5. /4 DECEMBRIE 2021 - POEZIE
Rainer Maria Rilke
Biografie Rainer Maria Rilke
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia
- 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor
- 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen
- 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz
- 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga
- 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece)
- 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor)
- Studii la Unversitatea din Munchen
- 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara)
- 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu”
- 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901
- 1905 – apare “Ceaslovul”
- 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke”
“Requiem. “Poezii din tinerete”
- 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge”
- 1914 – traducere Intoarcerea fiului risipitor de Andre Gide
- 1923 – apar “Elegiile de la Duino”, “Sonetele catre Orfeu”
- Moare la 29 Decembrie, la Valmont
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia
- 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor
- 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen
- 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz
- 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga
- 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece)
- 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor)
- Studii la Unversitatea din Munchen
- 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara)
- 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu”
- 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901
- 1905 – apare “Ceaslovul”
- 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke”
“Requiem. “Poezii din tinerete”
- 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge”
- 1914 – traducere Intoarcerea fiului risipitor de Andre Gide
- 1923 – apar “Elegiile de la Duino”, “Sonetele catre Orfeu”
- Moare la 29 Decembrie, la Valmont
Cântec de dragoste
Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
Căluşeii
(Jardin du Luxembourg)
C-un coperiş, şi umbra-i, se roteşte
un scurt răstimp pestriţul efectiv
de cai, şi-s toţi din ţara ce naiv
nainte de-a muri mult se codeşte.
Ci unii-s prinşi de trăsurici, poprea,
ei totuşi dârz privesc şi barbăteşte;
un leu roşcat şi rău îi însoţeşte
şi când şi când un elefant de nea.
Chiar şi un cerb i-acolo ca-n pădure,
doar c-are şa şi-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.
Pe leu, un băieţaş, o pată albă,
se ţine strâns c-o mânuşiţă caldă,
şi-arată leul dinţii, limb rea.
Şi când şi când un elefant de nea.
Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aroape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.
Şi când şi când un elefant de nea.
Şi totul trece, trece spre sfârşit,
se-nvârte-n cerc şi n-are timp deloc.
Un roş, un verde,-un cenuşiu zvârlit,
un mic profil ţâşneşte la noroc.
Şi câteodată,-un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbeşte şi dispare
în acest orb şi fără preget joc.
Lăuntrul trandafirilor
Unde să-i afli hotar
acestui lăuntru de har?
Pe ce chin
s-aşază asemenea alin?
Ceruri, câte se-nşir,
în mările interioare
ale acestor involţi trandafiri,
ale acestor netemători,
ce pierduţi în destinderea lor
zac, ca şi cum nicicând
vreo mână nu i-ar putea scutura
tremurând.
Abia de se pot reţine;
mulţi s-au dăruit,
răsplin s-au umplut,
şi-acum îşi revarsă
spaţiul lăuntric, umbrit,
în salba de zile lumină
ce-ntr-una mai pline,
mai pline se-mbină,
până ce vara întreagă devine
o încăpere într-un vis.
În româneşte de Dan Constantinescu
Omar Khayyam
Biografie Omar Khayam
- conform unor date recente, s-a nascut la 18 Mai 1048, in orasul Neishabur, din privincia Khorasan, aflata in nordul Iranului
- numele sau adevarat era Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam
- Khayyami = pseudonym pentru “fabricant de corturi” – pe care poetul il adopta in amintirea tatalui sau care avea aceasta indeletnicire
- Isi face studiile in celebrul medreseh, colegiul din orasul sau natal.
- A fost directorul observatorului din Marv si a prezidat grupul celor opt astronomi care, in anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decat cel Gregorian, intreprins cinci secole mai tarziu.
- Moare in jurul anului 1131
- Medic si astronom official al curtii regale, Omar Khayyam a fost cunoscut de-a lungul Evului Mediu pentru studiile sale in domeniile matematicii si fizicii.
- Din 14 tratate ce i-au fost atribuite, lucrarea cea mai importanta este un tratat de algebra. Al-Djabra-val Mogha-bela, trades in limbile europene inca din secolul trecut.
- O alta lucrare care s-a pastrat este un tratat asupra unor dificultati ale definitiilor lui Euclid.
- Celelalte scrieri din domeniul stiintelor sau filozofie s-au pierdut.
- In afara de Robayate, s-a mai pastrat o opera beletristica foarte pretuita in Iran, Nawruz-Nameth (Cartea Anului Nou), consacrat traditiilor la sarbatorirea Anului Nou la musulmani.
- A fost unul din marii umanisti ai vremii, cu vaste cunostinte in domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, avand insa si largi cunostinte de filozofie mai ales din gandirea Greciei antice
- Robayatul (sau rubayat) este denumirea catrenului persan. Cuvantul este de origine araba si inseamna “patru”. Robayatul are o forma deosebita, in sensul ca versurile 1,2 si 4 rimeaza intre ele, iar versul 3 ramane alb, acesta avand rolul de a exprima idea esentiala a catrenului. Robayatul a avut la inceputul sec IX d.H. o nuanta erotica, mai apoi mistica, pentru a deveni filozofica in lirica lui Omar Khayyam.
- conform unor date recente, s-a nascut la 18 Mai 1048, in orasul Neishabur, din privincia Khorasan, aflata in nordul Iranului
- numele sau adevarat era Omar Ghiyat at-Din Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam
- Khayyami = pseudonym pentru “fabricant de corturi” – pe care poetul il adopta in amintirea tatalui sau care avea aceasta indeletnicire
- Isi face studiile in celebrul medreseh, colegiul din orasul sau natal.
- A fost directorul observatorului din Marv si a prezidat grupul celor opt astronomi care, in anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decat cel Gregorian, intreprins cinci secole mai tarziu.
- Moare in jurul anului 1131
- Medic si astronom official al curtii regale, Omar Khayyam a fost cunoscut de-a lungul Evului Mediu pentru studiile sale in domeniile matematicii si fizicii.
- Din 14 tratate ce i-au fost atribuite, lucrarea cea mai importanta este un tratat de algebra. Al-Djabra-val Mogha-bela, trades in limbile europene inca din secolul trecut.
- O alta lucrare care s-a pastrat este un tratat asupra unor dificultati ale definitiilor lui Euclid.
- Celelalte scrieri din domeniul stiintelor sau filozofie s-au pierdut.
- In afara de Robayate, s-a mai pastrat o opera beletristica foarte pretuita in Iran, Nawruz-Nameth (Cartea Anului Nou), consacrat traditiilor la sarbatorirea Anului Nou la musulmani.
- A fost unul din marii umanisti ai vremii, cu vaste cunostinte in domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, avand insa si largi cunostinte de filozofie mai ales din gandirea Greciei antice
- Robayatul (sau rubayat) este denumirea catrenului persan. Cuvantul este de origine araba si inseamna “patru”. Robayatul are o forma deosebita, in sensul ca versurile 1,2 si 4 rimeaza intre ele, iar versul 3 ramane alb, acesta avand rolul de a exprima idea esentiala a catrenului. Robayatul a avut la inceputul sec IX d.H. o nuanta erotica, mai apoi mistica, pentru a deveni filozofica in lirica lui Omar Khayyam.
Ulciorul
Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fata
L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau
Inmiresmeaza-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cand zarea-i plina de albastru
Cand lumea-i plina de vedenii
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati nepomeniti de nimeni
Caci maine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime
Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fata
L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau
Inmiresmeaza-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cand zarea-i plina de albastru
Cand lumea-i plina de vedenii
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati nepomeniti de nimeni
Caci maine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime
Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
Cei ce-au gustat din fructul iubirii, înțelepciunii
Cei ce-au gustat din fructul iubirii, înțelepciunii,
Păstra-va în privire un surâs amărui
Știind că șirul lung de zile ce-au să vină
Seaman cu prezentul, cu ziua ce-a dintâi.
Vinul - eliberator
O, vinul ma inunda în marea lui lumina)
Se risipeste ceata ce-a fost sau ce-o sa vina.
Cad lanturile grele de rob întemnitat
Si într-un nimb de aur - renasc eliberat.
Acest vin în esenta-i sub zeci de forme-apare:
Când pasare, când planta, când stea, când nenufar
Sa nu crezi ca prin asta înseamna ca el moare.
Esenta sa-i eterna. Doar formele dispar.
Sa dam pe vin avutul ce n-a fost cheltuit,
'Nainte ca-n tarâna si-n noapte sa intram.
Caci (ama în tarâna, prieteni o sa stam,
Fara de vin si vise - si fara de sfârsit...
Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem îndurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarâna, de apa si de foc.
Traiesc iar anii tineri. Aprinsul tamâios
În flacari sa ma arda, caci - iata - vine ceata.
Vin! Nu importa care. Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.
Acum din fericire doar numele persista.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramâne.
Mângâie cupa plina. E singurul tau bine
În ora asta goala, în ora asta trista.
De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei în orice adunare, si când esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i în lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.
De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul e un suflet ce da desavârsire.
În vin cel întelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
În flacari aurii ne arde într-un vârtej ametitor.
Dar si tristetea ne-o preschimba într-un izvor racoritor.
Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta noastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina!
Îneaca-n vin si teama si umbrele tristetii!
N-ai sa mai sovai Intre nenumarate secte.
Caci vinu-i filtrul magic al linistii perfecte.
E-un alchimist ce schimba în aur plumbul vietii.
Cei marginiti la minte si cei trufasi sustin
Ca între trup si suflet ar fi deosebire.
Eu stiu un singur lucru: tu vei afla în vin
Uitarea care-mpaca nemarginita fire.
Turnati-mi vin! Sa curga prin vine-n val, de-a-nnotul!
Fara ragaz sa fiarba în creierul obosit!
Umpleti-mi alta cupa! Ah! O minciuna-i totul!
Mai toarna-mi, hai, mai iute! Am si îmbatrânit!
Nu ma certati! Lasati-mi pe masa vinul bun!
Caci ascultati: atuncea când beau, aud ce spun
Narcisii, trandafirii si-aprinsele lalele.
Aud chiar si cuvântul nespus al dragei mele.
O, vin fara credinta! De mult m-ai dezbracat
De haina pietatii. Si, totusi, vrei sa-mi spui:
Cum poate podgoreanul sa-si vânda vinul lui?
Ce poti sa cumperi oare mai bun si mai curat?
Mâhnire, câta vreme vei da cu cenusiu
Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir?
Umpleti-mi iarasi cupa, prieteni, caci nu stiu
De-am sa expir parfumul pe care n inspir.
Aud zicând ca vinul e singurul balsam.
Atunci - tot vinul lumii aduceti-mi! Caci am
Atâtea rani! Tot vinul din toate vranile!
Iar inima pastreze-si deschise ranile!
Secretul fericirii doar cupa ne învata.
Caci mintea cleveteste si deseori dezarma.
De mai cârteste înca, o voi scuipa în fata.
Mai da-mi o-nghititura de vin... ca sa adoarma.
Cunosc la chip Fiinta si stiu si Nefiinta.
Cunosc si Dinlauntru! a tot ce-i sus si jos.
Ce rusinata însa mi-ar ramânea stiinta,
De-as pune-un singur lucru de cupa mai presus!
La margini de ulcioare alesu-ne-am altarul
Si demni de a fi oameni, bând vinu-am devenit.
Sub boltile tavernei sorbind din plin nectarul
Am câstigat iar timpul în temple irosit.
Din nou în iarba, iata, un nour lacrameaza.
Ca sa traiesti bea vinul cu magice culori.
Azi eu contemplu roua ce-n iarba irizeaza.
Mâini, cine pe mormântu-mi o sa contemple flori?
Sub cerul îndaratnic bea vin, caci locuiesti
O lume a durerii. De la Principiu pâna
La ultima zi - tama e tot. Tu sa traiesti
Ca om care se afla deasupra, - nu sub tina.
O, roza, esti asemeni c-un chip ceresc de zâna!
O, vin - rubin cu raze ce-n suflet se desfac!
Capricioasa soarta! îmi pari tot mai straina
În orice ceas - si totusi, parca te-as sti din veac!
Beau precum bea apa o salcie din râu.
Alah, le stie toate, spui tu. Când m-a creat
Stia oare sa-mi placa sa beau. Daca m-abtiu
Eu i-as stirbi stiinta si-as face un pacat.
Bea vin, caci el da mintii suprema stralucire,
Credintelor lumina si inimii uimire.
De-ar fi baut si dracul un strop, s-ar fi-nchinat
Cu o mie de matanii la tot Adamul beat.
'Nainte ca al mortii pahar sa te îmbete
Si-a timpului rotire In neant sa te alunge,
Tu soarbe vin din cupa cât pentr-un ev de sete.
Sa nu ai mâna goala, în lut când vei ajunge.
De-un veac tot laud vinul. Mai sus de el nimic
Nu are pret. In cupa sta Firea si Nefirea.
Tu crezi ca-ntelepciunea te-nvata fericirea?
Ci afla: - acest maestru mi-e doar un ucenic.
Pe cei ce beau se spune ca Ceru-o sa-i condamne.
Cât adevar e-n asta, eu n-as putea sa stiu.
Dar daca bautorii si-ndragostitii, Doamne,
Vor merge-n iad, desigur ca raiul e pustiu.
Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin.
Dau glorii si dau aur pe cupa mea de vin.
Respect pe-ndragostitul gemând de fericire,
Detest pe ipocritul scâncind în manastire.
Bea vin! Curând vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata ;
Nu înfloreste iarasi, o. Saki, niciodata.
Coranul - cartea sfânta - citimu-l câteodata,
Dar cine se desfata cu el în orice ceas?
Pe cupa plina însa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.
Cât tine-o zi? Doar spatul dintre inspir si-expir.
Bea vin, si intervalul sa-l umpli-asa deplin.
Când Lumea tot ruineaza si-ti frânge-al vietii fir,
Imit-o zi si noapte ruinându-te în vin.
Vlaicu Bârna, poet
Biografie Vlaicu Bârna
Vlaicu Bârna (născut la 4 decembrie 1913, la Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania, azi Crişan, judeţul Hunedoara – decedat în anul 1999) a fost un poet, romancier, memorialist, critic literar şi traducător român.
Originea
Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moţi, la 4 decembrie 1913, la Vaca, comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crişan, unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania.
Studii
Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Activitatea literară şi publicistică
Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi şi Viaţa literară, în anul 1934.
În anul 1936, a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate şi tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori.
Ca urmare a Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, la Bucureşti (la 16 februarie 1941) a început să apară publicaţia Ardealul, sub conducerea dr. Anton Ionel Mureşeanu, secretar general al Asociaţiei Refugiaţilor şi Expulzaţilor Români din Ardealul de Nord. Timp de patru ani, publicaţia „Ardealul” a atras numeroşi colaboratori, care au susţinut acţiunea de afirmare a drepturilor româneşti în Transilvania de Nord ocupată, în ciuda cenzurii aspre în vigoare. Printre colaboratorii foarte activi al Ardealului, alături de alte nume sonore din cultura românească a epocii (Vasile Copilu-Cheatră, Ion Groşanu, Ion Herescu, Ion Vlasiu, Nicolae Brana, Coriolan Gheţie, Ion Th. Ilea, Gabriel Ţepelea, Mia Jaleş-Marian, Corneliu Coposu, Zaharia Boilă, Ionel Pop, Mihai Petrovici) îl aflăm şi pe Vlaicu Bârna. În nenumărate rânduri, publicaţia a fost suprimată de cenzură.
Opera
Opera originală
Volume
* Cabane albe, 1936 (Poeme)
* Brume, 1940 (Poeme)
* Turnuri, 1945 (Poeme)
* Minerii din satul lui Crişan, 1949 (Poezii)
* Tulnice în munţi, 1950 (Poezii)
* Romanul Caterinei Varga[7], Editura Tineretului, Bucureşti, 1960 (Roman istoric)
* Când era Horia[8] împărat, 1962 (Roman istoric)
* Ceas de umbră, Editura pentru literatură. Bucureşti, 1966 (Poeme)
* Sandala lui Empedocle[9], Editura Eminescu, Bucureşti, 1980
* Între Capşa şi Corso, [ediţia a II-a], Editura Albatros, Bucureşti, 2005, ISBN 973-24-0584-8 (Memorialistică)
Lucrări publicate în periodice
* Valori româneşti în univers, in Flacăra, nr. 17, 1973 (Articol dedicat lui Eugen Ionescu)
Traduceri
* Vlaicu Bârna este unul dintre traducătorii operei lui William Shakespeare.
* Vlaicu Bârna a tradus din Méliusz Jószef[10], Adam Mickiewicz.
Aprecieri
* La 20 mai 1996, Vlaicu Bârna - fiu al Ţării Zarandului - a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Brad, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.
Varia
* La Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Cerbul de Aur desfăşurat la Braşov, în anul 1970, Angela Similea câştiga Cerbul de Argint interpretând în concurs două piese, între care, "Marea cântă" de Paul Urmuzescu pe versuri de Vlaicu Bârna.
Vlaicu Bârna (născut la 4 decembrie 1913, la Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania, azi Crişan, judeţul Hunedoara – decedat în anul 1999) a fost un poet, romancier, memorialist, critic literar şi traducător român.
Originea
Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moţi, la 4 decembrie 1913, la Vaca, comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crişan, unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania.
Studii
Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Activitatea literară şi publicistică
Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi şi Viaţa literară, în anul 1934.
În anul 1936, a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate şi tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori.
Ca urmare a Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, la Bucureşti (la 16 februarie 1941) a început să apară publicaţia Ardealul, sub conducerea dr. Anton Ionel Mureşeanu, secretar general al Asociaţiei Refugiaţilor şi Expulzaţilor Români din Ardealul de Nord. Timp de patru ani, publicaţia „Ardealul” a atras numeroşi colaboratori, care au susţinut acţiunea de afirmare a drepturilor româneşti în Transilvania de Nord ocupată, în ciuda cenzurii aspre în vigoare. Printre colaboratorii foarte activi al Ardealului, alături de alte nume sonore din cultura românească a epocii (Vasile Copilu-Cheatră, Ion Groşanu, Ion Herescu, Ion Vlasiu, Nicolae Brana, Coriolan Gheţie, Ion Th. Ilea, Gabriel Ţepelea, Mia Jaleş-Marian, Corneliu Coposu, Zaharia Boilă, Ionel Pop, Mihai Petrovici) îl aflăm şi pe Vlaicu Bârna. În nenumărate rânduri, publicaţia a fost suprimată de cenzură.
Opera
Opera originală
Volume
* Cabane albe, 1936 (Poeme)
* Brume, 1940 (Poeme)
* Turnuri, 1945 (Poeme)
* Minerii din satul lui Crişan, 1949 (Poezii)
* Tulnice în munţi, 1950 (Poezii)
* Romanul Caterinei Varga[7], Editura Tineretului, Bucureşti, 1960 (Roman istoric)
* Când era Horia[8] împărat, 1962 (Roman istoric)
* Ceas de umbră, Editura pentru literatură. Bucureşti, 1966 (Poeme)
* Sandala lui Empedocle[9], Editura Eminescu, Bucureşti, 1980
* Între Capşa şi Corso, [ediţia a II-a], Editura Albatros, Bucureşti, 2005, ISBN 973-24-0584-8 (Memorialistică)
Lucrări publicate în periodice
* Valori româneşti în univers, in Flacăra, nr. 17, 1973 (Articol dedicat lui Eugen Ionescu)
Traduceri
* Vlaicu Bârna este unul dintre traducătorii operei lui William Shakespeare.
* Vlaicu Bârna a tradus din Méliusz Jószef[10], Adam Mickiewicz.
Aprecieri
* La 20 mai 1996, Vlaicu Bârna - fiu al Ţării Zarandului - a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Brad, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.
Varia
* La Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Cerbul de Aur desfăşurat la Braşov, în anul 1970, Angela Similea câştiga Cerbul de Argint interpretând în concurs două piese, între care, "Marea cântă" de Paul Urmuzescu pe versuri de Vlaicu Bârna.
Idilă
"Et puis, nous sommes morts sur la mousse
Très loin, tout seuls parmi l'ombre douce
De ce bois intime et murmurant."
Valéry
Îmi pare ziua prea frumoasă azi
Palidă prietenă de singurătate,
Când zăresc tăcutele cărări printre brazi
Cu duhul morţii rourate.
Îţi aminteşti? rătăceam prin ierburile ude,
La marginea pâraielor prea repezi, prea umbroase;
În zare dâmburile ne păreau feude
În care vântul clătina păduri de oase.
Apoi, treceam prin pădure...
Poienile prin paltini pluteau ca nişte unde.
Atunci simţeam cum mă pătrunde
Negrul ochilor tăi, de mure.
Amurgul era năvod,
Noi pribegi alungaţi de zi.
Limanul mirific ne amăgi
Pe heleşteu de sânge să arcuim un pod.
Seara ne-a găsit în prelucă;
Luna înflorise ca un nenufar, în baltă.
Peste pădure, înaltă,
S-a prăbuşit o stea ca o nălucă.
Împletiţi - două joarde - pe muşchiul uscat,
Steaua a rămas printre fagi, departe,
Să nu ne-alunge visul din leagănul de moarte
Ce ne trudea sub vălul frunzarului plecat.
Très loin, tout seuls parmi l'ombre douce
De ce bois intime et murmurant."
Valéry
Îmi pare ziua prea frumoasă azi
Palidă prietenă de singurătate,
Când zăresc tăcutele cărări printre brazi
Cu duhul morţii rourate.
Îţi aminteşti? rătăceam prin ierburile ude,
La marginea pâraielor prea repezi, prea umbroase;
În zare dâmburile ne păreau feude
În care vântul clătina păduri de oase.
Apoi, treceam prin pădure...
Poienile prin paltini pluteau ca nişte unde.
Atunci simţeam cum mă pătrunde
Negrul ochilor tăi, de mure.
Amurgul era năvod,
Noi pribegi alungaţi de zi.
Limanul mirific ne amăgi
Pe heleşteu de sânge să arcuim un pod.
Seara ne-a găsit în prelucă;
Luna înflorise ca un nenufar, în baltă.
Peste pădure, înaltă,
S-a prăbuşit o stea ca o nălucă.
Împletiţi - două joarde - pe muşchiul uscat,
Steaua a rămas printre fagi, departe,
Să nu ne-alunge visul din leagănul de moarte
Ce ne trudea sub vălul frunzarului plecat.
Ofelia și celelalte
Ofelia se ofilise prea devreme,
colunul căuta ţara Colunia,
urma se pregătea să urmeze în steme
lângă funigeii ce-mpleteau funia.
Ducele de Alba albise-n strai negru,
Roşu-mpărat cuşmă roasă-şi pusese;
licheaua-n postură de lichean integru
tresărea mereu visând alte trese.
Zorile, totuşi, veneau nezorite,
stelele oarbe căzând din stelaj;
oina şi oile de vânturi izbite
stau lângă staule - vechi utilaj.
Semănă toate fără să semene,
cum geme o gemă în crema de cremene.
colunul căuta ţara Colunia,
urma se pregătea să urmeze în steme
lângă funigeii ce-mpleteau funia.
Ducele de Alba albise-n strai negru,
Roşu-mpărat cuşmă roasă-şi pusese;
licheaua-n postură de lichean integru
tresărea mereu visând alte trese.
Zorile, totuşi, veneau nezorite,
stelele oarbe căzând din stelaj;
oina şi oile de vânturi izbite
stau lângă staule - vechi utilaj.
Semănă toate fără să semene,
cum geme o gemă în crema de cremene.
Gresie
Ziua-i de gresie
cerul de gresie
noaptea de gresie
visul trudit:
de gresie-i pasul
urmele gresie
soarele gresie
în răsărit.
Ţărmu-i de gresie
apa de gresie
cu leneşa-i undă
ce bate spre larg;
în zori creşte muşchiul
pe-o lume de gresie,
daţi-mi ciocanul
s-o sparg.
cerul de gresie
noaptea de gresie
visul trudit:
de gresie-i pasul
urmele gresie
soarele gresie
în răsărit.
Ţărmu-i de gresie
apa de gresie
cu leneşa-i undă
ce bate spre larg;
în zori creşte muşchiul
pe-o lume de gresie,
daţi-mi ciocanul
s-o sparg.
Artur Enăşescu
Biografie Artur Enăşescu
Artur Enăşescu (1889 - 1942)
Artur Enăşescu a trecut prin viaţă atât de umil încât nici măcar locul de naştere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoşani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca şi Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă şi în ierarhia poştelor (şeful oficiului din Botoşani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu.
Şcoala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat şi doi-trei ani la liceul Naţional din Iaşi. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuşi, după părerea lui Tudor Vianu, care-l preţuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganţa vestimentară, adora florile şi femeile.
Dacă informaţia lui Mihail Straje este exactă, a debutat în numărul 8, anul IV, din 25 august 1910, al “Convorbirilor Critice”.
Cu ajutorul unui unchi, politician conservator, moşierul Victor Miclescu, în 1914 îl găsim pe Artur Enăşescu redactor la “Epoca”. Tot în acel an debutează cu sonete şi în “Convorbiri Literare”.
Este considerat ca preluând locul de poet filosof, lăsat liber succesiv de către Mihai Eminescu, D. Nanu şi Panait Cerna, toţi decedaţi. Alături de articole politice (“Politica şi Cultura”; “Emanciparea politică a femeii”; “Cărturarii în politică”; “Este războiul un factor de purificare morală?”), a semnat şi o amplă recenzie asupra debutului literar al lui Lucian Blaga sau articolele: “Intelectualismul lui Alex. Vlahuţă” şi: “D-l Iorga şi naţionaliştii”. Deosebit admirat de criticul Perpessicius, publică în “Universul literar”; colaborează la “Rampa”, “Propilee literare”, Familia”.
Treptat sănătatea sa se degradează. Absenţele minţii devin tot mai dese. Un fenomen similar a fost remarcat la Bacovia, dar cel din urmă nu a atins niciodată decăderea intelectuală a lui Artur Enăşescu, căruia situaţia intelectuală i se agrava şi datorită mizeriei fizice, ca şi a singurătăţii. Aş cum l-a descris E. Jebeleanu, ajunsese “ca o cameră goală, în care nu mai bate nici un ceas”.
Categoric, Artur Enăşescu putea reprezenta o stea a poeziei româneşti. Tot timpul versurile sale se găsesc la un pas de desăvârşire. Din păcate el nu a avut timpul să-şi trieze scrierile, cele confuze sau uşuratice copleşind prin număr poeziile de excepţie.
Artur Enăşescu (1889 - 1942)
Artur Enăşescu a trecut prin viaţă atât de umil încât nici măcar locul de naştere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoşani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca şi Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă şi în ierarhia poştelor (şeful oficiului din Botoşani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu.
Şcoala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat şi doi-trei ani la liceul Naţional din Iaşi. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuşi, după părerea lui Tudor Vianu, care-l preţuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganţa vestimentară, adora florile şi femeile.
Dacă informaţia lui Mihail Straje este exactă, a debutat în numărul 8, anul IV, din 25 august 1910, al “Convorbirilor Critice”.
Cu ajutorul unui unchi, politician conservator, moşierul Victor Miclescu, în 1914 îl găsim pe Artur Enăşescu redactor la “Epoca”. Tot în acel an debutează cu sonete şi în “Convorbiri Literare”.
Este considerat ca preluând locul de poet filosof, lăsat liber succesiv de către Mihai Eminescu, D. Nanu şi Panait Cerna, toţi decedaţi. Alături de articole politice (“Politica şi Cultura”; “Emanciparea politică a femeii”; “Cărturarii în politică”; “Este războiul un factor de purificare morală?”), a semnat şi o amplă recenzie asupra debutului literar al lui Lucian Blaga sau articolele: “Intelectualismul lui Alex. Vlahuţă” şi: “D-l Iorga şi naţionaliştii”. Deosebit admirat de criticul Perpessicius, publică în “Universul literar”; colaborează la “Rampa”, “Propilee literare”, Familia”.
Treptat sănătatea sa se degradează. Absenţele minţii devin tot mai dese. Un fenomen similar a fost remarcat la Bacovia, dar cel din urmă nu a atins niciodată decăderea intelectuală a lui Artur Enăşescu, căruia situaţia intelectuală i se agrava şi datorită mizeriei fizice, ca şi a singurătăţii. Aş cum l-a descris E. Jebeleanu, ajunsese “ca o cameră goală, în care nu mai bate nici un ceas”.
Categoric, Artur Enăşescu putea reprezenta o stea a poeziei româneşti. Tot timpul versurile sale se găsesc la un pas de desăvârşire. Din păcate el nu a avut timpul să-şi trieze scrierile, cele confuze sau uşuratice copleşind prin număr poeziile de excepţie.
Afrodita
În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaş, braţul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniţi de sorţi pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiaşi extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Şi haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeaţă-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare şi suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaş, braţul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniţi de sorţi pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiaşi extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Şi haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeaţă-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare şi suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
Visătorii
O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
Ascnşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
Ascnşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Țiganca
E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari –
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu