5. /30 SEPTEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
A fost casatorit cu actrita Paula Radulescu, de care mai apoi a divortat, casatorindu-se cu eleva sa de la I.A.T.C., actrita Adriana Schiopu, urmasa lor fiind Irina Radulescu.
Paula Rădulescu, Dem Rădulescu şi Dem Savu - Cum să devii sfânt (1972)
Ion Vova "Domnul Radio"
DIANA DUMITRESCU
| Diana Dumitrescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (37 de ani)  Constanța, România |
| Căsătorită cu | Alin Boroi |
| Copii | Carol-Anton Boroi |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Actor, model, prezentator TV |
| Activitate | |
| Înălțime | 1,74 m |
| Ani de activitate | 2005-prezent |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Diana Dumitrescu (n. , Constanța, România) este o actriță română și model, cunoscută mai ales pentru rolurile din telenovele. În trecut, ea a prezentat emisiunea Mireasa, de la Antena 1.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A urmat Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, secția limbi moderne. La terminarea liceului, Diana s-a hotărât să dea la Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului de Teatru, Universitatea „Ovidius” din Constanța, la îndrumarea mamei sale și la insistențele dirigintei Alexandrina Vlad. [1] A studiat actoria sub îndrumarea profesorilor Liviu Manolache, Nina Udrescu, Radu Niculescu și Dana Trifan. În al doilea an de facultate a intrat în spectacolul „Paparudele” și a luat contact pentru prima dată cu scena și publicul, iar în anul III a jucat alături de majoritatea colegilor săi de an, dar și actori și profesorii ei în spectacolul „Chirița la băi”.
În vara lui 2004 a participat la concursul Miss World România, concurs difuzat și pe postul Pro TV, unde a câștigat premiul de Popularitate. De acolo, deoarece în CV-ul ei scria că urmează facultatea de Teatru, a fost chemată, în vara lui 2005 să dea un casting, pentru unul din rolurile din telenovela Păcatele Evei, pe care l-a luat și a hotărât împreună cu părinții săi să se mute în Capitală.
Diana Dumitrescu a fost căsătorită cu producătorul de seriale Ducu Ion.[2]
În primăvara lui 2020, s-a mutat la Antena 1 pentru a prezenta show-ul matrimonial "Mireasa", urmând ca din toamna lui 2020, în sezonul 2, aceasta să fie înlocuită cu Simona Gherghe.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Păcatele Evei (2005-2006) - Greta
- Iubire ca în filme (2006-2007) - Daiana, co-protagonistă
- Războiul sexelor (2007-2008) - Ema Sturdza, protagonistă
- Regina (2008-2009) - Regina, protagonistă
- State de Romania - Student la Sorbona (2009-2010) - Reva Radulescu
- Aniela (2009-2010) - Polixenia Laptaru, antagonistă
- Iubire și onoare (2010-2011) - Oxana Abramova/Samira, antagonistă
- Pariu cu viața (2011-2012) - Andreea Rădulescu, antagonistă
- Minte-ma frumos (2012) - Dana, lungmetraj
- Îngeri pierduți (2013) - Cristina Popa, protagonistă[3]
- În film la Nașu' (2012) - Iulia
- Hot Shorts (2012) - Trailer
- Justin and the Knights of Valour / Justin și cavalerii (2013) - Lara (versiune română) Trailer
- A Royal Christmas (2014)
Diana Dumitrescu, prima apariţie într-un platou de televiziune după ce a născut!
| Mihail Pascaly | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1830 București, Țara Românească |
| Decedat | (52 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Modifică date / text | |
Mihail Pascaly (n. 1830, București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist. A fost un animator al vieții teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a timpului. A fost director al Teatrului Național până în 1877. A efectuat numeroase turnee prin România și Austro-Ungaria, în care a propagat mesajul artei autentice, dar a făcut eforturi și pentru a introduce teatrul românesc în circuitul culturii mondiale. Pascaly a luat atitudine publică, fiind un puternic critic împotriva nepăsării oficiale față de cultura artistică și față de comercializarea teatrului din perioada sa.
Pascaly a introdus în repertoriul scenei românești marea literatură dramatică universală, reprezentată de Shakespeare, Dumas, Vigny, etc. O dată cu aceasta el a deschis și drumul melodramei. Susținând dramaturgia originală, a introdus în repertoriul său mai ales piesele istorice. Deși Pascaly a dovedit talent și pentru comedie („Revizorul”, după Gogol), stilul său de joc s-a adaptat în special dramei romantice. Pascaly însoțea forța de expresie în rostirea textului cu gestul generos; înflăcărarea sa scenică supradimensiona personajele interpretate. Sinceritatea pasionată, patetismul jocului său transmiteau spectatorului o adâncă emoție. A jucat în piese precum: „Idiotul”, „Hamlet”, „Ștrengarul de Paris”, „Sărmanul Jack” sau comediile lui Victorien Sardou, o parte din care care el însuși le-a tradus.
1873 - Soția sa, actrița Matilda Pascaly, moare din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zbor. Juca rolul îngerului din Don Juan de Marana.
In memoriam[modificare | modificare sursă]
În 1882 sculptorul Ioan Georgescu a realizat portretul actorului Mihail Pascaly, turnat în bronz[1] pentru a fi expus în foaierul Teatrului Național[2]. În prezent, portretul există în mai multe exemplare: - bronzul original, aflat și acum la Muzeul Teatrului Național din București; - un exemplar în bronz la Muzeul de Artă Brașov (inv. 192); - un exemplar în gips patinat la Muzeul Județean de Artă Prahova (inv. 163); - un exemplar în gips patinat la Muzeul Național de Artă al României (inv. 1081), care are sub brațul stâng semnătura Martin, ceea ce indică faptul că a fost turnat la Paris; - un exemplar cumpărat în 1927 de Muzeul Toma Stelian și transferat în 1948 în Muzeul Național de Artă al României. Semnat, datat pe umărul stâng: I. Georgescu 1882.[3]
_crop.jpg)
_crop.jpg)
_crop.jpg)
Primul actor din teatrul romanesc care il joaca pe Hamlet! #shorts
| András Sütő | |
 András Sütő | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 17 iunie 1927 Cămăraș, România |
| Decedat | 30 septembrie 2006, (79 de ani) Budapesta, Ungaria |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer de piele) |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România Ungaria |
| Etnie | maghiară |
| Ocupație | jurnalist scriitor dramaturg |
| Membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR | |
| În funcție 12 august 1969 – 22 noiembrie 1984 | |
| Redactor-șef al revistei „Falvak Népe“ (Lumea satelor) din București | |
| În funcție 1948 – 1954 | |
| Redactor-Șef adjunct al revistei „Igaz Szó“ (Cuvânt Adevărat) din Târgu Mureș | |
| În funcție 1954 – 1959 | |
| Redactor-Șef al revistei „Új Élét“ (Viața Nouă) din Târgu Mureș (din 1959) | |
| Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor | |
| În funcție 3 iulie 1981 – ? | |
| Deputat în Marea Adunare Națională | |
| În funcție 1965 – 1980 | |
| Premii | Premiul Herder |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
| Alma mater | Gimnaziul reformat din Aiud |
| Profesie | ziarist, scriitor, politician comunist |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
András Sütő (n. 17 iunie 1927, Cămăraș, județul Cluj (interbelic) — d. 30 septembrie 2006, Budapesta) a fost un scriitor maghiar, redactor, laureat al premiilor Herder și Kossuth. Sütő era membru al Partidului Comunist Român din anul 1947[1] și deputat în Marea Adunare Națională, însă din 1980 a fost interzisă publicarea lucrărilor sale și piesele sale n-au putut fi jucate în România, fiind în vizorul Securității.
Viața[modificare | modificare sursă]
András Sütő a provenit dintr-o familie de simpli țărani maghiari transilvăneni. A urmat cursurile gimnaziului reformat din Aiud și a celui din Cluj. A debutat la vârsta de 18 ani în revista clujeană Világosság cu eseul Levél egy román barátomhoz („Scrisoare către un prieten român"). A fost membru al Marii Adunării Naționale între 1965 și 1980. A fost de asemenea vicepreședintele Asociației Scriitorilor din România între 1974 și 1982.
