5. /27 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
VASILE VOICULESCU
| Vasile Voiculescu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][4]  Pârscov, Buzău, România | ||
| Decedat | (78 de ani)[1][4] București, România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) | ||
| Părinți | Costache Voicu Sultana Hagiu | ||
| Frați și surori | șase : Filipache, Maria, Irina, Florica, Ana, ? | ||
| Căsătorit cu | Maria Mittescu | ||
| Copii |
| ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Etnie | români | ||
| Religie | ortodoxă | ||
| Ocupație | medic, poet, dramaturg, prozator | ||
| Pseudonim | V. Voiculescu | ||
| Limbi | limba română[2] | ||
| Studii | Liceul Gheorghe Lazăr Facultatea de Litere București Facultatea de Medicină | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | Perioada interbelică | ||
| Mișcare/curent literar | tradiționalism, modernism, expresionism, Rugul Aprins | ||
| Specie literară | poezie, dramaturgie, proză | ||
| Operă de debut | 1912 - cu poezia „Dorul” în „Convorbiri literare” 1916 - volumul „Poezii” | ||
| Opere semnificative | „Din țara zimbrului”, „Poeme cu îngeri” | ||
| Note | |||
| Premii | 1917 - Steaua Romaniei cu spade 1918 - Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii” 1924 - Crucea Meritul Sanitar cl.I 1941 - Premiul Național de poezie | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. ,[1][4] Pârscov, Buzău, România – d. ,[1][4] București, România) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.[5]
Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.
Poetul, dramaturgul și prozatorul[modificare | modificare sursă]
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.
Maturitatea și bătrânețea[modificare | modificare sursă]
A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)
Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).
Posteritatea[modificare | modificare sursă]
În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.[6]
Opera[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Poezii (1916)
- Din țara zimbrului,(1918)
- Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
- Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
- Destin, Editura Cartea românească, (1933)
- Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
- Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
- Veghe (1943)
- Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
- Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.
Proză[modificare | modificare sursă]
- Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
- Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
- Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
- Demiurgul, 1943
- Gimnastică sentimentală, 1972
- Pribeaga
Galerie[modificare | modificare sursă]
.jpg)
POEZII:
Singurătatea
Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân’ nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
Trec vremile
Trec vremile... ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală...
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.
Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă... şi se suie!
Sonet CLVIII
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir...
Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie:
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini, nici cerurile prag.
Vrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate...
Şi nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei,
În tot ce este-n mine duh de eternitate,
În însăşi nemurirea în care-am să mă-nchei.
Ce-mi pasă că iubirea, că luna, are faze,
Când creşte şi când scade până la-ntunecime;
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Tălăzuind, lunatic, se umflă spre-nălţime:
Ce mândră limpezime-n zenitul suferinţii!
Deodată-n mii de valuri mă sparg să te răşfrâng...
Ne-atragem unul pe-altul cu forţa năzuinţii,
Dar cumpăna ei fixă- pământ şi cer- n-o-nfrâng.
Şi totuşi, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
În orice vers se scaldă, de sus, splendoarea ta.
DAN GÎJU
| Dan Gîju | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (56 de ani) Didești, Teleorman, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | jurnalist |
| Modifică date / text | |
Dan Gîju, pseudonim literar Bogdan Didescu (n. 27 noiembrie 1964, Didești, județul Teleorman), este poet, pictor, publicist, romancier, membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni[1], membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” (India), membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru asociat al Diviziei de Istoria Științei a CRIFST al Academiei Române (2017).
Militar de carieră (colonel), din 1999 lucrează exclusiv în structuri cu specific cultural-educativ și de informare din armată (Trustul de Presă, Muzeul Militar Național și Editura Militară). Din decembrie 2016, trece în rezervă anticipat (la cerere), dedicându-se scrisului. În prezent, este directorul Editurii Favorit (București).
Biografie[modificare | modificare sursă]
A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța (1983), Școala Militară de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate, Rm. Vâlcea (1986), Facultatea de Drept a Universității „Hyperion”, București (1998); master în Jurnalism și Relații publice la Facultatea de Jurnalistică a Universității „Lucian Blaga”, Sibiu (2005). În cei peste 30 de ani de carieră, a îndeplinit funcții precum: comandant de subunitate, șef de comenduire de transporturi militare (Petroșani, 1989), redactor și redactor-șef în presa militară (1999–2010), director adjunct ș.a.
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
Debutează cu mai multe poezii în nr. 5/1983 al revistei „Catarge la orizont” din Constanța[2] și, ulterior, cu proză scurtă în revista „Viața armatei”, București, în 1997. Va continua să publice în săptămânalul „Observatorul militar”, în revistele „Litere” (Târgoviște), „Historia”, „Viața Basarabiei”, „Eroica” ș.a. În 2004, la inițiativa colonelului Ion Petrescu, înființează revista „Viața militară” serie nouă[3], editată de Ministerul Apărării Naționale. În aprilie 2009, a fondat revista de cultură militară și patriotică „ProARME”[4], cu apariție trimestrială.
„Redactor și conducător de reviste militare, Dan Gîju, ofițer de carieră care se inspiră, cu deosebire în proză, din viața cazonă contemporană (dar și din cea devenită istorie), valorificând, nu o dată, propria experiență, dar depășind prin construcție, prin complexitate și prin seriozitatea problematicii convenționalismul binecunoscut al textelor „tematice”.[5]”
Expoziții de pictură[modificare | modificare sursă]
Cărți publicate[modificare | modificare sursă]
„Gîju este, putem spune la propriu și la figurat, în exercițiul funcțiunii și în exercițiul ficțiunii. Este, așadar, la ordin în dublu sens: slujește Patria și totodată Cuvântul. Aceasta e a doua armă a lui, eficientă, bătând direct la țintă, fără greș.[8]”
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Elegii damnate, Editura Domino, Târgoviște, 1998
- Elegii valahe, Editura Sfinx 2000, Târgoviște, 2000
- Cai verzi, Societatea Scriitorilor Militari, București, 2003
- Elegii banale, Editura Pildner & Pildner, Târgoviște, 2003
- Elegii barbare, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006
- Poeme de rămânere sub arme, Editura RawexComs, București, 2010; Editura Favorit, București, 2016
- Noiembrie, Editura RawexComs, București, 2010
- Jurământ și rugă, Editura Favorit, București, 2015
Proză scurtă (inclusiv publicistică)[modificare | modificare sursă]
- Amintirile detectivului Vigilantes, Editura Pildner & Pildner, Târgoviște, 2001
- Semn de armă – harta României. Interviuri cu și despre grăniceri (în colaborare cu Vasile Moldovan), Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006
- Poligonul cu ținte moarte, Editura Favorit, București, 2014
Romane[modificare | modificare sursă]
- Diribiștii, Editura Realitatea Dâmbovițeană, Târgoviște, 2000
- Pumnul de fier. Confesiunile colonelului Cojocea, fost Leutnant în Wehrmacht, Editura Phobos, București, 2003, 2014
- Zodia capului de mort, Editura Phobos, București, 2005
- Duelul condamnaților, Editura Phobos, București, 2006
- Fantomele nu răspund la salut, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2007
- Și pace va fi în inima mea, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
- Femeia ca obiect de studiu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2011; Editura Favorit, București, 2018
- Labirintul hienei, Editura TipoMoldova, Iași, 2013
- Războiul lupilor păduchioși, Editura Favorit, București, 2013
- Criminalistul. Cele două secrete ale colonelului Gică Banjo, Editura Favorit, București, 2015
- Evadare din Eden. Destinul asului Florea Chifulescu, primul pilot român salvat cu parașuta dintr-un avion avariat, Editura Favorit, București, 2018
Alte scrieri[modificare | modificare sursă]
- Istoria presei militare, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
- Istoria presei militare. De la Cezar la Ceaușescu, vol. I: Armata. Presa scrisă, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012
- Însemnările unui condamnat la uitare, vol. I (1998–2005) – Așteptând-o pe Gloria, Editura Favorit, București, 2013
- Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler, Editura Favorit, București, 2014
- Revoluția inocenților. Interviuri despre evenimentele din Decembrie 1989, Editura Favorit, București, 2014
- Ucenicii zeului Thot. File dintr-o istorie a literaturii române contemporane în interviuri, Editura Favorit, București, 2015
- Testul șobolanului. Spitalul, TEATRU – Antologiile Favorit, București, 2015
- UNDERCOVER. Scriitori militari în Arhivele Securității, vol. I, Editura Favorit, București, 2016
- ISTORIA PRESEI MILITARE. Armata. Presa scrisă (vol. I), Poliție, Siguranță, școli, armate de ocupație. Presa scrisă (vol. II), Editura Favorit, București, 2016
- Aproape totul despre colonelul caricaturii românești, Editura Favorit, București, 2017
- Ion Aramă – de la marinar de frunte la soldatul ultimei șanse, Editura Favorit, București, 2017
- Așii Aviației Regale, Editura Favorit, București, 2017
- Amazoanele văzduhului (Interviuri, povestiri, amintiri), Editura Favorit, București, 2018
Prezențe în antologii[modificare | modificare sursă]
- Sentiment latin/Sentimento latino. Poeți români, poeți napoletani, traducere de Ana Haș și Lelieana Ionescu, Societatea Scriitorilor Militari, București, 2004
- Târgoviște-India. Antologie poetică/Poetical anthology, de Mihai Stan, versiune în limba engleză de George Anca, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
- Târgoviște–Chișinău–Sankt-Petersburg. Antologie poetică, de Mihai Stan și Iulian Filip, traducere în (din) limba rusă de Miroslava Metleaeva, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012
- Din universul poeziei române actuale. Șimdiki römen șiirinin evreninden, selecție și traducere de Marian Ilie, Editura Betta, București, 2018
POEZII:
Paso Doble
şi-un birou mult prea mic pentru noi;
tu, mai degrabă – fecioară; eu – bătrână cătană,
iar jur-împrejur doar strigoi...
cine, oare, şi-o fi bătut joc?
eram pregătit absolut pentru toate,
mai puţin pentru tine, iubito, ca să-ţi fac în inimă loc...
încât, chiar că nu mai merge nimic;
ah, clipe cernute, clipe absurde, drogate,
ce vreţi voi e prea mult, ce vreau eu e ca la lozul în plic,
şi, de regulă, din doi în doi – ca noi acum, de pildă –,
câte-un strop, câte-un pic...
iar eu, ce să zic, o floare cu mireasmă de cer,
cerul nostru deschis, uneori crud, ticălos, inamic...
Dar cine?
De ce?
Până când?
HORAȚIU
| Quintus Horatius Flaccus | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][4][5] Venosa, Basilicata, Italia |
| Decedat | (56 de ani)[1][4] Roma, Imperiul Roman |
| Înmormântat | Roma |
| Cetățenie | Roma Antică |
| Etnie | Roman people[*] |
| Ocupație | poet scriitor filozof |
| Locul desfășurării activității | Roma[6] |
| Activitate | |
| Limbi | limba latină[2] |
| Pregătire | Cratippus of Pergamon[*][3] Aristos of Ascalon[*] |
| Opere semnificative | Ars Poetica[*] |
| Modifică date / text | |
Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).
Biografie[modificare | modificare sursă]
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.
Opera[modificare | modificare sursă]
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade:
- Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):
- Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță
- Epodon liber
- Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):
- Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său psihologic
- Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira personală la filozofia morală
- Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):
Satirele[modificare | modificare sursă]
Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu)
Epodele[modificare | modificare sursă]
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
Odele[modificare | modificare sursă]
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.
Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:
- Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei.
Epistole[modificare | modificare sursă]
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice ale lui Horațiu.
Repere ale operei lui Horațiu[modificare | modificare sursă]
Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.
Traducători români din operele lui Horațiu[modificare | modificare sursă]
- Alexandru Hodoș
- Theodor Măinescu
- Petre Stati
- Dan Slușanschi
- Dumitru C. Ollănescu-Ascanio
- Ionel Marinescu
- Lozinschi Doina
Citate[modificare | modificare sursă]
- Quae virtus et quanta sit vivere parvo! ("A se mulțumi cu puțin este o virtute atât de mare!") - Sermones, II,2,1
- Dum licet, in rebus iucundis vive beatus! ("Fii fericit cu lucrurile plăcute, cât îți este cu putință") - Sermones, II,6,96
- Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret, imperat. ("Mânia este o nebunie de scurtă durată; stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește") - Epistulae, I,2,62-63
- Carpe diem, quam minimum credula postero! ("Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!") - Carmina, I,11,7-8
- Dimidium facti qui coepit habet. ("Lucrul început este pe jumătate făcut.") - Sermones, I,2,14
- Beatus ille procul negotiis... ("Fericit acela departe de orice griji...") - Epodae, II,1
- Quidquid praecipies, esto brevis! ("Orice sfat vei da, să fii concis!") - Ars poetica, 335
- Scribendi recte sapere est et principium et fons. ("Bunul simț este pentru scrisul cel bun și izvor, și principiu") - Ars poetica, 309
Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) - CONTRA LUI MAEVIUS
Prin urgisiri amare corabia sa-i treaca...
Din miazazi, un vifor talazuri sa rascoale,
Sa bata cu manie in coastele ei goale.
Euru-n vijelie, lopetile sa-i farme,
Catargele cu panze in mare sa le darme.
Si cand se-apuca vantul, din pisc, stejari sa rupa,
Cu apriga-i turbare sa bata slaba pupa.
Sa-i fie noaptea neagra si zodii sa n-o poarte...
Caderi de stea lui Meviu sa-i dea fiori de moarte,
Sa geama-n grindeni grele, de bici, ale nevoii
Ca si vicleni aheii ce foc dadura Troii
Spre ei cand isi intoarse Atena razbunarea
Cu navile lui Ajax, umpland, cumplita, marea...
De pe naieri sudoarea s-alunece siroaie...
Sa simti, la fata vanat, genunchiu-ti cum se moaie,
Sa chemi in sprijin cerul, cu bocet de muiere,
Vrajmas sa-ti fie Joe la chin si la durere...
Sa se destrame nava slabita-n vijelie,
Sub inclestarea marii, cu muget de manie.
Cand lesu-ti cu asanza va sta culcat pe maluri,
Dat prada la eretii ce zboara peste valuri,
Voios, o oaie neagra eu voi jertfi furtunii,
Si-un tap cu tine seaman, mai negru ca taciunii...
Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) - Leuconoei
Să cunoşti ce capăt zeii rânduit-au vieţii noastre,
Nici să ispiteşti vreodată Babilonicele Cifre.
Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter
Va să-ţi dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i
Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri
Ale mării Tireniene de stâncoasele ei ţărmuri-
Fii înţeleaptă;pritoceşte-ţi vinul;cu scurtimea vieţii
Lungile nădejdi măsoară-ţi. Numai cât am stat de vorbă,
Timpul pizmătarnic, iată, şi trecu. Trăieşte-ţi ziua
Cea de azi;în cea de mâine te încrede prea puţin!...
traducere de Lascar Sebastian
Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) - MUZEI MELPOMENE
De cand pe lume s-a nascut,
N-o fi, cu cestul luptator
In jocuri istmice cu spor
Si nici cu carul, sa-si dea ghies
La-ntreceri pe ahaic ses,
Stau cap de oaste triumfal
Suind Capitolinul deal,
Peste masura de semet
De-a fi raspuns crai indraznet,
Ci doar poet mult inspirat,
De codrul des in frematat,
De valul apei cristalin,
Fertilizand ses tiburtin.
El creste-n faima, an de an,
Prin cantul lui eolian:
Dintre cetati cea mai de sus
In rand cu brazii mari m-a pus,
Invidia cu coltul sau,
Sa nu-mi mai faca nici un rau...
Pe coarda lirei aurii,
Tu-mi darui, Muza, melodii
Asa cum poti din cer sa dai
Chiar pestilor fara de grai,
Un glas de lebada, cand vrei...
Din harul tau imi iau temei:
Poet prin tine, rasfatat,
De lume azi sunt aratat.
Tu viata-mi dai chiar peste veac,
Si daca plac, prin tine plac...
Horațiu (Quintus Horatius Flaccus) - PENTRU PYRRHA
Cine-i tanarul acela care te cuprinde, fata,
Gratios peste masura, de miresme-nvaluit?
Ti-ai desprins, de aur parul, pentru dansul te-ai gatit...
Dar ce lacrimi pe el, bietul, cand o sa-i apari schimbata
Spre nespusa lui uimire, in vultoare maniata,
Fara zei, sub vifor negru, cu talazul fioros...
Vorba-ti aurita, dansul azi o ia in serios,
Socotindu-te sfioasa si cu inima lui una,
Iubitoare cum nu-i alta, credincioasa totdeauna,
Nestiind ce-amagitoare treci prin lume, vant hoinar...
Iluzoria-ti splendoare, victime isi cata iar...
O inscriptie votiva, de un sacru stalp legata
Pentru zeitatea marii, dinspre partea mea arata
C-am lasat vesmantul umed la altarul preacurat,
Bucuros ca in naufragiu, eu pieirea-mi n-am aflat...
VICTOR EFTIMIU
 | ||
 | ||
 | ||
Victor Eftimiu a fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducator roman de origine megleno-romana, respectiv membru al Academiei Romane și francmason roman din perioada interbelica.
S-a nascut la 24 ianuarie 1889 in Bobostita din Epir-Macedonia, fiu al unui negustor albanez. intre anii 1895-1897 urmeaza primele clase elementare, in limba greaca, in comuna natala. in 1897 vine pentru prima oara la Bucuresti, impreuna cu tatal sau, si ramane aici mai multi ani, incepand sa invete limba romana.
Din 1905 il gasim stabilit definitiv la Bucuresti, dupa ce mai petrecuse o vreme in tinuturile natale, unde si-a facut si studiile liceale. in 1905 editeaza revista „Speranta, in paginile careia isi va publica si prima poezie. Din 1908 editeaza, impreuna cu Octavian Goga si Ilarie Chendi, revista „ Tara noastra. intre anii 1909-1910 intreprinde o calatorie in Europa si se stabileste un timp la Paris; aici scrie piesa insir-te margarite, care il va face cunoscut si-i va determina decisiv inclinarea catre activitatea de dramaturg.
Intre 1920 si 1921 este director al Teatrului National si director general al teatrelor; conduce, dealtfel, cu intermitente, Nationalul bucurestean, fiind un timp si director al Teatrului din Cluj. in 1950 este ales membru al Academiei Romane, are parte de numeroase premii si distinctii de-a lungul prestigioasei sale cariere. Moare in Bucuresti la 27 noiembrie 1972.
A colaborat la ziarele și revistele vremii, intre care: Luceafarul (la care a și debutat in 1904), Viața literara (1906), Țara noastra. In 1932 primește Premiul Național pentru Literatura, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Romane.
Victor Eftimiu ne-a lasat o opera foarte vasta, de peste 100 de volume, rezultanta a unei exprimari in toate genurile literare.- scrie teatru, poezie, roman, povestiri, memorialistica, realizeaza traduceri. Se retine mai ales ca dramaturg, cu cele peste patruzeci de piese de teatru de tematica si forma variate: comedii, drame, feerii, basme dramatizate, de inspiratie autohtona sau alogena, antica, medievala sau contemporana. Ca poet se remarca indeosebi prin cultivarea sonetului, de cele mai multe ori caligrafiat cuminte-, este un bun contemporan cu vremea in care scrie, de aceea seductia lirica apare, mai ales in ultimele sale creatii poetice, coplesita de eveniment.
Volume de versuri:
Poemele singuratatii, Orastie, Editura S. Bomemisa, 1912;
Candele stinse, Bucuresti, Editura Flacara, 1915;
Lebedele sacre, Craiova, Editura Samitca, 1920;
Oda limbei romane, 1927;
Noaptea subterana, Bucuresti, Editura Universul, 1933;
13 Decembrie si alte poeme, Bucuresti, E.S., 1947;
Oda limbei romane, poezii 1906-1956,
E. S. P. L. A., 1957;
Soliile terestre. Bucuresti, E.T., 1961;
701 sonete, Bucuresti, E. P. L., 1966;
Cosmos, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Omul, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973
Poezia Mecca a aparut in volumul 701 sonete, Bucuresti, E.P.L., 1966.
Victor Eftimiu - Crizanteme
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare ...
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare ...
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme ...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viaţa lor e moartea primăverii,
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă ...
Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduţi în vis –
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme
Şi cel din urmă cântec ce ţi-am scris ...
Victor Eftimiu - Eu Stiu Ca Ma Iubesti
De ce-mi trimiţi surâsuri reci?
Ah, nepăsarea asta las-o
De nu vrei să mă pierzi pe veci.
De vrei o viaţă să te-ascult
Arată-ţi dragostea întreagă :
Cu cât mă vei iubi mai mult,
Cu-atâta îmi vei fi mai dragă !
Victor Eftimiu - Plecarea Ta Mi-a Fost O Sfasiere...
Ştiu bine că durerile se curmă ...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.
Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă ...
Un cântec stins pe valuri ... o părere ...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării ... Nimeni nu-l mai scurmă !
N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină ...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.
Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată :
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă !
Victor Eftimiu - TRICOLORUL
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de marire ce-si taie drum prin tine,
Vorbeste vitejeasca, stravechia-mbarbatare, -
Descopera-te-n fata drapelului ce vine !
E ros de gloante steagul dar soarele s-aduna
Si firele-i de aur s-aprind în foc si ard,
Matasa învechita acuma-i o cununa
Si nu mai pare zdrente al patriei stindard,
Caci razele de soare pe frunte lui s-aduna...
Cu soarele în crestet porneste Tricolorul
Si goarnele rasuna si inimile bat –
Cu ochii plinide lacrimi s-opreste trecatorul :
Un frate scump el vede în orisice soldat,
Si toti sunt mari în clipa când trece Tricolorul !
Ce mari sunt toti acuma ! Drapelul zdrentuit
E mult mai sfânt ca pânza bogata din altar :
Nu fumul de tamâie si nu sfintitul dar
Al cuminecaturii cu rosu l-au stropit,
Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...
Un trup strapuns de gloante fu masa lui de-altar.
Si soarele si ploaia si vântul l-au boltit, -
Închina-te, când trece drapelul zdrentuit !
Drapelu-i marturia izbânzilor trecute,
Mândria cea de astazi si visul necurmat –
Si-asa cum trece-n soare maret, înflacarat –
Semeata marturie a gloriei trecute, -
Cu ochii dusi la locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul îsi viseaza fâsiile pierdute !...
Nina Cassian (nume la naștere Renée Annie Cassian, n. ,[1][2][5][6] Galați, România – d. ,[1][7] New York City, New York, SUA) a fost o poetă, eseistă și traducătoare și compozitoare română, de origine evreiască.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”[necesită citare] În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.[8]
Opera[modificare | modificare sursă]
În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.[9]
Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1" În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de aproximativ opt ani", cum singură avea să mărturisească,[necesită citare] plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de "proză subiectivă", la persoana întâi. Realizează traduceri[10] din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
Exilul[modificare | modificare sursă]
În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată "cu părerile mele politice, evident anticeaușiste".[necesită citare] Ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.
În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!, Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes.[necesită citare] Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.
În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar "proiectul major al vârstei și vieții" sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a "anilor furați și dăruiți", proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. [necesită citare] În anul 1994 i se decernează "Leul literar" de către New York Library[11]. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a. Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.
Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.
La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.[12]
Opere[modificare | modificare sursă]
- La scara 1/1, versuri, București, 1947;
- Sufletul nostru, versuri, București, 1949;
- An viu - nouă sute și șaptesprezece, versuri, București, 1949;
- Nică fără frică, basm în versuri, București, 1950;
- Ce-a văzut Oana, versuri pentru copii. București, 1952;
- Horea nu mai este singur, versuri, București, 1952;
- Tinerețe, versuri, București, 1953;
- Florile patriei, versuri pentru copii, București. 1954;
- Versuri alese, București, 1955;
- Vârstele anului, versuri, București, 1957;
- Dialogul vântului cu marea: motive bulgare, versuri, București, 1957;
- Prințul Miorlau, versuri pentru copii, București, 1957:
- Botgros, cățel fricos, versuri pentru copii. București, 1957;
- Chipuri hazlii pentru copii. versuri, București, 1958;
- Aventurile lui Trompișor, versuri pentru copii, București, 1959;
- Inverno (Iarna), versuri, traducere în italiană de Antonio Uccello, Roma, 1960;
- Spectacol în aer liber. O monografie a dragostei, versuri, București, 1961;
- Sărbătorile zilnice, versuri, București, 1961;
- Încurcă-lume, versuri pentru copii, București. 1961;
- Poezii, pref. de Ov. S. Crohmălniceanu. București, 1962;
- Curcubeu, versuri pentru copii. București, 1962;
- Să ne facem daruri, versuri. București, 1963;
- Îl cunoașteți pe Tică?, versuri pentru copii, București, 1964;
- Disciplina harfei. versuri, București, 1965;
- Sângele, versuri. București, 1966;
- Destinele paralele, versuri. București, 1967;
- Uită-l este... uită-l nu e, piesă pentru copii, București, 1967;
- Ambitus, versuri. București, 1969;
- Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, poveste în versuri, București. 1969 (ed. II,* Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru – si alte poezii , București, Ed. Cartile Tango, 2010);
- Întâmplări cu haz, versuri pentru copii. București, 1969;
- Cronofagie. 1944-1969, versuri, București, 1970;
- Recviem, versuri, București, 1971
- Marea conjugare, versuri, Cluj, 1971;
- Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, București, 1971 I (ed. II, Confidențe fictive. Atât de grozavă și adio alte proze, București, 1976),(ed. III,* Confidente fictive. Atat de grozava si adio si alte proze , București, Ed. Cartile Tango, 2008);
- Loto-Poeme. București, 1972;
- Spectacol în aer liber. O altă monografie a dragostei, versuri, București, 1974, (ed. II,* Spectacol in aer liber. O alta monografie a dragostei , București, Ed. Cartile Tango, 2008) ;
- Între noi copiii, București, 1974;
- O sută de poeme, selecția autoarei, în colab. cu Șerban Foarță, București, 1974;
- Suave, versuri, București, 1977;
- Virages/Viraje, versuri, trad. în lb. franceză de autoare, în colab. cu E. Guillevie și Lily Denis, București, 1978;
- De îndurare, versuri, București, 1981;
- Blue Apple (Mărul albastru), trad. în lb. engleză de Eva Feiler, New York, 1981;
- Lady of Miracles, versuri, trad. de Laura Schiff, București, 1982;
- Numărătoarea inversă, versuri, București, 1983;
- Jocuri de vacanță, versuri și proză, București, 1983;
- El sangre (Sângele), trad. în lb. spaniolă de Micaela Rădulescu, București, 1983;
- Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari, versuri pentru copii, București, 1985;
- Lady of Miracles, trad. de Laura Schiff, Berkley, 1988;
- Call Yourself Alive?, versuri, trad. în lb. engleză de Brenda Walker și Andreea Deletant, Londra, 1988 (ed. II, 1989);
- Life Sentence. Selected Poems, Edited and with an Introduction by William Jay Smifh, New York and London, 1990 (Translators: Richard Wilbur, Stanley Kunitz, Carolyn Kiser, Nina Cassian, Andreea Deletant, Petre Solomon, Cristian Andrei etc);
- Cheerleader for a Funeral. Translated by Brenda Walker with the author, London & Boston, 1992;
- Cearta cu haosul, versuri și proză (1945-1991), București, 1993;
- Metamorphoses: The journal of the five college seminar on literary translation - December 1995; Contributors: E.M. Beekman, Ilan Stavans, Veverly Matherne, Georges Braque, Boris Serebrenikov, Paul Celan, Nelli Sachs, Paul Eluard, Nina Cassian, Richard Wilbur, et al.; Amherst College, 1995;
- Desfacerea lumii: 1984-1996, versuri, București, 1997;
- Take My Word for It, versuri, New York, 1998;
- Something Old, Something New, poeme, cu desene ale autoarei, Tuscaloosa, Alabama, 2002;
- INTOLERANT LANDSCAPE; Printed on the occasion of "Exploring Form and Narrative," June 5-8, 2002. A poetic work; Aralia Press, West Chester, PA, 2002;
- Memoria ca zestre. Cartea I: 1948-1953, 1975-1979, 1987-2003; Cartea II: 1954-1985, 2003-2004, București, 2003-2004 (ed. II,* NINA CASSIAN - MEMORIA CA ZESTRE (3 vol.), București, Ed. Cartile Tango, 2010);.[13]
- Avangarda nu moare și nu se predă: poeme si desene (1947-2007); postfață de Șerban Foarță (sub formă de dactilogramă adnotată manual); Editura Vinea, București, 2007; versiunea in limba engleza: 'The Avant Garde Doesn't Die and Never Surrenders'; New Meridian Arts. 2016;
- Continuum, Norton, New York, 2009;
- Sunt multe feluri de a dispărea = C'è modo e modo di sparire. Poesie 1945-2007, în limba italiană, Milano, Adelphi, 2013. Antologie îngrijită de Ottavio Fatica. Traduceri din română de Anita Natascia Bernacchia; traduceri din engleză de Ottavio Fatica.
- Dialogul vantului cu marea - Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan; Cartile Tango, 2014; versiunea in limba engleza: 'Interviews and Encounters: Nina Cassian, Carmen Firan'; Sheep Meadow Press,U.S., United States, 2015.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Din poezia coreeana - [Te Ghi Cen, Lim Hva, Li Den Gu...] ; [în româneste de Andrei Tudor, Nina Cassian, Petre Solomon...], București, 1951;
- Serghei Mihalcov, La muzeul V.I.Lenin, București, 1951;
- Vl. Maiakovski, Ce să fiu, București, 1951;
- M. Isakovski, Poezii alese, București, 1951;
- Vl. Maiakovski, Calul năzdrăvan, București, 1952;
- idem, Iată o cărticică în dar, despre moarte, despre far, București, 1953;
- idem, Pe fiecare filă, un elefant, o cămilă, București, 1953;
- A. Barto, Sărbătoarea ta, București, 1953;
- Vl. Maiakovski, Copiilor, București, 1953;
- K. Ciukovski, Povești, București, 1956 (ed. II, 1959; ed. III, 1963);
- Moliere, Mizantropul, București, 1956 (ed. II, 1966);
- idem, Femeile savante, București, 1958 (ed. II, 1974);
- Mărgarita Aligher, Zoia, București, 1958;
- Iannis Ritsos, Arhitectura copacilor, București, 1959;
- K. Ciukovski, Puișorul, București, 1959;
- D. Rendis, Legenda lacului, București, 1963;
- Iannis Ritsos, A patra dimensiune, București, 1964;
- D. Rendis, Poezii, București, 1966;
- B. Brecht, Versuri, București, 1966;
- Lirice, Grigol Abaside, Bella Ahmadulina, Anna Ahmatova . . . ; trad. de Maria Banus, Nina Cassian, Mihai Beniuc, 1967
- Christian Morgenstern, Cântece de spânzurătoare, București, 1970;
- Paul Celan, Versuri, în colab. cu Petre Solomon, București, 1973;
- H. Kahlau, Fluxul lucrurilor, București, 1974;
- Moliere, Femeile savante, București, 1974;
- E. Guillevie, Poeme, București, 1977;
- Hans Peter Türk, Siebenbürgisch-sächsische Volkslieder: aus dem Sammlung von Gottlieb Brandsch - Cîntece populare sasesti din culegerea lui Gottlieb Brandsch, 1980;
- I. Manger, Balada evreului care a ajuns de la cenușiu la albastru, trad. în colab. cu I. Bercovici, București, 1983.
- Romanian Poems by Paul Celan and Essays: Celan, Paul; Sheep Meadow Pr, 2015.
Compoziții muzicale[modificare | modificare sursă]
- Patru cântece, de Mansi Barberis, Diamandi Gheciu, Radu Dragan si Nina Cassian, 1952
- Grivița roșie, 1952, poem simfonic;
- Toccata: piano solo, 1955;
- Cîntece pentru republica: suita pentru soprana solo, cor mixt si orchestra simfonica, Bucuresti,Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1956;
- Musica nuova, variațiuni pentru cvintet instrumental
- Două cântece pentru poemele lui Eminescu, 1957;
- Lenin e cu noi, muzica de Leon Klepper ; versuri de Nina Cassian, 1963;
- Pe o plaja japoneza: secvente pentru orchestra, cor de femei si banda magnetica : partitura, de Mircea Istrate ; versurile de Nina Cassian, 1969;
- Fünf Lieder für eine Mittelstimme Op. 1, de Mihail Jora ; versiunea româneasca: Nina Cassian, Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor, 1973;
- Povestea unui ciobanas: cîntece si coruri pentru copiil versurile si muzica: D. D. Stancu; textier: Nina Cassian, 1973;
- Oda orasului meu: cantata pentru cor si orchestra : partitura, de Theodor Grigoriu ; versurile de Nina Cassian, 1975;
- Suita simfonică:Pisica de una singură (Orchestra de cameră), 1975;
- Lieduri pentru voce si pian, de Paul Richter ; versiunea româneasca: Nina Cassian, 1977
- Muzica întâmplătoare pentru Călătoriile lui Gulliver (Orchestra de cameră), 1978;
- Șapte Capricii, 1978;
- Muzica pentru o piesă originală de teatru pentru copii: Nică fără frică (Orchestra de cameră), 1979
- Fascinatii tonale (Orchestra de coarde), 1980;
- Vivarium: Dixtuor, 1981
- Peisaj coral românesc, piesă corală pe versuri de Nina Cassian, 1981;
- Două cântece de dragoste (A capella), 1983;
- Variații Perpetue (Quinet - VI, Via, Victor, Clar, Pn), 1984;
- Clarinetul magic (clarinet și pian), 1985;
- 2×5 Degete (pian), 1986;
- Muzică corală și vocală, pe versuri proprii [14]
Nina Cassian s-a născut la 27 noiembrie 1924. La naştere, se numea Renée-Annie Cassian-Mătăsaru. În curând, va avea ultima aniversare ca octogenară. Vă prezentăm două dintre feţele frumoase ale Ninei Cassian:poeta şi iubita. Poeta. În 1940, Tudor Arghezi îi spunea sentenţios:„Talent incontestabil!“, după ce îi citise un caiet de versuri.
Prima sa poezie publicată în ziarul „România liberă“ abia în 1945, care a şcocat prin stilul său, are un titlu teribilist pentru o poezie de debut:„Am fost un poet decadent“. Primul volum, „La scara 1/1“, apărut în anul 1948, a fost atacat vehement de către criticii de partid, fiind considerat un exemplu de „poezie decadentă“.
De atunci, cariera sa literară a devenit o sinusoidă ciudată:a început să publice versuri realist-socialiste, dând dovadă de o neaşteptată obedienţă, iar apoi s-a izolat într-o fermecătoare literatură pentru copii. Încă se găseşte în manualele de clasa a III-a. De la sfârşitul deceniului şapte, perioadă marcată de o oarecare liberalizare a ideilor, s-a relansat ca poetă a decadenţei. În 1985, a părăsit România. Astăzi, trăieşte în New York. Este poetă, traducătoare şi eseistă. Şi încă este iubită.
POEZII:
Dragostea mea,
ancoră grea,
ține-mă strâns;
toate mă dor:
gura – de dor,
ochii – de plâns.
Vântul cazu –
- poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer,
fără puteri,
ca la-nceput.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
Singurățăți…
Nu mi te-arăți,
nu-mi trimiți vești.
Cât fără rost.
Oare ai fost?
Oare mai ești?
El cuprinse, dulce, sanul ei,
greu, puternic, si-i rapuse gura
cu sarutul lui - iar langa ei
arborii isi prelungeau faptura
in amurgul limpede cazand,
in racori de aur si de vant...
Si isi cunoscura-atunci dintai
gustul si mireasma, si-si simtira
de la crestet pana la calcai,
trupul, cum tresare si se mira.
Si apusu-i bantuia, plecand,
cu vapai de aur si de vant...
Si tipau si pasarile-n cer.
Mana ei ii palpaia pe umar.
Sta in lume cuplul lor stingher
iar, in jur, perechi fara de numar -
si-i impodobea pe rand, pe rand,
dragostea, cu aur si cu vant...
NICOLAE IORGA
Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu