4. /26 DECEMBRIE 2021 - POEZIE

VINTILĂ IVĂNCEANU

Nastere: 26 decembrie 1940, București
Deces: 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc

S-a nascut in Bucuresti la 26 decembrie 1940.

A absolvit liceul, apoi Scoala Tehnica Financiara. Urmeaza la Bucuresti Facultatea de Evidenta Contabila. Colaboreaza la revistele de profil ale vremii („Contemporanul, „Gazeta literara, „Luceafarul, „Ramuri) cu poezii, proza, traduceri, articole de critica literara.

Debuteaza editorial in 1967, in cunoscuta colectie „Luceafarul, cu volumul Cinste speciala, prezentat elogios de Miron Radu Paraschivescu. Ultimul volum de versuri publicat in tara, in 1969, atrage de asemenea atentia criticii literare. Actualmente este rezident in Austria. Este poet, prozator, critic literar, traducator.
Moderna in expresie, desi imbraca cu nonsalanta forme structurale si prozodice clasice, lirica lui Vintila Ivanceanu dezvolta, dincolo de aspectul ludic si de impresia de comedie a limbajului, o implicare puternica a sinelui poetic intr-o realitate motivata emotional.

Criticul Lucian Raicu ii releva liricii sale un „elan sonor, o „incantatie; ea exista „intr-un spatiu al ei, de o densitate specifica, in care legea stiuta dispare, in care fizica nepenetrabilitatii inceteaza a mai functiona, obiectele viaza unele in locul celorlalte, corpurile se intrepatrund, elementele fuzioneaza miscate de o secreta perversitate (). Un timbru liric propriu, intrerupt, a carui dezvoltare ulterioara ne-ar interesa si fascina.

Volume de versuri:
Cinste speciala, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1969.

Poeziile Sonet VII si Gravura VII au aparut in volumul Versuri, Bucuresti, E.P.I.., 1969.

POEZII:

Cinste specială

Daca ne ducem in cimitir.
Mortii familiei se bucura

Ca o partida de violonisti trecuta in opozitie
Cand a luat foc sala
Ateneului.
Intram in cimitir
Cu lumanarea clasica,
Arzand ca sala
Ateneului,
Si cu flori.
Flori se aduc
femeilor pe care vrei
Sa le aduci
In pat,
Si ele sa aduca
Pe lume
Un copil.
Se aduc flori la inchiderea
Cursurilor scolare, universitare,
De ape,
De literatura comparata
Despre poetul
Vintila
Ivanceanu si calul,
Cursurilor evenimentelor internationale,
al valutei internationale,
Dar flori se aduc
deosebit-osebit-cu deosebire
in cimitir, la mortii familiei.

Si mortii familiei se bucura
Strans uniti.
Noi ne luam genunchii in maini
Si ii punem in fata mormintelor,
Si ne apucam restul corpului
Si ii punem in genunchi,
Si ne luam mainile
Si le asezam
in restul corpului,
Si ne luam sufletul,
Si il punem
Sa tunda iarba crescuta
Neregulat

Pe deasupra mormintelor,
Sa stearga crucea de nisip, mazga
Ca de-aia este suflet,
il punem pe el
Sufletul,
Sa duca de acolo
Mucurile de tigara ale administratorului cimitirului.
Noi, in genunchi in fata mortilor familiei,
Noi, mortii planificati,
Dand drumul din ochi la lacrima. (Exista mai multe categorii de lacrimi
Dintre care ne permitem sa amintim:
Lacrimi pentru pudoare,
Serbari scolare,
Unchi si matusi,
Boxerul declarat
K..O.
Dar cea mai semnificativa
Categorie de lacrimi:
Lacrimi pentru mortii familiei.)
Noi, in genunchi in fata mortilor familiei,
Noi mortii planificati,
Si le-am strigat
Sa n-aiba grija,
Vom fi langa ei
Cuminti
Cumintii cumintilor,
Morti
Mortii mortilor,
Mortii familiei.
Dar mortii familiei
Nu ne acordau nici un credit,
De loc
Nu vroiau sa ne creada,

Nici cat negru sub unghie,
Nici cat propria lor natiune de morti sub unghie.
Si ne-au strigat
Ca a fi mort
inseamna o cinste speciala,
inseamna a conti, rasconti, rasrascontinua
Cumsoarele-pamantul-maimutele-oarnenii-zeii.

Jos pălăriile

Atatea aripi ne punem la calcaie
Si-atatia caini se sinucid pentru noi.
Singur jokeul scapa mutilat,
Tarnosit, linsat,
Ca o
Madona prinsa-n patul
Unui batran halterofil.
Dar noi zambim,
Cocoasa noastra cade
In curtea unui farmacist
Caini sinucisi, calcaiele cu aripi
Si farmacistul ingroapa borcanul cu soricioaica sub
Perechea de soldat si soldatoaica.
Si totul e echilibrat
Ca mortul vechi, extrapolat.
Deci asa?
Jos palariile,
in fata mea jos palariile,
Eu m-am nascut din adulterul
Madonei c-un halterofil.
Jos palariile, in fata mea jos palariile
Eu m-am nascut sa vindec lepra
Scuipand pe ea poem dupa poem.
Eu m-am nascut sa spun ca
Mortul e mort ca buba este buba
Ca pianul e macelarie
Asa cum marea-mi este mama,
Asa cum eu sunt calul patriei,
Asa cum chelnerul adoarme
in propriu-i platfus
Ca un steag.
Jos palariile, in fata mea jos palariile
Eu m-am nascut sa inviez mortii
Scuipand pe ei poem dupa poem

Moartea trubadurului

Iubito, ma gandesc la tine
Ca un borfas
Ia ceasul unui lord!
Dar se ciocnesc in carnea mea drezine
Si caii au atac de cord.

Vezi in oglinzi un san de-al tau
Cu steagul alb infipt in el?
A fost muscat de-un caine rau
Si sarutat de
Wilhelm
Teii.

Si parul galben ca un galben,
Parul albastru, parul rosu -O ! parul tau si mortii tai si
Amen
Cand ti-ai taiat iubita mea cocosu'.

Si mana ta pupata de mireni,
Ciorapii tai mirositori de dama
Prinsi cu lasoul ca batranii reni.

Si eu intors pe partea treia,
Cum se intoarce mortu-n groapa
Si-si vede in pamant femeia
Facand amor cu doi varbati de apa.

Si eu iubito, eu sarmanul
Zvarlit cu degetul la risca,
Mortul cand ia in gura banul
Sa treaca apele in brisca.

RADU STANCA

Biografie

Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).

1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj

1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară

1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"

1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc

1938 - Radu Stanca își ia bacalaureantul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj

1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi

1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)

1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului

1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga

1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori

1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)

1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"

1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961

- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.

1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu

1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)

1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului

1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu

1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.

1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj

1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinia de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani

1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani

1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. ^{[necesită citare]} Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social.

Debut

A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.^[1]

A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu^[2]

Radu Stanca, baladist

În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelență a genului epic – de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui etc.).

Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie Un cneaz valah la porțile Sibiului, atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetății, încât nu simte cum un dușman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studențească își bănuiește sfârșitul cântând moartea unui student inventator de visuri și practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, p. 392). Dar balada care „l-a impus“, care a rămas în memoria „cerchiștilor“ și a contemporanilor săi, îndeosebi, prin presentimentul thanatic de după „fantastica mască“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din orașul acesta, / Pe străzile pline când ies n-am pereche, / Atât de grațios port inelu-n ureche / Și-atât de-nflorite cravata și vesta, / Sunt cel mai frumos din orașul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută sveltețea / Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.

Marele câștig al poeziei românești datorat resurecției Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș ș. a., constă în extinderea sferei baladescului de la o „scară națională“ la o „scară planetară / cosmică“. Ilustrativă în acest sens este și balada Turn înecat, turnul simbolizând axis mundi, având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânță a lumii“, sortit a rodi după „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea război mondial): Turnul dormea-ntre ape liniștit / Și numai câteodată fețe sumbre / Se abăteau sub zidul lui tihnit, / Să-l tulbure cu sulițe și umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calcă spirala scării, unde Runa, / Sâmburul viu și pur, Regina lui, / De două mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtună mare însă se lăsă / Odată-asupra lui, și-atunci, sălbatic, / Intrând pe geamuri, valul o fură / Și-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecându-și trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul căzu-ntr-o seară în genunchi / Și se-aruncă de dorul ei în valuri...

Opere

·         Dona Juana (1947),

·         Ștefan Braborescu (1965),

·         Versuri (1966),

·         Teatru (1968),

·         Acvariu (1971),

·         Poezii (1973),

·         Roman epistolar (1978),

·         Versuri (1980),

·         Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),

·         Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),

Volumul "Versuri", 1980

Volumul “Versuri” apărut în anul 1980 la editura Dacia, este un volum cuprinzător, punând la dispoziție 280 de poezii ale scriitorului. Este cea mai amplă selecție de poezii ale sale, apărută până acum.^[3]

Volumul este împărțit în două mari părți: prima parte, cu un număr de 192 de poezii, cuprinde sumarul unui volum ce a fost proiectat de autor. Tocmai de aceea, volumul de față respect însemnele poetului cu strictețe, împărțind materialul pe cicluri, având următoarea succesiune, conform însemnărilor făcute de însuși Radu Stanca în manuscrisul său: Ars Doloris, Baladele Regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic, Cina cea de dragoste. Poezia “Doti” este așezată în fruntea ciclurilor, conform însemnării autorului.^[4]

Cea de a doua parte intitulată “Addenda” cuprinde 88 de poezii. Această parte este la rândul ei împărțită în două secțiuni: poezii publicate în periodice, neincluse în proiectul în stadiu de manuscris al lui Radu Stanca și o secțiune cu texte inedited, selectate din manuscrisele sale.^[5]

Corespondența cu Ion Negoițescu

În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu critical și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri datate din 1945 până în anul 1961.

Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion. Acest proiect însă, a rămas la stadiul de idee, doar.

Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.

Șirul epistolar ia sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.

Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.

Dramaturgie

A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

·         Turnul Babel (tragedie)

·         Drumul magilor (vifleem tragic)

·         Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)

·         Greva femeilor (comedie).

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. ^{[necesită citare]} Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.

Articole teoretice, manifeste literare

Două eseuri programatice, dedicate revitalizării baladei și tragediei în epoca modernă:

·         Resurecția baladei (1945)

·         Tragedia și modalitatea ei scenică în perspectiva actualității (1960).

La Sibiu, teatrul național este numit în cinstea sa, Teatrul Radu Stanca

POEZII:

Cea mai frumoasă floare

Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare?"
O intreba in soapte intr-o zi.
"Din insule pierdute-n departare
Cea mai frumoasa floare - care-o fi"

Abia se mai zareste-acum catargul.
Pe tarm cu ochii-nchisi si mana-n san
O fata alba, alb masoara largul,
Si-n ochii ei clipeste-un somn pagan.

Un an intreg prin insule cu soare
Corabia opri si stranse-n ea
Morman de flori, caci fiecare floare
Cea mai frumoasa-n felul ei era.

Dar florile, prea multe intr-o seara,
Cu pesti de aur prinsi la subtiori,
Corabia de foc o scufundara,
Si toti murira-ncolaciti de flori.

Pe tarm stau doua fete-n asteptare :
"Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasa scoica din ocean"... 

Lamentatia poetului pentru iubita sa

Pe tine te laud, prea frumoaso, pe tine
Si tie, prea tainico, tie ma-nchin,
Caci tu esti lumina ce sta trist pe mine
Si tu esti uimirea de care sint plin.

Pe tine te cint, prea inalto, pe tine
Faptura ta-ncinsa cu straie de pret,
Urechile tale rotunde si fine
Si soldul tau cald care tremura-n jet.

Domnita-ntocmita din fum si-ntimplare,
Fecioara cu sufletul trist si frumos,
La tine visez si culcat si-n picioare,
Pe tine te cint si pe cal si pe jos.

Pe tine, caci nu e nici floarea din glastra,
Nici floarea din balta, nici floarea din cring,
Atit de supusa si-atit de albastra
Ca tine, cind vin sa te strig si sa pling.

Ai pielita alba cum lebada n-are,
Ai taine cum nici imparatii nu au
Si totusi lasi ochii in jos cind strig tare
Ca numai pe tine te cint si te vreau.

iti vad printre gratii beteleie multe
Si-ti vad prin fereastra rotunzii tai sini,
Dar paznicul negru nu vrea sa m-asculte
Si-ntruna-si asmute salbaticii-i ciini.

De nu mai stiu cite netrebnice zile
Vin fara nadejde sub turnul tau sur,
Pise strunele rosii, ard cilti si festile
Si-nconjur cetatea de jur imprejur.

Dartoru-i zadarnic, caci tu esti aceea inchisa-ntre turnuri de-un domn veninos.
Anume-ntre turnuri si-anume cu cheia
Ca eu sa ma tingui amar aici jos.

Zadarnic ti-s ochii ca verzile lacuri,
Sprinceana ca arcul cu care lovesc,
In tristele tale si goale iatacuri
Eu nu pot sa intru si nici sa privesc.

Zadarnic ai solduri ca pinzele prinse
Pe vasul pornit cu furtuna in larg.
Ca nu pot sa-ti mingii calciiele-ncinse
Si nici asezarea de piatra s-o sparg.

In van port cutitul cu teaca de aur
De briul meu negru cu lant atirnat,
Ca nu e balaur, temutul balaur
Ce-aicea te tine sub zidul crapat.

Si nu e nici tata sa-l umplu cu daruri
Si nu e nici mama pe miini s-o sarut
Si nu e nici hot sa-l astimpar cu zaruri
Si nu e nici crai sa-l pot fringe pe scut.

Ci domn care doarme cu mina sub ceafa
Prin circiumi ascunse si bea ne-ncetat
Din plosca usoara si groasa carafa
Rizind ca te stie sub lant ferecat.

Iar eu ma-nvirtesc in zadar linga podul
Ce sta ridicat ca un deget in vint
Si nu stiu-n ce fel i-as putea taia nodul
Si nu stiu-n ce fel as putea sa te cint.

Caci gura mea n-are putere atita intreaga ta lauda s-o poata cinta.
Ca prea esti frumoasa si prea in urita
Cetate in care eu nu pot intra.

Si, vai, cit as vrea.
Doamne, vai cit as vrea 

Poem

O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.

O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.