5. /2 NOIEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
Biografie Răzvan Ionescu
n. 02.11.1955, Bucureşti
- Povestitorul - „Amanţii însângeraţi"de Chikamatsu Monzaemon, regia Alexandru Tocilescu, 2001
- Anton Pann - „Anton Pann" de Lucian Blaga, regia Dan Micu, 1995
- Jack Absolute - „Rivalii"de Richard Sheridan, regia Horea Popescu, 1993
- Jim - „Menajeria de sticlă" de Tennessee Williams, regia Mihai Manolescu, 1991
- Parsifal - „Merlin" de Tankred Dorst, regia Cătălina Buzoianu, 1991
- Ricardo - „Câinele grădinarului"de Lope de Vega, regia Florian Pittiş, 1988
- Spizzi - „Uriaşii munţilor" de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987
- Titi Ialomiţeanu - „Dimineaţa pierdută" de Gabriela Adameşteanu, regia Cătălina Buzoianu, 1986
- Mihai - „Passacaglia" de Titus Popovici, regia Mircea Cornişteanu, 1984
- Damis - „Tartuffe" de J.B.P. Molière, regia Alexandru Tocilescu, 1982
- Albert - „Ferma" de David Storey, regia Sanda Manu, 1981
- Jim - „Menajeria de sticlă" de Tennessee Williams, regia Ioan Taub, 1981
- Rex - „Program special LB" de Stephen Poljakoff, regia Alexandru Tocilescu, 1980
- Simpee - „Nevestele vesele din Windsor" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1979
- Richelieu - „Cei trei muşchetari" după Alexandre Dumas, regia Alexandru Dabija, 1979
- Mina - „Mihai Viteazul" de Paul Findrihan şi Eugen Mandric, regia Alexandru Dabija, 1979
- Lucenţio - „Îmblânzirea scorpiei" de William Shakespeare, regia Iulian Vişa
- „Când sfinţii mergeau la teatru", 2007
- „România şi Julieta la fix", 2007
- „Timpul omului din eternitatea Domnului", 2003
- Premiu de Interpretare pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul de Teatru „Lucian Blaga", cu rolul Anton Pann - "Anton Pann" de Lucian Blaga, regia Dan Micu, 1995
- Marele premiu de interpretare cu recitalul de poezie şi chitară clasică „Rime de mătase" la prima ediţie a Galei tânărului actor de la Costineşti, 1983
- Premiul Nottara pentru cel mai bun rol al stagiunii la Studioul Cassandra cu rolul Eddie Carbonne - „Vedere de pe pod" de Arthur Miller - rol de diplomă, 1979
Răzvan Ionescu - Exerciții de dor (In memoriam IPS Bartolomeu Anania)
| Alexandru Davila | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, Principatele Unite Române |
| Decedat | (67 de ani) București, România |
| Părinți | Carol Davila, Ana Davila |
| Căsătorit cu | Ortansa Keminger de Lippa |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie |  Regatul României |
| Ocupație | scriitor, traducător |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Opere semnificative | „Vlaicu-Vodă” |
Modifică date / text  | |
Alexandru Davila (n. , București, Principatele Unite Române – d. , București, România) a fost dramaturg, director de teatru, poet, prozator și lingvist român.
Copilărie și studii[modificare | modificare sursă]
Alexandru Davila s-a născut în conacul Goleștilor, la 12 februarie 1862, fiind fiul cel mai mare al doctorului Carol Davila și Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor. Anica Davila a fost fiica Zincăi Golescu și nepoata directă a lui Dinicu Golescu, autorul lucrării Însemnări a călătoriei mele, boier, unul dintre susținătorii școlii și teatrului românesc în anii lor de început[1].
Alexandru Davila și-a petrecut o bună parte a copilăriei în conacul familiei de la Golești.
În 1868-1872, Alexandru Davila a mers la școala comunală din Golești, aflată într-un pavilion al conacului familiei mamei sale. Mai târziu, a frecventat cursurile Școlii luterane din București. În primăvara anului 1871, s-a mutat împreună cu tatăl său în casa lor din Cotroceni, iar din toamna anului următor și până în 1874 a urmat cursurile gimnaziale la Institutul de băieți condus de V.A. Urechia[2].
Vacanțele școlare și le petrecea la Conacul Goleștilor, dar și la Băile Bughea, din vecinătatea orașului Câmpulung-Muscel, de unde corespondează cu familia: „fac nebunii toate ziua: sar, mă cațăr și ciupesc”[3].
În anul 1874, a fost trimis de tatăl său la Paris, la Liceul St. Louis, unde a studiat până în 1881. A frecventat în această perioadă cercurile literare și artistice din capitala Franței, cunoscând personalități din elita culturală pariziană precum Jean Richepin, Paul Ponchon, Paul Verlaine, André Gill, Mallot de Basillon, Edmond Haraucourt[4].
Carieră[modificare | modificare sursă]
Diplomat și funcționar public[modificare | modificare sursă]
Reîntors de la Paris în 1881, a fost numit atașat supranumerar la minister de către Eugeniu Stătescu, ministru al afacerilor externe. În această calitate, Alexandru Davila fost trimis la Roma și Bruxelles.
Activitatea lui Alexandru Davila a înregistrat numeroase etape: „Am părăsit diplomația, căutând să-mi îndrum viața pe alte căi. În unire cu N. Filipescu, A. Balș, C. Costa-Foru, I. Ghica, C. Hiotu, I. Grădișteanu, I. Iancovescu etc. am colaborat la Epoca fondată în 1885 și Independența română fondată de Al. Ciurcu și cumpărată mai târziu de Lahovary”[5].
A fost numit, de către guvernul conservator, inspector de poliție însărcinat cu Prefectura Poliției Capitalei, funcție din care a demisionat un an mai târziu, cu gândul de a se dedica e studiului literelor și istoriei românești.
În noiembrie 1888, Alexandru Davila a fost desemnat subprefect de Tulcea, administrator al arondismentului Măcin în Dobrogea.
Poet și prozator[modificare | modificare sursă]
În adolescență, prima preocupare literară a lui Davila a reprezentat-o poezia, acesta abordând, în perioada studiilor gimnaziale de la Paris, poezia de evocare, în care închină un poem în limba franceză plopului din fața casei părintești din București, de pe dealul Cotrocenilor. Ulterior, a publicat, sporadic, versuri în diferite reviste ale vremii cu tematică predominant erotică. Poezia tânărului Davila se remarcă prin absența unei intensități pasionale specifice liricii adolescentine[6].
A publicat poemul „Reînviere” în revista „Semănătorul la 24 februarie 1902 și poezia „Maiul” în revista „Literatura și arta română”, în același an. În poemul „Himere”, Alexandru Davila pune accent pe forța spiritualității umane.
Scrierile în proză formate din minischițe, unele cu caracter anecdotic, dar și autobiografic, au fost reunite în trei volume, sub titlul „Din torsul zilelor”, publicat în ultima perioadă a vieții sale la Editura „Oltenia”. Camil Petrescu a considerat că aceasta este o culegere de articole de o mare valoare documentară și literară[7]. Printre personalitățile evocate în această publicație se numără Paul Verlaine, Paolo Tosti, Dimitrie Bolintineanu, Pompiliu Eliade, Șt. O. Iosif (care a tradus, în perioada directoratului său la Teatrul Național, drame semnate de Corneille, Sándor Petőfi, Goethe), precum și dramaturgul Ion Luca Caragiale.
Lingvist și traducător[modificare | modificare sursă]
Interesul dramaturgului pentru lingvistică se manifestă în articolul „Alfabetul român”, publicat în volumul „Din torsul zilelor”, unde a consemnat că alfabetul trebuie adaptat limbii, nu limba alfabetului. Alexandru Davila a propus câteva semne noi, menite să corespundă realității fonetice specifice limbii române, întrucât cele 22 de litere ale alfabetului latin sunt, în opinia sa, insuficiente pentru redarea exactă a sunetelor[8]. Astfel, aplicând principiul fonetic în ortografie, Davila a afirmat necesitatea introducerii unui alfabet format din 26 de litere: 7 vocale și 19 consoane[9].
La 8 mai 1923, Alexandru Davila i-a trimis directorului Teatrului Național din București, avocatului Jean Vasilescu, traducerea pe care a realizat-o după comedia lui Heinrich von Kleist „Ulciorul sfărâmat”. Aceasta a fost realizată prin contopirea versiunii germane a lui Karl Friedrich Witmann cu cea franceză.
Om de teatru[modificare | modificare sursă]
La 29 ianuarie 1905, ministrul Take Ionescu a semnat decretul de numire a lui Alexandru Davila în funcția de director al Teatrului Național din București. Stabilirea repertoriului Teatrului Național a implicat, în optica regizorală a lui Alexandru Davila, orientarea spre piese din dramaturgia națională clasică. Astfel, stagiunea 1906-1907 a fost deschisă cu drama „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri și „Răzvan și Vidra” de Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Promovarea pe prima scenă teatrală a țării a unor piese de teatru românești, dar și a unora din dramaturgia clasică universală, a fost subliniată prin numărul pieselor reprezentate, între 1905 și 1908, sub direcția sa: din cele 87 de piese, 39 aparțineau unor scriitori români, iar 49 unor autori străini, jumătate dintre aceștia fiind clasici[10].
Alexandru Davila s-a văzut nevoit să demisioneze la 4 ianuarie 1914. În toamna aceluiași an, împreună cu câțiva prieteni, a înființat Cercul bibliofil, care intenționa să publice în ediții comentate toate capodoperele literaturii românești. Această inițiativă a rămas la stadiu de proiect[11], deoarece la 5 aprilie 1915 Davila a fost victima unui atentat, în urma căruia a rămas paralizat locomotor, fiind obligat să-și petreacă restul vieții sale într-un scaun cu rotile.
S-a remarcat ca teoretician al teatrului. În perioada 1918-1919, Alexandru Davila a publicat o serie de articole în periodice, sub titlul generic „Scrisori către actorul X” și reunite în cel de-al doilea volum de amintiri „Din torsul zilelor”, reprezentând sinteze ale ideilor inovatoare pe care le-a lansat și aplicat în teatrul românesc[12]. Cele 33 de „Scrisori către actorul X” subliniază orientarea autorului lor spre o artă realistă și preocuparea pentru modernizarea teatrului românesc. Davila a considerat textul dramatic ca fiind elementul primordial în spectacol, întrucât acesta individualizează, prin modalitatea diferită de reflectare a realității, genurile dramatice comedia și tragedia. Abordând modalitatea de reprezentare a realității în piesele de teatru, Davila a fost împotriva „fotografierii” realității, considerând că teatrul nu dă realitatea, ci iluzia realității[13].
În calitate de regizor, Davila a reunit pe scena teatrală românească actori care lucrau pe scene comerciale sau în provincie. Dramaturgul Alexandru Davila era convins că valoarea unui spectacol depinde de omogenitatea și înalta artă a întregii distribuții[14].
A contribuit la ascensiunea în teatrul românesc a unor actori precum Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza, Maria Giurgea, Ana Luca, N. Soreanu, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ioan Livescu, R. Bulfinski și alții[15].
Dramaturg[modificare | modificare sursă]
Trilogia „Mirciada” a fost concepută, potrivit unei confesiuni consemnate în Scrisoarea a XXXII, „Trilogia”, din 1 septembrie 1919, să includă piesele de teatru „Vlaicu Vodă”, „Dan Vodă” și „Mircea cel Bătrân”, reunite sub numele generic „Român Grue” („neamul românesc”). Epoca evocată în trilogie este concentrată în evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Vlaicu și a urmașilor săi la tronul Țării Românești.
Prima parte a trilogiei este opera dramatică fundamentală[16] „Vlaicu-Vodă”. Această dramă în versuri a fost precedată de unele eseuri scenice, care l-au format ca autor dramatic, dar nu au avut succes.
Piesa este scrisă în cinci, în versuri, și înfățișează drama unuia dintre primii domnitori din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Vladislav I (1364-1374)[17], ctitor al Bisericii Domnești din Argeș și înmormântat acolo.
Alexandru Davila a fost acuzat că a plagiat drama „Doamna Clara”. Profesorul Petrescu a constatat că în proiectele teatrale ale lui Alexandru Davila nu exista nicio referire la acea lucrare[17].
A doua piesă, „Dan Vodă”, are acțiunea plasată în anul 1386, când s-a declanșat lupta pentru supremația domniei între Dan și Mircea, fiii lui Radu, fratele lui Vlaicu Vodă[18].
Piesa „Mircea cel Bătrân”, ultima din trilogie, relevă încercarea disperată a lui Mircea de a o înlătura pe soția sa, Slava, care îi dăruise un fiu, pe Vlad Dracul, și de a se căsători cu văduva fratelui său, Ruxandra.
Piesele „Dan Vodă” și „Mircea cel Bătrân” s-au păstrat exclusiv ca proiecte, nefiind definitivate. Trilogia urma să releve, în esență, o viziune shakesperiană despre legitimitate și uzurpare.
Viață personală[modificare | modificare sursă]
La 5 decembrie 1885 s-a căsătorit cu Ortansa Keminger de Lippa, fosta lui elevă de la Azilul Elena Doamna, de care s-a despărțit în 1888, copiii lor, Carol (Citta) și Theodor, rămânând în grija sa.
La un an de la plecarea din funcția de director general al Teatrului Național din București, în ziua de 5 aprilie 1915, omul de serviciu Jean Dumitriu – din motive necunoscute – l-a lovit pe Davila cu un pumnal în tâmplă, în timpul somnului. Acesta a reușit să supraviețuiască și a mai trăit paisprezece ani paralizat. A decedat la 19 octombrie 1929 la Spitalul Militar din București[19].
| Petre Lupu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (74 de ani) Mogoșești, județul Iași |
| Cetățenie | România |
| Etnie |  România |
| Ocupație | Actor |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” |
| Ani de activitate | 1969–prezent |
| Roluri importante | Mitch în Nea Mărin miliardar (1979) Ben în Trenul vieții (1998) |
| Alte premii | |
| Premiul special acordat de Revista Ateneu (1971) Marele Premiu al Festivalului de la Piatra Neamț (1971) Premiul de interpretare al Festivalului de comedie de la Galați (1989) Marele Premiu al Festivalului Humorror (1999) | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Petre Lupu (n. 2 noiembrie 1946, Mogoșești, județul Iași), cunoscut și după autonimul franțuzesc Pierre Lupu,[1] este un actor de film, radio, teatru, televiziune și voice-over român. Este unul dintre fondatorii Sindicatului Artiștilor și Tehnicienilor din Teatrul Bulandra, precum și membru al UNITER din 1990.[1]
Studii[modificare | modificare sursă]
De când a fost tânăr licean, Petre Lupu a cochetat cu arta. În paralel cu liceul a urmat și cursurile Școlii Populare de Arte din Iași la secțiile Pictură și Regie de teatru.[2] În anii 1964 și 1965 a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Iași. În toamna anului 1965 ajunge în București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.[3] Este admis la examen și după patru ani de studii absolvă secția Actorie, promoția 1969. A fost student la clasa profesorului universitar Ion Finteșteanu, asistent universitar fiind Sanda Manu.[2]
Carieră[modificare | modificare sursă]
Între anii 1969 și 1972 a fost angajat ca actor la Teatrul Dramatic din Constanța.[2] Următoarea etapă ca actor l-a dus pe Petre Lupu între anii 1972 și 1975 la Sibiu, în cadrul Teatrului de Stat. Din 1975 și până în prezent este actor la Teatrul Bulandra din București.[1] A mai avut colaborări cu Teatrul Țăndărică (teatru pentru copii) și cu Teatrul de Televiziune la TVR.[2]
A îmbinat aparițiile pe scenă cu roluri în filme cum ar fi: Nea Mărin miliardar, A doua cădere a Constantinopolului, Trenul vieții, Divorț... din dragoste și altele. În ultimii ani, Petre Lupu a dublat în română producții americane și străine de animație și nu numai, notabile fiind serialele Phineas și Ferb, Să-nceapă aventura și Violetta, precum și filmele Ratatouille, Madagascar 3: Fugăriți prin Europa și Paddington.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Film[modificare | modificare sursă]
| An | Film | Țară | Rol |
|---|---|---|---|
| 1972 | Adio, dragă Nela! | România | |
| 1973 | Despre o anumită fericire | România | |
| 1977 | Tufă de Veneția | România | |
| Statuia | România | ||
| 1978 | Din nou împreună | România | Bojenescu |
| 1979 | Nea Mărin miliardar[4] | România | Mitch |
| Expresul de Buftea | România | Tânăr | |
| Vis de ianuarie | România | Belloni | |
| Ora zero | România | ||
| 1980 | Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii | România | |
| 1981 | Fata morgana | România | Bobeică |
| 1982 | Semnul șarpelui | România | |
| Pădurea nebună | România | ||
| 1988 | Secretul armei secrete | România | |
| 1992 | Divorț... din dragoste | România | |
| Capul de rățoi | România | ||
| 1994 | Începutul adevărului | România | |
| A doua cădere a Constantinopolului | România | ||
| 1997 | Scrisorile prietenului | România | |
| 1998 | Trenul vieții[5] | Ben | |
| 1999 | Le record[6] |  Franța | |
| 2002 | Țăcăniții | ||
| 2006 | Prețul iubirii | România | Ștefan |
| 2008 | Restul e tăcere | România | Pacient |
| 2010 | La bani, la cap, la oase | România | Preda |
Teatru[modificare | modificare sursă]
- „Puricele în ureche” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric (1969)
- „Leonce și Lena” de Georg Büchner, regia Liviu Ciulei (1970)
- „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, regia Toma Caragiu (1975)
- „Ferma” de David Storey, regia Sanda Manu (1975)
- „Pelicanul” de August Strindberg, regia Ioan Taub (1976)
- „Casa cea nouă”, regia Valeriu Moisescu (1976)
- „Răceala” de Marin Sorescu, regia Dan Micu (1976)
- „Pescărușul” de Anton Cehov, regia Liviu Ciulei (1977)
- „Tineri căsătoriți caută cameră” de Mihail Roscin, regia Petre Popescu(1977)
- „Anecdote provinciale” de Alexandr Vampilov, regia Valeriu Moisescu(1977)
- „Articolul 214” de Ion Luca Caragiale, regia Dan Micu (1979)
- „Porunca a șaptea” de Dario Fo, regia Gelu Colceag (1993)
- „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, regia Gelu Colceag (1994)
- „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Felix Alexa (1994)
- „Casa evantai” de Marin Sorescu, regia Theodor-Cristian Popescu (1995)
- „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1996)
- „Vânzătorii gloriei” de Marcel Pagnol, regia Eli Malka (1996)
- „Totul în grădină” de Edward Albee, regia Tudor Mărăscu (1997)
- „Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan, regia Vlad Massaci (1998)
- „Tacâmuri de pui” de György Spiró, regia Gelu Colceag (1998)
- „Mutter Courage și copiii ei” de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu(1999)
- „Fantomele din Canterville” de Oscar Wilde, regia Ilinca Stihi (2014)[7]
Dublaj[modificare | modificare sursă]
- Phineas și Ferb (2007–2015) - Heinz Doofenshmirtz
- SpongeBob Pantaloni Pătrați (1999-prezent) - Calamar Tentacule
- Ciudățeni (2012-2016) - Unchiul Stan
- Prințesa și Broscoiul (2009) – Reggie
- Să-nceapă aventura (2010–2015) - Împăratul gheții
- Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzu(2011–prezent)
- Winnie de pluș (2011) – bufniță
- Violetta (2012–prezent)
- Ralph Strică-Tot (2012) – Regele Bomboană
- Aventurile lui Sammy 2 (2012) – Bog Boss/Costello
- Madagascar 3: Fugăriți prin Europa (2012) – soldat
- Khumba (2013) – Phango
- Cum să evadezi de pe Pământ (2013) – Doc
- Sunt un mic ticălos 2 (2013) – Eduardo/El Macho
- Clopoțica și Zâna Pirat (2014) –
Miniaturi umoristice - Adriana Trandafir si Petre Lupu
Petre Lupu - Tango
- Oppenheimer
- Pinguinii din Madagascar (2014) – soldat
- Boxtroli (2014) – Pungașul/Fru Fru
- Avioane: Echipa de intervenții (2014) – voci adiționale
- Annie (2014) – chelner
- Paddington (2014) – domnul Curry
- SpongeBob: Aventuri pe uscat (2015) – Squidward
- Acasă (2015) – Smek
- Fură steagul, salvează Luna (2015) – Frank
- Soy Luna (2016–prezent)
- Angry Birds – Filmul (2016) – Edward
- Norm de la Polul Nord (2016) – bunicul
- Fetițele Powerpuff-Primarul
- Tom și Jerry-Tom,Spike,Butch,Narator,Clint Clobber,Unchiul Pecos
- Ed, Edd și Eddy-Johnny (în filmul Ed,Edd și Eddy -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu