5. /14 IANUARIE 2022 - POEZIE
Dimitrie Bolintineanu
Biografie
Nastere: 1819, Bolintin-Vale
Deces: 20 august 1872, București
(unele surse documentare sustin ca an al nasterii 1819).
Dimitrie Bolintineanu a fost un poet roman, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in țara din Ohrida. In puțini ani ai tatalui sau, Ienache, acesta iși facu in Valahia o situație acceptabila. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.
Tatal este roman macedonean din Ohrid. Ramas orfan, este intretinut de rude, beneficiind si de protectia unor oameni de seama ai timpului. Studiaza la colegiul „Sf. Sava" si apoi la Paris. Este, pentru un timp, ministru al cultelor si instructiunii publice. Moare, sarac si uitat, in 20 august 1872.
Poet tipic al generatiei de ia 1848, nascut la Solintinul din Vale, tragindu-si spita din romanii din Macedonia. Publicat de Heliade in „Curierul de ambe sexe, in 1842, Bolintineanu va lua parte activa la revolutia de la 1848 si va scoate „Poporul suveran. Dupa acei ani, va ajunge, ca alti multi „cauzasi, la Paris, si va calatori prin Grecia, prin Asia Mica si Orientul Mijlociu. Sub domnia lui Cuza va detine citeva demnitati in stat. Primul volum de versuri ii apare in 1847, cu teme dominant istorice si patriotice, luate in cea mai mare parte din traditiile consemnate de Neculce in O sama de cuvinte. Ca si Alecsandri, dar fara registrul poetic vast al aceluia, Bolintineanu atinge o mare popularitate in epoca, datorita felului in care poezia sa exprima sentimentele, aspiratiile de libertate ale acelei vremi.
Cu ciclurile Macedoneie si Florile Bosforului, poetul deschide drum larg exotismului romantic, hranit cu imagini sud-est europene si orientale.
Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843 - secretar la departamentul ”pricinilor suditesti”. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema ”O fata tanara pe patul mortii”, prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul ”O fata tanara pe patul mortii” era o imitatie dupa ”La jeune captive” (”Tanara prizoniera”), de Andre Chenier, si a fost publicat in ”Curierul de ambe sexe”.
Publica, pana la sfarsitul vietii, peste 50 de volume de poezii, proza, legende istorice, biografii romantate, jurnale de calatorie, romane, dar moare in mizerie, rapus de o boala necrutatoare. Contemporanii au avut o parere diferita fata de opera sa, A. Densusianu considerandu-l unul din cei mai mari poeti lirici romani, in timp ce Nicolae Iorga ii neaga orice valoare. Indiferent de aceste opinii, nu i se poate nega harul de a versifica mult mai bine ca majoritatea contemporanilor sai.
Opera
Legendele istorice
Cei ce rabda jugul și-a trai mai vor Merita sa-l poarte spre rușinea lor;
a laudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca sa termine manastirea Argeșului; a scos din nou la iveala testamentul lui Ștefan, care zicea ca mai bine țara s-ar face un mormant decat neamul sa traiasca in robie; in fine, a facut cea mai frumoasa urare pentru patria sa:
Viitor de aur țara noastra are Și prevad prin secoli a ei inalțare.
Florile Bosforului cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viața a cadanelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, targurile de sclave etc. Amorul și gelozia formeaza fondul mai tuturor acestor poezii, scrise intr-o limba foarte armonioasa. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.
Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, in care miraculosul joaca un rol insemnat, chiar daca sunt amestecate și personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea și Baba, a carui dezvoltare nu e destul de lamurita, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem foarte important in literatura noastra, care - ca și Grui Sanger, de Vasile Alecsandri - se poate pune alaturi de modelele de imprecațiuni din literaturile straine, cum e al Camiliei din Horaces ș. a.
Macedonele ne descriu frumusețile din țarile locuite de macedoneni și ne povestesc intamplari din viața lor. In general personajele sunt pastori și pastorițe. Cele mai insemnate: Romanele din Cavala - Samarina.
Din tolba pogoanelor
(în limba Canioanelor)
cotcodăcesc trei feciori
în năframele de fiori:
- Ctitoreşte Zăbava!...
- Osteneşte Otrava!!
- Ocoleşte Potcoava!!!
Şiratelor etăţi
tulburatelor dăţi
ţestoaselor cetăţi.
O năpârlire
Nevăzut cânt
încearcă vânt.
Prin somn, vaier...
Smintit aer
duh a aprins
șoaptă prin ins:
Sus
Jos
Isus
Hristos.
Prin albul gol
visul domol.
Nimbul prin nor
arde ușor.
Arde ușor
clipa din zbor.
Deces: 20 august 1872, București
(unele surse documentare sustin ca an al nasterii 1819).
Dimitrie Bolintineanu a fost un poet roman, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in țara din Ohrida. In puțini ani ai tatalui sau, Ienache, acesta iși facu in Valahia o situație acceptabila. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.
Tatal este roman macedonean din Ohrid. Ramas orfan, este intretinut de rude, beneficiind si de protectia unor oameni de seama ai timpului. Studiaza la colegiul „Sf. Sava" si apoi la Paris. Este, pentru un timp, ministru al cultelor si instructiunii publice. Moare, sarac si uitat, in 20 august 1872.
Poet tipic al generatiei de ia 1848, nascut la Solintinul din Vale, tragindu-si spita din romanii din Macedonia. Publicat de Heliade in „Curierul de ambe sexe, in 1842, Bolintineanu va lua parte activa la revolutia de la 1848 si va scoate „Poporul suveran. Dupa acei ani, va ajunge, ca alti multi „cauzasi, la Paris, si va calatori prin Grecia, prin Asia Mica si Orientul Mijlociu. Sub domnia lui Cuza va detine citeva demnitati in stat. Primul volum de versuri ii apare in 1847, cu teme dominant istorice si patriotice, luate in cea mai mare parte din traditiile consemnate de Neculce in O sama de cuvinte. Ca si Alecsandri, dar fara registrul poetic vast al aceluia, Bolintineanu atinge o mare popularitate in epoca, datorita felului in care poezia sa exprima sentimentele, aspiratiile de libertate ale acelei vremi.
Cu ciclurile Macedoneie si Florile Bosforului, poetul deschide drum larg exotismului romantic, hranit cu imagini sud-est europene si orientale.
Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843 - secretar la departamentul ”pricinilor suditesti”. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema ”O fata tanara pe patul mortii”, prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul ”O fata tanara pe patul mortii” era o imitatie dupa ”La jeune captive” (”Tanara prizoniera”), de Andre Chenier, si a fost publicat in ”Curierul de ambe sexe”.
Publica, pana la sfarsitul vietii, peste 50 de volume de poezii, proza, legende istorice, biografii romantate, jurnale de calatorie, romane, dar moare in mizerie, rapus de o boala necrutatoare. Contemporanii au avut o parere diferita fata de opera sa, A. Densusianu considerandu-l unul din cei mai mari poeti lirici romani, in timp ce Nicolae Iorga ii neaga orice valoare. Indiferent de aceste opinii, nu i se poate nega harul de a versifica mult mai bine ca majoritatea contemporanilor sai.
Opera
Legendele istorice
Cei ce rabda jugul și-a trai mai vor Merita sa-l poarte spre rușinea lor;
a laudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca sa termine manastirea Argeșului; a scos din nou la iveala testamentul lui Ștefan, care zicea ca mai bine țara s-ar face un mormant decat neamul sa traiasca in robie; in fine, a facut cea mai frumoasa urare pentru patria sa:
Viitor de aur țara noastra are Și prevad prin secoli a ei inalțare.
Florile Bosforului cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viața a cadanelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, targurile de sclave etc. Amorul și gelozia formeaza fondul mai tuturor acestor poezii, scrise intr-o limba foarte armonioasa. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.
Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, in care miraculosul joaca un rol insemnat, chiar daca sunt amestecate și personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea și Baba, a carui dezvoltare nu e destul de lamurita, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem foarte important in literatura noastra, care - ca și Grui Sanger, de Vasile Alecsandri - se poate pune alaturi de modelele de imprecațiuni din literaturile straine, cum e al Camiliei din Horaces ș. a.
Macedonele ne descriu frumusețile din țarile locuite de macedoneni și ne povestesc intamplari din viața lor. In general personajele sunt pastori și pastorițe. Cele mai insemnate: Romanele din Cavala - Samarina.
Volume de versuri:
Colectie de poezii, Bucuresti, 1847;
Cantece si plangeri, Iasi, 1852;
Poeziile vechi si noua, Bucuresti, 1855;
Legende sau bazme nationale in versuri, HI, Bucuresti, 1855;
Melodii romane, Bucuresti, 1858;
Nemesis, satire politice, I-II, Bucuresti, 1861;
Poezii atat cunoscute cat si inedite, I-II, Bucuresti, 1865;
Traianida, poema epica, I, Bucuresti, 1869;
Menadele, satire politice, sociale, Bucuresti, 1870;
Traianida, Bucuresti, 1870.
San-Marina a aparut in culegerea de poezii din 1865, in ciclul Macedonele.
Mihnea si baba a aparut in aceeasi culegere de poezii, in ciclul Basme.
Colectie de poezii, Bucuresti, 1847;
Cantece si plangeri, Iasi, 1852;
Poeziile vechi si noua, Bucuresti, 1855;
Legende sau bazme nationale in versuri, HI, Bucuresti, 1855;
Melodii romane, Bucuresti, 1858;
Nemesis, satire politice, I-II, Bucuresti, 1861;
Poezii atat cunoscute cat si inedite, I-II, Bucuresti, 1865;
Traianida, poema epica, I, Bucuresti, 1869;
Menadele, satire politice, sociale, Bucuresti, 1870;
Traianida, Bucuresti, 1870.
San-Marina a aparut in culegerea de poezii din 1865, in ciclul Macedonele.
Mihnea si baba a aparut in aceeasi culegere de poezii, in ciclul Basme.
Muma lui Ştefan cel Mare
I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
Fata de la Cozia
Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!"
Domnul îl sărută şi cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!"
- "Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!"
La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"
- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."
Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"
La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!"
Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!"
Domnul îl sărută şi cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!"
- "Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!"
La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"
- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."
Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"
La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!"
Mireasa mormântului
Fost-a când în noapte aurora luce,
Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
Curmă-al său suspin.
Ea era tăcută, tristă florioară!
Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
’N aurul cosiţei mâna-i albioară
Distractă juca.
Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeşte,
Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
Pentru totdauna eu te părăsesc.
Şi uitarea tristă mâine o să vie
Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt,
Dorul ce m-apasă nimenea nu-l ştie
Pe acest pământ.
Rara-i frumuseţe arde de splendoare.
Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând.
Ochii plini de moarte şi de lăcrimioare
Se-nălţau la ceruri amoros şi blând.
Când se curmă ruga, dulcea ei cătare
Se-nturna spre mine plină de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
Consumată-n dor.
Fost-a când în noapte aurora luce,
Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
Curmă-al său suspin.
Ea era tăcută, tristă florioară!
Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
’N aurul cosiţei mâna-i albioară
Distractă juca.
Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeşte,
Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
Pentru totdauna eu te părăsesc.
Şi uitarea tristă mâine o să vie
Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt,
Dorul ce m-apasă nimenea nu-l ştie
Pe acest pământ.
Rara-i frumuseţe arde de splendoare.
Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând.
Ochii plini de moarte şi de lăcrimioare
Se-nălţau la ceruri amoros şi blând.
Când se curmă ruga, dulcea ei cătare
Se-nturna spre mine plină de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
Consumată-n dor.
Barbu Brezianu
Biografie Barbu Brezianu
Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, Bucureşti, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric, critic de artă, scriitor, publicist şi traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Artiştilor Plastici (secţia critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară.
Ca publicist şi poet a debutat în anii treizeci ai secolului trecut. Este autorul volumelor de poezii Nod ars (1930), Poezii (1934), Zăvor fermecat, Jaf în dragoste, a cunoscutei cărţi Brâncuşi în România (1974, ulterior reeditată în versiune engleză) ş.a. Tudor Arghezi scria despre Barbu Brezianu : „Îmi permit plăcerea să regăsesc întoarsă în literatură pana scriitorului Barbu Brezianu, aşteptată de toţi cîţi i-au cunoscut elasticitatea, nuanţele şi gingaşele transparenţe.” Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al unor mari nume din cultura româneasca precum Constantin Noica, Mircea Eliade, George Enescu, al carui oaspete a fost nu o dată în vila acestuia de la Luminiş. Este tatăl publicistului american Andrei Brezianu.
La 24 mai 2006 i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Opere
Poezii:
* Nod ars, 1930
* Poezii, 1934
* Zăvor fermecat, 1947
* Desferecare, 1998
Proză şi eseu:
* Şcoala moralului sau Hristoitia meşterului Anton Pann
* Jaf în dragoste
Lucrări de istorie a artei:
* Karl Storck, 1955 (monografie)
* Nicolae Grigorescu, 1959 (monografie)
* Desenul alfabetului viu de N. Tonitza, 1960 (cu prefaţă de Tudor Arghezi)
* Caietele Mihai Eminescu, 1974-1985 (volume colective)
* Opera lui Constantin Brâncuşi în România, 1974 (monografie)
* Brâncuşi în România, 1976 (ediţie revăzută şi adăugită)
* Le secret du Baiser de Montparnasse, Paris, 1978
* Brâncuşi în România, Editura All, 1998 (ediţie trilingvă)
* Noguchi, ucenic al lui Brâncuşi, 2001
* Brâncuşi în România, 2005 (monografie; în colaborare cu Ilie Marcu)
Biografie Barbu Brezianu
Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, Bucureşti, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric, critic de artă, scriitor, publicist şi traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Artiştilor Plastici (secţia critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară.
Ca publicist şi poet a debutat în anii treizeci ai secolului trecut. Este autorul volumelor de poezii Nod ars (1930), Poezii (1934), Zăvor fermecat, Jaf în dragoste, a cunoscutei cărţi Brâncuşi în România (1974, ulterior reeditată în versiune engleză) ş.a. Tudor Arghezi scria despre Barbu Brezianu : „Îmi permit plăcerea să regăsesc întoarsă în literatură pana scriitorului Barbu Brezianu, aşteptată de toţi cîţi i-au cunoscut elasticitatea, nuanţele şi gingaşele transparenţe.” Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al unor mari nume din cultura româneasca precum Constantin Noica, Mircea Eliade, George Enescu, al carui oaspete a fost nu o dată în vila acestuia de la Luminiş. Este tatăl publicistului american Andrei Brezianu.
La 24 mai 2006 i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Opere
Poezii:
* Nod ars, 1930
* Poezii, 1934
* Zăvor fermecat, 1947
* Desferecare, 1998
Proză şi eseu:
* Şcoala moralului sau Hristoitia meşterului Anton Pann
* Jaf în dragoste
Lucrări de istorie a artei:
* Karl Storck, 1955 (monografie)
* Nicolae Grigorescu, 1959 (monografie)
* Desenul alfabetului viu de N. Tonitza, 1960 (cu prefaţă de Tudor Arghezi)
* Caietele Mihai Eminescu, 1974-1985 (volume colective)
* Opera lui Constantin Brâncuşi în România, 1974 (monografie)
* Brâncuşi în România, 1976 (ediţie revăzută şi adăugită)
* Le secret du Baiser de Montparnasse, Paris, 1978
* Brâncuşi în România, Editura All, 1998 (ediţie trilingvă)
* Noguchi, ucenic al lui Brâncuşi, 2001
* Brâncuşi în România, 2005 (monografie; în colaborare cu Ilie Marcu)
Ucaz
Din tolba pogoanelor
(în limba Canioanelor)
cotcodăcesc trei feciori
în năframele de fiori:
- Ctitoreşte Zăbava!...
- Osteneşte Otrava!!
- Ocoleşte Potcoava!!!
Şiratelor etăţi
tulburatelor dăţi
ţestoaselor cetăţi.
O năpârlire
Ce măruntă întristare
copilului cu părul mare!
Al prunciei alb semafor
vestește vârsta lui Prier.
.......................
Solemn ceremonial confer:
prin abur cald, aromitor,
un prea forfecător doftor
taie cu o mână velină
bucle negre pe hermelină.
Din tronul lui - descoronat -
iată
un căpșor de băiat.
copilului cu părul mare!
Al prunciei alb semafor
vestește vârsta lui Prier.
.......................
Solemn ceremonial confer:
prin abur cald, aromitor,
un prea forfecător doftor
taie cu o mână velină
bucle negre pe hermelină.
Din tronul lui - descoronat -
iată
un căpșor de băiat.
Epifanie
Nevăzut cânt
încearcă vânt.
Prin somn, vaier...
Smintit aer
duh a aprins
șoaptă prin ins:
Sus
Jos
Isus
Hristos.
Prin albul gol
visul domol.
Nimbul prin nor
arde ușor.
Arde ușor
clipa din zbor.
ECATERINA PITIȘ
| Ecaterina Pitiș | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  Brașov, Austro-Ungaria |
| Decedată | (80 de ani) Brașov, România |
| Naționalitate | Român  |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria Regatul României.svg){kind=small} Republica Populară Română |
| Ocupație | poetă |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | poezie |
| Operă de debut | Volumul Poezii, 1909 |
Modifică date / text  | |
Ecaterina Pitiș (n. 1 decembrie 1882, Brașov – d. 14 ianuarie 1963, Brașov) a fost o poetă română. A publicat poezii originale și traduceri din autori străini în reviste precum Convorbiri literare, Luceafărul, Ramuri etc.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost fiica avocatului Nicolae Pitiș și a Reveicăi (născută Din). A absolvit Școala Medie de Contabilitate din Brașov. Până la pensionare a fost funcționară la diferite firme particulare din Brașov.[2]
Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]
A fost o participantă activă la viața cultural-literară brașoveană. Ecaterina Pitiș a colaboat la Brașovul literar și artistic, Convorbiri literare, Țara Bîrsei, Sămănătorul (1905-l907), Luceafărul, Neamul românesc literar, Ramuri, Gazeta Transilvaniei, Gîndirea, Cele trei Crișuri, Ritmuri, Prometeu, Cosînzeana, Drum drept, Gînd românesc, Transilvania, Viața Românească, Cuget clar, Năzuința, Patria, la care deține rubrica „Icoane fugare”.[2]
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
Debutul editorial l-a avut în anul 1909 cu volumul Poezii. Opera sa se încadrează în curentul Sămănătorist. Poezia sa reunește versuri de factură diferită(sonete, elegii, idile, pasteluri, romanțe, cântece-unele de influență populară). Creația sa cunoaște influențe dinspre Eminescu, Coșbuc, cultivând, în esență, o poezie a aducerilor aminte, sentimentală și idilică. Câteva poezii reprezentative pentru opera sa sunt: Seara, Povești, În zadar, Dor, Sonet, Cîntec, Cît aș da, Nucul', acestea evocând motive literare precum copilăria, satul, bunica, „căsuța cu pridvor”, nucul etc.[2]
Am fost o floare
Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
Că toamna când mor florile mă doare
Şi plânge trist în pieptul meu ceva:
E sufletul ce-n primăveri cânta.
Eu port şi-acum în ochi adeseori
Doi picuri mari de rouă sclipitori,
De rouă sfântă, caldă-alintătoare
Ce mi-au rămas de când eram o floare.
Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
După grădini ce nu sunt pe pământ
Şi-o dragoste adâncă pentru soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu