6. /20 DECEMBRIE 2021 - POEZIE

Atenție!

Începând de astăzi și pe toată durata Sărbătorilor de Iarnă prezența mea pe Facebook va fi redusă; este lesne de înțeles de ce!

ALEXANDRU CĂPRARIU

“Jaguari în salt împietriţi,
oţel vă curge-n artere -
ţărmuri din timpi străine
le-apropiaţi cu simplitate,
ca un destin,
ca o iubire mare
inimile

Certitudini peste genune – poduri,
între două săruturi cuvintele – poduri,
între astăzi şi ieri, amintirile – poduri,
între lungi despărţiri, speranţele – poduri,

Uitarea – pod între noi amândoi.”
(Poduri )

Alexandru Căprariu s-a născut la 20 decembrie 1929 în Cluj. Este fiul Mariei (născută Rusu) şi al lui Alexandru Căprariu, funcţionar. Face la Cluj studiile liceale şi Facultatea de Filosofie, absolvită în 1952. Elev al Şcolii de Literatură „M. Eminescu” în 1951-1952, este exmatriculat pentru lecturi interzise din Tudor Arghezi şi Lucian Blaga. Debutează cu poezie în „Almanah literar” în 1949 şi colabo­rează la „Steaua”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul” etc., semnând la începuturi şi poezii de circumstanţă, în ton cu epoca proletcultistă. Este redactor la „Tribuna” (1957-1969), director al Editurii Dacia (1969-1986) şi din nou redactor la „Tribuna”, unde ţine nu numai cronica literară, ci şi o „cronică sportivă”. În perioada de început a „Tribunei” a fost şi cronicar plastic şi dramatic.

Debutează editorial cu volumul de versuri Orizonturi (1963), urmat de Cercurile dragostei (1966), culegere de poezie intimistă, aşezată la încrucişarea unor influenţe diverse, nedecantate încă suficient. Următorul volum, Jurnal literar (1967) include cronicile literare semnate în „Tribuna”, pe marginea unor volume de Tudor Arghezi, T. Vianu, I.L. Caragiale, Ion Barbu, Adrian Maniu, Geo Bogza, Al. A. Philippide, Ion Negoiţescu, Miron Radu Paraschivescu, Ion Vlasiu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nicolae Labiş, Ion Brad, Virgil Teodorescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Caraion, Titus Popovici etc. Cuminţenia critică este dusă aici până la extrem, de aceea rar se poate desprinde astăzi din paginile respective o propoziţie critică memorabilă, răsărind dintre truisme şi concesii făcute comandamentelor ideologice ale vremii.

“Rotundă, ora în cadran s-a-nscris-
Egală sieşi bate-n lut şi-n vis.
Nu se re-ntoarce. Veşnică plecată,
Răspunde şi întreabă totodată.
Petrificată, se răstoarnă totuşi-
C-a luna-n cer şi-n undă printre lotuşi.
Sculptată-n suflet, ora cunoscută
Muşcă-n trecut şi rana o sărută.”
(Ora veche )

Adevărata schimbare la faţă are Ioc odată cu volumul de versuri Mica autobiografie (1975), care face racordul la temele, motivele şi modul de a scrie poezie din perioada interbelică, urmat de Marea autobiografie (1979), Ochii de pretutindeni (1981), Ierbarul cu amintiri (1984), Asfinţiturile zilnice (1985) etc. Pentru Mica autobiografie primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor, iar pentru Marea autobiografie pe acela al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca.
Din aceeaşi generaţie cu Al. Andriţoiu şi Ion Brad, de care îl leagă şi afinităţi temperamentale şi de atitudine poetică (apartenenţa mai pronunţată la tradiţie, la versul muzical şi la rafinarea livrescă), Căprariu traversează, ca şi confraţii săi, o anumită criză a limbajului şi a adeziunii la poezia oficială pentru a evolua – într-un mod mai decis decât ceilalţi – spre un intimism de substanţă, preocupat de marile teme ale existenţei: iubirea, lupta cu timpul, obsesia morţii, adeziunea la peisaj, raporturile cu transcendenţa. Rezultă de aici o poezie a bucuriilor simple, solar-meditativă, bazată pe confesiunea spontană, ţintind refacerea trăirii imaginativ-fanteziste prin încorporarea realului în „mica” sau „marea” autobiografie. Exultanta în faţa frumuseţilor firii, trăirea frenetică a evenimentului cotidian, surprinderea candidă a devenirilor fireşti sunt componente ale unei poetici de jurnal existenţial, în care umbra înnegurată a morţii, presimţirea ei dureroasă fac loc treptat unei gravităţi de factură elegiacă.

“Există un timp peste timp
prin care ne naştem a doua oară,
există un timp peste timp
pentru cei care nu ştiu să moară,
există un timp nescris în ceas
viu în culoare,
în vis,
în glas,
un timp stăpân şi-n tăceri,
maree fără cuvinte,
un timp fără leagăn şi fără morminte,
dar în care gîlgîie voci
din stele şi lună,
din antice roci,
un timp venit din geologie,
un timp pentru care luptăm să se ştie
dacă-ngenunche prin noi sau urcă-n vecie,
un timp-stejar mereu în furtună egal,
un timp-ocean fără de mal,
un timp peste timp în el
-inel de foc în focul altui inel-
ora în oră:
(un timp-tată,
un timp-mamă,
un timp-frate,
un timp-soră)
timpul fiinţelor noastre, incandescent,
timpul prezent

neostenit trecătorul prezent.”
(Nescrisul timp)

Cantabilă şi sonoră, desprinsă din trunchiul unei tradiţii clasice de bună factură sau din cel al modernismului interbelic de tip tradiţionalist, poezia lui Căprariu se salvează de la caducitate prin transparenţa melodi­oasă a sonurilor, printr-o caligrafie discretă, prin spunere revelatorie. Experimente diverse, bine asimilate, vădesc o aplecare spre desăvârşirea formală, spre cizelare şi selectarea enunţului până la esenţial. Delicat şi senzitiv, poetul încearcă să capteze un limbaj la fel de sugestiv ca şi percepţia concretă, vehicul pentru înţelegerea iniţiatică a sensurilor lumii. Pelerin modern, el este un homo viator prin clipa prezentă spre un tărâm al transcendenţei imaginare: „Ca o sălbăticiune rănită gonesc / prin ierburile înalte. Sângele meu regal // aruncă rubine prin florile albastre / şi gonesc, gonesc hipnotizat de o stea / încă nevăzută de nimeni”.

“Călătorim mereu, călătorim-
şi n-o să ştie nimeni, niciodată,
că bine-am fi putut să ne oprim,
ce simplu-am fi putut să ne oprim
la prima gară-n hartă ne-nsemnată”
(Mereu)

“Nedumerit o clipă, sub un văzduh de foc,
Stă cântul ciocârliei, târzie creangă-n vânt,
Şi nu se recunoaşte aceluiaşi noroc
Sol paşnic, şi aceluiaşi pământ.
A fost un dans de holde, pe-aicea, ieri. Azi nu-i.
Fântâni arteziene, vibrând ca-n mitul getic,
Îşi decantau metalul, ţâşnit în fir gălbui,
Şi murmurând frenetic.
Covorul, de mătase şi aur, adunat,
Din zori până la ceasul când steaua-n cer se ştie,
Câmp crud şi beat de cântec de greier a lăsat,
Pe care plugul iarăşi o să-l scrie -
La fel, dar cât de altfel o să-l scrie!”
(Câmp secerat )

Poezia lui Căprariu are însă şi o altă faţă, în care predomină ludicul, tonul şăgalnic, jucăuş, histrionic. Viaţa e văzută ca o mare comedie (Revelaţie) în care „actorii schimbă măşti şi schimbă glume”, în care domneşte jocul grimaselor, al măştilor, al travestiurilor, ca formă de evaziune din perimetrul prea încrâncenat al existenţei, ca filosofie a fiinţei ameninţate. Discursul liric vizează eradicarea răului, ceea ce presupune şi o radicalizare a limbajului moral, o conotaţie etică, purificatoare. Caracterizarea „Am fost şi rămân fiul străzii” din Mica autobiografie consemnează tocmai această opţiune atitudinală, căci, aici, din aglomerarea unor elemente comune, a unor fapte diverse, se construieşte o poezie de mare delicateţe.

“Nu mai sunt cai, spun, dragi prieteni, nu-s!
Şi prin văzduhul plin de elegie,
Cum un suspin-lavină, spre apus,
Coboară cea din urmă herghelie,
Cu ea pierind copiii ce eram
Cînd galopam prin ierbile candorii,
Neştiutori că nu-i nici un balsam
La veşnica rotire a ninsorii.
Ci, dragi prieteni, tăinuit vă spun,
Stăpînul-Timp să nici nu prindă veste:
Din hrerghelie, calul cel mai bun
E viu – sculptat în ultima poveste.”
(Caii)

Opera
Orizonturi, Bucureşti, 1963;
Cercurile dragostei, Bucureşti, 1966;
Jurnal literar, Bucureşti, 1967;
Povestea cu mielul, clopoţelul şi copăcelul, Bucureşti, 1968;
Mica autobiografie, Bucureşti, 1975;
În timp ce pământul se-nvârte, Cluj Napoca, 1976;
Marea autobiografie, Bucureşti, 1979;
Primăvară scandinavă, Cluj Napoca, 1980;
Ochii de pretutindeni, Cluj Napoca, 1981;
Ierbarul cu amintiri, Cluj Napoca, 1984;
Asfinţiturile zilnice, Cluj Napoca, 1985;
Cicatricile penumbrei, Bucureşti, 1987;
Reîntoarcerea menestrelului, Cluj Napoca, 1988;
Poeme, prefaţă de Petru Poantă, Cluj Napoca 1997.

“Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
vom pierde aceleaşi trenuri
şi, poate, aceleaşi speranţe-
dar astfel
minutarele vor săgeta simultan
clipa-fecioară a dragostei.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
să-nşelăm timpul ce ne-ar fi dus
pe două drumuri,
lăsând inimile noastre să se caute-n zadar,
navigînd;
tu – pe harta cea bună,
eu – după copia ei fragmentastă,
în care continentele încă sînt fără contur.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
cu timpul
şi adolescenţele, azi depărtate,
vor dobîndi aceeaşi fiinţă,
acelaşi parfum,
aceleaşi culori
ca două grădini vecine
ce-şi împletesc în adînc,
nevăzut dar firesc,
rădăcinile arborilor mereu întineriţi prin anotimp.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
exact după al meu
- nu mai înainte, nu mai în urmă -
să fim mereu noi înşine,
să nu existe niciodată
un
prea devreme
sau
un
prea tîrziu.”
(Ceasornicul)
Moare la 4 februarie 1988, Cluj Napoca

 

DANIEL DRĂGAN

Daniel Drăgan
Date personale
Născut	20 decembrie 1935 Glodeni, România
Decedat	25 martie 2016
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	dramaturg, memorialist, nuvelist, poet, publicist, scriitor
Limbi	limba română
Studii	Școala de Literatură și Critică Literară Mihail Eminescu a Uniunii Scriitorilor, Facultatea de ziaristică din București
Note
Membru al Uniunii Scriitorilor Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni Membru al Astrei Președinte al Societății Patronilor de Edituri din România
Modifică date / text

Daniel Drăgan (n. 20 decembrie 1935, Glodeni, județul Dâmbovița - d.25 martie 2016, Brașov) a fost un dramaturg, memorialist, nuvelist, poet, publicist și scriitor român.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Operă
  • 2.1Romane
  • 2.2Nuvele/Povestiri
  • 2.3Teatru
  • 2.4Versuri
  • 2.5Memorialistică
  • 2.6Publicistică
• 3Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Daniel Drăgan a debutat ca poet în 1953. Opera sa cuprinde 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică. A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară Mihail Eminescu a Uniunii Scriitorilor (1955) și Facultatea de ziaristică din București (1977).

A inițiat și a condus revistele ASTRA (1966-1968 și 1980-1990), Brașovul literar și artistic (serie nouă – 1978-1982) și Coresi(1990-1993. A înființat și a condus Editura Arania (1991-2008) și Fundația Culturală Arania (din 1996). Membru al Uniunii Scriitorilor. A fost președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, două legislaturi (1994-1996). A fost distins de trei ori cu premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1984, 2002, 2004), și cu Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2006. Membru al Uniunii Scriitorilor; Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni; Membru al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

Operă[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• 1977 - Doi ori doi, București, Editura Cartea Românească
• 1979 - Oceanul, București, Editura Cartea Românească
• 1982 - Podul, București, Editura Cartea Românească
• 1983 - Ursa Mică, Cluj-Napoca, Editura Dacia
• 1985 - Ursa Mare, Cluj-Napoca, Editura Dacia
• 1987 - Tare ca piatra, București, Editura Cartea Românească
• 1989 - Presimțirile, București, Editura Cartea Românească
• 1999 - Stăpânii lumii, Brașov, Editura Arania
• 2002 - Părintele Thom, Brașov, Editura Arania
• 2004 - Caravana, Brașov, Editura Arania
• 2005 - Ciuma boilor, Brașov, Editura Arania
• 2006 - Diavolul, aproapele nostru, Brașov, Editura Arania
• 2008 - Umbra Marelui Protector, București, Editura Minerva
• 2010 - Subreta, Brașov, Editura Arania
• 2011 - Biedermeier, Târgoviște, Editura Bibliotheca
• 2011 - Mehmed, Brașov, Editura Arania
• 2019 - Mița - Jurnalul intim, secret si adevărat al Mariei Suru, Brașov, Editura Arania

Nuvele/Povestiri[modificare | modificare sursă]

• Mărgele roșii, București, Brașov, Editura Cartea Românească, 1984
• Cherry din Dover, Brașov, Editura Arania, 1992
• Zgubilici și Scândurica, Brașov, Editura Arania, 1995
• Drum spre Arania, Brașov, Editura Arania, 2005
• Ultima tinerețe a Mariei Suru, Brașov, Editura Arania, 2005
• Fantoma, Brașov, Editura Arania, 2009

Teatru[modificare | modificare sursă]

• Revelion cu Paloma Blanca, Brașov, Editura Arania, 2003

Versuri[modificare | modificare sursă]

• Hohote mari auzind, Brașov, Editura Arania, 1996
• Clipa de Apoi, Brașov, Editura Arania, 1999
• Continentul Whitman, Brașov, Editura Arania, 2004
• Perimetru magic, Brașov, Editura Arania, 2010
• Visul poetului unic Neum, Brașov, Editura Arania, 2013
• Statuie cu lacrimă, Brașov, Editura Arania, 2013

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

• Firele de iarbă ale Americii, Brașov, Editura Arania, 2004
• Apel la memorie, Brașov, Editura Arania, 2007

Publicistică[modificare | modificare sursă]

• Zodia interogației (interviuri), Brașov, Editura Arania, 2009.

POEZII:

Dus

Nu te da dus!
Nu te doboare somnul sau frigul
pana nu te cheama patronul de sus,
pana nu auzi cucurigu
la ferma chizbuita a galinaceelor
peste care vecinul e as.

Uite-l cum alearga cu cutitul în mana
să taie cocosul del gras.

La zid

Se facea ca fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanta regelmentara
atenti să nu ne prabusim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne minta?

Suntem gata, suntem gata cu toti
să tragem la tinta!

Umbra

Cuvintele au umbra
ca pietrele de hotar
ca arborii si vita de vie
ca adevarul
dincolo de care

e inca ceva.

ANDREI CODRESCU

Andrei Codrescu
Andrei Codrescu în 2009.
Date personale
Născut	1946 (75 de ani)[1][3][4][5]  Sibiu, România
Cetățenie	SUA  România
Ocupație	jurnalist romancier[*] poet
Activitate
Limbi	limba engleză[2] limba română
Modifică date / text

Andrei Codrescu (nume original: Andrei Perlmutter, n. 20 decembrie 1946, Sibiu, România) este un eseist, pedagog, poet și prozator american, originar din România.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera poetică
• 3Volume de eseuri
• 4Romane și povestiri
• 5Antologator
• 6Cărți traduse în limba română
• 7Premii și distinctii
• 8Referințe critice
• 9Toate operele
• 10Note
• 11Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut ca Andrei Perlmutter într-o familie evreiască din Sibiu. Până la 13 ani, părinții nu i-au spus că este evreu iar în 1966, a emigrat în Israel împreună cu mama sa (Într-un interviu mai târziu, scriitorul a menționat că pentru a putea emigra s-a plătit din străinatate suma de 4.000 de dolari).^[6] A debutat ca poet de limbă română iar după emigrarea în SUA (1966) s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. Este colaborator la National Public Radio. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC's Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year. Romanul său, Contesa sângeroasă (The Blood Countess) (Simon and Schuster, 1995), a devenit best seller în America de Nord. Un al doilea roman, Mesi@ a avut aceeași soartă. Volumul de versuri se numește Alien Candor: Selected Poems. 1970-1996 (Santa Rosa; Black Sparrow Press, 1996). Toate volumele au fost traduse în limba română.

A publicat în The Baltimore Sun, The Chicago Tribune, Playboy Magazine și The New York Times.

Predă cursuri de creative writing la Louisiana State University în Baton Rouge, Louisiana, și editează revista de avangardă poetică Exquisite Corpse: A Journal of Letters and Life. Locuiește în New Orleans. Este căsătorit și are doi fii.

Opera poetică[modificare | modificare sursă]

Este autorul următoarelor volume de poezie:

• Comrade Past and Mister Present (Tovarășul Trecut și Domnul Prezent), 1991,
• Belligerence (Beligeranță), 1993,
• Alien Candor: Selected Poems (Candoare străină, poeme alese, 1970 - 1995), 1996.

Volume de eseuri[modificare | modificare sursă]

A publicat următoarele volume de eseuri:

• The Life and Times of an Involuntary Genius (1975),
• In America's Shoes (1983),
• A Craving for Swan (1986),
• Raised by Puppets Only to Be Killed by Research (1989),
• The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape (1990),
• The Hole in the Flag: A Romanian's Exile Story of Return and Revolution (1991),
• The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans (1995; 1996),
• Zombification: Essays from NPR (1995; 1996),
• The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere (1996),
• Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium (1998),
• The Devil Never Sleeps & Other Essays (2000),
• An Involuntary Genius in America's Shoes: (And What Happened Afterwards) (2001),
• Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey, cu fotografii de David Graham (2001)^[7]
• The Posthuman Dada Guide - Tzara & Lenin Play Chess (2009).
• Candoarea străină, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.

Romane și povestiri[modificare | modificare sursă]

A publicat, de asemenea, volumul de proză scurtă Monsieur Teste in America & Other Instances of Realism (1987) și romanele:

• The Repentance of 1994,
• The Blood Countess (Contesa sângeroasă, 1995; 1996),
• Messiah(Mesi@) (1999),
• A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978 (1999),
• Wakefield (2004), traducere românească 2006.

Antologator[modificare | modificare sursă]

A realizat antologiile: American Poetry Since 1970: Up Late (1988), The Stiffest of the Corpse: An Exquisite Corpse Reader, 1983-1990 (1990), American Poets Say Goodbye to the 20th Century (1996), Thus Spoke the Corpse: An Exquisite Corpse Reader 1988-1998. Volume One, Poetry and Essays (1999). A scris scenariul și a jucat în filmul autobiografic The Road Scholar (regizat de Roger Weisberg, 1994).

A alcătuit și a tradus în limba engleză volumul At the Court of Yearning: Poems by Lucian Blaga (La curțile dorului, poeme de Lucian Blaga), Ohio State University Press, 1989.

Cărți traduse în limba română[modificare | modificare sursă]

În limba română a publicat volumul de proză scurtă: Domnul Teste în America (1993), antologia bilingvă de poezie Alien Candor / Candoare străină. Poeme alese 1970-1996 (1997), Prințesa sângeroasă (1999), Mesi@ (1999, 2006), Casanova in Boemia (2005) și Scrisori din New Orleans (2006).

Premii și distinctii[modificare | modificare sursă]

A obținut următoarele premii:

• National Endowment for the Arts Fellowship;
• Premiul pentru poezie Big Table; premiul pentru literatură acordat de Towson State University;
• Premiul ACLU Freedom of Speech (1995); premiul Mayor's Arts (New Orleans, 1996);
• Premiul pentru literatură al Fundației Culturale Române (București, 1996).

Este inclus în enciclopedia Români în știința și cultura occidentală (Academia Româno-Americană de Arte și Științe, Davis, 1992) și în Contemporary Authors, Autobiografic Series.

POEZII:

Despre fotografie

Urăsc fotografiile,
Iudele pătrate ale lumii,
falsificatorii iubirii în imaginea tuturor lucrurilor.
Îți arată părinții acolo unde broaștele judecății
stau sub făina cerească,
zugrăvesc pante înverzite
acolo unde gâzele accidentelor se frâng zburătăcite
de imperfecțiunile lumii.
Cât de stranie,
violența detaliilor
față cu unitatea ființei

Fii înțelept

Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mișcarea.
Fii înțelept și bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poți vedea rotirea -
Ucigător este doar locul pașnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spațiu-n care
Îți pare cum că nu exist, și plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

Prieteni

Cu glasul vostru, ca o barcă-ntre tâmple,
Alunecând pe marea sevelor de-april,
Îmi cresc puteri fără de număr;
Mă răsfoiește vântul ca pe-o carte
Și-oceane albe-mi curg pe umăr.
Inima către voi
Mi-am deschis-o ca o poartă
Tranșeea cu profil de șarpe
S-a prăbușit în mine, moartă.
Mâinile voastre, toate,
Le-am strâns în mâinile mele
Și-au pornit vânturi în lumină.
Pe podul brațelor voastre
Mă ridic către soare.
Albii porumbei ai bucuriei
Au învățat, neîntrerupt, să zboare.

IOAN FLORA

 

Ioan Flora
Date personale
Născut	20 decembrie 1950[1]
Decedat	3 februarie 2005 (54 de ani)  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	filolog[*]
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Ioan Flora, (n. 20 decembrie 1950, în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum în Serbia – d. 3 februarie 2005, la București^[2]) a fost un om de cultură, educator, filolog, poet, pedagog și traducător român originar din Serbia.

Ioan Flora a studiat la București și a locuit aici din 1993, fiind tatăl actriței Ioana Flora. Este înmormîntat în Cimitirul Bellu din București.

Cuprins

• 1Studii si cariera
• 2Cariera literară
• 3Volume de poezie
• 4Traduceri
• 5Premii
• 6Afilieri
• 7Note
• 8Legături externe

Studii si cariera[modificare | modificare sursă]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Liceul absolvit la Vârșeț, ulterior a absolvit Facultatea de Litere din București în anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București.

Cariera literară[modificare | modificare sursă]

A debutat cu poemul Des în pagina culturală a ziarului "Libertatea", singurul ziar de limbă română din Serbia, care apărea la Pancevo/Novi Sad. Cartea sa de debut în poezie, intitulată Valsuri, a fost publicată de editura ziarului Libertatea în Panciova în 1970.

Volume de poezie[modificare | modificare sursă]

• Valsuri, 1970;
• Iedera, 1975;
• Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia);
• Terapia muncii, 1981;
• Starea de fapt, 1984,1986;
• O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie);
• Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina);
• Tălpile violete, 1990, 1998;
• Poeme, antologie, 1993;
• Discurs asupra struțocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România și din Republica Moldova);
• Cincizeci de romane și alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996;
• Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de l’Union des Ecrivains și premiul ASPRO).
• Medeea și mașinile ei de război, 2000
• Dejun sub iarbă, 2003^[3][4]
• Trădarea metaforei, 2004^[5]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Poeziile sale au fost traduse în limbile sârbă, germană, maghiară, macedoneană, slovacă, engleză și franceză. A tradus poeziile lui Vasko Popa, Poezii I-II (1983);

• Adam Puslojic, Nu-mi amintesc prea bine, bunul meu prieten (1986);
• Pregrad Bogdanovivi, Biblioteca rătăcitoare;
• Dragoslav Mistici, Starea sârbească (2001);
• Die Donau - leicht ansteigend, Gedichte (LYRIK- Sammlung; ISBN 3-937139-04-4; 111 Seiten, POP-Verlag, Ludwigsburg, 2004) Traduceri semnate de Hellmut Seiler Edith Konradt Horst Fassel Helmut Britz Francisca Ricinski-Marienfeld Traian T Pop Gerald Bisinger

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul Festivalului de Poezie de la Struga (Macedonia, 1978),
• Nolit Award (Serbia, 1989),
• Premiul Uniunii Scriitorilor (1997),
• Premiul ASPRO (1997).

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Membru al Uniunea Scriitorilor din România, membru fondator al ASPRO, al Asociației Scriitorilor din Voievodina (Serbia) și al PEN - CLUB.

POEZII:

Alături

De aici se poate vedea foarte bine:
discret de tot ard aripile ei. O flacără
şerpuieşte printre degete,
mai greu decât frumuseţea.

Alături,
o potârniche-i neclintire înaltă –
o apropie alergarea sângelui meu
de tot ce se poate vedea.
Bucurie este ochiul şi văzul ochiului ei.

Curgere continuă

Liniştiţi fiind,
ne reprezentăm spaţii aproape mistice,
pe cel ce suferă de frig,
voluptatea privirii lui.
El nu presupune existenţa faptei.
Devine, dintr-o dată, atât de real
încât nu poţi dovedi aceasta.

De jur împrejurul lui,
poemele noastre firave ca frunza.
Ca un preludiu într-o zi de vară.
Ochiul lui şi ochiul în general
este un exerciţiu al privirii.
Numai astfel se pot explica lucrurile
şi refuzul lor.
Se proiectează, imens, pe peretele alb
şi rămâne acolo înfipt pentru totdeauna.

Şi vine o vreme
când orice legănare a trupului
e curgere continuă.
Sentimentele se îmbină şi sunt una cu aerul.
Ci ochiu-i mai cuprinzător ca toate.

Laudă dintotdeauna

Îmbătrânirăm alături şi încă nu se făcu toamnă.
Şi încă ni se pare că deasupra sângelui
bate o rană.
Nimic nu s-a întâmplat de mult.
Încă ne mai risipim ca o uşoară respiraţie.

În cărţi totul se petrece altfel.
Învăţarăm virtuţile cavalereşti şi descoperirăm
în curte un stol de vrăbii
şi păru că ninge libertatea lor.
Ne mirarăm mult,
până ce mirarea fu îndepărtată linişte.

E o veghe prezenţa trupului ei
şi încă ne mai urmează, laudă a sângelui
dintotdeauna.