1. /26 NOIEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

• 1346 - Carol al IV-lea din dinastia de Luxembourg, este incoronat la Bonn.

  

  Împăratul Carol al IV-lea, 
  foto: ro.wikipedia.org

  Împăratul Carol al IV-lea, din dinastia de Luxemburg, (n. 14 mai 1316, Praga – d. 29 noiembrie 1378), Rege al Germaniei din 1346, rege al Boemiei din 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman – German din 1355 si este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrală, care se numește și astăzi ” Universitatea Carolina”, în amintirea sa.

• 1778 - O expediție condusă de James Cook a debarcat pe insula Maui, a doua insulă ca mărime din arhipelagul hawaiian.

  

  Kalaniʻōpuʻu, King of Hawaiʻi, brings presents to Captain Cook – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  James Cook (n. 28 octombrie/8 noiembrie 1728, Marton, Anglia, Regatul Marii Britanii – d. 14 februarie 1779, Kealakekua Bay, Ancient Hawaii) a fost un explorator, navigator și cartograf englez ce a ajuns la rangul de căpitan în Marina Regală. Cook a realizat hărți detaliate ale insulei Newfoundland înainte de a realiza trei expediții în Oceanul Pacific, unde a realizat primul contact european cu coasta estică a Australiei și Insulele Hawaii, precum și prima circumnavigare a Noii Zeelande.

  

  Traseele celor trei călătorii ale lui Cook. Prima călătorie este marcată cu roşu, a doua cu verde iar a treia cu albastru. Ruta echipajului lui Cook de după moartea acestuia este marcată cu linia albastră întreruptă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  (…) Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

• 1812 - A început Bătălia de la Berezina (26 – 29 noiembrie 1812) – parte din războaiele napoleoniene – Campania din Rusia (1812)

  

  Bătălia de la Berezina (26 – 29 noiembrie 1812) – parte din războaiele napoleoniene – Campania din Rusia (1812) – (Napoleon’s crossing of the Berezina an 1866 painting by January Suchodolski oil on canvas, National Museum in Poznań) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Bătălia de la Berezina face parte din războaiele napoleoniene, având loc la data de 26 – 28 noiembrie 1812 și soldându-se cu o înfrângere a armatei franceze în timpul retragerii ei din Rusia. În ciuda înfrângerii, 50.000 de oameni din armata franceză, mai ales Garda Imperială, au reușit să traverseze râul Berezina și să se salveze.

• 1832 - In New York City este pus în funcţiune primul tramvai stradal din lume.

  

  Mule-drawn streetcar, 1870s – foto: en.wikipedia.org

  Primele tramvaie constau in platforme largi acoperite, cu scaune in interior si loc pentru bagaje pe acoperis, care se deplasau pe sine, fiind trase de cai. Primul serviciu de acest fel a legat orasele Swansea si Mumbles din Tara Galilor incepand cu ziua de 25 martie 1807, linia avand o lungime de aproximativ 8 kilometri.

  Acest traseu detine si acum recordul mondial pentru cele mai multe forme de energie folosite in istoria existentei sale: cai, panze, aburi, electric, petrol si diesel. Primul tramvai stradal beneficiind de o retea de linii in cadrul unui oras este considerat a fi cel din New York, pus in functiune in 1832, urmat fiind de orasul New Orleans, tot din Statele Unite, in 1835.

  Acestea foloseau cai si magari pentru tractiunea vagoanelor, de regula cate doi la un vagon. Ocazional erau folosite si alte animale iar in cazuri de urgenta, oameni. In Romania, primul tramvai, de asemenea tras de cai, a functionat in Timisoara incepand cu anul 1869, fiind inlocuit in 1899 de tramvaiul electric.

  

  Tramvaiul electric din Timișoara – 1899 – foto: ro.wikipedia.org

• 1867: A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”.
• 1909: A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei "Viforul" de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
• 1917: Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk.
• 1922: Howard Carter și Lord Carnarvon au intrat pentru prima data în mormântul faraonului Tutankhamon.
  
  
• 1931 - Are loc la Paris, Franţa, o Conferinţă a dezarmării, la care au participat delegaţii din 30 de ţări printre care şi România.(26-27 noiembrie).
• 1939 - Armata Roșie a bombardat satul Mainila, după care a acuzat Finlanda pentru incident, cu scopul de a avea un pretext de declanșare a Războiului de Iarnă. - Bombardarea satului Mainila (în finlandeză Mainilan laukaukset) a fost un incident militar din ziua de 26 noiembrie 1939, când Armata Roșie a Uniunii Sovietice a bombardat satul rusesc Mainila (aflat lângă Beloostrov), pentru a declara că tirul a pornit din Finlanda, fiind executat peste frontieră. URSS a folosit această manevră pentru propagandă și ca pretext pentru declanșarea Războiului de Iarnă după patru zile.

• 1940 - “Masacrul de la Jilava“. În închisoarea Jilava au fost împuşcaţi de legionari 64 de foşti demnitari ai regimului carlist şi participanţi la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeşeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie).

  

  Reconstituirea asasinatelor de la Jilava – legionarul Marcu Octavian arată cum i-a executat pe prizonieri – legenda identică cu originalul – foto: ro.wikipedia.org

  (text preluat integral din Ordonanța definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucție, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

  Odată împărțiți, legionarii s-au întors la post, așteptând schimbarea gărzii militare și trecerea rondului. În prealabil, înlăturaseră lacătele de la ușile celulelor. În jurul orelor 1 – 1.30, în urma unui semnal convenit dinainte, un foc de pistol, legionarii au pătruns în celulele repartizate fiecăruia, împușcându-i pe prizonieri. Lista cu legionarii din echipa lui Gheorghe Crețu nu a mai fost afișată în corpul de gardă, așa cum se proceda zilnic la schimbarea gărzii, pentru a nu se afla identitatea asasinilor. Gheorghe Crețu, în declarația sa, făcută în fața tribunalului afirmă :

  „ Eu am fost repartizat la celula nr.18. La ora 0.30 s-a auzit semnalul. Am deschis ușa celulei, am comandat “drepți”, după care am tras, executând prin împușcare toți 14 deținuț care se găseau înăuntru. După executare am recunoscut cadavrele următorilor : Panova, Otto Reiner, Bonea Niculescu, Marin Georgescu, Horwath Iuliu, Horwath Victor, Petre Tudor, Bobocea Gh., Vârfureanu, Malenschi Gh. și frații Bileca (doi). Ceilalți doi nu i-am cunoscut. Repet că execuția am făcut-o prin împușcare și nu am desfigurat nici un cadavru cu toporul. Execuția s-a făcut cu revolvere automate Mausser, cu care era înarmată garda legionară. Dintre executanți cunosc pe următorii : Romulus Opriș, Grozea Dumitru, Marcu Octavian, Pavel Grimalschi, Popescu Ilarion, Sauciuc Vanghele, Iftimescu Ion, Rădulescu Ilie. [...] Execuția a durat aproximativ 10 minute…”

  După executarea asasinatelor, grupul de legionari care trebuia să asigure paza deținuților, au părăsit posturile și s-au întors în București.

  În data de 28 noiembrie 1940, un comunicat oficial a fost publicat în presă :
  „În noaptea de 26/27 noiembrie, – cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava, – legionarii care lucrau la această deshumare, – au pătruns în închisoare și au împușcat pe unii dintre deținuții politici aflați acolo și considerați ca autorii principali ai crimelor săvârșite împotriva Căpitanului și a legionarilor, – sub fostul regim.”
  La ancheta din 1941, acest comunicat se va dovedi fals – fiind evident că nu legionarii care participau la deshumare i-au asasinat pe deținuți. Horia Sima ulterior va susține totuși această idee.
  cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

   

• 1941 - Preşedintele american Franklin D. Roosevelt stabileşte ca Ziua Recunoştiinţei (Thanksgiving Day), să fie celebrată în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.
• 1942: Filmul "Casablanca" are premiera la New York.

  foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1949: Adunarea Constituantă a Indiei adoptă o nouă Constituție: India devine republică federală în cadrul Comunității Britanice de Națiuni (Commonwealth).
• 1957: Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată "Bazele cooperarii economice internaționale".
• 1965: A fost lansat primul satelit artificial francez, "Asterix-1", Franța devenind a patra putere spațială din lume.

• 1967 - A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, “Colegiul Național Vasile Alecsandri“.

  

  Colegiul National “Vasile Alecsandri” Galati – foto: cnva.eu

• 1968: Este adoptată Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.
• 1987: Este semnată Convenția Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, elaborată de Consiliul Europei.
• 1991 - Polonia a fost primită în Consiliul Europei.

• 1998 - Tony Blair este investit în funcţia de premier al Marii Britanii.

  

  Anthony Charles Lynton Blair - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Anthony Charles Lynton Blair (n. 6 mai 1953, Edinburgh, Scoția) a fost din 1997 până pe 27 iunie 2007 prim-ministru al Regatului Unit. Blair reprezintă Partidul Laburist (Partidul Muncii) din Regatul Unit.

• 2000 - Au avut loc alegeri parlamentare si prezidentiale in Romania. In primul tur, primii sapte clasati in cursa pentru Cotroceni au fost Ion Iliescu, care a intrunit 36,35% din voturi, C.V. Tudor – 28,34%, Theodor Stolojan – 11,7%, Mugur Isarescu – 9,54%, Gyorgy Frunda – 6,22%, Petre Roman – 2,99% si Teodor Melescanu – 1,91%.

  

  26 noiembrie 2000: Au avut loc alegeri parlamentare si prezidentiale in Romania foto: mediafax (catalin lutu)

  Ca urmare a voturilor exprimate pentru candidatii la Presedintie, in finala de pe 10 decembrie au ramas Iliescu si Vadim, astfel incat in rastimpul ramas pana la turul doi de scrutin s-au facut apeluri si, inclusiv lideri ai opozitiei, au sugerat electoratului sa voteze cu reprezentantul PDSR pentru a impiedica venirea la putere a PRM. Pentru Senat voturile au fost distribuite astfel: PDSR – 37,09%, PRM – 21,01%, PD – 7,58%, PNL – 7,48%, UDMR 6,90%, CDR 2000 – 5,29% si ApR – 4,27%. La Camera Deputatilor s-a votat astfel: PDSR – 36,61%, PRM – 19,48%, PD – 7,03%, PNL – 6,89%, UDMR – 6,80%, CDR 2000 – 5,04% si ApR – 4,07%.

  

  Ion Iliescu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița), politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. Din (2006) este președinte de onoare al PSD.

  

  Corneliu Vadim Tudor - foto: stirileprotv.ro

  Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, București – d. 14 septembrie 2015, București), scriitor, politician și publicist român, care a deținut funcțiile de senator și europarlamentar.

   

• 2003 - A avut loc ultimul zbor al avionului Concorde.

  

  Aérospatiale-BAC Concorde - foto – en.wikipedia.org

  Aérospatiale-BAC Concorde a fost un avion supersonic de pasageri. A fost rezultatul unui tratat guvernamental încheiat între guvernul francez și britanic, combinând eforturile companiilor Aérospatiale și British Aircraft Corporation.

• 2008 - A început o serie concertată de atacuri teroriste în orașul Mumbai, soldate cu moartea a 173 de persoane – Atacurile din 26 noiembrie 2008 de la Mumbai – O serie de 10 atacuri teroriste simultane au avut loc în ziua de 26 noiembrie 2008 în cel mai mare oraș din India, Mumbai. Cel puțin 200 persoane, prin care se numără și zeci de străini, au murit și alte sute de oameni au fost răniți. Atacurile s-au produs în South Mumbai, în gara Chhatrapati Shivaji Terminus, la două hoteluri de 5 stele, la restaurantul turistic Leopold Café, la spitalul Cama și la sediul poliției.

• 2017 – “STOP Legile Justiției! Nu scăpați!”  Proteste in  Bucuresti si in multe alte localitati din România si din afara țării

  

  Protest 26 Noiembrie 2017 (Bulevardele Nicolae Balcescu si I.C. Bratianu. Bucuresti 26 Noiembrie 2017) – foto: Dan Mihai Balanescu

* 2019 - Cel puțin 46 de persoane au murit și alte peste 750 au fost rănite într-un cutremur din nord-vestul Albaniei. Albania de nord-vest a fost lovită de un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,4 cu un epicentru de 12 kilometri (7,5 mi) la vest-sud-vest de Mamurras, la 03:54 CET, la 26 noiembrie 2019.

Cutremurul a fost simțit în capitala Albaniei Tirana și în locuri cât mai îndepărtate ca Taranto, Italia și Belgrad, Serbia aproximativ 370 kilometri (230 mi) nord-est de epicentru. Cel puțin 46 de persoane au fost ucise în cutremur, 750 fiind rănite. A fost cel mai mare cutremur care a lovit Albania în patruzeci de ani.

Nașteri

• 1288: Go-Daigo, al 96-lea împărat al Japoniei (d. 1339)
• 1604 - S-a nascut Johann Bach, primul compozitor din familia Bach. Johann Bach (n. 26 noiembrie 1604 în Wechmar; înmormântat la 13 mai 1673 în Erfurt) a fost un compozitor și organist german. Numit și Johann Bach al III-lea atunci când este vorba despre membrii familiei Bach, a fost fratele mai mare al lui Christoph Bach, care a fost bunicul lui Johann Sebastian Bach. Este primul reprezentant al familiei de la care s-au păstrat compoziții proprii: 3 motete.

• 1607 - S-a nascut pastorul englez John Harvard, cel care a sprijinit dezvoltarea colegiului denumit ulterior, in onoarea sa, Harvard College; (d. 14.09.1638).

  

  Statuia lui John Harvard din 1884 la Universitatea Harvard – foto: ro.wikipedia.org

  John Harvard (n. 26 noiembrie 1607, Southwark – d. 14 septembrie sau 24 septembrie 1638, Charlestown, Massachusetts), teolog puritan american de origine engleză.

• 1731: William Cowper, poet englez (d. 1800)
• 1810 – S-a nascut William George Armstrong, inginer şi inventator englez; a realizat acumulatorul electric;(d.27.12.1900).
• 1817: Charles Adolphe Wurtz, chimist francez (d. 1884)
• 1818: Silvestru Morariu Andrievici, născut Samuil Morariu, (n. 26 noiembrie 1818, Mitocu Dragomirnei — d. 12 aprilie 1895, Cernăuți) a fost un cleric ortodox român, care a avut rangul de arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1880-1895). Samuil Morariu s-a născut în Mitocul Dragomirnei lângă Suceava ca fiu al preotului de acolo George Andrievici și al soției sale Zamfira, fiica parohului din loc George Grigorovici. La botez primi numele Samuil. Numele adevărat al familiei era Morariu, pe care-l poartă până în ziua de azi toate rudele răposatului. Iar numele Andrievici e o reminisciență din epoca tristă de slavizare, patronată de factorii lumești și bisericești. Primele cunoștințe de carte le-a primit în casa părintească, după aceea în școala primară din Suceava, iar studiile liceale le-a terminat la liceul de stat din Cernăuți, pe atunci unicul din întreaga țară^[1]. Dupa liceu și studii ulterioare ale teologiei ortodoxe grecești din Cernăuți, a primit numirea ca preot în Ceahor (1843-1862). Aici i se oferi tânărului preot un teren larg de activitate. Cu zel apostolic se dedică el misiunii sale, pătruns de intențiile cele mai curate pentru binele bisericii și al poporului încredințat păstoriei sale. Pătruns de convingerea fermă că soldatul bun și credincios trebuie să se înarmeze totdeauna cu armura cea mai modernă, pentru ca să-și poată împlini misiunea grea și plină de responsabilitate, căuta tânărul paroh Samuil să se cultive necontenit și să-și câștige toate acele cunoștințe, care îi sunt necesare unui păstor adevărat.^[2]
  Din 1862-1877 a fost consistoriu consistoriului arhiepiscopal și profesor de muzică la seminarul diecezan și școala pentru cântăreți bisericești din Cernăuți.^[3] 1877-1880 a devenit mitropolit vicar, 1879 administrator al Bucovinei.
  De la 1870 la 1880 a fost deputat ales în Camera Reprezentanților a Reichsratului austriac.
  În anul 1874, cu ocazia ridicării în rangul de arhimandrit onorific, sau în 1877, cu ocazia ridicării în treapta de arhimandrit propriu zis, și-a luat numele de Silvestru.^[4] Când anume și-a adăugat numele de Morariu nu poate fi stabilit. Cert este că în anul 1877 a fost numit vicar mitropolitan la Cernăuți sub numele Silvestru Morariu-Andriewicz.^[4]
  În data de 12 martie 1880 a fost numit prin decretul împăratului Franz Joseph arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației. Slujba de sfințire a avut loc în 16 aprilie 1880 în Biserica Sf. Treime din Viena. Din causa aceasta, în calitatea sa de demnitar spiritual înalt, a devenit membru în Herrenhaus, camera superioară a Reichsratului Imperiului Austriac, "pe viață". În acest timp el și Alexandru Baron Wassilko de Serecki au fost singurii reprezentanți al Ducatului Bucovinei în acest organ.^[4][5][6]
  În anul 1885 a publicat în tipografia sa lucrarea lui Iraclie Porumbescu intitulată Kloster Putna in der Bucovina. ^[7] În același an Morariu a devenit membru fondator al societății „Concordia“, care s-a concentrat pe activitatea culturală. Sub influența sa a fost înființată și asociația de muzică „Armonia“, iar apoi uniunea literară a studenților ortodocși de teologie, „Academia ortodoxă“, în 1889.^[8][9]
  Faptul că preoțimea a colaborat la aceste jurnale, a fost pentru apărarea intereselor Bisericii și a culturii, într-o mică măsură aceștia au acționat politic. „Preoțimea nu avea propriul său organ de presă prin care să facă cunoscută poziția sa în diferitele chestiuni care priveau viața socială, culturală etc. a românilor, lucru care a determinat intensificarea eforturilor pentru realizarea acestui vis, împlinit după ocuparea scaunului mitropolitan de către Silvestru Morariu Andrievici”.^[10]
  Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici împreună cu întreaga Biserică ortodoxă din Bucovina a reușit să mențină nealterat patrimoniul spiritual sub stăpânirea habsburgică pe perioada întregului secol XIX, fiind caracterizat ca un secol al rezistenței. Lupta pentru identitatea națională și culturală românească, a devenit mai vizibilă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.  Odată ajuns în fruntea Bisercii ortodoxe din Bucovina, Silvestru era „un vrednic reprezentant al curentului naționalist român”^[11], numirea sa a fost salutată cu mare bucurie de către toți locuitorii români ai provinciei. De la el se aștepta că va pune capăt politicii confesionale și va inaugura o nouă eră națională românească.
  Un dintre principalele căi spre afirmarea culturală și națională a fost înființarea și redactarea revistei „Candela jurnalu bisericescu” la inițiativa mitropolitului Silvestru Morariu, deoarece a fost prima publicație finanțată din resursele Fondului bisericesc și putea fi accesibilă tuturor preoților din eparhia Bucovinei. Ea a apărut într-un moment favorabil pentru că mitropolitul a avut deja câteva încercări de a contribui la înființarea unor lucrări de presă, încă din tinerețe redactase „Calendariu poporului bucovinean”, editase „Amicul poporului” (12 iunie 1878-martie 1896), după ce, în 1864, împreună cu Veniamin Iliuț, întocmise proiectul de apariție a ziarului „Steaua Bucovinei”, nerealizat însă”. 

  Silvestru Morariu Andrievici

  Silvestru Morariu Andrievici Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici Mitropolia Bucovinei și Dalmației (cu galben), alături de celelalte două provincii bisericești ortodoxe din Imperiul Austro-Ungar Mitropolia din Cernăuți

• 1827: Ellen G. White, profet al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (d. 1915)
• 1842: Alexandru Stuart (n. 26 noiembrie 1842, Odessa – d. 24 octombrie 1917, Chișinău) a fost un savant, biolog, muzeograf și funcționar public basarabean. Baronul A. Stuart este considerat întemeietorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
  Și-a făcut studiile la Gimnaziul nr. 2, apoi la Liceul „Împăratul Alexandru I” din Sankt Petersburg. În anul 1860 se înscrie la Secția de Științe ale Naturii a Facultății de Fizică și Matematică a Universității din Sankt Petersburg. Și-a continaut studiile la universitățile din Heidelberg, Tubingen, Bonn, Berna, Berlin, Gottingen, și Dorpat (Tartu). În 1866, la Universitatea din Gottingen susține teza de doctor în filozofie iar mai apoi își ia masterul în zoologie.
  Din anul 1884 locuiește la Chișinău și activează în cadrul Administrației Zemstvei din Basarabia. A fost unul din inițiatorii Expoziției agricole și industriale din Basarabia din anul 1889 și al Muzeului Zemstvei, creat în baza colecției de piese donate de participanții acestei expoziții. Baronul A. Stuart a donat o colecție de oase de mamut și diverse piese în sumă de 395 ruble. În anii 1891-1906 a deținut funcția de director al Muzeului Zemstvei. Împreună cu custodele muzeului Franz Ostermann a contribuit la crearea și completarea diverselor colecții și realizarea expoziției permanente a muzeului.
  Din inițiativa și cu participarea nemijlocită a baronului A. Stuart, care deținea funcția de președinte al Consiliului (Upravei) Zemstvei guberniale din Basarabia, în anii 1903-1905 a fost construită o clădire specială pentru Muzeul Zemstvei după proiectul arhitectului Vladimir Țâganco. În noua clădire muzeul a fost deschis la 30 aprilie 1906, devenind Muzeu Zoologic, Agricol și de Industrie Casnică. Dezvoltând considerabil instituția, baronul A. Stuart a elaborat noi principii de administrare a muzeului, care au fost formulate în Regulamentul „Despre organizarea și administrarea Muzeului Zemstvei”, prezentat la ședința Adunării Zemstvei guberniale din 26 martie 1906. Fiind aprobat, acesta a devenit un program de dezvoltare în continuare a muzeului.
  Baronul A. Stuart a fost membru al Societății Naturaliștilor din Sudul Rusiei, a înființat Stația Biologică din Sevastopol, iar în 1902-1904 este unul din inițiatorii fondării Societății Naturaliștilor și Amatorilor de Științe ale Naturii din Basarabia, care a activat în incinta Muzeului Zemsvei până în anul 1917, fiifnd președintele acesteia. A fost de asemenea unul din redactorii Analelor Societății - Труды Бессарабского Общества Естествоиспытателей и Любителей Естествознания. În anul 1908 a contribuit la crearea muzeului Societății – Muzeul școlar ambulant, un muzeu didactic, iar în anii 1910-1914 contribuie la fondarea Muzeului Zemstvei din Bender. Este autorul a 8 lucrări științifice în domeniul zoologiei, publicate în Analele unor universități din Rusia și din alte țări europene. A avut titlul de consilier de stat. A fost decorat cu ordinele „Sf. Stanislav” și „Sf. Ana” de gradul II, „Sf. Vladimir” de gr.IV și gr III și „Ordinul de argint Takovo” de gradul II al Serbiei. 
  Portretul baronului Alexandru Stuart pe un timbru din Republica Moldova, 2017.

Portretul baronului Alexandru Stuart pe un timbru din Republica Moldova, 2005.

• 1847: Dagmar a Danemarcei, soția țarului Alexander al III-lea (d. 1928)

• 1857 - S-a născut părintele lingvisticii moderne, elveţianul Ferdinand de Saussure; (m. 22 februarie 1913).

  

  Ferdinand de Saussure - foto: ro.wikipedia.org

  Ferdinand de Saussure (n. 26 noiembrie 1857, Geneva, Elveția, d. 22 februarie 1913 la castelul Vufflens, Morges, cantonul Vaud, Elveția), lingvist elvețian. Este considerat părintele lingvisticii moderne. A definit concepte fundamentale (distincția dintre limbaj, limbă și vorbire, între sincronie și diacronie.

  A făcut diferența dintre lingvistica sincronică, care studiază o limbă în stadiul în care se află ea într-un anumit moment, și lingvistica diacronică, care compară diferitele stadii ale unei limbi, care ulterior vor inspira nu numai știința lingvistică, dar și alte sectoare ale științelor umaniste.

• 1864: Auguste Charlois, astronom francez (d. 1910)
• 1869: Maud de Wales, regină a Norvegiei, soția regelui Haakon al VII-lea al Norvegiei (d. 1938)
• 1875: Gisella Grosz (n. 26 noiembrie 1875,^[1] Șimleu Silvaniei, Austro-Ungaria – d. 1942,^[1] Ghetoul Riga[*], Letonia) a fost o pianistă maghiară.
  Grosz s-a născut într-o familie de evrei în Șimleu Silvaniei, pe atunci în Austro-Ungaria. A studiat pianul la Academia Regală de muzică din Budapesta cu István Thomán. A susținut primele concerte în 1897 la Budapesta^[2] și în 1898 și 1899 în Leipzig și Berlin, cu un oarecare succes.^[3] Din 1898, ea a trăit în mod constant în Berlin,^[4] , unde a studiat cu Teresa Carreño.
  A fost solistă a Filarmonicii din Berlin în 1902, 1905, 1908 și 1909.^[5] În 6 februarie 1906 ea a înregistrat pentru Welte-Mignon, fiind una dintre primele femei pianiști ce au realizat înregistrări pentru această companie.^[6]
  În 1911 a renunțat la cariera de pianistă pentru a se căsători cu Adolf Weissmann (1873-1929), un bine-cunoscut critic muzical din Berlin, autor al unor biografii pentru Bizet, Chopin, Verdi și Puccini. După retragerea sa din concerte, Gisella Grosz a continuat să dea cursuri de pian. Împreună cu soțul ei, a găzduit frecvente concerte de cameră în anii 1920, până la moartea prematură a acestuia în 1929.
  Ea a fost trecută în cartea de telefoane din 1937 până în 1940 ca Gisella Weissmann (Weißmann). În 1940 numele evreiesc Sara a fost adăugat intrării, iar în 1941, evreii au fost scoși cu totul din cartea de telefoane. În ianuarie 1942 a fost deportată la Riga, în Letonia, unde a și murit, în același an.
  Grosz și Weissmann au avut în 1908 un copil născut în afara căsătoriei, Ilse. Fiica a devenit de asemeanea pianistă, fiind învățată de mama ei în Berlin și de Konrad Wolff în Paris. Din 1933 Ilse Weissmann a trăit în Franța, Anglia și Italia, iar în cele din urmă a emigrat în SUA, unde a murit în anul 2000. 

  Gisella Grosz

  Gisella Grosz, circa 1910

• 1893 - S-a nascut actorul roman Nicolae Balţăţeanu; (d.27.02.1956).
• 1894 - S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); este considerat fondatorul ciberneticii; (m. 18 martie 1964).
• 1896: Dumitru Murărașu (n. 26 noiembrie 1896, Botoșani - d. 19 octombrie 1984, București) a fost un istoric literar, editor și traducător român. Dimitrie, acesta fiind adevăratul lui nume de botez, este fiul lui Haralambie Murărașu, preot din Botoșani. Studiile superioare le-a făcut la București și la Paris. A fost membru al Școlii Române din Franța (Fontenay-aux-Roses). Doctor în litere (București). A fost profesor la Seminarul Pedagogic "Titu Maiorescu" și la Academia Comercială din București. Cariera universitară a fost întreruptă la instaurarea regimului comunist.
  Este cunoscut îndeosebi ca exeget al operei lui Mihai Eminescu: Comentarii eminesciene (1967), Mihai Eminescu. Viața și opera (1983).
  Publică mai multe ediții critice, volumele de Poezii (1970-1972) ale lui Eminescu fiind considerate ca o ediție de referință a operei poetului.
  Este autorul unei Istorii a literaturii române (1941), precum și al unor traduceri din limba latină: Lucrețiu, Poemul naturii (1933) , Vergiliu, Eneida (1956).
• 1898: Karl Ziegler, chimist german (d. 1973)
• 1901: Mihail Drumeș (pseudonim pentru Mihail V. Dumitrescu, n. 26 noiembrie 1901, Ohrida, Imperiul Otoman – d. 7 februarie 1982, București, RS România) a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular in perioada interbelică. Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) și al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabilește în Oltenia.
  Liceul l-a urmat la Caracal și Craiova, bacalaureatul l-a obținut în 1925. Urmează Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, absolvită în 1928. O vreme funcționează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învățământul superior. Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele și schițe Capcana in 1927. Între anii 1922 și 1924 Teatrul Național din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămășagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din București pentru Teatrul Național din Craiova. În 1925 susține bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar și a războiului. Între anii 1924 și 1928 este student la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București. În anul 1927 devine membru al Societății Scriitorilor Români, ulterior și al Societății Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele și schițe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineața, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în același an și la Editura Cartea românească. În 1932 tipărește, la invitația lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naționalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitația la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediții, obținând un record unic în materie de tiraj.
  Autorul devine unul dintre cei mai citiți scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecția Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i și unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecția "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului - difuzate anterior și de Radio București. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naționalului clujean în 1935, după a doua reprezentație, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeași colecție a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineața" și imediat în Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul și este recenzat pozitiv de "Viața românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediție bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a șaptea, frescă a adolescenței din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenția cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni și fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru și despre răscoalele țăranilor din acea vreme".
  În 1967 Mihail Drumeș devine membru al Uniunii Scriitorilor și pensionar al acesteia. În 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenții. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică romanul Arde Prahova. La editura Ion Creangă vede lumina tiparului, in 1977, volumul Povestiri despre cutezători. Între anii 1978 și 1979 continuă activitatea de prozator prin publicarea volumului Povestea neamului românesc. De la început și până în zilele noastre. Pagini din trecut. vol. I, 1978, vol. II-III,1979, în Editura didactică și Pedagogică. În 1980 Ed. Dacia din Cluj-Napoca îi publică volumul 10 cărți celebre repovestite de Mihail Drumeș. 1982, 27 februarie, scriitorul încetează din viață la București, lăsând în manuscris numeroase volume de proză, piese de teatru, scenarii de filme, prelucrări etc. Opere - selectiv: 
• Capcana, 1927
• Invitația la vals, 1936
• Ioana d'Arc, 1937
• Scrisoarea de dragoste, 1938
• Elevul Dima dintr-a șaptea, 1946
• Se revarsă apele, 1961.
• Sfântul Părere, 1930, ediție definitivă Cazul Magheru, 1970
• Arde Prahova, 1974
• 1909: Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909,^[ Slatina, România – d. 28 martie 1994, Paris, Republica Franceză^[8]), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
  Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din „Enciclopedia exilului literar românesc”. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară. Teza Martei Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe Eugen să se „rinocerizeze”, într-o perioadă când colegii săi de generație cochetau deja cu ideile totalitare.
  După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat „Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițându-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța. Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumându-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze. 
  Eugen Ionescu, timbru din 1995
  Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!
  Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane. Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve („Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică al lui Camil Petrescu, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulată Englezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.
  Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.
  Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărți și sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaționale, simpozioane și festivaluri. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare și mecanice, cu limbaj aberant și caracter comic predominant: Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele și altele. A doua încadrează piese ca Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care apare un personaj principal, un mic funcționar modest sau rege visător și naiv, cu numele de Berenger sau Jean. În aceste piese acțiunea și decorul capătă importanță, limbajul este mai puțin derutant și comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morții este marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental și anticonvențional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevărat, deci liber și straniu, pur și sincer, provocator, un lanț pasionant, vertiginos și în toate direcțiile. De fapt, comedia și tragedia se împletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte. 

  Dramaturgie

  • Cântăreața cheală (1950)
  • Lecția (1951)
  • Scaunele (1952)
  • Victimele datoriei (1953)
  • Amadeu (1954)
  • Jacques sau supunerea (1955)
  • Noul locatar (1955)
  • Ucigaș fără simbrie (1957)
  • Rinocerii (1959)
  • Regele moare (1962)
  • Pietonul văzduhului (1963)
  • Setea și foamea (1966)
  • Delir în doi (1967)
  • Jocul de-a măcelul (1970)
  • Macbett (1972)
  • Ce formidabilă harababură (1973)
  • Omul cu valize (1975)
  • Călătorie în lumea morților (1980)

  Eseuri. Proză literară

  • La Photo du Colonel (1962)
  • Note despre teatrul de avangardă (1962)
  • Note și contranote (1966)
  • Jurnal în fărâme (1967)
  • Prezent trecut, trecut prezent (1968)
  • Descoperiri (1969)
  • Solitarul (1973)
  • Situații și perspective (1980)
  • Căutarea intermitentă (1988)

  Ediții în limba română

  • Elegii pentru ființe mici, versuri, București, Editura Cercul Analelor Române, 1931 (reeditări: București, Editura Jurnalul Literar, 1990)
  • Nu, București, Editura Vremea, 1934 (reeditări: București, Editura Humanitas, 1991; 2002)
  • Antidoturi, traducere de Marina Dimov, București, Editura Humanitas, 1993
  • Căutarea intermitentă, traducere de Barbu Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1994
  • Însinguratul, roman, traducere de Rodica Chiriacescu, București, Editura Albatros, 1990
  • Între viață și vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1999
  • Jurnal în fărâme, traducere de Irina Bădescu, București, Editura Humanitas, 1992
  • Note și contranote, traducere și cuvânt introductiv de Ion Pop, București, Editura Humanitas, 1992
  • Prezent trecut, trecut prezent, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1993
  • Sub semnul întrebării, traducere de Natalia Cernăuțeanu, București, Editura Humanitas, 1994
  • Teatru, traducere, cuvânt înainte și note asupra ediției de Dan C. Mihăilescu, vol. I-V, București, Editura Univers, 1994-1998
  • Teatru, traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi, vol. I-XI, București, Editura Humanitas, 2003-2010
  • Eu. Ediție îngrijită de Mariana Vartic. Cu un prolog la Englezește fără profesor de Gelu Ionescu și un epilog de Ion Vartic, Cluj, Editura Echinox, 1990
  • Război cu toată lumea. Publicistică românească, vol. I-II, ediție îngrijită și bibliografie de Mariana Vartic și Aurel Sasu, București, Editura Humanitas, 1992

  Traduceri

  • Eugen Ionescu a tradus în limba franceză și a prefațat volumul de nuvele al ardeleanului Pavel Dan, Urcan Bătrânul. Volumul tradus a apărut la editura Jean Vigneau din Marsilia (Marseille), în anul 1945, cu titlul Le Père Urcan. 

    Eugen Ionescu

    Eugen Ionescu în 1993 Părinți Eugen Ionescu, tatăl, Marie-Thérèse Zicard Căsătorit cu Rodicia Burileanu Copii o fată Mormântul lui Eugen Ionescu / Eugène Ionesco, în cimitirul parizian Montparnasse.

• 1910: Cyril Cusack, actor american (d. 1993)
• 1911: Samuel Reshevsky, șahist american de origine poloneză (d. 1992)
• 1914: Liviu Constantinescu (n. 26 noiembrie 1914, Ighișdorful român, comitatul Sibiu – d. 29 noiembrie 1997, Saint-Louis, Alsacia) a fost un geofizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române. Este considerat, împreună cu Sabba S. Ștefănescu, drept fondator al școlii române de geofizică. S-a născut la 26 noiembrie 1914 și a fost al doilea dintre cei cinci copii ai preotului Romul Constantinescu, care a descins dintr-o familie care a dat șase generații de preoți în Ighișul Vechi, și ai soției sale Ana, născută Dancășiu, originară din Rășinari. A urmat școala primară la Rășinari și liceul Principele Nicolae din Sighișoara, iar bacalaureatul l-a luat la Blaj în anul 1932.^[1]
  După absolvirea liceului, aflându-se în căutarea profesiei de urmat în viață, Horia Teculescu, profesorul său de limba română și filozofie, care l-ar fi dorit urmaș la catedră i-a scris:

  „Am trecut și eu prin acest zbucium sufletesc: sufletul mă chema mereu spre culmi, iar realitatea mă îndemna să-mi ajut imediat neamul, punându-mă în slujba școalei. Nu vreau să-ți sugerez nimic. Vei face, cum vei crede d-ta. Dacă mergi înainte, spre studii de specializare, am mângâierea că vei aduce serioase contribuții științei românești. Dacă vii alături de mine, am credința că vei contribui la schimbarea la față a sufletului românesc în acest colț de pământ. Cu pregătirea d-tale și cu puterea de muncă pe care o ai, ești predestinat s'ajungi la loc de cârmă în slujba neamului. Dumnezeu să-ți ajute și s'auzim de bine!^[2]”

  Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Științe din București, Secția de Fizică și a fost licențiat în științe fizico-chimice în anul 1935. S-a înscris la doctorat și a lucrat ca asistent universitar în Laboratorul de Acustică și Optică al Facultății de Științe. Doctoratul l-a făcut sub îndrumarea profesorului Eugen Bădărău și a elaborat teza de doctorat Potențiale distruptive în vapori de hidrocarburi, devenind doctor în științe fizice al Universității din București în anul 1941.^[1][2]
  În perioada 1937-1943 a fost asistent universitar la Facultatea de Științe, Universitatea din București și profesor la liceul francez „Bossuet”, liceul „Matei Basarab” și liceul „Constantin Brâncoveanu”.^[3]
  În anul 1939 s- a căsătorit cu Sofia Stoicoviciu, originară din Sighișoara, absolventă a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din București, iar împreună au avut un fiu, Dan Horia Constantinescu, care a devenit un fizician apreciat, atât în țară cât și în Germania, fiind însurat cu Ruxandra Sireteanu-Constantinescu.^[1]
  După susținerea tezei de doctorat, în anul 1941, Liviu Constantinescu a fost trimis pe frontul de Est, dar a scăpat de încercuirea de la cotul Donului datorită unei permisii norocoase.^[1] Radu Grigorovici, un prieten al academicianului, a consemnat:

  „Întors de pe front, din Crimeea, am regăsit acolo pentru scurt timp pe prietenul meu, scăpat cu puțin înainte, ca prin minune, din cotul Donului. Din război se întorsese un Liviu Constantinescu schimbat. Exterior, cu barba sa blondă, părea un Hristos sever. Interior, învățase să se adapteze singurătății printre oameni cu care nu avea nimic în comun.^[4]”

  Începând cu anul 1942, Liviu Constantinescu, asistent al profesorului Bădărău^[2], își schimbă domeniul de preocupări științifice, aplecându-se asupra geofizicii, iar în urma recomandării profesorului Șerban Țițeica^[5] devine primul director al Observatorului Geofizic Surlari, numit astăzi Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”, poziție pe care a ocupat-o din anul 1943 până în anul 1958. La vârsta de 80 de ani s-a retras de la conducerea Secției de Științe Genomice^[19]. S-a recăsătorit, în anul 1995, cu Doina Ienciu, prietenă din adolescență, licențiată în chimie și stabilită în Franța.^[6]
  Liviu Constantinescu a murit la 29 noiembrie 1997, în Saint-Louis, Departamentul Haut-Rhin din Alsacia. Rezultatele cercetărilor științifice realizate de Liviu Constantinescu au fost publicate în aproape 100 de articole apărute în România și în alte șapte țări din Europa sau America de Nord și în nouă volume volume cu caracter monografic publicate în calitate de autor, coautor sau editor.^[19]
  • Liviu Constantinescu: Potențiale disruptive în vapori de hidrocarburi. Teză de doctorat. Oficiul de librării, București, 1941, 84 p.
  • Liviu Constantinescu: Curs de gravimetrie și prospecțiuni gravimetrice, Vol I. Curs litografiat. Institutul de Petrol, Gaze și Geologie, București, 1959, 384 p.
  • Liviu Constantinescu: Curs de geomagnetism și prospecțiuni magnetice, Vol II. Curs litografiat. Institutul de Petrol, Gaze și Geologie, București, 1961, 448 p.
  • L. Constantinescu (editor), R. Botezatu, C. Calotă, Vl. Șteflea, D. Romanescu, M. Paucă, E. Gohn: Prospecțiuni geofizice, Vol. I, Metodele cîmpurilor naturale. Editura Tehnică, București, 1964, 528 p.
  • L. Constantinescu (editor), P. Tănăsescu, M. Rădulescu, D. Doicin, Vl. Roșca, D. Enescu, I. Cândea, P. Constantinescu, M. Barbu: Prospecțiuni geofizice, Vol. II, Metodele cîmpurilor artificiale. Editura Tehnică, București, 1965, 557 p.
  • Liviu Constantinescu: Prospection gravimétrique et magnétometrique. Cours international postuniversitaire UNESCO de perfectionnement dans la géologie du pétrole. IPGG, Bucarest, 1967, 47 p.
  • Liviu Constantinescu: Mesaje ale Pămîntului în descifrări actuale. Editura Științifică, București, 1974, 189 p.
  • L. Constantinescu, D. Enescu: Cutremurele din Vrancea în cadru științific și tehnologic. Editura Academiei R.S România, București, 1985, 230 p.
  • Cutremurele din Vrancea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985
  O listă (probabil incompletă) a lucrărilor publicate de Liviu Constantinescu se găsește în
  • Studii și cercetări de geofizică, Tomul 42, 2004, pp. 110–115.

    Liviu Constantinescu

    Părinți Romul Constantinescu și Ana (n. Dancășiu) Căsătorit cu Sofia (n. Stoicoviciu) Copii Dan Horia Constantinescu, fizician

• 1918: Patricio Aylwin, președinte al Republicii Chile
• 1919 - S-a nascut Ryszard Kaczorowski, fost preşedinte anticomunist polonez din exil. Ryszard Kaczorowski a murit in data de 10 aprilie 2010 la varsta de 90 de ani, in catastrofa aeriana de la Smolensk, care a costat viata a numerosi conducatori ai statului polonez , printre care s-a numarat si presedintele in exercitiu de atunci Lech Kaczynski. Din 19 iunie 1989 pana la 22 decembrie 1990 a fost al saselea si ultimul presedinte in exil al Republicii Polonia.
• 1920: Daniel Petrie, regizor canadian
• 1922: Charles M. Schulz, creatorul lui Snoopy, personajul de desene animate
• 1925: Annemarie Düringer, actriță elvețiană
• 1925: Eugene Istomin, pianist american
• 1926: Ralf Wolter, actor german
• 1928: Stelian Olaru, dirijor român de cor
• 1929: Slavko Avsenik, compozitor slovac
• 1931: Adolfo Pérez Esquivel, pacifist argentinian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1980
• 1931: Adrianus Johannes Simonis, cardinal
• 1933: Ella Zeller (n. 26 noiembrie 1933, Moldova Nouă) este o fostă jucătoare și antrenoare română de tenis de masă.  Între 1952 și 1964 a câștigat mai multe medalii la simplu, dublu și cu echipa la Campionatul European și Campionatul Mondial de Tenis de Masă.^[2][3] În 1995 a fost adăugată în ITTF Hall of Fame.
  Zeller a început să se antreneze în Timișoara și apoi s-a mutat la București. A absolvit un institut de educație fizică și după ce s-a retras din competiții a lucrat ca antrenor de tenis de masă cu echipa națională (1967–1989). A avut de asemenea poziții de conducere în federația națională și europeană de tenis de masă și a fost președinte al comisiei naționale pentru sportul feminin. În 1989 s-a mutat în Germania, unde în perioada 1990-1994 a lucrat pentru Federația Germană de tenis de masă.

• 1939 - S-a nascut Tina Turner, cântăreață americană.

  Tina Turner (n. Anna Mae Bullock, n. 26 noiembrie 1939, Nutbush, Tennessee, SUA) este o cântăreață și compozitoare pop-rock americana, câștigătoare a opt premii Grammy, actriță și scriitoare populară.
  cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

   

  Tina Turner

  Căsătorită cu Ike Turner[*] (1962–29 martie 1978)[6] Erwin Bach[*] (din iulie 2013)  Număr de copii 2  Copii Raymond Craig Turner[*] Ronnie Turner[*]  Tina Turner

• 1940: Quentin Skinner, istoric britanic
• 1945: John McVie, muzician britanic (Fleetwood Mac și John Mayall)
• 1948: Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în 2009

• 1949 - S-a nascut la Mila 23, jud.Tulcea, Ivan Patzaichin, sportiv canoist roman lipovean, supranumit “amiralul flotilei romanesti”. A fost cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint si a obtinut 30 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele mondiale si cele europene, precum si alte 100 de titluri in calitate de antrenor.

  

  Ivan Patzaichin - foto: ro.wikipedia.org

  Ivan Patzaichin (n. 26 noiembrie 1949, Mila 23, Tulcea), fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint. Este lipovean. Prima medalie de aur la Olimpiada a obtinut-o pe cand avea 18 ani, la editia din Ciudad de Mexico, cand a concurat alaturi de mai experimentatul Serghei Covaliov. Inainte de a fi prezent la Olimpiada din Mexic, Patzaichin practica canoe de numai un an si ceva. Au urmat apoi alte patru titluri olimpice, in 1972 la Munchen, unde in calificari i s-a rupt pagaia, in 1980, la Moscova, si in 1984 la Los Angeles, castigator impreuna cu Toma Simionov.

  

  Ivan Patzaichin  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Supranumit „amiralul flotei de aur a sportului românesc”, multiplu campion naţional, olimpic şi mondial, în prezent antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe; în anul 2002 o statuie a multiplului campion, realizată de Alexandru Papuc, a fost amplasată la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo şi dezvelită la împlinirea a 53 de ani de viaţă.
  
  

   

• 1952: Miklós Onucsán (n. 26 noiembrie 1952, Gherla, România) este un artist român contemporan.
  În 2019, lucrările lui Miklós Onucsán, alături de cele ale artiștilor Belu-Simion Făinaru și Dan Mihălțianu, reprezintă România la cea de-a 58-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia. Miklós Onucsán s-a născut în 1952 la Gherla. În anul 1979 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. În prezent locuiește la Oradea și este professor universitar la Universitatea Creștină Partium din Oradea, Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Arte, Arte plastice - Grafică. Expoziții personale: 
• 2006: Protejat - 25%, Galeria „Atelier HAG” (București), Galeria „Plan B” (Cluj-Napoca), România;
• 2009: Ce trebuie să fac mâine, trebuia să fi făcut ieri, Galeria „Plan B” , Berlin, Germania;
• 2010: Marcaje din zona de lucru, Galeria „Nicodim”, Los Angeles, SUA;
• 2011: Măsurători neterminate, Galeria „Plan B” , Berlin, Germania.

Expoziții de grup: 

• 1978: Cvadrienala Internațională a Statelor Socialiste, Erfurt, DDR;
• 1980: Cvadrienala Artelor Decorative, București, România;
• 1981: Medium 1, Sf. Gheorghe, Covasna, România;
• 1984: Mobilul - Fotografia, Galeria „Atelier 35”, Oradea, Bihor, România;
  • Galeria „Atelier 35”, Alba Iulia, România;
• 1986: Bienala Internațională de Arte Grafice, Krakow, Polonia;
  • Mobilul - Fotografia, Galeria „Atelier 35”, Oradea, Bihor, România;
  • Expresia corpului uman, Galeria „Atelier 35”, Oradea, Bihor, România;
  • Galeria „Atelier 35”, Sibiu, România;
  • Artiști plastici bihoreni, Sala Dalles, București, România;
• 1988: Artă Grafică Românească, Moscova, URSS;
  • Expoziția tinerilor Artiști, Baia Mare, Maramureș, România;
  • Galeria „Atelier 35” (Oradea), Galeria „Căminul Artei”, Galeria „Hanul cu Tei” și Galeria „Orizont” (București), România;
• 1989 Expoziție de artă grafică, Ville de Menton, Franța;
• 1990 Spectacolul Artelor Plastice Românești, Szombathely, Ungaria;
• 1991 Artă într-adevăr romană, Fundación Joan Miró, Barcelona, Spania;
• 1992 Segment, Vác, Ungaria;
  • Saga, Grand Palais, Paris, Franța:
  • Hârtie medie. Expoziție Internațională de Artă din Hârtie, Budapesta, Ungaria;
  • Arta ca activist - Postere revoluționare din Europa Centrală și de Est, Institutul Smithsonian, New York, SUA;
• 1993 - Cărți-Obiecte, Biblioteca Națională Széchényi, Budapesta, Ungaria;
  • Dunărea, Turnul Salamon în Visegrád, Ungaria;
  • cARTe, Centrul Cultural De Zonnehof, Amersfoort, Olanda;
  • Segment 2, Galeria Artiștilor Plastici Români din Oradea, Bihor, România;
• 1994: Orient - Occident, Muzeul de Artă, Timișoara, România;
  • Toamna orădeană, Galeria Artiștilor Plastici Români din Oradea, Bihor, România;
• 1995: Euro’Art, Geneva, Elveția;
  • Segment 3, Galeria Artiștilor Plastici Români din Oradea, Bihor, România;
• 1996: Erték-Papir, „Vigadó” Galéria, Budapesta, Ungaria;
  • Expoziția Internațională a Cărților de Artiști, „Vigadó” Galéria, Budapesta, Ungaria;
  • Avangarda românească ’96, Galeria Artiștilor Plastici Români din Bacau, România;
  • Experiment în arta românească după 1960, Artexpo, București, România;
• 1997: Civitas artis - Civitas solis, Câlnic, România;
  • Noi și ei, Casa Tranzit, Cluj-Napoca, România;
• 1998: Expoziția Atelierului Internațional Salina ’98. Artele ca resursă, Minele de sare din Turda, România;
• 1999: Ars varadini, "Vigadó" Galéria, Budapest, Ungaria;
  • Bienala Internațională de Artă Contemporană Veneția, Istituto Rumeno di Venezia, Italia;
• 2000: Donau Welten, Regensburg, Germania;
  • Maxima Lux. Ephemeral Art Festival, organizator: Fundația Culturală META, curatori: Alexandra Titu (critic) și Dan Palade (artist), București, România;
• 2002: Festival - Rendez Vous Roumain, Espace En Cours, Paris, Franța;
• 2003: Preview, Muzeum Național de Artă Contemporană, București, România;
  • Nuit blanche de la video, Strasbourg, Franța;
• 2004; Transilvania Express, Lyon, Franța;
• 2006: Wille Warszawa, Warsaw, Polonia;
  • To Allen Ginsberg, Czesław Miłosz, Dvir Galeria, Tel-Aviv, Israel;
• 2008: Artă Românească Astăzi. Istoria își eliberează demonii - Artistul și susținătorii săi, ediția a V-a, Espace Tajan', Paris, Franța;
  • BERLIN SHOW 1, Galeria „Plan B” , Berlin, Germania;
  • Un Râs Rictus, curator: Anke Kempkes și Christopher Eamon, Galeria „Broadway 1602”, New York, SUA;
• 2009: Am udat o potcoavă de parcă ar fi fost o floare, Galeria „Nicodim”, Los Angeles, SUA;
  • Corp invizibil, Minte remarcabilă, curator: Lara Taubman, Galeria „Luckman”, Los Angeles, SUA;
• 2010: Când istoria vine ciocănind, Galeria „Plan B” , Berlin, Germania;
  • O imagine în locul unui titlu, Clubul „Elecro Putere”, Craiova, România;
  • Rezoluția Culturală Românească, Spinnerei, Leipzig, Germania;
  • De început, Arter, Istanbul, Turcia;
  • BERLIN SHOW 2, Galeria „Plan B” , Berlin, Germania;
  • O combinație armonioasă de obiecte, Galeria „Nicodim”, Los Angeles, SUA;
• 2011: Imn al iubirii oamenilor, Galeria „Nicodim”, Los Angeles, SUA;
  • Baricada de vise, Trafo, Budapesta, Ungaria;
  • Rezoluția Culturală Românească - Documentar, Noua Galerie a IRCCU, Bienala de Artă Veneția, ediția a LIV-a, Italia;
  • Imagine de proiectat până la dispariție, Museion, Bolzano, Itala;
  • Salonul de mai, Galeria „Plan B” , Cluj-Napoca, România;
  • Entrepot, curator: René Block, Krinzinger Galerie, Viena, Austria;
  • Experiment și comunitate, Galeria „Atelier 35”, Oradea (România) și MODEM, Debrecen (Ungaria);
  • Aici și atunci, Clubul „Electro Putere”, Craiova, Dolj, România;
  • Cotidian Alb/Negru, Muzeul de Artă, Satu Mare, România;
  • Criza, Galeriile de Artă, Focșani, Vrancea, România;
  • Sunt Român: Bucureștiul - Tel Aviv Route, Tel Aviv, Israel;
• 2012: Proximitate Intensă - Trienala 2012, Palais de Tokyo, Paris, France;
  • Salonul de Iunie, Galeria „Plan B” , Cluj-Napoca, România;
  • Se mută de la eu (om) la el (obiect), curator: FormContent, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, România;
  • Utopraxia, Fundația de Artă TAF, Atena, Grecia;
• 2013: Bienala Dalles, ediția a IV-a on-line, București, România;
  • În acest pavilion se vede arta, Tranzit, București, România;
  • Bienala în Alb și Negru, Muzeul de Artă, Satu Mare, România;
• 2014: Mircea Cantor - Q.E.D., Camera de oaspeți, Muzeul Național de Artă Contemporană, București, România.

• 1952: Eva Brunner, scriitoare elvețiană
• 1957: Valeriu „Valer” Toma (n. 1957, Padina, județul Buzău) este un canotor român, laureat cu aur la Los Angeles 1984.
  A participat la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova la proba de dublu rame fără cârmaci (2-) cu Constantin Postoiu, clasându-se pe locul 4. Patru ani mai târziu, a ajuns din nou în finală, de data asta cu Petru Iosub. Echipajul român s-a impus clar cu timpul 6:45.39, cucerind prima medalie de aur românească la acesta probă. În anul 1986, întotdeauna cu Petru Iosub, a devenit vicecampion mondial la Campionatul de la Nottingham.
• 1962: Mircea Man (născut la data de 26 noiembrie 1962) este un politician român, membru al Parlamentului României în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004, 2004-2008 și președinte al Consiliului Județean Maramureș (mandatul 2008 - 2012).^[1] Mircea Man l-a înlocuit de la 24 iunie 1996 pe deputatul Teodor Lupuțiu. Mircea Man este inginer de profesie, căsătorit și tată a doi copii. În legislatura 1990-1992, Mircea Man a fost ales pe listele FSN și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia, Republica Italiană, Republica Populară Chineză, Republica Coreea și Mongolia. În legislatura 2000-2004, Mircea Man a fost deputat ales pe listele PD și membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Canada și Republica Bulgaria. În legislatura 2004-2008, Mircea Man a fost deputat pe listele PDL și membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turcia și Olanda. În legislatura 2012-2016, Mircea Man a fost deputat pe listele PDL și membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Venezuela, Regatul Spaniei, Republica Cuba, Republica Austria și Republica Turcia. Mircea Man a demisionat din Parlament pe data de 23 iunie 2008 și a fost înlocuit de către deputatul Radu Micle.

Sari la navigareSari la căutare

Reinhart Guib

* 1962: Reinhart Guib (n. 26 noiembrie 1962, Mediaș) este un teolog luteran din România, din 2010 episcop al Bisericii Evanghelice C.A. în România, cu sediul la Sibiu.

DEVENIREA PROFESIONALĂ

Între 1984-1989 a studiat teologia luterană la Sibiu. Practica pastorală a absolvit-o în comunitatea din Făgăraș. În anul 1990 a fost ales pastor al parohiei Ticușu Vechi.

În 1994 a fost ales pastor orășenesc al Mediașului, iar un an mai târziu, în 1995, a fost ales decan (protopop) al districtului luteran de Mediaș. Este tatăl a trei copii.

În anul 2002 a fost ales președinte al Asociației Gustav Adolf din România.^[1]

ALEGEREA ÎN FRUNTEA BISERICII EVANGHELICE C.A. DIN ROMÂNIA

După retragerea din funcție a episcopului Christoph Klein (ieșit în pensie la începutul lunii octombrie 2010)^[2] în data de 27 noiembrie 2010^[3] au avut loc alegerile pentru noul episcop, la care au candidat șapte teologi evanghelici pentru ocuparea scaunului rămas vacant.^[4]. În al cincilea tur de scrutin a fost ales Reinhart Guib. Conform art. 111 din Regulamentul Bisericii Evanghelice "episcopul este ales pe termen nelimitat, până la împlinirea vârstei de 70 de ani".^[5] Învestirea sa în funcție a avut loc în data de 12 decembrie 2010 în Catedrala Evanghelică din Sibiu.^[6]

Este astfel al 36-lea episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România și păstorește circa 13.200 de enoriași din 248 de parohii.

• 1968: Francisc Vaștag, în maghiară Vastag Ferenc, (n. 26 noiembrie 1968, Reșița, Caraș-Severin) este un sportiv maghiar din România, primul boxer român care a câștigat centura supremă în categoria sa. Victoria sa a stimulat boxul în România. Boxerul Adrian Diaconu a afirmat că îl consideră pe Vaștag ca pe un frate și mentor. Francisc Vaștag a început să practice boxul la CSM Reșița, fiind descoperit de antrenorul Vasile Bala. A concurat sub culorile cluburilor Metalul Bocșa, Dinamo București, "Selena" Bacău și "Freedom Star Farul" Constanța, obținând cinci titluri de campion național la categoria 71 kg, în 1989, 1990, 1991, 1992 și 1993.

  Boxer cu o aleasă ținută în ring, a realizat performanțe unice în concursurile internaționale oficiale încă din perioada junioratului. A fost campion european de juniori la Broendbey (1987) și mondial la Havana, în 1988. A câștigat 3 medalii de aur la Campionatele Mondiale de seniori: Moscova (1989), Tampere (1993) și Berlin (1996) și una de bronz la Sydney (1991). A fost dublu campion european, la Bursa (1993) și Vejle (1995). A ocupat locul I la Cupa Mondială de la Bangkok (1994), locul I la Jocurile Bunăvoinței de la Seattle (1990) și a fost de 7 ori câștigător al "Centurii de Aur" din București, câștigând și multe alte turnee interne și internaționale.

  Este considerat de specialiști cel mai bun boxer amator român, remarcându-se prin loviturile combinate în serie, directele și croșeele în viteză, care i-au adus multe victorii înainte de limită. În anul 2000, a fost numit pentru prima oară antrenor al lotului național de box, unde a activat până la sfârșitului anului 2002, pentru ca la începutul anului 2005 să fie readus la lot ca antrenor coordonator. Tot în anul 2000, i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului și i-a fost decernat Ordinul Național "Serviciul Credincios" în Grad de Cavaler. În noiembrie 2004 a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Box.

  

  Francisc Vaștag - foto: snipview.com

• 1971: Robert Cazanciuc (n. 26 noiembrie 1971, Ploiești, România) este un jurist român, om politic și fost ministru al justiției între 15 aprilie 2013 și 17 noiembrie 2015. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, apoi Institutul Național al Magistraturii. În 2009 a absolvit Masterul de Securitate judiciară al Universității "Lucian Blaga" din Sibiu. A urmat cursuri de formare și vizite de studiu în Franța, Germania și Statele Unite ale Americii. A fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria SAI, responsabil cu supravegherea urmăririi penale (1995 — 1998).
  În 1998 s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție unde a fost, timp de doi ani, procuror în cadrul Biroului pentru relația cu mass-media, iar în perioada 2000 — 2001 a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General.
  A fost director general și apoi subsecretar de stat în cadrul Corpului de control al primului-ministru (2001 — 2004).
  În 2005 a fost director general adjunct la Administrația Națională a Penitenciarelor, apoi, până în 2008, a fost procuror șef al Biroului pentru relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
  La data de 21 mai 2012, a fost numit secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, funcție pe care a mai deținut-o și în perioada 15 aprilie 2009 — 15 aprilie 2012. A fost ministru al justiției între 15 aprilie 2013 și 17 noiembrie 2015.
• 1971:Liliana Palihovici (n. 26 noiembrie 1971, în Horodiște, raionul Călărași) este o politiciană din Republica Moldova, începând cu 2010 până în 2017 deputat și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.
  Începând cu 2007 până în 2017 Liliana Palihovici a fost vicepreședinta Partidului Liberal Democrat din Moldova 

  Liliana Palihovici

  Liliana Palihovici (stânga) și Inese Lībiņa-Egnere în 2014

• 1978: Adelina Gavrilă (n. 26 noiembrie 1978, Brăila, România) este o triplusaltistă română.
  A fost medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Juniori din 1996. În 1998, a depășit pentru prima dată bariera celor 14 metri, cu o săritură de 14,53 metri. În 1999 și-a îmbunătățit performanța la 14,71 m.
  A câștigat medalia de bronz la Universiada din 1999, a terminat a douăsprezecea la Campionatul Mondial în Sală din 1999, a unsprezecea la Campionatul Mondial din 1999, a opta la Campionatul Mondial în Sală din 2001 și la Universiada din 2001. 2002 a fost un sezon mediocru, cu un record personal de 13,51 m.
  În anul următor și-a îmbunătățit recordul personal, sărind 14,75 metri în septembrie. A terminat a douăsprezecea la Campionatul Mondial în Sală din 2003, a noua la Campionatul Mondial din 2003, a șaptea la World Athletics Final din același an, tot a șaptea la Campionatul Mondial în Sală din 2004 și a cincisprezecea la Jocurile Olimpice din 2004. A terminat sezonul cu un rezultat maxim de 14,71 m.
  În anul 2005 a scăzut la 14,23 de metri, realizați în Hengelo în luna mai. Ea a terminat a cincea la Campionatul European în Sală, a șaptea la Campionatul European din 2006 și a cincea la Campionatul European în Sală. A concurat în Campionatele Mondiale din 2007, Campionatul Mondial în Sală din 2008 și la Jocurile Olimpice din 2008, fără a ajunge în finale.
  În ciuda faptului că nu a ajuns în finale internaționale în 2008, ea a stabilit cel mai bun rezultat personal în sală cu 14,78 de metri, rezultat obținut în februarie 2008, la București. Cel mai bun rezultat personal în exterior este de 14,75 metri, realizat în septembrie 2003, în Rieti, ceea ce o plasează pe locul al doilea între atleții români, în spatele Rodicăi Mateescu.
• 1980: George-Edward Dircă (n. 26 noiembrie 1980) este un senator român, ales în 2016. George Edward Dircă este licențiat în Drept la Universitatea Nicole Titulescu din București, cu specializări ulterioare în "Stiințe penale" și "Politici și Instituții Europene", obținând două diplome de master în cadrul aceleiași universități, Universitatea Nicole Titulescu din București.
  Ulterior, în perioada iulie-august 2005, a urmat cursul "Private International Law", la Hague Academy of International Law, Olanda.
• 1981: Adrian Ilie (n. 26 noiembrie, 1981 în Iași) este un fotbalist român, care a jucat la clubul de fotbal Politehnica Iași. El este un fundaș central care poate juca și pe posturile de mijlocaș defensiv sau fundaș stânga.
• 1981: Natasha Bedingfield, cântăreață britanică
• 1984: Ana Maria Brânză (nume de căsătorie Ana Maria Popescu; n. 26 noiembrie 1984, București) este o scrimeră română specializată pe spadă. A fost vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing, campioană olimpică pe echipe la ediție din 2016 de la Rio de Janeiro, de trei ori campioană mondială (2019 la individual și 2010 și 2011 pe echipe) și de șapte ori campioană europeană (2013 la individual și 2006, 2008, 2009, 2011, 2014 și 2015 pe echipe). A câștigat de-a lungul carierei 14 turnee de Cupa Mondială și a fost declarată cea mai bună spadasină din lume în sezoanele 2007–2008, 2008–2009, și 2012–13, egalând recordul deținut de franțuzoaica Laura Flessel-Colovic.  Brânză s-a născut în cartierul Rahova din București.^[1] Fiindcă era o fetiță băiețoasă, părinții ei s-au gândit să-și canalizeze energia în sport. La 10 ani, a încercat tenis de câmp, dar nu i-a plăcut.^[2] Apoi, fratele său mai mare, care juca fotbal la secția de juniori a CSA Steaua, a dus-o în sala de scrimă din Complexul Sportiv Ghencea.^[3] I-a plăcut imediat scrima și a început cariera la CSS Nr.3 Steaua cu antrenorul Radu Szilaghy. Floreta este arma tradițională de învățare, dar a ales spada pentru că era singura armă în toată sala cu mâner pentru stângaci.

  Brânză a devenit campioană a României după 7 luni de antrenamente.^[3] La Campionatul național a fost descoperită de Dan Podeanu, antrenorul lotului național de spadă. La 13 ani, Brânză a plecat de la părinții ei de acasă și a venit să se antreneze la Centrul Olimpic de spadă de la Craiova.^[4] A studiat la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, care, după aceea, a dat numele ei aleii care duce spre sala de scrimă.^[4] După bacalaureat, i-a fost oferită o bursă de către o universitate din America, dar a ales să rămână în România.^[5] În 2007, a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Craiova.^[6] În același an, a fost numită maestru emerit al sportului.

  Brânză a fost legitimată la CSA Steaua în cadrul secției de scrimă în 2001 cu gradul de sergent.^[7] A fost promovată la gradul de locotenent după studiile^[6] și deține actualmente gradul de maior.^[8]

  Brânză este ambasador al sportului universitar din cadrul Asociației Student Sport și Liga Sportului Universitar.^[9] Susține și AITA, un centru pentru copii autiști în București.^[10] În noiembrie 2013, a lansat campania Aleargă de ziua ta, care încurajează oamenii să-și sărbătorească ziua lor de naștere prin mișcare și colectarea de fonduri pentru o cauză caritabilă.^[11]

  S-a căsătorit pe 15 august 2015 cu poloistul și stelistul Pavel Popescu, al cărui nume îl va purta în competiții.

• 1984: Daniel Carpo (n. 26 noiembrie 1984 în Tulcea) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de închizător (nr.8). A crescut în Mahmudia, județul Tulcea. S-a apucat de rugby datorită unui prieten de familie, fost antrenor de rugby, care l-a trimis pe el la LPS „Nicolae Rotaru” din Constanta.^[1] După absolvirea, s-a alăturat lui RCJ Farul Constanța, unde a devenit căpitanul echipei. A fost numit cel mai bun jucător din campionatul în anii 2010 și 2011. În 2012 a plecat la RCM Timișoara,^[2] cu care a câștigat titlul național în 2012 și în 2013. La sfârșitul sezonului 2014-2015, a semnat cu clubul Coventry RFC, care evolueza în al treilea eșalon valoric englez.^[3][4]

  Și-a făcut debutul la echipa națională a României într-o partidă de Cupa Națiunilor IRB cu Italia A în iunie 2007. A participat la Cupa Mondială de Rugby din 2011 și cea din 2015. Până în octombrie 2015, a strâns 53 de selecții în națională și a marcat 45 de puncte, înscriind nouă eseuri.

• 1987: Kenneth Steffers, jurnalist și scriitor olandez
• 1988: Nicoleta Tudor (n. 26 noiembrie 1988, la Galați)^[2] este o handbalistă din România care joacă pentru SCM Craiova pe postul de intermediar stânga. În 2012^[1] și 2015^[3], handbalista a fost convocată și în lotul lărgit al echipei naționale a României.
• 1990: Danny Welbeck, fotbalist englez
• 1992: Mădălina Linguraru (n. 26 noiembrie 1992) este o practicantă a luptelor în sitl liber din România care a câștigat medalia de aur la Jocurile Francofoniei desfășurate la Nisa, Franța în anul 2013^[1] În anul 2017, Linguraru a câștigat medalia de bronz la categoria 48 kg și medalia de aur la categoria 50 kg în cadrul Jocurilor Francofoniei din Abidjan.