4. /9 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

MONICA PILLAT

Monica Pillat
Date personale
Născută	1947 (74 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	filologă[*] traducătoare poetă
Activitate
Alma mater	Universitatea din București
Modifică date / text

Monica Pillat (n. 8 octombrie 1947, București) este o prozatoare, poetă și traducătoare română de literatură engleză. Este nepoata scriitorului și poetului tradiționalist Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. Este fiica prozatorului Dinu Pillat și a Corneliei Pillat.

Membră a Uniunii Scriitorilor, la secția poezie. Absolventă a Facultății de limbi germanice, secția engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze și americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din București (1970-1972) și apoi la Catedra de literatură engleză a Facultății de limbi străine, Universitatea București (1973-2005).

Cuprins

• 1Opere (selectiv)
• 2Volume colective
• 3Articole
• 4Mențiuni critice

Opere (selectiv)[modificare | modificare sursă]

Poezie:

• Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970
• Imaginația ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981
• Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989
• Sentințe suspendate, Ed. Albatros, 1998
• Dorul de rai, Ed. Universalia 2005
• Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016

Proză:

• Cei 13 și misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor)
• Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Povești din lumea jumãtãților de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013)
• Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002
• 13 and Mystery. Cei 13 si misterul, editura Vremea, 2009
• Invitație la vis - Opt povești vindecătoare, Ed. Humanitas, 2014
• Croitorul de cãrți, Ed. Baroque Books & Arts, 2019

Cãrți-dialog:

• Ioana Celibidache, o mãtușã de poveste, Ed. Humanitas, 2011
• Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012
• Dincolo de așteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016
• Imaginația speranței, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018

Critică literară:

• Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe (teză de doctorat), TUB, București 1983
• Ieșirea din contur, studii de literatură engleză, americană și română, Ed. Eminescu, 1985
• Cultura ca interior, studii de cultură și literatură engleză și română, Ed. Vremea, București 2001
• Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, București 2003

Traduceri:

• Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, în vol. Scrieri alese, Ed. Minerva 1975
• Poezii din lb. franceză de Iulia Hașdeu, în vol. Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988

din lb. engleză:

• Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu)
• Rose Tremain, Restaurația, Ed. RAO, 1997
• Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, Ed. RAO, 2007 și 2008

Îngrijiri de ediții:

• Dinu Pillat, Tinerețe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent și Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984
• Radu Șerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005
• Maria Pillat-Brateș, Pictură și reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006
• Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006
• Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007
• Biruința unei iubiri. Dinu și Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008
• Sufletul nu cunoaște distanțele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009
• Dinu Pillat. Așteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010
• Minunea timpului trăit. Pagini din corespondența Monicăi Pillat și a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010
• Dinu Pillat. Tinerețe ciudată și alte scrieri, ediția a III-a, Ed. Humanitas, 2011
• Dinu Pillat. Spectacolul rezonanței, Ed. Humanitas, 2012
• Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediția a IV-a, Ed. Humanitas, 2013
• Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediția a III-a, Ed. Humanitas, 2014
• Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014
• Dinu Pillat. Dostoievski în conștiința literarã româneascã, ediția a II-a, Ed. Humanitas, 2015
• Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018
• Radu R. Șerban. Puterea neștiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018

Volume colective[modificare | modificare sursă]

• Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete - Gabriel Liiceanu, Adriana Babeți, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi; Ed. Humanitas, 2012;
• Casele vieților noastre - Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2014;
• Prietenii noștri imaginari, coord. de Nadine Vlădescu - Ana Dragu, Dan C. Mihăilescu, Iulian Tănase, Ioana Bot, Șerban Foarță, Robert Șerban, Elena Vlădăreanu, Emil Brumaru, Marin Mălaicu-Hondrari, Antoaneta Ralian, Nadine Vlădescu, Florin Bican, Monica Pillat; Ed. Humanitas, 2015;
• Cartea simțurilor, coord. de Dan C. Mihăilescu; Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuțiu, Dan C. Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Cătălin Ștefănescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Constantin Coman, Horea Paștină, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Mihai Sârbulescu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2015;
• Bucureștiul meu - Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Anamaria Smigelschi, Andreea Răsuceanu, Dan Petrescu, Monica Pillat, Andrei Crăciun, Ioana Nicolaie, Adriana Bittel, Corina Ciocârlie, Marius Constantinescu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara; Ed. Humanitas, 2016;
• Cum să fii fericit în România, coord. de Oana Bârna, texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici; Ed. Humanitas, 2017.

Articole[modificare | modificare sursă]

„Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie ale cărei doamne mi-au devenit modele de noblețe sufletească, dar și de imaginație creatoare", Botoșăneanul, 14 martie 2021

„Tata a suferit când George Călinescu s-a lepădat public de el“ - Monica Pillat in dialog cu Alexandra Șerban, Historia, 9 octombrie 2015

Mențiuni critice[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Grigurcu, „Un fastuos crepuscul" în Viața Românească, 7/2020: „Cu înfiorată dignitate, Monica Pillat, în postură de poet, menționează „bucuriile și riscurile creației, aventura lecturii, revelațiile continuității în descendența poetică a familiei”. Descendență pe care ține a o confirma printr-o cultură concret-idealizatoare a existențialului deopotrivă trecut și prezent cum un tablou ce se lasă cu recurentă nostalgie proiectat în simbol: „Cînd îmi lipesc obrazul de biroul/ La care, de demult, scria bunicul,/ Îmi pare că-s la bordul unei nave/ Care străbate apele memoriei.// Ca umbra unei muzici, glasul tatei/ M-ajunge, dintr-o seară de-altădată,/ Citind din tatăl său, sub raza lămpii,/ Cu cartea pe birou, întredeschisă.// În urmă-i, mîna mamei luminează/ Fotografii, uitate manuscrise,/ Întinse pe birou, ca pe o plajă,/ Cu scoici, în care cîntă, încă, marea.// Ca vasele ce au din port să plece,/ Sicriu după sicriu, puțină vreme,/ Stau pe biroul – catafalc, să fie/ Pornite spre adîncul din morminte” (Biroul). Suntem transpuși cu eleganță într-o Arcadie tangentă la mister, de-o solemnitate în care „Copacii, copacii dansau,/ Pămîntul vuia de mister,/ Mari stoluri de păsări spre cer,/ Precum rugăciuni, se-nălțau” (Venisem). Ducînd la o pioasă impersonalizare: „Venisem, dar nu eram eu,/ Deși pe ape, fiare, cuvînt/ Se luau după mine strigînd,/ Rămîi lîngă noi, Dumnezeu!” (ibidem). Așadar, adîncit în propria-i intimitate, eul își pierde conturul, confundîndu-se cu infinitul mistic."

Geo Șerban, „Întoarcere la poezie" în Observator cultural, nr 818 (15 aprilie 2016): „Sub titlul conceput să aducă în prim-plan inefabilul stărilor lăuntrice (Duet în alb), Monica Pillat sondează insistent întinderea propriilor amintiri, o lume chemată să asigure temeiul, consistența trăirilor imediate. Albul evocat frecvent se diversifică simbolic. Să fie reper al unui ținut evanescent, intermediar? Regim al luminilor captivante? Starea de grație a sufletului tînjind după coagulări feerice sau lenta teamă a disoluției inevitabile? Albul e cînd aprig, cînd tandru, simultan protector și provocator, amabil pervers sub mască princiară, gata să pericliteze punțile către țărmurile visului ima­culat."

POEZII:

Tu, Doamne 

Tu, Doamne, care te-ai lăsat 
Descris în cărţi, pictat în fresce 
Cu chip de om - te smulgi din zid, 
Ieşi din contur, scapi din cuvinte... 

Atunci de mine se apropie 
De pretutindeni fiara albă 
Şi mă pândeşte la tot pasul, 
Dar când mă-ntorc înfricoşată, 
Tu Te prefaci că nu mă vezi, 
Ori poate nu e încă Ceasul. 

Iar când îmi vii în somn ca marea, 
Puterea undei care creşte 
Răstoarnă cerul peste mine 
Şi de atâta frumuseţe 
M-aş prăpădi, de nu m-ai scoate 
Ca pe un înecat din vis. 

