7. /29 DECEMBRIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Aleksei Nikolaevici Tolstoi (n. 29 decembrie 1882, Pugaciov - d. 23 februarie 1945, Moscova) a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în Nicolaevsk (astăzi Pugaciov), Regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii.
Aleksei era al patrulea copil al familiei Tolstoi. Când mama sa era însărcinată cu viitorul scriitor, a fugit cu amantul ei, Aleksei Apollonovici Bostrom. Legea divorțului din acea epocă prevedea că "partea vinovată", Aleksandra, nu putea să se recăsătorească, încât unica posibilitate de a-și păstra copilul nenăscut era să-l declare fiul lui Aleksei Bostrom. Așa că, până la vârsta de 13 ani, Alexei a avut numele de familie Bostrom. În 1886, atât familia Tolstoi, cât și familia Bostrom au început luptele birocratice pentru înregistrarea oficială a lui Aleksei cu numele contele Tolstoi. Tânărul Aleksei a continuat să-l considere pe Bostrom a fi fost adevăratul său tată și și-a văzut tatăl real, Nikolai Tolstoi, și frații doar de câteva ori.
Operă literară[modificare | modificare sursă]
În 1900, Nikolai Tolstoi a murit, lăsându-i moștenire lui Aleksei 30.000 de ruble și numele familiei. Mai târziu, scriitorul a avut o atitudine mai degrabă amuzantă fată de moștenirea lui Tolstoi. El a devenit cunoscut pentru faptul că și-a umplut pereții locuinței cu portrete înnegrite și pentru poveștile despre strămoșii săi spuse vizitatorilor care nu-l cunoscuseră până în acel moment. După un timp, A. N. Tolstoi a dezvăluit prietenilor că toate portretele fuseseră cumpărate de la un magazin de vechituri din apropiere și că poveștile despre viețile strămoșilor au fost inventate.
Primele schițe ale lui Tolstoi au fost atacate de Alexandr Blok și de alți critici pentru naturalismul excesiv, erotismul debordant și lipsa generală de gust, în maniera lui Mihail Arțîbașev. Unele povestiri pornografice, publicate în primii ani ai secolului al XX-lea și care erau atribuite lui Tolstoi, au fost recunoscute de către autorul prezumtiv ca aparținându-i, însă cei mai mulți critici au rămas sceptici în această privință.
Aleksei Tolstoi a părăsit Rusia în 1917, în timpul revoluției bolșevice, și a emigrat în Europa Occidentală. În 1923 a revenit în țară și a acceptat regimul sovietic, devenind unul dintre cei mai populari scriitori și susținător de nădejde al partidului comunist. A scris povestiri în care îl elogia pe Stalin. A colaborat cu Maxim Gorki la reportajul făcut în timpul călătoriei lor de-a lungul Canalului Marea Albă-Marea Baltică.
Tolstoi a publicat două romane foarte lungi, Petru Întâiul (1929-45), în care a încercat să facă o legătură între politica lui Petru cel Mare și cea a lui Stalin, și Calvarul (Drumul către Golgota) (1922-41), în care descria evenimente din perioada 1914 – 1919, inclusiv din războiul civil. Este autorul mai multor piese de teatru.
Aleksei Tolstoi este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusă. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de popularitate imensă, primul dintre ele fiind ecranizat în 1924. Mai multe filme făcute în Uniunea Sovietică se bazează pe romane scrise de Tolstoi.
Tolstoi a scris mai multe cărți pentru copii, prima fiind Copilăria lui Nikita, o descriere a primilor ani ai fiului său. În 1936 a scris o adaptare a faimoasei povești italiene Pinocchio, reintitulată Aventurile lui Buratino sau Cheia de Aur. Personajul principal al povestirii, Buratino, a devenit rapid foarte popular printre cetățenii sovietici de toate vârstele.
| Rainer Maria Rilke | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke |
| Născut | [1][2][3][4]  Praga, Austro-Ungaria |
| Decedat | (51 de ani)[6][7][8][1] Montreux, cantonul Vaud, Elveția |
| Înmormântat | Raron[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (leucemie) |
| Părinți | Josef Rilke, Sophie „Phia“ Entz |
| Căsătorit cu | Clara Westhoff |
| Copii | Ruth |
| Naționalitate |  Austria |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Germania Austria Austro-Ungaria |
| Etnie | Austrieci |
| Ocupație | poet de limbă germană, traducător |
| Limbi | limba franceză limba germană[5] |
| Studii | Studii de literatură, istoria artei și filozofie la Praga și München |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1894 - 1925 |
| Specie literară | poezie, roman, poveste |
| Operă de debut | 1896 - „Larenopfer” |
| Opere semnificative | „Neue Gedichte”, „Duisener Elegien”, „Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge” |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Rainer Maria Rilke (n. 4 decembrie 1875, Praga, Imperiul Austro-Ungar - d. 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont de la Montreux, Elveția) a fost un autor austriac și unul din cei mai semnificativi poeți de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman și studii privitoare la artă și cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura și lirica altor națiuni, în special din limba franceză. Bogata sa corespondență reprezintă o componentă majoră a creației sale literare.
Viața[modificare | modificare sursă]
1875-1896: Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]
Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875 la Praga, localitate ce aparținea pe atunci, ca și întreaga Boemia, de Imperiul Austro-Ungar. Numele său real a fost René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke.
Tatăl său, Josef Rilke (1838–1906), a fost un om cu un caracter slab, veșnic nemulțumit și, după ce a eșuat în cariera militară, a devenit funcționar. Mama sa, Sophie „Phia“ Entz (1851–1931), o femeie dominantă și autoritară, se trăgea dintr-o familie înstărită de fabricanți praghezi. În urma eșecului profesional al soțului său, Sophie Rilke suferă din cauza excluderii din înalta societate și, pentru că nici visurile ei privitoare la viața de familie nu s-au împlinit, în 1884 s-a produs ruptura familială.
Nici relațiile ei cu fiul său nu au fost din cele mai bune, fiind puternic afectată de moartea fiicei ei mai mari. Datorită neajutorării emoționale, mama sa l-a legat de sine pe René (al cărui nume în franceză înseamnă renăscut), forțându-l să joace, într-un fel, rolul surorii sale defuncte. Practic, până la vârsta de șase ani, Rilke a fost crescut ca o fată, fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung și îmbrăcat cu rochiță.
La presiunea părinților, tânărul Rilke (cu vădite talente poetice și pentru desen), a trebuit să urmeze din 1885 o școală militară, cu profil real, (școala de cadeți din Sankt Pölten) spre a-l pregăti pentru cariera de ofițer. Exigențele instrucției militare și experiența unei societăți exclusiv masculine, l-au traumatizat pe termen lung pe acest tânăr sensibil. Din motive de sănătate, în 1891 Rilke a întrerupt pregătirea militară. Din 1892 până în 1895, s-a pregătit în particular pentru bacalaureat, pe care l-a luat în 1895. În anii 1895 și 1896 a studiat literatura, istoria artei și filozofia la Praga și la München.
După ce a plecat din Praga, în 1896 Rilke și-a schimbat prenumele René în Rainer, pentru că viitoarea sa prietenă, Lou Andreas-Salomé, a considerat că acesta este mai potrivit pentru un bărbat care vrea să devină scriitor.
1897-1902: Anii de dezvoltare[modificare | modificare sursă]
În anul 1897, Rainer Maria Rilke a întâlnit-o în München pe Lou Andreas-Salomé (1861-1937), o intelectuală și literată care călătorise mult în viața ei, și s-a îndrăgostit de ea. A urmat o relație tumultuoasă cu această femeie mai în vârstă decât el (ea are 36 de ani iar el 22), și căsătorită. Această relație amoroasă a durat până în 1900. Chiar și după ce s-au despărțit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă și sfătuitoare. De un mare folos i-au fost cunoștințele de psihanaliză, și experiența, dobândite în anii 1912-1913 de la Sigmund Freud.
La moartea lui Lou Andreas-Salomé, în anul 1937, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus că ... se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață...
În toamna anului 1897, Rilke a urmat-o pe Lou Andreas-Salomé la Berlin, închiriind o locuință în imediata ei apropiere. În anul 1898 a plecat în prima sa călătorie în Italia, care a durat mai multe săptămâni. În cei doi ani care au urmat, a vizitat de două ori Rusia: în 1899 a plecat cu soții Andreas la Moscova, unde l-a întâlnit pe Lev Tolstoi. În lunile mai-august ale anului 1900 a plecat din nou în Rusia, de această dată numai cu Lou Andreas-Salomé, vizitând atât Moscova cât și Sankt Petersburg, traversând țara de-a lungul râului Volga.
În toamna anului 1900, imediat după ce Lou Andreas-Salomé a luat hotărârea să se despartă de el, Rilke i-a făcut o vizită mai lungă lui Heinrich Vogeler în localitatea Worpswede. Aici, Vogeler avea în proprietate o clădire, cunoscută sub denumirea de Barkenhoff, pe care o renovase în stilul Secession (Jugendstil). În Sala Albă a casei sale organiza în fiecare duminică întâlniri cu artiști, în special cu Otto Modersohn, Paula Modersohn-Becker, Carl Hauptmann și cu sculptorița Clara Westhoff (1878-1954). În urma acestor întâlniri, în primăvara anului următor a avut loc căsătoria între Rainer Maria Rilke și Clara Westhoff. În decembrie 1901 s-a născut fiica lor, Ruth (1901-1972). Dar, deja în 1902, Rilke a părăsit locuința comună și a plecat la Paris, pentru a scrie o monografie a sculptorului Auguste Rodin (1840-1917). Relațiile între Rilke și Clara Westhoff au subzistat pe durata întregii vieți, dar el nu era omul care să ducă o viață de familie, obișnuită pentru un burghez, legat de o singură localitate. În același timp, a început să fie copleșit de griji materiale, putându-și plăti cu greu datoriile prin diverse lucrări la comandă.
1902-1910: Perioada mijlocie de creație[modificare | modificare sursă]
Prima perioadă petrecută la Paris a fost dificilă pentru Rilke, deoarece acest oraș mare, și străin pentru el, i-a insuflat multe temeri. Toate aceste experiențe ale sale, Rilke le-a adunat în prima parte a singurului său roman, Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dar tot Parisul i-a prilejuit și întîlnirea cu multe surse de inspirație moderne, precum sculpturile lui Auguste Rodin sau lucrările pictorului Paul Cézanne (1839-1906). În acești ani, Parisul devenise domiciliul principal al poetului. În anii 1905 și 1906, Rilke a fost angajat ca secretar personal al lui Auguste Rodin, care a reprezentat pentru Rilke figura idealizată a tatălui. În mai 1906, puțin după moartea tatălui lui Rilke, Rodin a pus brusc capăt acestei relații contractuale.
Principalele creații poetice din perioada pariziană au fost Neue Gedichte (Poezii noi) 1907, Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealaltă parte a poeziilor noi) 1908, care cuprind versuri scrise din 1903 până în 1908, cartea de poezii Requiem 1909, precum și romanul Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge), început în 1904 și terminat în ianuarie 1910.
1910-1919: Frământări interne și externe[modificare | modificare sursă]
În anul 1912 a apărut o nouă ediție a povestirii sale lirice Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke), care a cunoscut o mare popularitate în cadrul seriei noi scose de editura Insel.
După apariția "Însemnărilor..." Rilke a intrat într-o perioadă de profundă criză de creație, care s-a terminat abia în februarie 1922, când a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze), începute încă din 1912. Acest ciclu de poezii își trage numele de la castelul Duino din Triest, aparținând contesei Marie von Thurn und Taxis, unde Rilke a fost găzduit din octombrie 1911 până în mai 1912.
Izbucnirea Primului război mondial l-a surprins pe Rilke în timpul unei șederi în Germania. Îi era imposibil să se întoarcă la Paris: bunurile lăsate de el acolo fuseseră sechestrate, confiscate și vândute la licitație. Cea mai mare parte a războiului a fost petrecută de Rilke la München. Din 1914 până în 1916 a avut o legătură amoroasă năvalnică cu pictorița Lou Albert-Lasard.
La începutul anului 1916 Rilke a fost concentrat și a trebuit să urmeze la Viena un ciclu de instrucție de bază. Prin intervențiile unor prieteni influenți, a fost repartizat să muncească în arhiva de război, iar pe 9 iunie 1916, a fost lăsat la vatră. Rilke a plecat din nou la München, unde a stat aproape permanent, cu o scurtă întrerupere la moșia Böckel din Westfalia, aparținând lui Hertha Koenig. Experiența traumatizantă din timpul serviciului militar, care s-a suprapus peste amintirile încă neșterse ale spaimelor pe care le-a resimțit în școala militară, l-au adus în pragul unei muțenii poetice aproape complete.
1919-1926: Operele târzii[modificare | modificare sursă]
Pe 11 iunie 1919, Rilke a părăsit orașul München pentru a călători în Elveția. Motivul oficial era o invitație pentru a ține o prelegere la Zürich, dar adevăratul motiv a fost dorința sa de a scăpa de tumultul postbelic și de a relua lucrul, întrerupt de atâta vreme, la Duineser Elegien (Elegiile duineze). Căutările sale de a găsi o locuință care să fie atât potrivită cerințelor sale, cât și suportabilă material, s-au vădit a fi foarte dificile. Unele din locurile unde a stat Rilke au fost Soglio, Locarno și Berg am Irchel. Abia în vara anului 1921 și-a găsit o locuință convenabilă în turnul castelului din Muzot (în franceză Chateau de Muzot) în apropiere de Sierre, în Cantonul Wallis. În luna mai 1922, Werner Reinhart (1884-1951), care era pe post de mecena pentru Rilke, a cumpărat clădirea și i-a pus-o la dispoziție poetului fără a-i cere chirie.
A urmat o perioadă de creație intensă când, după numai câteva săptămâni de muncă, în februarie 1922 Rilke a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze). În aceeași perioadă a scris și ambele părți ale ciclului de poezii Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu). Ambele volume de poezii sunt considerate drept cele mai reușite al operei lui Rilke.
Din 1923 a trebuit să lupte cu grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze perioade lungi în sanatoriu. Încercând să învingă boala prin schimbarea mediului în care trăia, Rilke a plecat și la Paris, unde a stat din ianuarie până în august 1925. În ciuda stării sale de sănătate, între 1923 și 1926 Rilke a mai scris unele poezii valoroase (de exemplu Gong și Mausoleum), precum și o mare parte a operei sale în limba franceză, nici până astăzi studiată îndeajuns.
Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica și boala de care a suferit Rilke: leucemie. Poetul a decedat pe 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont sur Territet, da lângă Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat în cimitirul din Raron în Cantonul Wallis. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care și-l alesese singur când era pe moarte:
Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern
(Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).
Opera[modificare | modificare sursă]
- 1896 - Larenopfer (Ofranda larilor).
- 1897 - Traumgekrönt (Încoronat de vis).
- 1898 - Advent (Advent – perioada postului de patru saptamani dinaintea Craciunului)
- Aceste trei culegeri de versuri au fost reunite în volumul Erste Gedichte (Primele poezii).
- 1898 – 1900 Aprilie/Decembrie. Insemnari, care vor fi publicate postum sub titlul Tagebücher aus der Frühzeit/ Jurnale de tinerete (contin Jurnal florentin, Jurnale zise din Schwangendorf si din Worpswerde).
- 1900 - Mir zum Feier (Mie întru sărbătoare) versuri.
- 1902 - Das tägliche Leben (Viața cotidiană)
- 1902 - Das Buch der Bilder (Cartea imaginilor) versuri din 1898 (în cea de a doua editie și versurile scrise până în 1906)
- 1905 - Das Stundenbuch (Ceaslov), versuri (ediția definitivă cuprinde „trei cărți”, din 1899, 1901 și 1903).
- 1906 - Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke) (scrierea timpurie, încă din 1899, de factură baladescă, lirică și ironică)
- 1907 - Neue Gedichte (Poezii noi)
- 1908 - Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealalta parte a poeziilor noi)
- 1910 - Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge) (text scris din 1904, în paralel cu Neue Gedichte)
- 1913 - Das Marienleben (Viața Mariei) (versuri scrise în 1912)
- 1923 - Duisener Elegien (Elegiile duineze) (începute în 1912, în Castelul Duino și, după o lungă întrerupere, încheiate în februarie 1922, la Muzot)
- 1923 - Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu)
- 1927 - Späte Gedichte (Poezii târzii) (publicate postum)
Culegeri în limba franceză
- 1926 - Vergers, suivi des Qatrains Valaisans (Viile, urmate de catrene valesiene)
- 1927 - Les Roses (Trandafirii)
- 1927 - Les Fenêtres (Ferestrele)
Aceste trei lucrări au fost reunite în volumul Poèmes français (1935).
Opera lui Rilke include traduceri din franceză, portugheză, italiană, rusă; volume de corespondență; alte jurnale.
Reconstituirea biografiei sale este susținută de mărturiile multor contemporani: Lou Andreas-Salome, Marie von Thurn und Taxis, Katharina Kippenberg (soția editorului său, Anton Kippenberg), Benvenuta (Magda von Hattingberg), Merline (Baladine Klossowska), André Gide, Emile Verhaeren, Inga Junghaus, J.R. von Salis.
Galerie imagini[modificare | modificare sursă]
Johann Wolfgang Goethe
Doamne, îţi mulţumesc pentru că îmi arăţi drumul către visele mele, îţi sunt recunoscător / toare pentru calităţile şi talentele mele cu ajutorul cărora voi ajunge la destinaţia dorită, iti multumesc pentru ca ma ajut...
si intelepciunea de a face diferenta intre ele."
( Reinhold Nierbuhr- Rugaciune pentru seninatate )
47. Sunt momente in viata, in care oricum ti-ar sta corpul, sufletul e in genunchi...
48. Nimeni nu este atat de intelept sau atat de prost pe cat se crede.
F. Orestano
49. Intelept este acela care traieste in fiecare zi ca si cum in fiecare zi si in fiecare ceas ar putea sa moara.
Quevedo
50. Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute.
Cioran
51. Intelept este cel care a reusit sa inteleaga ca totul este de neinteles.
Anonim
52. E nevoie de intelepciune pentru a intelege intelepciunea; muzica nu inseamna nimic daca audienta nu aude.
Walter Lippman
53. Poti sa spui daca un om este istet dupa raspunsurile lui. Poti sa spui daca un om este intelept dupa intrebarile lui.
Naguib
54. Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.
Jean Paul
55. Intrega problema cu lumea aceasta este ca prostii si fanaticii sunt mereu foarte siguri pe ei, iar oamenii intelepti au intotdeanuna indoieli.
Bertrand Russell
56. Stiinta reprezinta cunoastere organizata. Intelepciunea reprezinta vita organizata.
Immanuel Kant
Voltaire (nascut François-Marie Arouet; 1694-1778 - scriitor francez)
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)
Leonardo da Vinci (1452-1519 - pictor, sculptor si inventator italian)
Octavio Paz (1914 - scriitor mexican)
John Ray (1627-1705; naturalist englez)
Henri Bergson (1859-1941; filozof francez)
Friedrich von Schiller (1759-1805; poet german)
Santiago Rusiñol (1861-1931; pictor si scriitor spaniol)
Luis Adolfo Thiers (1797-1877; istoric francez)
Hermann Hesse (1877-1962; scriitor elvetian, de origine germana)
Carlo Dossi (nascut Alberto Pisani Dossi; 1849-1910; nuvelist italian)
Ippolito Nievo (1831-1861; scriitor italian)
Poverb chinezesc
Samuel Johnson (1709-1784; eseist si lexicograf englez)
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)
Arthur Schopenhauer (1788-1860; filozof german)
Víctor Hugo (1802-1885; poet si nuvelist francez)
Friedrich Martin von Bodenstedt (1819-1892; scriitor si traducator german)
Joseph Joubert (1754-1824; moralist francez)
Arthur Schopenhauer (1788-1860; filozof german)
William Ellery Channing (1780-1842; teolog american)
Lord Byron, George Gordon (1788-1824; poet englez)
Henry Ford (1863-1947; industrias american)
Salustio, Caius Sallustius Crispus (85-35 a. C.; istoric latin)
Cicerón (106-43 a. C.); politician si scriitor latin)
Francisco de Quevedo y Villegas (1580-1645; scriitor spaniol)
Jaime Balmes (1810-1848; preot si filozof spaniol)
José María de Pereda (1833-1906; nuvelist spaniol)
Jean Jacques Rousseau (1712-1778; scriitor si filozof francez)
Platon (c.428-c.347 a.C.; filozof grec)
Konrad Adenauer (1876-1967; politician german)
Seneca
(Mark Twain)
(Gabriel Garcia Marquez)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu