5. /27 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE
RAFAEL ALBERTI
Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturgspaniol, reprezentant al Generației de la '27.
Opera
· 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra")
· 1926: Iubita ("La Amante")
· 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí")
· 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto")
· 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles")
· 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro")
· 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria")
· 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia")
· 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada")
· 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida")
· 1944: Maree ("Pleamar")
· 1944: Caraghiosul ("El adefesio")
· 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná")
· 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado")
Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El mono azul.
Intoarcerea Dragostei Pe Dunele Scaparatoare
O, întoarce-te, da, revino în diminetile-acelea
scaparatoare ale colinelor,
tu, goala, fierbinte-n singuratati de nisipuri,
ca un mare talaz de spuma trântit
de mâniosul soare, vesnic în zbucium.
O, da, revino, întoarce-te, cum erai atunci, întinsa,
cu parul tau blond, de înger, desfacut pe sân,
cu dulcile tale pante alunecând
spre cele mai unduite penumbre adânci.
O, sa fii tânar, tânar, tânar sa fii! O, nu pleca,
revino, revino, întoarce-te, vino la mine-n seara asta,
pe-aceste singuratece dune, unde talazuri taie conturul
coastelor tale adânci,
unde marea-n zbucium întinde picioarele ei azurii,
misca buze ce cânta,
si brate nocturne care ma-ncing si ma duc.
Întoarcerea Dragostei La Pesajele In Care-a Trait
Noi credem, dragostea mea, ca peisajele-acelea
au stat pierdute în somn, ori au murit laolalta cu noi,
la vârsta si-n ziua în care ne fura salas;
noi credem ca arborii-si pierd memoria
si ca noptile trec, dând uitarii
ceea ce le facuse frumoase si vesnice, poate.Dar e destul tremurul cel mai usor al unei frunze,
al unei stele brumate care respira,
pentru a ne afla la fel de voiosi ca atunci când locurile,
pline de noi, ne stapâneau laolalta.
Si iata ca te trezesti, alaturi de mine, dragostea mea,
printre tufisuri de coacaze si fragii ascunsi,
adapostita de inima tare-a padurii.
Iata si mângâierea umeda a picaturii de roua,
crengutele delicate ce-ti împrospateaza culcusul,
si spiridusii fericiti sa-ti puna podoabe în par,
si misterioasele veverite care fac sa ploua de sus,
deasupra somnului tau, verdele marunt al ramurisului.
O, frunza, fii fericita de-a pururi, sa nu stii ce-i toamna,
frunza ce mi-ai adus,
cu tremurul tau usor,
mireasma unei vârste luminoase, dar oarbe.
Si tu, stea mica, pierduta, care-mi deschizi
ferestrele tainice din cele mai tinere nopti ale mele,
învaluie-n razele tale
toate culcusurile care în zori ne-au adormit,
si biblioteca aceasta plina de luna,
si cartile alunecate încet,
si muntii care vegheaza afara si ne cânta pe noi.
Piratul
Pirat de mare și cer
voi fi, de n-am fost cumva.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o, ei bine,
o voi fura!
Pirat de mare și cer,
pe-un contratorpilor,
cu șase matrozi străjuind,
trei cîte trei într-un schimb.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o cumva-
ei bine, o voi fura!traducerea Veronica Porumbacu
voi fi, de n-am fost cumva.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o, ei bine,
o voi fura!
Pirat de mare și cer,
pe-un contratorpilor,
cu șase matrozi străjuind,
trei cîte trei într-un schimb.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o cumva-
ei bine, o voi fura!traducerea Veronica Porumbacu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu