9. /6 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

DORIN ANASTASIU

“S-a născut la Craiova, pe 6 iulie 1943. Eleganţa de mai târziu a evoluţiei scenice se datorează în bună parte faptului că între 1954-1957 a urmat cursurile Şcolii de coregrafie, la Bucureşti. Tot în Capitală absolvă cursurile Liceului “Ion Neculce” şi, în 1967, ale Facultăţii de Instalaţii din cadrul Institului de Construcţii. La şcoala populară de artă urmează atât cursurile clasei de teatru, cât şi cele de muzică uşoară. În 1966 obţine premiul I la Festivalul naţional studenţesc, în 1967 debutează la radio, iar în anul următor la TV. Din această clipă înregistrează peste o sută de creaţii ale celor mai cunoscuţi compozitori ai noştri. După un premiu II la festivalul internaţional de la Soci (URSS), în 1968, cu o piesă de George Grigoriu, în 1969 câştigă premiul I de interpretare la Mamaia, cu două piese de Alexandru Mandy, drept care este desemnat să reprezinte România la ediţia din anul următor a «Cerbului de aur». A fost nelipsit mult timp pe scena festivalului de la Mamaia. A cântat cu succes la mari manifestări muzicale în Polinia sau Mongolia, a întreprins turnee în zeci de ţări: URSS, Germania, Tunisia, Austria, Camerun, Polonia, Congo, Bulgaria, Spania, Israel. A colaborat cu Teatrul de revistă «C. Tănase» şi a fost rând pe rând angajat la Teatrul «Ion Vasilescu», Estrada Armatei, Teatrul «Al. Davila» din Piteşti (cu care a obţinut premiul I de interpretare la Festivalul naţional al teatrelor de revistă de la Constanţa). A jucat în câteva filme artistice de lung metraj şi dublează frecvent vocea unor personaje în filmele de desene animate. A fost redactor, profesor şi prezentator la emisiuni de succes de la TVR şi Antena 1. În domeniul discografic, pe lângă apariţia pe numeroase discuri de autor şi colective se mândreşte cu succesul albumului său «Bună seara, Iglesias!». Între cele mai cunoscute şlagăre ale sale se numără melodia lui Jolt Kerestely «Într-un oraş, într-un tramvai». Reprezentant de frunte al cântecului poetic, de tipul şansonetei franceze, în care îşi poate pune în valoare talentul actoricesc – de altfel de curând a fost invitat de studenţi la Club A, unde recitalul său s-a bucurat de mult succes. Este căsătorit cu Doina Anastasiu, fostă reputată regizoare de montaj la televiziune. Fiica lor, Raluca, talentată cântăreaţă (a făcut parte din «Şcoala vedetelor»), s-a stabilit în Marea Britanie, unde chiar în aceste zile se află şi Dorin Anastasiu, pentru propria aniversare, dar şi pentru a asista la momentul când va deveni pentru a doua oară bunic! Dacă în viaţă se declară a fi norocos, cu o familie minunată, în carieră era loc de mai mult. De pildă, la «Cerbul de aur» nu a fost lăsat să cânte piesele alese de el, i s-a impus un repertoriu care i se potrivea mai puţin, drept care n-a reuşit să intre în palmares... Cu toate astea, crede că e un miracol că a putut face în viaţă ce şi-a dorit, cu atâtea succese în muzică, aşa cum este fericit că la ora actuală poate transmite experienţa sa copiilor şi adolescenţilor cărora le este dascăl (canto, dicţie, mişcare scenică), călăuzindu-le paşii pe drumul anevoios al artei. În ei se revede pe el, plin de speranţe, artist amator la Casa de cultură a tineretului «I.V. Stalin», în echipa artistică de amatori din cadrul Întreprinderii de Instalaţii Bucureşti şi apoi elev la clasa profesoarei Florica Orăscu, unde era coleg cu multe nume «grele» ale muzicii uşoare româneşti de astăzi. A iubit dintotdeauna cântecul sensibil, poetic, în care versul joacă un rol primordial, aşa încât se regăseşte tot mai greu într-un peisaj muzical din care aceste atribute lipsesc cu desăvârşire...”

Antidot la uitare - Dorin Anastasiu

ADRIAN IORGULESCU

Adrian Iorgulescu
Date personale
Născut	6 iulie 1951 (69 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor politician profesor universitar[*]
Ministru al culturii
În funcție 22 august 2005 – 22 decembrie 2008
Precedat de	Mona Muscă
Succedat de	Theodor Paleologu
Deputat al României
În funcție noiembrie 1996 – decembrie 2000
Circumscripția	București
Legislatură	legislatura 1996–2000[*]
Partid politic	PNL
Modifică date / text

Adrian Iorgulescu (n. 6 iulie 1951,^[1] București, România) este un compozitor, muzician și om politic român, membru al Partidului Național Liberal, care a îndeplinit funcția de ministru al Culturii și Cultelor în guvernul Tăriceanu (august 2005 - decembrie 2008).

Biografie

Adrian Iorgulescu s-a născut la data de 6 iulie 1951, în municipiul București. A urmat studii universitare la Academia de Muzică București, Secția Compoziție (1970-1974), absolvind apoi un Master la Academia de Muzică din București și cursuri de specializare la Academia de Muzică din București (1974-1975) și la Academia "Santa-Cecilia" din Roma (1982). A obținut în anul 1990 titlul științific de doctor în muzicologie și estetică muzicală.

Începând din anul 1990 este profesor de compoziție și forme muzicale în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, în prezent fiind și conducător de doctorat în compoziție și muzicologie.

Adrian Iorgulescu a compus simfonii, concerte instrumentale, muzică de operă, lucrări corale și muzică de film, fiind distins cu numeroase premii exclusiv în România. A fost ales în funcția de vicepreședinte (1990-1992), apoi în cea de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (începând din anul 1992, fiind reales în 1998). A îndeplinit și funcțiile de președinte al Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (1995-1996), președinte al Societății Romane de Gestiune Colectivă pe domeniul muzical (UCMR-ADA). De asemenea, a fost ales ca membru în juriile unor concursuri muzicale naționale și internaționale.

Activitate politică

Pe lângă activitatea de muzicolog, Adrian Iorgulescu s-a remarcat și ca om politic. El a fondat Partidul Alternativa României (PAR), împreună cu Varujan Vosganian și Laurențiu Ulici, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din 1996. Iorgulescu a fost ales ca deputat de București pe listele Convenției Democrate Române în legislatura 1996-2000. În calitate de deputat, a fost membru al Comisiei pentru Cultură, Arte și Mass Media din Camera Deputaților și al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană (din februarie 1997).

Partidul Alternativa României și-a schimbat denumirea în cea de Uniunea Forțelor de Dreapta la data de 28 martie 1999, Iorgulescu îndeplinind funcțiile de copreședinte (1999-2001) și președinte (2001-2003) al acestui partid. UFD a fost membru al coaliției CDR 2000, lansată în august 2000 cu scopul de a participa la alegerile din anul 2000. UFD a fuzionat prin absorbție cu Partidul Național Liberal la 19 aprilie 2003.

În anul 2003, ca urmare a fuziunii prin absorbție a UFD cu PNL, Adrian Iorgulescu devine membru în Biroul Permanent Central al PNL, apoi în anul 2005 membru în Consiliul Național de Conducere al Alianței "Dreptate și Adevăr". El s-a remarcat și ca un teoretician al mișcării politice de dreapta, fiind autor de articole și studii pe teme politice, precum și autor al volumului Dreapta – Principii și perspective (2000).

La data de 22 august 2005, Adrian Iorgulescu a fost numit în funcția de ministru al Culturii și Cultelor în Guvernul Tăriceanu, înlocuind-o în acest post, pe Mona Muscă. Și-a încheiat mandatul de ministru la termen, respectiv decembrie 2008. I-a succedat în postul de ministru al Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Theodor Paleologu - fost ambasador al României în Regatul Danemarcei.

Operă

Adrian Iorgulescu este autorul mai multor compoziții muzicale, ca de exemplu:

• 3 simfonii, 4 concerte instrumentale (ciclul Ipostazelor),
• 4 cvartete de coarde, 3 cicluri de lieduri,
• opera Revuluția, după Conul Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale,
• piese simfonice și camerale, opusuri corale, muzică de film.

De asemenea, este autorul unor studii și articole de muzicologie și estetică publicate în reviste culturale și în cotidiene de larg tiraj. El a publicat următoarele cărți:

• Timpul muzical - materie și metaforă (Ed. Muzicală, 1988),
• Timpul și comunicarea muzicală (Ed. Muzicală, 1991),
• Estetica (Manual pentru clasa a XII-a a liceelor de arta) (Ed. Didactică și Pedagogică, 1996),
• Aripa Evei (Ed. Institutului Cultural Român, 2005) - volum de poezie.

În anul 2000 a publicat un volum prin care își prezenta crezul cultural-politic, criticat de unii drept superficial, vetust și de un extremism incompatibil cu democrația moderna europeana (v. mai jos "Legături externe"):

• Dreapta: Principii și perspective (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000)

Premii și distincții

• Premiul "Dinu Lipatti" (1973)
• Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în anii 1979, 1981, 1982, 1987, 1989
• Premiul "George Enescu" al Academiei Române (1983)
• Premiul UCIN – 1987
• Premiul de compoziție acordat în SUA, Louisville (1992)

Decorații

• Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[2]

ANASTASIA LȘAZARIUC

Anastasia Lazariuc
Anastasia Lazariuc în concert la Chișinău, 8 mai 2014
Date personale
Născută	6 iulie 1953 (67 de ani)  Băcioi, Sectorul Botanica, municipiul Chișinău, Moldova
Cetățenie	URSS  România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară pop
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1972-prezent
Case de discuri	Electrecord, Melodia
Premii	Ordinul Republicii[1]
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Anastasia Lazariuc (n. 6 iulie 1953, Băcioi, Sectorul Botanica, municipiul Chișinău, Moldova) este o cântăreață română originară din Republica Moldova, decorată cu ”Ordinul Republicii” al Republicii Moldova.^[2]

Biografie

Anastasia Lazariuc în concert la Chișinău, 8 mai 2014

Anastasia Lazariuc s-a născut pe 6 iulie 1953, în Băcioi, Chișinău, RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică. A urmat Școala muzicală-profesională „Ștefan Neaga” din Chișinău, secția dirijat–coral. În 1982 a absolvit Institutul de Arte din Chișinău "Gavriil Musicescu", facultatea Regie.

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici: "Până la lacrimi mi-e dragă viața", "Seara albastră", "Fuga, fuga". În anul 1972, devine solista formației „Sonor” cu care efectuează turnee prin Uniunea Sovietică, dar și în spațiul internațional. În anul 1973, câștigă premiul al II-lea la festivalul Cântecului de la Liepāja, Lituania. În anul 1975 este angajată pentru doi ani ca solistă la Filarmonica din Cernăuți, înlocuind-o pe cântăreața Sofia Rotaru. În anul 1977, devine solista orchestrei Radiodifuziunii din Chișinău.

Anastasia Lazariuc susține turnee în Statele Unite, India, Cambodgia, Belgia, Germania, ș.a. Colaborează frecvent cu Televiziunea din Moscova și înregistrează melodii pentru casa de discuri ”Melodia”. În anul 1982, primeșe titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova.^[3]

Anastasia Lazariuc în concert la Chișinău, 8 mai 2014

Anastasia Lazariuc în concert la Chișinău, 8 mai 2014

În anul 1989, cu ocazia unui spectacol dedicat lui Eugen Doga de la Chișinău, Anastasia face cunoștință cu o echipă artistică din România și astfel se naște ideea unor turnee comune. Din echipa respectivă făceau parte Alexandru Arșinel, Mihai Constantinescu, Anda Călugăreanu. Este momentul în care Anastasia Lazariuc începe colaborarea cu Mihai Constantinescu. Cu acesta va face turnee în toată Republica Moldova și România, fiind acompaniați de trupa Anastasiei. În luna octombrie 1989, Anastasia Lazariuc cântă pentru prima oară în România. În anul 1990, susține un recital la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia. În anul 1992, Anastasia Lazariuc se stabilește în România unde devine cunoscută mai ales pentru duetele cu Mihai Constantinescu, cu care a avut și o idilă în acea perioadă.^[4] În mai 2014, Anastasia Lazariuc a lansat două albume cu 40 cele mai bune piese ale sale, CD-urile fiind încadrate într-o carte ce conține biografia interpretei.^[4] În prezent, Anastasia susține spectacole cu sau fără invitați, fiind solicitată în special la evenimente private.

Anastasia Lazariuc are doi copii, Ileana și Andrei.^[5]

Discografie

Piese populare din repertoriu

• Text de Ion Aldea Teodorovici:

„Seara albastră”, „Bucurați-vă”, „Până la lacrimi mi-e dragă viața”

• Text de Daria Radu:

„Destin”, „Urare”

• Text de Mihai Constantinescu:

„Mama”, „A trecut un an”, „Speranța lumii”, ”Maria”

• Text de Eugen Doga:

„Orice femeie e frumoasă”

Albume lansate

• 1983 – „Primăvara”
• 1985 – „Cred în dragoste”
• 1987 – „Ochii mei”
• 1991 – „La est și la vest de Prut” (împreună cu Mihai Constantinescu)
• 1993 – „Adio tristețe” (împreună cu Mihai Constantinescu)
• 1994 – „Maria” (împreună cu Mihai Constantinescu)
• 1995 – „Anastasia”, disc single
• 1997 – „Cine poate ști”
• 2000 – „Cu tine”
• 2003 – „Destin”
• 2007 – „Sinceritate”
• 2010 - „Dor de mama"
• 2011 - "Nostalgie"

Anastasia Lazariuc, colaj cu cele mai frumoase melodii ...

CIPRIAN PORUMBESCU

Sari la navigareSari la căutare

Ciprian Porumbescu
Date personale
Nume la naștere	Ciprian Golembiowskih
Născut	14 octombrie 1853[1][2]  Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac
Decedat	6 iunie 1883 (29 de ani)[3][1][2]  Stupca, Austro-Ungaria
Cauza decesului	tuberculoză
Părinți	Iraclie Porumbescu
Cetățenie	Imperiul Austriac  Austro-Ungaria  Regatul României
Etnie	români Polonezii din România Huțuli
Ocupație	compozitor dirijor muzicolog[*] violonist
Activitate
Studii	Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena
Instrument(e)	vioară pian
Modifică date / text

Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiowskih; n. 14 octombrie 1853,^[1][2] Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac – d. 6 iunie 1883,^[3][1][2] Stupca, Austro-Ungaria) a fost un compozitor român.

CiprianPorumbescu pe un timbru românesc din 2021

Ciprian Porumbescu pe un timbru din Republica Moldova

Originea și numele

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Ciprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Studii

A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. ^[4] Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori.

A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.

În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic^[5] de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.

Biografie

Ciprian Porumbescu s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”- actualul imn al Albaniei), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După acea perioadă, a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii "Sfântul Dumitru". El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. ^[6]

În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București, și poartă acest nume până în anul 1990.

Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Imagini

• 

  Casa memorială „Ciprian Porumbescu” Stupca

 
• 

  Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, Stupca

 
• 

  Statuia lui Ciprian Porumbescu, Stupca

 
• 

  Mormântul lui Ciprian Porumbescu din Stupca

 
• 

  Casa memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca

 
• 

  Casa „Ciprian Porumbescu” din Suceava, situată în Str. Prunului nr. 1

 
• 

  Bustul lui Ciprian Porumbescu, amplasat în Parcul Profesor Ioan Nemeș din Suceava

 
• 

  Bustul lui Ciprian Porumbescu din Iași

 
• 

  Sala Festivă a Gimnaziului Românesc, locul primei reprezentații a operetei „Crai nou”

 
• 

  Conservatorul Ciprian Porumbescu

 
• 

  Placa memorială la Palatul Național al Românilor din Cernăuți, Cernăuți, azi în Ucraina

Ciprian Porumbescu - BALADA

Ciprian Porumbescu - Album Integral

OTTO KLEMPERER

Otto Klemperer
Date personale
Născut	14 mai 1885[1][2][3][4]  Breslau, Imperiul German
Decedat	6 iulie 1973 (88 de ani)[5][2][6][7]  Zürich, Cantonul Zürich, Elveția
Înmormântat	Friedhof Oberer Friesenberg[*]
Căsătorit cu	Johanna Geisler[*] (1919–3 noiembrie 1956)
Copii	Werner Klemperer[*]
Cetățenie	Germania  Israel
Ocupație	dirijor compozitor
Activitate
Studii	Universität der Künste Berlin[*],  Dr. Hoch’s Konservatorium[*]
Gen muzical	simfonie
Case de discuri	EMI
Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Goethe-Medaille für Kunst und Wissenschaft[*]
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Otto Klemperer (n. 14 mai 1885,^[1][2][3][4] Breslau, Imperiul German – d. 6 iulie 1973,^[5][2][6][7] Zürich, Cantonul Zürich, Elveția) a fost un dirijor și compozitor german, evreu de naționalitate, emigrat după 1933 în Statele Unite. A fost unul din cei mai remarcabili dirijori ai secolului al XX-lea.

În anul 1937 a devenit cetățean american, iar în anul 1970 a ținut să adopte și cetățenia Israelului. În ultima parte a vieții a trăit în Elveția și a activat și în Ungaria, dar mai ales în Anglia. S-a făcut cunoscut mai cu seamă prin interpretarea repertoriului german, de la J.S.Bach, Händel, trecând prin Mozart, Beethoven și Mendelssohn. și până la Brahms, Wagner, Bruckner, apoi Mahler și Kurt Weill.

Anii de copilărie și studii

Otto Klemperer s-a născut în 1885 la Breslau, azi Wroclaw, ca fiu al comerciantului evreu Nathan Klemperer,originar din Praga, și al soției sale, Ida născută Nathan, din Hamburg. Studiile muzicale, începute la Conservatoriul Dr. Hoch din Frankfurt pe Main le-a continuat la Berlin, la Conservatoriul Stern - pianul cu James Kwast, compoziția și arta dirijatului cu Hans Pfitzner. Kwast l-a luat cu el în cele trei instituții muzicale în care a lucrat si Klemeperer a susținut măi târziu că lui îi datora întreaga sa dezvoltare muzicală. Si-a început cariera de dirijor în anul 1905 când a înlocuit cu succes un dirijor care se îmbolnăvise, într-o producție berlineză a operetei lui Offenbach „Orfeu în infern”. Tot în 1905 i s-a permis să dirijeze grupul de suflători din afara scenei (Fernorchester) în Simfonia a 2-a de Gustav Mahler sub bagheta lui Oscar Fried.Cu această ocazie a făcut cunoștință cu compozitorul,care i-a devenit prieten și l-a recomandat pentru postul de director de cor, și apoi din 1907 dirijor la Opera germană din Praga. Klemeperer făcuse în acea perioadă și o transcriere a Simfoniei a 2-a de Mahler pentru pian. În 1910 l-a asistat pe Mahler la premiera Simfoniei a 8-a "A celor o Mie” a acestuia.

Activitatea în Germania interbelică

Klemperer a ocupat apoi posturi noi de dirijor de operă - la Hamburg (1912-1910), la Bremen (1913-1912), la Opera din Strassburg,(1917-1914), Opera din Köln (1924-1917) și la cea din Wiesbaden. Între 1927-1931 a fost dirijorul Operei Kroll din Berlin. În această calitate el s-a impus ca un promovator al muzicii noi, dirijând un număr de creații recente, precum „Amintiri din Casa Morților” de Leoš Janáček, „Așteptarea” (Erwartung) de Arnold Schoenberg, „Oedipus rex” de Igor Stravinsky și „Cardillac” de Paul Hindemith.

În Statele Unite

După venirea lui Hitler la putere, rămas ca mulți intelectuali și artiști evrei fără lucru, a fost nevoit să părăsească Germania, ceea ce i-a salvat viața. Situația sa devenise precara, in ciuda faptului ca era convertit la creștinismul romano-catolic. Mai târziu în cursul vieții a revenit formal la religia mozaică. Klempere a emigrat în Statele Unite, unde a devenit director muzical al Filarmonicii din Los Angeles. În 1937 a obținut cetățenia americană.La Los Angeles el s-a concentrat mai ales asupra interpretării lucrărilor majore ale repertoarului muzical german, care i-a adus cea mai mare faimă, mai cu seamă creațiile lui Beethoven, Brahms și Mahler. A dirijat, între altele, și premierele din Los Angeles ale lucrărilor lui Arnold Schoenberg, care se afla și el în exil la Los Angeles. El a vizitat în perioada antebelică mai multe țări, între care Marea Britanie și Australia. Adaptarea sa la viața în California de sud a cunoscut și dificultăți, mai ales din pricina crizelor de manie-depresie, boala psihică de care a suferit întreaga viață. S-a confruntat adesea și cu gusturile muzicale dominante și opiniile criticilor muzicali dătători de ton din Statele Unite, care în mare parte nu agreau modernismul importat din Republica de la Weimar, și simțea că nu era apreciat la propria lui valoare.

Klemperer spera să obțină un post permanent de dirijor la Filarmonica din New York sau la la cea din Philadelphia. Dar în anul 1936 nu a avut șansa, deoarece la Philadelphia, Eugene Ormandy i-a succedat lui Leopold Stokowski, iar apoi la New York John Barbirolli și Artur Rodzinski își disputau succesiunea lui Arturo Toscanini, în defavoarea sa. Angajarea sa pe o perioadă de 14 săptămâni la Filarmonica din New York nu i-a fost reînnoită, spre marea lui supărare.

După ce a terminat în 1939 un sezon de vară la pupitrul Filarmonicii din Los Angeles, Klemperer a vizitat Boston, unde i s-a diagnosticat o tumoare cerebrală. În urma rezecției tumorii a rămas cu o paralizie parțială. A urmat o noua criză depresivă, în cursul căreia a fost internat. La un moment dat s-a publicat în presă ca a fugit și că a fost dat dispărut. Fiind găsit în New Jersey, ziarul „Herald Tribune” i-au publicat fotografia arătându-l în dosul gratiilor. În aceste împrejurări și a pierdut postul de director muzical al Filarmonicii din Los Angeles, deși a mai condus această orchestrele simfonice americane, și înflorirea târzie a carierei sale s-a produs în alte țări.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial Klemperer s-a întors în Europa pentru a lucra în anii 1947-1950 la Opera din Budapesta. Scârbit de adversitățile regimului comunist, el a devenit un dirijor itinerant, dirijând pe rând ca oaspete Orchestra Regal Daneză, Orchestra Simfonică Montreal, Orchestra Simfonică Radio Köln, Concertgebouw Orchestra și Philarmonia din Londra.

Otto Klemperer conducts Beethoven: Symphony No.5 in 1958 with the Philharmonia Orchestra (AUDIO)

ENNIO MORRICONE

Ennio Morricone
Date personale
Născut	10 noiembrie 1928[1][2][3][4]  Roma, Regatul Italiei
Decedat	6 iulie 2020 (91 de ani)[11][12][13][14]  Roma, Italia
Înmormântat	Laurentino[*]
Cauza decesului	cauze naturale[15][16] ( femoral fracture[*][15])
Părinți	Mario Morricone[*]
Număr de copii	4
Copii	Andrea Morricone[*] Giovanni Morricone[*]
Cetățenie	Italia
Ocupație	compozitor dirijor pianist compozitor de coloană sonoră[*] aranjor muzical[*] muzician
Activitate
Alte nume	Dan Savio, Leo Nichols
Studii	Academia Națională Santa Cecilia[*]
Gen muzical	Muzică de film
Instrument(e)	trompetă
Case de discuri	Virgin Records
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] Commendatore OMRI[*][5] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de mare ofițer[*][6] medaglia d'oro ai benemeriti della cultura e dell'arte[*][7] Nastro d'argento alla migliore colonna sonora[*][8] Grammy Trustees Award[*] Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră Artis Bohemiae Amicis[*] Leopard of Honour[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*] Premiul Academiei Europene de Film pentru întreaga carieră[*][9] European Film Award for Best Composer[*][10] Premiile Grammy Premiul pentru Arte al Prințesei Asturiilor[*] Order of the Rising Sun, 4th class[*] Stea pe Hollywood Walk of Fame[*]
Semnătură
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Identificator titlu IMDb Myspace VGMdb Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Ennio Morricone (n. 10 noiembrie 1928,^[1][2][3][4] Roma, Regatul Italiei – d. 6 iulie 2020,^{[11][12][13][14]} Roma, Italia) a fost un compozitor și dirijor italian. El a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme și seriale. Deși doar 30 din coloanele sale sonore sunt pentru filme western, acestea sunt cele mai celebre. Stilul de compoziție a lui Morricone este cunoscut mai ales în western-urile "spaghetti" (The Good, The Bad and the Ugly și Once Upon A Time In The West (A fost odată în Vestul sălbatic), ambele regizate de Sergio Leone). În 2007 a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academiei Americane de Film, fiind al doilea compozitor de muzică de film care primește acest premiu (după Alex North).

Biografie

Morricone s-a născut în Roma și a urmat cursurile la Conservatorul Academiei Naționale din Santa Cecilia, învățând să cânte la trompetă și studiind compoziția cu Goffredo Petrassi. La început, el a dorit să compună muzică clasică modernă, dar acest lucru s-a schimbat când a fost invitat să realizeze aranjamente pentru melodii italiane, ceva total neobișnuit pentru el la acea vreme.

În 1956 s-a căsătorit cu Maria Travia. A început să compună muzică de film în 1962 dar a continuat să lucreze în compoziția clasică și aranjamente. În 1964 a început celebra sa colaborare cu regizorul Sergio Leone și Bernardo Bertolucci. Pentru Leone a scris muzica din filmul A Fistful of Dollars (Pentru un pumn de dolari) și a continuat cu o serie de "western-uri spaghetti". Până în 1968 a compus 20 de coloane sonore. Colaborarea sa cu Leone a fost una din cele mai durabile colaborări dintre un regizor și un compozitor. A scris muzica pentru toate filmele lui Leone, de la A Fistful of Dollars la Once Upon A Time In America (A fost odată în America).

Coloane sonore

1961

• Alla scoperta dell'America - tv - (Sergio Giordani)
• Il federale (Luciano Salce)
• Verrò (short film)
• Vicino al ciel (short film)

1962

• Diciottenni al sole (Camillo Mastrocinque)
• I motorizzati (Camillo Mastrocinque)
• La cuccagna (Luciano Salce)
• La voglia matta (Luciano Salce)

1963

• Duello nel Texas (Riccardo Blasco)
• I basilischi (Lina Wertmüller)
• Il successo (Dino Risi)
• Le monachine (Luciano Salce)

1964

• E la donna creò l'uomo (Camillo Mastrocinque)
• El Greco (Luciano Salce)
• I due evasi di Sing Sing (Lucio Fulci)
• I malamondo (Paolo Cavara)
• I maniaci (Lucio Fulci)
• I marziani hanno dodici mani (Franco Castellano & Giuseppe Moccia)
• In ginocchio da te (Ettore Fizzarotti)
• Le pistole non discutono (Mario Caiano)
• Per un pugno di dollari / A fistful of dollars (Sergio Leone)
• Prima della rivoluzione (Bernardo Bertolucci)
• The Bible (John Houston)

1965

• Agent 505: Todesfalle Beirut (Manfred R. Kohler)
• Agente 077: Missione Bloody Mary (Terence Hathaway)
• Altissima pressione (Enzo Trapani)
• Gli amanti d'oltre tomba (Mario Caiano)
• I pugni in tasca (Marco Bellocchio)
• Idoli controluce (Enzo Battaglia)
• Il ritorno di Ringo (Duccio Tessari)
• La battaglia di Algeri / Battle of Algiers (Gillo Pontecorvo)
• Menage all'italiana (Franco Indovina)
• Non son degno di te (Ettore Fizzarotti)
• Per qualche dollaro in più / For a few dollars more (Sergio Leone)
• Se non avessi più te (Ettore Fizzarotti)
• Sette pistole per i MacGregor (Franco Giraldi)
• Slalom (Luciano Salce)
• Thrilling (Carlo Lizzani, Gian Luigi Polidori, Ettore Scola)
• Uccellacci e uccellini (Pier Paolo Pasolini)
• Una pistola per Ringo (Duccio Tessari)
• Un uomo a metà (Vittorio de Seta)

1966

• Come imparai ad amare le donne (Luciano Salce)
• I crudeli (Sergio Corbucci)
• Il Buono , il brutto e il cattivo / The good, the bad and the ugly (Sergio Leone)
• L'avventuriero (Terence Young)
• La ragazza e il generale (Pasquale Festa Campanile)
• Le streghe (Episode: La Terra vista dalla Luna)
• Matchless (Alberto Lattuada)
• Mi vedrai tornare (Ettore Fizzarotti)
• Navajo Joe (Sergio Corbucci)
• Sette donne per i MacGregor (Franco Giraldi)
• Svegliati e uccidi (Carlo Lizzani)
• Un fiume di dollari (Carlo Lizzani)

1967

• Ad ogni costo (Giuliano Montaldo)
• Arabella (Mauro Bolognini)
• Da uomo a uomo (Giulio Petroni)
• Dalle ardenne all'inferno (Alberto de Martino)
• Diabolik (Mario Bava)
• Escalation (Roberto Faenza)
• Faccia a faccia (Sergio Sollima)
• Grazie zia (Salvatore Samperi)
• Il giardino delle delizie (Silvano Agosti)
• L'harem (Marco Ferreri)
• La Cina è vicina (Marco Bellocchio)
• La resa dei conti (Sergio Sollima)
• O.K. Connery (Alberto de Martino)

1968

• C'era una volta il West / Once Upon a Time in the West (Sergio Leone)
• Comandamenti per un gangster (Alfio Caltabiano)
• Corri uomo corri (Sergio Sollima)
• Cuore di mamma (Salvatore Sollima)
• E per tetto un cielo di stelle (Giulio Petroni)
• Eat it (Francesco Casaretti)
• Ecce Homo (Bruno Alberto Gaburro)
• Fraulein Doktor (Alberto Lattuada)
• Galileo (Liliana Cavani)
• Gun's for San Sebastian (Henri Verneuil)
• H2S (Roberto Faenza)
• Il grande silenzio (Sergio Corbucci)
• Il mercenario (Sergio Corbucci)
• L'alibi (Adolfo Celi, Vittorio Gassmann, Luciano Lucignani)
• La monaca di Monza (Eriprando Visconti)
• The red tent (Mikhail Kalatozov)
• Metti, una sera a cena (Giuseppe Patroni Griffi)
• Partner (Bernardo Bertolucci)
• Roma come Chicago (Alberto Martino)
• Ruba al prossimo tuo (Francesco Maselli)
• Scusi, facciamo l'amore (Vittorio Caprioli)
• Teorema (Pier Paolo Pasolini)
• Tepepa (Giulio Petroni)
• Un bellissimo novembre (Mauro Bolognini)
• Un tranquillo posto della campagna (Elio Petri)
• Vergogna schifosi (Mauro Severino)

1969

• Giotto - tv documentary - (Luciano Emmer)
• Gott mit uns (Giuliano Montaldo)
• I cannibali (Liliana Cavani)
• Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto (Elio Petri)
• L'assoluto naturale (Mauro Bolognini)
• L'uccello dalle piume di cristallo (Dario Argento)
• La donna invisibile (Paolo Spinola)
• La stagione dei sensi (Massimo Franciosa)
• Le clan dei siciliani (Henri Verneuil)
• Metello (Mauro Bolognini)
• Queimada (Gillo Pontecorvo)
• Sai cosa faceva Stalin alle donne? (Maurizio Rivelani)
• Senza sapere niente di lei (Luigi Comencini)
• Uccidete il vitello grasso e arrostitelo (Salvatore Samperi)
• Un esercito di 5 uomini (Don Taylor)
• Una breve stagione (Renato Castellani)

1970

• Città violenta (Sergio Sollima)
• Giochi particolari (Franco Indovina)
• Hornet's Nest (Phil Karlson)
• La califfa (Alberto Bevilacqua)
• La moglie più bella (Damiano Damiani)
• Le foto proibite di una signora perbene (Luciano Ercoli)
• Quando le donne avevano la coda (Pasquale Festa Campanile)
• The Men from Shiloh - tv - (Burt Kennedy)
• Two mules from sister Sara (Don Siegel)
• Vamos a matar, companeros (Sergio Corbucci)

1971

• Addio fratello crudele (Giuseppe Patroni Griffi)
• Correva l'anno di grazia 1870 (film) / Tre donne - tv version - (Alfredo Giannetti)
• Forza G (Duccio Tessari)
• Giornata nera per l'ariete (Luigi Bazzoni)
• Giù la Testa / A fistful of dymite (Sergio Leone)
• Gli occhi freddi della paura (Enzo G. Castellani)
• Il gatto a nove code (Dario Argento)
• L'incontro (Piero Schivazappa)
• L'istruttoria è chiusa: dimentichi (Damiano Damiani)
• La classe operaia va in Paradiso (Elio Petri)
• La corta notte delle bambole di vetro (Aldo Lado)
• La tarantola dal ventre nero (Paolo Cavara)
• Le casse (Henri Verneuil)
• Lui per lei (Claudio Rispoli)
• Maddalena (Jerzy Kawalerowicz)
• Mio caro assassino (Tonino Valeri)
• Oceano (Folco Quilici)
• Quattro mosche di velluto grigio (Dario Argento)
• Sacco e Vanzetti (Giuliano Montaldo)
• Sans mobile apparant (Philippe Labro)
• Tre nel mille (film) / Storie dell'anno 1000 (tv) (Franco Indovina)
• Una lucertola con la pelle di donna (Lucio Fulci)
• Veruschka (Franco Rubratelli)

1972

• Anche se volessi lavorare, che faccio? (Flavio Mogherini)
• Bluebeard (Edward Dmy)
• Che c'entriamo noi con la rivoluzione? (Sergio Corbucci)
• Chi l'ha vista morire? (Aldo Lado)
• Cosa avete fatto a Solange? (Massimo Dallamano)
• D'amore si muore (Carlo Carnuchio)
• I bambini ci chiedono perché (Nino Zanchin)
• Il diavolo nel cervello (Sergio Sollima)
• Il maestro e Margherita (Aleksander Petrovic)
• Imputazione di omicidio per uno studente (Mauro Bolognini)
• L'attentat (Yves Boisset)
• L'Italia vista dal cielo - Episode: Sardegna (tv) (Folco Quilici)
• L'ultimo uomo di Sara (Virginia Onorato)
• L'uomo e la magia - tv documentary - (Sergio Giordani)
• La banda J & S: cronaca criminale del Far West (Sergio Corbucci)
• La cosa buffa (Aldo Lado)
• La proprietà non è più un furto (Elio Petri)
• La vita a volte è molto dura, vero provvidenza? (Giulio Petroni)
• Le due stagioni della vita (Samy Pavel)
• Quando l'amore è sensualità (Vittorio de Sisti)
• Quando la preda è l'uomo (Vittorio de Sisti)
• Questa specie d'amore (Alberto Bevilacqua)
• Un uomo da rispettare (Michele Lupo)
• Violenza: quinto potere (Florestano Vancini)

1973

• Ci risiamo: vero provvidenza? (Alberto de Martino)
• Crescete e moltiplicatevi (Giulio Petroni)
• Giordano Bruno (Giuliano Montaldo)
• My name is nobody (Tonino Valeri)
• Il sorriso del grand etentatore (Damiano Damiani)
• Le serpent (Henri Verneuil)
• Libera amore mio (Mauro Bolognini)
• Rappresaglia (George Pan Cosmatos)
• Revolver (Sergio Sollima)
• Sepolta viva (Aldo Lado)

1974

• Allosanfan (Paolo & Vittorio Taviani)
• Fatti di gente perbene (Mauro Bolognini)
• Arabian Nights (Pier Paolo Pasolini)
• Il giro del mondo degli innamorati di Peynet (Cesare Perfetto)
• L'anticristo (Alberto de Martino)
• La cugina (Aldo Lado)
• La faille (Peter Fleischmann)
• Le secret (Robert Enrico)
• Le trio infernal (Francis Girod)
• Leonor (Juan Bunuel)
• Milano odia: la polizia non può sparare (Umberto Lenzi)
• Mosè - tv series - (Gianfranco de Bosio)
• Mussolini, ultimo atto (Carlo Lizzani)
• Sesso in confessionale (Vittorio de Sisti)
• Spasmo (Umberto Lenzi)
• Spazio 1999 - tv - (Lee H. Katzin)

1975

• Attenti al buffone (Alberto Bevilacqua)
• Der Richter und sein Henker (Maximilian Schell)
• Divina creatura (Giuseppe Patroni Griffi)
• Gente di rispetto (Luigi Zampa)
• L'ultimo treno della notte (Aldo Lado)
• La donna della domenica (Luigi Comencini)
• Labbra di lurido blu (Giulio Petroni)
• Macchie solari (Armando Crispino)
• Per le antiche scale (Mauro Bolognini)
• Peur sur la ville (Henri Verneuil)
• Salò o le 120 giornate di Sodoma (Pier Paolo Pasolini)
• Storie di vita e malavita (Carlo Lizzani)
• The Human Factor (Edward Dmytryck)
• Un genio, due compari, un pollo (Damiano Damiani)

1976

• Il deserto dei Tartari (Valerio Zurlini)
• L'Agnese va a morire (Giuliano Montaldo)
• L'eredità Ferramonti (Mauro Bolognini)
• Le Ricain (Jean Marie Pallardy)
• Novecento (Bernardo Bertolucci)
• Per amore (Mino Giarda)
• Renè la Canne (Francis Girod)
• San Babila ore 20: un delitto inutile (Carlo Lizzani)
• Todo Modo (Elio Petri)
• Una vita venduta (Aldo Florio)

1977

• Autostop rosso sangue (Pasquale Festa Campanile)
• Drammi gotici - tv series - (Giorgio Bandini)
• Exorcist II: The Heretic (John Boorman)
• Forza Italia (Roberto Faenza)
• Holocaust 2000 (Alberto de Martino)
• Il gatto (Luigi Comencini)
• Il mostro (Luigi Zampa)
• Il prefetto di ferro (Pasquale Squitieri)
• Orca...Killer Whale (Michael Anderson)
• Stato interessante (Sergio Nascal)

1978

• 122 Rue de Provence (Christian Gion)
• Corleone (Pasquale Squitieri)
• Così come sei (Alberto Lattuada)
• Days of Heaven (Terrence Mallick)
• Dove vai in vacanza? - Episode: Sarò tutta per te (Mauro Bolognini)
• Il prigioniero - tv series - (Aldo Lado)
• L'immoralità (Massimo Pirri)
• L'umanoide (Aldo Lado)
• La Cage aux Folles (Edouard Molinaro)
• Le mani sporche (Elio Petri)
• Noi Lazzaroni - tv series - (Giorgio Pelloni)
• Viaggio con Anita (Mario Monicelli)

1979

• Bloodline (Terence Young)
• Buone notizie (Elio Petri)
• Dedicato al mare Egeo (Masuo Ikedal)
• Dietro il processo - Episodes: Il caso Pasolini, Il caso Montesi (Franco Biancacci)
• I....come Icare (Henri Verneuil)
• Il giocattolo (Giuliano Montaldo)
• Il prato (Paolo & Vittorio Taviani)
• Invito allo sport - tv documentary - (Folco Quilici)
• La Luna (Bernardo Bertolucci)
• Ogro (Gillo Pontecorvo)
• Orient Express - tv series - (Daniele D'Anzi, Marcel Moussy, Bruno Gantillon) Professione figlio (Stefano Rolla)

1980

• Il bandito dagli occhi azzurri (Alfredo Giannetti)
• Il ladrone (Pasquale Festa Campanile)
• Il pianeta d'acqua - tv documentary - (Carlo Alberto Pinelli)
• La banquiere (Francis Girod)
• La Cage aux Folles II (Edouard Molinaro)
• La storia vera della signora delle camelie (Mauro Bolognini)
• Si salvi chi vuole (Roberto Faenza)
• Stark System (Armenia Balducci)
• The Island (Michael Ritchie)
• Un sacco bello (Carlo Verdone)
• Uomini e no (Valentino Orsini)
• Windows (Gordon Willis)

1981

• Bianco, rosso e Verdone (Carlo Verdone)
• Butterfly (Matt Cimber)
• La disubbidienza (Aldo Lado)
• La tragedia di un uomo ridicolo (Bernardo Bertolucci)
• Le professionnel (Georges Lautner)
• Occhio alla penna (Michele Lupo)
• So Fine (Andrew Bergman)

1982

• Copkiller (Roberto Faenza)
• Espion lève-toi (Yves Boisset)
• Întâlnirea (Sergiu Nicolaescu)
• Le ruffian (Josè Giovanni)
• Marco Polo - tv series - (Giuliano Montaldo)
• The Link (Alberto de Martino)
• La cosa / The Thing (John Carpenter)
• Treasure of the four Crowns (Ferdinando Baldi)
• Cane Bianco / White Dog (Samuel Fuller)

1983

• A Time to Die (Matt Cimber)
• Hundra (Matt Cimber)
• La chiave (Tinto Brass)
• Le marginal (Jacques Deray)
• Les voulers de la nuit (Samuel Fuller)
• Nana (Dan Wolman)
• Sahara (Andrew L. McLagen)
• The scarlet and the Black - tv - (Jerry London)

1984

• Don't kill God (Jacqueline Manzano)
• C'era una volta in America / Once upon a time in America (Sergio Leone)

1985

• Il pentito (Pasquale Squitieri)
• La cage aux Folles III - elles se marient (Georges Lautner)
• La gabbia (Giuseppe Patroni Griffi)
• La piovra 2 - tv series - (Florestano Vancini)
• Red Sonja (Richard Fleischer)
• Via mala - tv series - (Tom Toelle)

1986

• La Venexiana (Mauro Bolognini)
• The Mission (Roland Joffè)
• Gli occhiali d'oro (Giuliano Montaldo)

1987

• Frantic (Roman Polanski)
• La piovra 3 - tv series - (Luigi Perelli)
• Mosca addio (Mauro Bolognini)
• Quartiere (Silvano Agosti)
• Rampage (William Friedkin)
• Secret of the Sahara - tv series - (Alberto Negrin)
• The day before (Giuliano Montaldo)
• Gli intoccabili / The untouchables (Brian De Palma)

1988

• A time of Destiny (Gregory Nava)
• Cinema Paradiso (Giuseppe Tornatore)

1989

• Achille Lauro - tv - (Alberto Negrin)
• Atame! (Pedro Almodovar)
• Vittime di Guerra / Casualties of War (Brian De Palma)
• Fat Man and Little Boy (Roland Joffè)
• Gli angeli del potere - tv - (Giorgio Albertazzi)
• I promessi sposi - tv series - (Salvatore Nocita)
• La piovra 4 - tv series - (Luigi Perelli)
• Tempo di uccidere (Giuliano Montaldo)
• The endless game - tv series - (Bryan Forbes)

1990

• Cacciatori di navi (Folco Quilici)
• Dimenticare Palermo (Francesco Rosi)
• Hamlet (Franco Zeffirelli)
• Italiana petroli (short film) (Giuseppe Tornatore)
• La piovra 5 - Il cuore del problema - tv series - (Luigi Perelli)
• Mio caro dottore Grasler (Roberto Faenza)
• Stanno tutti bene (Giuseppe Tornatore)
• State of Grace (Phil Joanoul)
• Tre colonne in cronaca (Carlo Vanzina)

1991

• Bugsy (Barry Levinson)
• Crossing the Line (David Leland)
• Il principe del deserto - tv series - (Duccio Tessari)
• La domenica specialmente (Giuseppe Tornatore, Marco Tullio Giordana, Giuseppe Bertolucci)
• La villa del venerdi (Mauro Bolognini)
• Money (Steven Hilliard Stern)
• Piazza di Spagna - tv series - (Florestano Vancini)

1992

• City of Joy (Roland Joffè)
• Il lungo silenzio (Margarethe von Trotta)
• Jona che visse nella balena (Roberto Faenza)
• La piovra 6 - tv series - (Luigi Perelli)
• Una storia italiana - tv - (Stefano Reali)

1993

• In the Line of Fire (Wolfgang Petersen)
• La Bibbia: Abramo - tv - (Joseph Sargent)
• La scorta (Ricky Tognazzi)

1994

• Una pura formalità / A pure formality (Giuseppe Tornatore)
• Disclosure (Barry Levinson)
• Il Barone - tv series - (Enrico Maria Salerno, Richard T. Heffron)
• La notte e il momento (Anna Marie Tato)
• Love affair (Warren Beatty)
• Wolf (Mike Nichols)

1995

• Con rabbia e con amore (Alfredo Angeli)
• L'uomo delle stelle (Giuseppe Tornatore)
• L'uomo proiettile (Silvano Agosti)
• La piovra 7 - tv series - (Luigi Perelli)
• Pasolini, un delitto italiano (Marco Tullio Giordana)
• Sostiene Pereira (Roberto Faenza)

1996

• I magi randagi (Sergio Citti)
• La lupa (Gabriele Lavia)
• La sindrome di Stendhal (Dario Argento)
• Lolita (Adrian Lyne)
• Ninfa plebea (Lina Wertmuller)
• Nostromo - tv series - (Alastar Reid)
• Vite strozzate (Ricky Tognazzi)

1997

• U-turn (Oliver Stone)

1998

• Bulworth (Warren Beatty)
• In fondo al cuore - tv - (Luigi Perelli)
• La casa bruciata - tv - (Massimo Spano)
• La leggenda del pianista sull'Oceano (Giuseppe Tornatore)

1999

• Il fantasma dell'opera (Dario Argento)
• Il quarto re (Stefano Reali)
• Ultimo - tv - (Stefano Reali)
• Ultimo 2 - tv - (Stefano Reali)
• I guardiani del cielo (Alberto Negrin)
• Morte di una ragazza perbene (Luigi Perelli)
• What dreams may come (Vincent Ward)

2000

• Canone inverso (Ricky Tognazzi)
• Mission to Mars (Brian De Palma)
• Vatel (Roland Joffè)
• Malèna (Giuseppe Tornatore)

2001

• Gioco di Ripley (Liliana Cavani)
• Aida degli Alberi (Guido Manuli) - animation

2002

• Perlasca, un eroe italiano - tv - (Alberto Negrin)
• Senso 45 (Tinto Brass)
• Un difetto di famiglia - tv - (Alberto Simone)
• Giovanni XXIII - tv - (Ricky Tognazzi)
• Musashi - tv - (Mitsunobi Ozaki)
• La Luz Prodigiosa (Michele Hermoso)

2003

• I Guardiani delle Nuvole (Luciano Odorisio)
• 72 metri (Vladimir Khatinenko)
• Al cuore si comanda (Giovanni Morricone)

2004

• E sorridendo la uccise (Florestano Vancini)
• Sorstalansag (Lajos Voltai)

2005

• Il Cuore nel Pozzo - tv ( Alberto Negrini)
• Cefalonia - tv (Riccardo Dilani)
• Un uomo diventato Papa - tv (Giacomo Battiato)
• Lucia - tv (Pasquale Pozzessere)

2006

• Bartali - tv (Alberto Negrini)
• La provinciale - tv (Pasquale Pozzese)
• Falcone - tv (Antonio e Andrea Frezzia)
• Un Papa rimasto uomo - tv (Giacomo Battiato)
• La sconosciuta . (Giuseppe Tornatore)

2007

• I demoni di San Pietroburgo (Giuliano Mondtaldo)
• L'ultimo dei Corleonesi - TV (Alberto Negrin)
• Tutti le donne della mia vita (Simona Izzo)

2008

• Pane e liberta (Di Vittorio) - TV (Alberto Negrin)
• Risoluzione 819 (Giacomo Battiato)
• Bàaria - La porta del vento (Giuseppe Tornatore)

Concerte[modificare | modificare sursă]

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate.

• 1946

Il mattino per piano e voce

• 1947

Imitazione per piano e voce Intimità per piano e voce

• 1952

Barcarola funebre per piano Preludio a una Novella senza titolo per piano

• 1953

Distacco I per piano e voce Distacco II per piano e voce Verrà la morte per piano e voce Oboe sommerso per voci e strumenti Sonata per ottoni, timpano e pianoforte

• 1954

Musica per orchestra d'archi e pianoforte

• 1955

Cantata per coro e orchestra Variazioni su tema di Frescobaldi Sestetto per flauto, oboe, fagotto, violino , viola e violoncello Trio per clarinetto corno e violoncello

• 1956

Invenzione, Canone e Ricercare per pianoforte

• 1957

Concerto per orchestra 1 3 studi per flauto, clarinetto e fagotto

• 1958

Distanze per violino, violoncello e pianoforte 1958

• 1966

Requiem per un destino per coro e orchestra

• 1969

Suoni per Dino per viola e nastri magnetici Da molto lontano per soprano e cinque strumenti Caput coctu show per 8 strumenti e un baritono

• 1972

Proibito per 8 trombe Dedication:

• 1978

Immobile per coro e 4 clarinetti Dedication: Tre pezzi brevi

• 1979

Bambini del mondo per 18 cori di bambini Grande violino, piccolo bambino, per voci di bambini, suoni elettronici e orchestra d'archi

• 1980

Gestazione per voce femminile e strumenti, suoni elettronici e orchestra d'archi

• 1981

Totem secondo per 5 fagotti e 2 controfagotti Due poesie notturne per voce femminile, quartetto d'archi e chitarra

• 1983 - 1989

Quatto Studi "per il pianoforte"

• 1984

Secondo concerto per flauto, violoncello e orchestra

• 1985

Frammenti di Eros - Cantata per soprano, piano e orchestra

• 1986

Rag in frantumi per pianoforte Il rotondo silenzio della notte per voce femminile, flauto, oboe, clarinetto, piano e quartetto d'archi

• 1988

Refrains - 3 omaggi per 6 per piano e strumenti Mordenti per clavicembalo Neumi per clavicembalo Cantata per L'Europa per soprano, 2 voci recitative, coro e orchestra Echi per coro femminile o maschile e violoncello Fluidi per orchestra da camera Cadenza per flauto e nastro magnetico

• 1989

Studio per contrabbasso Specchi per ensemble

• 1989 - 1990

Riflessi per violoncello solo

• 1990

frammenti di giochi per violoncello e arpa 4 Anamorfosi latine

• 1991

Una Via Crucis Stazione I "...fate questo in memoria di me..." UT per tromba, archi e percussione Terzo concerto per chitarra, marimba e orchestra d'archi Questo è un testo senza testo per coro di bambini Una Via Crucis Stazione IX "...Là crocifissero lui e due malfattori..."

• 1991 - 1993

Epitaffi sparsi per soprano , pianoforte e strumenti

• 1992

Una Via Crucis Intermezzo in forma di Croce per orchestra Una Via Crucis Secondo Intermezzo per orchestra Una Via Crucis V "...Crucifige!... Crucifige!..."

• 1992 - 1993

Esercizi per 11 archi - I. Monodia interrotta e improvviso canonico

• 1993

Wow! Per voce femminile Braevissimo (Bravissimo I) per contrabbasso e archi Vidi Aquam per soprano e un'orchestra piccola Elegia per Egisto per violino solo Quarto concerto per organo, due trombe, 2 tromboni e orchestra "Hoc erat in votis"

• 1994

Il silenzio, il gioco, la memoria per coro di bambini Braevissimo II per contrabbasso ed archi Braevissimo III per contrabbasso ed archi Canone breve per 3 chitarre Canone breve Monodie I pr chitarra evoce

• 1995

Coprilo di fiori e bandiere Ave Regina Caelorum per coro, organo ed orchestra Ricreazione ... Sconcertante Tanti auguri a te (Happy Birthday to you) Omaggio Blitz I,II,III Corto ma breve

• 1995 - 1996

Lemma (By Andrea ed Ennio Morricone) Partenope Musica per le sirene di Napoli A L.P. 1928

• 1996

Scherzo per violino e pianoforte Passaggio Flash (2 Canzoncine)

• 1997

Ombra di lontana presenza per viola, archi e nastro magnetico Il sogno di un uomo ridicolo 3 duetti per violino , viola e voce Quattro anacoluti per AV Musica per un fine per coro a quattro voci Orchestra e nastro magnetico

• 1998

Grido per soprano, orchestra d'archi e nastro magnetico ad libitum Notturno - Passacaglia (3 variazioni) Amen per 6 cori Non devi dimenticare per voce, soprano ed orchestra S.O.S. (Suonare O Suonare )Fanfara

• 1998 - 1999

Il pane spezzato per 12 voci miste, strumenti e archi ad libitum

• 1999

Ode per soprano, voce maschile recitante e orchestra Per i bambini morti di mafia Grilli per quatto quartetti Pietre Benddammerung, per soprano, pianoforte e strumenti (su testo giovanile di H. Heine) Grido per soprano e orchestra Il pane Spezzato per coro e orchestra

• 2000

Flash, II versione per 8 voci e quartetto d'archi A Paola Bernardi, per due clavicembali Ode, per soprano e orchestra

• 2000 - 2001

Vivo, per trio d'archi

• 2001

Metamorfosi di Violetta, per quartetto d'archi e clarinetto Immobile n. 2 per armonica a bocca ed archi Se questo è un uomo per voce recitante ed archi Due x due per 2 clavicembali

• 2002

Voci dal silenzio per voce, coro , coro registrato e orchestra commissionato dal Festival Internazionale di Ravenna Finale per 2 organi eseguito al Festival di Nuova Consonanza

• 2003

Geometrie ricercate per 8 strumenti

• 2004

Cantata Narrazione per Padre Pio (fuori da ogni genere)

• 2005

Frop - per pianoforte a 4 mani Come un Onda - per violoncello solo o per 2 Violoncelli

• 2006

Sicilo ed altri Frammenti

• 2008

Vuoto d’Anima Piena

Discografie

• 2002 4CD Box "Io Ennio Morricone" (Meg - Cni)
• 2003 CD/DVD "Arena Concerto" (Euphonia - Warner)CD “Focus” (Universal)
• 2004 Double CD "Voci dal Silenzio" (Arte e Cultura – Decò - Self)
• 2006 Dualdisc "Here’s To You" (Ars Latina - SonyBmg)
• 2007 CD "We all Love Ennio Morricone" (Ars Latina- SonyBmg)
• 2007 DVD Ennio Morricone "Concerto alle Nazioni Unite" (Ars Latina- SonyBmg)
• 2008 CD and DVD "Note di Pace" (Ars Latina XNOTE)

Premii[modificare | modificare sursă]

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate.

• 1967 — Diapazonul de Aur
• 1969 — Premiul Spoleto Cinema
• 1970 — Discul de Argint pentru Metti una sera a cena
• 1971 — Discul de Argint pentru Sacco e Vanzetti
• 1972 — Cork Film International pentru La califfa
• 1979 — Nominalizare la Oscar pentru Days of Heaven
• 1979 — Premiul Vittorio de Sica
• 1981 — Premiul Criticii Discografice pentru Il prato
• 1984 — Premiul Zurlini
• 1985 — Discul de Argint și BAFTA pentru Once Upon A Time In America
• 1986 — Nominalizare la Oscar, BAFTA și Globul de Aur pentru The Mission
• 1986 — Premiul Vittorio de Sica
• 1988 — Discul de Argint, BAFTA, Premiul Grammy și Nominalizare la Oscar pentru The Untouchables
• 1988 — David di Donatello pentru Gli occhiali d'oro
• 1989 — David di Donatello pentru Nuovo Cinema Paradiso
• 1989 — Ninth Annual Ace Winner pentru Il giorno prima
• 1989 — Leopardul de aur pentru întreaga carieră (Locarno Film Festival)
• 1990 — BAFTA, Prix Fondation Sacem del XLIII Festivalul de Film de la Cannes și David di Donatello pentru Nuovo Cinema Paradiso
• 1991 — David di Donatello pentru Stanno tutti bene
• 1992 — Nominalizare la Oscar pentru Bugsy
• 1992 — Pentagrama de Aur
• 1992 — Premiul Michelangelo
• 1992 — Grolla d'oro alla carriera (Saint Vincent)
• 1993 — David di Donatello și Efebo d'Argento pentru Jonas che visse nella balena
• 1993 — Globul de Aur Stampa estera in Italia
• 1993 — Marele Premiu SACEM audiovisivi
• 1994 — ASCAP Golden Soundtrack award (Los Angeles)
• 1995 — Premiul Rota
• 1995 — Leul de Aur (Festivalul de Film de la Veneția)
• 1996 — Premiul Cappelli
• 1996 — Premiul Accademia di Santa Cecilia
• 1997 — Premiul Flaiano
• 1998 — Premiul Columbus
• 1999 — Erich Wolfgang Korngold Internationaler Preis für Film
• 1999 — Exsquibbidles Film Academy lifetime achievement award
• 2000 — Globul de Aur pentru The Legend of 1900 (1998)
• 2000 — David di Donatello pentru Canone inverso
• 2000 — Nominalizare la Oscar pentru Malèna
• 2003 — Vulturul de Aur pentru 72 Meters
• 2003 — Honorary Senator of the Filmscoring Class of the Hochschule für Musik und Theater München
• 2006 — Grand Officer award from Carlo Azeglio Ciampi
• 2007 — Honorary Academy Award pentru întreaga activitate
• 2007 — Premiul pentru cinematografie și coloană sonoră decernat pentru întreaga activitate

Ennio Morricone - The Best of Ennio Morricone - Greatest Hits (HD Audio)