4. /29 IANUARIE 2022 - POEZIE
Aleksandr Sergheevici Pușkin (în rusă Александр Сергеевич Пушкин; pronunție rusă: 
/ɐlʲɪˈksandr sʲɪˈrɡʲejɪvʲɪtɕ ˈpuʂkʲɪn/; n. ,[1][4][2] Moscova, Imperiul Rus – d. ,[1][4] Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira — asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799, Pușkin se trăgea dintr-o familie de nobili de viță veche.[8] Tatăl lui Pușkin, Sergei Lvovici Pușkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui Pușkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744–1807) și a soției lui, Maria Alexeievna Pușkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.
În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Țarskoe Selo[9], (azi orașul Pușkin) unde va studia până în 1817, când se stabilește la Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”.[10] La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem.
În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan și Ludmila.[11] Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va locui până în 1823[12].
După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz și Fântâna din Bahcisarai.[13]
În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o și obține. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.[14]
În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu.
În 1831 se căsătorește cu Natalia Goncearova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte.[15]
În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați.[16]
Pușkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) și Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau și a devenit Contesă de Merenberg[17].
Opera literară [18][modificare | modificare sursă]
Aprecieri[modificare | modificare sursă]
„Sunt copleșit de versurile lui Pușkin, izvor de apă vie.”—Mihai Eminescu - poet, prozator și ziarist[19]
„Poezia lui Pușkin este ca un soare. Luminează întreaga lume.”—Nicolai Nekrasov - poet
„Fără îndoială, Pușkin este acela care a creat limba noastră poetică, limba noastră literară, iar nouă și urmașilor noștri nu ne rămâne decât să mergem pe drumul trasat de geniul lui.”—Ivan Turgheniev - scriitor
„Poezia lui Pușkin este uimitor de fidelă realității ruse, fie că descrie natura rusă, fie că zugrăvește caracterele ruse; acesta este motivul pentru care Pușkin a fost proclamat în unanimitate poetul cu adevărat național al Rusiei, poet popular.”—Vissarion Belinski - critic literar
„Cu cât inspirația este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Pușkin și versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, așa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu și de curgător.”—Lev Tolstoi - scriitor
„Suntem niște pigmei în comparație cu Pușkin. Nu mai există printre noi un asemenea geniu. Ce frumusețe, ce vigoare are fantezia lui! Am recitit de curând Dama de pică. Ce fantezie!... Cu o analiză subtilă el a urmărit toate mișcările lui Hermann, toate chinurile lui, toate speranțele și, în sfârșit, neașteptata și îngrozitoarea lui cădere.”—Feodor Dostoievski - scriitor
„Când se pronunță numele lui Pușkin te gândești imediat la poetul național rus. Și într-adevăr, niciunul din poeții noștri nu e mai mare și nu poate fi numit cu mai multă dreptate național. În el, ca într-un lexicon, se află bogăția, puterea și flexibilitatea limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis granițele și a indicat imensitatea spațiului său. Pușkin este un fenomen excepțional, poate unic, al spiritului rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, așa cum va apare poate peste două sute de ani.”—Nikolai Gogol - scriitor
Desi purtând o grea povara,
Careta luneca usor.
Brav vizitiu, cu barba rara,
Ne poarta timpul parca-n zbor.
Trântiti în pernele caretii,
Preabucurosi de-orice-ntâmplari,
Strigam: -"Hai mâna-n...!"
Satui de somn si desfatari.
Dar scade râvna la amiaza.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costise, râpi ne baga-n groaza.
Strigam: -"Nebune, mai încet!"
Careta-n zbor întins ne poarta.
Spre seara ne-am obisnuit.
Ajungem motaind la poarta-
Iar timpu-alearga nesfârsit.
Ce zi frumoasa! Ger si soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg si sari
Din somnul dulce. Iata zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului rasari.
Aseara viscolea într-una.
Arar iesea pe ceruri luna
Din nouri, si-o asemanam
Cu-o palida, galbuie pata.
Iar tu stateai îngândurata...
Si-acuma... uita-te pe geam:
Albastru-i cerul, si covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în padure-s goi
Si negri. Brazii verzi se-mbraca
În stravezie promoroaca,
Si râu-i sclipitor de sloi.
Pluteste-odaia-ntr-o lumina
De chihlimbar, si soba plina
Trosneste. E placut aici;
Visarea lânga foc e buna...
Dar dac-as spune-acum sa puna
Pe roib la sanie?... Ce zici?
Pe pârtii sa zburam, departe,
Pe unde calu-o sa ne poarte
Atât de zbuciumat în frâu:
Pe câmpul cu zapada groasa,
Si prin padurea ieri stufoasa;
Si pe la mult iubitul râu.
Paul Constant, pseudonimul lui Paul Constantinescu, (n. 29 ianuarie 1895 – d. 1981) a fost un scriitor român, originar din Craiova. A fost fiul unor mici meșteșugari.
Studii[modificare | modificare sursă]
- Școala comercială superioră
Slujbe[modificare | modificare sursă]
După terminarea Școlii comerciale superioare activează ca funcționar bancar în Craiova și Caracal, și învățător sătesc. Carieră militară de trei decenii la Sibiu, unde editează ”Provincia literară”(1932-1934).
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
În regim de colaborare cu frații săi Eugen Constant și Savin Constant:
Schițe:
- „Măști pentru muzeu”(1933)
- „În litera legii”(1933)
- „Zugrăveli”(1933)
- „Mărturisirea unui inculpat”(1936)
- „Oameni cu cioc”(1939)
- „Colivia cu sticleți”
Romane satirice:
Romane istorice:
- „Iancu Jianu”(1940)
- „Haiducii”(1957)
- „Tudor Vladimirescu”91960)
Nuvele:
- „Stâlpi de foc”(1967)-culegere de nuvele istorice legate de revoluția din 1848
Cărți pentru copii:
| Matei Vișniec | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (65 de ani) Rădăuți |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | România  |
| Ocupație | dramaturg, poet, publicist |
| Limbi | limba franceză[1] limba română[2] |
| Studii | Universitatea din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | literatura contemporană |
| Operă de debut | La noapte va ninge |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuți) este un poet și dramaturg român, activ în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.
Copilăria[modificare | modificare sursă]
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Copilăria și-a petrecut-o la Rădăuți și la Horodnic de Sus, sat de unde este originară mama sa. Tatăl său, care era contabil, s-a născut la Ulma, sat locuit de etnici huțuli. Mama sa a fost învățătoare. Familiei sale i s-a confiscat pământul pe care-l deținea și îl lucra.
De mic, viitorul dramaturg a observat că trebuie să adopte la școală și mai târziu în viața activă o ideologie despre care știa că nu era nici pe departe perfectă. Această diferență între realitate și modul în care este înfățișată, cum ar fi spus tatăl său contabil, între vorbă și faptă, a fost o sursă de inspirație pentru multe dintre piesele sale. În perioada 1965-1975 a urmat cursurile școlii primare și ale liceului în orașul natal. Atunci a publicat primele poeme în revista școlii, Lumina, apoi în revista Cutezătorii, unde a fost prezentat de poetul Virgil Teodorescu. În luna octombrie 1972 a avut loc debutul literar național, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul.
Din copilăria petrecută într-un oraș în genul acelora „în care nu se întâmplă nimic”, cum spunea Minulescu, i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuți. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentația teatrală. Atmosfera orașului natal din perioada copilăriei sale îi va inspira ideea piesei Angajare de clovn.
Opere în limba română[modificare | modificare sursă]
Se mută apoi la București unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică și modernă. Sensul invers nu era valabil, cenzura îi interzice unele texte, limitându-i creația. Între 1980 și 1987 va fi profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași.
Piesele scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate. Între 1977 și 1987 scrie cu aviditate câteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul reușește însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.
A fost membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Înainte de 1989 i-au apărut în România: La noapte va ninge (Editura Albatros, 1980), Orașul cu un singur locuitor (Editura Albatros, 1982), Înțeleptul la ora de ceai (Editura Cartea Românească, 1984). Debutează în volum la Editura Albatros în 1980 cu culegerea de poeme La noapte va ninge. Publică mai multe grupaje de poezie, precum și fragmente de teatru, în principale reviste și ziare literare naționale și studențești: România literară, Luceafărul, Amfiteatru, Cronica, Viața Românească, Vatra, Echinox etc. Concluzia lui Nicolae Manolescu[3] este: „N-aș paria pe proza lui Vișniec.”
Dramaturgul[modificare | modificare sursă]
În 1987, fuge din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze.
După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune [necesită citare]. În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara organizează un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.
Exilul și împărăția[modificare | modificare sursă]
În septembrie 1987, va obține o viză turistică pentru o călătorie în Franța și Grecia, iar la Paris o fundație literară din Franța (La Fondation pour une Entraide Intellectuelle Européenne) îi oferă o bursă literară. În timp ce se află la Paris, piesa sa, "Caii la fereastră", este interzisă la Teatrul Nottara din București, cu o zi înainte de premieră, astfel că la începutul lui octombrie autorul cere azil politic în Franța.
În perioada octombrie 1987 - august 1988, autorul trăiește primele luni de exil parizian, are întâlniri cu membrii proeminenți ai emigrației române (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Virgil Tănase, etc.), ia cursuri intensive de limba franceză, timp de o lună și jumătate locuiește într-un cămin de muncitori imigranți, apoi este găzduit într-un cămin al organizației umanitare "Secours Catholiques". În tot acest timp, frecventează intens teatrele pariziene, începe traducerea propriilor sale piese în limba franceză.
În lunile august 1988 - octombrie 1989, locuiește la Londra unde lucrează ca jurnalist la Secția Română de la RADIO BBC, unde are un contact benefic cu teatrul anglo-saxon și scrie o piesă în limba engleză - The Pit (Groapa).
În luna octombrie 1989, demisionează de la BBC pentru a-și începe studii doctorale în Franța. O bursă de studii de 2 ani îi permite să trăiască la Cetatea Internațională Universitară de la Paris (Cité Internationale Universaitaire) și să scrie o teză despre "Rezistența culturală în Europa de răsărit sub regimurile comuniste". Imediat, va obține prima diplomă franceză - DEA (Diplôme d'Etudes Approfondies); concomitent, începe să scrie piese de teatru direct în limba franceză. După aceea, se va dedica teatrului și activității de jurnalist la Secția Română de la RADIO FRANCE INTERNATIONALE. Începe o bogată activitate de jurnalist. Viața poate fi privită doar prin prisma cruzimii ce se degajă din «ultimele știri» pe care trebuie să le transmită publicului la postul de radio unde este angajat la Paris (RFI).Creația sa literară găsește aici surse de inspirație, de exemplu în războiul din Bosnia (Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie), dar apare și pericolul de a nu mai crea, de a nu avea alte subiecte, pe care l-a depășit, însă, întotdeauna.
Din 1992, piesele lui Matei Vișniec se joacă în străinătate: Les chevaux à la fenêtre, în Franța la Teatrul Les Celestins des Lyon, în regia lui Pascal Papini, și Petit boulot pour vieux clown, la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese i-au fost jucate în Franța (Théâtre de l'Est Parisien, Théâtre du Guichet Montparnasse, Théâtre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées, etc.). Matei Vișniec este al doilea dramaturg român care reușește să se impună în lumea selectă și extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco. Din 1992, va fi prezent cu una sau mai multe piese la fiecare ediție a Festivalului Internațional de teatru de la Avignon, prestigios festival de teatru din Franța și unul din cele mai mari din lume.
Un fluture cu două aripi[modificare | modificare sursă]
Referitor la această dublă apartenență culturală, Matei Vișniec declara într-un interviu:
„Je suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme qui a ses racines en Roumanie et ses ailes en France”. (Sunt omul care trăiește între două culturi, între două sensibilități, care are rădăcinile în România și aripile în Franța).”
La 31 de ani, când ajunge la Paris, Matei Vișniec lasă culturii române o operă deja semnificativă, un roman, foarte multe piese și câteva volume de poezie. Intră în cultura franceză prin poezie, Le sage à l’heure du thé este distins cu premiul Cea mai bună carte de poezie din 1984.
Pasiunea pentru literatură[modificare | modificare sursă]
Pasiunea sa se hrănește din literatura pe care a citit-o, încă din copilărie. Este îndrăgostit și influențat de Franz Kafka, Fiodor Dostoievski, Edgar Allan Poe, Lautréamont, Jorge Luis Borges, Anton Pavlovici Cehov, Samuel Beckett. Iubește suprarealismul, dadaismul, teatrul absurdului sau grotescului, literatura fantastică, realismul magic al romanului latino american, teatrul realist anglosaxon și urăște realismul socialist.
Opera dramatică[modificare | modificare sursă]
Piese jucate în peste 30 de țări: România, Republica Moldova, Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveția, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croatia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban.
Spectacole și participări la mari festivaluri internaționale de teatru: Festivalul de la Avignon, Bienala de teatru de la Bonn, Festivalul de teatru de la Edinburg, Festivalul FAJDR de la Teheran, Festivalul de teatru de la Sibiu etc.
A fost invitat pentru intervenții și conferințe pe tema rezistenței culturale și a literaturii ca spațiu de libertate în numeroase orașe din Franța, dar și în Italia (Universitatea din Padova, Universitatea din Bolognia, Institutul Cultural Francez de la Roma), Statele Unite (Universitatea Phoenix din Arizona, Festivalul "Playing French" de la Chicago), Maroc (Centrul Cultural Francez de la Tetouan), Iran (Universitatea liberă de la Teheran), Japonia (Teatrul Kaze din Tokyo), Cehia (Centrul Cultural Român de la Praga), Marea Britanie (Festivalul de teatru de la Brighton), Germania (Teatrul Hans Otto de la Potsdam), Luxemburg (Fabriktheater) etc.
Piesele lui Matei Vișniec sunt traduse în peste 25 de limbi. Unele au fost montate în teatre importante din Europa: Teatrul Rond Point des Champs Elysées la Paris, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Regal din Stockholm, Teatrul Young Vic din Londra, Teatrul Național din Istanbul, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Teatro Stabile din Catania (Sicilia).
În jur de 30 de piese scrise în franceză sunt publicate de editurile franceze Actes Sud - Papiers, L'Harmattan, Lansman, Crater, Espace d'un Instant, L'œil du Prince.
Spectacole și montări recente (2005-2020)[modificare | modificare sursă]
- Angajare de clovn, Teatrul Maria Filotti, Braila, regia Radu Nichifor [4]
- Angajare de clovn, Teatrul de Nord Satu-Mare, regia Ana Ciobanu
- Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Teatrul Național din Cluj, regia Radu Afrim (data premierei 25 septembrie 2004)
- Richard al III-lea se interzice, sau scene din viața lui Meyerhold, Teatrul G.A.Petculescu din Resita, regia Michel Vivier (2005)
- Buzunarul cu pâine, Teatrul Metropolis, București, regia și interpretarea Oana Pellea și Sandu Mihai Gruia (2006)
- Richard al III-lea se interzice, sau scene din viața lui Meyerhold, Teatrul Bulandra, București, regia Cătălina Buzoianu (data premierei 15 iunie 2006)
- Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali, Teatrul Național din București, regia Florin Fătulescu (data premierei 20 septembrie 2007)
- Ioana și focul, Teatrul de Comedie, București, regia Cătălina Buzoianu (data premierei 18 octombrie 2008)
- Femeia țintă și cei zece amanți, Teatrul Național din Cluj, regia Mona Chirilă (data premierei 3 iunie 2008)
- Femeia țintă și cei zece amanți, Teatrul Radu Stanca, Sibiu, regia Claire Dancoisne (data premierei 26 mai 2009)
- Occident Express, Teatrul Național din Craiova, regia Alexandru Boureanu (data premierei 27 mai 2009)
- Negustorul de timp, Teatrul Național din Iași, regia Ovidiu Lazăr (data premierei 9 ianuarie 2010)
- Cabaretul cuvintelor, Teatrul Național din Timișoara în coproducție cu Teatrul Municipal din Turda, regia Ștefan Iordănescu (data premierei 16 octombrie 2012)
- Spectatorul condamnat la moarte, Teatrul Național din Cluj, regia Răzvan Mureșan (data premierei 21 decembrie 2013)
- Buzunarul cu pâine, Teatrul Maghiar din Cluj, regia István Albu (data premierei 27 februarie 2013)
- De ce Hecuba, Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, regia Anca Bradu (data premierei 4 octombrie 2014)
- Trei nopți cu Madox, Teatrul Fani Tardini din Galați, regia Radu Dinulescu (data premierei 18 martie 2014)
- Cabaretul cuvintelor, Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, regia Ovidiu Lazăr (data premierei 10 octombrie 2015)
- Richard al III-lea se interzice, sau Scene din viața lui Meyerhold, Teatrul Național din Cluj, regia Răzvan Mureșan (data premierei 18 septembrie 2015)
- Trei nopți cu Madox, Teatrul Nottara, București, regia Mihai Lungeanu (data premierei 20 noiembrie 2015)
- Recviem, Teatrul Național I. L. Caragiale București, regia Alexandru Dabija (2016)
- Nina, sau Despre fragilitatea pescărușilor împăiați, Teatrul de Comedie, București, regia Alexandru Maftei (2016)
- Șobolanul rege, Teatrul de stat Constanța, regia Radu Dinulescu (data premierei 20 februarie 2016)
- Omul de zăpadă care voia să întîlnească soarele, Teatrul Tăndărică, București (data premierei 18 aprilie 2016)
- Cabaretul Dada, Teatrul Regia Maria, Oradea, regia Anca Bradu (data premierei 23 octombrie 2016)
- Angajare de clovn, Teatrul Național din București, regia Ion Caramitru (data premierei 8 ianuarie 2017)
- Migraaanti, Teatrul Tomcsa Sándor, Odorheiu Secuiesc, regia Zakariás Zalán (premiera absolută în limba maghiară a avut loc în septembrie 2017)
- Despre senzația de elasticitate cînd pășim peste cadavre, Teatrul Național din Cluj, regia Răzvan Mureșan (data premierei 10 iunie 2018)
- Despre tandrețe, Teatrul Dramaturgilor Români, București, regia Felix Alexa (data premierei 8 septembrie 2018)
- Occident Express, Teatrul Szigligeti, Oradea, regia Zakariás Zalán (premiera absolută în limba maghiară a avut loc pe 1 martie 2019)
- Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, regia Ioan Brancu, (data premierei 5 mai 2019)
Cărți editate în România[modificare | modificare sursă]
Poezie
- La noapte va ninge; București, Editura Albatros, 1980
- Orașul cu un singur locuitor; București, Editura Albatros, 1982
- Înțeleptul la ora de ceai; București, Editura Cartea Românească, 1984
- Poeme ulterioare; București, Editura Cartea Românească, 2000
- Orașul cu un singur locuitor (antologie de poezie); Pitești, Editura Paralela 45, 2005
- La masa cu Marx; București, Editura Cartea Românească, 2011
- Securi decapitate; cu gravuri originale realizate de Matei Vișniec, Andra Bădulescu, Joèla Vișniec, Iuri Isar, May Oana Isar si Smaranda Isar; București, Tracus Arte, 2012
- Opera poetica; București, Editura Cartea Românească, 2017
- Vi se pare cumva nedreapta dispariția dumneavoastră?; București, Tracus Arte, 2019
Roman
- Cafeneaua Pas-Parol; București, Editura Fundației Culturale Române, 1992; reeditare în 2008 la Editura Cartea Românească; reeditare în 2014 la Editura Polirom
- Sindromul de panică în orașul Luminilor; București, Editura Cartea Românească, 2009 [5]
- Domnul K Eliberat; București, Editura Cartea Românească, 2010
- Dezordinea preventivă; București, Editura Cartea Românească, 2011
- Negustorul de începuturi de roman: roman caleidoscop; Polirom, Iași, 2014
- Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrela; Polirom, Iași, 2016
Teatru
- Țara lui Gufy; București, Editura Ion Creangă, 1992
- Angajare de clown; București, Editura Unitext, 1993
- Văzătorule, nu fi un melc; București, Editura Expansion-Armonia, 1996
- TEATRU (I) și TEATRU (II) (în două volume); București, Editura Cartea Românească, 1996 - prima culegere masivă din teatrul scris de autor între 1977 și 1990; reditare la aceeași editură în 2007
- Negustorul de timp și Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, colecția TEATRU/BIBLIOTECA; București, Editura Eminescu, Asociația Uniunii Scriitorilor, 1998
- Teatru descompus și Despre sexul femeii-cîmp de luptă în războiul din Bosnia; București, Editura Cartea Românească, 1998, reeditare în 2007 la aceeași editură
- Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal; Brasov, Editura Aula, 2001; reeditare la Pitești, Paralela 45, 2007
- Caii la fereastră; Brasov, Editura Aula, 2001
- Mansardă la Paris cu vedere spre moarte; Pitești, Editura Paralela 45, 2005
- Omul cu o singură aripă; Pitești, Editura Paralela 45, 2006
- Păianjenul în rană; București, Editura Cartea Românească, 2007
- Groapa din tavan; București, Editura Cartea Românească, 2007
- Omul pubelă & Femeia ca un câmp de luptă; București, Editura Cartea Românească, 2007 [6]
- Imaginează-ți că ești Dumnezeu; Pitești, Editura Paralela 45, 2008
- Mașinăria Cehov și Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați; București, Editura Humanitas, 2008
- Femeia țintă și cei zece amanți; Pitești, Editura Paralela 45, 2009
- Occident Express și Despre senzația de elasticitatea cînd pășim peste cadavre; Pitești, Editura Paralela 45, 2009
- Omul din cerc (antologie de teatru scurt); Pitești, Editura Paralela 45, 2011
- Scrisori de dragoste către o prințesă chineză; București, Editura Humanitas, 2011
- Procesul comunismului prin teatru (antologie); București, Editura Humanitas, 2012
- Cabaretul cuvintelor: exerciții de muzicalitate pură pentru actorii debutanți; București, Cartea Românească, 2012
- Omul din care a fost extras răul; București, Editura Cartea Românească, 2014
- Trilogia balcanică. Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă; București, Editura Humanitas, 2016
- Ioana și focul, Șobolanul rege, Reverii pe eșafod, Cuvintele lui Iov; București, Tracus Arte, 2017
- Caragiale e de vina; București, Editura Humanitas, 2019
Teatru pentru copii
- Omul de zăpada care voia sa întâlnească soarele; București, Editura Arthur 2016 (cu ilustrații de Andra Bădulescu)
- Extraterestrul care isi dorea ca amintire o pijama; București, Editura Arthur 2019 (cu ilustrații de Andra Bădulescu)
Nuvele
- Ultimele zile ale Occidentului; București, Editura Polirom, 2018
Varia
- Cronica ideilor tulburătoare sau Despre lumea contemporană ca enigmă și amărăciune; Polirom, Iași, 2010
- Cronica ideilor tulburătoare sau Despre lumea contemporană în fata marilor decizii; Polirom, Iași, 2019
Volume colective[modificare | modificare sursă]
- Dialoguri pariziene cu Monica Lovinescu, Jean-Louis Courriol, Bujor Nedelcovici, Sanda Stolojan, Cicerone Ionițoiu, Aurora Cornu, George Astaloș, Ilie Constantin, Matei Vișniec, Mihai Popov, Nicolae Lupan, Victor Voinicescu-Sotchi, Virgil Tănase, Françoise Taguet; realizate de Lucreția Bârladeanu; Chișinău; Editura Arc, 2005
- Mărturii în timp - dialoguri cu: Walter M. Bacon Jr., Mihai Beniuc, Nicolae Breban, Gheorghe Buzatu, Mihai Cimpoi, Șerban Cioculescu, Petru Creția, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dan Hatmanu, Alexandru Ivasiuc, Cezar Ivănescu, George Lesnea, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Al. Piru, Mircea Popovici, Alexandru Preda, Lucian Raicu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Kurt W. Treptow, Mihai Ursachi, Matei Vișniec; realizate de Constantin Coroiu; Bucuresti; Paideia, 1997
Cărți editate în Franța[modificare | modificare sursă]
- Le sage à l'heure du thé, 1984
- Du Pain plein les poches, Éditions du Pli Urgent, 1984, trad. Virgil Tanase
- Poèmes de Roumanie, trad. de Mihaï Zaharia, éd. Cahiers bleus/Librairie bleue, 1990
- Le Dernier Godot, Cosmogone, 1996, trad. Gabrielle Ionesco
- La vieille dame qui fabrique 37 cocktails molotov par jour, Éditions Écritures Théâtrales Grand Sud-Ouest, 2009. (Mis en scène par Laetitia Mazzoleni pour la Cie On est pas là pour se faire engueuler)
Editions LANSMAN
- Trois nuits avec Madox, 1995
- L'histoire du communisme racontée aux malades mentaux, 2000
- Le Roi, le rat et le fou du Roi: fable baroque, farce, bouffonerie et mascarade pour comédiens et marionnettistes ; Wallonie, Lansman 2002
- Attention aux vielles dames rongees par la solitude, 2004
- Richard III n'aura pas lieux ou Scènes de la vie de Meyerhold: adaptation libre d'après le dernier cauchemar du metteur en scène Vsevolod Meyerhold avant qu'il soit tué en prison en 1940 sur l'ordre du Généralissime ; Carnières-Morlanwelz, Lansman, 2005
- La femme-cible et ses dix amants, 2005
- La machine Tchekov; Carnières-Morlanwelz, Lansman, 2005
- Le mot progrès dans la bouche de ma mère sonnait terriblement faux, 2007
- Les detours Cioran ou Mansarde à Paris avec vue sur la mort, 2007
- Enquête sur le disparition d'un nain de jardin, 2008 (coédition Théâtre de la Digue / Urgence de la jeune parole)
- De la sensation d'élasticité lorsqu'on marche sur des cadavres, 2010
- La ville d'un seul habitant (poèmes), 2010
Editions ACTES SUD-PAPIERS
- Paparazzi ou la chronique d'un lever de soleil avorté suivi de Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, 1997
- Lettres aux arbres et aux nuages, 1997, dans le recueil "Brefs d'ailleurs"
- Petit boulot pour vieux Clown suivi de L'histoire des ours pandas racontée par un saxophoniste qui a une petite amie à Francfort, 1998
- Du pain, plein les poches et autres pièces courtes, 2004
Editions L'HARMATTAN
- Théâtre décomposé, ou L'homme poubelle, 1996
Editions CRATER
- Les partitions frauduleuses, 1995
- Les chevaux à la fenêtre, 1996
- Comment pourrais-je être un oiseau?, 1997
- Mais qu'est-ce qu'on fait du violoncelle? 1999
Editions ESPACE D'UN INSTANT
- Mais, maman, ils nous racontent au deuxième acte ce qui s'est passé au premier, 2004
- Le spectateur condamné à mort, 2006
Editions L'ŒIL DU PRINCE
- Jeanne et le feu, 2009
Cărți editate în Bulgaria[modificare | modificare sursă]
- 2009 - Mansardă la Paris cu vedere spre moarte - 6 PIESE trad. de OGNEAN STAMBOLIEV SI IVAN RADEV- ; ED. FACHEL EXPRES - SOFIA- 2009
- 2010 - Orașul cu un singur locuitor - 90 poezii - Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viața lui Meyerhold; trad. și pref. OGNEAN STAMBOLIEV- 2010
- 2011 - Sindromul de panică în Orașul Luminilor - roman ; trad. OGNEAN STAMBOLIEV; ED. AVANGARDPRINT, Bulgaria - 2011
- 2015 - Domnul K. eliberat - roman, trad si prefata OGNEAN STAMBOLIEV - ED AVANGARDPRINT- 2015
- 2016 - Dezordinea preventiva - roman. trad si prefata OGNEAN STAMBOLIEV- ED AVANGARDPRINT Bulgaria - 2016
- 2017 - Calatorul prin ploaie - 5 piese - trad si postfata OGNEAN STAMBOLIEV - ED GEA LIBRIS - SOFIA- 2017
- 2018 - Negustorul de inceputuri de roman - trad si prefata OGNEAN STAMBOLIEV - ED GEA LIBRIS - SOFIA - 2018
Piese de teatru[modificare | modificare sursă]
- Les chevaux à la fenêtre (Caii la fereastră)
- Attention aux vieilles dames rongees par la solitude (Atenție la bătrânele doamne roase de singurătate)
- Le roi, le rat et le fou du roi (Regele, șobolanul și nebunul regelui)
- Theatre decomposee ou, L'homme-poubelle (Teatrul descompus sau Omul-pubelă)
- Petit Boulot pour vieux clowns (Angajare de clovn)
- Du pain plein les poches (Buzunarul cu pâine)
- Paparazzi, ou, La chronique d'un lever de soleil avorte (Paparazzi sau cronica unui apus de soare avortat)
- Trois nuits avec Madox (Trei nopți cu Madox)
- Mais maman, ils nous racontent au deuxième acte ce qui s’est passé au premier (Bine, mamă, da' ăștia povestesc în actu' doi ce se-ntâmplă-n actu întâi)
- Mais qu'est-ce qu'on fait du violoncelle? (Si cu violoncelul ce facem?)
- Comment pourrais-je etre un oiseau? (Cum aș putea fi o pasăre?)
- Le dernier Godot (Ultimul Godot)
- Histoire des l'ours panda racontee par une saxophoniste (Istoria urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt)
- L'histoire du communisme racontee aux malades mentaux (Istoria comunismului povestită pe înțelesul bolnavilor mintali)
- Lettres aux arbres et aux nuages (Scrisori către arbori și nori)
- Mansarde à Paris avec vue sur la mort (Mansardă la Paris cu vedere spre moarte)
- Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viața lui Meyerhold
- Hotel Europa complet
Piese de teatru publicate în limba franceză[modificare | modificare sursă]
- Les trois nuits de Madox, Editions Lansman, 1995
- Les partitions Frauduleuses, Editions Crater, 1995
- Théâtre décomposé ou L’Homme-poubelle, Editions L’Harmattan, 1996. Pusă în scenă de Gabriel Garran, 2004
- Les chevaux à la fenêtre, Editions Crater, 1996
- Lettres aux arbres et aux nuages, Editions Actes Sud-Papiers, 1997
- Paparazzi ou la chronique d’un lever de soleil avorté, Editions Actes Sud-Papiers, 1997
- Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie, Editions Actes Sud-Papiers, 1997
- Comment pourrais-je être un oiseau ?, Editions Crater, 1997
- Petit boulot pour vieux clowns, Editions Actes Sud-Papiers, 1998
- L’histoire des ours Panda racontée par un saxophoniste, Editions Actes Sud-Papiers, 1998
- L’histoire du communisme racontée aux malades mentaux, Editions Lansman, 2000
- Le roi, le rat et le fou du roi, Editions Lansman, 2002
- Attention aux vieilles dames rongées par la solitude, Editions Actes Sud-Papiers, 2004
- Du pain plein les poches et autres courtes pièces, Editions Actes Sud-Papiers, 2004
- Mais maman, ils nous racontent au deuxième acte ce qui s’est passé au premier, Editions L’espace d’un instant, 2004
Premii și distincții în România[modificare | modificare sursă]
- 1977: Premiul revistei ROMÂNIA LITERARA la Festivalul Național de Poezie "Nicolae Labiș"
- 1978: Premiul de Poezie al revistelor Viața Studențească și Amfiteatru
- 1980: Premiul Concursului de debut al Editurii Albatros
- 1985: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cea mai bună carte de poezie, pentru volumul Înțeleptul la ora de ceai (1984)
- 1991: Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1990, pentru piesa Angajare de clovn
- 1991: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Dramaturgie
- 1998: Premiul pentru Dramaturgie al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA pentru volumele "Teatru I - Teatru II" apărute la Cartea Românească
- 1998: Premiul de Dramaturgie al ACADEMIEI ROMÂNE
- 2002: Premiul pentru dramaturgie al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA pentru volumul "Istroia comunismului povestită pentru bolnavii mintal" apărut la Editura Aula
- 2002: Premiul Național de Dramaturgie acordat de Ministerul Culturii
- 2007: Premiul pentru Dramaturgie acordat de UNIUNINEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA pe 2006 pentru volumul "Omul cu o singură aripă" apărut la Editura Paralela 45
- 2009: Premiul revistei "Viața Românească"
- 2010: Premiul pentru roman acordat de revista OBSERVATORUL CULTURAL (pentru romanulul "Sindromul de panică în orașul luminilor")
Premii și distincții în Franța[modificare | modificare sursă]
- 1991: Premiul Juriului la Festivalul "Les Journées d'Auteurs" organizat de Teatrul LES CELESTINS DE LYON, pentru piesa Caii la fereastră
- 1993: Spectacolul Teatru descompus montat la Teatrul MUNDI în coproducție cu INSTITUTUL FRANCEZ de la București obține, pentru versiunea sa franceză, premiul "Théâtre vivant" acordat de RADIO FRANCE INTERNATIONALE
- 1994: Marele premiu de teatru radiofonic al SOCIETAȚII AUTORILOR ȘI COMPOZITORILOR DRAMATICI DIN Franța pentru piesa Povestea urșilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt
- 1996 și 2008: Premiul presei la Festivalul de teatru de la Avignon, secția OFF
- 2009: Premiul EUROPEAN acordat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Franța
- 2016: Premiul de literatura europeana Jean Monnet pentru romanul Le marchand de premières phrases (Negustorul de începuturi de roman), Editura Actes Sud, traducere Laure Hinckel[7]
- 2018: Matei Vișniec primește pentru toată activitatea distincția de Chevalier des Arts et des Lettres
- 2020: Prin decret prezidential, Matei Vișniec este numit Chevalier de l'ordre national du Mérite
Exegeze critice și teze de doctorat[modificare | modificare sursă]
- Suaud, Olivier, Matei Visniec, la disparition du personage, Universite Toulouse le Mirail; Mémoire présenté pour l’obtention de la Maitrise de Lettres Modernes, sous la direction de Monsieur Arnaud Rykner, juin, 2001
- Bogdan Crețu, Matei Vișniec, un optzecist atipic, Editura Universității Iași, 2005
- Shari Gerstenberger, Theatre Decomposed, or The Human Trashcan, Translation of Théâtre décomposé ou l’homme-poubelle by Matei Visniec, Comparative Literature Thesis 2007, Alistaire Tallent, Andrew Manley
- Roxana Maria Sînescu, Situații, forme și tehnici ale dialogului în teatrul lui Matei Vișniec, Tipo Moldova, Iași 2008
- Daniela Magiaru, Matei Vișniec - Mirajul cuvintelor calde, Editura Institutului Cultural Român, 2010
- Mihai Lungeanu, Personajul virtual, sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vișniec, Editura Cartex, 2010
- Emilia David, Mizele intertextualității în literatura Generației '80: Matei Vișniec - aspecte ale biblingvismului și ale postmodernismului în contextul unei receptări pluriculturale a operei (teza de doctorat) - ; București: Universitatea București. Facultatea de Litere. Școala de doctorat în Litere ; Torino; Universita degli Studi di Torino. Dipartamento di Lingue e Letterature Straniere e Culture Moderne, 2015
- Literatura, teatrul si filmul în onoarea dramaturgului Matei Visniec; vol. coordonat de Marina Cap-Bun si Florentina Nicolae; Constanta; Ovidius University Press, 2015
Acum ştiu de ce
Din buzunarele mortului s-au scurs
două fire subţiri de sînge
da, omul acesta îşi ţinea în buzunare
două păsări mici pe care le-a strivit în cădere
acum se ştie de ce omul acesta
îşi ţinea toată ziua mîinile în buzunare
ori de cîte ori se ducea în parc să se plimbe
umerii îi tremurau gîtul i se umplea de
sudoare
noi îl salutam el răspundea liniştit şi tandru
uneori mai schimbam cîte o vorbă
el, cu mîinile în buzunare, frămînta
gîtul celor două păsări
acum se ştie de ce omul acesta
nu-şi ridica niciodată pălăria acum
se ştie de ce întotdeauna
se temea de ploaie
Eu sînt automatul de limonadă
iată, am ajuns la conştiinţa de sine
sînt viu, domnilor, nu rîdeţi
prin meditaţii şi exerciţii subtile
am ajuns ceea ce sînt
dar am o singură întrebare
este adevărat că în partea opusă a străzii
se află o gaură neagră, imensă
care înghite mii de ace cu gămălie
în fiecare secundă?
această întrebare mă tulbură
poate că mai sînt lucruri pe care
nu le înţeleg eu, domnilor
am avut o copilărie grea şi întunecată
Calul îl veghează plin de tristeţe
Eram singur în mijlocul străzii
sub burta calului meu
eram întins pe caldarîm
iar calul meu se uita la mine, se mira
nu mă mai văzuse niciodată mort
trecătorii întorceau cîte puţin capul
priveau cu coada ochiului şi spuneau
ce frumos, călăreţul a murit
iar calul îl veghează plin de tristeţe
dar nu era aşa calul meu
mă adulmeca doar nelămurit
încerca să mă atingă cu botul său umed
trecătorii îşi spuneau ce frumos
călăreţul a murit iar calul
încearcă să-l îndrepte cu faţa în sus
dar nu era aşa, calul meu
s-a plictisit repede de tăcerea mea
şi m-a părăsit acolo, pe caldarîm
a luat-o încet de-a lungul străzii
| Ion Buzdugan | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 9 martie 1887 Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani) București, RSR |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Etnie | român |
| Ocupație | politician avocat traducător poet |
| Deputat în Parlamentul României | |
| În funcție 1918 – 1932 | |
| Partid politic | Frontul Românesc (–) PN-D (–) Partidul Țărănesc–Lupu[*] (–) Partidul Național-Țărănesc (–) Partidul Țărănesc (–) Partidul Țărănesc din Basarabia (–) Partidul Socialist Revoluționar (–) Partidul Național Moldovenesc (până în ) |
| Alma mater | Universitatea din Moscova |
| Profesie | jurist |
| Modifică date / text | |
Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga, n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus - 29 ianuarie 1967, București, RSR) a fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării.[1]
Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Viață timpurie[modificare | modificare sursă]
Născut într-o familie de țărani răzeși, Ion Buzdugan a studiat agronomia la Nijni Novgorod, literele și dreptul la Universitatea din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița [2]. Fiind ofițer în armata rusă în timpul Primului Război Mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag încercarea de asasinare a regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruși în forfota bolșevică de la Socola [3].
Sfatul Țării, România Mare[modificare | modificare sursă]
În 1917 - 1918 Ion Buzdugan devine unul din fruntașii mișcării naționale din Basarabia. În calitate de secretar al Sfatului Țării la 27 martie 1918 Ion Buzdugan semnează Actul Unirii Basarabiei cu România [2]. Proclamând Unirea, el ținea mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. După Unirea și-a luat licență în drept la Universitatea din Iași și doctor în economie politică la Universitatea din Cernăuți [2].
Fiind deputat de Bălți în Parlamentul României pe parcursul a 14 ani, din 1918 până în 1932, membru al Guvernului[2] (subsecretar de stat la Industrie și Comerț), Ion Buzdugan a contribuit substanțial la prosperarea economică și culturală a orașului și județului Bălți. Ion Buzdugan numit cu pietate de către Nicolae Iorga „excelent român” este autorul a mai multor volume de versuri [4]. În spectrul vast al activității sale politice și culturale se înscrie și colaborarea lui Ion Buzdugan la multiple publicații din Basarabia, cât și întreaga țară: „Sfatul Țării”, „Moldova de la Nistru”, „Viața Basarabiei”, „Pagini basarabene”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul literar”, „Neamul Românesc”, „România” etc.
Din numărul imens de versuri ale poetului se desprinde și oda orașului Bălți „Cetatea Bălților” piblicată în „Almanahul orașului și județului Bălți”.
După 1940[modificare | modificare sursă]
În 1940 se refugiază la București unde a locuit in cartierul Vitan pe strada Vlad Judetu.[necesită citare] În anii postbelici, când tot mai mult i-a fost marginalizată creația literară, se ocupă de traduceri. Rămâne unul dintre cei mai importanți tălmăcitori ai lui Alexandr Pușkin și Serghei Esenin și cel dintâi traducător al poeților simboliști ruși: Valeri Briusov, Konstantin Balmont, Aleksandr Blok etc.
Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din București. Se stinge din viață la 27 ianuarie 1967.
Volume[modificare | modificare sursă]
- Miresme din stepă. Poezii. București (1922)
- Țara mea. Craiova [1928]
- Păstori de timpuri (1942)
- Precum ș.a.
- Miresme din stepă. Poezii. Ediția a II-a. Cu o prefață și o prezentare de N. Iorga. Ediție îngrijită de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2011
Moldova
De sus, făclii de ceară, pale,
Lumina-şi picură, pe slova
Hrisoavelor Voevodale,
Ce ţin de ţara mea, Moldova.
Privesc, cât cercueşte zarea,
La holdele de-argint, pe săsuri,
Rostogolindu-se, ca marea,
Din zări în zări – să nu le măsuri!…
Câmpia colcăie de rod…
Mirezme de pelin şi cimbru
Pe-aicea, Dragoş-Voevod,
Ochia, din arcul ager, Zimbru!…
Şi fiara, sângerând pe câmpuri,
Fugi spre codru ‘n munţi de piatră,
Iar Molda, după el, în timpuri,
Gonind, din urmă, fiara, latră…
Tăcere ‘n câmpuri… Înserare…
Se leagănă, în visuri, holda…
Privesc, sub zări, în depărtare
Şi-ascult, ascult, cum latră Molda!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu