duminică, 18 iulie 2021

 5. /20 IULIE 2021 - TEATRU/FILM


VASILE BRESCANU

Vasile Brescanu
Date personale
Născut20 iulie 1940
satul Gotești, județul interbelic Cahul
Decedat3 ianuarie 2010
Chișinău
Cauza decesuluicauze naturale (cancer) Modificați la Wikidata
Cetățenie Uniunea Sovietică
 Republica Moldova
Ocupațieregizor de film
actor
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul – d. 3 ianuarie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut regizor de film, actor de teatru și film din Republica Moldova.

Biografie

Vasile Brescanu s-a născut la data de 20 iulie 1940 în satul Gotești (județul Cahul). A studiat la Institutul de Arte "Gavril Musicescu" din Chișinău (1959-1963), specializarea actor de teatru și film și apoi la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova - VGIK (1965-1970), specializarea regie film.

În perioada 1957-1958 a lucrat ca învățător în satul Lingura (raionul Baimaclia), apoi ca ziarist în orașul Căușeni, aici începându-și activitatea de creație în teatrul de amatori. Dupa absolvirea Facultății de artă teatrală, este angajat ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău.

A debutat pe marele ecran cu un o interpretare strălucită în filmul lui Emil Loteanu Așteptați-ne în zori (având rolul lui Vlaicu). După absolvirea VGIK, revine în cadrul studioului "Moldova-film" și continuă să joace în filme. Cele mai apreciate roluri ca actor le-a avut în filmele: Așteptați-ne în zori (1963) și Hai, murgule, hai! (1989). În paralel, lucrează și ca regizor de film, fiind foarte apreciat în această calitate.

Vasile Brescanu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul republican de filme desfășurat în orașul Chișinău (ed. I, 1980) pentru filmul Emisarul serviciului secret (1979). În anul 1991 a primit titlul de Maestru în artă.

În ultimii ani ai vieții a fost bolnav de cancer. A decedat la Chișinău, în 3 ianuarie 2010.




Filmografie

Actor

  • 1963 Așteptați-ne în zori - Vlaicu;
  • 1963 Evadat de sub escortă - Ștefan Brebu;
  • 1966 Tunelul (Туннель) - coproductie româno-sovietică;
  • 1969 Nuntă la palat - Manolache;
  • 1970 Explozie cu efect întârziat (Взрыв замедленного действия) - Valentin;
  • 1975 Calul, pușca și nevasta (Конь, ружьё и вольный ветер) - Constantin;
  • 1975 Nicușor, un adolescent dificil (Никушор из племени ТВ) - tatăl lui Nicușor;
  • 1976 Nu crede țipătului păsării de noapte (Не верь крику ночной птицы) - Vasile Căruntu;
  • 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра) - Krupenski, alias Marin;
  • 1989 Hai, murgule, hai! (1989);
  • 1989 Durerea, Tudorel (1989) ș.a.

Regizor

  • 1969 Priveghiul mărginașului - scurt metraj
  • 1971 Ultimul fort
  • 1972 Băieți de dobă - film TV
  • 1974 Toate dovezile împotrivă (Все улики против него)
  • 1976 Favoritul (Фаворит)
  • 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра)
  • 1981 Greșeala lui Tony Wendis (Ошибка Тони Вендиса) - film TV, 2 episoade
  • 1985 De întoarcere uitați (О возвращении забыть)
  • 1986 Tunul de lemn (Деревянная пушка)
  • 1986 Un autobuz în ploaie (2 episoade) - film TV
  • 1994 Jolly Alon - serial (4 episoade) - film TV
  • 1997 O singură zi - scurt metraj

Distincții

  • 1991—A fost recompensat cu titlul (onorific) Maestru în artă [1]

Vasile Brescanu. Un fragment din filmul "Emisarul centrului de peste hotare"



VASILE G. MORȚUN

Vasile G. Morțun
1910 - Vasile G Morţun - ministrul lucrărilor publice.PNG
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Roman, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
traducător Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Național Liberal  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Vasile G. Morţun.

Vasile G. Morțun (n. 30 noiembrie 1860, orașul Roman – d. 30 iulie 1919, comuna Broșteni, județul Neamț) a fost un publicist, colecționar de artă și om politic român. El a devenit primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888, trecând apoi în anul 1899 la liberali, cu "gruparea socialiștilor generoși". A avut funcții de ministru în guvernele liberale ale lui Dimitrie A. Sturdza și Ion I.C. Brătianu.

Biografie

Vasile G. Morțun s-a născut la data de 30 noiembrie 1860, în orașul Roman (astăzi în județul Neamț), într-o familie de oameni bogați (tatăl se numea Iordache și mama Ecaterina), urmașă al unei vechi familii din Moldova. A urmat studii liceale la Institutul Academic din Iași, unde, în anul 1875, l-a avut profesor de limba germană pe Mihai Eminescu, și apoi la Colegiul Sainte-Barbe din Paris.

A frecventat ulterior cursuri de artă dramatică la Paris și cursurile Facultății de Litere și Filosofie la Bruxelles, activând în paralel ca gazetar și militant socialist. S-a căsătorit civil și religios la 27 februarie 1883 cu Cornelia Morțun, la Roman, iar în luna aprilie au plecat împreună la Bruxelles.

S-a întors în România în anul 1884 fără a avea vreo diplomă universitară, dar cu un renume de militant socialist, datorat faptului că se numărase printre fondatorii Cercului socialist român din Paris, care a editat revista "Dacia viitoare" (1883). Inițial s-a stabilit la București, dar s-a mutat la scurtă vreme în Iași, unde în 1885, a preluat direcția literară a "Contemporanului". Odată cu venirea sa la Iași, mișcarea socialistă de acolo și-a intensificat activitatea, Morțun remarcându-se prin articolele scrise, prin analiza vieții parlamentare, prin sprijinirea cu bani a presei socialiste din acel timp. A înființat și condus gazetele socialiste Revista socială (1884—1887), Muncitorul (1887—1888), Ciocoiul (1889), Înainte (1891). De asemenea, a colaborat la numeroase ziare și reviste din epocă cu articole, versuri și proză.

În anul 1887, opoziția conservatoare a organizat o manifestație ostilă Regelui Carol I, Vasile Morțun împreună cu toți socialiștii ieșeni, au apelat la toți partizanii lor din mahalale (în special din Tătărași și Nicolina), în frunte cu studenții socialiști, organizând o contramanifestație și explicându-și această linie printr-un manifest [1]. În anul 1888, Vasile G. Morțun a devenit primul deputat socialist în Parlamentul României, fiind reales și la alegerile următoare în Colegiul al II-lea Roman (1891, 1895). În calitate de deputat socialist, el a susținut prin mesajele sale propunerea privind votul universal.

Încă din anul 1895, conduce "gruparea generoșilor" care a început să militeze pentru trecerea la Partidul Național Liberal, dânsu-și seama că prin Partidul Socialist nu-și poate rezolva revendicările. Acest lucru s-a întâmplat abia peste cinci ani, la 9 februarie 1899, când generoșii au părăsit mișcarea socialistă, serbându-se acest eveniment printr-un banchet dat de foștii socialiști și de alți tineri, care până atunci nu făcuseră politică. Deși a fost dezavuat de către ceilalți socialiști pentru această mutare politică, treptat și alții dintre cei rămași i-au dat dreptate (cum este cazul deputatului socialist Ioan Nădejde care a trecut și el la liberali în 1903), dându-și seama că mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică.

Ca urmare a acestei mutări, Morțun a ajuns să îndeplinească cele mai înalte demnități și funcții ale statului. În anul 1901, V.G.Morțun este ales ca deputat de Roman, la Colegiul al II-lea, devenind în 1902 vicepreședinte al Camerei Deputaților. Până la sfârșitul vieții va fi ales ca deputat și senator. În perioada 12 martie 1907 - 28 decembrie 1910, a îndeplinit funcția de ministru al Lucrărilor Publice, realizând în această calitate reforma legii drumurilor, reorganizarea căilor ferate, îmbunătățirea navigației fluviale și maritime. A apelat la prietenul său, Ioan Nădejde, pe care l-a trimis în Germania, Franța și Elveția pentru a studia modul de organizare a serviciului de odihnă și cazare a muncitorilor din calea ferată (la Dresda) și a aduce de la Berna legiuirile ce s-au făcut în toată lumea pentru asigurarea muncitorilor.

În calitate de liberal, el a făcut începând din 1912 demersuri pentru a aduce în rândurile Partidului Liberal muncitorii industriali, initiațivă ce a dat bune roade. În anul 1913, omul politic V.G. Morțun s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 14 de la Roman și a participat la Campania Armatei Române din Bulgaria în timpul Războiului Balcanic. A fost avansat pe câmpul de luptă la gradul de sergent de către Regele Carol I.

În perioada 4 ianuarie 1914 - 10 decembrie 1916, Vasile G. Morțun a îndeplinit funcția de ministru de Interne. În această calitate, a participat la Consiliile de Coroană din 21 iulie 1914 (când s-a declarat neutralitatea României) și 14 august 1916 (când România a declarat război Puterilor Centrale). În anul 1916, a fost ales președinte al Camerei Deputaților, care se refugiase la Iași împreună cu regele Ferdinand I și guvernul. El a prezidat Adunarea Constituantă care a realizat cele două reforme pentru care a lucrat o viață, votul universal și noua lege agrară.

Vasile Morțun a devenit o figură marcantă și în lumea artistică a vremii sale. El s-a remarcat ca unul dintre puținii animatori ai mișcării cultural-artistice din România secolului al XIX-lea. A alcătuit o primă ediție a scrierilor lui Mihai Eminescu, intitulată Proză și versuri (1890) și a pregătit întâia ediție a operei lui Ion Creangă (Amintiri din copilărie și anecdote, în 1882). Ca scriitor, a publicat versuri, proză, piese de teatru și traduceri. Dintre lucrările dramatice scrise de Vasile Morțun, menționăm: Zulnia Hâncu (1891) și Ștefan Hudici (1891), ambele jucate pe scena Teatrului Național din Iași.

De asemenea, a fost un pasionat colecționar de artă. A avut în colecție tablouri de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Ion Andreescu, C.D. Rosenthal, C.M. Tătărăscu, C.I.Stăncescu, C.D.Mirea etc. Intenționa să construiască un muzeu pentru colecția sa, dar începerea războiului a trimis în Rusia cele mai valoroase tablouri, odată cu tezaurul țării, și acestea nu s-au mai întors niciodată.

Vasile G. Morțun a murit la 30 iulie 1919, la moșia sa din satul Broșteni, comuna Bahna (astăzi în județul Neamț), fiind înmormântat în cavoul familiei. La înmormântarea sa au participat miniștrii Alexandru Constantinescu, Ion Gh. Duca, Dumitru Buzdugan, George G. Mârzescu, aghiotantul regal Ion Țenescu (din partea Regelui Ferdinand), oficialități din aproape toate județele țării, precum și țărani din județele Roman și Iași.

Citate

„El este aproape singurul din țara noastră, din clasa lui, care a plătit țărănimii ceea ce clasa sa a stors veacuri de la țărănime. Oricum ar fi privită activitatea sa de mai dincoace, să nu se uite că acest fecior de boier și-a dat anii cei mai frumoși și o bună parte din averea lui idealului!... Morțun a făcut un stagiu de 20 de ani în idealism și nu ca diletant al idealului, ci ca muncitor neadormit [2].”
—Garabet Ibrăileanu
„Morțun a făcut parte din acea pleiadă de tineri, care, seduși de vraja idealului socialist și-au pus la răspântie hotărâtoare a vieții lor chinuitoarea întrebare: dacă într-o țară lipsită aproape de proletariatul industrial, dar cu o numeroasă țărănime oropsită, cel mai bun mijloc de a sluji cauza poporului e să stărui în urmărirea unor scopuri ce nu pot fi atinse sau să te mulțumești cu posibilitățile de realizare imediată. V.G. Morțun ca și alții au crezut că vor duce mai mari, mai adevărate foloase, îndeosebi țărănimii, sacrificând idealurile unui viitor îndepărtat îmbunătățirii neîntârziate a vremurilor de astăzi [3].”
—Ion Gh. Duca

Viziune politică

Vasile G. Morțun - editor al lui Eminescu, fost deputat socialist și ministru de interne liberal; răspuns la un interviu din 1918: „Peste zeci de ani se va întemeia în Europa o Ligă a Națiunilor, sub forma unei uniuni de state la fel cu aceea a Statelor Unite sau poate numai sub forma unei uniuni vamale, care să apere împotriva concurenței Americii și a Asiei”.[4]

Galerie




RADU BELIGAN

Radu Beligan
Radu Beligan.jpg
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Galbeni, Filipești, Bacău, România Modificați la Wikidata
Decedat (97 de ani)[4][2][3] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
CopiiAnamaria Beligan Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
director de teatru[*]
regizor de film Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Națională de Muzică București
Alte premii
Ordinul național „Pentru Merit”
Ordinul național „Steaua României”
Order of Cultural Merit[*]
Red jugoslovanske zastave[*]
Legiunea de onoare Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău – d. 20 iulie 2016, București)[5] a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio. Pe linie maternă este grec de origine,[6] pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă.[7] A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru.[8][9][10]

Radu Beligan a fost în perioada 1969 - 1989 membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 - 1975.[11][12]

Studii

Cariera

Radu Beligan a interpretat - în peste șapte decenii - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

A fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic și modern. A jucat alături de actori importanți, cu reprezentații atât în țară cât și în străinătate.

Roluri în teatru

Teatrul Național din București:

  • Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
  • Ianke - „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, 2001
  • Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonța, 1998
  • Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
  • Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
  • Kondilas - „Moștenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
  • „Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, 1987
  • Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonța, 1984 și 1994
  • Spirache - „Titanic-Vals" de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983
  • Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981
  • Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
  • Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
  • Richard al III-lea - „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
  • Autorul dramatic - „Viața unei femei" autor și regia Aurel Baranga, 1976
  • Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
  • Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
  • Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
  • Ștefan Valeriu - „Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
  • George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
  • Eduard Forțian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
  • C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
  • Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
  • Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
  • Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
  • Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
  • Alexandru - „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
  • Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
  • Cerchez - „Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
  • Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
  • Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 și 1973
  • Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
  • Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finți, 1954
  • Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
  • Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
  • Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
  • Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
  • „Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
  • Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
  • Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
  • Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
  • Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
  • Agamiță Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
  • Studentul - „Confruntarea" de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
  • Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945

Teatrul Odeon:

  • Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997
  • Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982
  • „Helen, Tommy și Joe" de James Thurber și Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948

Teatrul Evreiesc de Stat:

  • Wille Clark - „Băieții de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997

Teatrul Național din Craiova:

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București:

  • Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969

Teatrul de Comedie: 1961 - 1968

Teatrul Tineretului:

  • Doctorul - „Un flăcău din orașul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952

Teatrul Alhambra: 1943 - 1949

  • „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
  • „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare
  • „Nu mai beau" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare
  • „Pensiunea dragostei" de Alexandru Kirițescu, regia Soare Z. Soare
  • „Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker

Compania Radu Beligan: 1947 - 1948

  • „Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu
  • „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu

Teatrul Comedia: 1945 - 1947

  • „Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu
  • „Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova
  • „Vis de secătură" de Mircea Ștefănescu, regia W. Siegfried
  • „O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu
  • „Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu
  • „Sărută-mă imediat" de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu
  • „Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu
  • „Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu
  • „Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Nostru: 1946 - 1947

  • „Viața începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur

Teatrul Municipal: 1944 - 1945

  • „Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu
  • „Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 - 1943

  • „Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu
  • „Domnișoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Șahighian
  • „D-ra Butterfly" de Tudor Mușatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Majestic: 1940 - 1941

  • „Omul care zâmbește" de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian
  • „Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu
  • „Orașul fără avocați" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu
  • „Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Tudor Mușatescu (Roxy): 1940 - 1941

  • „Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava
  • „Titanic Vals" de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu

Grădina C.A. Rosetti: 1940

  • „Ascultă, Ionescule" de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson

Teatrul din Sărindar: 1939 - 1940

  • „Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu
  • „Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican
  • „Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu
  • „Domnișoara Butterfly" de Tudor Mușatescu după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Uranus - Comedia: 1938 - 1939

  • „Tinerețe" de Swarkin, regia Muratov
  • „Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa
  • „Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa
  • „Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa

Liedertafel - Alhambra - Regina Maria: 1937 - 1938

  • „Molima" de Ion Marin Sadoveanu
  • „Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu
  • „Crimă și pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)

Filmografie

Televiziune

  • „Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornișteanu, 2002
  • „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995
  • „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu
  • „Aventură sub pământ" de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, 1982
  • „Titanic vals" de Tudor Mușatescu
  • „Supeul" de Jean Claude Brinsville
  • „Mușatinii"
  • „Harvey" de Mary Chase
  • „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale
  • „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale
  • „Conu Leonida" după I.L. Caragiale
  • „Marii Artiști pe Micul Ecran"

Audiobooks

Există în lectura lui Radu Beligan o serie de audiobookuri, două dintre acestea apărând la editura Humanitas (Contrabasul și Bartleby).

"Mari actori romani – Radu Beligan" - vol. II, 2010

Teatru radiofonic

Regizor

Radu Beligan este cunoscut și în calitate de regizor de teatru.

  • „Egoistul" de Jean Anouilh, 2004
  • „De partea cui ești?" de Ronald Harwood, 1996
  • „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979
  • „Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960
  • „Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, 1959
  • „Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
  • „Straini in noapte"de Eric Assous,2007

Autor

  • 2013 - „Între acte"
  • 2001 - „Note de insomniac"
  • 1978 - „Luni, Marți, Miercuri..."
  • 1968 - „Pretexte și subtexte"

Activitate didactică, profesională, academică

Radu Beligan
  • Profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 - 1965
  • Director al Teatrului de Comedie din București: 1961 - 1969
  • Director al Teatrului Național București: 1969 - 1990
  • Președinte activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru
  • Autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977
  • Co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978
  • Membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967
  • Membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței
  • Membru al Academiei Le Muse din Florența
  • Semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki, 1985

Legătura cu securitatea

Conform dezvăluirii ziarului tabloid Libertatea, făcută publică în data de 29 octombrie 2011, Radu Beligan a „reclamat” instituției de opresiune că Televiziunea Română a transmis piesa de teatru O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei, și nu varianta regizată de el. Acea reclamație apare sub forma unei note în Cartea Albă a Securității, de Virgil Măgureanu 1982, cu numărul 296, „colectată” de către Gheorghe Dănescu, persoană ce îndeplinea rolul de conducător al Securității Municipiului București. Conform acesteia, actorul Radu Beligan, artist al Poporului și director al Teatrului Național din București își exprimă nemulțumirea vis-a-vis de piesa de teatru în cauză, pe motivul că Liviu Ciulei a întors spatele țării și a emigrat în străinătate (1980). După părerea lui, tinerimea română nu are ce învăța din piesa lui Ciulei, care se constituie într-o „crimă pentru actul de cultură în sine”.[11]

Premii și distincții

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Radu Beligan i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[13]

  • Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei, 2004
  • Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003
  • Trofeul „România 2000", 2003
  • Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru, 2002
  • Președintele Franței, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan este numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al * * Legiunii de Onoare, 2002
  • Premiul revistei „Moftul Român", 2001
  • Premiul Revistei „Flacăra", 2000
  • Trofeul Eugene Ionesco, 1999
  • Premiul Fundației TOFAN, 1998
  • PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franța
  • Premiul Academiei Române, 1997
  • Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos, 1995-1996
  • Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu" din Iași, 1994
  • Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu
  • Marele Premiu al Centrului de cultură "George Apostu" din Bacău - 1993
  • Premiul Academiei „Le Muse" din Florența, 1980

Distincții

  • Artist emerit (1953);
  • Artist al poporului (1962);[17]
  • Premiul Academiei "Le Muse" din Florența 1980;
  • Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
  • Premiul Academiei Române, 1997;
  • Premiul Fundației Tofan, 1998;
  • Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței, 1998;
  • Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
  • Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
  • Cetățean de onoare al municipiilor Iași și Bacău.
  • Doctor Honoris Causa al Universitatii Naționale de Artă Teatrală si Cinematografica 'I. L. Caragiale' București
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța
  • Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău - Teatrului de Vară din Bacău i se atribuie denumirea "Radu Beligan" - 2008

Decorații

  • Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”[18]
  • Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[19]
  • Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan
  • Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer"

Citate

"Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din țara care a inventat teatrul, știa franțuzește"[6]

Numismatică

La 14 decembrie 2018, cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la nașterea lui Radu Beligan, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, o monedă de argint, cu titlul de 999‰, cu valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are un diametru de 37 mm, o greutate de 31,103 g, iar cantul este zimțat. Întregul tiraj al emisiunii de 200 de exemplare a fost emis de calitate proof.[20]


Radu Beligan, Valentin Uritescu, Mihai Fotino şi Matei Alexandru - Scafandrierii de Tudor Mușatescu



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...