În anii 1950 proza și dramaturgia lui Sütő respectă obedient canoanele ideologiei proletcultiste tipice epocii care sunt reflectate în titlurile fățiș populiste ale volumelor sale, cum ar fi: „Mămăligă cu brânză" (publicat în 1954, în colecția „Ogoare noi"), „Soldatul necunoscut" (publicat tot în 1954, în aceeași colecție). Aceste scrieri au ca personaje țărani ardeleni de etnie maghiară, nu arareori având impulsuri piromanice și posedați de „ura de clasă" de rigoare a epocii. Mai târziu, proza lui Sütő devine oarecum mai sofisticată cu volumul „Rătăcirile lui Salamon" (publicat în 1957). În ultimii ani ai regimului Ceaușescu operele lui András Sütő nu au mai putut fi publicate în România. În perioada 1980 - 1989, scrierile lui au apărut exclusiv în străinătate, deși el a continuat să rămână redactor-șef al publicației culturale maghiare Új Élet („Viață Nouă"), editată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste la Târgu Mureș. A petrecut perioade îndelungate retras la vila sa de vacanță din munții de lângă Gheorgheni. În această perioadă a fost urmărit permanent de Securitate. În martie 1990 a fost una din victimele violențelor interetnice de la Târgu Mureș, ocazie cu care a fost bătut, pierzându-și un ochi.[2] După perioada de spitalizare (la București, Budapesta și în SUA) s-a stabilit în Ungaria, unde și-a petrecut ultima parte a vieții. A murit la Budapesta și a fost înmormântat la 7 octombrie 2006 în cimitirul reformat din Târgu Mureș.
Opere[modificare | modificare sursă]
- Mezítlábas menyasszony (Mireasa desculță), 1950
- Félrejáró Salamon, 1956
- Pompás Gedeon, 1968
- Anyám könnyű álmot ígér (Mama promite somn ușor), 1970
- Un leagăn pe cer, Editura Kriterion. București, 1972. Traducător Romulus Guga.[3]
- Istenek és falovacskák (Zei și căluți de lemn), 1973
- Egy lócsiszár virágvasárnapja (Floriile unui geambaș), 1975
- Csillag a máglyán, 1975
- Káin és Ábel, 1977
- Engedjétek hozzám jönni a szavakat (Lăsați cuvintele să vină la mine), 1977
- Évek - hazajáró lelkek, 1980
- Szuzai menyegző (Nunta de la Susa), 1980
- Advent a Hargitán, 1987
- Szemet szóért (Un ochi pentru un cuvânt), 1993
- Balkáni gerle, 1999
Distincții și premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul Republicii Populare Române (1951; 1953)
- Premiul Füst Milán (1978)
- Premiul Herder (1979)
- Premiul Bethlen (1990)
- Premiul Kossuth (1992)
- Premiul Kisebbségekért (Pro Minoritate) (1995)
- Membru al Academiei Maghiare De Artă (1996)
- Premiul "A magyarság Hírnevéért" (Pentru renumele maghiarimii) (1997)
- Crucea Mijlocie a Republicii Ungare (1997)
- Premiul "Hazám" (Pro Patria) (2002)
- Marea Cruce a Republicii Ungare (2005) - pentru contribuția deosebită la cultura maghiară, ca semn de recunoaștere a rolului deosebit jucat în apărarea drepturilor minorității maghiare din România
Memoria lui András Sütő[modificare | modificare sursă]
În mod normal, abia acum ar fi fost nevoie de autobuzele acelea din anii '90, care să aducă la această ceremonie țăranii din satele din jurul Tîrgu Mureșului, nu înarmați cu bîte, ci cu brațele pline de flori, la catafalcul celui ce a scris cele mai frumoase și mai emoționante pagini despre țărănimea maghiară și română din Ardeal după cel de-al doilea război mondial. (...) Un coleg de generație și-l amintește pe jurnalistul adolescent Sütő András alergînd pe jos sau cu bicicleta pe străzile Clujului, cu șpalturile în mînă de la redacție la tipografie și de la tipografie înapoi la redacție. E bine să ni-l închipuim pe Sütő András pedalînd în continuare pe o bicicletă celestă, îndreptîndu-se spre o redacție mai înaltă și spre o tipografie căreia numai el îi știe, în clipa asta, tainele presimțite în capodopera „Un leagăn pe cer" (...), fragment din necrologul „Cireșe de toamnă", de Mircea Dinescu, Adevărul, 9 octombrie 2006.
.jpg)
Sütő András 1990
| Gheorghe Pîrîu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (85 de ani) |
| Ocupație | producător de film |
| Modifică date / text | |
Gheorghe Pîrîu (n. 17 mai 1926, Huși – d. 30 septembrie 2011, Râmnicu Vâlcea) a fost un producător român de filme.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A absolvit Institutul Teologic din Galați și Institutul de Studii Administrative din București. A fost profesor și director la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, la Circul Globus și la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, unde a înființat școala de cascadori.
A realizat aproape cincizeci de filme de lung metraj, printre care se află și cunoscutele Burebista, Mihai Viteazul, Tudor, Haiducii.
Filmografie selectivă[modificare | modificare sursă]
- Tudor (1963) - administrator de producție
- Străinul (1964) - șef de producție
- Haiducii (1966) - șef de producție
- Dacii (1967) - șef de producție
- Mihai Viteazul (1971) - director de producție
- Cu mîinile curate (1972) - administrator producător
- Ultimul cartuș (1973) - administrator producător
- Stejar – extremă urgență (1974) - directorul filmului
- Războiul independenței (1977) - director film
- Pentru patrie (1978) - directorul filmului
- Drumul oaselor (1980) - directorul filmului
- Burebista (1980) - directorul filmului
- Femeia din Ursa Mare (1982) - directorul filmului
- Comoara (1983) - directorul filmului
- Masca de argint (1985) - directorul filmului
- Colierul de turcoaze (1986) - directorul filmului
- Totul se plătește (1987) - directorul filmului[1]
Ilie Danilov (cunoscut și sub pseudonimul literar Leo Divinial, n. 2 august 1946, Sulina, jud.Tulcea – d. 30 septembrie 2012) a fost cadru didactic universitar, doctor în filologie, autor de cărți și lucrări științifice în domeniul lingvistic, prozator, dramaturg, ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 2 august 1946 în orașul Sulina, județul Tulcea într-o familie de ruși lipoveni, ca fiu al Melaniei și al lui Elefteri Danilov. La nașterea copilului, tatăl său era marinar, iar mama casnică. Studiile le-a început în orașul natal, absolvind gimnaziul, și le-a continuat la Tulcea unde, în 1964, a absolvit liceul. S-a înscris la concursul de admitere la Institutul Superior de Marină din Constanța, secția Ofițeri de punte pentru flota comercială, dar a fost respins din motive medicale. În toamna aceluiași an a fost încorporat, satisfăcându-și stagiul militar, ca planșetist, într-o unitate militară de artilerie antiaeriană din București. Lăsat la vatră, în februarie 1966, a revenit în orașul natal și s-a angajat la Consiliul Popular Sulina în funcția de contabil principal, pregătindu-se, în paralel pentru admitere la facultate.
Intră la Filolgie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a absolvit-o în 1971, ca șef de promoție al secției de rusă-română. Nominalizat în învățământul superior, a fost repartizat la Catedra de Limbi Moderne a Institutului de Medicină și Farmacie din Iași. În 1996 și-a luat doctoratul în filologie la Craiova, la profesorul Gheorghe Bolocan (reputat lingvist, cel mai mare autor de dicționare bilingve ruso-române și româno-ruse). În 1999 s-a transferat, prin concurs, pe post de conferențiar, la Catedra de Slavistică “Petru Caraman” a Universității Al. I. Cuza. Este autorul a numeroase lucrări științifice și cărți de specialitate în domeniul lingvisticii, culegeri de texte și manuale de limbă română pentru studenții străini. Între 1981-1984 a funcționat ca lector de limbă, cultură și civilizație română la Beijing, China, iar între 1992-1995 la Veliko Târnovo, Bulgaria.
În literatură a debutat în nr. 7/1984 al revistei "Contemporanul", cu eseul Dragonul, mitica emblemă a Chinei. A publicat poezie, proză și teatru în periodice, iar editorial a debutat în 1999, la Editura Junimea, cu volumul de proză umoristică scurtă Făcătorii de minuni din Arbanasia. Au urmat:
- Rezervația mitocanilor (proză umoristică scurtă), Editura Kitej-Grad, Iași, 2002;
- Grădina limpezimii desăvârșite (proză memorialistică), în volumul colectiv Evantaiul celor 1000 de gânduri, Editura Ion Cristoiu, București, 1999;
- Scrisoare de recomandare, în antologia Insula Albă, Editura Ex Ponto, Constanța 2003.
Ca traducător, a tipărit următoarele cărți:
- F.M.Dostoievski, Scrieri Politice, Editura Polirom, Iași, 1998 ;
- S.N. Lazarev, Karma sau armonia dintre fizic, spirit, psihic și destin, Editura Moldova, Iași, f.a.;
- S. N. Lazarev, Karma pură, Editura Polirom, Iași, 1998;
- S. N. Lazarev, Karma. Sistemul autoreglării câmpurilor, Editura Dharana, București, f.a.;
- S. N. Lazarev, Karma. Iubirea, Editura Dharana, București, f.a.;
- Cele mai frumoase basme rusești (traducere în colaborare cu Aurelia-Iozefina Danilov), Editura Polirom, Iași 2007.
Date personale[modificare | modificare sursă]
- Nume: Danilov Ilie
- Pseudonim literar: Leo Divinial
- Adresă: Iași
- Naționalitate: ruso-lipoveană
- Profesia: filolog
- Data nașterii: 02.08.1946
- Locul nașterii: orașul Sulina, județul Tulcea
- Părinții: Melania și Elefteri Danilov
- Frații: Stelea Eugenia, profesoară, pensionară, Danilov Ioan, electrician, Sîrghe Maria, profesoară, Danilov Alexandru, electrician
- Soția: Danilov Aurelia-Iozefina, profesoară, traducătoare
- Copii: Danilov Jaroslav, informatician, Danilov Vladimir, informatician, profesor, maestru internațional, antrenor de șah la clubul “Politehnica” Iași, antrenor al naționalei de juniori
- Limbi străine cunoscute: rusa, bulgara, ucraineana, polona, engleza, italiana.
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
- Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Bucuresti, din 2007
- Redactor al revistei social-culturale “Kitej-grad” din Iași
- Membru fondator al al revistei social-culturale “Kitej-grad”
Cărți apărute[modificare | modificare sursă]
- A. Literatură științifică
Individual:
- Paremiologia rusă din perspectivă comunicătivă, lingvistică și stilistică, Editura Sirius-4, Veliko Turnovo, 1995 (recenzii: "Cronica", nr.24/16-31 XII 1995; "24 ORE" din 24 I 1996);
- Russkie poslovicy i pogovorki, Editura Junimea, Iași, l999.
- Studii, articole și comunicări, Editura Moldova, Iași, l996.
- Repere ale paremiologiei românești, Editura Moldova, Iași, l997.
- Essential Romanian for foreign students, Cronica Publishers, Iași 1996.
- Rumynski ezik. Intenziven kurs (za bălgarski studenti), Veliko Turnovo, 1994;
- Pagini din viața și opera unor savanti și inventatori români, antologie și note de Ilie Danilov, Centrul de multiplicare al Facultății de limbi sud-esteuropene de la Universitatea de Studii Straine din Beijing, 1984;
În colaborare:
- Limba română. Curs practic (pentru studentii chinezi), autori: Ciu Tu Di, Ilie Danilov și Ding Zhao, al Facultății de limbi sud-esteuropene de la Universitatea de Studii Straine din Beijing, 1984;
- Limba română. Noțiuni de morfologie cu exerciții, autori: Ilie Danilov, Crina Lupu-Bratiloveanu și Maria Lazar, Centrul de multiplicare al U.M.F., Iași, 1991;
- B. Literatură beletristică și traduceri
- Făcătorii de minuni din Arbanasia, Editura Junimea, Iași, 1999.
- Rezervația mitocanilor Editura Kitej-grad, Iași, 2002.
- Grădina limpezimii desăvârșite (proză memorialistică), în volumul
- Evantaiul celor 1000 de gânduri, Editura Ion Cristoiu, București, 1999.
- Scrisoare de recomandare, în volumul Insula Albă, Editura Ex Ponto, Constanța 2003 ;
- F.M.Dostoievski, Scrieri politice, Editura Polirom, Iași, 1998.
- S.N.Lazarev, Karma sau armonia dintre fizic, psihic, spirit și destin, Editura Moldova, Iași, 1995.
- S.N.Lazarev, Karma pură, Editura Polirom, Iași, 1998.
- S.N.Lazarev, Diagnosticarea karmei. Sistemul autoreglarii câmpurilor, Editura Dharana, București, f.a. (în colaborare cu Iozefina Danilov).
- S.N.Lazarev, Diagnosticarea karmei. Iubirea, Editura Dharana, București, f.a. (în colaborare cu Iozefina Danilov.
- Cele mai frumoase basme rusești, Editura Polirom, Iași, 1998 (în colaborare cu Iozefina Danilov).
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
- Ecaterina Martin, Două titluri de carte – un singur autor, Zorile, nr.6/1999, pg. 6;
- Ștefan Dumitrescu, O Arcadie Comună, Convorbiri Literare, nr. 7/1999, pg.28;
- Floricică Mirel, Scriitorul și mitocanii, Dominus (revistă de atitudine în literatură, artă, politică și social), Galați, nr. 73/2006, p. 4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu