, Editura David. Litera, Bucuresti-Chisinau, 1989, p. 29) (C. B.)
POEZII:
Fluxul memoriei
I
Din cîte se-ntîmplarã nu pot sã uit nimic,
Chiar dacã ochiul palid al lunii mã îmbie ;
Ca arborii din iarna cetoasã mã ridic
Si-mi scutur amintirea - zapada mea tîrzie.
II
Cu zbor de pãsãri, anii se reîntorc din zare.
Îi recunosc - si totusi ce multi sînt anii mei,
Sau poate cã sînt anii pierduti de fiecare,
Care-mi apar în preajmã, obositori si grei ...
Eu nu gonesc pe nimeni, ci-mi clatin umbra doar
Si-ascult, ascult o voce din timp care-mi tot spune
Cã anii mei cu fructul lor amar,
Au ars pe cîmpuri goale si s-au facut cãrbune.
Au fost incendii, sînge - si dacã azi mai sînt,
E cã sub cerul tãrii ursit am fost sã stãrui
Si sã colind pe drumuri si sã trezesc cîntînd,
Mareea amintirii spre tãrmul fiecãrui.
III
Timpul trecut nu-i nimeni sã-l poata învia,
Chiar dacã-mi vine poate sã strig în gura mare :
- Ani rãtaciti, eu nu v-am trãit !
Prin viata mea
Parcã ati trecut odatã ca ploile cu soare.
Iesiti din ceata mãrii pustii - iesiti din ceatã
Ca niste porturi albe din Sudul însorit !
Iesiti din ceatã, nu v-am trãit, iesiti din ceatã,
Ani rãtãciti !
Dar anii s-au stins, s-au risipit,
S-au dus cu glasul frunzei, cu apele, cu iarba...
Aceste pãsari sure sînt numai amintiri -
În pieptul toamnei, codrul roscat îsi lasã barba
Si semne-mi fac din zare mestecenii subtiri.
IV
Dar strigãtul ramîne înãbusit în piept.
Nu chem pe nimeni - toate asa au fost sã fie -
Nu mi-a fost scris sã caut, sã cer si sã astept
Si-oricît de mare-i, timpul nu mi-e icoanã mie.
V
Ard gîndurile-n febra acestor amintiri,
Si-n piept acum zvîcneste-o vîrstã nouã.
Stau ca un paratrãsnet pe marile clãdiri,
Spre fulgerele noptii cu bratele-amîndouã.
Stau si rostesc din cînd în cînd tîrziu :
- Orase mari si cîmpuri tãcute, noapte bunã !
S-a desfrunzit copacul mare-al noptii,
Frunze de aur - stelele
Dorm leganîndu-se lin
Pe fata lucie
A marilor lacuri vulcanice.
VI
Din cîte se-ntîmplarã nu pot sã uit nimic -
Dar drumul duce poate departe înainte.
Pãsãri de miazãzi, cu voi despic
Si eu vãzduhul.
Iatã, nu-mi mai aduc aminte.
Dormiti în suflet, glasuri de demult,
Imagini dureroase, dormiti ca-n templul mãrii
Epavele de fosfor.
Nu vreau sã vã ascult,
Sus pe covertã-mi place s-ascult corãbierii.
Dormiti în suflet, amintiri,
Cum dorm în scoici marine furtuni si naufragii -
Tu, vînt de primãvarã ce-n pieptul meu respiri,
Adu-mi din codri frunza ce stãpîneste fagii,
Adu-mi albastrul clopot al apelor ce cresc
Si soaptele din ierburi si tremurul luminii,
Si-apoi cîndva-ntr-o noapte nestiutã
Dã-mi somnul alb pe care-l poartã crinii.
Tu Care-ai Fost...
Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa-ntravezi-vei, cazuta la picioare,
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat ...
Asemeni unui flutur cate-un sarut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitarii. Si-n oglinda netulburata, rece,
Vor tresari petale dintr-un salbatec crin
Ce si-a lasat amprenta pe sanii tai odata –
Iti vei desface parul si vei privi cum vin,
Din negrul lui, rasfrangeri de noapte-ndepartata.
Si cum se-ntorc din ceata cararile-napoi,
Infasurand mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe strada, prin arbori-nalti si goi,
Desteapta sensul unor imagini, unor vise ...
Si-mi vei ierta pacatul de-a-mi fi uitat un gest
In gandul tau – sau poate in suflet, o durere
Trecuta-n timp. Din toate va ramane acest
Destin al unor vesnic pierdute giuvaiere,
De nu-ti aduci aminte nici tu cand le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe incet sub pleoapa-i neagra –
De-abia te vezi tu insati, pe-un orizont uitat,
Plecand diminuata in timp ca o tanagra.
Cine-ti atinge pipetul la care-am stat sa-ascult
Vantul si luna? Cine din nou isi poarta sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat demult ...
Saruta-ma-n absenta si-n somn – saruta-mi umbra.
Vara tarzie
Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugara,
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.
Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.
Ar fi fost sa te uit ori sa-mi spun
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.
Dar vara de cate ori trece si tremura-n zare
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.
TRAIAN COȘOVEI
Traian Cosovei - biografia
Traian Coşovei (24 martie 1921, Somova, judeţul Tulcea - 16 iulie 1993, Bucureşti) - poet, prozator şi reporter. Este fiul Anei (născută Oprea) şi al lui Ion Coşovei, pescar.
A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1947). Debutează în revista „Lumea” (1946), cu poemul Femeia din camera obscură, iar în volum cu nuvela La Taliane (1950), inspirată din viaţa pescarilor de pe mare. Debutul editorial în poezie îl va reprezenta volumul Oceanul (1962).
Cu reportajele din Împărăţia vânturilor (1954), care au reţinut atenţia lui Geo Bogza, Coşovei începe o lungă carieră în domeniu. Criticilor care îi reproşează că reportajele sale „vin epigonic lângă şi în umbra lui Bogza” (Ion Rotaru), Coşovei le răspunde: „În umbra lui Geo Bogza vom scrie de acum înainte toţi cei care vom aborda reportajul literar propriu-zis, Geo Bogza fiind cel care ne tutelează, [... ] modelul şi părintele meu literar, declarat de mine, nu pentru că accept să-l pastişez [...], ci pentru că apăra consecvent tot ce scriam mai bine.”
Punctând elementele originale pe care le aduce speciei, Coşovei încearcă să explice că îl deosebeşte de Bogza „viziunea asupra universului explorat, în primul rând lumea în efortul creaţiei, o omenire în truda de a crea. Pitorescul este al Universului pe care îl urmăresc din punctul de vedere al acestui efort. De la o viziune a pitorescului sau a exoticului eu am trecut la o viziune a creaţiei.”
Spaţiul predilect al reportajelor lui Coşovei este Dobrogea şi în special Delta Dunării, căreia îi descoperă, cu nostalgie şi emoţie, patriarhalitatea şi spiritualitatea: o existenţă dură, o lume răbdătoare, dar aprigă la muncă. Colectivitatea surprinsă este mereu încleştată în lupta cu natura pentru a-i birui stihiile şi a-i domoli forţele în folosul civilizaţiei. Sunt sesizabile trăsăturile caracteristice generaţiei care a cultivat „reportajul romantismului revoluţionar” în perioada imediat postbelică, dar şi vocaţia specială pentru sublim şi colosal a autorului.
Volumele Oda zilnică (1970), Dobrogea de aur (1978) şi Farmecul genezei (1979) au ca punct de interes „omul epocii socialiste” şi greutăţile sale în „transformarea geografiei patriei”. În prezentarea noului, tonul este entuziast, perspectiva „vizionară”, iar metafora tinde mereu spre grandios. Acest registru subminat de retorism conţine şi pagini dramatice prin realismul lor (tabloul sumbru al Dobrogei mizere, antiteză a prefacerilor contemporane) sau, din contră, străbătute de o vibraţie lirică autentică. Geografia nouă, care în opinia scriitorului reflectă schimbări nu mai puţin profunde în mentalitatea oamenilor, ar fi semnul prefacerilor socialiste, al unui „timp eroic”.
Aceleaşi preocupări tematice şi caracteristici stilistice se găsesc şi în nuvelele lui Coşovei, Prietenie (1951), Răul pomi mai departe (1962) şi Prietenă cu focul şi cu apa (1969). A scris şi două romane: Cântec să crească băiatul (1959) - elogiu al copilăriei, şi Tânărul meu Ulise (1966) - pledoarie pentru autenticitate, narând destinul unui pictor, de la aspiraţie până la realizare. Poezia lui Coşovei completează în ritmuri ample reportajele, înscriindu-se de asemenea pe linia sentimentelor grandioase, dublate de reverie în faţa naturii.
Opera literară
· La Taliane, Bucureşti, 1950;
· Prietenie, Bucureşti, 1951;
· Împărăţia vânturilor, Bucureşti, 1954;
· Sub cerul liber, Bucureşti, 1954;
· Uriaşul preludiu, Bucureşti, 1955;
· Farmecul genezei, Bucureşti, 1956;
· Dimensiuni. Peisaj sovietic, Bucureşti, 1957;
· Dobrogea de aur, Bucureşti, 1958;
· Cântec să crească băiatul, Bucureşti, 1959;
· Semnul din larg, Bucureşti, 1960;
· Oceanul, Bucureşti, 1962;
· Răul porni mai departe, Bucureşti, 1962;
· Stelele dimineţii, Bucureşti, 1964;
· Firul de iarbă, Bucureşti, 1965;
· Tânărul meu Ulise, Bucureşti, 1966;
· Când mă grăbeam spre mare, Bucureşti, 1967;
· Pe urmele voastre, Bucureşti, 1967;
· Informaţia ereditară, Bucureşti, 1969;
· Prietenă cu focul şi cu apa, Bucureşti, 1969;
· Oda zilnică, Bucureşti, 1970;
· O colibă sub fereastra ta, Bucureşti, 1971;
· Fata cu părul lung, Bucureşti, 1972;
· Lauda fluviului, Bucureşti, 1974;
· Mai fericiţi decât Ulise, Bucureşti, 1974;
· Tuturor drumurilor, Bucureşti, 1974;
· La ţărmul cu lună, Bucureşti, 1977;
· Dobrogea de aur, Bucureşti, 1978;
· Farmecul geneza, Bucureşti, 1979;
· Tropaeum Traiani, Bucureşti, 1982;
· Banchetul toamnei, Bucureşti, 1984;
· Când cerul se schimbă, Bucureşti, 1987.
POEZII:
Plimbarea de dimineaţă
la capatul scarii
am vazut cainele coborand cele o mie si una de trepte
batranul caine scos la plimbare in lesa
batranul caine scos la plimbare in branci in splendoarea
diminetii de iarna
avea ochiii mei, anii mei care-au fost, cearcanele mele
avea numele meu scris pe zgarda murdara
cu un sfarsit de tandrete, cu un inceput de ferocitate
strecurandu-si umbra printre barele de alama ale scarii
in ochii lui am vazut luminile din insula elis
si hoardele matasurilor invartind immensa ruleta a noptii
in ochii lui stinsi am vazut sticlirea apocalipsei
si datoriile mele neplatite si viata mea de netrait
(si doamne, avea anii mei si lacrimile mele)
batranul caine scos la plimbare in splendoarea ultimei
dimineti de iarna
impins o mie si una de trepte, una cate una,
pana la capat si mai departe
de unde nu mai exista
nici o intoarcere
am vazut cainele coborand cele o mie si una de trepte
batranul caine scos la plimbare in lesa
batranul caine scos la plimbare in branci in splendoarea
diminetii de iarna
avea ochiii mei, anii mei care-au fost, cearcanele mele
avea numele meu scris pe zgarda murdara
cu un sfarsit de tandrete, cu un inceput de ferocitate
strecurandu-si umbra printre barele de alama ale scarii
in ochii lui am vazut luminile din insula elis
si hoardele matasurilor invartind immensa ruleta a noptii
in ochii lui stinsi am vazut sticlirea apocalipsei
si datoriile mele neplatite si viata mea de netrait
(si doamne, avea anii mei si lacrimile mele)
batranul caine scos la plimbare in splendoarea ultimei
dimineti de iarna
impins o mie si una de trepte, una cate una,
pana la capat si mai departe
de unde nu mai exista
nici o intoarcere
Antract
Din gura paiatei sângele se scurgea cu jumatate de gura.
Secunda de-acum urla fara glas ori dantura.
Ma bâlbâiam si eu dupa o sinecura
la stirba de viata, la umplutura de plus, la amintiri care musca
cu care ma leganasera de mic între zgarda si cusca.
Ah, moartea asta ordinara de lux –
fara chip, fara nume, fara adresa
pe care o purtam noapte de noapte în lesa.
Secunda de-acum urla fara glas ori dantura.
Ma bâlbâiam si eu dupa o sinecura
la stirba de viata, la umplutura de plus, la amintiri care musca
cu care ma leganasera de mic între zgarda si cusca.
Ah, moartea asta ordinara de lux –
fara chip, fara nume, fara adresa
pe care o purtam noapte de noapte în lesa.
Poemul de acum
Eu nu mi-am scris niciodata numele
pe bonuri de carbuni –
pe lînga silozuri am trecut fara sa privesc înapoi –
prin iarba desculta n-am alergat niciodata.
În ploaie n-am cântat, în desert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu maturica nu m-am batut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am rasturnat înadins portelanurile.
Odata am iubit ferocitatea oamenilor de zapada,
tandretea sperietorilor uitate pe cîmp.
Omului care lucreaza la calea ferata am vrut sa-i povestesc
o istorioara cu tîlc.
Omul e mort de mult.
Prin fata agentiilor de voiaj mi-am plimbat viata ca pe o jumatate de pâine.
Cu o masina de ocazie am mers pîna la marginea marii.
Am privit valurile cheltuindu-se pe tarm – am privit
tineretea arzînd ca o frunza de tutun verde.
In fata oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceata se poate risipi.
pe bonuri de carbuni –
pe lînga silozuri am trecut fara sa privesc înapoi –
prin iarba desculta n-am alergat niciodata.
În ploaie n-am cântat, în desert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu maturica nu m-am batut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am rasturnat înadins portelanurile.
Odata am iubit ferocitatea oamenilor de zapada,
tandretea sperietorilor uitate pe cîmp.
Omului care lucreaza la calea ferata am vrut sa-i povestesc
o istorioara cu tîlc.
Omul e mort de mult.
Prin fata agentiilor de voiaj mi-am plimbat viata ca pe o jumatate de pâine.
Cu o masina de ocazie am mers pîna la marginea marii.
Am privit valurile cheltuindu-se pe tarm – am privit
tineretea arzînd ca o frunza de tutun verde.
In fata oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceata se poate risipi.
SERGIU ADAM
Sergiu Adam (n. 16 iulie 1936, Cosmești, județul Galați – d. 26 februarie 2015, Bacău) a fost un poet, prozator și traducător român.[1]
Biografie
Este fiul lui Teodor Adam, preot, și al Anei(n. Popovici) , muncitoare. A urmat școala elementară în în Frumușelu, județul Bacău. Urmeaza Liceul internat „C. Negruzzi” din Iași, pe care îl absolvă în 1954. Continuă studiile în același oraș, la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza", susținându-și licența în 1958. Un timp este profesor, apoi lucrează ca metodist si bibliotecar la Bacău (între 1961 și 1965); din 1965 lucrează ca redactor la revista „Ateneu" din Bacău, revista la care a ocupat funcția de redactor-șef între 1990 și 2002.[2]
În noiembrie 2018, Sergiu Adam a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Bacău.[3]
Opera
- Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață Doamna Otilia, versuri, București, 1971;
- Gravuri, versuri, Iași, 1976;
- Iarna, departe..., roman, București, 1976;
- Ctitorii mușatine, București, 1976;
- Chipuri și voci, roman, București, 1984;
- Peisaj cu prințesă, versuri, București, 1987;
- Scrisori din țara cocorilor albi, versuri, Iași, 1994;
- Moartea avea ochii verzi, roman, București, 2000;
- Scrisori din țara cocorilor albi, antologie lirică, București, 2001.
- Traduceri
- Rimma Kazakova, Brazii ninși, ediție selectivă și prefață de Sergiu Adam, Iași, 1973;
- M. S. Kolesnikov, Richard Sorge așa cum a fost, în colaborare cu T. Ionescu, Iași, 1977.
Premii
- Premiul pentru debut la prima ediție a Festivalului literar-artistic „George Bacovia” din Bacău, 1971;
- Premiul Festivalului Internațional de Poezie, Praga, 1982;
- Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pe 1985, 1995 și 1996;
- Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor în 1994 pentru volumul Scrisori din țara cocorilor albi.
POEZII:
Amăgitoare castelană
Culori in calma degradare,
O lance-n rana unui scut
Si-n lung galop un calaret
Pe coama calului cazut.
in voia drumului se lasa
Si drumu-l duce fara gres
Spre-amagitoarea-i castelana.
La capat va ajunge-un les.
O lance-n rana unui scut
Si-n lung galop un calaret
Pe coama calului cazut.
in voia drumului se lasa
Si drumu-l duce fara gres
Spre-amagitoarea-i castelana.
La capat va ajunge-un les.
Era o lumină
Era o lumina vegetala
Verde in vai
Rosie pe coline
O tandra lumina reasezand in spatiu
Sunete, forme, culori.
Apoi cerul proaspat in ochii florilor
Bucuria altei calatorii
Pasii tai, vorbele bune
Surasul -
O, indepartata, neverosimila
Dimineata de vara!
Verde in vai
Rosie pe coline
O tandra lumina reasezand in spatiu
Sunete, forme, culori.
Apoi cerul proaspat in ochii florilor
Bucuria altei calatorii
Pasii tai, vorbele bune
Surasul -
O, indepartata, neverosimila
Dimineata de vara!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu