4. /4 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

Pe 4 Noiembrie 2021 familia DICU Octavian Florinel și Sanda Elena sărbătorește on line 49 de ani de la cununia religioasă oficiată la Biserica Sf Elefterie din București.

HORIA ARAMĂ

Date personale
Horia Aramă

Născut	4 noiembrie 1930 Iași, România
Decedat	22 octombrie 2007 (76 de ani) Constanța, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	prozator, eseist, poet
Limbi	limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1966–1986
Subiecte	literatură fantastică și științifico-fantastică
Specie literară	poezie, poveste
Operă de debut	volumul de poezii Moartea Păsării-săgeată (1966)
Modifică date / text

Horia Aramă (n. 4 noiembrie 1930, Iași – d. 22 octombrie 2007, Constanța) a fost un prozator, eseist, scenarist BD, traducător, critic, redactor, dramaturg^[1] și poet român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 4 noiembrie 1930^[1] într-o familie de evrei din Iași.^[2]

Studii[modificare | modificare sursă]

Absolvent al Școlii de literatură Mihai Eminescu, București, 1954.^[1]

Debut și activitate literară[modificare | modificare sursă]

A debutat în 1950 cu versuri pentru copii. În SF debutează cu o povestire despre mutanți, "Omul care are timp", apărută în nr. 233/1964 al C.P.S.F. În 1966 publică o primă culegere de povestiri SF intitulată "Moartea păsării-săgeată",^[1] în care piesele de bază sunt "Pălăria de pai" și "Pianul preparat". În 1967 publică o a doua culegere, "Cosmonautul cel trist".^[1] În 1972 a apărut Țărmul interzis, iar în 1976 Verde Aixa.^[1]

În 1974, în antologia Pălăria de pai apare povestirea sa „Bomba”, aceasta va fi republicată în Întoarcere pe Planeta Albastră din 1989.

A fost redactor la Radio București, apoi la revistele Luminița și Cutezătorii.^[1] În 1990 a fost redactor-șef al revistei Start 2001. A scris și povestirea științifico-fantastică „Planeta celor doi sori”.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Associazione Internazionale per gli Studii sulle Utopie – Roma
The Society of Utopian Studies – Arlington (Texas)
Utopian Studies Society – Bristol
Centro Interdepartimentale di Ricerca sull’Utopia – Bologna
H.G. Wells Society – Londra
William Morris Society – Londra

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Literatură fantastică și stiințifico-fantastică[modificare | modificare sursă]

Păsări călătoare (1955)
De la Om la Om (1960)
Moartea păsării-săgeată (Editura Tineretului, 1966)
Cosmonautul cel trist (Editura Tineretului, 1967)
Dincolo de paradis (1983)
Dumnezeu umbla desculț (Editura pentru literatură, 1968)
Țărmul interzis (Editura Albatros, 1972)
Pălăria de pai (Editura Cartea Românească, 1974)
Jocuri de apă (Editura Cartea Românească, 1975)
Verde Aixa (Editura Albatros, 1976)
Cetatea soarelui (Editura Cartea Românească, 1978)
Planeta celor doi sori

Trilogia de studii despre utopie[modificare | modificare sursă]

Colecționarul de insule (Ed. Cartea Românească, 1981),
Insulele fericite (Ed. Cartea Românească, 1986),
O insulă în spațiu (Ed. Cartea Românească, 1991).

Almanahul Anticipația[modificare | modificare sursă]

Povestirea „Planeta celor doi sori” a fost publicată în almanahul Anticipația din anul 1986.

Poezie[modificare | modificare sursă]

"Scări la stele" (1965) - versuri intelectualiste

Teatru[modificare | modificare sursă]

"Simpaticul Charlie". Piesa de teatru a apărut în 1961 în revista Teatru din București și a văzut lumina rampei în același an la Teatrul Evreiesc de Stat din Iași.^[3]
Femeia cosmică, CPSF #244 / 15.01.1965

Benzi desenate[modificare | modificare sursă]

Planeta răpită, scenariu Horia Aramă, ilustrații de Pompiliu Dumitrescu, revista Cutezătorii, 1969

Premii[modificare | modificare sursă]

Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1967.^[4]

TRAIAN CHELARIU

Date personale
Traian Chelariu

Născut	21 iulie 1906 satul Hatna, com. Dărmănești, Austro-Ungaria
Decedat	4 noiembrie 1966 Suceava
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, eseist, dramaturg, Doctor în Litere și Filzosofie
Limbi	limba română^[1]
Activitatea literară
Specie literară	Poezie, eseu, dramaturgie, proză
Modifică date / text

Traian Chelariu (n. 21 iulie 1906, satul Hatna, comuna Dărmănești, Ducatul Bucovinei – d. 4 noiembrie 1966, Suceava), a fost un scriitor român.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Fiul lui Grigore Chelariu, magazioner la căile ferate, și al Rahilei, casnică, face clasele primare la Măriței, Ițcani și Suceava și urmează liceul cernăuțean Aron Pumnul (1919), absolvit în anul 1926, an în care se înscrie la Facultatea de medicină din Iași. Din cauza unei boli de ochi se retrage după câteva luni și se întoarce la Cernăuți, unde se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Suceava.
În anul 1930 își ia licența în filozofie, cu magna cum laude^[2]. Obține o bursă academică de specializare și pleacă la Școala Română de la Fontenay-aux-Rose, Paris (1931-1933), condusă de Nicolae Iorga, și apoi ca doctorand bursier la Școala Română din Roma (1933-1934). Lucrează intens la Teoria istoriografiei la Benedetto Croce în lumina teoriilor contemporane, cu privire la filozofia duratei a lui Henri Bergson.

Debutul literar[modificare | modificare sursă]

Între timp, în țară, îi apare primul volum de versuri (1933), Exod, elogiat de multe personalități ale criticii literare de atunci, printre care și Perpessicius. Intors în țară publică Proze pentru anul inimii, versuri (1934), Zaruri, aforisme (1936), Casă pe nisip, aforisme (1937). Susține doctoratul cu teza Aspecte finaliste și biologice în pozitivismul lui David Hume (1937). Devine asistent la Catedra de psihologie și logică la Universitățile din Cernăuți, Iași, și apoi București, unde se stabilește în anul 1940.

Privațiuni și reabilitări[modificare | modificare sursă]

Odată cu instaurarea regimului comunist, pentru Traian Chelariu și familia sa încep ani grei de nenumărate umilințe și privațiuni, consemnate cu o sinceritate uimitoare în paginile unui jurnal ținut cu perseverență și curaj în ciuda riscurilor evidente, așa cum precizează Nicolae Manolescu (Zilele și umbra mea, pagini de jurnal, Iași, 1976).

În anul 1952 soții Chelariu sunt dați afară din învățământ, luându-li-se dreptul de a mai profesa, și rămân fără servici pentru o perioadă de câțiva ani. Traian Chelariu își găsește în cele din urmă de lucru la Serviciile de Deratizare ale capitalei-Ecarisaj, unde lucrează la secția de dezinfecții și deratizare (1955).

În urma unui proces intentat Ministerului Învățământului își recâștigă amândoi drepturile de a profesa (1957) și revin în învățământul mediu. În anul 1958, sfătuit de Eusebiu Camilar, Traian Chelariu depune o cerere de reintegrare în Uniunea Scriitorilor. Nedorit de Mihai Beniuc^[3]^[4], în ciuda unor referințe excelente date de nenumărați academicieni, cererea poetului nu este rezolvată pozitiv (1960). În anul 1964 este, în sfârșit, reabilitat în învățământul superior și devine lector la Institutul Pedagogic din Suceava, dar numai după doi ani se stinge din viață în urma unui atac fulgerător de cord, la vârsta de numai 60 de ani (1966).

Activitatea și opera literară[modificare | modificare sursă]

Debutează cu versuri în revista Floarea Soarelui din București (1926)
Colaborează la Glasul Bucovinei (unde a fost și redactor șef), Junimea Literară (a fost și secretar de redacție), Gazeta Bucovinei, Bilete de papagal, Gândirea, Convorbiri literare, Bucovina, Universul literar (a fost și redactor), Bucovina Literară (unde a făcut parte din comitetul de redacție), Revista Fundațiilor Regale, etc.
Teoria istoriografiei la Benedetto Croce în lumina teoriilor contemporane, cu privire la filozofia duratei a lui Bergson. (1933)
Exod’, versuri, Cernăuți, 1933, primit elogiativ de criticii literari ai vremii, printre care și Perpessicius
Proze pentru anul inimii, versuri, Cernăuți, 1934
Zaruri, aforisme, Cernăuți, 1936
Aur vechi, versuri, Cernăuți, 1936
Cântec de leagăn, versuri, Mediaș, 1936
Casă pe nisip, aforisme, Cernăuți, 1937
Teza de doctorat Aspecte finaliste și biologice în pozitivismul lui David Hume (1937).
Pietre la care mă închinai, versuri, Cernăuți, 1937
Suflet Nipon, traduceri din poezia japoneză, Cernăuți, 1937
Dulcile cuvinte, versuri, Cernăuți, 1940
Versuri de după amiază, versuri, Cernăuți, 1940
Balade și strofe răzlețe, versuri, Cernăuți, 1943

Volume postume (în ordine cronologică):

Scrieri lirice, versuri, ediție îngrijită și prefațată de Emil Manu, București, 1970
Necunoscuta, nuvele, ediție îngrijită de soția scriitorului, Ecaterina Chelariu. Cuvânt înainte de Mircea Horia Simionescu, București, 1972
Scrieri lirice, sonete, cuvânt înainte de Eugen Barbu, București, 1973
Teatru, ediție îngrijită și prefață de Adrian Anghelescu, București, 1976
Zilele și umbra mea, pagini de jurnal, ediție îngrijită și prefațată de Corneliu Popescu, Iași, 1976
Poezii în vers alb, ediție îngrijită și prefațat de Corneliu Popescu, Iași, 1983
În căutarea Atlantidei, aforisme, ediție îngrijită de Doina Florea și Corneliu Popescu, prefața Doina Florea, Cluj-Napoca, 1989
Strada Lebedei no. 8, Pagini de jurnal, prefața: Traian Chelariu, sau o viață trăită eroic, de Mircea A. Diaconu, Editura Paideia, București, 2002
Zilele si umbra mea, pagini de jurnal, volumul I, editie prefațată de Mircea A. Diaconu, Traian Chelariu: O viață trăită eroic, Editura Ideea Europeană, București, 2010
Zilele si umbra mea, pagini de jurnal, volumul II, editie, prefață și indice de nume de Mircea A. Diaconu, Editura Ideea Europeană, București, 2010

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

George Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în present, Editura Vlad, Craiova, 1993, p. 907
Traian Cantemir, Profilul etic al dramaturgiei lui Traian Chelariu, Cercetări de limbă și literatură, IV, 1971
Ovid S. Crohmălniceanu, Literatura, II, p. 185-187
Eugen Barbu, O istorie polemica și antologica a literaturii romane de la origini până în prezent, vol. I, Poezia contemporana, p. 162-163, București, 1975
Dumitru Micu, Gândirea, p. 638-639
Mircea Străinul, Pagini, V, p. 78-80
Mihai Popa, Dicționar Literar, p. 143-144, 1977
Mircea Anghelescu, Creație, p. 269-288
Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, III, p. 130-132, 1971-1987
Stanco-Pânzar, Dicționar, p. 47-49
Dicționarul scriitorilor români, I, p. 544-545
Adrian Dinu Rachieru, Poeți bucovineni, p. 100-103
Mircea A. Diaconu, Traian Chelariu, Analele Bucovinei, 1999
Gheorghe Grigurcu, Mărturii nemijlocite, Romania Literară, 2002, p. 47
Florin Faifer, Pluta, p. 62-66
Simion Pop, Genurile, p. 249-253
Bucovina Literară, nov.-dec. 2002, Anul XII, Serie nouă, Editorial: Traian Chelariu – Viața de după viață
Mircea Iorgulescu, O reîntregire literară, Revista 22, 2003, 682^[5]

Opera lui Traian Chelariu[modificare | modificare sursă]

Nicolae Manolescu (comentariu pe contracoperta volumului Strada Lebedei no. 8, pagini de jurnal, Editura Paideia, București, 2002; vezi și Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Paralela 45, București, 2008, p. 1143)

„Iată un jurnal tipic maiorescian, apărut la exact un secol după celebrele Însemnări zilnice: cotidian, minuțios, precis, plin de detalii, documentar, neliterar. Traian Chelariu n-a pregetat să înregistreze tot ce i s-a întâmplat între anii 1956 și 1960, a notat informații, date, nume, liste, făcând practic o radiografie a vieții unui intelectual și scriitor epurat de regimul comunist (care-și câștigă existența făcând dezinsecții și deratizări, sau, după o relativă reabilitare –în termenii epocii! –predând, de exemplu, aritmetica la clasa a cincea, deși este profesor de filozofie și litaratură sau traducând, stilizând, redactând pentru edituri texte pe care numele său nu apare). Uimitoare este sinceritatea acestor pagini. Ca și tonul normal, fără revolte inutile, fără strigăte de disperare, dar și fără definitivă resemnare. Jurnalul lui Traian Chelariu este un document – factual și moral – excepțional.”

Eugen Simion

„...sertarele literaturii române ascund încă surprize. Contrar opiniei lui George Călinescu, scriitorul român nu ignora acest gen, cultivat, crede marele critic, numai de cine nu este în stare să scrie operă de ficțiune. Sunt atâtea dovezi în literatura română care-l contrazic.”

„Cine vrea să afle prin ce umilințe poate să treacă un intelectual < pătat > (cum se zicea în epocă) într-un regim dictatorial să citească acest jurnal. (...) Această sinceritate este uluitoare și dă credibilitate confesiunii. Citind jurnalul, am avut multă vreme impresia că Traian Chelariu retrăiește viața unui personaj literar: filozoful Petrini din romanul lui Marin Preda (...) În alți termeni, că viața plagiază literatura. Din nefericire pentru autorul jurnalului pe care îl comentez, nu este așa: el nu și-a inventat viața, a trăit-o in mod tragic.”

Mircea Iorgulescu (comentariul care urmează este citat din prefața lui Mircea A. Diaconu la volumul Zilele și umbra mea, p. 6, apărut la Editura Ideea Europeeană, București, 2007)

„Eseurile lui Traian Chelariu sunt) o revelație pentru cugetarea morală și filozofică românească, pe deplin comparabilă cu ceea ce a însemnat pentru proză publicarea povestirilor lui V. Voiculescu.”

Andrei Pleșu (comentariul care urmează este un citat din prefața lui Mircea A. Diaconu la volumul Strada Lebedei no. 8, pagini de Jurnal, pg. 9, apărut la Editura Paideia (București, 2002), în care Mircea A. Diaconu precizează: Dar iată cum își încheia Andrei Pleșu postfața la acest volum, este vorba de volumul de aforisme În căutarea Atlantidei, postfață nemainclusă în carte pentru că, între timp, Andrei Pleșu însuși devenise indezirabil)

„...dincolo de tot ceea ce se poate recolta din lectura propriuzisă a acestui volum, două beneficii importante reziltă, pentru omul de cultură de azi, < la sfârșitul lecturii >: mai întâi, redeschiderea unui dialog (îndeobște periclitat) între filozofie și poezie și apoi victoria –încurajatoare- a discreției harnice împotriva timpului și a vremurilor. În cuprinsul unei vieți care nu i-a amenajat răgazurile, Traian Chelariu a lucrat neîntrerupt, la lumină când s-a putut, < sub obroc > când au cerut-o împrejurările. Ar fi putut fi uitat cu totul. Dar printr-o sectretă –și binecuvântată- economie a valorilor, el iese, iată, cu mult-puținul său, la suprafață, dovedind că, în spirit, nici un destin nu se poate pierde; se poate amâna, până când istoria se mai cumințește și oamenii recapătă desprinderea respectului.”

Mircea A. Diaconu, (citat din prefața lui Mircea A. Diaconu Traian Chelariu, sau o viață trăită eroic, la volumul Zilele și umbra mea, p. 19, Editura Ideea Europeană, București, 2007)

„...recuperarea integrală a jurnalului lui Traian Chelariu scoate la lumină neliniștile unui intelectual care, aflat sub vremi, caută de la începuturi rațiunile care transformă întâmplările unei vieți în destin. În felul acesta, a-ți interoga destinul și a-l iubi este principiul fundamental al unei vieți clădite pe bine, frumos, adevăr. El, care bănuia că ne-alegem doar cu rana înțelepciunii, era convins că nu există decât Un singur mod de înfruntare a destinului: primirea lui cu conștiința curată. Aceasta este singura posibilitate de a rămâne liber, căci libertatea rezidă în biruirea destinului prin dragoste de destin: Amor fati. Sunt cuvintele testamentare ale unui intelectual care, căzut în istorie, își asumă o condiție tragică.”

Citate din opera lui Traian Chelariu[modificare | modificare sursă]

„Aceasta divinitate care poate fi și este animalul, acest animal care poate fi și este divinitate: omul.”

„Niciodată nu ar trebui să uităm că locuim în cer și călcăm luminile unei stele, că ni se pare numai că este noroi la picioarele noastre.”

Rânduri deopotrivă

Să ne-aşezăm aici aproape de trecut,
Vreau să-ţi citesc sfinte rânduri deopotrivă
Cu vorbele mele, cu sufletul meu prea tăcut,
Cu totul ce simplu în piept am avut.

Inima mea pot să ţi-o spun,
Ce-a fost mai sincer şi ce-a fost mai bun
Mi-am strâns din gânduri şi din depărtare
Precum apusul când pe iazuri moare,
Precum nespusul zvon de întristare.

Şi-acolo unde-ncepe „Te iubesc“
Am încercat alt vers şi-am suferit
Şi n-am aflat cuvânt mai nimerit
Să-ţi spună pe deplin cât te iubesc.

Sfârşitul însă căutat nu-ţi pară;
Vag pâlpâit de albăstrie pară
Aşa sfârşi orice durere mare,
Chin umilit în vie destrămare,
Gest ce-a voit să fie o chemare,
Plâns rătăcit de necuprinsă mare...“.

Sunt pulbere și vânt acele glorii

Sunt pulbere şi vânt acele glorii
ce doar pe jaf au fost întemeiate,
decât cetăţi şi tronuri şi palate
mai trainice sunt apele şi norii!

Degeaba-nving în veac biruitorii,
zădarnic ţin puterea să-şi arate
şi-n darn muiaţi în fir şi nestemate
se-asemuie cu munţii şi cu sorii!

Nesăbuitele lor vreri şi doruri
întunecă, dărâmă, dau pieirii
oştiri şi ţări şi seamănă omoruri.

Deşertăciune toate-s, numai crinii
de foc şi nea şi aur ai iubirii
răsar etern în undele luminii.

Iubire, stemă ’naltă-a tinereţii

Iubire, stemă ’naltă-a tinereţii,
rai alb rămas pe culmi fără prihană,
tu ce dai viaţă vie frumuseţii
şi ne răneşti cu cea mai dulce rană,

în ochii tăi ca-n ochii dimineţii
nici o nădejde nu mai este vană,
căci sufletului negrăită hrană
aşezi dumbrăvi pe căile vieţii.

Nu-ţi calc viclean grădinile şi crinii
cum nu râvnesc acele curcubeie
ce te coboară una prin stihie,

ascultă doar struna stranie-a luminii
ce mi te cântă ca pe o femeie
şi te-nveşmântă-n ceruri şi vecie.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 2 noiembrie 2021

Cuprins