8. /15 IANUARIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
LEO DELIBES
| Léo Delibes | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5]  Montrouge, Pays de la Loire, Franța |
| Decedat | (54 de ani)[2][3][4][5] Paris, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | compozitor profesor universitar[*] muzician organist[*] |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Paris |
| Gen muzical | operă |
| Instrument(e) | orgă[*] |
| Premii | Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*][1] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Léo Delibes n. ,[2][3][4][5] Montrouge, Pays de la Loire, Franța – d. ,[2][3][4][5] Paris, Île-de-France, Franța a fost un compozitor francez.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Léo Delibes era fiu al unei familii cu înclinații spre artă și cu o veche tradiție muzicală. Beneficiază în copilărie de o educație muzicală din partea mamei și al unui unchi (organist). După moartea tatălui în 1847 se stabilește la Paris unde studiază la Conservator. A intrat de timpuriu în contact cu scena muzicală franceză, căreia îi va dedica întreaga viață. Prima sa compoziție de balet "La source" ("Izvorul"), îi va aduce primul mare succes. În anul 1870 urmează Coppélia - baletul său cel mai popular - apoi Sylvia (în 1876). Cu opera „Le Roi l'a dit” (1873) cunoaște succes la Opéra-Comique din Paris, iar în 1881 opera Lakmé (prezentată în premieră tot la Opéra-Comique) va înregistra un triumf copleșitor.
În 1881 este numit profesor de compoziție la Conservatorul din Paris, unde îi va succeda lui Henri Reber. Delibes moare la Paris în ziua de 16 ianuarie 1891.
Acțiunea capodoperei sale, opera Lakmé, este plasată într-o lume cu totul deosebită față de cele obișnuite în lumea operei de până atunci, anume în lumea hindusă.
LAKME
Lakmé este o operă în 3 acte de Léo Delibes, după un libret de Edmond Gondinet și Philippe Gille, bazat pe romanul "Rarahu ou Le Mariage de Loti" de Pierre Loti.
Premiera operei a avut loc la “Opéra-Comique” din Paris în ziua de 14 aprilie 1883.
Durata operei: cca 2 ¼ ore.
Locul și perioada de desfășurare a acțiunii: India, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Personajele principale:
- Gérald, ofițer englez (tenor)
- Frédéric, alt ofițer englez (bariton)
- Nilakantha, preot brahman (bas)
- Lakmé, fiica lui Nilakantha (soprană)
- Mallika, însoțitoarea ei (alto)
- Hadji, servitorul lui Nilakantha (tenor)
- Ellen, logodnica lui Gérald (soprană)
- Rose, verișoara ei (mezzo-soprană)
Opera lui Leo Delibes "3 Act
Compusă în 1881 și premiată doi ani mai târziu, la 14 aprilie 1883, la Opéra Comique din Paris, opera Lakme a lui Leo Delibes a fost un mare succes.
reglaj
Delibes " Lakme are loc la sfârșitul secolului al XIX-lea în India. Datorită regimului britanic, mulți indieni practicau hinduismul în secret.
Actul I
Nilakantha, un mare preot al templului lui Brahmin, este indignat că este interzis să practice religia sa de către forțele britanice care își ocupă orașul.
În secret, un grup de hinduși se îndreaptă spre templu pentru a se închina și Nilakantha se întâlnește cu ei pentru ai conduce în rugăciune. Între timp, fiica lui, Lakme, rămâne în urmă cu servitorul ei, Mallika. Lakme și Mallika merg la râu pentru a aduna flori și pentru a se scălda. Își îndepărtează bijuteriile (pe măsură ce cântă celebrul Floare Duet ) și le așează pe o bancă din apropiere, înainte de a intra în apă. Doi ofițeri britanici, Frederic și Gerald, se află pe un picnic cu două femei britanice și guvernatorul lor. Grupul mic se oprește lângă grădina de flori din apropierea templului și fetele găsesc bijuteriile minunate pe bancă. Ele sunt atât de impresionate de frumusețea bijuteriilor, cer copii ale designului bijuteriei să fie făcute, iar Gerald este de acord să facă schițele pentru ei. Grupul mic continuă să se plimbe pe calea grădinii, în timp ce Gerald rămâne în urmă pentru a-și termina desenul. După ce Gerald își termină cu fermitate fotografiile, Lakme și Mallika se întorc.
Străjit, Gerald se ascunde într-un tufiș din apropiere. Mallika pleacă și Lakme este lăsată singură la gândurile ei. Lakme captează mișcarea din colțul ochiului ei și îl vede pe Gerald. Instinctiv, Lakme strigă pentru ajutor. Cu toate acestea, atunci când Gerald se întâlnește cu fața în față, ei sunt imediat atrase unul de celălalt.
Când sosesc ajutor, Lakme le trimite. Speră să afle mai multe despre acest străin străin. Singur cu el încă o dată, își dă seama de nebunie și îi spune să plece și să uite că a văzut-o vreodată. Gerald este prea captivat de frumusețea ei pentru a ține seama de avertismentul ei, așa că nu ia în considerare comenzile și continuă să rămână. Când Nilakantha află că un soldat britanic a încălcat și a pângărit Templul lui Brahmin, el jură răzbunare.
Actul II
Ca un talent pentru a trage necunoscutul trespasser, Nilakantha forțează Lakme să cânte " Bell Song " în mijlocul bazarului plin de viață. Lakme speră că Gerald și-a luat sfatul. În timp ce cântă aria captivantă, Gerald este entuziasmat de vocea ei și se apropie de ea. Lakme îi înfruntă aspectul, iar Gerald este înjunghiat de Nilakantha. Cu toate acestea, Gerald este doar rănit ușor. În nebunia satenilor, servitorul lui Nilakantha, Hadji, îl ajută pe Gerald și pe Lakme să scape într-o ascunzătoare secretă, adânc în inima pădurii. Lakme asistenteaza rana lui Gerald si il ajuta sa se recupereze pe deplin.
Actul III
În coliba din pădure, Lakme și Gerald aud cântând în depărtare. Gerald este înspăimântat, dar Lakme zâmbește și îl asigură de siguranța lor.
Ea îi spune că cântăreții sunt un grup de iubitori care caută apa unui izvor magic. Când beau, apa oferă iubire veșnică cuplului. Lakme sa îndrăgostit profund de Gerald și îi spune că se va întoarce cu un pahar de apă. Gerald ezită, sfâșiat între datoria față de țara sa și dragostea față de ea. Lakme, lovit de dragoste, se aruncă spre primăvara magică. Frederic a găsit locul de ascundere al lui Gerald și intră în colibă. Frederic îi amintește de îndatoririle sale și pleacă. Lakme se întoarce cu apa, dar când Gerald refuză să o bea, își dă seama că comportamentul lui sa schimbat. Mai degrabă decât să trăiască cu dezonoare, ea rupe o frunză de la un copac datura otrăvitoare și mușcă în ea. Ea îi spune lui Gerald ceea ce tocmai a făcut și beau apă împreună. Nilakantha își găsește colibă și intră când Lakme moare.
Ea îi spune tatălui că ei și Gerald au băut din primăvara magică. În acea clipă, moare.
Léo Délibes - Lakme (completa subtítulos en español)
| Coppélia | |
 Giuseppina Bozzachi în rolul Coppéliei (1870) | |
| Genul | Balet clasic, romantic |
|---|---|
| Nr. acte | 2 acte; actul II în 2 tablouri |
| Compozitor | Léo Delibes |
| Coregraf | Arthur Saint-Léon |
| Libret | Charles Nuitter și Arthur Saint-Léon |
| Inspirat din | Der Sandmann de E. T. A. Hoffmann |
| Data premierei | 25 May 1870 |
| Locul premierei | Théâtre Impérial l'Opéra, Paris 5 decembrie 1954, București |
| Locul acțiunii | un oraș din Silezia |
| Timpul acțiunii | secolul al XVIII-lea |
| Modifică date / text | |
Baletul comic Coppélia (titlul original: în franceză Coppélia ou La Fille aux yeux d'émail) a fost compus în 1870 de Léo Delibes pe baza unui libret de Charles Nuitter și Arthur Saint-Léon, acesta din urmă a creat și coregrafia originală.
Premiera baletului "Coppélia" a avut loc la “Théatre Imperial de L'Opéra” din Paris, în ziua de 25 mai 1870.
La București, premiera a avut loc la 5 decembrie 1954.
În limba greacă, κοπελιά înseamnă fată, fecioară, domnișoară.
Personaje[modificare | modificare sursă]
- Swanilda – o tânără femeie
- Franz – logodnicul Swanildei
- Coppélia – o femeie misterioasă care atrage atenția lui Franz și Swanildei
- dr. Coppélius – creatorul de păpuși
- meșterul clopotar
- primarul
- Aurora
- torcătoarea
- arlechinul
- un chinez
- un scoțian
- două păpuși
- un spaniol
- doi soldați
- un negru
- prietenele Swanildei, prietenii lui Franz
Acțiunea[modificare | modificare sursă]
Actul I[modificare | modificare sursă]
- În piața unui sat
Bancherul Hoffmann este unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Fiul său, Franz, se va căsători în curând cu tânăra Swanilda. Cu ocazia nunții, Hoffmann s-a hotărât să ofere invitaților săi o petrecere de neuitat. El i-a comandat lui Coppélius, inventator celebru, o mașinărie nemaîntâlnita, o nouă minune a lumii: o păpușă mecanică ce poate seduce orice bărbat. Lucrând zi și noapte, Coppélius își desăvârșește intenția până la perfecțiune, astfel încât se îndrăgostește de propria-i plăsmuire, pe care o numește „Coppélia”. Acum își dorește ca păpușa să rămână numai a lui și păstrează pentru el secretul prin care mecanismul capătă viață: sacrificarea unui om, pentru a-i "fura" sufletul.
Suntem în ziua nunții dintre Swanilda și Franz. Coppélius nu mai poate amâna momentul despărțirii de creația vieții sale. Hoffmann îi poruncește să o aducă pe Coppélia în fata invitaților curioși. Pentru a-l compromite pe Hoffmann și a-l aduce în pragul falimentului, unul dintre invitați se furișează în laboratorul lui Coppélius și se travestește în păpușa seducătoare. Spre deliciul asistenței, presupusa Coppélia cucerește bărbații, unul după altul. Distracția continua până când Franz cade și el "victima" păpușii, stârnind gelozia proaspetei sale soții și supărarea tatălui. La rândul său, Coppélius devine gelos. El smulge "păpușa", care tocmai îl îmbrățișa pe Franz, și dispare cu ea în mulțime, ducând-o în laboratorul său printr-o ușă secretă. Petrecerea s-a stricat. Dezamăgiți, invitații pleacă rând pe rând.
Rămași în familie, bancherul încearcă să o împace pe Swanilda, care este încă furioasă pe Franz. El îi promite că îl va pedepsi pe Coppélius și trimite doi oameni de încredere să-l caute. Apoi îi îndeamnă pe cei doi tineri căsătoriți să meargă la culcare și, amețit de băutură, este scos din încăpere. Nu după multă vreme, Franz revine în locul unde a cunoscut-o pe Coppélia, căutând-o în zadar. Preocupat, nu își da seama că Swanilda l-a urmărit până aici. Supărată, ea privește cum Franz, aflat încă în puterea vrăjii, rememorează întâlnirea cu păpușa seducătoare. Intrat pe ușa secretă, Coppélius reapare, căutând o batistă pierdută de Coppélia. Franz și Coppélius se întâlnesc. Franz îi mărturisește inventatorului că s-a îndrăgostit de Coppélia și că și-ar da chiar și viața să o mai vadă o dată. Swanilda profită de neatenția lui Coppélius și intră în laboratorul acestuia, hotărâtă să afle secretul păpușii mecanice. Coppélius își dă seama ca Franz este următoarea victimă cu ajutorul căreia păpușa ar putea să capete din nou viață și îl atrage în laborator, făgăduindu-i că o va revedea pe Coppélia.
Actul II[modificare | modificare sursă]
- Tabloul I – Casa meșterului Coppélius
În timp ce o caută pe Coppélia, "rivala" sa, Swanilda pătrunde, o dată cu publicul, în laboratorul lui Coppélius. Aici, ea îl întâlnește pe invitatul-impostor care tocmai se dezbrăcase de hainele păpușii. Pentru a nu fi surprins și de către Coppélius, acesta reușește să fugă. Swanilda descoperă câteva personaje ce par a fi prizonierii lui Coppélius. Speriată de tot ceea ce vede, Swanilda vrea să fugă. Dar, deodată, o zărește pe cea pentru care venise aici, Coppélia. Swanilda se îmbracă în hainele acesteia, din dorința de a-i juca o farsă lui Coppélius. În acel moment, în laborator intră Coppélius care îl trage după el pe Franz. Acum băiatul se află în puterea magicianului, care îl adoarme, hipnotizându-l. Coppélius trebuie să se pregătească pentru întâlnirea cu femeia perfectă. "Servitorii" săi îl ajută. Îi lustruiesc pantofii, îl piaptănă, îl parfumează. Mulțumit că totul a decurs conform planului, el o aduce în centru pe Coppélia și își execută magia prin care sufletul lui Franz trece în corpul păpușii. Încetul cu încetul, păpușa "prinde viață" și începe să danseze cu Coppélius, care e cuprins de frenezie că miracolul s-a produs. Coppélia-Swanilda încearcă să se apropie de Franz pentru a-l scoate din starea de hipnoză. Disperată că nu reușește să-l trezească și luptându-se cu Coppélius care încearcă, gelos, să o îndepărteze, Swanilda o arată pe adevărata Coppélia, pe care o distruge. Coppélius înțelege acum că a fost păcălit, iar singurul lucru pe care îl mai poate face este să plângă pe ceea ce a mai rămas din iubita sa. Odată cu distrugerea Coppéliei, Franz și personajele star-uri se rup de vraja lui Coppélius.
- Tabloul II – În piață
Întreaga casă a inventatorului - magician se "dezmembrează" și dispare, în timp ce lumea, atrasă de vedetele care pozează fotografilor în atitudini binecunoscute, intră în scenă și se bucură împreună cu cei doi îndrăgostiți. Bancherul Hoffmann vine să-și recupereze copiii. Disprețuitor, îi aruncă lui Coppélius un teanc de bancnote: prețul Coppéliei. Înainte de a pleca cu ceilalți, Swanilda se apropie de Coppélius, martor trist la fericirea generală. Nu îndrăznește parcă să-i ceară iertare acestui om. Abia acum știe că tot ce își dorea Coppélius era doar un suflet care să-l iubească și să-i fie mereu alături. Și mai știe că el nu va renunța decât atunci când va găsi un alt timp și un alt spațiu în care visul său va deveni realitate.
Léo Delibes - Coppélia | The radical Sci-Fi Ballet (2013)
| Amilcare Ponchielli | |
_-_Archivio_Storico_Ricordi_FOTO000794_-_Restoration.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4] Paderno Ponchielli, Regatul Lombardia-Veneția, Imperiul Austriac |
| Decedat | (51 de ani)[1][5][4][6] Milano, Regatul Italiei |
| Înmormântat | cimitirul monumental din Milano[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (pneumonie) |
| Căsătorit cu | Teresina Brambilla[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei.svg){kind=small} Regatul Lombardia-Veneția |
| Ocupație | compozitor dirijor muzicolog[*] profesor de muzică[*] profesor[*] organist[*] |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*] |
| Gen muzical | operă |
| Instrument(e) | orgă[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
| Modifică date / text | |
Amilcare Ponchielli (n. ,[1][2][3][4] Paderno Ponchielli, Regatul Lombardia-Veneția, Imperiul Austriac – d. ,[1][5][4][6] Milano, Regatul Italiei), cunoscut mai ales în calitate de compozitor de operă, a rămas în programele spectacolelor din secolele XX - XXI doar cu opera La Gioconda (foarte cunoscut este baletul „Dansul Orelor” din actul III), după o tragedie de Victor Hugo. Cu toate acestea, el este autorul a unsprezece opere, dintre care una neterminată și a unui monolog pentru un bariton.
Ca pedagog la Conservatorul din Milano i-a avut ca elevi pe Giacomo Puccini și Pietro Mascagni, viitori reprezentanți ai curentului „verist”.
Lista operelor[modificare | modificare sursă]
- 1851 - Il sindaco babbeo, proiect studențesc
- 1856 - I promessi sposi, Cremona, ignorată de presa muzicală
- 1858 - Bertrando del Bornio, programată la Torino, dar ne-jucată
- 1861 - La Savoiarda, revizuită ca Lina, în 1877
- 1863 - Roderico, re dei Goti
- 1872 - I promessi sposi, Milano, Teatro Dal Verme, succes avut ulterior cu versiunea revizuită
- 1873 - Il parlatore eterno, monolog pentru bariton
- 1874 - I Lituani, revizuită în 1875
- 1876 - La Gioconda, Milano, punerea în scenă, Julian Gayarre; versiuni revizuite în 1876 și 1880
- 1880 - Il figliuol prodigo, Milano, punerea în scenă, Francesco Tamagno
- 1885 - Marion Delorme, Milano, punerea în scenă, Francesco Tamagno; revizuită, prezentată la Brescia, 1885
- I Mori di Valenza (neterminată) - terminată de Arturo Cadore și prezentată în premieră la Monte Carlo, 17 martie 1914, punerea în scenă de Giovanni Martinelli
La Gioconda este o operă în patru acte, de Amilcare Ponchielli, pe un libret al italianului Arrigo Boito, bazată pe piesa de teatru în proză a lui Victor Hugo "Angelo, Tiranul din Padova", datând din 1835. (Aceasta este aceeași sursă ca cea pe care Gaetano Rossi a folosit-o pentru libretul lui la Il giuramento Mercadante, din 1837). Premiera operei a avut loc la 8 aprilie 1876 la Teatrul Scala din Milano și a fost un real succes pentru Ponchielli.
Ponchielli și-a revizuit opera de mai multe ori, iar versiunea care se joacă astăzi a fost oferită publicului pentru prima dată în 1880. Există mai multe înregistrări complete ale operei, iar ea se joacă în mod regulat, mai ales în Italia. Aceasta este una din puținele opere care dispune de un rol principal pentru fiecare din cele șase tipuri de voce majore.
Durata operei: cca 2 ore și 45 de minute.
Personajele principale[modificare | modificare sursă]
- Gioconda, o cântăreață (soprano)
- Laura Adorno, o doamnă genoveză (mezzo-soprano)
- La Cieca, mama Giocondei (contralto)
- Enzo Grimaldo, un prinț genovez, deghizat în marinar Dalmațian (tenor)
- Barnaba, spion al Inchiziției (bariton)
- Alvise Badoero, unul din liderii Inchiziției, soțul Laurei (bas)
- Zuàne, un barcagiu concurent în regată (bas)
- Isèpo, un scrib (tenor)
- Un cântăreț (bas)
- O călăuză (bas)
Acțiunea:[modificare | modificare sursă]
Acțiunea are loc la Veneția în secolul XVII
Povestea se învârte în jurul unei femei, Gioconda. Ea își iubește atât de mult mama, încât, atunci când Laura, rivala ei în dragoste pentru inima lui Enzo, salvează viața mamei ei, drept răsplată, Gioconda renunță la propria ei dragoste în favoarea Laurei. Ticălosul Barnaba încearcă să o seducă pe Gioconda, dar ea preferă moartea.
ACTUL I[modificare | modificare sursă]
(Gura Leului)
Curtea Palatului Dogilor
În timpul sărbătorilor de carnaval înainte de Postul Mare, în timp ce toată lumea este preocupată de cursa gondolelor, Barnaba, un spion de stat, o urmărește cu jind pe Gioconda, în timp ce aceasta o conduce pe mama ei oarbă, La Cieca, în Piață. El încearcă să-i facă curte, dar când avansurile sale amoroase sunt respinse cu fermitate, acesta se răzbună prin denunțarea bătrânei drept o vrăjitoare ale cărui puteri malefice au influențat rezultatul cursei de gondole. Doar intervenția unui tânăr căpitan reușește să țină furia mulțimii deoparte. Calmul este restabilit la sosirea lui Alvise Badoero, un membru al Inchiziției venețiene, și soția sa, Laura. Laura o ia pe La Cieca sub protecția ei personală, și în semn de recunoștință bătrâna îi dă bunul ei cel mai de preț, și anume, mătăniile. Ager, Barnaba observă privirile pe furiș dintre Laura și căpitanul de mare, care-i indică o relație secretă. Reamintindu-și că Laura a fost logodită cu nobilul, dar acum exilatul Enzo Grimaldo, înainte de căsătoria ei forțată cu Alvise, Barnaba își dă seama că acel căpitan de mare, nu poate fi decât Enzo deghizat. Barnaba se confruntă cu Enzo, care admite că scopul revenirii lui la Veneția este de a o lua pe Laura pentru a începe o nouă viață în altă parte. Barnaba știe că Gioconda este, de asemenea, îndrăgostită nebunește de Enzo și el vede o oportunitate de a-și îmbunătăți șansele sale spre inima Giocondei, prin sprijinirea planului de fugă a lui Enzo. După despărțirea de Enzo, Barnaba dictează o scrisoare pentru Alvise, dezvăluindu-i infidelitatea soției sale și planul de evadare al celor doi iubiți. El este conștient că a fost auzit de către Gioconda, dictând scrisoarea. Actul se încheie cu Barnaba aruncând scrisoarea în Gura Leului, acolo unde toate informațiile secrete sunt lăsate pentru Inchiziției, în timp ce Gioconda se plânge lui Enzo despre trădare lui Barnaba. În acest timp mulțimea se întoarce la festivitățile sale.
ACTUL II[modificare | modificare sursă]
(Mătăniile)
Pe puntea vasului lui Enzo
Enzo așteaptă ca Barnaba s-o scoată pe Laura din oraș și s-o aducă pe nava lui. Reuniunea lor plină de bucurie este umbrită de temerile Laurei care nu are încredere în Barnaba. Treptat, Enzo reușește să o liniștească, și o lasă pe punte, în timp ce el se duce să pregătească nava, pentru plecarea lor. Gioconda a urmărit-o pe Laura cu intenția de-a se răzbuna pe rivala ei. Alvise și oamenii lui înarmați sunt, de asemenea, în căutarea fugarilor. Ajungând pe vas, Gioconda este pe cale de a o înjunghia pe Laura, dar vede la gâtul ei mătăniile mamei ei și își schimbă brusc intenția. Ea o grăbește pe Laura în barca ei, astfel încât să se poată sustrage urmăritorilor ei. Revenind pe punte, Enzo constată că Laura a fugit lăsând-o pe Gioconda triumfătoare. Mai mult decât atât oamenii lui Alvise se apropie rapid. El e pregătit să dea foc la navă, decât să cadă în mâinile dușmanilor săi.
ACTUL III[modificare | modificare sursă]
(Casa de Aur)
Palatul lui Alvise
Laura a fost capturată, iar soțul ei răzbunător, insistă că ea trebuie să moară otrăvindu-se (comițând astfel suicidul și condamnând-se să ajungă în iad). Încă o dată, Gioconda a urmărit-o pe Laura, găsind modul de a se strecura în palat, de data aceasta cu intenția de a o salva pe rivala ei. Găsind-o pe Laura singură, Gioconda înlocuiește eprubeta de otravă, cu un drog puternic, care creează o moarte aparentă. A doua scenă începe cu Alvise primind pe colegii săi, membri ai nobilimii, la palat; Barnaba și Enzo sunt printre cei prezenți. Distracția este oferită generos, iar actul se termină cu numărul de balet de renume mondial "Dansul orelor".
ACTUL IV[modificare | modificare sursă]
Canalul Orfano
Starea de spirit a petrecerii este spulberată cu un clopot care începe să bată, iar corpul Laurei este descoperit așteaptând înmormântarea. Enzo înnebunit de durere, își aruncă masca și este imediat capturat de către oamenii lui Alvise. În schimbul eliberării lui Enzo de la închisoare, Gioconda a fost de acord să se ofere lui Barnaba. Când Enzo ajunge în prezența Giocondei, el este inițial furios atunci când ea îi relevă faptul că a adus trupul Laurei de la mormânt. El este pe cale să o înjunghie când aude vocea Laurei și astfel devine clar că Gioconda a făcut posibilă reunirea iubirii lor. Enzo și Laura evadează, lăsând-o pe Gioconda să facă față ororilor care o așteaptă cu Barnaba. Vocile gondolierilor se aud îndepărtare spunând că există cadavre plutind în oraș. Când Gioconda încearcă să plece, ea este prinsă de Barnaba. Atunci ea pretinde că e bucuroasă de sosirea sa, dar apucă un pumnal și se înjunghie mortal. De furie și frustrat, Barnaba încearcă să comită un ultim act draconic, țipă la corpul neînsuflețit "Ultima noapte când mama ta ma ofensat. Am înecat-o !"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu