2. /26 NOIEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

B. Decese; Sărbători

Decese

• 399 - A decedat Papa Siricius. A fost primul papă care a purtat și titltul de “Pontifex Maximus” împreună cu cel de Papă, titlu care a fost folosit apoi regulat de succesorii săi. A fost sanctificat si este sărbătorit de catolici pe 26 Noiembrie.
• 1252: Blanche a Castiliei (în spaniolă Blanca de Castilla) (4 martie 1188 – 26 noiembrie 1252) a fost regină consoartă a Franței ca soție a regelui Ludovic al VIII-lea. A fost regentă de două ori în timpul domniei fiului ei, Ludovic al IX-lea. S-a născut la Palencia (Spania), în 1188, ca a treia fiică a regelui Alfonso al VIII-lea al Castiliei și a soției lui, Eleonora a Angliei.
  Prin Tratatul de la Le Goulet între Filip al II-lea al Franței și Ioan al Angliei, sora prințesei Blanche, Urraca, a fost logodită cu fiul cel mare a lui Filip, Ludovic. Familiarizată cu cele două surori, bunica lor, Eleanor de Aquitania, s-a gândit că personalitatea Blanchei s-ar potrivi mai bine rolului de regină a Franței. În primăvara anului 1200, Eleanor a traversat Munții Pirinei cu Blanche și a adus-o în Franța.^[1]
  La 22 mai 1200 tratatul a fost semnat iar căsătoria a fost celebrată a doua zi, la Port-Mort, pe malul drept al Senei. Căsătoria a fost consumată după câțiva ani și Blanche a născut primul ei copil în 1205. 

  Blanche a Castiliei

  Părinți Alfonso al VIII-lea al Castiliei Eleanor of England, Queen of Castile[*]  Frați și surori Henry I of Castile[*] Berengaria of Castile[*] Urraca of Castile[*] Eleanor of Castile I[*] Sancho de Castilla[*] Sancha de Castilla[*] Ferdinand of Castile[*] Mafalda de Castilla[*] Constanza de Castilla[*]  Căsătorită cu Ludovic al VIII-lea al Franței Copii Ludovic al IX-lea al Franței Robert I, Conte de Artois Alphonse, Conte de Toulouse și Poitiers Sfânta Isabela a Franței Carol I de Sicilia Blanche a Castiliei - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1504: Isabela I (Spaniola: Isabel I, Ysabel, Galiciana: Sabela I) (n. 22 aprilie 1451 - d. 26 noiembrie 1504) a fost Regina Castiliei și Leonului. Ea și soțul său Ferdinand al II-lea de Aragon au adus stabilitatea ambelor regate care au devenit bazele unificării Spaniei. Mai târziu, cei doi au pus bazele fundației pentru unificarea politică a Spaniei realizată de nepotul lor, Carol Quintul. Ea este cunoscută la nivel mondial după forma Latină a numelui său, Isabella. Papa Alexandru al VI-lea i-a numit pe Isabella si pe soțul ei Monarhi Catolici, deci este de multe ori cunoscută sub numele de Isabel la Católica (Isabela Catolica). 
  Isabela I a Castiliei (G.D. Olivieri, 1753), Madrid.
  Isabela s-a născut în Madrigal de las Altas Torres, pe 22 aprilie 1451.^[1] Fratele ei Alfonso s-a născut trei ani mai târziu. Când tatăl său, Ioan al II-lea, a murit în 1454, mult mai vârstnicul ei frate vitreg, Henric al IV-lea, a devenit rege. Îndată ce a urcat pe tron, el și-a sechestrat frații vitregi în Segovia și pe mama sa vitregă în Arévalo, în ceea ce era practic pentru familie un exil.
  Henric al IV-lea, al cărui mariaj cu Blanca de Navara a fost anulat înainte să aibă loc, s-a recăsătorit cu scopul de a avea urmași proprii. S-a căsătorit cu Ioana a Portugaliei. Soția sa a născut-o pe Ioana, numită și Juana la Beltraneja, prințesă de Castilia. Pe când Isabela avea aproximativ zece ani, a fost chemată împreună cu fratele ei la curte, pentru a putea fi mai bine supravegheați de către rege. În cadrul Adunării din Burgos nobilii l-au contestat pe rege; printre alte chestiuni implicate în dispută, ei au cerut ca Alfonso, fratele Isabelei, să fie numit moștenitor al tronului. Henric al IV-lea a fost de acord, punând condiția căsătoriei lui Alfonso cu fiica lui, Ioana. Dar, câteva zile mai târziu el s-a răzgândit.
  Nobilii, controlându-l pe fratele Isabelei, Alfonso, despre care pretindeau că ar fi adevăratul moștenitor, s-au înfruntat cu armata lui Henric în bătălia de la Olmedo, din 1467. Rezultatul a fost nedecis. Un an mai târziu, Alfonso a murit la doar paisprezece ani, și Isabela a devenit speranța nobililor rebeli. Ea însă nu le-a acceptat pretențiile, susținându-l în schimb pe Henric al IV-lea ca rege, iar acesta, în schimb, a recunoscut-o ca moștenitoare legitimă, prin Tratatul de los Toros de Guisando, în detrimentul Ioanei, a cărei paternitate nu era clară. În 1475, Ioana s-a căsătorit cu unchiul ei, regele Portugaliei, dar căsătoria lor a fost anulată de papă din cauza relației de rudenie. Henric a încercat să o căsătorească pe Isabela cu oameni folositori lui, dar ea a refuzat toate propunerile. Ea l-a ales pe Ferdinand, moștenitorul tronului Aragonului. S-au căsătorit în Valladolid, pe 19 octombrie 1469. La vârsta de trei ani Isabela a fost logoditǎ cu Ferdinand, fiul lui Ioan al II-lea de Aragon (a cǎrui familie a fost o ramurǎ a Casei de Trastámara).
  Cu toate acestea, Henry a rupt acest acord 6 ani mai târziu și astfel ea s-a putut cǎsǎtori cu Charles al IV-lea de Navarra, alt fiu al lui Ioan al II-lea de Aragon. Aceastǎ cǎsǎtorie nu a funcționat din cauza refuzului lui Ioan. În februarie 1464, Henry i-a oferit regelui Edward al IV-lea al Angliei cǎsǎtoria cu Isabela, ofertǎ pe care acesta a refuzat-o.^[2] Alte încercări au fost ca Isabela să se cǎsǎtoreascǎ cu Alfonso al V-lea al Portugaliei. În 1464, Henry a reușit sǎ-i apropie pe Alfonso și pe Isabela în Royal Monastery of Santa Maria de Guadalupe, dar ea l-a refuzat din cauza diferenței atât de mare de vârsta dintre ei (19 ani). La vârsta de 16 ani Isabela s-a logodit cu Pedro Giron, Maestru de Calatrava și fratele al favoritului regelui, Don Juan Pacheco. Din cauza influenței lui Juan asupra regelui, acest mariaj a fost acordat, însă Isabela ar fi fǎcut o pledoarie către Dumnezeu, că aceastǎ căsătorie cu bărbatul de 43 de ani nu ar putea funcționa. Don Pedro a murit din pricina unei apendicite neașteptate în drum spre întâlnirea cu iubita sa. Regele, mai târziu, a încercat încǎ o datǎ sǎ o cǎsǎtoreascǎ cu Alfonso al V-lea al Portugaliei, ca parte a unui plan în care fiica lui, Juana s-a cǎsǎtorit cu fiul lui Alfonso, Ioan al II-lea și astfel, dupǎ moartea bǎtrânului rege, Ioan și Juana ar fi putut moșteni Portuglia și Castilia. Dar Isabela a refuzat.
  Dupǎ aceste încercǎri eșuate, Henric al IV-lea a încercat sǎ o cǎsǎtoreascǎ pe Isabela cu Louis al IX-lea, fratele Ducelui Charles de Berry. Între timp, Ioan al II-lea de Aragon a negociat în secret cu Isabela o nuntǎ cu fiul sǎu, Ferdinand. Isabela a simțit cǎ acesta era alesul inimii sale, dar era o problemǎ: bunicii Isabelei și ai lui Ferdinand erau frați, asa cǎ a fost nevoie de o dispensǎ papalǎ. Papei i-a fost fricǎ sǎ o acorde din teama de a nu aduce ostilitǎți asupra Romei (Bisericii catolice) dinspre regatele Castiliei, Portugaliei și Franței, toate acestea având un interes în aceastǎ chestiune.
  Isabela nu era de acord sǎ se cǎsǎtoreascǎ fǎrǎ ca dispensa papalǎ sǎ-i fie acordatǎ. Cu ajutorul lui Rodrigo Borgia (mai târziu Alexandru al IV-lea) Isabela și Ferdinand au fost prezentați cu o supusǎ dispensǎ papalǎ acordatǎ de Pius al II-lea în favoarea lor și Isabela a acceptat cǎsǎtoria. Ea a reușit sǎ scape de instanțǎ cu scuza de a merge la mormântul fratelui său în Avila. Ferdinand, de cealaltǎ parte, a trecut Castilia în secret deghizat ca un comerciant. În final, pe 19 octombrie 1469, ei s-au cǎsǎtorit în Palacio de los Vivero în orașul Valladolid. Când Henric al IV-lea a murit, pe 10 decembrie 1474, Isabela a reacționat rapid. A ordonat să fie încoronată regină a Castiliei la Segovia, doar trei zile mai târziu. În timp ce ea și Ferdinand începeau să reorganizeze Curtea regală, Alfonso al V-lea al Portugaliei a trecut granița, declarând-o pe Juana la Beltraneja moștenitoare legitimă. Astfel a început Războiul Castilian de Succesiune. Ferdinand i-a învins pe invadatori în Bătălia de la Toro, în 1476, și problema succesiunii a fost rezolvată. Alt obiectiv al lui Ferdinand și Isabelei a fost subjugarea orașelor, cetăților și punctelor strategice care se dovediseră rebele. În 1479 a murit tatăl lui Ferdinand, astfel încât el a devenit conducător al Aragonului. În 1480, cuplul a organizat Curtea de la Toledo, unde, sub supraveghere, cinci consilii regale și 34 reprezentativi civili au elaborat un cod de legi și edicte care avea să stea la baza viitoarei Spanii. Se stabilea centralizarea puterii și se începea revigorarea economiei și justiției din teritoriile controlate. Ca parte al acestui cod, și cu scopul de a uniformiza religios regatele, Ferdinand și Isabela i-au solicitat Papei Sextus al IV-lea să autorizeze Inchiziția. În 1483, Tomás de Torquemada a devenit primul Inchizitor General. 1492 a fost un an important pentru Isabela: a avut loc cucerirea Granadei, deci finalizarea Reconquistei, încrederea acordată lui Columb a dat roade, și a luat decizia de a-i expulza pe evrei. Regatul Granadei era dominat de dinastia Nasrid. Protejat de bariere naturale și orașe fortificate, rezistase cel mai mult procesului de reconquista. Cu toate acestea, în acea perioadă, spre deosebire de conducerea determinată a regilor catolici, conducătorii Granadei se împărțiseră în tabere care își disputau puterea. Cucerirea Granadei a durat 10 ani, încheindu-se în 1492.
  

  Capitularea Granadei de F. Padilla: Boabdil se prezintă înaintea lui Ferdinand şi a Isabelei.
  Când spaniolii l-au capturat pe Boabdil (sultanul Granadei) - l-au eliberat apoi, în schimbul unei recompense, pentru a se putea întoarce la Granada și a-și continua domnia. Monarhii spanioli au recrutat soldați din multe țări europene și și-au îmbunătățit artileria cu cele mai bune tunuri. Au organizat cucerirea sistematică a regatului, teritoriu cu teritoriu. Isabela obișnuia să-și încurajeze supușii și soldații rugându-se în mijlocul, sau în apropierea, câmpului de luptă, pentru ca voința lui Dumnezeu să fie împlinită. În 1485 au asediat Ronda, care a capitulat după lungi bombardamente. În anul următor au capturat Loja, și din nou Boabdil a fost capturat și apoi eliberat. Un an mai târziu, odată cu cădere Malagăi, partea vestică a regatului musulman căzuse deja în mâinile spaniolilor. Partea estică a căzut după cucerirea Bazăi în 1489. Asediul Granadei a început în primăvara lui 1491. După ce campamentul spaniol a fost distrus de un foc accidental, a fost reconstruit din piatră, în forma unei cruci și vopsit în alb, și redenumit Santa Fe („Sfânta Speranță”). La sfârșitul anului, Boabdil a capitulat. Pe 2 ianuarie 1492, Isabela și Ferdinand au primit cheile orașului, și principala lui moschee a fost transformată în biserică. Tratatul de la Granada, semnat mai târziu în acel an, trebuia să asigure drepturi religioase credincioșilor musulmani - dar nu avea să dureze. 
  Columb înaintea Isabelei şi a lui Ferdinand.
  Regina Isabela a respins de trei ori planul lui Cristofor Columb de a ajunge în Indii prin vest. Condițiile puse de acesta (să fie numit amiral; să fie numit guvernator în teritoriile descoperite de el, și postul să devină ereditar; zece la sută din profituri) au fost acceptate. Expediția a început pe 3 august și s-a terminat pe 12 octombrie. Columb s-a întors în anul următor, prezentându-și descoperirile monarhilor spanioli, aducând aur și nativi ai insulelor descoperite, și fiind primit ca un erou. Spania a intrat într-o epocă de aur a explorării și colonizării. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, Isabela și Ferdinand au împărțit pământul din afara Europei cu regele Ioan al II-lea al Portugaliei.
  Isabela a încercat să-i protejeze pe aborigenii americani de abuzurile colonizatorilor. În 1503, a creat Secretariatul de Afaceri Indiene, care avea să devină Consiliul Suprem al Indiilor. Odată cu întărirea Inchiziției Romano-Catolice în Spania, și cu numirea călugărului dominican Tomás de Torquemada în funcția de Inchizitor General, regii catolici au instaurat o politică de „curățire religioasă”. Deși Isabela s-a opus măsurilor drastice luate împotriva evreilor pe considerente economice, Torquemada a reușit să-l convingă pe Ferdinand. Pe 31 martie 1492, a fost emis Decretul de la Alhambra privind expulzarea evreilor, care aveau la dispoziție patru luni (31 martie-31 iulie) ca să plece definitiv, cu interdicția de a-și lua cu sine bunurile imobile, precum și aurul și argintul. În caz contrar, erau condamnați la moarte, și toate bunurile lor erau confiscate. Aproximativ 200.000 de oameni au părăsit atunci Spania. O parte dintre evrei au ales să se convertească, dar aceia au devenit apoi ținta predilectă a persecuțiilor Inchiziției spaniole. Inițial musulmanilor din Granada li s-a promis libertate religioasă, dar în scurt timp presiunea pentru a se converti la catolicism a crescut, și până la urmă o politică de expulzare sau convertire a fost instaurată în 1502. Isabela a primit împreună cu soțul său titlul de Reyes Católicos din partea Papei Alexandru al VI-lea, papă al cărui secularism Isabela nu îl aproba. Pe lângă unificarea fizică a Spaniei, Ferdinand și Isabela au încercat să unifice religios regatul, prin intermediul romano-catolicismului. Inchiziția a fost instituționalizată ca parte a acestui proces. După o revoltă din 1499, Tratatul de la Granada a fost anulat, și în 1502 musulmanii au fost obligați să se convertească sau să plece din regat. Confesorul Isabelei, Cisneros, a fost numit arhiepiscop de Toledo. Acesta a jucat un rol important în programul de reabilitare a instituțiilor religioase din Spania, punând bazele viitoarei Contrareforme. În calitate de Cancelar, puterea lui a sporit treptat.
  

  Testamentul reginei Isabela, de E.Rosales. La stânga: Ioana şi Ferdinand; la dreapta: Cardinalul Cisneros.
  Isabela și Ferdinand creaseră un imperiu, iar în ultimii ani ai domniei lor s-au văzut presionați de chestiuni de administrare și politică; erau preocupați de succesiune, astfel încât au încercat să lege coroana spaniolă de alte case regale din Europa. Din punct de vedere politic, asta se poate vedea din încercări de eliminare a influenței franceze, și de a uni întreaga Peninsulă Iberică. Până la începutul lui 1497 părea că toate piesele se potriveau: Juan, prinț de Asturia, moștenitorul tronului, s-a căsătorit cu Margareta de Austria, stabilind o legătură cu habsburgii. Fiica cea mare, Infanta Isabela, s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei, iar Infanta Ioana s-a căsătorit cu alt prinț habsburg, Filip de Burgundia. Cu toate acestea, planurile Isabelei pentru copiii ei nu au dat roade. Juan a murit la scurt timp după ce s-a căsătorit; Isabela a murit la naștere și fiul ei Miguel (Mihai) a murit la vârsta de doi ani. Titlurile reginei Isabela au revenit fiicei sale Ioana cea Nebună, a cărui mariaj cu Filip cel Frumos a fost unul problematic. Isabela a murit în 1504 la Medina del Campo, înainte ca Filip și Ferdinand să devină inamici.
  Isabela este înmormântată în Granada, în Capilla Real, care a fost construit de nepotul ei, Carol Quintul, alături de soțul ei Ferdinand, fiica sa Ioana și soțul Ioanei, Filip; precum și alături de nepotul ei Mihai. Muzeul de lângă Capilla Real îi găzduiește coroana și sceptrul. Isabella avea tenul alb, ochii albaștri și culoarea părului între blond-roșcat și castaniu; toate acestea erau tipice membrilor familiei Trastamara descendenți ai lui Peter I al Castiliei. Fiicele ei Joanna și Caterina se spunea că seamăna cu ea cel mai mult. Isabella a dus o viața austeră , temperată și spiritul său religios a influențat-o cel mai mult pe parcursul vieții. În ciuda ostilității sale împotriva musulmanilor în Andaluzia și mai apoi în Spania și Portugalia Isabella și-a dezvoltat o pasiune pentru decorul și stilul arhitectonic musulman. Despre ea contemporanii spuneau:
  Fernandez de Oviedo: „Să o vezi pe ea vorbind era divin.”
  Andres Bernaldez: „A fost o femeie strașnică, foarte puternică, foarte prudentă, deșteaptă, foarte onestă, castă, devotată, discretă, de încredere, curată, pură. Toate astea se socoteau la excelența foarte catolicei și fericitei regine, tot timpul demnă de laudă.”
  Hernando de Pulgar : „ O femeie foarte bună: exemplu al bunătății și meritoriului... nimic incomplet nu a fost vreodată văzut în personalitatea ei... lucrările ei nu erau niciodată prost făcute iar lucrările ei nu erau niciodată lucrări sărace.” ; „Ea era foarte moderată în mișcările și emoțiile pe care le exprima... autocontrolul o ajuta să disimuleze durerea muncii ei.”; Foarte castă , plină de onestitate ...”
  Ferdinand, în testamentul lui declara că „ea era exemplară în toate actele de virtute și în frica de Dumnezeu”.
  Fray Francisco Jimenes de Cisneros duhovnicul ei spunea : „Puritatea inimii ei, marea ei inimă și bogăția sufletului ei .” Isabella și Ferdinand au avut șase copii, patru fiice și doi fii:
  Isabella ( 1470-1498) căsătorită prima dată cu Alfonso Prinț al Portugaliei, fără copii. Căsătorită a doua oară cu Manuel I al Portugaliei, cei doi au avut copii. John (1478-1497) Print de Asturia. Căsătorit cu Arhiducesa Margaret de Austria, fără copii. Joanna ( 1479-1555) Regina Castiliei căsătorită cu Filip cel Chipeș, au avut mai mulți copii. Maria (1482-1517) căsătorită cu Manuel I al Portugaliei, văduvul surorii ei, au avut copii. Caterine ( 1485- 1536) căsătorită prima dată cu Arthur, Prinț al Țării Galilor, fără copii. Căsătorită cu fratele lui mai tânăr, Henry al VIII-lea al Angliei și a fost mama lui Mary I a Angliei. Peter ( 1488-1490), a murit tânăr . Isabela și Ferdinand au pus bazele unei co-regențe foarte eficiente, în care cei doi aveau puteri egale. Au folosit un contract prenupțial pentru a stabili toate condițiile înțelegerii. De-a lungul domniei lor s-au susținut reciproc, conform devizei Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando („Au aceeași valoare Isabela și Ferdinand”). Pe lângă faptul că l-a sponsorizat pe Cristofor Columb, Isabela a fost de asemenea principalul sponsor al lui Gonzalo Fernández de Córdoba, cel mai mare geniu și inovator militar al epocii. Realizările celor doi regi catolici sunt remarcabile - au unit Spania, puterea coroanei a devenit centralizată, Reconquista a fost dusă la bun sfârșit, au pus bazele unui mecanism militar care avea să domine secolul următor, au definitivat un cadru legislativ, au reformat Biserica. Chiar și fără să beneficieze de descoperirea Americii, Spania ar fi devenit o putere în Europa. Dar descoperirea lui Columb i-a permis Spaniei să devină prima putere mondială (colonială) din epoca modernă.
  Isabela I

  Părinți Ioan al II-lea al Castiliei Anabel[*]  Frați și surori Catherine[*] Eleanor[*] Henric al IV-lea al Castiliei Alfonso[*]  Căsătorită cu Ferdinand al II-lea de Aragon Copii Isabela de Asturia Juan, Prinț de Asturia Ioana de Castilia Maria de Aragon Caterina de Aragon

• 1855 - A murit poetul polonez Adam Mickiewicz, luptător pentru independența și reîntregirea patriei sale, unul dintre cei mai mari poeti romantici polonezi din secolul XIX; (n. 24.12.1798).

  

  Mickiewicz, de Walenty Wańkowicz (1828) – foto: ro.wikipedia.org

  Adam Bernard Mickiewicz (n. 24 decembrie 1798, Zaosie – d. 26 noiembrie 1855, Istanbul), poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. Este considerat unul dintre cei mai buni poeți romantici polonezi din secolul al XIX-lea, alături de Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki și Cyprian Kamil Norwid.

• 1871: Prințul Gaetano Maria Federico de Bourbon-Două Sicilii, Conte de Girgenti^[1][2] (italiană Gaetano Maria Federico, Principe di Borbone delle Due Sicilie, Conte di Girgenti^[1][2]) (n. 12 ianuarie 1846 - d. 26 noiembrie 1871) a fost al șaptelea copil al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și al soției sale, Maria Theresa de Austria.^[1][2] Gaetan a fost membru al Casei de Bourbon-Două Sicilii și soț al Isabelei de Asturia. Prin căsătorie, Gaetan a devenit infante al Spaniei. 

  Prințul Gaetan

  Conte de Girgenti

  Părinți Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Maria Tereza de Austria  Frați și surori Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii Maria Luisa Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prince Louis, Count of Trani[*] Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Januarius, Count of Caltagirone[*] Pasquale Prințul Alfonso, Conte de Caserta  Căsătorit cu Isabela, Prințesă de Asturia

• 1878: Dimitrie Cozadini (n. 1823, Iași; d. 26 noiembrie 1878, Menton, Franța) a fost un politician și ministru al justiției român.
• 1885: Thomas Andrews (n. 19 decembrie 1813 la Belfast, Regatul Unit –d. 26 noiembrie 1885 la Belfast), a fost un medic, chimist și fizician irlandez autor a importante lucrări privind tranzițiile de fază între gaze și lichide.
  Thomas Andrews a obținut primele rezultate deosebit de interesante din punct de vedere cantitativ cu privire la lichefierea gazelor. El a reușit să lichefieze dioxidul de carbon, măsurând, pe parcursul lichefierii, dependența presiunii din incinta în care se află acesta în funcție de volum, în condiții izoterme. 

  Thomas Andrews

• 1894: Pafnuti Lvovici Cebîșev (în rusă Пафну́тий Льво́вич Чебышёв) (n. 16 mai 1821, d. 26 noiembrie 1894)^[11] a fost un matematician rus, cu contribuții în domeniul probabilităților, statisticii și teoriei numerelor. Cel mai strălucit reprezentant al școlii matematice din Petersburg, este considerat, după Nicolai Ivanovici Lobacevski, ca fiind cel mai mare matematician rus. S-a născut într-un sat de lângă Borovsk, regiunea Kaluga. În 1832 familia sa se mută lângă Moscova. Mama sa și o verișoară cultă au jucat cel mai important rol în formarea viitorului matematician.
  A studiat la Universitatea din Moscova, unde s-a remarcat ca student eminent.
  A fost profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, care i-a acordat titlul de doctor pe baza lucrării "Teoria sravnenii" (în rusă Теория сравнений, Teoria congruențelor, 1849).
  A fost membru al Academiilor de Științe din Sankt Petersburg, Berlin și Paris, precum și al Royal Society din Londra.
  Ca profesor, Cebîșev era ordonat, punctual, pedant și îngrijit. A dus o viață cumpătată, aparent monotonă, dar plină de rezultate în cele mai diferite domenii ale matematicii. 

  Pafnuti Lvovici Cebîșev

• 1912: Marie Luise Alexandrine Karoline (n. 17 noiembrie 1845,^[1] Sigmaringen, Germania – d. 26 noiembrie 1912,^[1] Bruxelles, Belgia) a fost prințesă Hohenzollern-Sigmaringen și mama regelui Albert I al Belgiei. Marie Luise a fost fiica Prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei și al Prințesei Josephine de Baden. A fost sora regelui Carol I al României și mătușa regelui Ferdinand al României.
  La 25 aprilie 1867, la Berlin s-a căsătorit cu Prințul Filip, Conte de Flandra, al doilea fiu al regelui Leopold I al Belgiei și al Louisei-Marie de Orléans. 

  Marie de Hohenzollern-Sigmaringen

  Contesă de Flandra

  Părinți Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen Prințesa Josephine de Baden  Frați și surori Stephanie de Hohenzollern-Sigmaringen Anton de Hohenzollern-Sigmaringen Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen Carol I al României Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen  Căsătorită cu Prințul Filip, Conte de Flandra Copii Prințul Baudouin Prințesa Henriette, Ducesă de Vendôme și Alençon Prințesa Josephine Marie Prințesa Josephine Caroline Albert I al Belgiei

• 1934: Mihail Serhiovici Hrușevski (ucraineană Михайло Сергійович Грушевський; Chełm, 29 septembrie [S.V. 17 septembrie] 1866 – Kislovodsk, 26 noiembrie 1934) a fost un academician, politician și istoric ucrainean, una dintre cele mai importante persoane din timpul renașterii Ucrainei de la începutul secolului al XX-lea. A decedat în circumstanțe necunoscute în 1934. 

  Mihailo Hrușevski

  Căsătorit cu Mariya Hryshevska[*] (din 26 mai 1896)  Copii Kateryna Hrushevska[*]

  
  
• Sari la navigareSari la căutare

  Victor Iamandi
  Victor Iamandi
  Date personale
  Născut	15 februarie 1891[1]  Cotnari, Cotnari, Iași, România
  Decedat	26 noiembrie 1940 (49 de ani)[1]  Jilava[*], Jilava, Ilfov, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	politician
  Membru al Camerei Deputaților a României
  Partid politic	PNL
  Modifică date / text

  1940: Victor Iamandi (n. 15 februarie 1891, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași - d. 26 noiembrie 1940, Închisoarea Jilava) a fost un om politic român din perioada interbelică.

  BIOGRAFIE

  Familie

  Părinții săi au fost Ion (1868-1936) și Lucreția Iamandi. În anul 1895, tatăl său se stabilește în satul Munteni (comuna Belcești) și Iamandi își petrece copilăria pe meleagurile comunei Belcești, iar apoi își face studiile la Iași.

  Viață politică

  Intră în viața politică, este ales deputat din partea Partidului Liberal și devine Ministru de Justiție. A fost arestat și ucis la penitenciarul Jilava, în cadrul masacrului comis de Garda de Fier.

• 1947: Ernie Adams (18 iunie 1885 – 26 noiembrie 1947) a fost un actor american de film. A apărut în peste 400 de filme în peerioada 1919 - 1948. S-a născut în San Francisco, California și a decedat la Hollywood, California. Filmografie: 
• Pals in Paradise (1926)
• Jewels of Desire (1927)
• Melting Millions (1927)
• What a Night! (1928)
• The Galloping Ghost (1931)
• Night Beat (1931)
• The Hurricane Express (1932)
• The Shadow of the Eagle (1932)
• The Miracle Rider (1935)
• The Purple Vigilantes (1938)
• The Man with Nine Lives (1940)
• Cactus Makes Perfect (1942)
• The Lone Prairie (1942)
• Phony Express (1943)
• Murder, My Sweet (1944)
• Son of Zorro (1947) 

  Ernie Adams

  * 1956 - A decedat Constantin C. Popovici, astronom şi matematician, membru de onoare al Academiei Române.  (n.12/24.03.1878)
  

  Constantin C. Popovici - foto: ro.wikipedia.org

  Constantin C. Popovici (n. 12/24 martie 1878, Iași – d. 26 noiembrie 1956, București), matematician și astronom român, membru de onoare al Academiei Române. A înfiinţat la Iaşi Observatorul Astronomic (1913) şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943).

• 1957: Aleksei Remizov, scriitor rus (n. 1957)

Sari la navigareSari la căutare

Lili Poór
Date personale
Născută	15 aprilie 1886[1]
Decedată	26 noiembrie 1962 (76 de ani)  Cluj, Republica Populară Română
Înmormântată	Cimitirul Hajongard din Cluj
Căsătorită cu	Jenő Janovics
Cetățenie	Ungaria  România
Ocupație	actriță
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mormântul lui Lili Poór și al soțului ei, Jenő Janovics în Cimitirul Hajongard din Cluj

* 1962: Lili Poór (n. 15 aprilie 1886, Mariancs – d. 26 noiembrie 1962, Cluj) a fost o actriță maghiară și profesoară universitară, membră a Teatrului Național din Cluj, figură emblematică a dramaturgiei de limba maghiară din România și un pionier al cinematografiei. Între anii 1910 și 1945 a fost căsătorită cu regizorul Jenő Janovics (1872–1945).

PRINCIPALELE ROLURI INTERPRETATE

• Olga în Bizánc [Bizanț] de Ferenc Herczeg
• Ledér în Csongor és Tünde de Mihály Vörösmarty
• Gauthier Margit în A kaméliás hölgy [Dama cu cameliile] de Alexandre Dumas
• Vilma în A farkas [Lupul] de Ferenc Molnár
• Mima în Vörös malom [Moara roșie] de Ferenc Molnár
• Ophelia în Hamlet, dán királyfi [Hamlet, prințul Danemarcei] de William Shakespeare
• Lady Anna, Margit királynő în III. Richárd [Richard al III-lea] de William Shakespeare
• Júlia în Rómeó és Júlia [Romeo și Julieta] de William Shakespeare
• Melinda, Gertrudis în Bánk bán [Banul Bánk] de József Katona
• Anna Karenina în piesa omonimă de Lev Tolstoi
• Éva în Az ember tragédiája [Tragedia omului] de Imre Madách
• Vassza Zseleznova (Maxim Gorki)
• Athália în A kőszívű ember fiai [Fii omului cu inima de piatră; titlul traducerii în limba română fiind:Familia Baradlay] de Mór Jókai
• Hattyú în A hattyú (Lebăda) de Ferenc Molnár
• Kata în A makrancos hölgy [Femeia îndărătnică] de William Shakespeare
• Tündérkirálynő în Szentivánéji álom [Visul unei nopți de vară] de William Shakespeare
• Lady Anna în III. Richárd de William Shakespeare

ROLURI ÎN FILME, SELECTIV

• Jó éjt, Muki! [Noapte bună, Muki], 1915
• A vén bakancsos és fia, a huszár, 1917
• Mire megvénülünk, 1917
• Din grozăviile lumii, 1920
• Mama lui Imre Madách în Madách. Egy ember tragédiája [Madách. Tragedia unui om], 1949

• 1963: Gheorghe Băgulescu^[1][2] (n. 1 noiembrie 1886, Flămânda, România - d. 26 noiembrie 1963, Nisa, Franța) ^[3] a fost un general român, scriitor și colecționar de artă. După ce a luptat în Primul Război Mondial în Batalionul de vânători de munte, cpt. Băgulescu Gheorghe a fost decorat cu cel mai înalt ordin militar român „Ordinul Mihai Viteazul”, alături de alți 14 militari ai unității.^[4]
  În 1926 s-a căsătorit la București cu Elena Dimitriu, de naționalitate franceză.
  A fost numit atașat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935-1939) și ambasador al României în Japonia, Manchuko și China (1941-1945).
  A fost înaintat la gradul de general de brigadă în trupele de munte pe 14 septembrie 1940 „ca un exemplu al îndeplinirii datoriei și tăriei de caracter”.^[5] La 28 februarie 1941 a fost numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Tokio.^[6]
  Recuperat de americani în 1946, emigrează mai târziu în sudul Franței, de unde va sprijini material CNR și pe generalul Nicolae Rădescu.
  A fost un opozant al lui Alexandru Marghiloman (În urma publicării textului tratatului de pace semnat la încheierea Primului Război Mondial, "în numele conștiinței națonale", Băgulescu a lipit pe zidurile Iașilor un manifest violent la adresa lui Marghiloman și a "presei mercenare, puse în slujba inamicului", în care îl amența pe Marghiloman că "trebuie să existe pe undeva un suflet curat, un revolver încărcat sau o grenadă". A fost dat în judecată și achitat.), al lui Carol al II-lea al României și al lui Ion Antonescu, căruia i-a refuzat propunerea de a prelua portofoliul Ministerului de Interne. Se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua șefia statului, după abdicarea regelui în 1940.^[7]
  În 1943, la ordinul lui Hitler, s-a organizat de către Gestapo un atentat la viața lui Gheorghe Băgulescu. Scăpat cu viață, a fost ajutat de diplomați elvețieni și a reușit să fugă în S.U.A., de unde a plecat în Franța și s-a stabilit la Nisa, pe Coasta de Azur. În 1950 l-a cunoscut pe primarul localității Menton și a lăsat colecția sa de artă orientală acestei localități, ^[3]La Muzeul Carnoles des Beaux-Arts din Menton, se află la ora actuală 683 de stampe și 56 de kakemono-uri. În semn de recunoștință, a primit titlul de „Cetățean de onoare al orașului Nisa”.
  Colonelului Gheorghe Băgulescu, atașat militar al României în Japonia, i-a fost decernat de către Împăratul Japoniei Ordinul „Tezaurul Sacru clasa a III-a “ în anul 1939, după apariția cărții Suflet japonez. ^[8]
  În 1973, Ministerul Culturii din România a achiziționat pentru Muzeul Național de Artă al României o bogată colecție de artă chino-japoneză, care făcea parte din succesiunea generalului Gheorghe Băgulescu. ^[9]
  A fost membru al Societății Scriitorilor Români. Scrieri: 
• Rânduri de la Frontieră - Locotenent G.Băgulescu, Tipografia Georgescu, Craiova Str. Știrbei-Voda nr.35
• Zile de Energie . Impresii și povestiri de pe front 1916-1917. (Ed.II-a. Căpitanul G. Băgulescu Regimentul "Vânători de munte".) Institutul de arte grafice C.Sfetea. București - 1919. ^[11]
• Zile Triste, cu prefață de autor, Capitanul G: Băgulescu, cu o scrisoare de Nicolae Iorga, Editura Tipografiei "Lupta", N. Stroilă, Calea Victoriei 113, 1919
• Antiquitas rediviva (roman istoric), Craiova, 1926
• Suflet japonez, roman în trei volume, carte scrisă de Băgulescu în Japonia, în perioada cât era atașat militar, la Tokyo, la sfârșitul anilor ‘30.^[12][13] Cartea a apărut inițial în limbile franceză și engleză, sub titlul Yamato Damashii, fiind apoi tradusă în română (1939) și în japoneză (1943). ^[14] Trilogia este bazată pe legenda celor patruzeci și șapte de ronini.^[15]
• „Noua religie”, în două volume, cu conținut filosofic și religios panteist, pe care a scris-o în anul 1942 și a tipărit-o apoi la Paris, 5 ani mai târziu în 1947, Ediția Vitiano.
• Race de vipères; la vérité devant Dieu et devant les hommes, Éditions M.B., Paris 1950 

  General maior Gheorghe Băgulescu

• 1963 - A încetat din viaţă, în California, renumita soprană de coloratură italiana Amelita Galli-Curci; (n. 18 noiembrie 1882).

• 1968 - A murit scriitorul german de origine evreiasca Arnold Zweig; (n. 10 noiembrie 1887).

  

  Arnold Zweig - foto: ro.wikipedia.org

  Arnold Zweig (n. 10 noiembrie 1887, Glogau, Silezia, azi în Polonia, d. 26 noiembrie 1968, Berlinul de Est), scriitor și militant pacifist german de origine evreiască . După venirea nazistilor la putere emigrează în Cehoslovacia , iar mai apoi în Elvetia. În 1948 a revenit în Germania , stabilindu-se în zona sovietica de ocupație. Între 1950 și 1953 a fost președinte al Academiei de Arte din RDG.

• 1970 - A încetat din viaţă Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), poet şi critic literar; (n. 23 mai 1902).

  

  Vladimir Streinu - foto: ro.wikipedia.org

  Vladimir Streinu (n. 23 mai 1902, Teiu – d. 26 noiembrie 1970, București) a fost un autor, critic literar, deputat, estetician, istoric literar, pedagog, scriitor român.

• 1981 - A murit Max Euwe, mare maestru olandez de şah; (n.20.05.1901).

  

  Machgielis (Max) Euwe - foto: en.wikipedia.org

  Machgielis (Max) Euwe (n. 20 mai 1901 — d. 26 noiembrie 1981), mare maestru internațional olandez de șah și fost campion mondial (1935-1937).

• 1987: Costache Ioanid (n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord - d. 26 noiembrie 1987^[1]) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate.^[2]
  Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare. Date biografice: 
• 1912 Decembrie, 3 - se naște Costache Ioanid, al patrulea fiu al lui Titus si al Ecaterinei, la Comăndărești, în Bucovina de Nord.
• 1923 - Începe să studieze la Liceul Internat din Iași.
• 1929 - 1934. Studiază la Academia de Artă Dramatică pe care o absolvă cu notă maximă. Deschide prima expoziție de sculptură caricaturală. Lucrează în lut pictat, în culori de ulei, sticlă, ceară, hârtie, lemn.
• Între 1934 și 1952 deschide șapte expoziții de acest gen la Iași, și mai apoi la București.
• 1938 - se muta în capitală. Realizează “Balet nepolitic”, celebru în epocă. La una din reprezentații participă MS regele Carol al II-lea.
• 1939 - se căsătorește cu Elena Ștefănescu din Iași.
• 1940 - Citind Biblia pe o bancă, în parc, este observat de Mihai și Sabina Wurmbrand care îl invită la Biserica Lutherană păstorită de Richard Wurmbrand. Începe studiul aprofundat al Bibliei și scrie primele poezii creștine.
• 1941 - 1944. Este încadrat cartograf la Marele Stat Major.
• 1958 - 1961. Își câștigă existența din picturi. Frecventează serviciile divine ale Bisericii Penticostale din Calea Moșilor. Scrierile sale circulă ilegal prin toată țara. Refuză să scrie în slujba propagandei comuniste.
• 1961 - 1966. Lucrează ca desenator tehnic la IPROMET.
• 1963 - Se află sub stare de arest la Malmaison. Este anchetat pe tot parcursul anului.
• 1966 - Frecventează Biserica Lutherană. Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți creștini alături de Traian Dorz și alții.
• 1981 - Moartea soției sale, Elena.
• 1981 - Emigrează în SUA. Îi apare primul volum de versuri, “Taine”.
• 1987 - Noiembrie, de ziua Recunoștinței (Thanksgiving) trece la odihnă.

Costache Ioanid

• 2013 - A decedat Temistocle Popa, compozitor român (n. 1921)

  

  Temistocle Popa - foto: ro.wikipedia.org

  Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa, n. 27 iunie 1921, Galaţi – d. 26 noiembrie 2013, Bucureşti) a fost un compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film român. Laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia, cu Premiul ACIN pentru muzică de film (Un oaspete la cină); în anul 2004 a primit Ordinul Naţional Serviciu Contencios, în grad de Cavaler.

  A debutat cu melodia „Vântule din zarea albastră”, iar dintre compoziţiile sale mai cunoscute pot fi menţionionate „Gabriela”, „În rândul patru”, „În târgul moşilor”, „Mereu cânta o serenadă”, „Trecea fanfara militară”. La 20 octombrie 2011 s-a lansat cartea biografică dedicată compozitorului. A fost căsătorit cu actriţa Cornelia Teodosiu şi a locuit în Bucureşti. Este creatorul muzicii pentru filmele Veronica, Veronica se întoarce, Mama, Trahir etc.

   

• 2018: Bernardo Bertolucci, regizor italian (n. 1940)

•  2019 - Cel puțin 46 de persoane au murit și alte peste 750 au fost rănite într-un cutremur din nord-vestul Albaniei. Albania de nord-vest a fost lovită de un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,4 cu un epicentru de 12 kilometri (7,5 mi) la vest-sud-vest de Mamurras, la 03:54 CET, la 26 noiembrie 2019.

  Cutremurul a fost simțit în capitala Albaniei Tirana și în locuri cât mai îndepărtate ca Taranto, Italia și Belgrad, Serbia aproximativ 370 kilometri (230 mi) nord-est de epicentru. Cel puțin 46 de persoane au fost ucise în cutremur, 750 fiind rănite. A fost cel mai mare cutremur care a lovit Albania în patruzeci de ani.

Sărbători

• Sf. Cuvios Alipie Stâlpnicul, Cuviosul Mucenic Nicon si Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 
  

  Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul - foto preluat de pe ziarullumina.ro

  Alipie, sluga lui Hristos, îşi avea patria în cetatea Adrianopole, ce este în părţile Paflagoniei. Domnul l-a ales chiar din pântecele maicii sale, fiindcă maică-sa când era îngreuiată cu dânsul şi aproape de naştere, a văzut într-o noapte o vedenie ca aceasta. I se părea că ţine în mâinile sale un miel foarte frumos care avea în coarnele sale două făclii aprinse şi ardea luminat. Iar când avea să se nască pruncul, o mare lumină dumnezeiască a umplut casa. Acesta era semnul luminării faptelor lui celor bune, căci avea să fie lumina lumii.
  cititi mai mult pe unitischimbam.ro

  Sfântul Stelian (în latină: Stylianus, în grecește: Στυλιανός) a fost un sfânt cuvios din secolul al VI-lea, de origine din Paflagonia (Turcia de azi). Prăznuirea lui se face la 26 noiembrie. Este cunoscut ca ocrotitor al copiilor. (calendar creștin-ortodox)

• Mongolia – Ziua Independenței

  

  Mongolia - foto: ro.wikipedia.org

  Mongolia este o țară din Asia Centrală, republică parlamentară, care se învecinează la nord cu Rusia și la sud cu Republica Populară Chineză. A fost centrul Imperiului Mongol în secolul 13, dar a fost condusă de dinastia manciuriană Qing, din secolul 18 si până la formarea, cu asistență sovietică, a unui guvern independent (în 1921).

  Ca urmare a prăbușirii Uniunii Sovietice, Mongolia a adoptat o formă de guvernare democratică. A optsprezecea țară din lume ca suprafața, Mongolia are foarte puțin teren arabil: predomină stepa, alături de munți (în nord si vest) si Deșertul Gobi în sudul țării. Cca. 30 la sută din populația țarii este alcatuită din nomazi sau semi-nomazi, budiști de rit tibetan și de etnie mongolă. Capitala Ulaanbaatar concentrează peste 50 la sută din populație.