4. /7 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE

EUSEBIU CAMILAR

Eusebiu Camilar

Scriitorul Eusebiu Camilar

Date personale

Născut

7 octombrie 1910
Udești, Austro-Ungaria

Decedat

27 august 1965, (55 de ani)
București, Republica Socialistă România

Părinți

Ion și Natalia Camilar (născută Motrici)

Căsătorit cu

Magda Isanos

Copii

Elisabeta Camilar

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Ocupație

scriitor, traducător

Activitate

Membru corespondent al Academiei Române

Casa memorială „Eusebiu Camilar” din Udești

Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.^[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil , Elisabeta.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Chemarea cumpenelor, București, 1937 (versuri)
Cordun, București, 1942 (roman)
Prăpădul Slobodei, Iași, 1943 (roman)
Avizuha, București, 1945 (povestiri)
Turmele, București, 1946 (roman)
Focurile, București, 1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos)
Valea hoților, București, 1948 (roman)
Negura, vol. I-II, București, 1949-1950 (roman)
Împărăția soarelui, București, 1955 (note de călătorie în China)
Poarta furtunilor, București, 1955 (povestiri)
Inimi fierbinți, București, 1956 (proză)
Valea Albă, București, 1957 (dramă istorică în versuri)
Farmecul depărtărilor, București, 1966 (note de călătorie)
Povestiri eroice, București, 1965
Viforul, București, 1966 (povestiri)
Cartea de piatră, București, 1981 (jurnal)

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun, București, 1945
Aleksandr S. Pușkin, Fata căpitanului, București, 1946
Alexei N. Tolstoi, Povestiri rusești, București, 1947
Maxim Gorki, Foma Gordeev, București, 1949
As Ma, fata ecoului, București, 1955 (poezie chineză)
Din poezia chineză clasică, București, 1956
1001 de nopți, 4 vol., București, 1956-1963 (basme arabe)
Ovidiu, Tristele, București, 1957
Eschil, Perșii, "Cei șapte contra Tebei", București, 1960
Li Tai-pe, Poezii, București, 1961
Aleksandr S. Pușkin, Dama de pică, București, 1963
Kalidasa, Śakuntalā, București, 1964 (dramă în limba sanscrită)
Ovidiu, Epistole din exil, București.

POEZII:

DOAMNE, SUNT SINGUR

Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic
rãsunã pe ziduri de lut.

Nu se mai roagã la izvoarele soarelui
cãprioarele, iezii mãrunti;
încremeniti, ghemuiti, înclestati,
ciobanii dorm acoperiti de munti.
Chemându-te din slãvi în chiote,
în fulgerãri de coase si pumnale,
atâtea rânduri de flãcãi si ierburi
au strãlucit în tarinile tale -
si ti-au vãzut în ploile înalte
picioarele de-argint cum strãlucesc.
Flãcãi si ierburi putrezesc prin tarini
si alti flãcãi si ierburi cresc.

Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic,
rãsunã pe ziduri de lut...

Uneori se aud morile adâncului
mãcinând pe sub munti, pe sub stânci;
sub uriase turle de cremene
uneori s-aud buciume-adânci...

În zarea de cânepã vânãtã
s-au dus verii mei, fratii mei.
Ciobani strãvechi mã asteaptã
de mult, sã mã culc între ei...
"Cetatea Moldovei", nr. 1, 1 ianuarie 1943

DANSUL

Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?

Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?Zãream la glezne, prinse, inele aurii -

Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!

Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea si-n ritmul lor dansai!

Se desluseau doar astre pe brâul auriu,
Si cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,

Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a pasilor, crescând...

Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,

Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...

O, prea curând si dansul si noaptea se trecu,
Si nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...

Din volumul "Poezii", 1964

ELEGIE

Hai, poezie, du-te la alte usi, cãci eu
Nu pot sã fiu cu tine atât de fariseu,

Cu inima ascunsã sub zâmbetul de bonz...
De te-as sãpa în piatrã, în marmurã sau bronz -

Tot vei pieri odatã cu amintirea mea,
Când primul rând de frunze asuprã-mi va cãdea:

N-am nimerit cuvântul de clopot vestitor,
Când l-oi rosti sã sune departe-n viitor -

Necontenit sã cheme drumeti de peste zãri,
S-aprindã noaptea focul bãtrânei evocãri;

N-am nimerit cuvântul cel cãutat, de fel,
Sã-l foloseascã altii cetãti zidind pe el -

Sau prin puterea strânsã în nepãtrunsul nod,
Sã zvârlã peste apã arcada unui pod;

N-am nimerit cuvântul ca o sãgeatã lin,
Si sufletul de-aceea mi-i de amurguri plin;

N-am nimerit cuvântul râvnit, ce dãinuia
În inima lui Cronos înfipt pânã-n prãsea!

De-aceea, poezie, a fost prea mult si-atât...
Voi sta în prag adese cu lacrimile-n gât,

Cu bratu-n gol sedea-voi, o, preafrumoaso, când
Si-n ploile de varã te voi zãri dansând...
Din volumul "Poezii", 1964

Eusebiu Camilar

ALEXANDRU JEBELEANU

Alexandru Jebeleanu (n. 7 octombrie 1923, Șipet, Timiș – d. 28 aprilie 1996, București) a fost un poet român.

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

După absolvirea liceului industrial la Timișoara a urmat un semestru cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara.^[1]

A trecut să studieze la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.^[1]

A debutat în revista “Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul “Oglinzi sonore”.^[1]

În 1949 a fost înființată Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte 16 membri ai Uniunii Scriitorilor din România. În funcția de Secretar (președinte) a fost ales poetul Alexandru Jebeleanu^[2], funcție pe care a îndeplinit-o până în 1970.

În 1952 publicația Scrisul bănățean a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu^[2], funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972.

În ianuarie 1964 revista Scrisul bănățean și-a schimbat denumirea, devenind revista Orizont, cu apariție lunară. Din Comitetul de redacție făceau parte: Alexandru Jebeleanu (Redactor-șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu, Anghel Dumbrăveanu (Secretar de redacție) și Andrei A. Lillin.^[2]

Din 1972 a devenit redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara.^[1]

Simbioza artelor[modificare | modificare sursă]

Compozitorul Doru Popovici a compus Madrigale bănățene pe versurile lui Alexandru Jebeleanu.^[3]

Volume[modificare | modificare sursă]

Antume[modificare | modificare sursă]

Poezia nouă bănățeană, (volum colectiv ce-i include pe tinerii, pe atunci: Petru Sfetca, Petru Vintilă, Alexandru Jebeleanu, Pavel Bellu), alcătuit, îngrijit și prefațat de Virgil Birou, 1944;
Oglinzi sonore (volum colectiv), Timișoara, 1945;
Certitudini, București, 1958;
Frumuseți simple, București, 1962;
Nostalgii solare, București, 1965;
Divagații și simetrii, București, 1969;
Transparențe, București, 1972;
Peregrinări terestre : Versuri, 85 p., Editura Facla, Timișoara, 1975;
Surâsul Meduzei, Timișoara, 1979;
Forma clară a inimii (sonete), Editura Eminescu, București, 1982;
Viziunile lui Narcis, București, 1985;
Linia azură a lucrurilor, prefață de Emil Manu, Timișoara, 1986;
Arhitecturi de cristal, Timișoara, 1989;
Magnolii de octombrie, Timișoara, 1994.
Sonete de dragoste, 130 p., Editura Helicon, Timișoara, 1996; ISBN 973-574-169-5.

Postume[modificare | modificare sursă]

Restituiri epistolare. vol.1, 286 p. Editura Eubeea, Timișoara, 2005; ISBN ISBN 973-673-049-2
Restituiri epistolare. vol.2, 316 p. Editura Eubeea, Timișoara, 2006; ISBN 973-673-048-4
12 Sonete de dragoste / 12 Sonnets of love, ediție bilingvă, 60 p., traducători Rodica Opreanu, Bianca Nedelcu și Ana Zlibuț, Editura Eubeea, Timișoara, 2009; ISBN 978-973-673-163-8

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În Timișoara o stradă îi poartă numele.

POEZII:

Portocala

În simfonia aceasta adânc mediteraneană
De-o să te scalzi o clipă cu inima senină,
N-o mai desprinzi de miez, cum rama de icoană,
Şi n-o să muşti cu dinţii, albi, din carnea plină.

Ci asemeni unei scoici cu zvonuri de meduze
O vei purta în palmă. Şi mângăind-o alene,
C-o sfântă înfiorare o vei lipi de buze
Ca fruntea unei triste madone italiene.

Veghe

Desigur, vă trimit spre veşnicii
Cum vechi năieri spre Pontul Euxin,
Sclipiţi, jucând, pe verdele marin,
Dar câte veţi răzbate mâine vii?

Şi câte va ucide, corosiv,
El, timpul, cu acidu-i, fără zei,
Iluzii-ngrămădite de-un condei,
Urcând şi coborând ca un Sisif?

Răpusele nu le-oi lăsa prin larg,
Cu mâini zdrobite voi vâsli într-una,
Pun pe catarg al biruinţei steag!

Şi-ncrezător ca tristul Don Quichotte
Voi înfrunta genunile şi luna,
Visând, amar, îndepărtatul Pont.

\"Regăsescu-mă pe drumul...\"

"Regăsescu-mă pe drumul
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga

Întoarce-m-aş lângă pământul natal,
Întoarce-m-aş lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.

Ţărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deşertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puţină ziuă pe lume.

Întoarce-m-aş să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite şi gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele şi narcisele pe movilele străbunilor.

Acolo nu mi-e teamă de turlele morţii,
Acolo nu mi-e teamă de viaţă!
Acolo plantele m-ar primi sensibile şi
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.

Le-aş dărui soarele meu să le-ascult germinaţia,
Să le grăbesc suişul, să le simt pârguirea şi
Palpitaţia sub graţioasa pace de vară.

Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiş, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul şi ne-ar macera taciturnă.

EDGAR ALLAN POE

Biografie Edgar Allan Poe

1809 La 19 ianuarie, în Boston, Massachusetts, SUA, s-a nascut Edgar Allan Poe. A fost un scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.^[¹^] Era fiul unor actori ambulanţi, iar tatăl său a părăsit-o pe mama lui când Poe avea optsprezece luni. Poe a fost numit geniul rău al literaturii americane, un poet blestemat, a cărui legendă, elaborată de propria lui reprezentare greşită, de calomniile duşmanilor lui şi de episoadele triste din viaţa sa plină de dezamăgiri, a umbrit aprecierea lui ca unul dintre cei mai străluciţi şi mai originali scriitori ai Americii. În ţara sa natală, moştenirea literară a lui Poe a fost negată şi subestimată în mod constant. Emerson l-a respins pe poetul Poe într-o singură expresie: „omul zornăitor”; Henry James printr-o propoziţie: „Entuziasmul pentru Poe marchează un stadiu primitiv de reflecţie”, iar T. S. Eliot, deşi îi recunoştea puterea intelectului, îl judeca părtinitor afirmând: „îmi face impresia intelectului unei persoane tinere extrem de talentate, dar înainte de pubertate”.^[²^]

1811 Mama lui Poe, englezoaică de origine, a murit în timpul unui turneu din Richmond, Virginia. Edgar a devenit pupilul familiei Allan. John Allan, un vestit exportator scoţian de tutun, i-a asigurat lui Poe educaţia de care beneficiau tinerii gentlemeni din Sud.^[²^]

1825 S-a inscris la Universitatea din Virginia. Datoriile contractate la jocurile de noroc au dus la mutarea lui Poe de la Universitatea din Virginia, un an mai târziu. Respingând presiunile de a se ocupa de firmă alături de tutorele său, Edgar a fugit la Boston. Acolo a publicat „Tamerlan” şi alte poeme (1827), după care s-a înrolat în armată. John Allan a acceptat să-l trimită la West Point, de unde a fost repede dat afară pentru neîndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau.^[²^]

1833 Înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found in a Bottle), câștigând concursul organizat de revista „Saturday Visitor” din Baltimore.^[¹^]

1833-1835 Intre acesti ani, Poe şi-a câştigat existenţa ca ziarist, locuind la Baltimore împreună cu mătuşa sa, Maria Poe Clemm. În această perioadă, Poe şi-a publicat primele povestiri scurte, care i-au adus reputaţia literară necesară pentru a-şi asigura funcţii de redactor la „Richmond” şi „Philadelphia”. Poe era un redactor excelent şi un critic obiectiv, receptiv, uneori nestăpânit. A fost primul critic care a recunoscut geniul lui Hawthorne şi a spulberat misterul lui „Barnaby Rudge” de Dickens, descoperind secretul romanului după primele câteva fascicule. Productivitatea lui ca critic, poet şi autor de lucrări de ficţiune a fost însă subminată de firea sa instabilă, consumul de alcool şi tuberculoza soţiei sale.^[²^]

În povestirile de groază, Poe a adaptat elementele gotice populare ale pericolelor supranaturale din castelul şi pădurea medievală „nu ale Germaniei, ci ale sufletului”. Prin explorarea obsesivă a stărilor extreme, în povestiri precum „Ligeia”, „Masca morţii roşii”, „Prăbuşirea Casei Usher” şi „William Wilson”, Poe a deschis un nou teritoriu psihologic nemaiatins în literatura dominată de un realism îngust şi preocuparea pentru experienţa cotidiană banală. În povestirile lui poliţiste, raţiunea este pusă să se confrunte cu opusul ei, iraţionalul, care joacă un rol major în puzzle-ul pe care Poe îl ţese cu atâta ingeniozitate. Amestecul de elemente gotice şi povestire poliţistă avea să inspire scriitori de talia lui Dostoievski şi Faulkner, regăsindu-se şi în literatura populară de teroare şi crimă, care îl poate considera pe Poe întemeietorul său modern.^[²^]

1836 S-a casatorit cu fiica mătusii sale, Virginia, cu a cărei fiică, Virginia, când aceasta nu împlinise încă paisprezece ani.

1845 În ianuarie, publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzație.^[¹^]

1847 Moartea soției sale Virginia îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală.^[¹^]

1849 Ceea ce se ştie cu siguranţă este faptul că Poe a cerut-o în căsătorie pe iubita sa din copilărie, Elmira Royster Shelton, la acea dată văduvă la Richmond. În drum spre Philadelphia, de unde voia s-o aducă pe mătuşa sa la nuntă, Poe a dispărut (se pare că în urma unei beţii) şi a fost găsit şase zile mai târziu inconştient, pe străzile din Baltimore. A murit de delirium tremens câteva zile mai târziu. Executorul literar al lui Poe, R. W. Griswold, este răspunzător de distorsionarea multor fapte despre Poe, căci i-a exagerat defectele şi l-a etichetat drept artist damnat, sintagmă care avea să fie preluată de generaţiile viitoare. Scriitorii de mai târziu s-au simţit atraşi de Poe din dorinţa de a rezolva enigma profundelor lui chinuri personale - relaţia oedipiană cu mama lui pierdută şi idealizarea sexualităţii, centrată pe relaţia cu tânăra lui soţie. La fel ca şi Dostoievski şi Kafka, Poe oferă multe indicii în povestirile şi poemele sale menite să confirme că a fost un artist complex care s-a inspirat din obsesiile sale particulare pentru a-şi elabora operele.^[²^]

Renumele lui Poe ca figură de primă mărime nu numai a literaturii americane, ci şi mondiale s-a datorat în mare măsură extraordinarului lui impact asupra simboliştilor francezi: asupra lui Baudelaire, care l-a numit „cel mai viguros scriitor al vremii"; asupra lui Mallarme, care îl privea ca pe „marele său maestru”; şi asupra lui Valery, care a remarcat că „Poe este singurul scriitor desăvârşit. Nu s-a înşelat niciodată”. Adevărata valoare a lui Poe trebuie căutată undeva între respingerea Americii şi adoraţia Franţei. Poe este una dintre puţinele personalităţi literare care s-au distins în poezie, beletristică şi critică şi a cărui contribuţie literară primordială s-a materializat în inovaţiile lui uluitoare. Poe a elaborat o nouă definiţie a artei care va avea o influenţă profundă asupra modernismului literar, a transformat schiţa într-o adevărată formă de artă, a inventat romanul poliţist, a extins posibilităţile literaturii science fiction şi a pus bazele unui nou gen de ficţiune cu dimensiuni psihologice, emoţionale şi simbolice.^[²^]

Deşi Poe se numără printre cei mai analizaţi scriitori ai tuturor timpurilor, s-a spus prea puţin despre impactul poemelor şi povestirilor lui nu numai asupra artistului chinuit, dar şi asupra teoriei literare care a avut o importanţă atât de mare pentru scriitorii de mai târziu. Poe considera orice poezie drept un instrument în esenţă afectiv prin care poetul produce o puternică impresie asupra unui subiect frumos şi melancolic. După părerea lui Poe, „poezia îşi merită titlul numai în măsura în care contribuie la înălţarea sufletului”. Pentru obţinerea efectului scontat este necesară „unitatea de efect sau impresie” într-o poezie lirică scurtă, care nu trebuie să depăşească o sută de rânduri, spre a putea fi citită într-o singură şedinţă. În cele mai bune poezii ale sale, „Pentru Helen”, „Oraşul din mare”, „Annabel Lee şi Clopotele”, Poe realizează o remarcabilă sinteză a efectelor muzicale şi vizuale în vederea stimulării emoţionale a cititorului.^[²^]

În pofida inegalităţii versurilor lui Poe, exemplul şi teoriile lui au exercitat o influenţă majoră asupra poeziei moderne, ale cărei preferinţe se îndreaptă spre lirica de mici dimensiuni cu accent pe unitate, concizie şi reacţie emoţională. În plus, teoria lui Poe cu privire la caracterul de sine stătător al poeziei, care nu este nicio oglindă pentru suflet, şi niciun argument didactic sau moralizator, se află la originea mişcării artă pentru artă de la sfârşitul secolului, a strategiilor simboliştilor francezi, reprezentând totodată elementul central al Noului Criticism din secolul al XX-lea. Accentul pus de Poe pe stimularea afectivităţii „a marcat descoperirea marelui nostru subiect, dezintegrarea personalităţii", după cum susţine Allen Tate.^[²^]

Poe şi-a adaptat teoriile poetice la naraţiune, contribuind la ridicarea statutului prozei scurte de la o schiţă episodică şi dezlânată la un întreg bine structurat şi închegat. În vestita sa declaraţie, autorul de proză scurtă „după ce a conceput cu deosebită grijă un efect unic sau singular care urmează să fie evidenţiat, inventează diverse incidente - apoi combină evenimentele care pot contribui în cea mai mare măsură la obţinerea, efectului preconceput... În întreaga compoziţie nu trebuie să fie scris niciun cuvânt a cărui tendinţă să nu fie conţinută în proiectul prestabilit”.^[²^]

Opera lui Poe, la fel ca şi viaţa lui, este complexă şi enigmatică, dar şi extrem de sugestivă. Puţini scriitori au exercitat o influenţă atât de îndelungată asupra literaturii ca Poe. Chiar dacă există o anumită inegalitate în opera lui, o scădere uneori sub standardele pe care şi le-a propus - iar formularea caustică a lui James Russell Lowell potrivit căreia „trei cincimi din el sunt geniu şi două cincimi numai fleacuri” nu face decât să reflecte o stare de fapt -, geniul lui Poe este totuşi predominant şi inspiră o definiţie mai largă a resurselor literaturii.^[²^]

D. H. Lawrence spunea despre Poe: „A fost un aventurier pe sub boltele, celulele şi oribilele pasaje subterane ale sufletului uman. A declanşat oroarea şi alarma propriei condamnări.”

POEZII:

Cea Mai Mândră Zi, Cel Mai Mândru Ceas…

Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avînt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!

Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!

Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!

Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!

Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!

Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.

Eldorado

Cavaler vestit
Si vesel gatit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbra si prin soare,
Cântând cântari usoare,
Sa caute-Eldorado.

Însa-mbatrâni
Cavalerul si
În piept i s-a prelins
O umbra, fiindca el
Nu a gasit defel
Acel tarâm de vis.

Iar apoi pierzând
Puteri si avânt,
Pe-o umbra-a întrebat-o:
, , Umbra, spune-mi, tu stii
Unde-as putea gasi
Pamântul Eldorado?’’

, , Dupa ce strabati
Muntii lunii-înalti,
Tu Valea Umbrei caut-o;
Întins sa calaresti,
De vrei sa poposesti
În tara Eldorado!’’

Traducere de
Petru Dinca

Corbul

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor. Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: ŤNevermoreť''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore.

Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)

BAZIL GRUIA

Biografie Bazil Gruia

Bazil (Vasile) Gruia (5 ianuarie 1909, Cisteiu de Mureş, judeţul Alba - 7 octombrie 1995, Cluj Napoca) este un poet. Este fiul Altiţei (născută Timar) şi al lui Vasile Gruia, preot. Face liceul la Turda (1919-1922) şi Aiud (1922-1927), apoi urmează Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj (1927-1932). Profesează avocatura la Ocna Mureşului, Huedin şi Cluj. Debutează cu versuri în revista liceului din Aiud, „Ghionoaia", şi editorial cu volumul în ţara toamnei (1929). A colaborat la „Fire de tort" (Turda), „Unirea" (Blaj), „Patria" (Cluj), „Tribuna" şi „Reacţiunea literară" (Bucureşti).

Debutul lui Gruia, remarcat şi de G. Călinescu în „Viaţa literară", a însemnat doar un exerciţiu de digitaţie pentru cel care, peste aproape patru decenii, îşi va schimba şi stilul, şi maniera, dar mai ales tonul. După o pauză autoimpusă, poetul revine cu volumul Arderea etapelor (1968), succedat la intervale scurte de alte noi cărţi de versuri. Nimic (sau aproape) nu mai aminteşte de romanticul întârziat de odinioară, poetul dovedind odată cu înaintarea în vârstă nu doar o vitalitate (uneori exacerbată), dar şi capacitatea de adaptare la noile formule poetice, ceea ce i-a determinat pe comentatori să îl considere fie un „neoromantic orientat spre expresionism" (D. Micu), fie un exponent al „neobarocului, cu similitudini în poezia marelui Gongora" (Ion Lungu). Relaţiile apropiate cu Lucian Blaga (căruia, de altfel, i-a şi dedicat câteva culegeri de documente biobibliografice) ar fi presupus şi o influenţă a acestuia.

Dar nu poate fi depistat în lirica lui Gruia (nici în cea erotică, nici în cea de meditaţie) fiorul metafizic specific creaţiei blagiene. Câteva sunt coordonatele poeziei sale, adevărate laitmotive depistabile în mai toate cărţile: credinţa numai în viaţa de acum (adică în timp, nu în eternitate), încrederea în harul său, de unde şi totala dependenţă de poezie („Ştiu, fără poezie aş păli"). Insidios, gândul morţii îl face să implore patetic amânarea sentinţei definitive: „Aş plăti Eternităţii tribut pentru cât îmi mai îngăduie / din timpul de dincolo să mai rămân aici" (Fast cronologic).

Dacă în volumul Efigiile riscului (1978), mai mult decât în cele anterioare, „puseurile" patriotice, fără valoare estetică, îşi găsesc locul într-un fel de proză mai mult sau mai puţin rimată (Baba Novac, Cap de răscoală, Vlad, Coşbuc şi 1907), în schimb, în Copacul ascuns (1994), pe lângă pregnantul presentiment al morţii (Capăt de drum), este invocată „Unica Bobi, Alfa şi Omega iubirii mele", trecută în lumea umbrelor, dar prezentă dureros de viu în amintirea poetului. Sunt versuri delicate, care întregesc profilul unui artist sensibil, grav, încrezător în steaua sa, dar şi temător în faţa necunoscutului. Volumele de documente referitoare la viaţa şi opera lui Lucian Blaga (scrisori, mărturii, amintiri ale unor apropiaţi ai poetului) constituie un util instrument de lucru pentru specialişti şi un interesant dosar de existenţă pentru publicul larg.

Opera literară

• În ţara toamnei, Cluj, 1929;

• Arderea etapelor, Bucureşti, 1968;

• Obsesia verii, Cluj, 1972;

• Lucian Blaga inedit. Amintiri şi documente, Cluj Napoca, 1974;

• Patima albă, prefaţă de Şerban Cioculescu, Cluj Napoca, 1976;

• Efigiile riscului, Cluj Napoca, 1978;

• Blaga inedit. Efigii documentare, I-II, Cluj Napoca, 1981;

• Inscripţii pe tăbliţe de aer, Cluj Napoca, 1983;

• Miraculoşii Alter Ego, Cluj Napoca, 1985;

• Infinitul de fiecare zi, Cluj Napoca, 1987;

• A patra dimensiune, prefaţă de Petru Poantă, Cluj Napoca, 1989;

• Pelerin la Curtea Miracolelor, Cluj Napoca, 1991;

• Copacul ascuns, Cluj Napoca, 1994;

• Mixaje în timp, Bucureşti, 1995;

• Recviem pentru o iluzie, Cluj Napoca, 1995.

POEZII:

Joc de şah

Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?

Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.

Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.

Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?

VERONICA BALAJ

Date personale
Veronica Balaj
Născută	Mureș-Oșorhei, România
Naționalitate	română
Cetățenie	Republica Populară Română RS România România
Ocupație	poetă, prozatoare și publicistă
Limbi	limba română
Studii	Universitatea de Vest din Timișoara
Activitatea literară
Operă de debut	Jurnal de Timișoara, 1991
Modifică date / text

Veronica Balaj (n. ?, Mureș-Oșorhei, România) este o jurnalistă, poetă, prozatoare română, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Biografie

S-a născut la 7 octombrie 1952 în orașul Târgu Mureș.^[1] A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara.^[1] După absolvirea facultății a lucrat ca instructor la Centrul de Îndrumare a Creației Populare din jud. Timiș, iar apoi, din 1989, ca redactor la Studioul de radio Timișoara.^[1]

Activitatea literară

A fost membră a cenaclului „Pavel Dan” al Casei de cultură a studenților din Timișoara și a debutat cu reportaje în revista Orizont din Timișoara, în anul 1983. A colaborat la diverse publicații literare și culturale: Orizont, Contemporanul, Familia,^[1] Minerva, Zburătorul, Luceafărul, Poesis, Cronica, Vatra și profesional cu televiziunile TVR Timișoara și TV Europa Nova.^[2]

Primele creații literare de proză i-au fost publicate în paginile revistei Orizont în anul 1987. A debutat editorial în anul 1989 în volumul colectiv de proză scurtă În căutarea timpului prezent, publicat de Editura Facla din Timișoara.^[3] Debutul editorial individual a avut loc în anul 1991 cu volumul de proză scurtă Jurnal de Timișoara. În același an i-a apărut, în traducerea Rodicăi Draghincescu, volumul de proză scurtă Ne tirez plus, la Editura Radix din Namur, Belgia. Veronica Balaj a mai tradus (în colaborare) din scrierile lui G. Stenfort.^[4]

Afilieri

membră în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timișoara din 1992;
membră a Asociației Culturale Austria-România din Graz din anul 2006;
membră în Asociația Scriitorilor de Limbă Română Québec din 2007;
membră a Societății sud-est europene de studii canadienistice din 2008;
vicepreședintă a Asociației Cultura e Solidarieta, „Athanor”, Roma din 2009;
membru corespondent al Academiei Româno-Americane din Boston din anul 2012.

Premii obținute

premiul de Excelență al U. S. R., filiala Timișoara, (2000)
premiul „Athanor”, al Asociației Culturale „Progetto Athanor”, Roma, (2008)
diploma Merito H.C. jn Lettere, conferită de Accademia „Citta di Roma”, (2008)
„Diploma di Merito d'Onore”, delle Citta di Porto cu colaborarea Binghamton University of N.Y.
premiul Asociației Culturale „Austria pentru România”, Graz, Austria
premiul „Lenau”, pentru poezie, Viena,(2009)
premiul concursului internațional de poezie „Don Luigi di Liegro” Roma
premiul „Itinerari di solidarietá e cultura”, (2010)
diploma pentru colaborare interculturală la Festivalul Internațional de poezie de la Budapesta.^[5]
Premiul Ioan Slavici pentru literatură, 2013^[6]
Premiul "Cerneala albastra," Tel Aviv, 2013
diploma de onoare „Orizonturi Universitare” Timișoara, 2014
Medalia asociatiei culturale "Lucian Blaga," Madrid, 2017
Diploma si medalia jubiliara, "Centenarul Unirii," din partea asociatiilor culturale din Montreal, 2018

Opera

În căutarea timpului prezent, volum colectiv, Editura Facla, Timișoara, 1989
Valsul muzelor, Timișoara, 1989
Jurnal de Timișoara, proză scurtă, Timișoara, 1991
Ne tirez plus, proză scurtă, Editura Radix, Namur, Belgia, 1991
Parisul fără mine, reportaje, Editura Popa’s Art, Timișoara, 1992
Paris sans moi, reportaje, Editura L’Ouest, Angoulême, Franța, 1992
Sărbători amânate, roman, Timișoara, 1993
Ploua la Troia, proză scurtă, Timișoara, 1995
Vara himerelor, roman, Timișoara, 1996
Andrada și Prințul Vis, povestire pentru copii, 1996
Crinul – cofetărie pentru doamne. Prozatoare timișorene contemporane, în colab., Timișoara, 1997
Cu îngerul la arat/Ploughing with the Angel, poeme, ed. bilingvă, traducere în limba engleză de Antuza Genescu, Editura Mirton, Timișoara, 1997
Legenda din Țara Moților, coautor Stela Simon, Timișoara, 1998
Interviuri cu Florentin Smarandache, Târgoviște, 1998
Istoria clipei la microfon - Jurnalism Radio, Editura Augusta, Timisoara, 1999
Ritualuri de scrib/The Rituals of the Scribe, versuri, ed. bilingvă, traducere în limba engleză de Antuza Genescu, Editura Excelsior, Timișoara 1999
Cafeneaua anticarului/Le café du bouquiniste, versuri, ed. bilingvă, versiunea franceza de Claudiu Soare, editura Vinea, București, 1999
Între alb și noapte, poeme, Editura August, Timișoara, 2000
Zile de sticlă, proză scurtă, Editura Augusta, Timișoara, 2000
Școala din pavilionul cu soare, Timișoara, 2000
Baltazara, roman, Timișoara, 2001, traducere în limba italiană de Marcella Marone, 2004
Băutori de nepăsări/Sippers of Indolence/Bouveurs de nonchalance, poeme, ed. în română, franceză [traducere Rodica Opreanu], engleză [traducere Antuza Genescu], Editura Art Press, Timișoara, 2002
Fuga nel cerchio, traducere în limba italiană de Laura Mara, 2004
Carnavalul damelor, Editura Hestia, Timișoara, 2005
De șapte ori viața - Siebenmal das Leben, proză scurtă, Editura Mirton, Timișoara, 2004
Între noi soarele nordic, edit. Antrhops, Timișoara 2006
Între noi soarele nordic, ediție revizuită și adăugită, Editura Atticea, 2007
Poeme în civil, ediție română-engleză, poeme, editura Hestia, Timișoara, 2006
Puzzle venețian, proza poematică, ed. Hestia, Timișoara, 2008
Areopagus, convorbiri cu scriitori din diaspora, coautor Cristina Mihai, editura Atticea, 2008, Timișoara
Piruiete pe catalige/Pirueten auf Selzen, ediție româno-germană, editura Brumar, Timișoara, 2009
Iarna revederii, proză, editura Atticea, 2009, Timișoara
Exil de zi și noapte/Exil de jour et de nuit, Editura Anthropos, Timișoara, 2010
Podul soarelui, versuri, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici, Timișoara, 2011
Scut iluzoriu, poeme, ediție româno-ebraică, Editura Zur-Ott, Ierusalim, 2012
Ierusalim-Jerusalem, poeme, ediție româno-engleză-ebraică, Editura Zur-Ott, Ierusalim, 2013
Cina Lupilor, roman, Editura Cronica, Iași, 2013
Orașul Alb, proză scurtă, Editura Partoș, Timișoara, 2014
Coordonate Critice, activitate literară - referințe critice - note biografice, Editura Mușatinia, Roman , 2014
Puzzle venețian - De șapte ori viața - Între noi soarele nordic, reeditare în colecția Opera Omnia, editura Tipo-Moldova, Iași, 2014
Mătase și cafea rece elvețiană/Seda y cafe suizo frio, proza scurta, Editura Eurostampa, Timișoara, 2015
Solilocvii, poeme, ediție română-engleză, traducere Eva Halus, Editura Mușatinia, Roman, 2016
Convorbiri cu personalități românești din Montreal, vol. 1, coautor Eva Halus, Editura Hye Grafix, Montreal, 2017
Poeme/Poemas, Editura Mușatinia, Roman, 2017
Tentația cuvântului, interviuri, Editura Mirton, Timișoara, 2017
Convorbiri cu personalități românești din Montreal, vol. 2, coautor Eva Halus, Editura Hye Grafix, Montreal, 2018

POEZII:

Balada plecării în Vislanda

pășeam afectuos,
prin lumina oglinzii
— echilibristică precară —
când întunericul
îngustat foarte,
mă sufocă,
am înnoptat
împreună cu niște îngeri
zăbovitori
în ciubote scâlciate
de atâta umblare;
le ceream o amânare
de neînchipuit,
nu se-nvoiau
îmi puseră între buze
o floare
zăbală și alinare
de atâta izbăvire,
îmi lăcrima întunericul
nopților viitoare
îngerii mă cercetau
și mă învățau să cânt
cu vorbe netrăite
frumos / nedistonant
balada plecării în Vislanda /
rotindu-și aripile
în semn de alianță
între cer și pământ
mă încercuiau, repetând:
“balada se cântă
fără lacrimi
se cântă apăsat
precum oștenii altădat’
femeie năucă, ar trebui
să fii măgulită
de trecerea prin oglindă !
e-o blasfemie să cânți
printre dinți
balada
plecării în Vislanda”.

Aniversare și tăiere de noroc

sosește jonglerul
cu rol principal
- îmi sărbătoresc,
toate zilele de naștere
deodată
și stau
înrămată
între flăcările
ieșite din mâinile lui
spectacol de grădină
cu tăiere de noroc
și gustul cuvintelor
rodite
într-un gutui
și-un măr
cu sămânța picată
din Eden
taman în pătratul meu
existențial
colorată, flutură
la o adică
partea de frică
bună de mestecat
în singurătate
invitații, cu dogoare în gesturi
și pantofi jucăuși,
se-nghesuie, cântă, mimează
un tablou mișcător, izbutit /
scheunatul unor pisoi
zgârie carnea nopții
în căutare de mâncare
secundele vin, desfrânate
laolaltă
din mai multe direcții
se veselesc
ce noapte ! ce viață
arzând !

PUZZLE VENEÞIAN

Veneția în depărtare.
Încă mai suntem fermecați. Noi doi. Și alții.
Lumea-i haotic de frumoasă. Haosul răscolitor ne dă o stare de exuberanță. Simțământ original, încercat pe cont propriu. Ireductibil. Îl urcăm cu noi pe vaporetto.
Balansul vasului și al echilibrului nostru, ce iluzie de bine! Dumnezeiască. În depărtare bărcile în fața cărora ne-am pozat.
Niciodată nu-i destul albastru în apa mării din jur încât să nu-l putem privi.
Împreună luăm în stăpânirea ochilor întinderea. Pe vaporetto îmbulzeală reținută. Priviri senine, umeri dezgoliți, ochelari de soare, șlapi… Toate fac parte din regia momentului. Ne permitem să fim extravagant de indolenți. Poate ceilalți pasageri se simt puternici, triumfători.
Clipa se leagănă lin și cantabil. În contrast, valurile agile copilăresc de schimbătoare.
Lipită de cabina timonierului, în picioare, stă o femeie deșucheat costumată. Și cântă. O acoperă fustele puse una peste alta, viu colorate, poartă ciorapi în dungi stridente deși e foarte cald.
E vopsită țipător pe față, iar la gât îi atârnă o mască venețiană pe care și-o pune pe frunte și ochi între cântece.
Valurile, cântecul, pasagerii de pe vaporetto vicleniți de frumusețea mării par, sub soarele pătimaș, piese dintr-un puzzle.
Încerc în gând să-l montez.
Adaug o pasăre albă. Într-un zbor răvășitor.
Gânduri frânte.
Intervine fiorul fricii. Absolut nepotrivit.
Cântecul femeii se clatină penibil printre pasageri.
Alunecă uleios. apoi capătă accente viforoase.
Cei care înțeleg italiana râd cu poftă. Japonezii o fotografiază din toate unghiurile. Înțelegem și noi că femeia are un repertoriu deocheat.
Un câine bine hrănit se uită chiorâș spre ea, gata, gata s-o liniștească prin câteva lătrături forte. Îl strunește copilul, stăpânul de suflet, ținându-l cu botul lipit de piciorul său.
Câinele e singura ființă mohorâtă între pasagerii atinși de febrilitatea călătoriei peste albastrul apei.
Nimic fals, usturător, dușmănos, amar. Or fi și acestea undeva în lume, dar nu aici. Nu acum.
Plutește o nepăsare magică. Distractivă. Senină. Hotărât lucru, trebuie să fixăm momentul în cortex sau pe pelicula unor filme. În straturile memoriei îmi vor rămâne valurile. Într-un joc extatic. Și neapăsarea de felul cum se mișcă minutele în puzzle-ul existențial.
Imprudent. Fatal.
Cântecul artistei ambulante și-a schimbat ritmul. E languros, resemnat parcă. I se pare că n-o bagă nimeni în seamă și începe singură să se aplaude. Apoi cântă cu voce alto: „Sunt grozavă, cânt pentru voi, neisprăviților, n-auziți?” Apoi strigă cântat, cu afectare: „Ooooo, marea…”
Hohote de râs. Iar ea renunță să se mai simtă ofensată. Își continuă nestingherită numărul.
Înserarea stă chiar în fața noastră.
Plutim și lumina ei se clatină în același ritm cu noi. În jur un aer de un roșu patinat. Grav. Cu latența unei neliniști.

Nu ne tulbură vocea ei deja răgușită.
Înserarea a coborât pe vaporetto. O înserare sângerie. Schimbătoare în roșu patinat. Emană ceva febril, primejdios. „Trebuie să mai iau un medicament”, îmi spui cu tremur în glas. Îți tremură și genunchiul.
Vineții, valurile se zbat în neorânduială. Aritmic. La fel cu inima ta. Simt fiori glaciali prin șira spinării. E vară și nouă ne este brusc frig.
Suntem două piese stinghere, piezișe în acest puzzle, în care eu, până nu demult, mă hlizeam prostește ca într-o fotografie pentru neuitare.
Minutele au o coadă fantasmagorică. Ni se înfășoară în jurul gâtului.
Spuma valurilor e un vârtej de zăpadă topită. Cel puțin eu așa o percep. Ceilalți pasageri de pe vaporetto, însă, transpiră. Ei sunt totuși în plină vară iar noi, singurii, am intrat într-o stare friguroasă, anormală. Bine că nu știe nimeni ce ne frământă. Am devenit aspri, încruntați. Medicamentul nu-și face efectul așa de repede pe cât am vrea. Mă rog în gând să ajungem cu bine la mal, să pășim cu bine pe pământ. Pământul ne va da siguranță.
Ne-a pierit pofta de a ne crede liberi, frivoli și indolenți.
Albastrul mării ne strepezește privirile. Se lăbărțează peste noi. Dacă ne va sufoca???
Frica e ipocrită. Ne face cu totul altfel decât eram acum câteva momente. Un atac de cord pe vaporetto ar complica enorm lucrurile. Resping rapid gândul rău. Îl arunc în largul mării ca pe o gânganie periculoasă, îl văd cum se zbate, se afundă în adâncuri!
Mă mai rog încă, mecanic: „Doamne, dă să ajungem cu bine la hotel… la adânci bătrâneți…” Tu ceri apă. Bei… gogâlț…, gogâlț… odată cu lichidul și frica. O bei, știu fără să-mi spui.
Starea de bine s-a descărnat.
Pe umerii noștri atârnă, scheletică, rece, jilavă, teama.
Acum, cântecul femeii ne irită. Ni se pare dizgrațios de voluptuos. Ea, însă, râde singură de ceea ce spune și lălăie impudic.
Nimic nu ni se mai pare nici măcar agreabil.
Apa mării mușcă din acest puzzle încropit pe vaporetto.
E târziu. Suntem fragili. Dezarmați în fața fricii.
Doar frica e temerară.
Solemnă. Spontană. Clară.
Piese dintr-un puzzle imaginat se zvântură fără noimă.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 4 octombrie 2021

Cuprins

Biografie[modificare | modificare sursă]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Eusebiu Camilar

Cuprins

Simbioza artelor[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

Antume[modificare | modificare sursă]

Postume[modificare | modificare sursă]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Cuprins

Biografie

Activitatea literară

Afilieri

Premii obținute

Opera

Artnova cu Veronica Balaj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz