6. /22 SEPTEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea Fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Șaptecai” (1970), “Zestrea domniței Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgență” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), el a cazut in dizgratie fata de regimul comunist din cauza unui proiect der film „Pe apa Sâmbetei”, in care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. În urma acestui conflict cu autoritățile comuniste, Dinu Cocea a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris.
La ediția din 2010 a „Festivalului Internațional de Film” de la Iași, i s-a decernat „Premiul de Excelență” pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești.
Ecaterina Teodoroiu - regia Dinu Cocea
Aura Urziceanu - Song din filmul 'Paraşutiştii'
Amza Pellea, Ion Besoiu, Toma Caragiu - Haiducii (1966)
AUGUSTIN BUZURA
| Augustin Buzura | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [2][3]  Berința, Copalnic-Mănăștur, Maramureș, România | ||
| Decedat | (78 de ani)[4][2] București, România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) | ||
| Copii | Anamaria Buzura[*] | ||
| Naționalitate |  România -- română | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | prozator, eseist | ||
| Activitate | |||
| Limbi | limba română[1] | ||
| |||
| Prezență online | |||
| Internet Movie Database | |||
Modifică date / text  | |||
Augustin Buzura (n. ,[2][3] Berința, Copalnic-Mănăștur, Maramureș, România – d. ,[4][2] București, România) a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor romane de succes și scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române.[5]
Schiță biografică[modificare | modificare sursă]
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Augustin Buzura a fost primul născut al soților Ilie și Ana (n. Micle) Buzura. A urmat cursurile preuniversitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare), absolvind liceul în anul 1955. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). În anul 1963 s-a căsătorit cu Maria Olimpia, născută Cardos, absolventă a Facultății de Filologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.
Augustin Buzura a debutat în literatură cu nuvela Pământ, publicată în revista Tribuna (nr. 8 din 25 februarie 1960), apoi a apărut un volum de nuvele, intitulat Capul Bunei Speranțe (1963). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj și apoi secretar general de redacție la aceeași revistă. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. A fost director al revistei Cultura.
Decorații[modificare | modificare sursă]
A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[6]
În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de mare cruce.[7]
Romane publicate[modificare | modificare sursă]
- Absenții, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1970
- Fețele tăcerii, Editura Cartea Românească, București, 1974
- Orgolii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977 - carte distinsă cu Premiul Academiei Române
- Vocile nopții (1980), Editura Cartea Românească, București, 1980
- Refugii (1984)
- Drumul cenușii (1988)
- Recviem pentru nebuni și bestii, Ed. Semne, București, 1999
- Raport asupra singurătății (2009)[8]
Romane traduse în limba franceză[modificare | modificare sursă]
- Chemin de cendres, tradus de Jean-Louis Courriol, Éditions Noirs sur Blanc, 1993
- Requiem pour salauds et fous, tradus de Marily Le Nir, Éditions Noirs sur Blanc, 2001
Alte publicații[modificare | modificare sursă]
- Teroarea iluziei. Convorbiri cu Crisula Ștefănescu. Editura Polirom, București, 2004
- Canonul periferiei, ediție îngrijită de Angela Martin, Editura Limes, 2012 [9]
- Nici vii, nici morți, Editura RAO, 2013 [10]
Studii monografice[modificare | modificare sursă]
- Romanele lui Augustin Buzura. O lectura metacritica- Sorina Sorescu, Editura Aius, 2014
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii) și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.
Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia, eroii sunt hermeneuți care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forțată și fenomenul partizanilor și a rezistenței armate din munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta.
Buzura a continuat tematica romancierilor din "obsedantul deceniu" având la dispoziție informații mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază.
Scenarist[modificare | modificare sursă]
Mai multe producții cinematografice și de televiziune au fost realizate după scenariile lui Augustin Buzura.
- Orgolii (1982, r. Manole Marcus, după romanul omonim)
- Pădureanca (1987, r. Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici) - în colaborare cu Nicolae Mărgineanu
- Undeva în Est (1991, r. Nicolae Mărgineanu, după romanul Fețele tăcerii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu