4. /7 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

ION BĂNUȚĂ

Personalităţi

Ion Bănuţă (7 noiembrie 1914, Siliştea, judeţul Argeş - 30 decembrie 1986, Bucureşti) - poet. Este fiul Radei (născută Georgescu) şi al lui Dumitru Bănuţă, ţărani. Urmează o şcoală de arte şi meserii, fiind, în paralel, ucenic şi muncitor la Uzinele „Griviţa”. Participă la grevele din 1933, iar în 1941 este arestat pentru activitate în cadrul PCR. După 1944, devine primul preşedinte al Sindicatului Ziariştilor din Banat. Urmează liceul în particular şi studiază ziaristica la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1959.

Între 1960 şi 1968, este director al Editurii pentru Literatură, unde s-a distins printr-o preocupare eficientă pentru literatura clasică, din care a iniţiat ediţii de opere, ca şi pentru literatura contemporană (a patronat debutul multor scriitori tineri în colecţia „Luceafărul”). Este demis în anul 1968 pentru că tipărise, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, antologia Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta (I-II), alcătuită de Nicolae Manolescu, în care figurau poeţi indezirabili regimului comunist: Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ştefan Baciu etc. A fost trimis redactor-şef la „Albina”. A colaborat la „Viaţa românească”, „România literară”, „Tomis”, „Cronica”, „Familia”, „Astra” etc.

Bănuţă debutează editorial în 1946, la Lugoj, cu placheta de versuri Cetatea tăcerii, dedicată experienţei carcerale şi memoriei celor căzuţi în „lupta pentru progres”. Publică, în anii ’40, în „Presa liberă”, pe care el însuşi o înfiinţează, articole şi reportaje care servesc ideologia comunistă. O serie de volume (Izvoare, 1956, La hotarul dintre lumi, 1960; Am rechemat iubirea, 1962; Scrisoare către anul 2000, 1963) conturează profilul unui poet militant în stilul rudimentar al epocii, ce abordează tematica socială, în versuri agitatorice, conjuncturale.

Angajarea, enunţată cu un neistovit retorism, vizează evenimentul imediat, chiar dacă notaţii lirice cu un caracter diferit (erotică, introspecţie, reflexivitate) îşi semnalează uneori prezenţa. Bunăoară, pe o temă dată, pacea, timbrul e susţinut de „angajamente” viguroase: „Te apărăm / că suntem mulţi / noi, robitorii, / de noapte cu noapte, / zi cu zi, / vom fi aci, / mereu prezenţi, / mereu în stare de alarmă [...] noi vom fi mulţi, / vom fi o mie de milioane”. Bănuţă va trece însă de la cronica rimată şi exaltarea conformistă a „biruinţelor” şi a „steagului leninian” la un tip de poezie reflexivă, care atrage în gesticulaţia amplă motive cu reverberaţie general umană.

Evoluţia către un lirism mai elaborat începe odată cu Lacrima diavolului (1965), unde poetul, depăşind faptul concret, încearcă o viziune de ansamblu asupra lumii, diavolul, spirit răzvrătit, semnificând setea de cunoaştere a omului. Punctul de sus al scrisului lui Bănuţă este Olimpul Diavolului, lucrare ce se vrea monumentală, concepută în zece volume intitulate „panorame”, din care au fost realizate: Panorama efemeridelor (1967), Panorama sărutului (1969), Panorama focului albastru (1972), Panorama iubirii zugravului (1974), Panorama duhului meu (1976), Panorama-n dor de domnişoara Pogany (1977) şi Panorama-n sălcii plângătoare (1981).

Sub semnul lui Dante Alighieri, Infernul, Purgatoriul, Paradisul sunt aici compartimente ale „scenei lumii”, iar diavolul - un simbol al naturii contradictorii a fiinţei omeneşti şi un posibil alter ego al poetului. Pe de altă parte, invocând pactul faustic, poetul-ateu respinge inerţia, starea de lâncezeală şi-şi „cumpără” de la diavol ferventa, „sublimul neastâmpăr”, „germenele frumos al furtunii”, neliniştea şi dreptul de a fi „greier cântăreţ al Universului”, pentru a glorifica omul şi valorile lui. Nu este vorba aici doar de o schimbare de registru tematic, doar de lăsarea în urmă a poeziei ocazionale, a cărei caducitate poetul o va fi înţeles într-un târziu, ci şi de un alt mod de a scrie, de recuperarea unor teritorii lirice şi a unor posibilităţi ale versului.

Poetul prea grăbit, admonestat altădată pentru „multele stângăcii, facilităţi şi contradicţii în imagini” (George Călinescu), este acum un ludic, un candid fermecat de cuvinte („Plânge diavolul din mine / În candoare de sabine. // Plânge iarba în nesaţiu / Şi mi-e dor de un Horaţiu [...] Plânge-un om în joc de roate / Spiţele sunt rupte toate.”). E preocupat nu de versul pletoric, ci de exprimarea lapidară, sentenţioasă, astfel încât scrisul supravegheat, rafinamentul exerciţiului stilistic din „panoramele” sale îl înscriu între poeţii devotaţi ideii de virtuozitate.

Opera literară

• Cetatea tăcerii, Timişoara, 1946;
• Izvoare, Bucureşti, 1956;
• La hotarul dintre lumi, Bucureşti, 1960;
• Am rechemat iubirea, Bucureşti, 1962;
• Scrisoare către anul 2000, Bucureşti, 1963;
• Versuri, prefaţă de George Călinescu, Bucureşti, 1963;
• Lacrima Diavolului, Bucureşti, 1965;
• Olimpul Diavolului. Panorama efemeridelor, Bucureşti, 1967;
• Olimpul Diavolului. Panorama templului meu, Bucureşti, 1968;
• Olimpul Diavolului. Panorama sărutului, Bucureşti, 1969;
• Olimpul Diavolului. Panorama focului albastru, Bucureşti, 1972;
• Olimpul Diavolului. Panorama iubirii zugravului, Bucureşti, 1974;
• După flori, Bucureşti, 1975;
• Olimpul Diavolului. Panorama duhului meu, Bucureşti, 1976;
• Olimpul Diavolului. Panorama-n dor de domnişoara Pogany, Bucureşti, 1977;
• Olimpul Diavolului. Panorama-n sălcii plângătoare, Bucureşti, 1981.

Traduceri

• Pablo Neruda, Gloria şi moartea lui Joaquin Murieta, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu Rosalia Bianu).

POEZII:

Mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.

Dar urma ei s-a şters demult,
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi,
De greieri sau de cărăbuşi?

Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

Flori de roua

Fânul fu răzbit în vară
de o coasă milenară.
Mai rămase-un fir, sau două.

Dăruindu-le cu rouă,
noaptea se pierdu în zori,
răsădind în urmă flori.

Sfioasele paduri

O! Lăcrămioarele-s sfioase,
furând din cer argintul lunii.
Şi soarele, uitând poiene,
stârnindu-şi acele minunii
cu vorbe albe şi viclene,
pădurea verde o descoase:
- De ce-ţi sunt fetele sfioase?

Pădurea tace, le ascunde,
şi astrul nici nu ştie unde.

VASILE CHIRA 

Vasile Chira (n. 7 noiembrie 1962^[1], Breb, județul Maramureș) este un filosof^[2], teolog^[3], dramaturg, eseist, poet și prozator român, lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu^[4][5]. Vasile Chira este de asemenea președintele Institutului de Studii-, Pluri-, Inter- și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS)^[6] și solistul grupului folcloric „Dacii liberi” din Maramureș.

Cuprins

• 1Repere biografice
• 2Scrieri
• 3Referințe
• 4Legături externe

Repere biografice[modificare | modificare sursă]

După absolvirea primei trepte de liceu, frecventează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1980-1985), continuându-si apoi studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”din Sibiu (1986-1990). Urmează concomitent cursurile Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie (1992-1996) si ale Facultății de Litere, secția filologie clasică - limba latină și limba greacă veche (1993-1996) din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Intre anii 1998 și 2000 frecventează cursurile Facultății de Litere, secția Română-Etnologie din cadrul aceleiași universități clujene. După susținerea licenței în filosofie (1996), face studii de doctorat în filosofie (1997-2003). In 2002 primește o bursă la Institutul Ecumenic, Bossey și Universitatea din Geneva (Graduate School). In martie 2004, devine Doctor în filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În anul școlar 1990/ 1991 este învățător la Școala generală din satul Breb, jud. Maramureș. Ulterior este profesor de limba latină la Liceul teoretic „Octavian Goga” din Huedin, jud. Cluj (1992-1993). În anul 1993 se angajează pedagog la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca. Din anul 1994 până în 2001 va ocupa mai multe funcții în cadrul acestei instituții :profesor de istorie și limbi clasice (1994-1997), bibliotecar (1997-2001). În anul 1999 intră, prin concurs, în învățămîntul universitar ca lector titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Oradea (1999-2000), unde va preda limbile clasice (limba greacă și limba latină), dar și Istoria filosofiei.

În anul 2000 devine, prin concurs, lector universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga”din Sibiu, unde funcționează până în prezent. Aici a susținut următoarele cursuri si seminarii: Istoria filosofiei (2000-2005);Limba latină (2000-prezent ); Limba greacă (2000- prezent );Filosofie creștină (2009-2010); Introducere în filosofie (2005-prezent); Dicționar teologic și filosofic (2002-2005);Teologia istoriei (2002-2005);Filosofia istoriei (2002-2005);Mistică (2003/2004);Metodologia cercetării teologice (2007-2008);Propedeutică teologică și filosofică (2007-2008); Idei și curente ale culturii și civilizației europene (2006-2007); Sociologia religiei (2006/2007); Vulgata. Interpretări de texte (2008-2000); Septuaginta. Interpretări de texte (2009-2010); Teologia suferinței ( 2002-2005;2009-2010); Poetică religioasă /secția Teologie litere (2007-2008); Patristică și filosofie (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie și știință (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie si filosofie (Master Teologie sistematica, 2010-216); seminar Istoria filosofiei (2000-2016); seminar Limba latină (2000-2016); seminar Limba greacă (2000-2016); seminar Teologie socială (2007/2008); istoria și filosofia religiilor (Seminar anul III și IV licență + anul I și II Master Teologie sistematică ,în anul univ.2010/2011).

Între anii 2005 si 2007 este lector universitar asociat la Departamentul de Filosofie al Facultății de Jurnalistică, Univ. ”Lucian Blaga”, Sibiu unde va ține cursurile de Filosofie modernă (2005-2007), Filosofie analitică (2006-2007), Filosofia în secolul XX (2007-2008) sau seminarii precum Kant și Newton. Paradigmele modernității (2006-2007), Filosofie modernă (2005-2007) și Filosofie analitică (2006-2007).

Vasile Chira este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din aprilie 2006)^[7][8]. În aprilie 2018 , este ales membru în Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.

În campania pentru alegerile parlamentare din anul 2008 a candidat în calitate de candidat independent la Camera Deputaților^[9].

În anul universitar 2008/2009, a fost premiat cu titlul de Profesor Bologna de către Alianța Națională a Organizațiilor Studenților din România – ANSOR , prin proiectul Gala profesorului Bologna, "care își propune să identifice, să promoveze și să premieze adevăratele valori din educație, pe acei profesori („profi tari”) care sunt exemple de bună practică, atât prin cunoștințele teoretice și abilitățile pedagogice pe care le dețin, cât și prin faptul că reușesc să plaseze studenții în centrul actului educațional și să îi inspire"(http://www.profitari.ro/comunitate/profesori-bologna.html).

Din martie 2009, până în iunie 2010, a moderat emisiunea „Regândim România” la postul de televiziune TV SIBIU.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999
• Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000
• Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004
• Requiem. Dialogul lutului cu Ființa, Ed. Eikon, 2005
• O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006
• Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006
• Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006
• Fragmentarium, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006
• Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte), Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007
• Problema Transcendenței la Cioran, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007
• Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007
• Orologiul (roman), Ed. "Dacia" Cluj-Napoca 2010^[10]
• Prelegeri de filosofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010
• Studii de pluri-, inter- si transdisciplinaritate, Ed. Univ. „Lucian Blaga”,Sibiu, 2012
• Lecții de filozofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2012
• Limba greacă, Vol. II, Sintaxa propoziției, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014
• Limba latină, Vol. II, Sintaxa propoziției , Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014
• Antologie de literatură patristică (selecția textelor,introduceri, traducere din lb. greacă și lb.latină, note și vocabular de Vasile Chira), Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014
• Liber miscellaneus,Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014
• Analitica existentială La Cioran/ Existential analytic for Cioran(Editie bilingva), Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2014
• Maramureșul voievodal - spațiul ontologic originar al României, Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2017.
• Despre geniu și alte eseuri, Editura Eikon, București, 2019.
• Titiana Mihali - Pasărea măiastră a cântecului popular românesc,  Editura Agnos, Sibiu, 2021(carte scrisă în colaborare cu profesorul și dirijorul sibian, Vasile Bebeșelea Sterp).

Peste 60 de studii și articole, publicate în reviste de cultură din țară și străinatate: Idei în Dialog, Dilema Veche, Castalia, Euphorion, Transilvania, Saeculum, Renasterea, Antropomedia^[11], Verso, Telegraful Român^[12], Transdisciplinary Studies,Cosmopolis.Revue de cosmopolitique, European Journal of Science and Theology^[13], Revista teologică , Adevărul, Transdisciplinary Journal of Engineering & Science (TJES),official journal of the Academy of Transdisciplinary Learning & Advanced Studies (ATLAS), SUA etc.

