5. /18 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
IORDAN CHIMET
| Iordan Chimet | |
 Placa memorială Iordan Chimet | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Galați, România |
| Decedat | (81 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | lingvist scriitor istoric literar[*] critic literar[*] biograf[*] scriitor de literatură pentru copii[*] critic de film[*] traducător poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Iordan Chimet (n. 18 noiembrie 1924, Galați – d. 23 mai 2006, București) a fost un eseist, prozator, poet, scenarist și traducător român, asociat cu mișcarea artistică a suprarealismului românesc.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este fiul lui Aurel Chimet, grefier, și al Paraschiței. Urmează Liceul la Galați, (bacalaureat în 1944), apoi Facultatea de Litere și Filosofie, licența în 1948, și Facultatea de Drept a Universității din București, absolvită în 1957. Este amicul de corespondență al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, cel care a introdus personajul lui Chimet, Elli, din romanul Închide ochii și vei vedea Orașul în povestea sa.
După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democratică a românilor. A ințiat la Editura Dacia colecția "Ieșirea din labirint", în care a publicat o antologie în patru volume a identității românești, "Dreptul la memorie" (1992-1993)și antologia "Momentul adevărului" (1996), ambele apărute la Editura "Dacia". În 2004 i-a apărut volumul de eseuri "Cele două Europe, cele două Românii", în care a pus în opoziție democrația cu sistemul totalitar.
Opera sa i-a fost adesea catalogată greșit drept ”literatură pentru copii” și chiar minimalizată în timpul regimului comunist și după, în ciuda ecourilor externe foarte pozitive.
În perioada comunistă, între 1945 și 1948, a făcut parte din asociația clandestină „Mihai Eminescu”.[2]
Selecție din operele publicate[modificare | modificare sursă]
Poeme și proză[modificare | modificare sursă]
- "Lamento pentru peștișorul Baltazar", 1968.
- "Cîte-o gîză, cîte-o floare, cîte-un fluture mai mare" (versuri pentru copii, ilustrații de Lena Constante), 1970.
- Închide ochii și vei vedea Orașul (roman), editia I: Ed. Ion Creangă, 1970; editia a II-a: Biblioteca de proză română contemporană, Ed. Eminescu, 1979; editia a III-a: sub titlul "Împreună cu Elli în Imaginaria", conține continuarea scrisă de autorul german Michael Ende – "Povestea saltimbancilor" – și "Scrisori printre gratii Ende-Chimet", Ed. Univers, 1999
- "Exil", Editura "Universal DALSI", 2000.
Eseuri[modificare | modificare sursă]
- "Western. Filmele Vestului îndepărtat", Editura "Meridiane", 1966.
- "Balada în piatră", 1966
- "Comedia burlescă", 1967.
- "Eroi, fantome, șoricei", Editura "Meridiane", București, 1970.
- "Baladă pentru vechiul drum", 1976.
- "Grafica americană. Un portret al Americii", Editura "Meridiane", 1976.
- "America latină. Sugestii pentru o galerie sentimentală", Editura "Meridiane", București, 1984.
- "Cică niște cronicari / Duceau lipsă de șalvari... (Comicul absurd in literatura de avangarda)" (antologie), Ed. Universal Dalsi, 1999.
- "Ieșirea din labirint (Intrarea în Labirint, Ieșirea ...)", Editura "Universal DALSI", București, 2002.
- "Cele doua Europe, cele doua Romanii", Ed. Noul Orfeu, 2004
- "Scrisori printre gratii" (corespondență), Editura "Universal DALSI", București, 2004.
Antologii[modificare | modificare sursă]
- "Cele 12 luni ale visului. O antologie a inocenței", Editura "Ion Creangă", București, 1972.
- "Dreptul la Memorie", vol. I-IV, Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1992-1993.
- "Dosar Mihail Sebastian" (antologie), Ed. Universal Dalsi, 2001
Memorialistică[modificare | modificare sursă]
- "Cartea prietenilor mei", Editura "Universal DALSI", București, 2005.[3]
- "Cartea prietenilor mei", vol. II: Caderea cortinei" (eseuri si corespondenta), Ed. Universal Dalsi, 2006
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Henri Agel, "Din tainele cinematografului", traducerea volumului "Le Cinema", de Aura Puran si Iordan Chimet; pref. de Iordan Chimet, Editura "Meridiane", 1970.
Şi frunza cade peste noi;
Cad "poamele" pe unde-apucă -
Deci... prostituţia e-n toi!
Când este vorba de femei:
Victoria e-a ta întreagă,
Când tu eşti... Jumătatea ei!
de Paşti îmi amintesc din nou,
de porc dacă mănânc ceva
îmi amintesc de... Cineva...
Ţara noastră e-o valoare:
Ca o floare la... ureche,
La o Europă mare...
Așteptam de mult un început în cercetarea științifică a fenomenului poetic la nivelul creierului, al conștiinței, al psihicului uman. Mă bucur că există. Sper din tot sufletul să confirme ceea ce știu și am scris deja într-un eseu numit “Calea poeziei”. E un titlu ce reia numele unei rubrici pe care o aveam în anii 90 într-o revistă literară.
- Acest articol a fost trimis Edupedu.ro de către scriitoarea Nina Vasile, ca reacție la publicarea săptămâna trecută a articolului despre centrul de cercetare din Cluj care încearcă să afle cum stârnește poezia emoții și de ce răspund oamenii diferit la limbajul poetic.
Ideea unei “căi a poeziei” are legătură și cu prezența ei naturală în existența noastră. Poezia este un catalizator al conștiinței umane, adică ne face mai atenți la ce e înăuntrul nostru și în afara noastră. Ieșim din indiferență, din tendința de robotizare, din insensibilitate, din monotonie. Așa, existența noastră e mai intensă, profundă, mai responsabilă. De aceea, din orice alt domeniu de cunoaștere, a citi, a gândi, a scrie poezie, este vital pentru ființa umană. Asta este nu doar o convingere personală ci o realitate care trebuie să fie confirmată tocmai științific. Altfel spus, puterea imaginației, a creativității poetice, e peste tot, deși nu ne dăm seama. Nu oamenii bolnavi scriu ca să se vindece cum s-a spus, dar dacă sunt unii care au probleme de suflet (să le spunem așa), ajută, și ea poate avea rol în strategii terapeutice. Încă: pentru copii, așa învață în primii ani orice, prin poezii. La vârste mai mari, Ateliere de poezie, de orice artă, în școli, pe lângă cele sportive sau practice, ar da o dinamică frumoasă și un echilibru în programul educațional, prea teoretic în acest moment.
Desigur, pare utopie, dar drumul duce aici pentru că vor apărea atâtea probleme la noile generații din prea multă exagerare în educația teoretică și virtuală, încât se vor căuta soluții. Și ele sunt foarte simple: socializarea prin artă, natură, practica de natură casnică (grădinărit, tâmplărie elementară, artistică etc.).
Am parcurs studiul. E un început. Vor rafina cu timpul, itemii, și vor nuanța. Adevărul este că în cercetarea necesară, este și înregistrarea cu tehnologia specifică, a undelor cerebrale, când se citește poezie. De urmărit și reacțiile anumitor categorii de persoane: care scriu, care nu scriu, cărora le place, cărora nu le place… Criteriul empatiei și efectele trezirii ei prin intermediul poeziei pare să fie una dintre mizele studiului în cauză.
Una dintre concluziile lui ar trebui să fie legată de rolul poeziei în educația nu doar a copiilor ci și a adulților, rolul de rafinare a ființei umane, în sensul dezvoltării unor valori necesare chiar în societate: empatia, toleranța, complexitatea, creativitatea. De ele avem nevoie în completarea competențelor intelectuale care pot fi folosite mult mai bine dacă sunt și trăite, asumate prin arte, orice artă practicată, nu doar prin poezie. Dar poezia este totuși, mai accesibilă pentru că folosește în principiu, cuvinte, în rest, lectura duce adesea și la imitare fără probleme, iar pentru unii se trezește și talentul.
Așadar, poate că profesorii de română vor fi atenți la rezultatele studiului și vor avea mai multă încredere în ceea ce face lectura de poezie bine aleasă, diferită însă de programa școlară. Este nevoie de o abilitate de selectare, adecvată fiecărei vârste, de extindere dincolo de literatura română și de ieșire din tonul pedagogic. De aceea, este recomandabil să existe colaborarea cu poeții actuali care sigur sunt bucuroși să împărtășească “miracolele poeziei”. Și ei chiar le cunosc. Vor avea surprize imense. Pe de altă parte, studiul ar putea fi extins chiar către elevi, în școli de-a binelea. Sper că vor face asta. Și fără îndoială, când poeții înșiși vor fi abilitați științific, vor avea mai mult curaj să folosească “comoara pe care stau” acum fără să știe cât valorează pentru ceilalți.
În fine, în lumea corporatistă și virtuală în care trăim ca adulți, ieșirea din stresul muncii, din prea multul muncii de acest fel, momente de poezie bine gândite și oferite de către mass media, sau prin instituțiile culturale de stat dar și private, pot uneori contribui mult la eficiența vieții adulte. Sunt detalii care nu încap aici, dar poate că “cine are de auzit, aude”.
Nina Vasile – scriitoare
Biografia peretelui
Mielule, prietene, in fata becului aprins
umbra oglinzii e luminoasa
in fata luminii becului umbra mea e umbra
tu stai astazi o zi plina si harnica in
casa in care eu doar innebunesc
si asta se vede tocmai in ferestrele
din ce in ce mai zidite ale mamei
undeva departe
asta se vede in fratii si surorile mele
unde vorbesc pasarile in locul meu
iar ei nu ma recunosc
mielule, dimineata e o camasa brodata
cu panze de paianjen
spirale in care intru ca intr-un dans hipnotic
pentru el merg sa-mi caut numele
in jurul meu magul intrupeaza distanta
in mine vajaie, fulgera dintr-un regn in altul
dintr-o lume in alta
amintirea pe care o mai am e urletul
zidirea in
Peretele care voi fi
al carui nume il port si eu nu simt aceasta acum
timpul pluteste in crengile verzi
din fata colibei, eu sunt coliba
timpul pluteste in pasari nu in mine
ma duc sa traiesc zidul colibei in betia
cuvintelor vii ce nu
apar decat o data pe an in camera mea
sunt aici si pulsez cu semintele
crescute in lutul meu
cineva viseaza inauntru, se roaga
nu mananca, nu bea
este intrarea si fereastra sau orbul?
calugarul?
se intampla altceva decat somnul
cine rupe, sfasie golul iesit din varful meu
ma sfarsesc
ajung cetatea de la ultima batalie
sunt labirint marunt cu trupuri putrezite
cu sange impregnat, fara lumina
acum sunt, viu sunt perete fara sa apar, sa inchid
nu ucid in departare este o cruce
straluceste, dorul de ea neimplinit e
ce perete cosmic, ce radacina a lucrurilor
in acest oras, orasul unde
incep sa fiu trupul orbului
fereastra usa ca un ochi intens
adus mie trec prin ceilalti
bataile pasilor lor imi ridica talpile mele
ei nu inteleg de ce nu pot sta locului
cand ii aud. forfotesc in casa si rad
eu nu vad cu ferestrele lor de carne
eu simt vantul ca si peretii taiati cu usa si geamul
perdelele vin spre mine, parul meu
copacii cresc, descresc
si iata ea vine ea vine ea vede albastrul
il simt, o simt in mainile mele
precum curgerea durerii care misca lucrurile
apa de departe rece, limpede,
fiitoare-viitoare printre cele moarte
cu totul in vointa binevoitorului
necunoscut
ai mila ci vino mielule trezeste-ma
sau da-mi adormire
sa nu mai inteleg si acest trup
fiindca nu raman in el
dus dintr-odata intr-un cub deasupra
unui mormant
nu mai pot fi si camera oarba
in ea tin absenta
vidul dintre mine si ceilalti
lasa-ma pe mine sa mor nebun al icoanei
m-a prins in aceasta lume
de unde nu eram decat inainte sa fiu
ma sufoc si astept ultimul perete,
strainul sunt si nu plec din fata celorlalti alba pelerina, alba
ma retrage din noapte din trupul de carne in cruce a
Peretelui
in ritual: sunt sangele numelui meu -
Perete pragul deplin.
Dragostea și Poemul
Numai dupa miezul noptii
ma strecor pe campia plasmatica
in ea intru, pana la inima
pana la umbra. Cu mine se intampla
indelungata indragostire de frumosul
fara corp exasperantul
Poem
merg fara tinta vizibila,
sub lampile
Cotroceniului.
suflete se duc se intorc
dispar reapar precum stelele cazatoare
si el se strecoara in mireasma
stranie din trandafirul rosu uscat
acoperit de zapada pe marginea strazii
cum tocmai de acolo
este acea lumina fara de care
nu pot scrie, dragul
Poem
ma imbie si nu se ridica fara
semnul meu pe zidurile si ferestrele blocurilor
am in mana creionul care s-a molipsit
de miresme si are un iz dulce-amarui
imi da gust de poezie pe limba
- acestea sunt absolut reale -
mana mea este creionul de carne
zilnic scriu cu el intr-un loc trist
incepe intr-o capela devenita closet
pentru ca altii au fost inainte
si n-au mai vrut sa fie
vin pustanii smecheri eu desenez
ma intreaba daca stiu ce e acolo
dar nici ei nu stiu desi rad
pentru ca de acolo se prelungeste
prin acoperis, printre ierburi crescute din caramizi
sala de muzeu in care mastile
populare stau inerte si vii
cutremurand aerul
scoarte de lana si usi de biserici cu
gauri de carii, prin ele lumea respira
aici am scris eu mereu
eram atat de singura incat
imi iubeam singuratatea
si ea venea ca o lumina fidela
structura de cristal, baritina,
stibina, cuart, calcar si sare
ce de lume mai vedeam atunci
si cata lumina - de mina.
apoi, pe una din strazi intr-o zi
sclipea si eu vedeam
ca exista
dar cum sa pipai
l-am urmat pe scara catorva saptamani
pana si lui ii cresteau maini, trup, ochi
gura pe care sarutandu-le
odata, mirarea
unde se ducea stralucirea calma si alba
ca in oglinda acel spatiu
niciodata regasit unde
caci n-am mai vazut de-arunci
nici acela nefiind cu atata trup
incat sa-i semene. Si iara parea ca am gasit
Poemul risipit,
ma urma peste tot
nu ma invata nimic
leneveam tragic la soarele impregnat
in geamul ferestrei
el venea cand nu ma asteptam
si-mi canta la urechea lui
cu grija construita inteligent
pentru el. Cum de stia drumul
in alta zi am vazut cum zambea,
ce umbra frumoasa
pe scaunul din banca a treia
la scoala (nu o mai terminam)
umbra mea frumoasa, adevarata si buna
citesti si gandesti,
Poemule,
in locul meu
in coltul in care stai viu,
Poemule,
si pulsand ca un animal gata de plecare,
cate o iluzie, o prietenie cand vorbesc singura
cate un tata, iubit, prieten fiii si fiicele toate mamele
Poemule, treci in locul campului plin de o sa vina odata si moartea
Fiara încăperii
Unde sa te intorci cu asemenea
siguranta a recunoasterii
centrul faptelor varful colibei
spatele tau pe care dormi si-l auzi arde lumina solida este alta natura si nimeni nu e
fulgerat in labirintul boitei de paie fiara incaperii nu se naste aici vine ca o cruce adusa de
prieteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu