5. /10 AUGUST 2021 - TEATRU/FILM

PANAIT ISTRATI

Sari la navigareSari la căutare

Panait Istrati
Date personale
Născut	10 august 1884[1][3][4]  Brăila, România
Decedat	16 aprilie 1935 (50 de ani)[5][1][6]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Gherasim Valsamis Joița Istrati
Căsătorit cu	Enta Gheorghiu (n. Malcoș) Anna Munsch Margareta Izescu
Cetățenie	România
Religie	Biserica Ortodoxă ateism
Ocupație	scriitor jurnalist romancier[*]
Pseudonim	Marele Gorki din Balcani
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba franceză[2] limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1906 - 1935
Specie literară	roman, proză
Operă de debut	1906 - articolul „Hotel Regina” în revista România muncitoare
Opere semnificative	„Chira Chiralina”, „Ciulinii Bărăganului”, „Povestile lui Adrian Zograffi”
Influențe[ascunde] Romain Rolland Nikos Kazantzakis
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Panait Istrati, numele la naștere, Gherasim Istrate, (n. 10 august 1884,^[1][3][4] Brăila, România – d. 16 aprilie 1935,^[5][1][6] București, România) a fost un scriitor român de limbă română și franceză.

Viața

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gheoghios Valsamis, grec chefalonit.

A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea. Și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.

Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat apoi romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:

"Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".^[7]

Pamfil Șeicaru îl numește pe Istrati „biet poet al șezuturilor deflorate”, datorită includerii unui personaj homosexual în Chira Chiralina.^[8]

În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl întâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul și în Raport către El Greco). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’Homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Opera

În jurul anului 1935, când s-a realizat o statistică, s-a stabilit că Istrati era deja tradus în 27 de limbi, ceea ce demonstrează că Panait Istrati nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria în limba franceză.^[9]

Ciclul „Adrian Zografi”

• Les Récits d’Adrien Zograffi / Povestirile lui Adrian Zografi:
  • Kyra Kyralina, Rieder, Paris, 1924, prefață: Romain Rolland; versiune românească de autor: I. G. Hertz, București, 1934;
  • Oncle Anghel, Rieder, Paris, 1924; versiune românească de autor: Renașterea, București,1925;
  • Les Haidoucs: I. Présentation de Haidoucs, Rieder, Paris, 1925;
  • Les Haidoucs: II. Domnitza de Snagov, Rieder, Paris, 1926;
• Enfance d’Adrien Zograffi / Copilăria lui Adrian Zografi:
  • Codine, Rieder, Paris, 1926; versiune românească de autor: I. G. Hertz, București, 1935;
• Adolescence d’Adrien Zograffi / Adolescența lui Adrian Zografi:
  • Mikhail, Rieder, Paris, 1927;
• Vie d’Adrien Zograffi / Viața lui Adrian Zografi:
  • La Maison Thuringer, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;
  • Le Bureau du placement, Rieder, Paris, 1933; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1933;
  • Méditerranée. Lever du soleil, Rieder, Paris, 1934;
  • Méditerranée. Coucher du soleil, Rieder, Paris, 1935; versiune românească de autor: Cartea Românească, București,1936;

În afara ciclului „Adrian Zografi”

• • Trecut și viitor. Pagini autobiogafice, Renașterea, București,1925;
  • La Famille Perlmutter, Gallimard, Paris, 1927 (în colaborare cu Josué Jéhouda);
  • Isaac, le tresseur de fil de fer, Joseph Hessler librairie, Strasbourg, 1927;
  • Le Refrain de la fosse (Nerantsoula), Grasset, Paris, 1927;
  • Mes départs (pages autobiographiques), Gallimard, Paris, 1928; versiune românească de autor (postum): Cartea Românească, București, 1940;
  • Les Chardons du Baragan, Bernard Grasset, Paris, 1928; versiune românească de autor, numai primul capitol (postum): Moderna, București, 1943;
  • Confession pour vaincus. Après seize mois dans l’URSS, Rieder, Paris, 1929;
  • Le Pécheur d’éponges (pages autobiographiques), Rieder, Paris, 1930; versiune românească de autor (postum): Dacia, București, f.a.;
  • Pour avoir aimé la terre, Denoël et Steele, Paris, 1930;
  • Tsatsa Minnka, Rieder, Paris, 1931; versiune românească de autor: Eminescu, București, 1931;
  • En Égypte, Éditions des Cahiers libres, Paris, 1931.

Ediții

• Opere alese / Œuvres choisies, ediție bilingvă româno-franceză, texte alese, prefață și note de Al. Oprea, traducere de Eugen Barbu, vol. I-IX, București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 1966-1984.
• Opere, ediție bilingvă franceză-română, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Zamfir Bălan, Editura Istros a Muzeului Brăilei (Kyra Kyralina / Chira Chiralina, 1993, ediția a doua, 2009; Oncle Anghel / Moș Anghel, 1995; Codine / Codin, 1996; Tsatsa Minnka/Țața Minca, 1997; La maison Thuringer / Casa Thuringer, 1998).
• Opere. Povestiri. Romane, colecția „Opere fundamentale”, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de Teodor Vârgolici, introducere de Eugen Simion, vol. I-II,Editura Univers Enciclopedic, București, 2003.
• Opere, I. „Romanul lui Adrian Zografi”: Povestirile lui Adrian Zografi, Copilăria lui Adrian Zografi; II. „Romanul lui Adrian Zografi”: Adolescența lui Adrian Zografi, Viața lui Adrian Zografi, colecția „Opere fundamentale”, ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii de Zamfir Bălan, introducere de Eugen Simion, Academia Română - Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2019.

Ecranizări

Desen semnat Nina Arbore și datat 1930, Adevărul literar și artistic din 17 aprilie 1935

• Kira Kiralina, film mut sovietic, 1928, regia: Boris Glagolin
• Kira Kiralina, film românesc din 2014, regia: Dan Pița
• Ciulinii Bărăganului, coproducție Franța-România, 1957, regia: Louis Daquin, Gheorghe Vitanidis. Ecranizare după romanul omonim.
• Codin (Codine), coproducție Franța-România, 1962, regia: Henri Colpi. Ecranizare după romanul Copilăria lui Adrian Zograffi. Scenariul: Dumitru Carabăț, Henri Colpi, Yves Jamiaque. Premiul pentru cel mai bun scenariu, Festivalul de film de la Cannes, 1963.
• Balkán! Balkán!, coproducție Ungaria - Franța - Turcia, 1993, regia: Maár Gyula. Ecranizare după Chira Chiralina.

Nerantula (1985) - Panait Istrati

Panait Istrati - Mihail (1988)

Panait Istrati - Ciulinii Baraganului | Teatru radiofonic

TAMARA BUCIUCEANU

Tamara Buciuceanu
Date personale
Născută	10 august 1929[1][2]  Tighina, România
Decedată	15 octombrie 2019 (90 de ani)  București, România
Înmormântată	Cimitirul Sfânta Vineri[*]
Cauza decesului	boli cardiovasculare
Frați și surori	Iulia Buciuceanu
Căsătorită cu	Alexandru Botez
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte nume	Tamara Buciuceanu-Botez
Ani de activitate	1952-2019
Roluri importante	-Cuibul de Viespi -profesoara de matematică Isoscel în filmul Liceenii (1986) -Chirița în provinție
Alte premii
Ordinul Coroana României
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez; n. 10 august 1929,^[1][2] Tighina, România – d. 15 octombrie 2019, București, România^[3]) a fost o actriță română de teatru, film și televiziune din generația de aur.

Biografie

A absolvit Liceul „Elena Doamna” din Suceava. Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu termină studiile în 1952. A fost una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Era supranumită "Doamna comediei românești", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 57 de ani de cariera impresionantă în teatru și film.

A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chirița", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.^[4]

A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Nu a avut copii.^[5]

Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins din viață pe data de 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.^[3]

Teatru (selectiv)

Radiofonic

• Trenurile mele de Tudor Mușatescu; ca Eleonora
• Fiecare cum vede de Luigi Pirandello
• Curajul femeii în dragoste de Felix Anton Rizea

Filmografie (selectiv)

Actriță

• Titanic vals (1964)
• Anecdota (1972) - film TV
• Scorpia (1973) -film TV
• Vegetarian (1973)
• La spațiul locativ (1975) - film TV
• Doctor fără voie (1976) - film TV
• Ma-ma (1976)
• Ultimele zile ale verii (1976)
• Domnișoara Nastasia (1976) - film TV
• Premiera (1976)
• Serenadă pentru etajul XII (1976)
• Mama (1977)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 2, 12
• Vis de ianuarie (1978)
• Melodii, melodii (1978)
• Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - Maria Herdelea
• Cântec pentru fiul meu (1980)
• Singur printre prieteni (1980)
• Șantaj (1981)
• Alo, aterizează străbunica!... (1981)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Înghițitorul de săbii (1981)
• Grăbește-te încet (1982)
• Prea tineri pentru riduri (1982)
• Chirița în provincie (1982) - teatru TV
• Sfantul Mitica Blajinu (1982) - teatru TV
• Bocet vesel (1983)
• Declarație de dragoste (1985) - profesoara Isoscel
• Cuibul de viespi (1986)- adaptare cinematografică după piesa "Gaițele"
• Liceenii (1986) - profesoara Isoscel
• Primăvara bobocilor (1987) - Varvara
• Punct și de la capăt (1987)
• Extemporal la dirigenție (1988) - profesoara Isoscel
• Dimineața pierdută (1990) - teatru TV
• Liceenii Rock'n'Roll (1991) - profesoara Isoscel
• Titanic vals (1993) - film TV
• Liceenii în alertă (1993) - profesoara Isoscel
• Paradisul în direct (1994)
• Dublaj de voce la seria animată Povești cu Mac-Mac, în rolul doamnei Bentina Beakley, în original vocea aparținându-i lui Joan Gerber (1996)
• Sexy Harem Ada Kaleh (2001)
• Agenția matrimonială (2005) - serial TV
• Cuscrele (2005) - serial TV
• Cu un pas înainte (2007) - Marga Steiner (3 episoade, 2007)
• Nunta mută (2008)
• Toată lumea din familia noastră (2012)

Voce

• Mama (1977) - interpretă de piese muzicale
• Orășelul leneș: Bessie
• Prințesa și Broscoiul: Mama Odie
• Rio 2: mătușa Mimi

Distincții

• Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[6]

Tamara Buciuceanu Botez, versuri despre bătrânețe

Tamara Buciuceanu-Botez şi Puiu Călinescu - Din aventurile lui Spirache (1975)

Tamara Buciuceanu-Botez şi Toma Caragiu - Soţia

MIHAIL VAKULOVSKI

Mihail Vakulovski
Date personale
Născut	10 august 1972 (48 de ani)[1]
Ocupație	traducător
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Modifică date / text

Mihail Vakulovski (n. 10 august 1972, Chișinău) este un autor, blogger, dramaturg, eseist, poet, om de cultură, romancier, scriitor și traducător român contemporan, originar din Basarabia, dar care trăiește și activează în România. Este fratele mai mare al lui Alexandru Vakulovski. Cei doi sunt fondatorii și parte a redactorilor redacției uneia dintre primele publicații culturale on-line de limbă română, revista Tiuk! (k-avem kef).^[2]

Biografie

Mihail Vakulovski, născut în Chișinău, Republica Moldova, este fiul lui Alexei Vakulovski, profesor de limbă și literatură română care "a refuzat să devină scriitor sovietic" (fiind evocat și de Paul Goma în Jurnalul său din 2009). În cinstea tatălui său, o stradă din localitatea Antonești, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova, îi poartă astăzi numele, iar Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a hotărât să-i publice postum volumul "În gura foametei" (ediția a II-a fiind publicată în 2013 la editura bucureșteană Tracus Arte).

Mihail Vakulovski este absolvent al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova (în 1994) și doctor în filologie (lucrarea a fost susținută la Universitatea București, în 2002, îndrumător Nicolae Manolescu).^[3][4]

Mihail Vakulovski este membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (cunoscută și prin acronimul ASPRO) si al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.^[5]

Omul de cultură Mihail Vakulovski este, de asemenea, blogger ^[6], fondatorul și realizatorul (împreună cu fratele său, Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi) al revistei culturale Tiuk! ^[7].

Operă

Volume publicate

• 1997 - Nemuritor în păpușoi (poezie), Editura Arc, Chișinău;
  • 2006 - Nemuritor în păpușoi (ediția a II-a), Editura Vinea, București;
• 2000 - Nicolae Manolescu (monografie), Editura Aula, Brașov;
• 2002 - Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie, Biblioteca de Poezie, București;
• 2002 - "TU" (poezie), împreună cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca de Poezie;
• 2003 - "Tatuaje" (poezie), Editura Vinea, București;
• 2004 - Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supraviețuitorilor), Editura Polirom, Iași;
• 2004 - "Odada", Editura Vinea, București;
• 2005 - Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene, (poezie), Editura Pontica, București;
• 2006 - "ИЛЬ ПЛЁ" (poezie), Biblioteca Argeș, Pitești;
• 2009 - Autobiografie (poezie), Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, coperte: Alexandru Pecican, comentarii grafice: Dan Perjovschi
• 2010 - "nEUROCHIRURGIE" (teatru), Editura Vinea, București, coperte: Alexandru Pecican;
• 2010 - Portret de grup cu generația "optzeci" (Poezia), eseuri, Editura Tracus Arte, București, coperte: Mugur Grosu
• 2010 - Tiuk (antologie de proză Klu), Biblioteca Revistei la Plic, împreună cu Alexandru Vakulovski,
• 2011 - Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (rockman), Editura Cartea Românească, București (și eBook)
• 2011 - 10 basarabeni pentru cultura română. Tinerii dintre milenii, interviuri, Editura Casa de Pariuri Literare (cunoscută și ca Editura CDPL), București, 2011 (coperte & ilustrații Dan Perjovschi) - (și eBook)
• 2011 - Portret de grup cu generația "optzeci" (Interviuri)", interviuri, Editura Tracus Arte, coperte: Mugur Grosu
• 2012 - Biblidioteca, roman, Editura Casa de pariuri literare, București, (și eBook);
• 2013 - "Riduri", poezie, Editura Casa de Pariuri Literare, București (și Ebook).

Volume colective

• Prima mea beție, coord. de Gabriel H. Decuble, Editura Art, 2009
• Prima mea carte, coord. de Raluca Dincă, Editura Art, 2011
• Prima dată, coord. de Laura Albulescu și Andra Matzal, Editura Art, 2013
• Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016

Traducător din literatura rusă

Ca traducător din limba rusă, Mihail Vakulovski a tradus din operele următorilor, Vladimir Vysotski, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeiev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Nicoleta Esinencu, Mihail Kononov, Venedikt Erofeev, Zahar Prilepin și alții.^[8]

A tradus, de asemenea, și texte de muzică rock.

Recunoaștere și premii

• 1997 - Premiul SOROS pentru manuscrisul “Nemuritor în păpușoi”;
  • Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul de poezie “Nemuritor în păpușoi”
• 2002 - Marele Premiu Underground Literar pentru management cultural performant
• 2002 - Premiul Zona alternativa
• 2008 - Premiul revistei Tomis pentru cel mai bun traducător
• 2010 - Premiul revistei Timpul pentru critică literară
• 2012 - "Premiul Interviuri culturale la Salonului Internațional de Carte din Chișinău"
• "Premiul Proză – Noii Barbari" pentru romanul „Biblidioteca” (publicat în 2012)

Portret de librar / Mihail Vakulovski

Drept de autor, cu Mihail Vakulovski. Realizator: Georgeta Draghici