Jocul eonilor

I

Suferința din ospicii
Revoluții, boli, războaie,
Triste apusuri de imperii,
Premature morți de genii
Toate stau desfășurate
Într-un cosmic joc de șah
Mută îngerii monadici
Judecăți și acte pure,
E ospăț de matematici
Scapără din minți eonii
Și istoria e un joc,
Iar Tu ești și nu ești
Și taci și grăiești
Maiestate.
II
Sunt numai coarde vibrante
Un pian fără margini
Rătăcind pustiu printre spații.
Pe claviatura mea, imponderabil,
Valsase Dumnezeu desculț.
Odată a uitat să-și lepede sandalele.
„Doamne mă dezacordezi
Și nu te vei mai cânta prin mine”, strigai,
Dar El se crispa în înalturi
Rostogolindu-și lumina în transcendente rotații
Peste pulberea mea.
De atunci rătăcesc prin ospicii
Îngânând rapsodia neființei.

III

Mă adie un tremur
Viscolind din Adânc,
O frică petrificată în colțuri
Striată,
Triunghiulară,
Pătrată.
Unde-i femeia?
Gravidă de sfere.
În cerc amețit să mă pierd
Să simt cum cerurile devin fluide
Și curg prin ochii lui Dumnezeu
Și ai mei
A venit femeia
A venit
O serpentină mărginită
De două paralele
Ce curg în infinit.
A venit femeia
Să-mi vindece frica în colțuri
Striată
Triunghiulară
Pătrată
A plecat femeia,
Dasein-ul cu rochie.
Din pânză țesută în Eden și Abis,
Dar frica nu-mi mai trece
Athanor, Athanor,
Toridă peșteră rece.

IV

Mă răstignesc pe o cruce
Cu o infinitate de brațe,
Cu o infinitate de răni care strigă muzica suferinței.
Durerea are multe întinsuri
Spații înroșite de sânge și spălate în lacrimi.
Spinii cugetului,
Coroana celui care domnește peste împărăția lamentației
În locul în care râsul este hohot de jale
Nesomnul,
Dilatare hidoasă a conștiinței că sunt,
Candelă în noaptea nepăsării.
Tristețea,
Stigmat purtat de nomazii cerești,
Într-un tărâm fără noimă apăsat și zdrobit
De densitatea opacă a materiei.
O, singurătate, deșert al timpului
Ce întoarce spatele Luminii,
Lepădându-și nimbul în genuni.

V

Lucrurile se retrag din prezent
Rămâne doar trupul meu
Mărșăluind suspendat pe spinarea vidului.
Nu există nici ritm, nici timp, nici măsură
Zero-ul a adormit.
Visează transfigurarea în semnul Infinitului.
Orice pas în față este o retragere,
Sorii se sting, se răcesc livizi,
Cosmosul e o carieră de piatră pustie.
Plouă cu pulbere siderală,
Stejarii se fac mici
Se înghesuie în ghindă
Bătrânii se fac prunci,
Dau buzna în pântecele mamei
Și alfabetul începe cu Omega.
Cifra șapte se prăbușește-n unu
Ce stă aplecat pe marginea golului.
Trezește-Te Doamne!
Încă un pas, ne strângem și nu vom mai fi.

VI

Colosale rotații se aud în eter
Cad muzici din adâncuri cerești,
Miliarde de lumi plutesc risipite-n splendoare,
Pleiade de locuri sonore.
Strivit de nemărginire
Am întrebat Neclintitul:
De ce există Edenul și nu noaptea,
Zvonul ceresc și nu tăcerea?
Un murmur se-aude-n adâncuri
Clătinând stâlpii lumii.
Vine cutremurul să sape-n granit epitaful istoriei,
Tunetul Judecății să zgâlțâie bezna,
Măreția să-și zidească un pământ cristalizat din raze,
Un popor cu trupuri țesute din fulgere,
Tremură luminile, se topesc
Și cad aprinse în lacrimile Luminii.

VII

Știu, sunt putregai,
Timp cu intestine.
M-am jucat cu viermii
Am înghițit țărână.
Am degustat întunericul
Dar nu mă pot împăca
Cu împărăția nopții.
Lasă-mi forma Stăpâne!
Ochii, brațele, genunchii pe care
M-am târât căutându-Te ostenit.
Ia-mi cărțile, apă ce adapă-ntrebătorii
Inaintând în deșert,
Dar nu-mi lua
Trupul meu, prietenul
Pe care l-am ferit de frig.
Lasă-mi forma, Elohime,
Nu mă strica!
Dar mai ales de forma femeii
Nu te atinge.
Vreau trup cu sâni,
Vreau coapse de carne
Nu coloane reci de lumină
Doamne, de ce-ți negi
Arhitectura?

VIII

Timpul este o cârjă
Pe care a purtat-o
Dumnezeu
Când era bolnav.

IX

Artistul este profetul
Care are vedenia coagulării
Rănilor Luminii.

O noapte cu Dumnezeu

I

Amurgul se roșește
Până devine negru pur,
Tot universul bea din cupa morții,
Iese furul la pândă,
Bufnițele și liliecii
Împânzesc văzduhul.
Greieri poligloți,
Piane cu picioarele înfipte în mlaștini,
În diastola nopții
Pulsează vocea zădărniciei.

II

Asemeni pământului,
Ce nu-și poate vedea lumina
Așa stau eu cu spatele
La Lumina Ta,
Autoeclipsă, eclipsă de Dumnezeu.
Iartă-mă, Prăpastie supraluminoasă,
N-am ochi de acvilă
Să-ți privesc abisul de foc.

III

Știu Doamne,
Că ești autorul acestei fugi cosmice,
Dar cum te împaci cu disonanțele?
Ciuma bubonică, războaiele, lepra, roata, holera, rugul,
Sifilisul, cutremurele,
Auschwitz-ul, cancerele, nebunia.
De ce amesteci miliarde de bași
Cu sunetul firav al unui flaut crăpat?
De ce silești bemolii
Să sângereze pe portative,
Și notele să sughițe
Înecate în lacrimi,
De dragul unor armonii
Doar de urechea Ta deslușite?
Numai Tu scrii pentru contrabas
Cu pereți de cavou,
Pentru viori cu gât îndoliat
Și corzi de intestine bolnave.
Te întreb Elohime,
De ce îți place să creezi
În cheia MOR?

IV

În sanatoriul Tău cosmic
Roiesc ființe bipede
Contaminate cu virusul ființei.
E o rumoare macabră,
Ca o polcă bătută
În jurul unui sicriu.
Îngropăciune cu iz de carnaval
Și nimeni Doamne, nu plânge
În acest spital,
Doar strigăte de mulțumire
Se aud pe la colțuri.
O clinică, am spus,
De-ați înălța măcar o clinică
Să vindece viața...

V

Simt Infinitul în agonie
Strivit între coordonatele lui Cartesius,
Ca un râu curge cerneala din cifra unu,
Hematii albastre se desprind din azur,
Cancere rebele
Rod șiruri de ecuații
Și nihil negativum
Cu fălci negre
De aligator bătrân,
Aidoma unor vectori
Sătui de fizica neantului,
Mănâncă flămând
Din nimenea mea.


VI

Îndărătul cifrei zero,
Domnule Cantor,
Sunt tot atâtea imperii,
De minus transfiniți
Câte ai văzut tu
Între zero și plus infinit.
Clasa vidă
Este un pod
De sub ale cărui picioare adânci
Þâșnesc în două direcții,
Spre plus și minus infinit,
Cascade spumegânde de alefuri
Acolo se dă bătălia cea mare.
Invizibile lănci
Se rup de cuirase eonice,
Strategi heruvimici
Își dispută hărțile vârstei de fier.
Acolo, în acel punct,
Se odihnesc
Principii numerelor,
Acolo se ridică veșnic de la sine
Omega la puterea omega.

VII

Pământul este un cer însămânțat cu cruci.
În Ziua de Apoi
Cimitirele vor deveni constelații.

VIII

A trăi pentru a putrezi
În împărăția cârtițelor.
Iată pubisul lumii
Mâncat de șancru,
Cămașa poetului
Pătată cu sânge de înger,
Spitalul cu metafore înjunghiate
De mercenarii neantului.
Adânc Adâncit în Adâncurile Adâncimii,
Monadă cu ochiul atins de cataractă supralunară,
Mâinile Tale paralizate
De dirijor al orchestei ființei
În care moirele desfrânează cu însângerate harfe
Și gropari triști
Suflă în tube.
Tu, particulară elementară,
Stropește coapsele neființei
Cu sămânța luminii!

IX

Geniul este omul
Al cărui timp este
Fereastra Eternității.

X

Vreau să te sărut Elohime,
Dar Tu nu ai gură,
Nici obraji să Te mângâi.
Lasă-mă să-mi culc capul de lut
Pe lumina Ta,
Până când raze
Îmi vor crește în loc de păr,
Să smulg sărutări de tată
De pe buzele Tale
Mânjite cu palizi fotoni.

XI

Când plusul și minusul
Își vor cere iertare
Pentru adulter aritmetic,
Atunci sfera infinită
Își va comprima axa,
Lumina se va strânge,
Într-un punct inform,
Într-o particulă elementară
Cu trei homoiomeri
Care nu se vor mai împărți decât la ei înșiși.

XII

Doamne voi muri
Și nu va mai fi cine să-ți plângă angoasele
De dinaintea Creației.
La ce bun să iubești în afară,
Să-ți lungești brațele
Pentru a Te îmbrățișa
Cu mâinile noastre ?

XIII

Toți morții sunt nesimțiți
Pentru că nu se mai întorc
Să ne dea un semn.

XIV

Iată mijesc zorile,
Cerul ar trebui să plouă cu lacrimi
Și soarele să răsară
Cu mijlocul înfășurat
Într-o panglică neagră.

Texte de acelaşi autor   Traduceri ale acestui text 0  Comentariile membrilor   Vizionări: 2608  DIALOGUL LUTULUI CU FIINTA poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de VASILE CHIRA [vasilec ] 2008-01-16  |     |  Atotputernice Stăpâne, 1. Iartă-mă că îndrăznesc să-Þi ispitesc nepătrunsul gândurilor, dar o fac cu dreptul celui care suferă. 2. Sunt un tânăr bolnav de SIDA, un mort umblător, neajutorat și trist. 3. Prietenii mă ocolesc, semenii nu-mi aud strigătul, morții încă nu mă recunosc, iar Cerul mi-e potrivnic. 4. Această boală este mai grea decât suferințele pe care le-a îndurat Fiul Tău. 5. SIDA este o cruce pe care te zbați și nu-ți poți da duhul chiar dacă toate catapetesmele plesnesc și lumea se întunecă de nori, 6. un rug care te arde fără să te mistui degrabă, o moarte perfidă ce te omoară și te învie de infinite ori. 7. În fața acestei boli, stoicii și-ar fi pus tratatele pe foc, iar Iov ar fi recurs la suicid. 8. Zilele mi se împuținează și pământul așteaptă să mă soarbă în pântecul lui de Leviatan neînduplecat, prea strâmt pentru universul cu care voi pogorî în el și prea larg pentru un pumn de carne batjocorit de căngile păsării SIDA. 9. Sunt tânăr, Doamne, și glasul îmi piere, picioarele-mi slăbesc, iar gura mi-e plină de fiere. 10. Pieptul îmi arde și pară de foc coboară pe grumazul meu. 11. De ce mă bagi în floarea vieții în pământ? Mi-e dragă lumea și nu vreau să mor! 12. Dacă eu nu Te împiedic să ceruiești, Tu de ce nu mă lași să lumesc? 13. Arde rugul meu pe rugul lumii! 14. Poartă-mă peste oceane în reci levitații să-mi potolesc văpăile verzi. 15. De voi picura un strop din otrava ce mi-ai dat, va fi îndeajuns să-Þi omori universul. 16. Până și șerpii îmi stau la rând să se adape. 17. Strivit între cer și pământ, luceferi din Tării îmi împung creștetul și iarba îmi crește în viscere. 18. Doamne, îmi scapă viața din mâini ca un pește cleios, oricât aș strânge pumnii, oricât i-aș strânge. 19. Izvor nesecat de ape fierbinți mi-e fruntea, și moartea sa cuibărit în chipul meu. 20. Doamne, arde azurul! 21. Nori de funingine, potop de păsări negre vin să se așeze pe sorii Tăi și ai mei. 22. Întinde, Doamne, dreapta Ta celui ce se tăvălește printre scuipați, cu trupul zdrențuit de răni înfrunzite și rău mirositoare, 23. că peste măsură mă arde focul pedepselor Tale. 24. Mai bine eram un soare rătăcind pe azur și nimeni nu îndrăznea să-mi înfrunte dogoarea, 25. copac pădureț cu fruct augurid și nimeni nu venea să-mi muște din rod, sau apă cu susur nebun să-mi înec în valuri pizmașii, 26. floare de colț pe muchii de stânci sau vultur, să zbor văzând cum osânda mă paște. 27. Dacă am păcătuit e pentru că m-ai făcut neputincios. 28. Niciodată nu va fi dreptate între noi, căci eu sunt o mână de cenușă, iar Tu, un gigant cosmic necreat și infinit, care nu cunoști suferința, ci o împarți muritorilor la ghișeu. 29. Cât vei mai batjocori, Doamne, acest pumn de pământ, nu-Þi umezesc obrajii? 30. Nu te mânia, Doamne, pe robul Tău, căci Tu m-ai zidit ființă cugetătoare. 31. Atâta vreme cât mă voi simți speriat de infinitul Tău, nu voi înceta să Te întreb. 32. De ce-mi arăți peste tot mâinile Tale și nu-Þi descoperi niciodată fața? 33. De ce vrei să-Þi verși mânia asupra unui fir de iarbă pe care-l apleacă stropul de rouă și-l încovoaie vântul? 34. M-ai îmbrăcat în haine de piele stricăcioase, iar Tu Þi-ai țesut veșmânt de umbră. 35. Știu că sunt muritor, dar dă-mi o moarte demnă, fă-mă să simt și-n moarte bunătatea Ta. 36. Ochii nu mă mai slujesc, și-au pierdut sclipirea, ca două migdale uscate stau ascunși în orbite canceroase. 37. Doamne, nu-mi lua vederea, căci vreau să-ți adulmec Tăriile! 38. Dacă până mai ieri umpleam lumea cu zâmbete și oamele erau gata să-mi soarbă chipul, azi nici măcar corbii nu și-ar murdări ciocurile cu leșul meu. 39. Se clatină pandantivii cerului, s-au frânt încheieturile lumii, iar Tu ești neînduplecat în mânia Ta. 40. Carnea de pe oase mi se desface și rănile împrăștie putoare. 41. Când va ajunge la nările Tale duhoarea trupului meu? 42. Mă usuc de dor de viață la poarta casei Tale și nu pot pricepe de ce Îți place muzica tânguirii mele. 43. Oare n-ai poruncit Tu Satanei să nu se atingă de sufletul lui Iov? Atunci pe mine de ce mă lași cu totul celui rău? 44. Doamne, SIDA otrăvește sufletul, roade creierul, ruginește osia spiritului. 45. De ce m-ai făcut, Doamne, imperfect și liber, iar dacă m-ai făcut așa, atunci de ce mă judeci? 46. Dacă ai știut că-mi voi folosi rău libertatea de ce m-ai înzestrat cu ea? 47. Doamne, oare nu suntem neputincioși amândoi, eu pentru că nu pot și Tu pentru că nu poți decât să poți? 48. O, soare mai presus de sori, în ce genuni îndepărtate plutești? 49. Din neputință e împletită raza ce se zbate între noi și mintea mea nu se pricepe să spună a cui e neputința. 50. De ce Þi-ai vărsat preaplinul iubirii în făpturi? Nu Þi-a ajuns iubirea intratreimică? 51. Cum poate un Dumnezeu bun crea o lume rea? Dacă Tu ești plinătatea absolută, poate exista un neant în afara Ta? 52. Cum poți să Te privești în oglindă prin mine și să Te suporți în asemenea stare, au nu sunt eu chipul Tău? 53. De ce înfigi spini în trup când trupul însuși e un ghimpe? 54. De ce lucrezi în întuneric, Tu, Cel ce Te-ai numit „Lumină”? 55. Eu nu Te acuz, Doamne, că Tu m-ai îmbolnăvit de SIDA, dar Te întreb de ce ai îngăduit acest lucru, 56. au nu-Þi aparțin până la capăt frâiele acestei lumi? 57. Dacă Tu ai fost absent din viața mea în noaptea în care m-am îmbolnăvit de SIDA înseamnă că nu porți de grijă făpturii Tale. 58. Dacă ai intervenit înseamnă că m-ai silit pentru că eu n-am făcut decât ceea ce știai Tu că voi face. 59. Doamne Dumnezeul Meu, oare sunt vinovat pentru fărădelegea mea? 60. Tu știai că eu voi muri de SIDA mai înainte ca mama să mă fi zămislit. 61. Atunci eu nu puteam să mor decât de această boală, pentru că Tu gândești o dată pentru totdeauna, 62. iar dacă viața mea Te-ar fi determinat să-mi schimbi sfârșitul, știai de la început că vei reveni asupra propriilor hotărâri și știai și în ce fel o vei face. 63. Atunci eu am fost liber numai pentru că nu știam ceea ce știa Dumnezeul meu? 64. Tu nu m-ai silit, dar ai știut ce voi alege. Aducându-mă la ființă, m-ai adus cu alegere cu tot. 65. Alegând să mă înființezi mi-ai susținut ființial alegerea. 66. Ca să fac ceea ce ai ales Tu, ceea ce știai Tu că voi alege, m-ai ajutat încă din pântecele mamei mele prin faptul că mi-ai dat o fire senzuală, apoi m-ai stimulat în plan afectiv, aducându-mi înainte imagini care să-mi ațâțe pofta trupească. 67. Chiar dacă Tu nu știai dinainte, deoarece gândești în afara timpului, văzându-mă simultan sugar, student și bolnav de SIDA, tot nu-mi oferi libertate. 68. Ca să fiu liber ar trebui să nu mă vezi ce fac, să mă ignori. 69. O libertate deplină implică și cunoaștere. Atâta vreme cât nu-mi sunt cunoscute dinainte toate căile, nu sunt liber să le aleg. 70. În seara în care m-am îmbolnăvit aveam în față mai multe posibilități: 71. un prieten mă invitase la cină, mama m-a rugat să rămân acasă, eu vroiam să mă plimb prin parc, 72. însă ceva mă împinsese de spate să intru într-un local de noapte pe care-l văzusem cu câteva săptămâni în urmă, dar fără să mă gândesc că voi intra acolo vreodată. 73. Acolo, în acea noapte, am cunoscut ființa care înainte de vreme mi-a împărtășit moartea. 74. Abia acum realizez că atunci când am văzut pentru prima dată localul n-a fost întâmplător. 75. Mi-ai arătat locul, ca să știu merge acolo unde peste câteva săptămâni avea să mă aștepte moartea. 76. Tu știai acest lucru, astfel nu ai fi Atotștiutor, iar eu am făcut ceea ce Tu știai că voi face. 77. Aș fi putut să rămân acasă, dar atunci Tu știai din eternitate că în aceea noapte patul meu va fi gol. 78. Ca să fi fost liber în acea seară trebuia să am în față toți factorii reali care mă priveau, inclusiv faptul că voi muri de SIDA. Dacă știam acest lucru nu intram în local, deci alegeam liber. 79. Se spune că Tu chiar dacă știi totul nu silești, asemenea medicului care, deși cunoaște boala fatală, nu-l silește pe bolnav să moară. 80. Da, Doamne, dar medicul constată doar boala, nu este implicat în producerea ei, pe când Tu ești totalitatea absolută și cunoști tot lanțul cauzal. 81. Cum poți, Doamne, să știi tot, dar în același timp să nu produci tot? 82. Oare pot făptui eu ceva în exterioritatea infinitului Tău? 83. A fi liber înseamnă a putea alege rațional nu orbit de pofte. 84. Ce să fac eu cu un car de libertate, cu un munte de plăcere și un grăunte de voință în fața irezistibilei frumuseți a femeii? 85. Fagurele de miere pe care l-ai sădit în trupul ei mă îndeamnă să-i sorb dulceața. 86. De ce ai pus în tremurul sânilor atâtea chemări și în ochii ei atâta abis? 87. De ce ai sădit în om foamea de celălalt, de ce trebuie să mușcăm unii din alții cu nesaț ca din fructe pârguite? 88. Nu era mai bine să ne fi făcut ca doi trandafiri, să ne deschidem unul spre celălalt petalele în semn de iubire si apoi să florim mai departe? 89. Acum când trebuie să părăsesc paradisul terestru și să cobor în adânc, îmi îngheață sufletul și inima îmi lovește pieptul ca un butuc. 90. Mai lasă-mă, Doamne, o vreme că nu mi-am încheiat socotelile cu lumea. 91. Sunt tânăr, Doamne, și nu vreau să mor. 92. Doamne, eu nu știu să mor. Mori-mi Tu murirea! 93. Luminează, Doamne, mințile învățaților să găsească un leac acestei boli că cumplit mă zbat în gheare ei. 94. Poruncește-le să caute în nisipul deșerturilor, în pulberea selenară, în intestinele peștilor, 95. în măruntaiele pământului, în sarcofagele faraonilor, în veninul șerpilor, în albastrul cerului și în roua dimineții. 96. Îngeri, Arhangheli cu săbii de foc, heruvimi, domnii, scaune, începătorii, puteri și cete, serafimi cu multe aripi, 97. voi care stați în preajma cortului Celui Prea Înalt, rugați-L să se milostivească de făptura Sa. 98. Ajut-mă, Doamne, că nu putem unul fără celălalt. Tu ai nevoie să exiști, iar eu să iau act de ființa Ta, 99. Tu ai nevoie să mă ajuți, iar eu de ajutorul Tău. 100. Nu pot nici trăi nici muri fără Tine, mi-au înfrunzit gândurile în Eshaton. 101. Aud bătăile ciocanului ce-mi coase sicriul și mii de lopeți mă sapă. 102. Poate următoarea scăpătare a orologiului îmi va înghiți ultimul surâs. Dar înainte e foc, dar îndărăt e apă… 103. Doamne, ne-ai legat ca pe necuvântătoare la țărușul ființei! Nu Te cutremuri sub mantia Ta? 104. Tu îți scalzi picioarele în Azur, iar mie îmi putrezesc măruntaiele. 105. Nu mă băgați în pământ! 106. Dacă știam că voi putrezi, când mă jucam în țărână m-aș fi împrietenit cu viermii, dar așa, mă înfățișez ca un străin înaintea lor. 107. Doamne, înfloresc cireșii, înverzește răchita, iar eu mă duc să putrezesc. 108. Mori Tu în locul meu ori coboară cu mine în țărână și mă apără de viermi, 109. iar de mormintele, largile, strâmtele, nu Te încap, îngroapă-mă sub tronu-Þi de stele. 110. Și din când în când mă învie, cu o mână să te pălmuiesc, iar cu cealaltă să Te mângâi așa cum faci Tu cu făpturile de lut. 111. Sunt uscat Stăpâne și galben ca ceara. 112. Trimite fulger din cer și aprinde-mă. 113. Sub ochiul Tău și al îngerilor ieșiți la balcoanele Cerului, voi arde ca o lumânare de jertfă. 114. Fă, Doamne, ca acum, la capătul drumului, să mă pot apropia de Cerul Tău. 115. Sparge fereastra ființei mele cu razele Iubirii Tale nemărginite! 116. Putea-va oare libertatea mea finită să împiedice revărsarea Iubirii Tale infinite? 117. Plângeți-mă Tării, voi fecioare despletite pe mine mă plângeți. 118. Ca femeia păcătoasă lăcrimez, ca tâlharul glăsuiesc, 119. iartă-mă Iubitorule de oameni, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, 120. tămăduiește-mă. Împodobește-mă cu harul răbdării și al înțelegerii și apoi apleacă-mi spinarea cu greutatea durerilor. 121. Doamne, Tu care Þi-ai văzut mama plângând la poalele crucii, știi că nimic nu este mai nefiresc și mai crud pe această lume decât să se stingă vlăstarele înaintea părinților. 122. Dacă voi muri, rogu-Te, coboară în nopți târzii la căpătâiul lor și spune-le că trăiesc în Cerul Tău. 123. Rămâi Tu în locul meu și le veghează bătrânețea! 124. Tu ai stat câteva ceasuri pe cruce pe când din mine boala mănâncă ani în șir și fiece moment e o Golgotă. 125. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care la nunta din Cana ai prefăcut apa în vin, pentru a nu întrerupe veselia nuntașilor, 126. purcede și acum din înălțimi la nunta suferinței mele. 127. Nu-Þi cer să prefaci apa în vin, căci vița mi-a rodit îndestul și din rodul ei m-am adăpat peste măsură . 128. Prefă-mi, Doamne, de poți, vinul în apă! 129. Cât de mic mi-aș vedea chinul la lumina Luminii Tale, ce curând s-ar topi de căldura Ființei Tale, însă departe sunt de Tine și a moarte licărește steaua Ta pe bolta pribegiei mele. 130. În așteptarea unui răspuns ard și mă plec în fața neînțelesurilor. Cu adâncă smerenie CEL CE NU VA MAI FI Preaiubită făptură, 1. Eu sunt adâncul de Lumină în fața căruia timpul apare ca un fir de praf. 2. În fața Mea inteligențele eonice ale îngerilor se cutremură, căci ele își află izvorul, odihna, vederea și extazul în muzica infinității Mele. 3. Nimic din ce e spirit nu poate intra înăuntru fără a fi înlăuntrul Meu. 4. Nimic nu-și poate afla cumpăna și axul fără Mine. 5. În fața Mea nu timpul, ci abisul însuși se rușinează de puținătatea lui. 6. Eu Mă joc cu timpul cum s-ar juca un prunc cu fulgul de zăpadă de ar avea în surâsul lui atâta taină, încât să nu-l strivească. 7. În fața Mea neantul fără de odihnă stă liniștit, iar genunea ce nu are capăt în propria-i surpare, își găsește pacea. 8. Pentru a turna în forme ceea ce-n nici o formă nu poate să încapă am ordonat structura ascunsă a lumii în sfere a căror consonanță o cunosc doar îngerii. 9. Interiorul Meu este un ocean de iubire, dar iubirea-i revărsare și-n adâncirea ei de sine creează liber ceruri, eoni, sfere, timp, lumină, îngeri, oameni, fluturi. 10. În centrul lumii L-am pus pe Adam, mijlocitor între pământ și cer, animal și înger, trupesc și pnevmatic ce concentra în sine întreaga creatură și purta în adâncul său inefabilul Meu chip. 11. Universul era un vast acord în care rezonau vizibilul cu invizibilul, atomii cu constelațiile, firul ierbii cu mersul sorilor. 12. Creatura suferea de o binecuvântată ignoranță, neștiind ce înseamnă ura, posesia, repulsia, boala, moartea. 13. Cosmosul era transparent la lumina prin care făceam cunoscut abisul Iubirii Mele, toate fiind îndreptate cu fața înspre interioritatea intangibilă a Ființei Mele. 14. Din cele mai înalte locașuri, un înger de sub tronul Infinitului și-a întors fața de la Mine, și-a înstrăinat ochiul spiritului de la lumina interiorității Mele alegând pustiul nebuniei și al distrugerii. 15. Căderea lui l-a transformat în vrăjmaș al Meu și al lui însuși. 16. Numai prin Adam răul putea atinge articulațiile cosmosului. Dacă el ar fi refuzat tentația cunoașteri răului, creatura ar fi rămas integră. 17. Nimeni nu se poate asemăna cu Mine în cunoașterea binelui și răului, căci nimeni nu poate ști și ce-i înăuntru și ce-i în afară dacă nu are în el nemărginirea. 18. Atât de adânc a pătruns răul în fire, încât a fost nevoie să cobor chiar Eu în timp pentru a-l scoate din robia întunericului. 19. Încă din pântecele mamei tale te-am ales. Am rânduit apoi să te bucuri de lumina zilei, să crești în putere și să stăpânești lumea. 20. Nu te simții strivit de nemărginitul Meu și nu nesocoti lumina ce-și joacă flacăra în tine. 21. Privește licuricii și vei vedea că nu-și plâng puținul strălucirii lor în fața măreției lunii de pe cer. 22. Cu cât ești tu mai mare decât ei și scânteierea ta cu cât mai departe răzbate? 23. Dacă nu ți-aș purta de grijă pe dată te-ai întoarce în neantul din care ai fost adus la ființă, 24. dar Eu am zămislit lucrurile spre viață și nu Mă bucur de moartea celor vii. 25. Lupta Mea nu e îndreptată împotriva ta, ci împotriva răului din tine. 26. Eu am îngăduit suferința nu ca să te omor, ci ca să devii asemenea Mie. 27. Nu Eu, ci tu vrei să Mă ucizi prin îndoială, revoltă și negație. 28. O, ființă, când vei înțelege chemarea ta? 29. Până acum ți-ai ațintit privirile spre lume și ai risipit împreună cu ea. 30. Acum ți le-ai întors spre Mine și aduni în folosul tău. 31. Eu am așezat o ordine după care lumea naturală se conduce și nu forțez evoluția lucrurilor. 32. Nu Eu te-am pedepsit, căci nu sunt ca omul, să Mă supăr, 33. ci tu ai fost cel ce ai ales aceste împrejurări care te-au dus la boală. 34. Cu toate că sunt Dumnezeul tău, nu te pot sili să faci binele, căci te-am înzestrat cu voință liberă, 35. dar atunci când alegi răul sufăr pentru durerea ta. 36. Nu sunt străin de suferința umană, căci prin Fiul Meu am cunoscut viața voastră de la leagăn la mormânt. 37. De ce te tânguiești pentru oasele tale când cunoști calea lor? 38. De ce te îngrozești văzând carnea ce-și urmează drumul? 39. Oare nu tot acolo va merge cu toată grija ta cea multă? 40. De ce te miști prin timp, când eu am făcut timpul să se miște prin tine? 41. Chiar și atunci când ridici pumnul împotriva Mea, Eu te iubesc. 42. Îți împresur chipul cu sărutări și sărutarea Mea te arde. 43. Nu voiesc răul, ci atunci când își face loc în existența ta încerc să-l convertesc în bine. 44. Poartă-ți boala cu vrednicie și cu răbdare și cu ajutorul Meu o vei strămuta într-o liturghie la care nu voi întârzia să iau aminte! 45. Viața e un dar pe care tu Mi-l înapoiezi sfințit prin cruce. Primesc cu bucurie darul tău și prin înviere te voi face fiu al eternității. 46. Tu ești lumină din Lumina Mea. Rațiunea mea unică este împărțită în chip neîmpărțit în rațiunea ta. 47. Cine ți-a spus că ești neputincios? 48. În tine zace puterea Mea, mai tare decât furtunile mărilor și fulgerele ce spintecă văzduhul. 49. Omule, tu nu ești un pumn de cenușă, ci ești un vas ales, un pui de Dumnezeu. 50. În ființa Mea, Atotputernicia și voința sunt una. Eu pot să fac tot ce vreau, însă nu voiesc să făptuiesc atâtea câte pot. 51. Nu-mi stă în putință să fac răul, dar asta exclude neputința. 52. A fi neputincios înseamnă a nu putea face binele. 53. Libertatea odihnește în infinitul Ființei Mele și prin aceasta își află în Mine taina. 54. În afara Mea nu este decât robie eternă. 55. Suprema lege a iubirii este aceea de a-i dărui celuilalt libertatea, astfel I-am dat omului cel mai prețios dar și omul s-a cufundat în suferință, căci nici o libertate nu-și poate îndura pierderea dacă este mărginită. 56. Împlinirea libertății nu se poate face decât în Mine, căci numai în Mine este loc. 57. Și unde ați fi voi liberi, dacă nu ați avea loc? 58. Și unde v-ați găsi locul dacă în afara Mea nu-i decât neant? 59. Cunoașterea Mea este netemporală, nemijlocită și nefragmentară. 60. Eu nu gândesc, nu știu, nu cunosc, nu văd ca voi, ci într-un fel mai presus decât cei născuți din carne. 61. Eu sunt Ființa absolut liberă, Nedeterminatul pur, dar prin spirit, acel grăunte de eternitate pe care L-am sădit în ființa ta, te-am chemat și pe tine la libertate. 62. Tu nu poți fi liber ca și Mine, pentru că ești o făptură creată iar limitele creaturii sunt și limitele libertății. 63. Libertatea Mea nu este doar o libertate electivă, ci este mai presus de orice alegere. 64. Eu știu dinainte totul, dar Știința Mea este în afara Timpului. 65. Trecutul, prezentul și viitorul sunt concentrate într-un singur punct, într-un prezent neîntrerupt. 66. Chiar dacă preștiu ceea ce vei face tu ca ființă, fapta ta nu-și are cauza în Mine ci stă în puterea voinței tale. 67. Eu știam că te vei îmbolnăvii de SIDA, dar nu te-am silit să faci acest lucru. 68. Existența faptelor tale nu depinde de faptul că Eu le cunosc, ci cunoștiința Mea este determinată de faptele tale. 69. Eu îți prevăd faptele doar ca efecte ale libertății tale absolute. 70. Dacă cunosc că unii se vor mântui, iar alții se vor îndrepta spre osândă, acest lucru se bazează pe preștiința Mea din veșnicie, iar aceasta nu te determină pe tine să faci răul, căci făptuiești la un alt nivel în Atotștiința Mea, unde, pentru un moment ești absolut liber să alegi. 71. Dacă îți îndrepți pașii inconștient spre un lucru care ar putea să-ți pricinuiască rău, Eu îți luminez mintea spre a putea înțelege consecințele faptei tale, dar nu te silesc nici atunci când faci binele nici când săvârșești răul. 72. Ești liber cu adevărat numai atunci când îți acorzi voința cu a Mea, când accepți robia binelui, a iubirii față de Mine. 73. Îmi ceri, preaiubită făptură, să te ignor, să-Mi întorc fața de la tine când făptuiești, pentru a nu-ți leza libertatea. 74. O, de M-ai iubi, M-ai ruga să vin mai aproape, atât de aproape, încât nu tu, ci Eu să făptuiesc în tine. 75. Cum ai putea fi cu totul liber când haina de humă îți apasă mădularele? 76. De ce râvnești la o libertate pe care n-o poți purta? Libertatea Mea ți-ar arde veșmântul de carne. 77. Viața voastră terestră este o luptă neîncetată, o probă, o tindă a veșniciei, un moment electiv pe care vi l-am acordat. Ar fi absurd ca acest vis, acest abur să fie viața voastră ultimă. 78. Adevărata viață începe o dată cu acel somn pe care voi îl numiți moarte. 79. Eu nu am creat moartea, ci o făptură liberă care și-a întors fața de la Chipul Meu, alegând noaptea. 80. Pătimind și murind pentru tine, Fiul Meu a biruit moartea. 81. Prin unirea cu El te faci părtaș al Învierii Lui și, asemeni morții Lui, și moartea ta va fi un somn din care vei reveni la viața veșnică. 82. De ce vezi pumnul de cenușă și nu vezi mănunchiul de raze? 83. De ce te cutremuri la glasul pământului ce-și cere partea și la Cuvântul Meu care te cere întreg nu-ți pleci urechea? 84. Născându-te întru Mine prin moarte, îți lepezi mantia grea a trupului stricăcios și, cu această ființă spirituală, vei străbate Tăriile, adăstând în lumea ființelor pure. 85. Pentru a nu diferenția firea trupească, nu am creat de la început perechea umană, ci am zidit mai întâi omul. 86. Pe femeie n-am făcut-o din țărână, ci din coasta ta, ca să vă căutați unul pe celălalt, tu coasta, iar ea locul de unde a fost luată. 87. Þi-am făcut femeie să te ajute, să te ferească de singurătate și să va desăvârșiți în iubire, căci iubirea adevărată este schimb de ființă. Nici Eu, Dumnezeul Tău, nu sunt o singură persoană. 88. Femeia vă este dată să umple lumea cu zâmbetele și duioșia ei și, precum florile de-a pururi să vă înveselească. 89. Mi-ai spus că suferința Mea pe cruce a fost de câteva ceasuri, dar cunoști tu natura timpului? 90. Știi tu în ce timp am suferit Eu? 91. Poți măcar bănui că în acele ceasuri erau adunate și îmbrățișate toate secundele suferinței lumii și toate clipele suferinței tale? 92. Se cuvine dojenit artistul pentru opera sa? 93. Oare lucrarea mâinilor lui nu se cuvine pusă la loc de cinste? 94. N-am împodobit Eu Universul precum mireasa își gătește casa în așteptarea mirelui? 95. De ce judeci cu nepricepere, ca și cum tu ai fi așezat temeliile lumii? 96. De ce vrei să împarți cu mintea razele soarelui în loc să-ți bucuri ochiul de lumina lor? 97. Cine ești tu, omule, să ceri socoteală Celui ce le face pe toate bune? Cum Mă vei judeca dacă nu M-ai văzut niciodată? 98. Ascuți tu firul ierbii să poată sparge scoarța pământului și să-l acopere de verdeață? 99. Poruncești tu norilor să fugă de la un capăt la altul al Cerului? 100. Fost-ai tu de față când am despărțit uscatul de ape, netezit-ai tu întinderile mărilor? 101. Pus-ai tu luminători deasupra pământului, dar dincolo de cerurile Mele umblat-ai vreodată? 102. Știi tu până unde se revarsă Duhul Meu? 103. Þii tu cu umerii planetele să nu se prăbușească asupra pământului, dar oamenii, tu îi oprești să nu cadă spre cer? 104. Cine iscă ploaia în miez de vară când crapă pământul de fierbințeală și gurile făpturilor se tăbăcesc? 105. Dacă toate acestea nu le-ai făcut, de ce ridici glasul asupra Mea? 106. Ia seama, fiul Meu, și grăiește-Mi! Oare Mi-ai dat tu ceva ca să fiu nevoit să-ți dau îndărăt? 107. Nu ți-am dat Eu viața în dar și toate cele dimprejur nu le-am creat pentru desfătarea ta? 108. Dacă acum suferi, e semn că am căutat cu iubire spre tine. 109. Iubirea Mea nu se poticnește de vremelnicia vieții voastre, ci de eternitatea ei. 110. Oare v-aș putea iubii Eu altfel decât etern? 111. Nu deznădăjdui, preaiubită făptură, ridică-ți cugetul la Creatorul tău, frânge-ți inima pentru fărădelegile tale, căci voi trimite Duhul Meu asupra ta. 112. Coroană mai strălucită decât aurul voi pune pe capul tău și din fulgere îți voi țese veșmânt. 113. Așa te vei înfățișa în locașurile cele mai presus de fire și te vei veseli de-a pururi întru Mine. 114. Eu sunt Părintele tău bun și iubitor care nu te părăsește nici în suferință. 115. Atunci când ți se pare că ești singur Eu dispar doar din orizontul înțelegerii tale limitate. Dimpotrivă, atunci când îți este mai greu, te țin în brațe, poate de aceea ți-e cu neputință să Mă vezi. 116. Chiar dacă nu ai fi bolnav de SIDA, o dată tot ar trebui să-ți mori moartea. 117. Foamea de ființă nu ți-o vei sătura decât în Mine. 118. Pe măsură ce te vei apropia de Mine, Eu mă voi sălășlui mai adânc înăuntrul tău, încât Iubirea noastră reciprocă va face din Mine om și din tine Dumnezeu. 119. Nu înceta să plângi, preaiubită ființă, căci prin lacrimi Duhul Meu transpiră în tine, 120. Tăriile cerului se topesc și curg prin ochii tăi. 121. Plânge, căci lacrimile tale cad înspre Mine ca o ploaie de jos în sus aducătoare de rod. 122. Voi număra lacrimile tale una câte una și din ele îți voi face nimb de luceferi. 123. Din veșnicie am avut în ființa Mea planul zămislirii acestei lumi și din iubire i-am rânduit mersul spre mântuire. 124. Oare îmi voi întoarce fața acum de la creatura Mea? 125. Eu am pus în lume legi după care să se conducă toate cele ce sunt, dar dacă voi găsi de cuviință, dreapta Mea se va ridica mai presus de legile firii, 126. lumină din cer va coborî peste capetele învățaților și, la vremea cuvenită înțelepciunea lor va găsi leacul acestui morb ucigător. 127. Fost-a molimă pustiitoare pe pământ la care inima Mea să se învârtoșeze? Nu deznădăjduiți, că nici de această dată nu voi lăsa să piară făptura Mea. 128. Suferința, boala, moartea sunt doar limitele tale, dar ia aminte, că acolo unde se află o limită există ceva și dincolo de ea. 129. Oare semințele copacilor se înfricoșează de mâna de țărână ce le apasă când glasul poruncitor al soarelui le cheamă la lumină? 130. De-ar șovăi cum șovăiți voi, ce stejari și-ar mai deschide coroanele spre cer? 131. Dacă nu am răspuns tuturor întrebărilor tale este pentru că ori nu ți-ar fi de folos ori adevărul te-ar copleși, căci mintea ta este neîncăpătoare pentru infinitul Meu și urechile tale sunt neînvățate cu tunetul vorbelor Mele. 132. Dacă n-ar exista răspunsurile n-ar fi posibile nici întrebările tale. 133. Caută-Mă în însăși suferința ta, în întrebările tale și dincolo de orice răspuns, în Taina Mea Mă vei găsi întreg. 134. Până ne vom întâlni în lăcașurile cerești unde trupul tău curățit de răni se va scălda în Lumina Mea, har, pace și părintească îmbrățișare. Cu nemărginită iubire, CEL CE ESTE