31 decembrie 2006 

Insomnie 

Sunt nopţi atât de lungi... cu neputinţă 
Mi-ar fi să mă cufund până la capăt, 
Ceva ca un năvod mă trage-afară 
Şi mă aruncă trez în întuneric 

Doar cei ce dorm acum nu mai sunt singuri, 
Căci bezna pentru ei pare tărâmul 
Pe care-l lasă-n urmă, când se-avântă 
Pe plutele din somn spre lumi uitate. 

Acolo îi aşteaptă să se-ntoarcă 
Surori neîntâlnite niciodată 
în albele pătrate ale zilei; 
Umbrele lor iubite-i împresoară 
Şi când păşesc pe val au mii de feţe. 

Ce greu le e apoi să se desprindă 
Din braţele familiei nevăzute, 
Când şovăie pe drumul deşteptării! 
Poate de-aceea mie nu-mi mai vine 
Să-nchid vreodată ochii la culcare. 

11 ianuarie 2007 

Repovestire 

Pereţii minţii mele 
Se-acoperă cu fresce 
Şi văd cu ochii-nchişi 
Cum scapără pe boltă, 
într-un vârtej de aur, 
Lăuntric, Dumnezeu. 
Alături stă Fecioara, 
Sfioasă şi uimită, 
Ca-n ziua când prin înger 
A-ntrezărit puterea 
Din trupul ei firav. 

Ce dor îi e de pruncul 
Pe care-l ţine-n braţe... 
Şi chiar când se desface 
De ea să plece-n lume, 
Maria, ca o umbră 
A pasului, veghează 
Ce spune El, ce face, 
Cum e legat pe cruce, 
Cum piere din mormânt. 

Dar Fiul se întoarce 
Din moarte şi rămâne 
Cu ea până la capăt 
Când sufletul Măicuţei 
Se face prunc şi-atunci 
Isus îl ia în ceruri, 
Pe-o aripă de înger, 
Să-L crească mai departe... 

6 aprilie 2007 

Călăuză 

Mergeam de mână ca acum 
Spre un ţinut al nimănui, 
Călcând pe-o rarişte de fum 
Şi-n jur creştea întunecarea, 
Dar Tu-mi spuneai să nu mă tem 
De umbra îngerului care 
întârzia cu noi pe drum. 

Mă înghiţeau pustiul, ceaţa 
Şi mă pierdusem ca un orb 
Când mi-ai şoptit: deschide ochii! 
Am şi ajuns. Suntem în Rai. 

30 decembrie 2006 

Estompare 

Dar cum priveam, un înger, 
Se despleti ca norul, 
Iar zâmbetul Fecioarei 
Se-ndepărtă pălind, 

Căci timpul ca potopul 
Intrase-n catedrală, 
Ştergând-o de imagini, 
Până când, la sfârşit, 
Rămase numai Duhul 
Desferecat pe ape. 

7 aprilie 2007 

Proiecţie 

Ce straniu - să te vezi, 
când nu mai eşti, 
prin ochii altcuiva, 
care te-adună 
din poze de demult 
şi din scrisori, 
visând la taina fiinţei 
ce s-a dus... 

Căci cititoru-ajunge 
prea târziu, 
şi totuşi el îşi face 
din frânturi 
o luntre de plecare 
înapoi. 

Ce tare dorul lui 
de-a te găsi, 
te cheamă din neant 
să-i dai un semn! 
O, dacă-ai izbuti 
să-i spui atunci 
cum ai fi vrut să fii 
dar n-a fost chip... 

7 februarie 2007 

Lacune 

Au început să cadă 
Din rame poze pale 
Şi din prăfoase plicuri 
Se risipiră file. 

Eram ca un scafandru 
Visând printre epave 
S-aducă naufragiul 
întreg la suprafaţă. 

înfăţişări desprinse 
Din numele pierdute, 
Scrisori de mult trimise 
Soseau, luate de ape, 
Din nicăieri spre nimeni. 

De-aş fi putut ca fiul 
De împărat să curăţ 
Veşmintele şi spada 
Din podul amintirii, 
S-aleg din grajd fantasma 
Celui din urmă tropot, 
Aş fi aflat tărâmul 
Fărâmă cu fărâmă. 

Dar cine ţine minte 
Ce-i dincolo de ziua 
Când s-a trezit pe lume? 
Vezi, cei care ştiură 
Au luat cu ei şi timpul, 
Lăsând povestea mută... 

LUCIAN BOZ

Lucian Boz
Date personale
Născut	9 noiembrie 1908[1]
Decedat	14 martie 2003 (94 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist critic literar[*] biograf[*] traducător
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Lucian Boz, în viziunea lui Ion Valentin Anestin

Lucian Boz (n. 9 noiembrie 1908, Hârlău – d. 14 martie 2003, Sydney, Australia)^[2] a fost un critic literar, eseist, poet și traducător, unul din reprezentanții de seamă ai „Generației 1927”.

Cuprins

• 1Date biografice
  • 1.1Ani timpurii
  • 1.2Redactor, poet
  • 1.3Plecarea la Paris
  • 1.4Franța și Australia
• 2Distincții
• 3Operă
  • 3.1Volume publicate
  • 3.2În periodice de limbă engleză
• 4Referințe, note

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Ani timpurii[modificare | modificare sursă]

Este fiul Clarei (n. Sapina) și al lui Mendel Boz, care a participat la Primul Război Mondial, unde a fost rănit și decorat.^[3]

După ce s-a mutat cu părinții la București, a studiat la liceul „Gheorghe Lazăr”.^[4] A urmat apoi Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934.

Redactor, poet[modificare | modificare sursă]

În 1930 a debutat la cotidianul, devenit apoi săptămânal „Facla” apoi, în 1933 a devenit redactor al ziarelor „Dimineața”, „Adevărul” și săptămânalul „Cuvântul Liber”. La doar 24 de ani, în 1932, a publicat eseul Eminescu. Încercare critică, ce i-a atras atenția lui George Călinescu care i-a scris un comentariu elogios.^[2] A înființat revista literară Ulise din care, începând din octombrie 1932, au apărut patru numere. Debutul literar l-a făcut la revista „Premiera” în 1937.

A fost prieten apropiat cu Eugène Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Vinea, Ilarie Voronca, George Călinescu, Ștefan Baciu, Emil Boldan, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Grigore Cugler și a multor alte personalități ale literaturii române.^[4]

Împreună cu Gherasim Luca, Dolfi Trost, Jules Perahim, Jacques Hérold, Barbu Fundoianu, Paul Păun, Gellu Naum, și alții, formează „al doilea val” al curentului suprarealist (1933-1951).^[4]

Plecarea la Paris[modificare | modificare sursă]

După suprimarea ziarelor Adevărul și Dimineața, de către Guvernul Octavian Goga, în decembrie 1937, Lucian Boz a plecat la Paris, unde a urmat cursuri de drept economic la École Pratique de Hautes-Etudes (Sorbona), în 1938-1939, pe care nu le-a putut termina din cauza războiului, respectiv a ocupației germane.^[3], după care a participat la mișcarea de Rezistență. În 1943 a fost arestat de Gestapo și a ajuns, împreună cu soția sa, în lagărul La Cité de la Muette (un Sammellager în germanǎ, adică un lagăr de adunare) de la Drancy, de unde urma să fie trimiși în Germania. Au fost salvate doar 12 persoane, între care și soții Boz.^[5] Deși era evreu, fiind cetățean român Lucian Boz a fost salvat de la moarte în 1944 prin intervenția Legației române de la Paris.^[4]

Întors în țară după 1944 a creat, în asociație cu Martin Econom, cotidianul în limbă franceză „L’Information Internationale”, și a devenit redactor al cotidianului „Finanțe și Industrie”.

Franța și Australia[modificare | modificare sursă]

În 1946 a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional la „Le Monde”. În 1947 a fost trimis în țară pentru a face un reportaj în regiunile bântuite de secetă. A fost pentru ultima oară când a venit în România.

În 1950 a părăsit Parisul, plecând la Geneva, de unde a emigrat în Australia și a înființat un birou de „Public Relations”, clientul cel mai important fiind Industria aerospațială franceză, pentru care a lucrat 22 de ani.

După ieșirea la pensie, în 1974, s-a ocupat de reeditarea unora din cărțile sale, în regie proprie și în tiraje mici.^[2]

Distincții[modificare | modificare sursă]

• În 1958 a primit crucea de cavaler al Meritului comercial.^[5]
• În 1979 a primit crucea de cavaler al Ordinului național al Meritului din partea statului francez, pentru eminentele servicii aduse cauzei franceze.^[5]

Operă[modificare | modificare sursă]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

• Eminescu - Încercare critică, Editura „Slova” București 1932,
• Cartea cu poeți, Editura „Vremea” 1935,
• Masca lui Eminescu, Editura „Vinea” 1935
• Franța 1938-1944, Editura „Cartea Românească”, 1945
• Masca lui Eminescu, reeditare, editura autorului, Sydney 1979,
• Moartea abstractă și alte nuvele, editura autorului, Sydey, 1980
• O săptămână a poeziei, editura autorului, Sydey, 1981.
• Anii literari '30: cronici, eseuri și medalioana critice, 278 pagini, editura autorului, Sydey, 1981
• Piatra de încercare, Editura „Vinea”, București, 2000

În periodice de limbă engleză[modificare | modificare sursă]

• A publicat ani de-a rândul în revista română „Mele“ din Hawaii.
• A publicat eseuri și cronici literare în publicații australiene: The Sydey Morning Herald, The Australian, The Bulletin.

TEOHAR MIHADAȘ

Teohar Mihadaș
Date personale
Născut	9 noiembrie 1918[1]  Krania Grevenon⁠(d), Macedonia de Vest, Grecia
Decedat	29 noiembrie 1996 (78 de ani)[1]  Cluj-Napoca, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor profesor redactor[*] poet
Activitate
Alma mater	Facultatea de Litere a Universității din București
Modifică date / text

Teohar Mihadaș (n. 9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – d. 29 noiembrie 1996, Cluj) a fost un educator, eseist, poet și prozator din România, de origine aromână.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera
• 3Premii și distincții
• 4Note
• 5Bibliografie
• 6Literatură suplimentară

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie aromână, Teohar Mihadaș a urmat cursurile școlii române din comuna natală, după care s-a înscris la liceul român din Grevena (Grecia), unde a stat timp de trei ani. S-a transferat apoi la Liceul Timotei Cipariu din Dumbrăveni. După ce și-a luat bacalaureatul la Blaj, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, pe care a absolvit-o în 1943.

A participat la luptele din zona Gurahonțului în toamna anului 1944. A lucrat ca profesor de limba română, limba franceză, limba latină și filosofie la școli din Bistrița și Năsăud până în 1948, după care a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim. Pentru a se întreține a efectuat până prin 1961 diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic etc.) în zona Bistrița, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu, ș.a.m.d.

În 1964 a fost numit secretar literar girant la Teatrul Național din Cluj, iar între 1970 și 1973 a fost redactor-șef la revista Tribuna.

Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autoritățile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani.^[2][3][4] A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor.^[5]

Opera[modificare | modificare sursă]

• Ortodoxie păgână, București, 1941
• Țărâna serilor, București, 1967
• Tărâmul izvoarelor, București, 1968
• Reminiscențe, București, 1969
• Trecerea pragurilor, București, 1972
• Elegii, București, 1975
• Nimburi, Cluj Napoca, 1977
• Pâinile punerii nainte, Iași, 1979
• Frumoasa risipă, Cluj Napoca, 1980
• În lumina înserării, București, 1982
• Înstelatele oglinzi, Cluj Napoca, 1984
• Înaltele acele vremi, Cluj Napoca, 1987
• Orfica tăcere, Cluj Napoca, 1988
• Pe muntele Ebal, Cluj Napoca, 1990
• Steaua câinelui, Cluj Napoca, 1991
• Pinii de pe Golna, Cluj Napoca, 1993
• Crepuscularele vitralii, Cluj Napoca, 1993
• Chemări spre nicăieri și niciodată. Poezii 1985-1995, București, 1996
• Străinul de la miezul nopții, Cluj Napoca, 1996
• Catrene, Cluj Napoca, 1999
• În colț lângă fereastră, Cluj Napoca, 2000

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca, 1975
• La Biblioteca județeană „Octavian Goga” din Cluj are loc un cenaclu literar-artistic care îi poartă numele

PAUL CONSTANT

Paul Constant, pseudonimul lui Paul Constantinescu, (n. 29 ianuarie 1895 – d. 1981) a fost un scriitor român, originar din Craiova. A fost fiul unor mici meșteșugari.

Cuprins

• 1Studii
• 2Slujbe
• 3Activitate literară
• 4Bibliografie

Studii[modificare | modificare sursă]

• Școala comercială superioră

Slujbe[modificare | modificare sursă]

După terminarea Școlii comerciale superioare activează ca funcționar bancar în Craiova și Caracal, și învățător sătesc. Carieră militară de trei decenii la Sibiu, unde editează ”Provincia literară”(1932-1934).

Activitate literară[modificare | modificare sursă]

În regim de colaborare cu frații săi Eugen Constant și Savin Constant:

• „Amurg prin vitralii”
• „Litanii pentru cei uitați”
• „Idoli de humă”

Schițe:

• „Măști pentru muzeu”(1933)
• „În litera legii”(1933)
• „Zugrăveli”(1933)
• „Mărturisirea unui inculpat”(1936)
• „Oameni cu cioc”(1939)
• „Colivia cu sticleți”

Romane satirice:

• „Rîia”

Romane istorice:

• „Iancu Jianu”(1940)
• „Haiducii”(1957)
• „Tudor Vladimirescu”91960)

Nuvele:

• „Stâlpi de foc”(1967)-culegere de nuvele istorice legate de revoluția din 1848

Cărți pentru copii:

• „Volburi peste veacuri”(1973)
• „Primăvară,focuri și gloanțe”(1973)

ROMULUS VULCĂNESCU

Sari la navigareSari la căutare

Romulus Vulcănescu
Date personale
Născut	23 februarie 1912
Decedat	10 noiembrie 1999 (87 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	sociolog[*] etnolog[*]
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Membru de onoare al Academiei Române

Romulus Vulcănescu (n. 23 februarie 1912, București – d. 10 noiembrie 1999, București) a fost scriitor și etnolog, fiul Anei Vulcănescu (născută Ionescu) și al lui Horia Vulcănescu. A fost membru de onoare (1993) al Academiei Române.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera literară
• 3Vezi și
• 4Bibliografie
• 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Urmează școala primară și patru clase de liceu la Galați, continuă la Liceul Spiru Haret din București, unde va face și studii de sociologia culturii și etnologie la Facultatea de Litere și Filosofie (1934-1937).

A fost profesor de filosofie și drept (1937-1950), de drept și chimie (1950-1957) la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu și București. Sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, își ia doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944 (validat în 1947), cu teza Troița, o problemă de mitologie română, din care va publica prima parte, Coloana cerului, în 1972.

Din 1958 a fost cercetător și șef de sector la Institutul de Arheologie din București, cercetător și șef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetător și șef al Secției etnografice (din 1967) la Institutul de Etnografie și Folclor, ale Academiei Române.

Face parte din Instituto Internazionale di Sociologia (Roma, 1965), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques (1967), The Folklore Society (Londra, 1972), Association Internationale d'Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., iar în 1993 este ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost redactor la revistele Trimestrial de mitologie și estetică (1931), Gongul (1941), Symposion (1943-1944), Cercetări folclorice (1947), Etimologica. Publică articole în revistele Dacia, Porunca vremii, Buna-Vestire, Suflet nou, Îndreptar, Presa Olteniei, Ramuri, Studii și cercetări de istoria artei, Revista de etnografie și folclor, Revue historique du Sud-Est Europeen etc., uneori semnând cu inițiale (R.V.) sau Vulca, Vulcan, V. Petre și Petre V.
În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române.

A elaborat lucrări de sociologia și filosofia culturii, mitologie, etnografie, etnologie și folcloristică. O secțiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie la mitologie. Romulus Vulcănescu afirma că «în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creației majore a tuturor experiențelor transculturale. Nu poți cunoaște capacitatea de creație spirituală a unei comunități etnice sau naționale fără să-i cunoști concepția mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valențele condiției creatoare în ecosistemul din care face parte, aspirațiile etice în contextul spiritual al umanității».

Principalele sale lucrări în acest domeniu sunt Fenomenul horal (1944), Coloana cerului (1972), Măștile populare (1970) și Mitologie română (1985).

Opera literară[modificare | modificare sursă]

• Chestionar mitologic, Târgoviște, 1938;
• Două tipuri de mitologie română, București, 1944;
• Fenomenul horal, Craiova, 1944;
• Boșimanii, București, 1967;
• Etnografia: știința culturii populare, București, 1966;
• Etnologie juridică, București, 1970;
• Incașii, București, 1970;
• Măștile populare, București, 1970;
• L'Echo de quelques monuments megalithiques dans le paleofolklore roumain, Praga, 1971;
• Coloana cerului, București, 1972;
• Drumuri și popasuri străvechi (în colaborare cu Paul Simionescu), București, 1974;
• Istoria etnologiei românești, București, 1975;
• Dicționar de etnologie, București, 1979;
• Mitologie română, București, 1985;
• Izvoare de cultură. Secvențe dintr-un itinerar etnologic, București, 1988;
• Calea zeilor, București, 2000.

Etnolog, sociolog al culturii şi folclorist, Romulus Vulcănescu (23 februarie 1912-10 noiembrie 1999), fiul Anei Vulcănescu (născută Ionescu) şi al lui Horia Vulcănescu, a semnat lucrări remarcabile de antropologie socială şi culturală, sociologia culturii, mitologie, filosofia culturii, studii de metodologie a cercetării şi etnografie, constituindu-se astfel într-un „moment important al etnologiei româneşti“ (C. Lorinţiu). Puţini ştiu însă că, după absolvirea studiilor de sociologia culturii şi etnologie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Universitatea Bucureşti (1934-1937), Romulus Vulcănescu a fost numit (1938) custode la Fundaţia Universitară Carol I, unde, după cum însuşi mărturiseşte, „profesorul Mircea Florian patrona spiritual şi profesional corpul de custozi“.

Doctoratul în etnologie şi sociologia culturii îl obţine, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gusti, cu o teză despre originea şi conţinutul mitologic al Troiţei, pe care o consideră una „din cele mai vechi şi mai semnificative monumente ale culturii arhaice româneşti“, a cărei plăsmuire majoră, în variantă cultă, este „coloana recunoştinţei fără sfârşit a lui Brâncuşi.“

Se remarcă şi în publicistică, fiind redactor la mai multe reviste: Trimestrial de mitologie şi estetică (1931), Gongul, revistă de artă şi critică teatrală (1941), Symposion, revistă de filosofie (1943),  Ethnologica (1978), precum şi în coordonarea activităţii de cercetare din instituţii specializate: Institutul de Arheologie din Bucureşti (1958), Institutul de Istoria Artei (1960), Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei, unde, din 1967, ocupă funcţia de şef al Secţiei de etnografie.

Domeniul predilect al cercetărilor sale etnologice rămâne însă mitologia, Romulus Vulcănescu fiind considerat între cei „care au făcut pasul important de la mitografie la mitologie“, adică de la tatonări şi explorări la închegarea unei concepţii mitice. „În fond, susţine Romulus Vulcănescu, mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creaţiei majore a tuturor experienţelor transculturale. Nu poţi cunoaşte capacitatea de creaţie spirituală a unei comunităţi etnice sau naţionale fără să-i cunoşti concepţia mitică, istoria particulară a viziunii sale culturale…“ Şi numai apoi ne putem lansa în „proiecte“ de păstrarea identităţii etnice.

Principalele sale lucrări în acest domeniu sunt Fenomenul horal (1944), Coloana cerului (1972), Măștile populare (1970) și Mitologie română (1985), aceasta din urmă fiind rezultatul unor cercetări de aproape cinci decenii, în care autorul argumentează cu prisosinţă că mitologia este „una din faţetele cele mai expresive ale spiritualităţii române (…), un certificat autentic de autohtonitate, continuitate şi originalitate (…), un atestat istoric de creativitate culturală şi originalitate creatoare.“

„Dar mai importantă este dragostea (…) pentru toate câte sunt, ca un picur din dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga lui creaţie“, conchide nepotul lui Mircea Vulcănescu, academicianul (1993) Romulus Vulcănescu, într-o recenzie la un volum de poezie (Scara la cer al Carolinei Ilica), apărut în 1997.

Romulus Vulcanescu inedit en dialogue avec Cleopatra Lorintiu