1. /16 IANUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·        27 î.Hr. - Gaius Julius Caesar Octavianus (n.23 septembrie 62 i.Hr.- d. 19 august 14 d.Hr. ), a primit titulatura sacrală de “Augustus”(cel venerat), intitulandu-se “Imperator Caesar Augustus divi filius”.

Augustus Octavian Caesar - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat in aparenta republica, a condus ca un dictator mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. În 23 î.Hr. Augustus și-a asumat funcția de Împărat al Romei. Totuși, el folosea adesea ca titlu, Princeps, sau “Primul Cetățean.”

·      929 - Emirul Abd ar-Rahman al III-lea s-a proclamat calif, înființând pe teritoriul actual al Spaniei, Califatul Córdoba.

Abd ar-Rahman III  – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Abd ar-Rahman III a fost un emir (n. 7 ianuarie 891, Cordoba – d. 15 octombrie 961, Medina Azahara) și primul calif (929-961) al Cordobei, în Spania. Califatul Córdoba (Khilāfat Qurṭuba) a fost un stat din peninsula Iberică (Al-Andalus) și Africa de Nord, cu capitala în orașul Córdoba, stat existent între 929 și 1031.

Această perioadă s-a caracterizat printr-o remarcabilă înflorire a comerțului și a culturii; multe dintre capodoperele artistice ale Iberiei musulmane s-au construit în această perioadă, inclusiv celebra Mare Moschee din Córdoba. Abd-ar-Rahman al III-lea făcea parte din dinastia Umayyad; aceeași dinastie deținea titlul de Emir de Córdoba încă din 756. În ianuarie 929, s-a proclamat calif de Córdoba, în locul titlului de Emir de Córdoba. Perioada califatului a fost apogeul prezenței musulmane în peninsula Iberică.

Abd-ar-Rahman III and his court in Medina Azahara, by Dionisio Baixeras Verdaguer – foto: en.wikipedia.org

Califatul s-a dezintegrat din cauza războiului civil (fitna) dintre descendenții ultimului calif Hisham al II-lea și succesorii primului său ministru (hayib) Al-Mansur. O rămășiță a califatului a continuat să existe până în 1031 când, după ani de lupte intestine, s-a dezmembrat în mai multe regate Taifa independente.

·  1120 - S-a desfasurat Conciliul de Nablus, o consfatuire a conducatorilor bisericesti si laici ai Regatului cruciatilor de la Ierusalim.

Coat of arms of the kingdom of Jerusalem – foto: en.wikipedia.org

Acesta a fost convocat la Nablus de catre Warmund, patriarhul Ierusalimului si de regele Baldwin al II-lea a l Ierusalimului. Acesta a stabilit douăzeci și cinci de canoane atât religioase și laice si poate fi considerat atât un un Sinod ecleziastic cat si un Parlament . Acordului rezultat între patriarh și rege a fost un concordat, similar celui de la Worms, doi ani mai târziu.

·     1547 - Ivan cel Groaznic a fost încoronat țar al Rusiei.

Portret al lui Ivan IV, secolul al XVIII-lea, Muzeul de Istorie de Stat – foto: ro.wikipedia.org

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 – d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat “țar”. În 1550 formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest.

La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc unde înmânează prelaților un document numit Stoglav cu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului, se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere.

Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. În cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ.

În 1565 împarte țara în opricinina și zemșcina. Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație.

Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența. Se va naște o nouă clasă, opricininici, care datorează lui Ivan ascensiunea lor. Funcția lor este deasupra legii iar terenul lor de manevră este zemșcina. Violența lor este încurajată de țar care îi răsplătește cu bunurile luate de la trădători. Curând aceștia devin de temut și detestați.

·    1556 - A urcat pe tronul Spaniei regele Filip al II-lea.

Filip al II-lea, portret de Sofonisba Anguissola – foto: ro.wikipedia.org

Filip al II-lea (spaniolă Felipe II de Habsburgo; portugheză Filipe I; n. 21 mai 1527 – d. 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 – 1598, rege al Neapolelui și al Siciliei în perioada 1554 – 1598, rege al Angliei și Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 – 1558, rege al Portugaliei și al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 – 1598 și rege al Capitanatului general Chile (Regatul Chile) în perioada 1554 – 1556.

A fost prinț suveran al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritori – in imagine, Filip al II-lea, portret de Sofonisba Anguissola Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.

·         1581: Parlamentul englez adoptă legi împotriva catolicismului.

·   1605 - A aparut prima ediție a El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes, publicată la Madrid, Spania.

Don Quixote de la Mancha and Sancho Panza, 1863, by Gustave Doré - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Don Quijote de la Mancha este o operă literară a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra. Prima parte a apărut în 1605 sub numele de El ingenioso hidalgo don Quijote de La Mancha și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoperă a literaturii spaniole și a literaturii universale. A doua parte a apărut în 1615 sub numele de El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha. Romanul este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume.

Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalerești, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societății spaniole și o reflexie asupra comportamentului uman.

Tiparul din El licenciado Vidriera se repetă, astfel că Don Quijote, deși considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleții gândirii și a acțiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”.

·   1632 - A avut loc ședința de anatomie ținută la Amsterdam, de breasla chirurgilor. Corpul era al unui criminal executat prin spânzurare (Adriaan Adriaanszoon, sub pseudonimul de “Aris Kindt”). Rembrandt va picta în același an “Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp“.

“Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp” (Rembrandt – 1632 – Mauritshuis, Haga) – foto: ro.wikipedia.org

Rembrandt: The Anatomy Lesson of Dr. Deijman (1656) – foto: en.wikipedia.org

·         1707 - Parlamentul Scotiei a ratificat Act of the Union, prin care s-a deschis calea spre constituirea Marii Britanii.

Scoția – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Scoția este o țară ce face parte din Regatul Unit și acoperă treimea de nord a insulei Marea Britanie. Se învecinează cu Anglia la sud, și este înconjurată de Oceanul Atlantic, cu Marea Nordului la est și cu Canalul de Nord⁠ și Marea Irlandei la sud-vest. În plus față de partea de pe insula Marea Britanie, țara este formată din peste 790 de insule, între care Northern Isles⁠ și Hebride⁠.

Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în Evul Mediu Timpuriu și a continuat să existe până la 1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, regele Scoției, a devenit rege al Angliei și al Irlandei⁠, formând astfel o uniune personală a celor trei regate⁠. Ulterior, Scoția a intrat într-o uniune politică⁠ cu Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat Unit al Marii Britanii.

Tratatul de Uniune⁠ a fost convenit în 1706 și adoptat de către Legile de Uniune din 1707⁠, adoptate de Parlamentele celor două regate, în ciuda opoziției și revoltelor anti-uniune din Edinburgh, Glasgow, și din alte părți. Uniunea a creat și noul Parlament al Marii Britanii, care a înlocuit atât Parlamentul Scoției⁠ cât și Parlamentul Angliei⁠.

În 1801, Marea Britanie în sine a intrat într-o uniune politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei; Parlamentul Irlandei⁠ a fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a forma Parlamentul Regatului Unit. De la crearea Statului Liber Irlandez în 1922, Regatul Unit cuprinde Marea Britanie și Irlanda de Nord.

·        1809 - In timpul asa numitului Razboi Peninsular, armatele britanice inving trupele franceze in Batalia de la Coruna.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Battle of Corunna (16 January 1809) – Part of the Peninsular War (Death of Sir John Moore at the Battle of Corunna, derived from an engraving by Thomas Sutherland and aquatint by William Heath) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·         1878: In timpul razboiului ruso-turc (1877-1878) are loc batalia de la Filipopolis, in timpul careia un escadron al armatei imperiale ruse condus de capitanul Aleksandr Burago, elibereaza orasul bulgar  Plovdiv de sub ocupatia turca.

·         1885:   Apare noul organ de presă junimist "România liberă", ce reflectă grupul junimist intrat în Camere la alegerile din noiembrie 1884.

·     1909 - Exploratorul britanic Ernest Shackleton a descoperit polul sudic magnetic al planetei.

Hartă cu teritoriul înconjurător al Polului Sud – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Polul Sud magnetic este punctul cel mai sudic al câmpului magnetic terestru, care este indicat de către acul magnetic al busolei. Fiind antipodul Polului Nord magnetic, ambii poli se deplasează în decursul secolelor, dar tot timpul stau opuși. Cordonatele sale actuale sunt 65°09′ Sud și 135° Est. Acest pol a fost atins pentru prima oară de Sir Tannatt William Edgeworth David (1858-1934), conducătorul unui grup de cercetători din expediția lui Ernest Henry Shackleton, la data de 16 ianuarie 1909. Alături de Sir T. W. Edgeworth David au participat la expediție și Sir Douglas Mawson și Dr. Alistair Mackay.

Sir Ernest Henry Shackleton - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Sir Ernest Henry Shackleton (n. 15 februarie 1874, Kilkea, Comitatul Kildare, Irlanda – d. 5 ianuarie 1922, Insula Georgia de Sud) a fost un explorator anglo-irlandez, una dintre principalele figuri ale perioadei cunoscute ca epoca eroică de explorări antarctice. Prima experiență a sa în regiunile polare a venit când a participat, în calitate de al treilea ofițer, la expediția Discovery, condusă de căpitanul Scott, în perioada 1901–04, din care a fost trimis acasă mai devreme pe motive de sănătate.

Hotărât să se revanșeze pentru ceea ce el percepea ca pe un eșec personal, s-a întors în Antarctica în 1907 la conducerea expediției Nimrod. În ianuarie 1909, împreună cu trei tovarăși, a efectuat un marș spre sud prin care a stabilit un record la acel moment pentru cea mai mare apropiere de polul sud, la latitudinea de 88°23′S, apropiindu-se la 190 km de Polul Sud, de departe cea mai mare apropiere de pol până la acea vreme. Pentru această realizare, Shackleton a fost înnobilat de regele Edward VII-lea la întoarcerea acasă.

·         1919: In Statele Unite este ratificat al XVIII-lea Amendament la Contitutia SUA ceea ce va permite in anul urmator autorizarea Prohibitiei pe teritoriul tarii.

·         1920: Intră în vigoare un amendament la Constituția SUA care interzice fabricarea și consumul băuturilor alcoolice ("Legea prohibiției"), în vigoare până la 5 decembrie 1933.

·        1924 - In Grecia este numit pentru a patra oara prim ministru al guvernului, Elefterios Venizelos.

Eleftherios Venizelos – foto: ro.wikipedia.org

Eleftherios Venizelos (numele complet Elefthérios Kyriákou Venizélos, * 23 august 1864 – † 18 martie 1936) a fost un remarcabil revoluționar elen, om de stat remarcabil și lider carismatic de la începutul secolului al XX-lea. Venizelos a ocupat funcția de premier al Greciei în perioadele 1910 – 1920 și 1928 – 1932. Venizelos a avut o asemenea influență asupra afacerilor interne și externe ale Greciei, încât este considerat „făuritorul Greciei moderne”[4] și a fost supranumit “Ethnarchul”.

·         1927: Filarmonica de Stat din Oradea găzduiește prima audiție mondială a capodoperei – Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară în caracter popular românesc op.25 de George Enescu, în interpretarea lui Nicolae Caravia și a autorului, în cadrul unuia din multele sale turnee de „re-romanizare culturală” a Transilvaniei.

·         1945: În urma Convenției de Armistițiu, care stabilea, la articolul 11, reparațiile de război datorate de România Uniunii Sovietice (300 de milioane de dolari), s-a semnat Convenția economică „asupra mărfurilor pe care România urmează să le livreze în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operațiunile militare și ocuparea teritoriului sovietic"

·         1945: Adolf Hitler se mută în  așa-numitul Führerbunker (buncarul fuhrerului) din Berlin, o rețea complexă de încăperi de sub cancelaria nazistă care l-a adăpostit  în ultimele trei luni de viață ale sale, pana la sinuciderea sa in 30 aprilie 1945. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

·         1946:  George Călinescu începe la Facultatea de Litere din Universitatea București, cursul "Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică" cu lecția de deschidere intitulată "Sensul clasicismului". George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

·         1948: Este semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală bulgaro-română.

·         1965: Reprezentanțele diplomatice ale României și Danemarcei sunt ridicate la nivel de ambasadă.

·         1967: A avut loc la Monterey festivalul considerat astazi primul mare concert rock. 50.000 de spectatori i-au ascultat pe Janis Joplin, Otis Redding, The Who Mamas & Papas, The Byrds si Jefferson Airplan.

·         1969: Studentul ceh Jan Palach în vârstă de 20 de ani își dă foc, la Praga, lângă clădirea Muzeului Național, pentru a protesta împotriva invaziei armatei sovietice (n. 1948). Jan Palach (n. 11 august 1948, Mělník; d. 19 ianuarie 1969, Praga) a fost un student (la Universitatea Carolină) din Cehoslovacia, care şi-a dat foc în Piaţa Wenceslas din Praga pe 16 ianuarie 1969 în semn de protest faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupe ale Tratatului de la Varşovia. Invazia militară a trupelor conduse de URSS din august 1968 a avut intenţia de a opri liberalizarea pe care începuse să o introducă guvernul lui Alexander Dubček, prin aşa-numita Primăvară de la Praga. Palach a fost primul dintr-un grup de studenţi care făcuseră un pact de a se autoimola, dar majoritatea studenţilor din grup s-au răzgândit când Jan Palach le-a spus de pe patul de moarte ce dureri vor suferi. Ceilalţi doi studenţi care totuşi au respectat pactul şi s-au autoimolat au fost Jan Zajíc (pe 25 februarie, 1969, tot în Piaţa Wenceslas) şi Evžen Plocek (pe 4 aprile, 1969 în oraşul Jihlava). Jan Palach a fost un martir şi, în timpul regimului comunist, era un simbol pentru o Cehoslovacie liberă. Astronomul Luboš Kohoutek a numit un asteroid în cinstea lui (1834 Palach). Actualmente o piaţă din centrul Pragăi îi poartă numele.

·       1979 - În urma unor puternice manifestaţii, şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, ceea ce a dus la sfârşitul monarhiei în Iran si inceputul dictaturii islamiste.

Mohammad Reza Șah Pahlavi - foto: ro.wikipedia.org

Mohammad Reza Șah Pahlavi (n. 26 octombrie 1919 în Teheran; d. 27 iulie 1980 în Cairo), fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei (Iran) și ultimul monarh al Iranului.

* 1990 - A fost înfiinţat Partidul Ecologist din România (PER) La 16 ianuarie 1990, a fost înfiinţat Partidul Ecologist din România (PER), sub conducerea lui Adrian Manolache, potrivit lucrării ”România, date şi fapte. 1989-2009” (editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, 2010).

În ziua de 20 aprilie 1990, Conferinţa Naţională a partidului l-a ales ca preşedinte pe Otto Ernest Weber, după ce Adrian Manolache a renunţat la şefia formaţiunii. PER a participat la alegerile legislative din luna mai 1990, obţinând 1,69% din voturi pentru Adunarea Deputaţilor (opt mandate) şi 1,38% din voturile pentru Senat (un singur mandat). Cele mai multe voturi au fost obţinute în marile oraşe cu un grad de poluare mai ridicat: Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, notează site-ul formaţiuni, www.per.ro.

Domokos Geza (stânga), preşedintele UDMR; Sergiu Cunescu (centru), preşedintele PSDR şi Otto Weber (dreapta), preşedintele PER, semnând Convenţia Naţională pentru Instaurarea Democraţiei de la 15 decembrie 1990 – FOTO: (c) SORIN LUPSA / Arhiva istorică AGERPRES – preluat de pe www.agerpres.ro

Partidul Ecologist din România a participat la fondarea Convenţiei Democrate Române, la 26 noiembrie 1991, împreună cu PNŢCD, PNL, PSDR, PAC, UDMR şi formaţiunile civice din Forumul Democratic Antitotalitar din România (FDAR). Participând pe liste comune cu ceilalţi membri ai Convenţiei Democrate, PER a obţinut, la alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, patru mandate în Camera Deputaţilor.

·         1991: Este declansata operaţiunea militara ”Furtună în deşert” (ora 3.00, ora Bagdadului) pentru eliberarea Kuwaitului, invadat la 2 august 1990 de Irak. Are loc primul atac aerian al coaliţiei internaţionalăe(SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuwait) împotriva Irakului.

·         2000: Eclipsă totală de soare. Vizibilitate maximă: SUA, Canada, America de Sud.

·         2005: Românca Adriana Iliescu, în vârstă de 67 de ani, a dat nastere unei  fetiţe, devenind cea mai vârstnica mamă din lume. Nascuta pe  31 mai 1938, la  Craiova  a fost până la 29 decembrie 2006 cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil, la vârsta de 66 de ani și 320 zile. Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana la 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din București, România. Fetița nu este totuși  copilul său biologic, ținând cont că ovulul  fecundat provine de la un donator anonim, Adriana Iliescu fiind practic o mamă purtătoare.   Inainte de pensionare a lucrat ca profesor universitar de literatură română și scriitor de povești pentru copii. Eliza Maria a primit și prenumele Bogdana, nume care era destinat surorii sale gemene, care nu a supraviețuit sarcinii.

·         2006: Ellen Johnson Sirleaf depune jurământul ca noul președinte al Liberiei. Ea devine prima femeie din Africa aleasă ca șef al statului.

Nașteri

* 1735: Karl Christian, Prinț de Nassau-Weilburg (16 ianuarie 1735 – 28 noiembrie 1788), a fost conte de Nassau-Weilburg până în 1753, apoi primul conducător al principatului de Nassau-Weilburg între 1753 și 1788.
A fost fiul contelui Karl August, Prinț de Nassau-Weilburg și a Augusta Frederika Wilhelmina de Nassau-Idstein. Și-a succedat tatăl în 1753 și a unit teritoriile sale în 1783 cu Nassau-Saarbrücken, Nassau-Usingen și Nassau-Dietz.

La 5 martie 1760, la Haga, el s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau.^[1] Soția lui era fiica lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania, Stadtholder al Țărilor de Jos și a soției acestuia, Anne, Prințesă Regală.

Cuplul a avut 15 copii dintre care 7 au atins vârsta adultă:

• Georg Wilhelm Belgicus de Nassau-Weilburg (18 decembrie 1760 - 27 mai 1762)
• Wilhelm Ludwig Karl Flamand de Nassau-Weilburg (12 decembrie 1761 - 16 aprilie/26 aprilie 1770)
• Augusta Carolina Maria de Nassau-Weilburg (5 februarie 1764 - 25 ianuarie 1802). Călugăriță la Quedlinburg și Herford.
• Wilhelmine Luise de Nassau-Weilburg (28 septembrie 1765 - 10 octombrie 1837), căsătorită la Kirchheim la 9 ianuarie 1786 cu Heinrich al XIII-lea, Prinț Reuss de Greiz (16 februarie 1747 - 29 ianuarie 1817), a avut copii
• Frederic Wilhelm, Duce de Nassau (25 octombrie 1768 - 9 ianuarie 1816).
• Karoline Luise Friederike de Nassau-Weilburg (14 februarie 1770 - 8 iulie 1828), căsătorită la Kirchheim la 4 septembrie 1787 cu Karl Ludwig Fürst zu Wied (1763-1824), fără copii
• Karl Ludwig of Nassau-Weilburg (19 iulie 1772 - 27 iulie 1772)
• Karl Wilhelm Friedrich de Nassau-Weilburg (1 mai 1775 - 11 mai 1807), necăsătorită și fără copii
• Amalie Charlotte Wilhelmine Louise de Nassau-Weilburg (7 august 1776 - 19 februarie 1841), căsătorită prima dată la Weilburg la 29 octombrie 1793 cu Victor al II-lea, Prinț de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym; au avut copii. S-a căsătorit a doua oară la Schaumburg la 15 februarie 1813 cu Friedrich Freiherr von Stein-Liebenstein zu Barchfeld (1777-1849); au avut copii
• Henriette de Nassau-Weilburg (22 aprilie 1780 - 2 ianuarie 1857). Căsătorită cu Ducele Louis de Württemberg, al doilea fiu al lui Friedrich al II-lea Eugen, Duce de Württemberg.
• Karl de Nassau-Weilburg (1784 - la scură vreme după)
• Patru copii care nu au apucat să fie botezați (1767, 1778, 1779, 1785)

După decesul soției sale, el a făcut o căsătorie morganatică cu Barbara Giessen von Kirchheim. A murit în 1788 și a fost succedat de fiul său cel mare în viață, Frederic Wilhelm.

Karl Christian
Prinț de Nassau-Weilburg
Portretul lui Karl Christian de Wilhelm Böttner, ca.1780
Date personale
Născut	16 ianuarie 1735 Weilburg
Decedat	28 noiembrie 1788 (53 de ani) Münster-Dreissen, în apropiere de Kirchheim
Înmormântat	Renania-Palatinat
Părinți	Karl August Augusta Frederica Wilhelmine of Nassau-Idstein[*]
Frați și surori	Louise Polyxena of Nassau-Weilburg[*]
Căsătorit cu	Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau
Copii	Prințul George Wilhelm Prințul Wilhelm Ludwig Prințesa Maria Luise, Prințesă Heinrich XIII Reuss de Greiz Frederic Wilhelm, Duce de Nassau Karoline, Prințesă de Wied Prințul Karl Ludwig Amalie, Prințesă de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym Henriette, Ducesă Louis de Württemberg Prințul Karl
Cetățenie	Germania
Ocupație	prinț guvernator
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Nassau-Weilburg

·         1749: Vittorio Alfieri (n. 16 ianuarie 1749, Asti, Piemont - d. 8 octombrie 1803, Florența) a fost un poet, dramaturg și filosof italian. A fost foarte influențat de cultura clasică și de spiritul romantic. Este considerat părintele tragediei italiene.

Contele Vittorio Alfieri s-a născut într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-și tatăl la o vârstă fragedă, educația sa a fost neglijată și a avut o tinerețe foarte dezordonată.

Și-a petrecut mulți ani cutreierând prin aproape toată Europa (Italia, Franța, Olanda, Austria, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Finlanda și Rusia), în căutare de aventuri; dar la vârsta de 25 de ani, a suferit o subită metamorfoză a stilului său de viață. Dorința de a plăcut unei femei distinse atât prin spiritul său cât și prin rang, contesa de Albany^[13], soția ultimului bărbat din familia Stuart^[14]. Față de aceasta, Alfieri a conceput cea mai vie pasiune, inspirându-i gustul pentru litere și pentru poezie, pe care le disprețuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii și a creat un sistem de compoziție, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc și concis, manierei efeminate și lipsite de vigoare folosite de înaintașii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiți sau de confidenți.

Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puțin de șapte ani (1775 – 1782), paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În același timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli, un „Tratat despre Tiranie”, și „Prințul și Literatura”, în autorul care se arată un republican ardent. În aceeași epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”.

Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788, Vittorio Alfieri s-a unit cu ea printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franța, cu dorința de a-și da la tipărit mai multe din lucrările sale și chiar de a se stabili în această țară, pe care o numea atunci „patrie a libertății”. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă și s-a retras la Florența. Guvernul revoluționar^[15] instalat la Paris l-a tratat de emigrat și l-a deposedat cea mai mare parte din averea pe care o adunase și pe care o plasase în fondurile franceze. Toate acestea cauze reunite au sfârșit prin a-i inspira, față de Franța și pentru revoluție o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale.

În ultimii ani ai vieții, Alfieri a învățat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus și a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle și de Euripide.

Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, în 1803, la Florența, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Vita”^[16].

În literatura italiană, Vittorio Alfieri est cel mai mare poet tragic, inamicul neînduplecat al tiranilor, al sclaviei al convenționalismului. Tragediile sale Saul, Filippo, Virginia, Mirra, Bruto secondo sunt, pentru Alfieri, ocazii de luptă pentru libertate și constituie simboluri de voință și de iubire de patrie.

* 1794: Antoni Oleszczyński (n. 16 ianuarie 1794, Krasnystaw - d. 28 februarie1879, Paris) a fost un gravor polonez. În anii 1818-1824 a studiat la Academia Imperială de Arte Frumoase din Sankt Petersburg. În 1824 i s-a acordat medalia de aur pentru Portretul lui A. F. Kokorinov.

În Muzeul Național din Varșovia se află Portretul lui Nicolaus Copernicus(1841), de A. Oleszczyński. În 1858 a primit titlul de academician al Academiei Imperiale de Arte Frumoase din Sankt Petersburg.

* 1822: Henri Eugène Philippe Louis d'Orléans, duce de Aumale (16 ianuarie1822 – 7 mai 1897) a fost al cincilea și cel mai mic fiu din cei zece copii ai regelui Ludovic-Filip al Franței și ai reginei Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost un lider al cauzei orleaniste în Franța.

Prințul Henri s-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de opt ani a moștenit o avere estimată la 66 de milioane de livre (aproximativ 200 de milioane de £ astăzi) și terenuri de la nașul său, Louis al VI-lea Henri de Bourbon-Condé, ultimul prinț de Condé. De asemenea, Henri a moștenit faimosul Castel Chantilly și domeniile Saint-Leu, Taverny, Enghien, Montmorency și Mortefontaine. Și-a făcut studiile la colegiul "Henri IV" din Paris înainte de a intra în armată la 16 ani cu rangul de căpitan de infanterie.

La 25 noiembrie 1844, la Neapole, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii, fiica lui Leopold, Prinț de Salerno și a soției lui, Arhiducesa Maria Clementina de Austria. Cuplul a avut patru copii, dintre care doar doi au supraviețuit adolescenței:

• Louis Philippe Marie Léopold de Orléans, Prinț de Condé (1845–1866); născut la Saint-Cloud.
• François Louis de Orléans, Duce de Guise (1854–1872); născut la Twickenham.

S-a distins în timpul invaziei franceze din Algeria. În 1847 a devenit locotenent-general și a fost numit guvernator general al Algeriei, poziție pe care a deținut din 27 septembrie 1847 până la 24 februarie 1848.

Portret al Ducelui de Orléans Henri-Eugène-Philippe-Emmanuel, 1866.

După Revoluția de la 1848 din Franța, a fost înlocuit de Thomas-Robert Bugeaud în funcția de guvernator și s-a retras în Anglia pentru 23 de ani unde s-a îndeletnicit cu studii istorice și militare. Este autorul Histoire des princes de Condé, a cercerărilor asupra La Captivité du roi Jean Le Siège d'Alésia și a studiilor privind infanteria ușoară și Austria publicate de "Revue des Deux Mondes".

În 1861, într-o broșură intitulată Scrisoare despre istoria Franței adresată prințului Napoléon, el a răspuns vehement Prințului Napoléon, vărul împăratului Napoleon al III-lea, care într-un discurs la Senat pe 1 martie a atacat violent membri ai familiilor regale acuzându-i de trădarea "steagului lor, cauzei lor și a prințului lor pentru o popularitate personală falsă". Broșura a fost confiscată și editorul și cel care a imprimat-o au fost condamnați. În 1865, guvernul imperial s-a opus, de asemenea, publicării Histoire des princes de Condé, care totuși a fost publicat în 1869.

La izbucnirea războiului franco-prusac, și-a oferit voluntar serviciile pentru armata franceză, dar oferta sa a fost refuzată. Ales deputat de Oise la 8 februarie 1871 s-a întors în Franța. La 6 octombrie 1873 a prezidat în calitate de decan al generalilor de divizie, la Marele Trianon de la Versailles, consiliul de război care l-a condamnat la moarte pe mareșalul Bazaine - comandant șef al armatei la 13 august 1870 - care la 17 octombrie a încercat să explice capitularea de la Metz din 27 octombrie 1870: "Nu am avut nici un guvern (legal); nu m-am condus decât de conștiința mea".

A fost numit comandant al corpului VII de armată la Besançon și s-a retras din viața politică; în 1879 a devenit inspector-general al armatei. Actul excepțiilor care a trecut în 1883 a lipsit toți membrii familiilor care au domnit în Franța de pozițiile lor militare. În consecință, ducele de Aumale a fost pus pe lista de șomeri.

În primăvara anului 1897 la vârsta de 75 de ani s-a dus să-și petreacă câteva zile la Zucco, Sicilia unde a decedat.

Prințul Henri
Duce de Aumale
Prințul Henri, cca. 1880
Date personale
Nume la naștere	Henri Eugène Philippe Louis
Născut	16 ianuarie 1822 Palais-Royal, Paris
Decedat	7 mai 1897 (75 de ani) Zucco, Sicilia
Înmormântat	Chapelle royale de Dreux[*]
Părinți	Ludovic-Filip al Franței Maria Amalia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Louise-Marie a Franței Clementine de Orléans Marie de Orléans Louis, Duce de Nemours François d'Orléans, prinț de Joinville Prințul Ferdinand-Filip al Franței Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*] Antoine, Duce de Montpensier
Căsătorit cu	Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii
Copii	Louis Philippe, Prinț de Condé François Louis, Duce de Guise
Cetățenie	Franța
Ocupație	om politic colecționar de artă[*] istoric personal militar[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Orléans
Deputat al Franței[*]
Membru al Consiliului General[*]
Member of the Chamber of Peers[*]
Seat 21 of the Académie française[*]

* 1833: Jules Seigneur Saussine de Seynes (n. 16 ianuarie 1833, Lyon – d. 18 octombrie 1912, Paris, înmormântat la Nîmes) a fost un profesor universitar la Universitatea din Paris, medic, botanist, micolog și naturalist francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este De Seynes.

Jules, descendent unei vechi familii nobile, a fost primul fiu al soților Jean-Philippe Werther de Seynes (1800-1865), neguțător în Lyon și Julie Benézet (1800-1872).^[1] Deja la vârsta de 21 de ani, în 1854, co-fondator al Societății Botanice din Franța, a fost ales președintele ei în 1877 și 1887. În anul 1860 de Seynes a promovat la Facultatea de Științe (pe atunci cu materiile medicina și botanica/biologia) a Universității din Montpellier cu teza Étude sur l'absorption gastro-intestinale în medicină^[2] și apoi cu teza Essai d'une flore mycologique de la région de Montpellier et du Gard: Observations sur les Agaricinés suivies d'une énumération méthodique în științe naturale la Universitatea din Paris în 1863.^[3] În același an a fost numit asistent în cadrul Facultății de Istorie Naturală al Universității, mai târziu a devenit profesor la Facultatea de Medicină tot acolo.

Deosebit de interesant în teza de doctorat din 1863 a fost introducerea unui concept încă puțin cunoscut în micologie cu privire la influența variabilității externe sau fixitatea speciilor din fiecare zonă de vegetație. Mai departe a propus simplificarea clasificării a lui Elias Magnus Fries prin crearea unei familii de Agaricaceae pe care a numit-o Chromospores, cărei îi atribuise aceiași valoare ca celei de Leucospores (cu spori albi) la acest autor, incluzând nu numai Agaricaceae cu spori de nuanțe variate cum ar fi Volvariella, Hyporhodius etc. - care nu au fost clasificate de Fries în Leucospores – ci, în plus, genuri cu spori colorați, cum sunt genurile Coprinus și Cortinarius, dezmembrându-le de anteriorul gen Agaricus.^[4]

De Seynes: Fistulina hepatica

În 1900, comitetul de organizare al Congresului Internațional de Botanică, care a avut loc la Paris cu ocazia Expoziției Universale, i-a încredințat președinția Congresului. Toți cei care au participat la acest eveniment științific s-au aminti de înalta lui imparțialitate și dignitate în dezbateri care au avut loc, mai ales în cadrul câtorva discuții referitoare la revizuirea codului de nomenclatură botanică.^[5]

Peste mulți ani a fost de asemenea primar al comunei Rousson (Departamentul Gard. Fiul său Léonce Jules Étienne (1859-1930) din căsătoria cu Berthe Dumas de Marveille (1835-1932) l-a succedat în această funcție.

Jules de Seynes
Jules de Seynes
Date personale
Născut	16 ianuarie 1833 Lyon
Decedat	18 octombrie 1912 (79 de ani) Paris
Părinți	Jean-Philippe Werther de Seynes și Julie Benézet
Frați și surori	Q68020567[*]
Copii	Étienne de Seynes[*] Louis de Seynes[*]
Naționalitate	franceză
Cetățenie	franceză
Ocupație	profesor universitar medic botanist micolog naturalist
Activitate
Instituție	Universitatea din Paris
Organizații	Q26963689[*] Mycological Society of France[*]
Premii	Cavaler al Legiunii de onoare Premiul Desmazières al Academiei de Științe Franceze

·         1836: S-a nascut Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii (d. 1894). Francisc al II-lea (italiană Francesco II, botezat Francesco d’Assisi Maria Leopoldo, 16 ianuarie 1836 – 27 decembrie 1894), a fost rege al Regatului celor Două Sicilii din 1859 până în 1861. A fost ultimul rege al Regatului celor Două Sicilii. Invaziile succesive ale lui Giuseppe Garibaldi și Victor Emmanuel al II-lea al Sardiniei au dus la sfârșitul domniei sale și la marcarea primului eveniment major din unificarea Italiei. După ce a fost detronat, regatul celor Două Sicilii și regatul Sardiniei s-au unit cu nou formatul regat al Italiei.

Singurul fiu și moștenitor al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și al primei lui soții, Maria Christina de Savoia, Francisc al II-lea a fost ultimul rege bourbon al Neapolelui. Educația lui a fost neglijată și s-a dovedit un om de caracter slab, puternic influențat de mama lui vitregă, Maria Tereza de Austria, de care se temea.

La 3 februarie 1859 la Bari, Francisc s-a căsătorit cu prințesa Maria Sophie a Bavariei din casa regală de Wittelsbach (sora mai mică a împărătesei Sissi a Austriei). Singura lor fiică, Prințesa Maria Cristina Pia, a trăit doar trei luni (24 decembrie 1869 - 28 martie 1870).

Francisc al II-lea cu soția sa Maria Sophie, c. 1860.

Francisc al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani, după decesul tatălui său (22 mai 1859). Pentru postul de prim ministru el l-a numit pe Carlo Filangieri, care conștient de importanța victoriei franco-piemonteze din Lombardia l-a sfătuit pe Francisc al II-lea să accepte alianța cu regatul Sardiniei propusă de Camillo Benso, conte di Cavour. La 7 iunie, o parte din Garda Elvețiană s-a revoltat, și în timp ce regele le-a promis că se va gândi la plângerile lor, generalul Alessandro Nunziante și-a adunat trupele i-a înconjurat pe rebeli și i-a împușcat. Incidentul a dus la desființarea întregii Gărzii elvețiene.

Cavour a propus din nou o alianță între Piemont și Neapole pentru a diviza Statele Papale dar Francisc a respins o idee care i se părea ca erezie. Filangieri a susținut insistent o Constituție ca singura măsură care ar putea salva dinastia, dar la refuzul regelui, a demisionat.

Între timp, partidele revoluționare conspirau pentru răsturnarea bourbonilor în Calabria și Sicilia și Giuseppe Garibaldi a fost pregătit pentru un raid în sudul Italiei. O conspirație în Sicilia a fost descoperită și complotiștii pedepsiți cu severitate brutală însă Rosalino Pilo și Francesco Crispi, care au organizat mișcarea, au scăpat de execuție. Când Garibaldi a ajuns la Marsala (mai 1860) cu Expediția celor O Mie, el a cucerit insula cu ușurință uimitoare.

Aceste evenimente l-au determinat pe Francisc al II-lea să garanteze constituția dar promulgarea ei a fost urmată de tulburări în Neapole și de demisia mai multor miniștri; Liborio Romano a devenit șef al guvernului. Dezintegrarea armatei și marinei a urmat rapid. Garibaldi, care a traversat strâmtoarea Messina, avansa spre nord și era primit pretutindeni de către oameni ca un eliberator. După lungi ezitări și chiar un apel la Garibaldi și la sfatul lui Romano, Francisc al II-lea a părăsit Neapole la 6 septembrie împreună cu soția sa, Maria Sophia, curtea și corpurile diplomatice (cu excepția miniștrilor francezi și englezi), și a plecat pe mare la Gaeta, unde se afla concentrată o mare parte a armatei sale.

Ziua următoare Garibaldi a intrat în Neapole unde a fost primit cu entuziasm și a format un guvern provizoriu.

Regele Victor Emanuel al II-lea a decis o invazie a Statelor Papale și după ocuparea regiunilor Umbria și Marche a intrat în regat napolitan. Trupele lui Garibaldi i-au învins pe regaliști în bătălia de la Volturno (care a avut loc la 1 și 2 octombrie), în timp ce piemontezi au capturat Capua.

Regatul celor două Sicilii a încetat să existe și teritoriul său a fost încorporat în cel al Regatului Sardiniei (redenumit curând în Regatul Italiei) iar Francisc al II-lea a fost detronat. Francisc și Maria Sophia, acum fără coroană, au dus de atunci o viață rătăcitoare trăind în Austria, Franța și Bavaria. în 1894, Francisc a murit la Arco în Trentino (acum nord-estul Italiei, în acel moment făcea parte din Austro-Ungaria). Văduva sa i-a supraviețuit 31 de ani și a murit la Munchen. La moartea lui Francisc al II-lea, fratele său vitreg, Prințul Alfonso, a devenit pretendent la tronul Regatului celor două Sicilii.

Jump to navigationJump to search

Francisc II
Date personale
Nume la naștere	Francesco d'Assisi Maria Leopoldo
Născut	16 ianuarie 1836 Neapole
Decedat	27 decembrie 1894 (58 de ani) Arco
Înmormântat	Santa Chiara[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (diabet zaharat)
Părinți	Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Maria Christina de Savoia
Frați și surori	Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii Maria Luisa Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prince Louis, Count of Trani[*] Prințul Gaetan, Conte de Girgenti Prince Januarius, Count of Caltagirone[*] Pasquale Prințul Alfonso, Conte de Caserta
Căsătorit cu	Maria Sophie a Bavariei
Copii	Prințesa Maria Cristina Pia
Cetățenie	Regatul Italiei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al Celor Două Sicilii
Domnie	22 mai 1859 - 20 martie 1861
Predecesor	Ferdinand al II-lea
Succesor	-

·    1838 - S-a nascut Franz Brentano, filosof german (d. 1917)

Franz Clemens Brentano – foto: ro.wikipedia.org

Franz Clemens Brentano (n. 16 ianuarie 1838 în localitatea Marienberg de lângă Boppard de la Rin, Germania – d. 17 martie 1917, Zürich) a fost un filozof și psiholog de limbă germană, profesor la Universitatea din Viena. Totodată, prin a sa „Școală Brentano” (die Brentano-Schule) și prin numeroșii săi elevi marcanți, printre care Edmund Husserl și Sigmund Freud, Brentano este considerat a fi precursorul psihologiei moderne precum și al fenomenologiei.

* 1846: Iacob N. Lahovari (n. 16 ianuarie 1846, București – d. 7 februarie 1907, Paris) a fost un general și politician român. A fost ministru al afacerilor străine, ministru de război și șef al Marelui Stat Major. A fost fratele lui Alexandru N. Lahovari și Ion N. Lahovari.

Iacob N. Lahovari
Iacob N. Lahovari
Date personale
Născut	16 ianuarie 1846  București, Țara Românească
Decedat	7 februarie 1907 (61 de ani)  Paris, Franța
Părinți	Q18538430[*]
Frați și surori	Ion N. Lahovari Constantin Lahovary[*] Alexandru N. Lahovari
Cetățenie	România
Ocupație	om politic diplomat
Activitate
Studii	ParisTech[*]
Gradul	general

* 1890: Virgil Alexandru Dragalina (n. 16 ianuarie 1890, București; d. 06 martie1980, Toledo, Ohio) a fost un ofițer de marină român și scriitor, fiul generalului Ioan Dragalina.

Virgil Alexandru Dragalina s-a născut în București, la 16 ianuarie 1890, fiind al doilea băiat din cei șase copii (Corneliu, Virgiliu-Alexandru, Aurora, Elena, Cornelia și Viorica) ai lui Elena (născută Giurginca) și ai generalului Ioan Dragalina.

A urmat o clasă la Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, după care a continuat cursurile la Liceul Militar din Craiova (1901) și Liceul Militar din Iași, pe care le-a încheiat în anul 1908.

Căsătorit cu Virginia Theodorescu, are două fete: Ioana Elena (născută în 1941) și Opritsa Alexandra (născută în 1942). Înainte de căsătorie a avut o relație cu Kitty Bursey, fiica unui ofițer britanic, din care a rezultat un copil, Peter, născut în 1922, în Anglia, băiat pe care l-a recunoscut și cu care a ținut legătura toată viața.

La 1 iulie 1910 a absolvit Școala de Artilerie, Geniu și Marină, din București, fiind avansat la gradul de sublocotenent de marină și repartizat la Divizia de Dunăre, de unde a fost detașat pentru instrucție pe crucișătorul "Elisabeta", la Divizia de Mare (1910-1915). În această perioadă a fost ambarcat pe un cargou al Serviciului Maritim Român, cu care a navigat timp de șase luni pe linia Constanța-Rotterdam (1912-1913). Revine pe crucișătorul "Elisabeta" până la sfârșitul lunii august 1913. Pentru o perioadă scurtă a fost  ambarcat ca însărcinat administrativ pe bricul "Mircea" (1913-1914). Între 1 aprilie și 4 noiembrie 1916 a fost adjutant al comandantului Marinei Militare, contraamiralul Sebastian Eustațiu.

În Primul Război Mondial a luptat pe Dunăre și la Nistru, fiind comandantul torpilorului "Zborul" din Flota de Operațiuni (1 februarie 1917-1 iulie 1918), comandantul vasului francez "Jeanne Blanche" (1 aprilie - 1 iulie 1918), comandantul vedetei nr. 7 din cadrul Diviziei de Dunăre, la Tighina, pe Nistru (15 octombrie 1918- 26 august 1919), perioadă evocată în volumul memorialistic "Escadrila de Nistru", apărut la Editura Militară și distins cu Premiul " Nicky Chrissoveloni" pe anul 2011 al Fundației Culturale Magazin Istoric. Un episod de război memorabil s-a consumat în ziua de 3 februarie 1918, la Vâlcov, pe Nistru, când vedetele comandate de locotenent-comandorii Virgiliu-Alexandru Dragalina și Nicolae Steriopol au atacat și capturat un vas rusesc care transporta muniția și materialul necesare tragerilor Flotei ruse de Dunăre.

Grade militare: locotenent (1 octombrie 1913), căpitan (1 noiembrie 1916) și locotenent-comandor (1 septembrie 1917); căpitan-comandor (1 octombrie 1927); comandor (10 mai 1934).

După război și-a continuat perfecționarea militară prin cursuri de specializare la Școala de Radiotelegrafie ("Wireless Telegraphy") din Portsmouth (2 martie 1920-31 martie 1921), la Școala de Electricitate și Torpile ("Torpedo School") pe HMS VERNON (2 august-4 decembrie 1921) și la Școala de Artilerie (Gunnery School") din Whale Island-Marea Britanie (5 decembrie 1921-16 aprilie 1922).

Întors în țară, îndeplinește diverse funcții importante, printre care și aceea de aghiotant al Alteței Sale Regale Principele Nicolae în statul major Regal (15 iulie1926 - 15 iulie 1927). La moartea regelui Ferdinand, în 1927, figurează printre moștenitorii regelui. În același an este numit în Comisia de supraveghere a construcției distrugătoarelor tip R pe lângă Șantierul Pattison din Napoli (20 august 1927-1 iulie 1929). Timp de trei luni este ofițer de legătură pe lângă amiralul englez Henderson, însărcinat de Ministerul de Război cu studiul Bazei Navale (15 aprilie-1 iulie 1930).

La 31 august 1937 a demisionat din armată. Și-a continuat activitatea în funcția de director al Serviciului Maritim Român (1940-1942).

În timpul ultimului război mondial a fost concentrat și numit șef de stat-major la comandamentul Escadrilei de Distrugătoare (1 ianuarie-1 februarie 1940).

În timpul detașării la Marele Stat Major a finalizat următoarele lucrări de specialitate militară și navală:

• "Transporturile pe apă în diferite ipoteze"
• Studiu complet asupra organizării Flotei Ruse din Marea Neagră, bazele și misiunea"
• Apărarea gurilor Dunării și a coastei maritime"
• Studiu asupra cooperării Flotei de Dunăre cu armata de uscat"
• Studiu asupra oportunității neutralizării Mării Negre din punctul de vedere al cerințelor operative"
• "Studiu asupra posibilităților noastre de transport pe Marea Neagră în caz de război. Alianțele necesare României pentru a-și asigura libertatea mării"
• "Studiul transporturilor pe mare la Odessa a marilor unități ruse de pe costa Mării Negre în caz de mobilizare"
• Studiul viitoarei noastre baze navale din punctul de vedere al strategiei terestre"
• "Istoricul Marinei Comerciale"
• "Serviciul la bordul vaselor S.M.R."
• "Enciclopedia Marinei Comerciale".

Alte lucrări:

• Viața tatălui meu, Generalul Ioan Dragalina, București, Editura militară, 2009; pref.: colonel Dumitru Roman, Opritsa Dragalina-Popa.
• Escadrila de Nistru, București, Editura militară, 2011; pref.: Ion Bulei. Lucrare distinsă cu Premiul Fundației Culturale "Magazin istoric" pe anul 2011.
• Comentarii la articolul Insula lui Achile; în Noi, Tracii, Anul II, nr. 1 – septembrie 1975.
• La Pașa din Sinope, în "România Maritimă și Fluvială-Magazin" nr. 22, 2010;

În anul 1945, după desființarea Serviciului Maritim Român, s-a pensionat. Au urmat ani grei de izolare socială și persecuție a regimului instaurat de sovietici. Ca să-și poată întreține familia, a lucrat ca electrician la Trustul Alimentației Publice nr. 4 București. În 1975 a emigrat împreună cu soția în Statele Unite, unde se stabiliseră și cele două fiice cu familiile lor.

Moare în anul 1980 și este înmormântat la New York. Soția sa, Virginia, moare în 1988, fiind îngropată la Davis, California.

În cuvântul înainte la volumul Virgil Alexandru Dragalina, Viața tatălui meu, Generalul Ioan Dragalina, apărut la Editura militară, în 2011, Opritsa Dragalina Popa a scris: "Tata a suferit mult de dorul de țară și a făcut încercări repetate de a se reîntoarce acasă, în țara lui dragă, unde își avea moșii și strămoșii. Dar... nu a mai fost cu putință... Casa îi fusese luată, pensia lui mică - anulată, iar surorile lui erau prea sărace și prea bătrâne ca să-l mai poată întreține. N-a apucat să vadă schimbarea de regim, din 1989, la care a visat o viață. N-a apucat să-și vadă nici țara, nici mormintele străbunilor de la Caransebeș, leagănul neamului Dragalina, acolo unde, copile fiind, părinții ne duceau vara. Aproape în fiecare zi mergeam la Monumentul lui Tata-mare (generalul Ioan Dragalina - n.r.) și, așezate pe treptele albe de marmură, încălzite de soare, îl ascultam pe Tata povestindu-ne despre Tata-mare Ioan, erou, căzut pentru Neam și Țară."

Virgil Dragalina
Date personale
Născut	16 ianuarie 1890
Decedat	6 martie 1980 (90 de ani)
Părinți	Ioan Dragalina Elena Giurginca
Frați și surori	Corneliu Dragalina, Aurora, Elena, Cornelia și Viorica
Căsătorit cu	Virginia Theodorescu
Copii	Ioana, Opritsa
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Activitate
A luptat pentru	Armata Română
Gradul	Comandor Marina
Unitatea	Flota de Operațiuni
A comandat	comandant de navă
Bătălii / Războaie	Primul Război Mondial, -Frontiera de Est, Nistru, lupte contra bolșevicilor
Decorații și distincții
Decorații	Legiunea de Onoare franceză în grad de cavaler (1919); Ordinul regal britanic "Victoria" în grad de Comandor(1921); Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de ofițer cu panglică de "Virtutea Militară" (1919)

* 1901: Generalul Fulgencio Batista (pronunțat fəlˈhɛnsio bəˈtistə sau [fulˈxensio baˈtihta̩]) y Zaldívar (16 ianuarie 1901 – 6 august 1973) a fost un ofițer militar, politician și dictator cubanez.

Batista a fost conducătorul militar de facto al Cubei între 1933 și 1940 și președinte de jure al Cubei între 1940 și 1944, după câștigarea alegerilor. După succesul din cursa prezidențială din 1952, Batista a participat din nou la alegeri în anul 1954, fără a avea un contra-candidat, și a condus țara până la înmânarea puterii din ultima zi a anului 1958. Cauza acestui eveniment a fost agitația politică cauzată de o insurgență multi partidă, compusă preponderent din studenți. Mișcarea de guerilă a lui Fidel Castroa fost unul dintre grupurile implicate în Revoluția cubaneză. S-a aproximat la 20 000 numărul oamenilor uciși în timpul regimului Batista ca urmare a represiunii politice, majoritatea lor fiind torturați.

·         1911 - S-a născut economistul american George Joseph Stigler, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1982.
* 1920: Ioan M. Bota (n. 16 ianuarie 1920, Rona de Jos, Maramureș) este un preot greco-catolic român, istoric, profesor universitar, prelat papal, veteran de război, colonel în rezervă, deținut politic.

* 1928: Virgil Calotescu (n. 16 ianuarie 1928, Dobroteasa, județul Argeș - d. 6 mai1991, București) a fost un prolific regizor român de filme documentare și de ficțiune, multe dintre acestea realizate pe scenarii scrise de Francisc Munteanu.
Filmografie:

• 1952 -- Daruri smulse naturii;
• 1954 -- Aurul alb;
• 1957 -- Pe urmele lui 1907;
• 1957 -- Însemnări din Portul Roșu;
• 1958 -- Ultima generație de săraci;
• 1960 -- Reconstituirea, scenariul Gheorghe Enoiu, imaginea Pantelie Țuțuleasa; ^[1]
• 1961 -- Negru pe alb;
• 1962 -- Scoicile nu au vorbit niciodată;
• 1963 -- Ochii orașului meu;
• 1963 -- Mărturiile unei mese de restaurant;
• 1963 -- Afacerea Splaiul;
• 1964 -- România orizont '64;
• 1964 -- Diferite imagini;
• 1964 -- Camera albă;
• 1966 -- Ritmuri și imagini;
• 1966 -- Insula sclavilor;
• 1967 -- Românii și Marele Octombrie;
• Subteranul (1967)
• Sâmbătă morților (1968)
• Colegialitate (1968)
• Roadele pământului (1969)
• Războiul domnițelor (1969)
• Eroii nu mor niciodată (1970)
• Evocări (1971)
• O sută de gloanțe (1972)
• Necazurile Sfintei Fecioare (1972)
• Dragostea începe vineri (1973)
• Trei scrisori secrete (1974)
• Doftana (1974)
• Transfăgărășanul (1975)
• Mastodontul (1975)
• Ultima noapte a singurătății (1976)
• Pagini de istorie (1976)
• Cetăți și biserici fortificate în Transilvania (1976)
• O viață închinată fericirii poporului (1978)
• Drumuri în cumpănă (1978)
• Acțiunea „Autobuzul” (1978)
• Ultima frontieră a morții (1979)
• Rețeaua “S” (1980)
• Portretul unei generații (1980)
• Partidul, inima țării (1981)
• Ana și "hoțul" (1981)
• Buletin de București (1983)
• Amurgul fântânilor (1983)
• Al patriei erou între eroi (1983)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Partidul, patria, poporul (1986)
• Păstrează-mă doar pentru tine (1987)
• Misiunea serial tv (1989)

·         1931 - S-a născut Johannes Rau, preşedintele Germaniei între 1999 şi 2004 (d. 27 ianuarie 2006)

·         1932: S-a nascut la Bucuresti, campionul român de sah Victor Ciocâltea (d. 10 septembrie 1983, Manresa, Spania). A devenit  „Maestru internațional” în 1957 și „Mare maestru internațional” în 1978. Una din partidele sale memorabile este cea de la a XVI-a Olimpiadă de șah, de la Varna, in Bulgaria, din anul 1962, în care l-a învins pe Bobby Fischer, viitorul campion mondial. Victor Ciocâltea a câștigat Campionatul național de șah al României în 1952, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 și 1979. A reprezentat România la 11 Olimpiade de șah între 1956-1982. A decedat la masa de șah în timpul unei partide din cadrul unui turneu de șah din Spania în 1983. Începând cu 1984, Asociația RATB organizează la București anual un turneu memorial numit în cinstea lui.

·    1933 - S-a nascut Susan Sontag, scriitoare americana. A fost singurul scriitor al generatiei sale care a cistigat principlalele premii literare: National Book Award, National Book Critics Circle Award („Note despre „camp””, „The Benefactor”).

Susan Sontag pictată de Juan Bastos – foto: ro.wikipedia.org

Susan Sontag născută Susan Rosenblatt (n. 16 ianuarie 1933, New York – d. 29 decembrie 2004, New York) a fost un critic literar, scenarist și un gânditor american. Cartea care a consacrat-o este Împotriva interpretării, o pledoarie pentru relativismul filosofic din epoca postmodernismului. A decedat la 28.12.2004, la varsta de 71 de ani, într-un spital din New York.

* 1833: Jules Seigneur Saussine de Seynes (n. 16 ianuarie 1833, Lyon – d. 18 octombrie 1912, Paris, înmormântat la Nîmes) a fost un profesor universitarla Universitatea din Paris, medic, botanist, micolog și naturalist francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este De Seynes.
* 1935: Udo Lattek (n. 16 ianuarie 1935) este un fost fotbalist și antrenor german, și actual comentator sportiv.

Cu 14 titluri majore la activ, Udo Lattek este unul din cei mai de succes antrenori din istorie, și cel mai de succes antrenor cu cluburi germane, în special cu Bayern Munchen. El a mai câștigat trofee importante cu Borussia Mönchengladbach și FC Barcelona. Înainte de asta a mai antrenat Borussia Dortmund, Schalke 04 și 1. FC Köln. Alături de italianul Giovanni Trapattoni, el este unicul antrenor care a câștigat toate cele trei competiții de club europene majore, și este unicul care a realizat asta cu trei echipe diferite

* 1836: Francisc al II-lea (italiană Francesco II, botezat Francesco d'Assisi Maria Leopoldo, 16 ianuarie 1836 – 27 decembrie 1894), a fost rege al Regatului celor Două Sicilii din 1859 până în 1861. A fost ultimul rege al Regatului celor Două Sicilii. Invaziile succesive ale lui Giuseppe Garibaldi și Victor Emmanuel al II-lea al Sardiniei au dus la sfârșitul domniei sale și la marcarea primului eveniment major din unificarea Italiei. După ce a fost detronat, regatul celor Două Sicilii și regatul Sardiniei s-au unit cu nou formatul regat al Italiei.

Singurul fiu și moștenitor al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Siciliiși al primei lui soții, Maria Christina de Savoia, Francisc al II-lea a fost ultimul rege bourbon al Neapolelui. Educația lui a fost neglijată și s-a dovedit un om de caracter slab, puternic influențat de mama lui vitregă, Maria Tereza de Austria, de care se temea.

La 3 februarie 1859 la Bari, Francisc s-a căsătorit cu prințesa Maria Sophie a Bavariei din casa regală de Wittelsbach (sora mai mică a împărătesei Sissi a Austriei). Singura lor fiică, Prințesa Maria Cristina Pia, a trăit doar trei luni (24 decembrie 1869 - 28 martie 1870).

Francisc al II-lea a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani, după decesul tatălui său (22 mai 1859). Pentru postul de prim ministru el l-a numit pe Carlo Filangieri, care conștient de importanța victoriei franco-piemonteze din Lombardia l-a sfătuit pe Francisc al II-lea să accepte alianța cu regatul Sardiniei propusă de Camillo Benso, conte di Cavour. La 7 iunie, o parte din Garda Elvețiană s-a revoltat, și în timp ce regele le-a promis că se va gândi la plângerile lor, generalul Alessandro Nunziante și-a adunat trupele i-a înconjurat pe rebeli și i-a împușcat. Incidentul a dus la desființarea întregii Gărzii elvețiene.

Cavour a propus din nou o alianță între Piemont și Neapole pentru a diviza Statele Papale dar Francisc a respins o idee care i se părea ca erezie. Filangieri a susținut insistent o Constituție ca singura măsură care ar putea salva dinastia, dar la refuzul regelui, a demisionat.

Între timp, partidele revoluționare conspirau pentru răsturnarea bourbonilor în Calabria și Sicilia și Giuseppe Garibaldi a fost pregătit pentru un raid în sudul Italiei. O conspirație în Sicilia a fost descoperită și complotiștii pedepsiți cu severitate brutală însă Rosalino Pilo și Francesco Crispi, care au organizat mișcarea, au scăpat de execuție. Când Garibaldi a ajuns la Marsala(mai 1860) cu Expediția celor O Mie, el a cucerit insula cu ușurință uimitoare.

Aceste evenimente l-au determinat pe Francisc al II-lea să garanteze constituția dar promulgarea ei a fost urmată de tulburări în Neapole și de demisia mai multor miniștri; Liborio Romano a devenit șef al guvernului. Dezintegrarea armatei și marinei a urmat rapid. Garibaldi, care a traversat strâmtoarea Messina, avansa spre nord și era primit pretutindeni de către oameni ca un eliberator. După lungi ezitări și chiar un apel la Garibaldi și la sfatul lui Romano, Francisc al II-lea a părăsit Neapole la 6 septembrie împreună cu soția sa, Maria Sophia, curtea și corpurile diplomatice (cu excepția miniștrilor francezi și englezi), și a plecat pe mare la Gaeta, unde se afla concentrată o mare parte a armatei sale.

Ziua următoare Garibaldi a intrat în Neapole unde a fost primit cu entuziasm și a format un guvern provizoriu.

Regele Victor Emanuel al II-lea a decis o invazie a Statelor Papale și după ocuparea regiunilor Umbria și Marche a intrat în regat napolitan. Trupele lui Garibaldi i-au învins pe regaliști în bătălia de la Volturno (care a avut loc la 1 și 2 octombrie), în timp ce piemontezi au capturat Capua.

Regatul celor două Sicilii a încetat să existe și teritoriul său a fost încorporat în cel al Regatului Sardiniei (redenumit curând în Regatul Italiei) iar Francisc al II-lea a fost detronat. Francisc și Maria Sophia, acum fără coroană, au dus de atunci o viață rătăcitoare trăind în Austria, Franța și Bavaria. în 1894, Francisc a murit la Arco în Trentino (acum nord-estul Italiei, în acel moment făcea parte din Austro-Ungaria). Văduva sa i-a supraviețuit 31 de ani și a murit la Munchen. La moartea lui Francisc al II-lea, fratele său vitreg, Prințul Alfonso, a devenit pretendent la tronul Regatului celor două Sicilii.

* 1907: Alexander Knox (16 ianuarie 1907 – 25 aprilie 1995) a fost un actor canadian. Este autorul romanelor de aventură care au acțiunea în secolul al XIX-lea în zona Marilor Lacuri.

·         1937 - S-a născut Bob Bogle, basist, chitarist şi compozitor american (The Ventures).
* 1938: Infantele Carlos al Spaniei, Prinț al celor Două Sicilii, Duce de Calabria(Carlos Maria Alfonso Marcel de Borbón-Dos Sicilias y de Borbón-Parma; 16 ianuarie 1938 - 5 octombrie 2015) a fost fiul lui Don Alfonso de Bourbon-Două Sicilii, Duce de Calabria (1901–1964) și al Prințesei Alicia de Bourbon-Parma (n. 1917).

La 12 mai 1965, la Dreux, Franța, Infantele Carlos s-a căsătorit cu Prințesa Anne a Franței, fiica Prințului Henri, Conte de Paris și a soției acestuia, Isabela, contesă de Paris.^[1] Deși se cunoșteau încă din copilărie, relația lor a început la Atena în 1962, la nunta viitorului rege Juan Carlos al Spanieicu Prințesa Sofía a Greciei.^[1] Ducele și Ducesa de Calabria au decis să trăiască în Spania.^[1]

Anne și Carlos au avut cinci copii:

• Prințesa Cristina de Bourbon-Două Sicilii (n. 1966 la Madrid), căsătorită în 1994 cu Pedro López-Quesada y Fernández Urrutia (n. 1964). Au doi copii.
• Prințesa María de Bourbon-Două Sicilii (n. 1967 la Madrid), căsătorită în 1996 cu Arhiducele Simeon de Austria (n. 1958), un nepot al împăratului Carol I al Austriei. Au cinci copii.
• Prințul Pedro de Bourbon-Două Sicilii, Duce de Noto (n. 1968 la Madrid), căsătorit morganatic cu Sofia Landaluce y Melgarejo (n. 1973) în 2001. S-a căsătorit fără consimțământul dinastic al tatălui și copii săi nu se bucură de drepturile sau titlurile dinastice. Au șase copii.
• Prințesa Inés María de Bourbon-Două Sicilii (n. 1971 la Madrid), căsătorită în 2001 cu aristocratul napolitan Michele Carrelli Palombi dei Marchesi di Raiano (n. 1965). Au doi copii.
• Prințesa Victoria de Bourbon-Două Sicilii (n. 1976 la Madrid), căsătorită cu armatorul grec Markos Nomikos (n. 1965) în 2003. Au trei copii.

Infantele Carlos
Duce de Calabria
Stema de arme a regatului celor Două Sicilii
Date personale
Nume la naștere	Carlos Maria Alfonso Marcel
Născut	16 ianuarie 1938 Lausanne, Elveția
Decedat	5 octombrie 2015 (77 de ani) Retuerta del Bullaque, Spania
Înmormântat	Mănăstirea El Escorial
Părinți	Infantele Alfonso Infanta Alicia, Ducesă de Calabria
Căsătorit cu	Prințesa Anne, Ducesă de Calabria (1965-2015)
Copii	Prințesa Cristina Arhiducesa María Prințul Pedro Prințesa Inés Prințesa Victoria
Cetățenie	Spania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Șeful Casei de Bourbon-Două Sicilii (disputat)
Domnie	3 februarie 1964 – 5 octombrie 2015 (51 ani, 244 zile)
Predecesor	Infantele Alfonso

·         1940 - S-a născut actriţa Melania Ursu ("Pădureanca", "Mere roşii", "Flăcări pe comori").

* 1941: Radu Homescu (n. 16 ianuarie 1941, Arad, România) este un diplomat român. A fost și senator român în legislatura 1990-1992 ales pe listele partidului FSN de la data de 18 iunie 1990 până la data de 13 februarie 1992, când a demisionat și a fost înlocuit de senatorul Spiridon Groza. În cadrul activității sale parlamentare, Radu Homescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia, Republica Italiană, Republica Portugheză, Republica Federală Germania și Statul Israel.

Radu Homescu
Date personale
Născut	16 ianuarie 1941 (78 de ani)  Arad, România
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat fizician
Ambasador al României în Filipine
În funcție 15 noiembrie 2001 – 26 octombrie 2006
Ambasador al României în Israel
În funcție 6 august 1991 – 30 iunie 1995
Senator al României
În funcție 18 iunie 1990 – 13 februarie 1992
Succedat de	Spiridon Groza
Rector în Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
În funcție 1990 – 1991
Alma mater	Universitatea din București

·         1942: S-a născut în Lăpușna, județul Lăpușna, România, astăzi în Republica Moldova, prozatorul şi eseistul român Aurel Dragoş Munteanu; („După-amiaza neliniştită”, „Scarabeul sacru”, „Oraş în profil”, „Opera şi destinul scriitorului”).  A fost  primul director al TVR post-decembriste, ambasador al României în SUA, ambasador al României reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite și președinte al Consiliului de Securitate ONU. La data de 9 februarie 1990, Aurel Dragoș Munteanu a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. S-a stabilit în SUA in anul  1994, a  decedat la 30 mai 2005 la New York, si este înmormântat în orașul Washington D.C., SUA.

·         1942 - S-a născut William Francis, clăpar american (Dr. Hook & The Medicine Show).

·         1942 - S-a născut Barbara Lynn (Barbara Lynn Ozen), cântăreţă, chitaristă şi compozitoare R&B americană.

·         1944: Radu Boruzescu, scenograf. Din 1975, este stabilit în Franța

·         1944: Elena Ghirvu-Călin, scriitoare română

·         1944 - S-a născut Jim Stafford, cântăreţ, chitarist şi compozitor country/pop american.

·         1946 - S-a născut Ronnie Milsap, cântăreţ, pianist şi chitarist country american.

·         1948: John Carpenter, regizor american

·         1948 - S-a născut actriţa Catrinel Paraschivescu ("Lisca", "Baloane de curcubeu").

* 1948: Giorgio Demetrio Gallaro (n. 16 ianuarie 1948, Pozzallo) este un clericitalian, episcop greco-catolic albanez al eparhiei Piana degli Albanesi(Sicilia) din 31 martie 2015

Născut în Pozzallo^[2] în 1948, Giorgio Demetrio Gallaro a studiat la Seminarul din Noto. A continuat studiile teologice la Los Angeles și a fost hirotonit preot în 1972. Din 1987 a slujit la eparhia din Newton (Massachusetts).

La 31 martie 2015 Papa Francisc^[3][4] l-a numit pe Giorgio Demetrio Gallaro episcop de Piana degli Albanesi, înlocuindu-l pe episcopul Sotìr Ferrararetras din motivul de vârstei înaintate.

Giorgio Demetrio Gallaro
Giorgio Demetrio Gallaro
Date personale
Născut	16 ianuarie 1948 (71 de ani)  Pozzallo, Italia
Cetățenie	Italia  Imperiul Roman de Răsărit
Etnie	Arbëreshë people[*]
Religie	Biserica Catolică Italo-Albanian Greek Catholic Church[*] Melkite Greek Catholic Church[*] Biserica Romano-Catolică
Ocupație	preot catolic[*] cleric[*]
Funcția episcopală
Sediul	Piana degli Albanesi
Titlul	Episcop de Piana degli Albanesi
Perioada	2015 — prezent
Cariera religioasă

* 1950: Kenji Suzuki (鈴木健二 Suzuki Kenji^?, n. 16 ianuarie 1950, Prefectura Kanagawa, Japonia), cunoscut ca Damo Suzuki (ダモ鈴木), este un cântăreț cunoscut pentru activitatea în formația germană de krautrock Can.

·         1951: S-a născut la Tulcea Radu Gheorghe, actorul  român Radu Gheorghe; („Grăbeşte-te încet”, „Rămăşagul”). Modalitățile sale de exprimare artistică cuprind actoria, pantomima, interpretarea muzicală vocală și instrumentală (vioară, chitară și flaut). A absolvit IATC în 1975, la clasa prof. Sanda Manu, fiind coleg de grupă cu Vlad Rădescu și de generație cu Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Maria Ploae. A interpretat numeroase roluri în teatru, film, teatrul de televiziune și teatrul radiofonic. Maestru al improvizației, este unul din promotorii genului Stand-Up Comedy în România.

* 1957: Ricardo Darín (n. 16 ianuarie 1957) este un actor din Argentina.

* 1959: Helen Folasade Adu (n. 16 ianuarie 1959), cunoscută sub numele de Sade (pronunțat [Șadei]), este o cântăreață, compozitoare, aranjoare și producătoare muzicală britanico-nigeriană.^[1] A atins succesul în anii '80, ca vocalistă a grupului britanic laureat al premiilor Grammy, Sade.
* 1961: Roy Jones, Jr. (n. 16 ianuarie 1969) este un boxer profesionist, rapper și actor american. Ca boxer el a câștigat numeroase titluri mondiale, fiind unicul boxer din istorie care și-a început cariera în categoria semi-mijlocie, ajungând până în categoria grea și câștigând tiluri mondiale în 4 categorii diferite.

Asociția americană a jurnaliștilor din box l-a numit pe Jones "Boxerul deceniului" pentru anii 1990

·         1962 - S-a născut Paul Webb, basist american (Talk Talk).
* 1963: James Daniel May (n. 16 ianuarie 1963, în Bristol), este cunoscut în calitate de prezentator al emisiunii Top Gear, Grand Tour și a site-ului Drive Tribe împreună cu Richard Hammond și Jeremy Clarkson. De asemenea are în fiecare săptămână un articol în secțiunea auto a The Daily Telegraph.

May își spune deseori "celălalt individ din Top Gear". Se știe că a ieșit ultimul în aproape toate concursurile organizate între prezentatorii Top Gear, lucru care pe lângă faptul că are un stil de condus mai lent i-a adus porecla de "Captain Slow" (Căpitanul Încet).

·         1964 - S-a născut Ionuţ Calotă (Floare Albastră).

* 1965: Gabriela Crețu (n. 16 ianuarie 1965, Târgu Frumos, România) este o politiciană română, membră a Parlamentului României și a Partidului Social Democrat (PSD), parte a Partidului Socialiștilor Europeni. A fost aleasă pentru Camera Deputaților din România pentru județul Vaslui în alegerile parlamentare din 2004. A devenit membră a Parlamentului European pe 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. În prezent, este președinta Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României. Conform biografiei sale oficiale, Gabriela Crețu a fost membru al PCR în perioada 1984 - 1989.^[1] În legislatura 2004-2008, Gabriela Crețu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Socialistă Vietnam și Regatul Danemarcei. În legislatura 2012-2016, Gabriela Crețu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie Republica Cuba și Republica Argentina iar în legislatura 2016-2020 este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Spaniei, Regatul Belgiei și Republica Arabă Egipt.

·         1965: Gabriela Crețu, politician român

·         1969: Per Yngve Ohlin (n. 16 ianuarie 1969 - d. 8 aprilie 1991), mai bine cunoscut sub numele de scenă Dead, a fost solistul vocal și textierul formației norvegiene de black metal, Mayhem. De asemenea a fost, pentru puțin timp, și solistul vocal al formației suedeze de death metal, Morbid.

Roadrunner Records l-a clasat pe locul 48 în lista "Cei mai buni 50 de vocaliști metal ai tuturor timpurilor"
* 1969: Roy Jones, Jr. (n. 16 ianuarie 1969) este un boxer profesionist, rapper și actor american. Ca boxer el a câștigat numeroase titluri mondiale, fiind unicul boxer din istorie care și-a început cariera în categoria semi-mijlocie, ajungând până în categoria grea și câștigând tiluri mondiale în 4 categorii diferite.

Asociția americană a jurnaliștilor din box l-a numit pe Jones "Boxerul deceniului" pentru anii 1990.

* 1974 - S-a nascut Kate Moss, fotomodel britanic.

Kate Moss – foto preluat de pe www.katemoss.com

Katherine Ann “Kate” Moss (n. 16 ianuarie 1974, Croydon, Londra) este un fotomodel britanic.

* 1979: Aaliyah Dana Haughton (n. 16 ianuarie 1979 - d. 25 august 2001), cunoscută mult mai bine sub numele Aaliyah, a fost o cântăreață și actriță americană. Deși cariera sa muzicală a durat doar șapte ani, materialele sale discografice au fost comercializate în peste 32 de milioane de exemplare.

Viața cântăreței a fost curmată de un tragic accident aviatic, în care au fost implicate 9 persoane, printre care se afla și Aaliyah. Deși a părăsit scena internațională a muzicii lăsând în urmă șapte ani de carieră, cântăreața este încă numită una dintre cele mai importante personalități ale muzicii R&B.

* 1980:  Seydou Keita (n. 16 ianuarie1980, Bamako) este un fotbalist din Mali retras din activitate.

* 1981: Aruna Abrams (n. 16 Ianuarie 1981) este o cântăreață, textieră, DJ, producătoare și pianista americană

* 1981: Vlad Munteanu (n. 16 ianuarie 1981) este un fotbalist român, component al echipei FC Concordia Chiajna.

* 1982: Tuncay Volkan Şanlı (pronunțare în turcă: /tunˈd͡ʒaj ˈʃanɫɯ/, n. 16 ianuarie 1982), sau simplu Tuncay, este un fotbalist turc care evoluează la clubul Umm Salal SC în Qatar Stars League.^[2]Postul său de bază este cel de atacant, dar adesea joacă și ca mijlocaș ofensiv sau extremă. Între 2002 și 2010, Tuncay Șanlı a jucat 80 de meciuri la echipa națională de fotbal a Turciei, marcând 22 de goluri. El este al doilea marcator după numărul de goluri pentru națională și al optulea cel mai selecționat fotbalist turc. Cu naționala Turciei s-a clasat pe locul trei la Cupa Confederațiilor FIFA 2003 și la Euro 2008.

* 1983: Traian Alexandru Marc (n. 16 ianuarie 1983, Brașov) este un fotbalist românretras din activitate^[2]și care a evoluat pe postul de portar.

* 1983: Daisuke Sakata (n. 16 ianuarie 1983) este un fotbalist japonez.

* 1984: Pierre Boya (n. 16 ianuarie 1984) este un jucător camerunez de fotbal, în prezent legitimat la clubul francez Grenoble Foot 38, transferându-se în Ligue 1de la Rapid București.

* 1984: Stephan Lichtsteiner (n. 16 ianuarie 1984) este un fotbalist elvețian care evoluează la clubul Arsenal FC și la echipa națională de fotbal a Elveției.

Un fundaș dreapata ofensiv, Lichtsteiner este cunoscut pentru aportul său destul de energic în cadrul jocului, cu incursiuni în atac pe flancul drept și un atletism deosebit, fapt pentru care este poreclit "Forrest Gump" și "Expresul elvețian"

* 1985: Gintaras (sau Ghintaras) Janusevicius (n. 1985, Moscova) este un pianist lituanian.

* 1985: Pablo Javier Zabaleta Girod (n. 16 ianuarie 1985) este un fotbalist argentinian care evoluează pe poziția de fundaș la clubul englez West Ham United și la echipa națională de fotbal a Argentinei.

* 1986: Aija Andrejeva (n. 16 ianuarie 1986 la Ogre), cunoscută și ca Aisha, este o cântăreațădin Letonia. A participat din partea țării sale la Concursul Muzical Eurovision 2010 cu melodia „What For?”.

* 1986: Dmîtro Boiko (ucraineană Дмитро Бойко; n. 16 ianuarie 1986, Poleana, regiunea Hmelnîțkîi, Ucraina) este un scrimer ucrainean specializat pe sabie, laureat cu argint pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2006 și la Campionatul European de Scrimă din 2010.

A participat la proba individuală la Jocurile Olimpice de vară din 2012. A fost învins în turul întâi de românul Rareș Dumitrescu.

În luna august 2014 s-a căsătorit cu campioana olimpică de sabie Olha Harlan

* 1986: Daiki Niwa (n. 16 ianuarie 1986) este un fotbalist japonez.

* 1988: Nicklas Bendtner (n. 16 ianuarie 1988) este un fotbalist danez liber de contract care evoluează la echipa națională de fotbal a Danemarcei. Poziția sa preferată este cea de atacant central, dar a jucat pe partea dreaptă de atac în sistemul 4-3-3 al antrenorului Arsène Wenger

* 1988: Tahliah Debrett Barnett (n. 16 ianuarie 1988), cunoscută sub numele de scenă FKA twigs, este o cântăreață, compozitoare, producătoare și dansatoare britanică. Născută și crescută în Gloucestershire, ea a devenit dansatoare de rezervă după ce s-a mutat la Londra, atunci când avea 17 ani. Barnett a intrat prima dată în industria muzicală cu lansarea EP-urilor EP1 (2012) și EP2 (2013). Albumul de studio de debut LP1 (2014) a fost lansat cu o apreciere universală din partea criticilor, ajungând pe locul 16 în UK Albums Chart și numărul 30 în Billboard 200. Al treilea extended play, M3LL155X, a fost lansat pe data de 13 august 2015.

* 1989: Kiesa Rae Ellestad^[4][5] (n. 16 ianuarie 1989), cunoscută sub numele său de scenă Kiesza, (pronunțare: Caiza)^[6] este o cântăreață, cantautoare, multi-instrumentistă și dansatoare din Calgary, Canada,^[7] care a lucrat cel mai recent în New York City^[8][9][10] și Londra.^[11][12] Este cunoscută în principal pentru single-ul său „Hideaway”.

* 1990: Cornel Râpă (n. 16 ianuarie 1990, Galați, România) este un fotbalist româncare în prezent joacă pentru Pogoń Szczecin.

* 1992: Alin Cârstocea (n. 16 ianuarie 1992, Năvodari) este un fotbalistromân, care evoluează pe postul de mijlocaș stânga.

* 1996: Andreea Voicu (n. 16 ianuarie 1996,^[1] Râmnicu Vâlcea, România) este o jucătoare română de fotbal, ce joacă în prezent ca mijlocaș în Superliga pentru Olimpia Cluj,^[2] cu care a jucat de asemenea în Liga Campionilor. Și-a făcut debutul pentru naționala României la 16 ani, în calificările pentru Campionatul European de Fotbal Feminin din 2013 împotriva Elveției