7. /10 IANUARIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
HARICLEEA HARTULARI DARCLEE
| Hariclea Darclée | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][4]  Brăila, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
| Decedată | (78 de ani)[1][2][3][4] București, România |
| Înmormântată | Cimitirul Bellu |
| Copii | Ion Hartulari-Darclée |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreață cântăreață de operă |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Hariclea Darclée (pe adevăratul nume la naștere Hariclea Haricli; n. ,[1][2][3][4] Brăila, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești – d. ,[1][2][3][4] București, România), a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Hariclea s-a născut la Brăila pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleii, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat,[5]:p. 243 păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.[6] Așa cum scria N. Carandino în cartea "Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste", la nașterea ei, s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulari, devenind Hariclea Hartulari. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor al Conservatorului la catedra lui Victor Masse. „Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit” scria Darclée familiei.[7]
Carieră[modificare | modificare sursă]
Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée, prin repetarea neîncetată a numelui ei, „Hariclée”, „d'Hariclée”[8]. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: „Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau „Admir artista, iubesc însă femeia”.[necesită citare]
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephănescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei;[9] a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleii Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.[10]
Repertoriu[modificare | modificare sursă]
Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzo-soprană și contraltă.
A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare importanță; din cele 56 opere interpretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opere originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria teatrului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.
Urmează lista integrală a operelor și autorilor (în ordine alfabetică a compozitorilor), cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță.[11]
| Titlul operei | Compozitorul | Rolul | Premiera |
|---|---|---|---|
| La Muette de Portici | Daniel Auber | Luisa | 1828, Paris |
| Carmen | Georges Bizet | Carmen | 1875, „Opéra Comique” din Paris |
| Mefistofele | Arrigo Boito | Margherita | 5 martie 1868, Teatro alla Scala din Milano |
| La Wally | Alfredo Catalani | Wally [12] | 20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala din Milano |
| Enoch Arden | Alexis Catargi | Ammie Lee [12] | 1904, Teatrul Național din București |
| Amy Robsard | Isidore De Lara | Amy Robsard [12] | în aprilie 1897 la Opera din Montecarlo |
| Don Pasquale | Gaetano Donizetti | Norina | 3 ianuarie 1843, la "Teatrul Italian" din Paris |
| Elixirul dragostei (L’elisir d’amore) | Adina | 2 mai 1832, la „Teatro Cannobiana”, Milano | |
| Linda di Chamounix | Linda | ||
| Lucrezia Borgia | Lucrezia | ||
| Maria di Rohan | Maria | ||
| Cristofor Columb (Cristoforo Colombo) | Alberto Franchetti | Isabella di Aragona, Ikuamota [12] | 6 octombrie 1892, la Genova |
| Ivan Susanin (Viața pentru țar) | Mihail Glinka | Vania | premieră pentru Franța, la Opera-Nisa, 1890 |
| Condor | Carlos Gomes | Odalea [12] | 21 februarie 1891 la Teatro alla Scala din Milano |
| I Guarany | Cecilia | ||
| Faust | Charles Gounod | Marguérite | |
| Romeo și Julieta | Julieta | ||
| La Juive | Jacques Halévy | Rachèle | |
| Paiațe (I Pagliacci) | Ruggero Leoncavallo | Nedda | premieră pentru România, la București în 1903 |
| Zaza | Zaza | ||
| Hero e Lenadro | Luigi Mancinelli | Hero [12] | 1897, în Madrid |
| Cavalleria rusticana | Pietro Mascagni | Santuzza | premieră pentru România, la București în 1891 |
| L’amico Fritz | Suzel | 1891 premieră la Teatro Della Pergola din Florența, iar la București în 1910 | |
| Iris | Iris [12] | 22 ianuarie 1898 premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908 | |
| I Rantzau | Luisa [12] | 10 noiembrie 1892, premieră absolută la Teatro della Pergola, Florența; 26 noiembrie 1892, premieră la Teatro dell’Opera, Roma | |
| Cidul (Le Cide) | Jules Massenet | Chimène | 26 decembrie 1890, debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala, Milano |
| Manon | Manon | ||
| Thaïs | Thaïs | ||
| Africana (L’Africaine) | Giacomo Meyerbeer | Selika | |
| Hughenoții (Les Huguénots) | Regina Valentine | 1897, premieră pentru România, la București | |
| Don Giovanni | Wolfgang Amadeus Mozart | Zerlina | |
| Saffo | Giovanni Pacini | Saffo | 28 octombrie 1911, Teatro dell’Opera, Roma |
| Eidelberga mia | Ubaldo Pacchierotti | Catina [12] | 1909, premieră absolută la Teatro Colon, Buenos Aires |
| Aurora | Ettore Panizza | Aurora [12] | 1909, premieră absolută la Teatro Colon, Buenos Aires |
| Manon Lescaut | Giacomo Puccini | Manon Lescaut | 1 februarie 1893, premieră la Teatro Regio, Torino |
| Boema | Mimì | 1896, premieră pentru America la Teatro Colon, Buenos Aires; 15 ianuarie 1903, premieră pentru România la București; | |
| Tosca | Floria Tosca [12] | aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; 14 ianuarie 1900, premieră absolută la Teatro dell’Opera Constanzi, Roma; 20 februarie 1900, premiera la Teatro Regio, Torino; 17 martie 1900, Teatro alla Scala, Milano; 19 ianuarie 1901, la Lisabona; 18 ianuarie 1902, București; 28 martie 1903, Montecarlo; | |
| Crispino e la Comare (Cizmarul și zâna) | Luigi & Federico Ricci | La Comare (zâna) | |
| Wilhelm Tell (Guglielmo Tell) | Gioacchino Rossini | Matilde d’Absburgo | |
| Stabat Mater (oratoriu) | soprană | 1892, comemorarea a 100 de ani de la nașterea lui Rossini | |
| Demonul | Anton Rubinstein | Tamara | |
| Proserpina | Camille Saint-Saëns | Proserpina | |
| Cavalerul rozelor (Der Rosenkavalier) | Richard Strauss | Marschalin | 14 noiembrie 1911, premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera, Roma |
| Hamlet | Ambroise Thomas | Ofélia | |
| Mignon | Mignon | ||
| Il Voto | Pietro Vallini | Maria [12] | 27 noiembrie 1894, premieră absolută la Teatro dell’Opera, Roma |
| Aida | Giuseppe Verdi | Aida | |
| Balul mascat (Un ballo in maschera) | Amelia | ||
| Otello | Desdemona | ||
| Rigoletto | Gilda | ||
| Simon Boccanegra | Amelia-Maria | 17 mai 1892, premieră la Teatro dell’Opera, Roma | |
| Traviata (La Traviata) | Violetta Valery | ||
| Trubadurul (Il Trovatore) | Leonora | ||
| Maeștrii cântăreți din Nürnberg (Die Meistersänger) | Richard Wagner | Eva | |
| Lohengrin | Elsa | ||
| Tannhäuser | Elisabeta | 29 decembrie 1891, premieră la Teatro alla Scala, Milano; 1897, la Teatro Colon, Buenos Aires |
VOCI ROMÂNEȘTI CARE AU CUCERIT LUMEA: HARICLEEA HARTULARI DARCLÉE
Celebra soprană româncă Haricleea Darclée a văzut lumina zilei la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama ei, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie cu vaporul la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.
Debutează într-un recital de canto, în 1881, pe scena Teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris, unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera “Faust”, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée.
În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary.
În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună.
Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto.
“Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit”, scria Hariclea familiei.
În scurt timp, cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, “Tosca”, Pietro Mascagni, “Iris”, iar Alfredo Catalani, “La Wally”. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării ei mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimene din “Cidul” de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale.
Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul.
Regele Carol I i-a oferit Ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Haricleea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București, în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: “Cântecul fluierașului” de George Stephănescu și “Vai, mândruță, dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu, înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, “Traviata” de Giuseppe Verdi, “Iris” de Pietro Mascagni și “Tosca” de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “Privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București din cauza faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică.
Celebra soprană româncă Haricleea Darclée a văzut lumina zilei la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama ei, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie cu vaporul la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.
Debutează într-un recital de canto, în 1881, pe scena Teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris, unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera “Faust”, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée.
În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary.
În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună.
Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto.
“Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit”, scria Hariclea familiei.
În scurt timp, cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, “Tosca”, Pietro Mascagni, “Iris”, iar Alfredo Catalani, “La Wally”. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării ei mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimene din “Cidul” de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale.
Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul.
Regele Carol I i-a oferit Ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Haricleea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București, în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: “Cântecul fluierașului” de George Stephănescu și “Vai, mândruță, dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu, înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, “Traviata” de Giuseppe Verdi, “Iris” de Pietro Mascagni și “Tosca” de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de Al Doilea Război Mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “Privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București din cauza faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică.
Cariera Haricleei Darclée este povestea triumfurilor pe care le-a purtat în Europa şi în America. Verdi şi Puccini au scris opere pentru ea, cea care a revoluţionat mediile muzicale din Paris şi Italia.
La naşterea sa, ţiganca Ileana, pricepută la farmece şi ghicit, îi prezice că “o să călătorească mult în viaţă şi mereu o să fie în sărbătoare”. În copilărie, plângea pe ascuns, căci se credea urâtă, şi se alinta în oglindă; trăieşte în opulenţă, are guvernantă germană, face şcoala într-un pension din oraşul valsurilor lui Johann Strauss, unde învăţau fete din aristoctraţia imperială. Profesoara de la corul şcolii remarcă vocea de aur a Haricleei, dar aceasta nu va urma Conservatorul. Întoarsă acasă de la Viena, stă ceasuri întregi cu sora ei mută, din ai cărei ochi citea tot ce spuneau buzele.
La naşterea sa, ţiganca Ileana, pricepută la farmece şi ghicit, îi prezice că “o să călătorească mult în viaţă şi mereu o să fie în sărbătoare”. În copilărie, plângea pe ascuns, căci se credea urâtă, şi se alinta în oglindă; trăieşte în opulenţă, are guvernantă germană, face şcoala într-un pension din oraşul valsurilor lui Johann Strauss, unde învăţau fete din aristoctraţia imperială. Profesoara de la corul şcolii remarcă vocea de aur a Haricleei, dar aceasta nu va urma Conservatorul. Întoarsă acasă de la Viena, stă ceasuri întregi cu sora ei mută, din ai cărei ochi citea tot ce spuneau buzele.
Istorie cu blazon şi muzică prin saloane
În 1881, s-a căsătorit la Biserica Albă din Bucureşti, cu locotenentul Hartulari, cartofor înrăit, care bătea soldaţii sau îi trimitea la teatru. Viaţa de garnizoană nu este uşoară. Tânăra familie trăieşte pe la Iaşi, Brăila, Bucureşti.
Într-o epocă ce scrie istoria cu blazon pe tacâmul, şerveţelul, poarta casei, de la curţile regilor până la casele aristocraţilor, ce cunoaşte maiestatea punerii în scenă a sărbătorilor cu mare fast, lumea asculta muzică cultă prin saloane. Nu o dată trăsura palatului în care se afla Olga Mavrogheni, doamna de onoare a prinţesei Maria, trecea pe la Romană, ca să exprime dorinţa de a completa repertoriul de la palat, iar Haricleea răspundea sfioasă măgulitoarei invitaţii.
Cunoştea perfect arta discretă de a face şi de a întreţine relaţii. Când intra în orice salon, elegantă, murmurul admirativ al invitaţilor n-o copleşea. Invidios pe succesul Haricleei, soţul ei se întâlneşte în secret cu doamnele din înalta societate, primeşte şi trimite scrisori. Ca o soţie credincioasă, se face că nu pricepe nimic când le descoperă în sobă. Grijile şi durerile ei nu tulburau niciodată liniştea altora.
În 1881, s-a căsătorit la Biserica Albă din Bucureşti, cu locotenentul Hartulari, cartofor înrăit, care bătea soldaţii sau îi trimitea la teatru. Viaţa de garnizoană nu este uşoară. Tânăra familie trăieşte pe la Iaşi, Brăila, Bucureşti.
Într-o epocă ce scrie istoria cu blazon pe tacâmul, şerveţelul, poarta casei, de la curţile regilor până la casele aristocraţilor, ce cunoaşte maiestatea punerii în scenă a sărbătorilor cu mare fast, lumea asculta muzică cultă prin saloane. Nu o dată trăsura palatului în care se afla Olga Mavrogheni, doamna de onoare a prinţesei Maria, trecea pe la Romană, ca să exprime dorinţa de a completa repertoriul de la palat, iar Haricleea răspundea sfioasă măgulitoarei invitaţii.
Cunoştea perfect arta discretă de a face şi de a întreţine relaţii. Când intra în orice salon, elegantă, murmurul admirativ al invitaţilor n-o copleşea. Invidios pe succesul Haricleei, soţul ei se întâlneşte în secret cu doamnele din înalta societate, primeşte şi trimite scrisori. Ca o soţie credincioasă, se face că nu pricepe nimic când le descoperă în sobă. Grijile şi durerile ei nu tulburau niciodată liniştea altora.
Culise bogate în intrigi, interese perfide, recomandări dubioase…
Cariera de cucoană plină de talent care îşi dă concursul şi la festivalurile societăţilor de binefacere o plictisea. Povestea cântatului prin saloane încolţeşte un gând nobil în mintea cântăreţei: “decât eşecul definitiv, mai bine gloria supremă”. Însărcinată în câteva luni, îşi ia soţul, urcă în tren şi pleacă la Paris. Nu cunoşteau pe nimeni, trăiesc din banii trimişi de tatăl ei, dar care ajungeau doar pentru menaj, nu şi pentru toate lecţiile de canto.
Naşte un băiat care va deveni un renumit compozitor. Soţul ei se întoarce în ţară. Divorţează.
Rămasă cu un copil, la Paris, simte cum anevoioasele trepte ale celebrităţii sunt marcate de culisele bogate în intrigi, interesele perfide şi recomandările dubioase. Ambiţia de a cânta pe o scenă pariziană o determină să-i scrie profesorului şi baritonul Faure spre a o primi pentru o audiţie. Vine regulat la lecţii, repetă, face vocalize. I se prezice reuşita.
Aflat în vizită la profesorul de canto Gounoud, directorul Operei Mari din Paris o aude cântând.
“Te păstrez pentru Julieta mea. Intri la Operă prin porţile mari” îi spune, rotunjind d‘Hariclee şi astfel se naşte numele de scenă: Darclée. A debutat pe scena Operei Mari din Paris în rolul Margareta din „Faust”, nu în “Romeo şi Julieta”, căci o aduseseră pe Adelina Pati. Urmează luni de triumf, omagii, adulaţii, entuziasm. Plăcea ca artistă, avea un timbru vibrant şi cald, o armonie a trăsăturilor și a gesturilor. Noblețea ei nu era confecționată.
Cariera de cucoană plină de talent care îşi dă concursul şi la festivalurile societăţilor de binefacere o plictisea. Povestea cântatului prin saloane încolţeşte un gând nobil în mintea cântăreţei: “decât eşecul definitiv, mai bine gloria supremă”. Însărcinată în câteva luni, îşi ia soţul, urcă în tren şi pleacă la Paris. Nu cunoşteau pe nimeni, trăiesc din banii trimişi de tatăl ei, dar care ajungeau doar pentru menaj, nu şi pentru toate lecţiile de canto.
Naşte un băiat care va deveni un renumit compozitor. Soţul ei se întoarce în ţară. Divorţează.
Rămasă cu un copil, la Paris, simte cum anevoioasele trepte ale celebrităţii sunt marcate de culisele bogate în intrigi, interesele perfide şi recomandările dubioase. Ambiţia de a cânta pe o scenă pariziană o determină să-i scrie profesorului şi baritonul Faure spre a o primi pentru o audiţie. Vine regulat la lecţii, repetă, face vocalize. I se prezice reuşita.
Aflat în vizită la profesorul de canto Gounoud, directorul Operei Mari din Paris o aude cântând.
“Te păstrez pentru Julieta mea. Intri la Operă prin porţile mari” îi spune, rotunjind d‘Hariclee şi astfel se naşte numele de scenă: Darclée. A debutat pe scena Operei Mari din Paris în rolul Margareta din „Faust”, nu în “Romeo şi Julieta”, căci o aduseseră pe Adelina Pati. Urmează luni de triumf, omagii, adulaţii, entuziasm. Plăcea ca artistă, avea un timbru vibrant şi cald, o armonie a trăsăturilor și a gesturilor. Noblețea ei nu era confecționată.
De la Opera din Paris, la Scala din Milano
După succesele de la Paris, în 15 zile învaţă să cânte în limba italiană şi debutează pe scena Teatrului “Scala” din Milano. Cea mai adulată stea a bel canto-ului se trezea la 8 dimineața, citea corespondenţa, mânca, apoi cânta, încerca rochii, proba costume, primea ziarişti, dădea interviuri, iscălea cărţi poştale pentru admiratori.
La teatru, în cabină, pe lângă scrisorile de dragoste de la admiratori, primea flori, daruri, poezii, bijuterii, cadouri. Înainte de a păşi în scenă, aprindea lumânări la icoanele Maicii Domnului şi Sf. Nicolae, apoi îşi umezea buzele cu vin roşu sau şampanie. Conversaţiile zgomotoase din loji şi fotoliile de orchestră se auzeau în scenă.
La galerie, aştepta nerăbdător, în picioare, publicul italian care stătuse la coadă pentru un bilet ieftin tipărit cu numele artistei. Începea spectacolul, acţiunea se derula fără să zguduie pe nimeni, până când intra în scenă Darclée. La ultima notă muzicală lumea ţâşnea în picioare, aplauda, ovaţiona, bisa, urma o ploaie de flori, porumbei, evantaie fluturând; pe covor de flori, la ieşirea din teatru, păşea Regina cântecului.
După succesele de la Paris, în 15 zile învaţă să cânte în limba italiană şi debutează pe scena Teatrului “Scala” din Milano. Cea mai adulată stea a bel canto-ului se trezea la 8 dimineața, citea corespondenţa, mânca, apoi cânta, încerca rochii, proba costume, primea ziarişti, dădea interviuri, iscălea cărţi poştale pentru admiratori.
La teatru, în cabină, pe lângă scrisorile de dragoste de la admiratori, primea flori, daruri, poezii, bijuterii, cadouri. Înainte de a păşi în scenă, aprindea lumânări la icoanele Maicii Domnului şi Sf. Nicolae, apoi îşi umezea buzele cu vin roşu sau şampanie. Conversaţiile zgomotoase din loji şi fotoliile de orchestră se auzeau în scenă.
La galerie, aştepta nerăbdător, în picioare, publicul italian care stătuse la coadă pentru un bilet ieftin tipărit cu numele artistei. Începea spectacolul, acţiunea se derula fără să zguduie pe nimeni, până când intra în scenă Darclée. La ultima notă muzicală lumea ţâşnea în picioare, aplauda, ovaţiona, bisa, urma o ploaie de flori, porumbei, evantaie fluturând; pe covor de flori, la ieşirea din teatru, păşea Regina cântecului.
„Amintirea ta mă arde de atâta dragoste”
Darclée a trăit în vremea scrisorilor parfumate, a iubirilor sfâşietoare ce îndemnau la visare – un joc elegant al dragostei, care la finalul secolului al XIX-lea era practicat cu gingăşie şi isteţime. Pe unde a plimbat-o cântecul a fost femeia dorită de către toţi bărbaţii. Primea declaraţii de dragoste, jurăminte de credinţă, garanţii de sinceritate.
În Spania, Regele Don Carlos mergea la teatru, păstra binoclul doar în direcţia unde juca soprana. Focul dragostei îi mistuise inima din prima clipă când a văzut-o. Deghizat cu barbă şi ochelari de soare, ajunge pe la miezul nopţii la hotelul unde locuia artista.
Soprana îl primeşte, dar orele trec într-un climat de încordare, într-o alternanţă de mărturisiri, implorări, de tăceri ostile. „Cât te iubesc, suflet al vieţii mele şi câtă voinţă mi-a trebuit aseară pentru a te părăsi. O mie de sărutări. Carlos”. După primul refuz al ei, pasiunea lui creşte înfricoşător. Găsise în artistă femeia ideală pe care o aştepta, dar mai era la mijloc o regină.
Cochetă, seducătoare, frumoasă, se juca cu inima nobilului ei, îi îngenunchease orgoliul. „Îţi scriu acum pe o minunată noapte, o adiere uşoară de vânt, între cer şi mare… Voi visa că te-am răpit şi că eşti la bord…”; „Admir artista, însă iubesc femeia! Ai venit rază de soare în mijlocul ceţurilor în care mă zbat… Amintirea ta mă arde de atâta dragoste.” Semnat Carlos. Şi-au scris toată viaţa.
Liniştea unui sfârşit calm de pasiune pregătea zorile celei mai zguduitoare iubiri din viaţa ei. Eugenio Giraldoni era fiul baritonului francez de la Opera din Paris, care râvnea la gloria scenei. Un tânăr de-o frumuseţe uluitoare, un timid, cu fruntea largă, sprâncene desenate, nas acvilin, gura senzuală şi o coamă leonină ce accentua figura de artist.
Într-un decor fast de-o rasată eleganţă a văzut strălucind şi cântând pe marea soprană. Și a rămas înmărmurit. A privit pierdut în extaz, cum abia răsărită din neant, dispare în nefiinţă. A cunoscut-o, i-a dat replica în acelaşi spectacol. Pe scenă erau furaţi de poveste, în viaţă trăia chinul plăcut al îndrăgostitului ce nu-şi mărturisise pasiunea, până când, fericit, scrie în jurnalul său: “Era dimineaţa de 10 mai, după o noapte care a însemnat cel mai important eveniment din viaţa mea. Mi-a căzut în braţe ca o porumbiţă rănită. Mi-a dat şi inima ei.”
„Aida, „Traviata”, „Manon”, „Tosca”… şi trei luni de dragoste în America, unde s-au iubit cu adevărat. Într-o zi, aflându-se acasă, Darclée primeşte o scrisoare: „De trei ani, Doamnă, sufăr îngrozitor şi trebuie să înţelegeţi că Eugenio al meu v-a iubit şi această iubire a făcut nenorocirea mea, căreia am avut puterea să mă supun, de vreme ce întotdeauna am adorat pe tatăl copilului meu. M-am hotărât să vă scriu. Ocupaţi în artă poziţia cea mai invidiată. Eu nu am decât pe soţul meu şi fetiţa, alături de care îmi împart sufletul şi viaţa. E posibil doamnă cum sunteţi să aduceţi durere în această familie? Eugenio vă iubeşte mult, ştiu cât îl iubiţi. Voi chema binecuvântările mele deasupra capului dumneavoastră, dacă veţi renunţa la Eugenio, care şi-a adorat fetiţa. Şi-a iubit nevasta…” Semnat: Tamara Giraldoni.
Bărbatul pe care-l căutase ani în şir, pe care-l aştepta de-o viaţă, era însurat… Oţelită de suferinţă, după şase luni, eliberată de coşmarul dragostei neîmplinite, comunică fericita hotărâre într-o scrisoare soţiei lui Eugenio: „obişnuită să-mi ţin promisiunile, vă declar că de acum înainte pentru mine soţul dumneavoastră a încetat complet a exista.”
După despărţire, Eugenio nu s-a mai întors acasă la “nevasta iubită şi fetiţa adorată”, a murit în Finlanda, subit. Soprana i-a dat vestea morţii lui fostei neveste, cu care între timp se împrietenise, într-o telegramă. Căci fusese născută să aline durerile altora şi n-a refuzat niciodată această povară.
Darclée a trăit în vremea scrisorilor parfumate, a iubirilor sfâşietoare ce îndemnau la visare – un joc elegant al dragostei, care la finalul secolului al XIX-lea era practicat cu gingăşie şi isteţime. Pe unde a plimbat-o cântecul a fost femeia dorită de către toţi bărbaţii. Primea declaraţii de dragoste, jurăminte de credinţă, garanţii de sinceritate.
În Spania, Regele Don Carlos mergea la teatru, păstra binoclul doar în direcţia unde juca soprana. Focul dragostei îi mistuise inima din prima clipă când a văzut-o. Deghizat cu barbă şi ochelari de soare, ajunge pe la miezul nopţii la hotelul unde locuia artista.
Soprana îl primeşte, dar orele trec într-un climat de încordare, într-o alternanţă de mărturisiri, implorări, de tăceri ostile. „Cât te iubesc, suflet al vieţii mele şi câtă voinţă mi-a trebuit aseară pentru a te părăsi. O mie de sărutări. Carlos”. După primul refuz al ei, pasiunea lui creşte înfricoşător. Găsise în artistă femeia ideală pe care o aştepta, dar mai era la mijloc o regină.
Cochetă, seducătoare, frumoasă, se juca cu inima nobilului ei, îi îngenunchease orgoliul. „Îţi scriu acum pe o minunată noapte, o adiere uşoară de vânt, între cer şi mare… Voi visa că te-am răpit şi că eşti la bord…”; „Admir artista, însă iubesc femeia! Ai venit rază de soare în mijlocul ceţurilor în care mă zbat… Amintirea ta mă arde de atâta dragoste.” Semnat Carlos. Şi-au scris toată viaţa.
Liniştea unui sfârşit calm de pasiune pregătea zorile celei mai zguduitoare iubiri din viaţa ei. Eugenio Giraldoni era fiul baritonului francez de la Opera din Paris, care râvnea la gloria scenei. Un tânăr de-o frumuseţe uluitoare, un timid, cu fruntea largă, sprâncene desenate, nas acvilin, gura senzuală şi o coamă leonină ce accentua figura de artist.
Într-un decor fast de-o rasată eleganţă a văzut strălucind şi cântând pe marea soprană. Și a rămas înmărmurit. A privit pierdut în extaz, cum abia răsărită din neant, dispare în nefiinţă. A cunoscut-o, i-a dat replica în acelaşi spectacol. Pe scenă erau furaţi de poveste, în viaţă trăia chinul plăcut al îndrăgostitului ce nu-şi mărturisise pasiunea, până când, fericit, scrie în jurnalul său: “Era dimineaţa de 10 mai, după o noapte care a însemnat cel mai important eveniment din viaţa mea. Mi-a căzut în braţe ca o porumbiţă rănită. Mi-a dat şi inima ei.”
„Aida, „Traviata”, „Manon”, „Tosca”… şi trei luni de dragoste în America, unde s-au iubit cu adevărat. Într-o zi, aflându-se acasă, Darclée primeşte o scrisoare: „De trei ani, Doamnă, sufăr îngrozitor şi trebuie să înţelegeţi că Eugenio al meu v-a iubit şi această iubire a făcut nenorocirea mea, căreia am avut puterea să mă supun, de vreme ce întotdeauna am adorat pe tatăl copilului meu. M-am hotărât să vă scriu. Ocupaţi în artă poziţia cea mai invidiată. Eu nu am decât pe soţul meu şi fetiţa, alături de care îmi împart sufletul şi viaţa. E posibil doamnă cum sunteţi să aduceţi durere în această familie? Eugenio vă iubeşte mult, ştiu cât îl iubiţi. Voi chema binecuvântările mele deasupra capului dumneavoastră, dacă veţi renunţa la Eugenio, care şi-a adorat fetiţa. Şi-a iubit nevasta…” Semnat: Tamara Giraldoni.
Bărbatul pe care-l căutase ani în şir, pe care-l aştepta de-o viaţă, era însurat… Oţelită de suferinţă, după şase luni, eliberată de coşmarul dragostei neîmplinite, comunică fericita hotărâre într-o scrisoare soţiei lui Eugenio: „obişnuită să-mi ţin promisiunile, vă declar că de acum înainte pentru mine soţul dumneavoastră a încetat complet a exista.”
După despărţire, Eugenio nu s-a mai întors acasă la “nevasta iubită şi fetiţa adorată”, a murit în Finlanda, subit. Soprana i-a dat vestea morţii lui fostei neveste, cu care între timp se împrietenise, într-o telegramă. Căci fusese născută să aline durerile altora şi n-a refuzat niciodată această povară.
Invidiatele beţii ale celebrităţii, înşelătoarele bucurii ale renumelui
Între 1882 – 1910, „privighetoarea din Carpaţi”, cum i se mai spunea, dă concerte în România pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Regele Carol o decorează cu „Bene Merenti I”. „Toată lumea admiră în Darclée pe cântăreaţa, eu admir în cântăreaţă pe Darclée.” (Tony Bacalbaşa)
Darclée era steaua în care credeau Verdi, Gounoud, Puccini. Când Verdi, cu părul nins de emoţiile anilor dispăruţi, i-a auzit glasul coborând dintr-un cor de îngeri, locuind în acelaşi hotel, la Milano, a simţit în soprană „bellissima” şi „bravissima” din Violetta.
Nelly Nelba era cântăreaţa engleză de mare succes care s-a simţit jignită că Gounoud o preferase la Paris, în „Romeo şi Julieta”, pe debutanta româncă. Cântăreaţa acţionară la Covent-Garden care avea un cuvânt greu de spus la „Metropolitan Opera”, blochează româncei accesul la teatrele din ţările nordice europene.
„Dacă gloria înseamnă fericire, n-aş ezita un moment să o doresc unei persoane scumpe, dar eu îi doresc o existenţă de fericită linişte decât invidiatele beţii ale celebrităţii şi înşelătoarele bucurii ale renumelui”, declară artista pentru ziarul milanez „La Séra”.
Între 1882 – 1910, „privighetoarea din Carpaţi”, cum i se mai spunea, dă concerte în România pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Regele Carol o decorează cu „Bene Merenti I”. „Toată lumea admiră în Darclée pe cântăreaţa, eu admir în cântăreaţă pe Darclée.” (Tony Bacalbaşa)
Darclée era steaua în care credeau Verdi, Gounoud, Puccini. Când Verdi, cu părul nins de emoţiile anilor dispăruţi, i-a auzit glasul coborând dintr-un cor de îngeri, locuind în acelaşi hotel, la Milano, a simţit în soprană „bellissima” şi „bravissima” din Violetta.
Nelly Nelba era cântăreaţa engleză de mare succes care s-a simţit jignită că Gounoud o preferase la Paris, în „Romeo şi Julieta”, pe debutanta româncă. Cântăreaţa acţionară la Covent-Garden care avea un cuvânt greu de spus la „Metropolitan Opera”, blochează româncei accesul la teatrele din ţările nordice europene.
„Dacă gloria înseamnă fericire, n-aş ezita un moment să o doresc unei persoane scumpe, dar eu îi doresc o existenţă de fericită linişte decât invidiatele beţii ale celebrităţii şi înşelătoarele bucurii ale renumelui”, declară artista pentru ziarul milanez „La Séra”.
Părăseşte scena înainte ca vocea să o părăsească pe ea
Viaţa de călătorie o plictisise. Era departe de locurile natale, prin trenuri, hoteluri, restaurante. Simţea nevoia unui loc care să fie numai al ei, în care să-şi adune lucrurile, amintirile, fotografiile, să-şi trăiască ceasul de odihnă. Nimeni nu ştia cât era legată de tradiţii, câtă nevoie avea să se dăruiască unui bărbat, copilului ei, casei. Sufletul îi era plin de magia depărtărilor, a locurilor pe unde a cântat, iar privirea îi era brumată de melancolie. “Trăim pentru lume, glorie şi pentru noi deloc. Simulăm fericirea şi numai Dumnezeu ştie câte supărări şi deziluzii sunt în inima şi mintea artistului,” îi scria unei prietene.
Până să se retragă şi să se întoarcă definitiv în ţară, închiriază o casă la Milano, pentru a putea fi în permanentă legătură cu impresarii, compozitorii, cu editorii; ca să se simtă în atmosfera “Scalei”, la umbra marelui Verdi. Celebritatea dezumanizează, iar în mediile teatrale, în urma unui succes, invidia îşi găsea adăpost cangrenos.
Chiar dacă surâsul ei ascundea deseori lacrima, Darclée a ştiut să impună simpatii admirative, să aibă adevărate şi lungi amiciţii. Nimeni n-a putut să-i priceapă chinul. Publicul gusta viaţa personajelor sale. Lumea s-a oprit mai puţin la nuanţa pe care a dat-o la interpretarea unui rol, la timbrul ei voluptuos în care zăceau toate comorile sufletului. Culisele exteriorizau prin presă şoapte despre aventuri senzaţionale, despre pasiunile ei incendiare culminate de despărţiri subite, unde adevărul lipsea.
“Am fost eleva mea”, va declara ziariştilor mai târziu, în plină glorie, când i se va cere biografia, şi aşa cum i-a fost prezis, viaţa i-a fost o sărbătoare cât a stat pe scenă. Cariera s-a sfârşit odată cu Primul Război Mondial. În 1918 cântă, pentru prima oară din viaţa ei, opera „Carmen”. Soprana a preferat să părăsească scena înainte ca vocea să o părăsească pe ea.
La 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995, în oraşul său natal, Brăila, a fost organizat Primul Concurs Naţional de Canto ce-i poartă numele. De atunci, în fiecare an, în oraşul de baştină, are loc Concursul Internaţional de canto “Haricleea Darclee”, inițiat de soprana Mariana Nicolesco.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/hariclea-darclee-traim-pentru-lume-glorie-si-pentru-noi-deloc/
Viaţa de călătorie o plictisise. Era departe de locurile natale, prin trenuri, hoteluri, restaurante. Simţea nevoia unui loc care să fie numai al ei, în care să-şi adune lucrurile, amintirile, fotografiile, să-şi trăiască ceasul de odihnă. Nimeni nu ştia cât era legată de tradiţii, câtă nevoie avea să se dăruiască unui bărbat, copilului ei, casei. Sufletul îi era plin de magia depărtărilor, a locurilor pe unde a cântat, iar privirea îi era brumată de melancolie. “Trăim pentru lume, glorie şi pentru noi deloc. Simulăm fericirea şi numai Dumnezeu ştie câte supărări şi deziluzii sunt în inima şi mintea artistului,” îi scria unei prietene.
Până să se retragă şi să se întoarcă definitiv în ţară, închiriază o casă la Milano, pentru a putea fi în permanentă legătură cu impresarii, compozitorii, cu editorii; ca să se simtă în atmosfera “Scalei”, la umbra marelui Verdi. Celebritatea dezumanizează, iar în mediile teatrale, în urma unui succes, invidia îşi găsea adăpost cangrenos.
Chiar dacă surâsul ei ascundea deseori lacrima, Darclée a ştiut să impună simpatii admirative, să aibă adevărate şi lungi amiciţii. Nimeni n-a putut să-i priceapă chinul. Publicul gusta viaţa personajelor sale. Lumea s-a oprit mai puţin la nuanţa pe care a dat-o la interpretarea unui rol, la timbrul ei voluptuos în care zăceau toate comorile sufletului. Culisele exteriorizau prin presă şoapte despre aventuri senzaţionale, despre pasiunile ei incendiare culminate de despărţiri subite, unde adevărul lipsea.
“Am fost eleva mea”, va declara ziariştilor mai târziu, în plină glorie, când i se va cere biografia, şi aşa cum i-a fost prezis, viaţa i-a fost o sărbătoare cât a stat pe scenă. Cariera s-a sfârşit odată cu Primul Război Mondial. În 1918 cântă, pentru prima oară din viaţa ei, opera „Carmen”. Soprana a preferat să părăsească scena înainte ca vocea să o părăsească pe ea.
La 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995, în oraşul său natal, Brăila, a fost organizat Primul Concurs Naţional de Canto ce-i poartă numele. De atunci, în fiecare an, în oraşul de baştină, are loc Concursul Internaţional de canto “Haricleea Darclee”, inițiat de soprana Mariana Nicolesco.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/hariclea-darclee-traim-pentru-lume-glorie-si-pentru-noi-deloc/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu