4. /29 DECEMBRIE 2021 - POEZIE

CARMEN SYLVA

Biografie

Biografie Carmen Sylva
Majestatea Sa Elisabeta, Regina a României, Principesă de Wied - pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied - (n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania - d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeş) este numele sub care a mai fost cunoscută Regina Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, ca patroană a artelor purta pseudonimul Carmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Rheinland-Pfalz) pe Rin şi a murit pe data de 2 martie 1916 în Bucureşti. Mormântul său se găseşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi toţi Regii României.

Elisabeta era fiica lui Hermann, prinţ de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreşte cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel prima regină a României.

Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I de România. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină de România.

În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi. Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. În absenţa unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe.

Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti. Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale.

A făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.

A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani dar cuprins de o furie anti dinastică poetul a refuzat să ridice premiul. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I, erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege formula cu valoare derogativă Carol îngăduitorul într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia de la 1866 dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza.

Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin "Cântecul pădurii". Se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oţel), îşi completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca.

Regina Carmen Sylva şi-a devotat întreaga ei viaţă desăvîrşirii spirituale, şi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă şi perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărţi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, şi a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite(1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relaţia cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân îşi notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu şi care conţinea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu şi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleş doamnele de curte şi regina însăşi au învăţat deja poeziile sale pe de rost!

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu' nourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă
Un copac, el singur, gol de tot pe lunca
Stă-n trăita lume de cântări şi flori.

N-are bucurie nici de vânt şi ploaie,
Nici de cânt de păsări, nici de cuib cu pui;
Din podoaba-ntreagă a vieţii lui
Nu-i ramase bietul nici măcar o foaie.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă-nrădăcinat 
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat! 

Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Şi' n văi şi munţi şi 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

Fluturi sărutându-se

Cu gene-ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des -
Şi astfel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E parcă soarele-ar luci
Şi-ntr-însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă-mpresoară
Scântei, un rău adânc de foc -
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!
Eu pier în stingerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii. 

OVID DENSUȘIANU

Ovid Densusianu

mnlr.ro

Biografie Ovid Densusianu
Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunţat Densuşianu; n. 29 decembrie 1873, Făgăraş, d. 9 iunie 1938, Bucureşti) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet român, membru al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

Biografie

* 1873 – Se naşte la Făgăraş pe 29 decembrie, având o întreagă descendenţă de cărturari. Făcând parte din familia Densuşianu, Ovid a fost fiul lui Aron Densuşianu, poet şi critic literar, profesor de limba latină şi literatură română la Universitatea din Iaşi. Aron şi Nicolae Densuşianu, autorul cunoscutei lucrări Dacia preistorică, au fost fiii parohului din Densuş, Bizantius Densuşianu şi al Sofiei.
* 1880-1890 – Clasele primare le urmează la Satul Lung (ce actualmente face parte din orașul Săcele), Făgăraş, Braşov, Iaşi.
* 1881 – Se mută împreună cu familia la Iaşi, unde îşi va continua studiile la Liceul Naţional şi la Şcoala Instituţiilor Unite.
* 1890 – Susţine bacalaureatul, după care se înscrie la Facultatea de Litere din Iaşi, avându-i ca profesori pe Alexandru Philippide şi A. D. Xenopol.
* 1892 – Îşi ia licenţa „magna cum laudae” la Iaşi cu lucrările Studiu comparativ între epopeea greacă şi română şi Ilustrando Quintiliani sententia, satira tota nostra est.
* 1893 – Este numit profesor la un liceu din Focşani. În perioada următoare călătoreşte la Berlin în vederea aprofundării studiilor. Publică în „Revista critică-literară” articole de istorie şi critică literară, precum şi lingvistică (Aliteraţiunea în limbile romanice, Rotacismul în dialectul istrian).
* 1894-1896 – Îşi continuă la Paris la École des Hautes Etudes, unde va obţine titlul de diplomat cu teza La Prise de Cordres et de Sébillée, chanson de gest du XII-ème siècle, urmată de un studiu şi un glosar bine documentate.
* Studiază la Paris sub îndrumarea profesorului Gaston Paris texte medievale franceze. Îşi ia doctoratul cu un studiu filologic asupra unui text francez din secolul al XIV-lea: Der „Roman de la comtesse d'Anion” von Jean Maillart.
* 1897-1901 – Este numit provizoriu la Catedra de istoria limbii şi literaturii române de la Universitatea din Bucureşti, unde deschide primul curs cu o lecţie despre „Obiectul şi metoda filologiei”. Devine titularul Catedrei de filologie romanică cu privire specială asupra limbii române, începând din 1901 până la sfârşitul vieţii sale.
* 1898 – Publică Buletinul „Studii de filologie română”.
* 1901 – Îi este publicată la Paris opera fundamentală Histoire de la langue roumaine, volumul I, Les origines, în care sunt strânse informaţii vaste asupra formării şi evoluţiei limbii române. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
* 1905 – Este distins cu Premiul „Bibesco” al Societăţii de Lingvistică din Paris. Înfiinţează la Bucureşti Societatea de Filologie, în cadrul căreia prezintă comunicări cu tematică lingvistică pe care le va publica mai târziu în „Buletinul Societăţii Filologice”.
* 1907 – Împreună cu I.-A. Candrea, publică Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A - putea). Îl preocupă problema ortografiei limbii române, aducând la cunoştinţă Academiei părerile sale în legătură cu normelor limbii literare.
* 1913 – Întemeiază Institutul de Filologie şi Folclor.
* 1914-1916 – Ţine la Universitate un număr de prelegeri asupra simbolismului francez.
* 1918 – Devine membru activ al Academiei Române, unde va ţine discursul de recepţie Şcoala latinistă în limba şi literatura română. Barbu Delavrancea.
* 1921-1922 – Se află la Praga.
* 1923 – Este ales membru de onoare al Societăţii de Etnografie.
* 1924 – Devine membru al Societăţii de Lingvistică de la Paris.
* 1923-1928 – Înfiinţează o nouă revistă, „Grai şi suflet”, publicaţie a Institutului de Filologie şi Folclor.
* 1925 – Iniţiază convocarea unui Congres al filologilor români şi susţine comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere.
* 1938 – Se stinge din viaţă la 8 iunie, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Apare volumul II, Le seizième siècle, din Histoire de la langue roumaine.

Opera (selectiv)

* Istoria limbii române (2 volume, 1901-1938), prima mare operă de sinteză consacrată originii şi evoluţiei limbii române (până în secolul al XVI-lea inclusiv)
* Graiul din Ţara Haţegului (1915)
* Sufletul latin şi literatura nouă (2 volume, 1922)
* Viaţa păstorească în poezia noastră populară (2 volume, 1922-1923)
* Literatura română modernă (3 volume, 1929-1933)
* Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine, în colaborare cu I.-A. Candrea (1907-1914)
* Graiul nostru, împreună cu I.-A. Candrea şi Theodor Sperantia, o culegere de texte dialectale româneşti (2 volume, 1906-1907).

Aprecieri critice

Ovid Densusianu a întemeiat şi a condus revistele Viaţa nouă (1905-1925) şi Grai şi suflet (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul şi etnografia. Este creatorul şcolii lingvistice de la Bucureşti. Studiile sale se remarcă prin bogăţia documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea ştiinţifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepţiei neogramatice căreia i-a fost ataşat. În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuşi publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

Afilieri

* Membru al Academiei Române
* Membru al Societăţii de texte vechi franceze
* Membru al Societăţii de Lingvistică din Paris

Bibliografie

* Al Popescu Telega, Ovid Densusianu, Craiova, Editura Ramuri, 1934
* Dicţionar enciclopedic român, Bucureşti, Editura Politică, 1962-1964
* Marin Bucur, Ovid Densusianu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967
* Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicţionar de lingvişti şi filologi români, Bucureşti, Editura Albatros, 1978, p. 108-111
* Marin Buga, Ovid Densusianu, folclorist, Bucureşti, Editua Grai şi Suflet - Cultura Naţională, 2003
* Ovid Densusianu în amintirea şi conştiinţa critică românească, ediţie îngrijită de Ion Diaconu şi Ioan Şerb, studiu introductiv de Ioan Şerb, Bucureşti, Editua Grai şi Suflet - Cultura Naţională, 2005

Tainele clipelor

Ieri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit

Pe care-eternitatea îngheţase,

Şi mă-nchinam la ele ca păgânul

Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase

De duhurile negre ispitit.

Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,

Şi simt o bucurie ne-nţeleasă

Văzându-le aşa plăpânde

C-ar tremura şi de-un suspin,

De-o şoaptă...

O, vraja-ameţitoare a gândurilor blânde!

Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată

Viaţa rece-a sufletului –

Ce mister?

Şi ce să fie raza rătăcită

Ce-a coborât s-aducă-nduioşare

În gândurile prinse-n lanţ de fier?

...Un cântec se aude-n stradă,

E cântecul banal, dar tragic, ce-nsoţeşte

Pe cei ce spun adio celor vii –

Şi soarele ferestrele dezmiardă...

O, cum uitasem, primăvară, c-ai să vii!

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976

Cei fără stea

Au adormit în visul pietrei,

Au adormit şi i-am privit

Cum ochii lor uitase-ndată

Că mai-nainte cuprinsese –

Minune – câmpul înflorit.

Erau pribegi ce nu ştiu unde

Mergeau – atâtea drumuri sunt

Pe care chinul le deschide

Prin lume – şi ei toţi cu gesturi

Înlocuise-orice cuvânt.

Îi întâlnisem în lumină

Bolnavă de amurg, şi-n urmă,

Când întâmplarea ne-apropiase,

Am mers pe lângă ei privindu-i

Cum toţi tăcuţi păreau o turmă.

...Pe când dormeau văzui de-odată

Cum tresări cel mai bătrân.

Se ridică, făcându-şi cruce,

Şi zise zarea cercetând-o:

„Fă, Doamne,-aicea să rămân!”

Din volumul „Sub stânca vremei”, 1919

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste româneşti”, Editura pentru Literatură, 1968

Scorburile

Luminile ce fug de ele

Şi famecul măreţei înfrunziri

Le chinuiesc, când ştiu că-s numai umbra

În care adăpost îşi caută

Hidoase vieţuiri.

Întunecimea lor le face totuşi

Şă fie mândre că într-una

Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,

Dar de mândria lor îşi râde codrul

Când ştie că pe el nu-l risipeşte

Nici furtuna.

Şi iarna, când frunzişul

Nu le mai turbură şi nu le umileşte,

Mai îndrăzneţ privesc, crezându-se stăpâne,

Dar strălucirea albă a zăpeziei

Le-neacă şi holbarea neagră

A lor o biruieşte.

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste româneşti”, Editura pentru Literatură, 1968

Din volumul „Raze peste lespezi”, 1924

RAINER MARIA RILKE

 

Biografie Rainer Maria Rilke
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia
- 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor
- 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen
- 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz
- 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga
- 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece)
- 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor)
- Studii la Unversitatea din Munchen
- 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara)
- 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu”
- 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901
- 1905 – apare “Ceaslovul”
- 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke”
“Requiem. “Poezii din tinerete”
- 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge”
- 1914 – traducere Intoarcerea fiului risipitor de Andre Gide
- 1923 – apar “Elegiile de la Duino”, “Sonetele catre Orfeu”
- Moare la 29 Decembrie, la Valmont

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

THEODOR ȘERBĂNESCU

Membru corespondent al Academiei Române

Theodor Șerbănescu
Poetul Theodor Șerbănescu
Date personale
Născut	29 decembrie 1839 Tecuci, România
Decedat	2 iulie 1901, (61 de ani) Brăila, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet, traducător
Activitate
Educație	Școala Militară din Iași
Modifică date / text

Theodor Șerbănescu (n. 29 decembrie 1839, Tecuci – d. 2 iulie 1901, Brăila) a fost un poet și traducător român in cercul societății literare Junimea ^[1], membru corespondent, din 1894, al Academiei Române, la secțiunea literară.^[2]

Bustul lui Theodor Şerbănescu în parcul Cișmigiu din București (operă a sculptorului Filip Marin^[3] Monument cod LMI B-III-m-B-20044

Cuprins

• 1Biografie
• 2Scrieri
• 3Note
• 4Vezi și
• 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Tecuci într-o familie care făcea parte din mica boierime. Tatăl sau era Eni Șerban, boiernaș, iar mama sa Smaranda. Si-au schimbat numele în Șerbănescu. Theodor Șerbănescu își va desăvârși studiile în orașul natal, la Iași și la București. A debutat cu poezii în „Ateneul român”. Colaboreaza la „Convorbiri literare”, „Albina Pindului”, „Literatura și arta română”.

Debutul de publicist este în „Steaua Dunării”. În anul 1868 devine membru al societății „Junimea”.^[4]

Urmează o carieră militară și în anul 1873 primește gradul de căpitan. Demisionează din armată și se retrage la Tecuci. În anul 1876 este numit prefect al județului Cahul. Reintră în armată în anul 1877 cu gradul de maior și participă la asaltul Plevnei. Scrie poezia „Marșul călărașilor”. Este avansat până la gradul de colonel, dar divergențele cu superiorii și firea sa boemă îl determină să se retragă din armată. În perioada când avea gradul de colonel, Theodor Șerbănescu a fost comandantul Regimenului 10 Dorobanți din Brăila.^[5]

În anul 1894 devine membru corespondent al Academiei Române. Cu versuri dedicate celor mai nobile sentimente, Theodor Șerbănescu este văzut de către Nicolae Petrașcu drept „un poet sentimental, natural, instinctiv”.^[6]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Poezii alese, cu introduceri de Ion Petrovici și Nicolae Cartojan, Editura Scrisul Românesc, Craiova.
• În anul 1879 traduce, în colaborare cu Ollanescu-Ascanio, „Visul Dochiei” de Frédéric Damé.

Poet și epicurani

-De ce ,cu-atîta nepăsare,
Pe lîng-a noastră masă treci?...
E vesel vinul în pahare,
Iar tu pari trist...Vin'să petreci !

-La masa voastră n-am ce face;
Mai trist eu par decît nu sînt;
Lăsaţi-mă să-mi cat în pace
De calea mea pe-acest pămînt !

-Dar calea noastră-n lume-aice
E grea,- c- un ţel necunoscut !
Din cînd în cînd , e bine-amice
Să mai petrecem un minut.

-Ce-i un minut ce- i o plăcere ?
Cînd ce simt eu este un dor !
Cînd pentru dor nu-i mîngîiere
În sufletul nemuritor !

-Durere,dor,-orişice fie-
Vino-ntre noi,ia un pahar,
Îmbată-te şi în beţie
Îneacă orice gînd amar !

-Eu să mă-mbăt ?...Voi nu ştiţi dară
Ca de doi ochi de-azur ceresc
M-am îmbătat odinioară,
Că nu mai pot să mă trezesc !...

Revoltă

În durerea mea păgână
De-aş avea putere, eu,
Aş lua pământu'n mână
Şi-aş svârli în Dumnezeu.

Umbra

Şi pentru ce mai fug de tine?
Şi când lipseşti, de ce te cat?…
Ah! Nu eşti tu oricând în mine,
Cu dorul meu nealinat?
Dar când lipsești, pornesc spre tine
Ca vas gonit de aprig vânt,
Parcă n-ai fi etern în mine,
Oriunde eşti, oriunde sunt!
Ş-apoi când pot privi la tine,
Mă-ntorc şi plec şi plec oftând,
Parcă plecând nu vii cu mine,
Tu, umbra tristului meu gând!…
În cartea oarbelor destine,
Pe semen astfel mi-a fost dat:
Când te-oi vedea, să fug de tine,
Şi când lipseşti, eu să te cat.

PAVEL ȘUȘARĂ

Sari la navigareSari la căutare

Pavel Șușară
Date personale
Născut	29 decembrie 1952 (68 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	istoric de artă
Modifică date / text

Pavel Șușară (n. 29 decembrie 1952, Bănia, județul Caraș-Severin) este un autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român.

Cuprins

• 1Prezentare
• 2Volume publicate
• 3Volume colective
• 4Premii și Onoruri
• 5Alte activități
  • 5.1Asociația experților și a evaluatorilor de artă din România
• 6Note
• 7Legături externe

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar și un poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio Europa Liberă, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii și membru al Uniunii Artiștilor Plastici. ^[1]

A debutat cu poezie în Almanahul literar, 1978^[2] si cu texte despre artă în revista Arta, 1982.

A avut numeroase colaborări cu studii și articole despre arta plastică, poezie, proză, eseu, articole polemice și de angajament civic la revistele: Arta, serie veche și nouă, SCIA, Almanahul Arta, Artelier, Balkon, Almanahul literar, Luceafărul (serie nouă), Contrapunct, 22, Dilema, România literară, Apostrof, Avantaje, Vineri, Amphion, Ianus, Observatorul Cultural etc.

Din 1992, Pavel Șușară a fost autorul unei rubrici permanente de critică de artă al revistei România literară. Colaborare a încetat abrupt în 2010, după ce una dintre cronicile plastice semnate de Pavel Șușară în această revistă a reprodus un text al său apărut cu ani în urmă, tot în revista România literară.^[3]

Între anii l993 și 2001 a fost colaborator permanent al postului de radio Europa liberă (cronică plastică).

In perioada 1996 - 1998 a colaborat permanent cu ziarul Libertatea (cronică plastică). A avut numeroase colaborări la radio și la televiziune, fiind realizatorul emisiunii Lentila de contact, TVR Cultural. Din 2007 până în prezent este colaborator cu rubrică permanentă de artă plastică la revista Acolada din Satu Mare. Este colaborator la Dicționarul enciclopedic.

A organizat expoziții în țară și în străinătate (Ungaria, Polonia, Italia), are participări la simpozioane, congrese și întîlniri de specialitate în țară și în cîteva țări europene ( Italia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Finlanda).

Este Președinte al  Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.

În 2018 a deschis în București Muzeul de Artă modernă și contemporană Pavel Șușară (MAMCO Pavel Șușară), instituție privată care promovează arta românească modernă și contemporană.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

• Regula jocului (poeme), Editura Crater, 1996
• Urmuz - E vremea rozelor ce mor (versuri - satire și parodii politice), Editura Crater, 1998
• Veto (poeme în proză) Editura Crater, l998
• Tetraktys (poeme), Editura Brumar, Timișoara, 2000
• Opt povești adevărate/ cu ființe minunate (poezie pentru  copii), editura Aritmos, București, 2000
• Corneliu Baba (album monografic), Editura Parkstone, Paris, 2001 
• Sinuciderea se amînă (proză scurtă), editura Top Art, București, 2003 
• Universul din Cușcă (poem), Editura Eis, Iași, ediție bibliofilă, 2010
• Universul din cușcă (poem), Editura Brumar, 2011
• „Carcase de cristal” (cronici de televiziune), Editura Tracus Arte, 2012
• Sissi, Editura Tracus Arte, 2013
• Corneliu Baba (album monografic), ediția în limba română, Editura Monitorul Oficial, 2013

Volume colective[modificare | modificare sursă]

• Cartea cu bunici, coord. de Marius Chivu, Editura Humanitas, 2007
• Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016

Premii și Onoruri[modificare | modificare sursă]

• 1995 - Premiul pentru critică din partea U.A.P.^[4]
• 1997 - Premiul Fundației „Cella Delavrancea” ^[4]
• 2010 - Premiul Oreste Tafrali, Academia de poezie, Iași

În 2004, Pavel Șușară a fost declarat Cetățean de onoare al comunei Bania, iar în 2013, Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș.^[5]

GRIGORE ȘOITU

Grigore Șoitu
Date personale
Născut	29 decembrie 1971 Constanța
Naționalitate	română
Ocupație	poet
Activitatea literară
Operă de debut	Anticulinare, 1996.
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Grigore Șoitu (n. 29 decembrie 1971, Constanța) este un poet român.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera
  • 2.1Poezie
  • 2.2Antologii editate și îngrijite
• 3Premii
• 4Referințe critice
• 5Referințe multimedia
• 6Referințe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Constanța. Este Licențiat în Științe Juridice și Administrative, 1999 ^[1].

A debutat publicistic în Revista Vatra în 1994, iar în volum doi ani mai târziu, cu Anticulinare^[2]. În 1993, împreună cu poeții Sorin Dinco, Mircea Țuglea, Ileana Bâja, Mugur Grosu înființează la Universitatea Ovidius din Constanța Cenaclul de Marți ^[3], coordonat de criticul literar Marin Mincu, pe care-l va frecventa până în anul 1998.

În anul 2002, în colaborare cu Asociația Arte & Litere ASALT din Constanța, a realizat integral numărul 7/2002 al Revistei Vatra din Târgu Mureș România virtuală, prin transpunerea celor mai importante reviste culturale online în print ^[4][5].

Din 2014 este editorialist al publicației onlinei „Agenția de Carte” ^[6].

În anul 2016 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România împreună cu poetul Dan Mircea Cipariu, pentru un articol critic la adresa președintelui U.S.R., Nicolae Manolescu, fiind mai multe luări de poziție în spațiul public despre acest subiect, dintre care o amintim pe cea a organizației pentru apărarea drepturilor omului, ActiveWatch: " Raportul nr. 1 din 23 februarie 2016 al Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere din USR a propus excluderea din componența USR a scriitorilor Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu, membri ai Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România (grusr.org), pe motiv că demersurile lor publice — articole publicate, acțiuni intentate în instanță — ‘au cauzat prejudicii materiale, morale și de imagine grave U.S.R. și membrilor acesteia’. Cei doi scriitori au prezentat în mai multe rânduri faptele pe care au afirmat că se întemeiază criticile și acțiunile lor publice la adresa USR și au acuzat public lipsa unui dialog în urma căruia să se realizeze o reformă a instituției USR[...] În plus, Raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere menționează un articol critic al lui Grigore Șoitu la adresa activității de critic literar a lui Nicolae Manolescu ca un exemplu de atac la adresa USR, echivalând protejarea imaginii instituției cu protejarea intereselor și a imaginii conducerii actuale.."^[7] După excludere poetul a fost dat în judecată de conducerea Uniunii Scriitorilor, fiind învinuit c-ar fi încercat să înființeze o altă uniune^[8][9].

A participat la mai multe proiecte naționale și europene de lecturi publice, cum ar fi "Noaptea Cărților Deschise"^[10], "Maratonul de poezie și Jazz" ^[11][12] din cadrul "Nopții muzeelor" sau Festivalul Internațional de Poezie București ^[13].

În anul 2018 a înființat Asociația "Liga Literară din România"^[14], alături de scriitorii Claudiu Komartin, Mugur Grosu, Paul Vinicius, Octavian Soviany, Valeriu Mircea Popa, Ioan Vieru (poet) și Radu Aldulescu, o organizație care-și propune "să aducă un dram de normalitate în raporturile dintre actorii lumii literare, editoriale și publicistice". În decembrie 2018 a lansat prin Asociația L.L.R. proiectul de lecturi publice intitulat "ReSet, festival de poezie subversivă", în aula Bibliotecii Naționale a României, moderând în 2019 a doua ediție împreună cu poetul Cosmin Perța ^[15][16].

Poeziile sale au fost selectate în diverse antologii, dintre care amintim "Poezia română actuală" de Marin Mincu, Editura Pontica, 1998 și "Salonul ludicilor", Editura Tracus Arte, 2014 ^[17].

De-a lungul timpului a publicat în revistele „Vatra”, „Tomis”, „Poesis”, „Suplimentul de Marți până luni al ziarului Observator de Constanța”, „Agenția de Carte” și altele.

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Anticulinare, Editura Arhipelag, 1996.
• Addenda, Editura Dacia, 2002, republicată în format electronic de Adrian Rezuș în colecția ÉQUIVALENCES, în 2004^[18].
• Spam, Editura Brumar, 2007^[19].
• Poeme de stânga, Editura Casa de pariuri Literare, 2011 ^[20].
• Melcoveste, o poveste și nu prea, poezie pentru copii ilustrată de Manuela Șoitu, Editura Tracus Arte, 2015, 2016 ^[21].
• După amiaza unui câine, Editura Paralela 45, 2018^[22].

Antologii editate și îngrijite[modificare | modificare sursă]

• Poemarți, o antologie marțolie, Editura Tracus Arte, 2014^[23][24].

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul POESIS pentru debut pe anul 1996, pentru volumul Anticulinare, în cadrul frontierei Poesis Satu-Mare.
• Nominalizare la „Premiul ASPRO pentru experiment” pentru volumul Addenda (București, 2002).
• Nominalizare la „Premiul Avangarda22” pentru volumul Spam (Bacău, 2007).

Anticulinare

si crede zeita c-o urmaresc doi ursi in picioare doua vulpi cu anterioarele ghilotinate sau n lup
PUR si
SIMPLU adica unul virgin hranit din gardul acela inmugurit sintetic ornat cu vata de zahar vad: "plinatatea ulciorului
ca o minima spasmodie" in sala de asteptare
marmura hartuita tectonic
lame ce rod peretii
cum si-au lasat autorii
saliva lor zgrunturoasa?
e prea frig prea dur
sa poti expira linistit
scuipatul ca zarul cimentuit
lovind sec podeaua
am mers purulent vreo doua
zeci de stanjeni trecatorii flegmau modest in paharul meu
de hartie ce onoare sa fliltrezi sa
filtrezi totul de la intaiul
cocktail
vad: "ce vedeti si voi
nimicul infasurat in mesada" pierd sirul elastic al plescaitului guma oprita la ultimul por mestecata incet cu varful
cariat

De unde răsar iepurii

(nu s' ce tot face iepurele)
poezia consumata in prima zi mirosul de hartie velina tusul sorbit cu ostentatie obiceiuri canine de autor odihnit bancheta ergonomica din fibra de sticla deasupra o bara luceste in cuarto
(nu s' ce face el cu dintii ciuliti ranjiti nu s' ce tot face de iepure face)
buzunarul in care clasezi umezeala cuvintele deseori somate cu apelativul: "n-am

batista monogramata" nimeni nu-ti cere sa te urmuzesti moda este drama severitatii te legi de bucuria asta textual itara braconierule boschita imaginatie (carolin iacob in deceniul opt) poet sunt ca o cumpana restrictiva
(nu s' ce tot mestereste
el in spate s' ce tot
s'agata rucsacul
de bara metalica
a banchetei
s' ce tot intreaba daca

De unde rasar iepurii

Vezi toate poeziile poetului Grigore Soitu

(nu s' ce tot face iepurele) poezia consumata in prima zi mirosul de hartie velina tusul sorbit cu ostentatie obiceiuri canine de autor odihnit bancheta ergonomica din fibra de sticla deasupra o bara luceste in cuarto (nu s' ce face el cu dintii ciuliti ranjiti nu s' ce tot face de iepure face) buzunarul in care clasezi umezeala cuvintele deseori somate cu apelativul: "n-am batista monogramata" nimeni nu-ti cere sa te urmuzesti moda este drama severitatii te legi de bucuria asta textual itara braconierule boschita imaginatie (carolin iacob in deceniul opt) poet sunt ca o cumpana restrictiva (nu s' ce tot mestereste el in spate s' ce tot s'agata rucsacul de bara metalica a banchetei s' ce tot intreaba daca am ajuns am ajuns s' ce tot rade soferul cu gura pana la mustati s' ce tot privesc calatorii s' ce tot striga ala fara haz daca l-a batut cumva in cuie s' ce se hlizeste iepuroaica) vezi dedicatia poemului murg cum ar incepe sa croncaneasca doar cu joburi si fine virginia woolf peste misirul muribund (se poate calari dedicativ) cuvintele s-au mirat valoric aliniate fara spatiu intre peretii urecheati (s' ce tot rasare in fata masinii s' ce tot asteapta s'ce semn s' ce stie iepurele ce-i ala semn 'ce daca e totuna cu un semn 'ce totuna cu o stare de ebrietate 'ce daca ii plac autostopistii)