8. /6 IULIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
ARTA FLORESCU
| Arta Florescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  București, România |
| Decedată | (77 de ani)[1] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | soprană profesor de muzică[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Tipul de voce | soprană |
Modifică date / text  | |
Arta Florescu (n. 10 martie 1921, București – d. 6 iulie 1998, București) a fost o cântăreață de operă și profesoară de canto română.
A studiat la Conservatorul din București, între 1939 și 1942, cu Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora sau M. Vulpescu, la Geneva cu Anna Maria Guglielmetti (1946) și la Viena cu Kurt Nasor, Balzer și Josef Krips (1947).
Arta Florescu a fost solistă la Societatea Corală „România” din București (1937–1942), solistă (1942–1945) și prim-solistă (1945–1968) la Opera Română din București, conferențiar (1950–1954), profesoară (1955–1986), profesoară atestată (1965) și șef de catedră de canto (1963–1985) la Conservatorul din București, profesoară la Opera din Istanbul, Turcia (1976).[2]
Arta Florescu a debutat pe scena Operei din București în ziua de 5 noiembrie 1942, în Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, dar a devenit angajată a Operei abia în septembrie 1945, an în care a devenit și membră a Partidului Comunist Român, din convingere. Viața ei profesională, care a durat de 47 de ani, cuprinde 29 de ani de carieră pe scenele operelor, cu 72 de roluri interpretate, și 18 ani în învățământul muzical, din care ultimii 5 ca Șefă de Catedră, și membră a unor jurii internaționale la concursuri de canto de mare prestigiu, peste tot în lume: Verviers, Geneva, Ostende, S’Hertogenbosch, Munchen, Zwickau, Moscova, Tokyo, Montreal, Rio de Janeiro, Toulouse, Atena, București. În 1968 a ieșit la pensie.[3]
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistei lirice Arta Florescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[4]
A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[5]
Arta Florescu s-a născut la 10 martie 1921, la Bucureşti.
Între anii 1939-1942, studiază la Conservatorul din Bucureşti, cu Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora sau M. Vulpescu.
Între anii 1942 – 1950, s-a perfecţionat la Bucureşti cu Maria Neri (canto) şi Lidia Lipkovska (repertoriu de operă), în anul 1946, a studiat la Geneva cu Anna Maria Guglielmetti (canto), iar un an mai târziu, s-a perfecţionat la Viena cu profesorii Kurt Nasor (canto), Balzer (corepetiţie pian) şi Josef Krips (repertoriu).
În perioada 1937 – 1942, a fost solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti.
În 20 martie 1939, va debuta la Radiodifuziune cu un program de lieduri de Henri Duparc, Robert Schumann şi Alfred Alessandrescu, apoi, la 29 martie 1942, apare pentru prima dată pe scena Ateneului Român, fiind acompaniată la pian de Nicolae Rădulescu, cu pagini de H. Wolf, Duparc, Ernest Chausson, Richard Strauss, J. Marx, R. Hahn, Igor Stravinski, George Enescu.
Tot la Ateneu va aborda oratoriul, la 29 martie 1942, sub bagheta dirijorului Ionel Perlea, cu Stabat Mater, de G. Clari, iar la 5 decembrie 1942, debutează pe scena Operei Române, în „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, sub conducerea lui Jean Bobescu.
Între anii 1942 – 1945 este solistă a Operei Române din Bucureşti, iar mai apoi este prim-solistă, în perioada 1945 – 1968.
Între anii 1950 – 1980, este conferenţiar, profesor şi şef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din Bucureşti, iar în anul 1976 a fost profesor invitat la Opera din Istanbul.
A interpretat de-a lungul carierei solistice roluri în Lucia di Lammermoor, de G. Donizetti, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata, Aida, Rigoletto, Forţa destinului, Don Carlos, Othello, de Giuseppe Verdi ş.a.
Viața ei profesională, care a durat 47 de ani, cuprinde 29 de ani de carieră pe scenele operelor, cu 72 de roluri interpretate.
A cântat pe scenele teatrelor „Balşoi” din Moscova, „Staatsoper” din Berlin, «Royal de La Monnaie» din Bruxelles, „Municipal” din Rio de Janeiro, „Staatsoper” din Leipzig, «Champs Élysées» din Paris, „Kirov” din Sankt-Petersburg etc. A întreprins zeci de turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia.
Despre Arta Florescu, muzicologul Viorel Cosma arăta: „Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu. Dispunând de un fizic excepţional, de o inteligenţă scenică particulară, de o probitate profesională exemplară, Arta Florescu a realizat eroine de neuitat în teatrul liric românesc: „Mareşala” din Cavalerul rozelor, „Desdemona” din Otello, „Margareta” din Faust, „Nedda” din Paiaţe, „Musetta” din Boema, „Violeta” din Traviata, „Contesa” din Nunta lui Figaro, „Eva” din Maeştrii cântăreţi, „Tosca”, „Cio-Cio-San” din Madam Butterfly”.
Profesoara Arta Florescu a format noi talente ca Eugenia Moldoveanu, Cleopatra Melidoneanu, Lucia Ţibuleac, Viorica Cortez, Angela Gheorghiu, Maria Slătinaru-Nistor, Bianca Ionescu sau Leontina Ciobanu-Văduva. Ea a participat ca membru în juriile marilor festivaluri naţionale şi internaţionale şi concursuri de canto de mare prestigiu, peste tot în lume: Verviers, Geneva, Ostende, S’Hertogenbosch, Munchen, Zwickau, Moscova, Tokyo, Montreal, Rio de Janeiro, Toulouse, Atena, București. În 1968 a ieșit la pensie.
Prin decretul regal nr. 1.886 din 14 iunie 1946, pentru creaţii în domeniul artelor şi pentru sprijinul moral şi artistic dat pentru propăşirea artelor şi culturii, se conferea ordinul „Meritul Cultural”, clasa I, Artei Florescu, artistă lirică, pentru domeniul muzică.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistei lirice Arta Florescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
În anul 1971, a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
Sigur, Arta Florescu a fost o susţinătoare a Partidului Comunist din România, drept urmare „ciocnirile” ei cu diverși artiști de operă din România au fost dure. Rămâne, însă, în memoria istoriei lirice drept o artistă de excepţie.
Arta Florescu a murit la 6 iulie 1998, la Bucureşti, la vârsta de 77 de ani, la Spitalul Foişor, în urma unui stop cardiac survenit în timpul unei intervenţii chirurgicale. A fost înmormântată în Cimitirul „Reînvierea” din Bucureşti.
În 7 iulie 1998, luând cuvântul în Camera Deputaţilor, soprana Eugenia Moldoveanu, unul din marile talente pe care le-a lansat artista, spunea despre aceasta: „A fost nu numai cea mai mare artistă a generaţiei sale, generaţia de aur, şi vă reamintesc câţiva dintre acei mari artişti: Petre Ştefănescu-Goangă, Dinu Bădescu, Valentina Creţoiu, Şerban Tassian. Doamna Arta, aşa cum i-am spus întotdeauna, Doamna a fost însemnată de destin de la naştere, purtând acest nume, care a predestinat-o, acest nume care a devenit simbolul unei importante părţi a culturii româneşti – arta lirică.
Această femeie, de o amplitudine unică, printr-o inteligenţă, printr-o forţă, printr-un curaj, printr-o voinţă care s-au transformat pentru noi, elevii, ca un motor, ne-a făcut să păşim în fiecare zi mai sus, acolo unde harul fiecăruia dintre noi ne-a aşezat de-a lungul anilor.
A fost nu numai prima artistă a Operei Române, dar cred că adevărata ei vocaţie, cea care face ca astăzi să omagiem numele ei, este aceea de profesoară.
De-a lungul a 50 de ani, această femeie a pregătit toţi artiştii români lirici – cei foarte importanţi, cei care au făcut o mare cariereă, cei care au fost slujitorii de zi cu zi, zeci de ani, în teatrele româneşti şi chiar cei care au devenit pe urmă profesori.
În amintirea mea, această femeie unică rămâne ca un exemplu şi un model, aşa cum fiecare dintre noi cred că am avut în profesia noastră, prin extraordinara energie şi dragoste pentru copiii tineri, prin acel dar, pe care nu-l are oricine, de a descoperi şi de a crede în talentul, în talentul care, vai, este atât de sensibil de măsurat, al unui artist.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu