6. /22 DECEMBRIE 2021 - POEZIE
După cum ați putut constata, începând de ieri am redus substanțial activitatea pe Facebook și am renunțat la utilizarea Messenger, adică a mesajelor!
În această perioadă premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, dar și în timpul acestora, în fiecare familie se derulează multe activități consumatoare de timp!
Sper să înțelegeți și să nu insistați!
Mulțumesc.
Nichifor Crainic
MOS CRÃCIUN
Mos cu barba de zapada,
Fara daruri, mos sarman,
Tineretea ta gramada
N'o s'o vada
Nici ãst an.
Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti, -
Nu-ti mai vin cu ceata'n tinda
O colinda
Sa-i inveti.
De cu seara'naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
Si-asteptatii
Nu mai vin.
Plange biata gospodina,
Bratele in gol se'ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
Nici faina
De-un colind.
Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda'ndatinata
Fara ceata,
Mos sarman.
Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
Daramate
De vrajmas.
Cu tropare si podobii
Faci popas intr'un catun,
Sgribulit la gura sobii
Plangi ca robii,
Mos Craciun.
Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e'n stare, Mos-Naluca
Sa te duca
Prizonier!
Rugaciunea din amurg
Mã rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mã sã-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
Unde Sunt Cei Care Nu Mai Sunt?
Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.
Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.
Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.
Dan Mutaşcu
MUTASCU Dan, se naste la 22 dec. 1944, Slatina, judetul Olt.
Poet si prozator.
Fiul lui Traian Mutascu, ofiter, si al Virginiei (n. Iorga).
Liceele „Mihai Viteazul" (1957-l960) si „G. Cosbuc" din Bucuresti (1960-l962). Absolvent al Institutului Pedagogic, Facultatea de Filologie (1965), dupa care urmeaza doi ani Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti.
Licenta in filologie (1975). Din 1970, ret actor principal la revista Saptamtna.
Debuteaza in Ramuri (1965).
Debut editorial cu Substratum (1970).
Publica numeroase volum de versuri: Oglinda lui Cagliostro, 1972; Calatoriile lui Sindbad Marinarul, 1972; Ochiul lui Zamolxe, 1972; Levlcy, 1973; Stema din inimi, 1973; Scrisori bizantine, 1974; Tara ca meditatie, 1975; Cerbul din oglinda, 1984; Clipe si regi, 1984; Fastele oglinzilor, 1987, dominate de fantezism si calofilie.
Autor de romane (Bunul cetatean Arhimede, 1975; Lunea cea mare, 1977; Dans sub splnzuratoare, 1978; Vara si iarna, 1980; Mirii cei tristi, 1982) si povestiri (Ipoteca si alte povestiri, 1979; Casatorie din dragoste, 1981) ce mizeaza pe pitorescul balcanic. Lumea ca literatura (1979) aduna eseuri si art. prin care autorul isi precizeaza optiunile estetice. Premiul „Mihai Eminescu" al Acad. pe 1975.
Dan Mutascu este, in poezie, un fantezist livresc, un artizan ce cultiva o poezie rece, impersonala, construita cu abilitate metaforica. Volumele lui se caracterizeaza prin imagism si o calofilie disimulata in catifeaua unui vers barochist ce-si agita cu solemnitate „prapurii epitetelor", scaldat de „aurul fluid al adjectivului". Libera asociere a imaginilor ce par sa tisneasca dintr-un „havuz de cuvinte" (Scrisori bizantine, 1974), absenta unui centru ideatic iradiant au facut ca tehnica sa sa fie apropiata de cea suprarealista. Acumularea de imagini traduce la autorul Oglinzii lui Cagliostro (1972) nevoia specifica poetului barochizant de a multiplica la nesfirsit punctele de vedere ale unei imaginatii multiforme.
Compozita, plina de asociatii neasteptate, poezia lui Dan Mutascu decade, printr-un clasic paradox al imaginatiei, in pretiozitate, inventia se transforma in mecanica: „Si astfel devii chiriasul propriei tale sintaxe". Nu lipsit de abilitati de eseist in Lumea ca literatura (1979), Dan Mutascu se dovedeste un povestitor virtuoz in Ipoteca si alte povestiri (1979) sau in Casatorie din dragoste (1981). Predomina in aceste „schite" de atmosfera falsa detasare a povestitorului sedus de voluptatea descriptiei, a aviditatii de detalii, lirismul imaginii si al sugestiei. intr-un spatiu insolit se agita personaje stranii, pe care povestitorul le descrie din afara, cu un sentiment de melancolie si ironie ce nu le submineaza incarcatura poetica. in schimb. Bunul cetatean Arhimede (1975), Lumea cea mare (1977) (evocind ziua de capitulare a Plevnei), Dans sub spanzuratoare (1978), Vara si iarna (1980) sint romane istorice cladite pe investigatie documentara si bazate pe o reconstituire cit mai fidela.
Daca Bunul cetatean Arhimede este o evocare a epocii marelui geometru si a razboiului dintre Roma si Syracusa, Dans sub spinzuratoare figureaza o parabola a esecului vointei diabolice de putere. in linia Princepelui lui E. Barbu, Despot-Voda este vazut aici ca un fabulos personaj de Renastere, „om de carte si de condei, calatorit, scolit si subtilf], in corespondenta cu filosofi si alchimisti". O mitologie a personajului pitoresc poate fi descifrata si in microromanul Vara si iarna, cane cu un pronuntat caracter cinematografic, derulind istoria unei vendetta petrecute in epoca revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Metoda de inregistrare a evenimentelor este caleidoscopica, privirea incercind sa capteze o avalansa de amanunte. in Lunea cea mare, detasata de evenimente, privirea romancierului patrunde deodata in cele trei tabere, inregistrind reactii, psihologii, controverse, comploturi, pregatiri febrile in vederea atacului Plevnei. Pitoresti, dar lipsite de viata interioara, personajele sint uneori schematice, alteori sufocate de amanuntele descriptiei. Cu certa vocatie a pamfletului, a grotescului si cu gustul imaginilor terifiante (scena executarii prizonierilor romani), Dan Mutascu cultiva si in romanele istorice o scriitura artista.
Poet si prozator.
Fiul lui Traian Mutascu, ofiter, si al Virginiei (n. Iorga).
Liceele „Mihai Viteazul" (1957-l960) si „G. Cosbuc" din Bucuresti (1960-l962). Absolvent al Institutului Pedagogic, Facultatea de Filologie (1965), dupa care urmeaza doi ani Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti.
Licenta in filologie (1975). Din 1970, ret actor principal la revista Saptamtna.
Debuteaza in Ramuri (1965).
Debut editorial cu Substratum (1970).
Publica numeroase volum de versuri: Oglinda lui Cagliostro, 1972; Calatoriile lui Sindbad Marinarul, 1972; Ochiul lui Zamolxe, 1972; Levlcy, 1973; Stema din inimi, 1973; Scrisori bizantine, 1974; Tara ca meditatie, 1975; Cerbul din oglinda, 1984; Clipe si regi, 1984; Fastele oglinzilor, 1987, dominate de fantezism si calofilie.
Autor de romane (Bunul cetatean Arhimede, 1975; Lunea cea mare, 1977; Dans sub splnzuratoare, 1978; Vara si iarna, 1980; Mirii cei tristi, 1982) si povestiri (Ipoteca si alte povestiri, 1979; Casatorie din dragoste, 1981) ce mizeaza pe pitorescul balcanic. Lumea ca literatura (1979) aduna eseuri si art. prin care autorul isi precizeaza optiunile estetice. Premiul „Mihai Eminescu" al Acad. pe 1975.
Dan Mutascu este, in poezie, un fantezist livresc, un artizan ce cultiva o poezie rece, impersonala, construita cu abilitate metaforica. Volumele lui se caracterizeaza prin imagism si o calofilie disimulata in catifeaua unui vers barochist ce-si agita cu solemnitate „prapurii epitetelor", scaldat de „aurul fluid al adjectivului". Libera asociere a imaginilor ce par sa tisneasca dintr-un „havuz de cuvinte" (Scrisori bizantine, 1974), absenta unui centru ideatic iradiant au facut ca tehnica sa sa fie apropiata de cea suprarealista. Acumularea de imagini traduce la autorul Oglinzii lui Cagliostro (1972) nevoia specifica poetului barochizant de a multiplica la nesfirsit punctele de vedere ale unei imaginatii multiforme.
Compozita, plina de asociatii neasteptate, poezia lui Dan Mutascu decade, printr-un clasic paradox al imaginatiei, in pretiozitate, inventia se transforma in mecanica: „Si astfel devii chiriasul propriei tale sintaxe". Nu lipsit de abilitati de eseist in Lumea ca literatura (1979), Dan Mutascu se dovedeste un povestitor virtuoz in Ipoteca si alte povestiri (1979) sau in Casatorie din dragoste (1981). Predomina in aceste „schite" de atmosfera falsa detasare a povestitorului sedus de voluptatea descriptiei, a aviditatii de detalii, lirismul imaginii si al sugestiei. intr-un spatiu insolit se agita personaje stranii, pe care povestitorul le descrie din afara, cu un sentiment de melancolie si ironie ce nu le submineaza incarcatura poetica. in schimb. Bunul cetatean Arhimede (1975), Lumea cea mare (1977) (evocind ziua de capitulare a Plevnei), Dans sub spanzuratoare (1978), Vara si iarna (1980) sint romane istorice cladite pe investigatie documentara si bazate pe o reconstituire cit mai fidela.
Daca Bunul cetatean Arhimede este o evocare a epocii marelui geometru si a razboiului dintre Roma si Syracusa, Dans sub spinzuratoare figureaza o parabola a esecului vointei diabolice de putere. in linia Princepelui lui E. Barbu, Despot-Voda este vazut aici ca un fabulos personaj de Renastere, „om de carte si de condei, calatorit, scolit si subtilf], in corespondenta cu filosofi si alchimisti". O mitologie a personajului pitoresc poate fi descifrata si in microromanul Vara si iarna, cane cu un pronuntat caracter cinematografic, derulind istoria unei vendetta petrecute in epoca revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Metoda de inregistrare a evenimentelor este caleidoscopica, privirea incercind sa capteze o avalansa de amanunte. in Lunea cea mare, detasata de evenimente, privirea romancierului patrunde deodata in cele trei tabere, inregistrind reactii, psihologii, controverse, comploturi, pregatiri febrile in vederea atacului Plevnei. Pitoresti, dar lipsite de viata interioara, personajele sint uneori schematice, alteori sufocate de amanuntele descriptiei. Cu certa vocatie a pamfletului, a grotescului si cu gustul imaginilor terifiante (scena executarii prizonierilor romani), Dan Mutascu cultiva si in romanele istorice o scriitura artista.
OPERA: Substratum, versuri, Bucuresti, 1970; Ochiul lui Zamolxe, versuri, Bucuresti, 1972; Oglinda lui Cagliostro, versuri, Cluj-Napoca, 1972; Calatoriile lui Sindbad Marinarul, versuri, Bucuresti. 1972; Levky, versuri. Bucuresti, 1973; Stema din inimi, versuri. Bucuresti, 1973; Scrisori bizantine, versuri, Bucuresti, 1974; Tara ca meditatie, versuri. Bucuresti, 1975; Bunul cetatean Arhimede, roman. Bucuresti, 1975; Lunea cea mare, roman, Bucuresti, 1977; Dans sub spinzuratoare, roman. Bucuresti, 1978; Ipoteca si alte povestiri, Bucuresti, 1979; Lumea ca literatura, eseuri, optiuni, repere. Timisoara, 1979; Vara si iarna, roman. Bucuresti, 1980; Casatorie din dragoste, schite. Timisoara, 1981; Mirii cei tristi, roman. Bucuresti, 1982; Cerbul din oglinda, versuri. Bucuresti, 1984; Clipe si regi, versuri, Bucuresti, 1984; Fastele oglinzilor, versuri, Bucuresti, . Traduceri: S. Salminen, Katrina, roman, in romaneste de -, Bucuresti, 1974. |
Nicolae Labiş
Am Iubit...
Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii,
străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori
pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe
bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din
munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea
înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.
Am
iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în
inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept
voci necontenite.
M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al
filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri
înstrunate,
Săgetarea de idei...
Toată-această
măreţie
Ne-a fost dată din vecie...
Iarna
Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarca
Si vibreaza sub zapezi
Satele-adormite parca.
Doamna Iarna-n goana trece
În calesti de vijelii –
Se turtesc de geamul rece
Nasuri cârne si hazlii.
Prin odai miroase-a pâine,
A fum cald si amarui
Zgreaptana la usa-un câine
Sa-si primeasca partea lui…
Tata iese sa mai puna
Apa si nutret la vaca;
Vine nins c-un fel de bruma
Si-n mustati cu promoroaca.
Iar bunicul desfasoara
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioara
Despre vremuri de-odinioara,
Vremi ce-n veci n-au sa mai fie.
Mama
N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a
venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai
albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum
să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi
în zi mereu intineresti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu