1. /10 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·       1258 – MONGOLII DISTRUG BAGDADUL. Oastea mongola a lui  Hulagu Khan fiul cel mare al lui Genghis Khan, dau asaltul final asupra infloritorului oras  Bagdad si masacreaza populatia. Califul Al Musta’sim este ucis fiind calcat in  picioare de caii mongolilor. Este sfarsitul dinastiei  Abbasizilor.

·         1355: Regele Ludovic I al Ungariei confirmă înțelegerea cu domnul Nicolae Alexandru, care în schimbul unor garanții de securitate, a acceptat suzeranitatea regală maghiară asupra Valahiei Transalpine ("Țara Românească")

·         1388: Se mentioneaza pentru prima dată, orașul–cetate Suceava, drept capitală a statului medieval Moldova.

Suceava, Cetatea lui Stefan cel Mare – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1763 – Tratatul de la Paris pune capăt războiului de  sapte ani cunoscut si sub numele de razboiul franco-indian. Franta cedeaza Canada, Angliei. După şapte ani de război continuu, Franţa şi Marea Britanie au semnat în această zi în 1763 Tratatul de la Paris care a pus capăt ostilităţilor dintre cele două mari puteri europene. Franţa pierde toate coloniile sale din America de Nord ,cedand Canada, Valea Ohio şi malul stâng al Mississippi, Dominica şi Insulele Grenadine.Frantei ii raman insulele Saint-Pierre şi Miquelon, astăzi încă franceze.

Treaty of Paris (10 February 1763) – The combatants of the Seven Years’ War as shown before the outbreak of war in the mid-1750s.
blue: Great Britain, Prussia, Portugal, with allies
green: France, Spain, Austria, Russia, with allies – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·    1819 - Simon Bolivar este numit președinte al Venezuelei și comandant suprem al armatei revoluționare.

Simón Bolívar – foto: ro.wikipedia.org

Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783 în Caracas, Venezuela – d. 17 decembrie, 1830, în Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”. Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.

Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela.

Urăște ideea aducerii unui “rege al Americii”. Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez. Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera.

Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este “marele bărbat” dar se înșală; expediția eșuează. Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.

·     1840 - Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha  s-a căsătorit cu Regina Victoria a Regatului Unit, devenind prinț consort al acestei țări. Din această căsătorie s-au născut nouă copii: Victoria, Edward (mai târziu rege) Alice, Alfred, Helena, Louise, Arthur, Leopold, Beatrice.

Căsătoria Victoriei și a Prințului Albert (10 februarie 1840), de Sir George Hayter – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) În jurul anului 1836, ideea căsătoriei între Albert și verișoara lui, moștenitoarea tronului britanic, Prințesa Victoria de Kent (așa cum era titlul ei atunci) a apărut în mintea ambițiosului lui unchi, Leopold, regele belgienilor. Leopold a aranjat cu sora lui (mama Victoriei), să-l invite pe Ducele de Saxa-Coburg și Gotha și cei doi fii ai lui s-o viziteze în mai 1836, cu scopul de a o întâlni pe Victoria. Regele William al IV-lea a dezaprobat orice căsătorie cu Coburg și l-a favorizat pe Prințul Alexandru al Țărilor de Jos, al doilea fiu al regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos.

După ce Victoria s-a urcat pe tronul britanic pe 20 iunie 1837, ea a scris scrisori prin care își arăta interesul față de educația lui Albert însă fără să se grăbească să se căsătorească. În octombrie 1839, Albert și fratele său Ernest au plecat în Anglia, pentru a o vizita pe regină, cu scopul de a soluționa definitiv cererea în căsătorie. Albert și Victoria s-au simțit atrași unul de celălalt. Intenția reginei de a se căsători a fost declarată oficial pe 23 noiembrie 1839.

Cuplul s-a căsătorit pe 10 februarie 1840 la Capela Regală a Palatului St James. Cu patru zile înainte de nuntă, viitoarea soție i-a acordat titlul de Alteță Regală. La început nu a fost popular în rândul britanicilor. A fost perceput ca fiind dintr-un stat sărac și mic, puțin mai mare decât un județ englezesc. Primul ministru britanic, Lordul Melbourne, a sfătuit-o pe regină să nu-i acorde titlul de “Rege Consort”. Parlamentul chiar a refuzat să-l facă pe Albert peer – în parte din cauza sentimentului anti-german și a dorinței de a-l exclude pe Albert din orice rol politic.

Melbourne a condus un guvern minoritar și opoziția a profitat de căsătorie pentru a continua să-i slăbească poziția. Ei s-au opus la înnobilarea lui Albert și i-au acordat un venit mai mic decât consortului anterior, 30.000 £ în loc de 50.000 £. Timp de 17 ani, Albert a folosit titlul de “ASR Prințul Albert” până la 25 iunie 1857 când Victoria i-a acordat titlul de Prinț Consort.

·         1841: A intrat în vigoare "Actul uniunii", ce confirma oficial unirea Canadei Superioare cu Canada Inferioară (actul fusese semnat în 1840).

·         1864:  Este adoptată legea pentru organizarea puterii armate în România.

·         1867: Are loc, la Iași, premiera piesei "Răzvan vodă", de B.P. Hașdeu, prima dramă istorică românească importantă

·         1882: Bogdan Petriceicu Hașdeu este ales membru al Societății de lingvistică din Paris. Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hîjdeu, (n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

·         1904: Împăratul Japoniei a declarat, în mod oficial, război Rusiei, condamnând pretențiile rusești asupra Coreei și Manciuriei

·         1921: În cadrul alegerilor parlamentare parţiale de la Soroca (România), Constantin Stere a întrunit o majoritate covîrşitoare de voturi, el candidînd din partea Partidului Ţărănesc Basarabean.

·         1933: In turul 13 al unui meci de box la Madison Square Garden din New York , Primo Carnera il invinge pe Ernie Schaaf. Schaff va muri 4 zile mai târziu in urma contuziilor.

·     1938 - Regele Carol al II–lea înlatură cabinetul Goga – Cuza și instaurează un regim de autoritate personală. În fruntea guvernului este numit patriarhul Miron Cristea

Cuza, Alexandru C. (A. C.) – Politician, Romania*08.11.1857-1947+the new Romania Cabinet, from left: Gheorghe Cuza, son of A.C. Cuza, General Ion Antonescu, Armand Calinescu, Istrate Micesco, A. C. Cuza, Octavian Goga, Virgil Potarca, I. Petrovici, and I. Lupas – Photographer: Weltbild- Published by: ‘Berliner Morgenpost’ Vintage property of ullstein bild – foto: gettyimages.com

La 10 februarie 1938 a avut loc înlăturarea, după 44 zile, a Guvernului Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938). Guvernul Goga a fost creat de Partidul Național Creștin din România, partid rezultat din fuziunea la 14 iulie 1935 la Iași a Ligii Apărării Național Creștine (condusă de Alexandru C. Cuza) și a Partidului Național Agrar (condus de Goga). După demisia Guvernului, Regele Carol II-lea istaurează dictatura personală, a cărei realizare o urmărea încă de la urcarea pe tron, şi numeşte în fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea.

·         1939: In timpul razboiului civil spaniol trupele nationaliste conduse de generalul Franco ocupa Catalonia si inchid granita cu Franta.

·         1940: Incep deportarile in masa a polonezilor din estul Poloniei recent ocupat de Uniunea Sovietica.

·         1941: Marea Britanie rupe relațiile diplomatice cu România și extinde asupra ei măsurile de blocadă

·         1942: Primul Disc de Aur a fost decernat de catre Compania RCA VICTOR americanului Glenn Miller, pentru melodia "Chatta Nooga Choo Choo"

·         1945: Armata 1 româna desfășoară operația pentru zdrobirea bastionului inamic din Munții Javorina (Cehoslovacia) (10 februarie – 18 martie)

·         1945 - Frontul Plugarilor, partidul lui Petru Groza, lansează o chemare către ţărani prin care acesţia erau chemaţi să treacă la împărţirea pămîntului moşierilor, asigurînd că guvernul FND "va consfinţi prin lege lucrările de confiscare a moşiilor şi de împroprietărire a ţăranilor". În lipsa oricăror reglementări legale, aceste acţiuni au dus la jafuri şi abuzuri cumplite.

·       1947 -  S-a semnat Tratatele de pace de la Paris prin care se reglementa încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Delegația Guvernului român a semnat cu Puterile Aliate și Asociate, Tratatul final al Conferinței de pace de la Paris. Conform Tratatului, României i s-au recunoscut drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord şi i s-a impus plata unor despăgubiri în contul reparaţiilor de război.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946 – cititi mai mult pe unitischimbam.ro) a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris, semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.
- De partea aliaților erau Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Uniunea Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia și Cehoslovacia.
- De partea aliaților înfrânți ai Axei se aflau Germania, Japonia, Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda și Slovacia.

·         1947: Italia a retocedat Iugoslaviei Dalmația ocupată în timpul războiului

·         1955: România și Iugoslavia au semnat un acord cu privire la stabilirea regulilor de navigație în sectorul comun al Dunării.

·         1960: Ia ființă în senatul francez un grup parlamentar de prietenie Franța-România, cuprinzînd personalități marcante din toate partidele politice.

·        1962 - Schimb de spioni. Pilotul avionului U2 doborat de sovietici, Francis Gary Powers, este schimbat cu Rudolph Abel, un spion sovietic deţinut de către Statele Unite ale Americii.

Francis Gary Powers – foto: ro.wikipedia.org

Francis Gary Powers (n. 17 august 1929, Jenkins, Kentucky; d. 1 august 1977, Encino, Los Angeles, California) a fost un pilot american, care într-o acțiune de spionaj aerian a fost doborât la Ekaterinburg (Ural) de artileria antiaeriană sovietică. La 10 februarie 1962 el a fost cedat de sovietici Statelor Unite ale Americii, în schimbul agentului sovietic Rudolf Ivanovici Abel. Schimbul a avut loc pe podul Glienicke, un pod peste Havel care lega Berlinul de Vest cu Potsdam (RDG).

Rudolf Ivanovich Abel (July 11, 1903 – November 15, 1971) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1965: Adunarea Generală a ONU alege România ca membru al Consiliului Economic și Social pentru o perioadă de trei ani.

·         1968: S-a înființat Societatea de Științe Istorice din România.

·         1970 - Reprezentativa de handbal masculin a României cucereşte pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană mondială.

·         1990: Curtea Supremă de Justiție, sesizată de Procuratura Generală, hotărăște trimiterea în judecată pentru complicitate la genocid, în perioada timișoreană a Revoluției din decembrie 1989, pe membrii comandamentului instituit la Timișoara pentru înăbușirea și reprimarea Revoluției.

·         1997: Super calculatorul Deep Blue , fabricat de IBM, l-a înfrânt la șah pe campionul mondial Garry Kasparov. În mai 1997, Gari Kasparov a jucat la New York o partidă de șah cu supercomputerul IBM Deep Blue. Evenimentul a fost urmărit de milioane de oameni în timp real pe site-ul IBM. Din șase partide desfășurate pe parcursul a nouă zile, Kasparov nu a reușit să învingă computerul decât în prima partidă; în următoarele a obținut remiză, iar în timpul ultimei partide a renunțat, cedând nervos.

·         2003: Franța și Belgia se opun, la NATO, cererilor americane privind acordarea de sprijin pentru Turcia, în cazul unui atac împotriva Irakului. Franța, Rusia șiGermania adoptă o declarație comună, care se referă la prelungirea inspecțiilor din Irak.

·         2005: Coreea de Nord anunta ca poseda arme nucleare.

·         2006: A 20-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino. Participă 2.500 de atleți din 85 de țări. (Italia, 10-26)

·         2009: Pentru prima dată are loc coliziunea a doi sateliți artificiali care orbitau în jurul Pământului, unul american și celălalr rusesc. Coliziunea s-a produs la ora 16:56 UTC la 789 km deasupra Peninsulei Taimîr, în Siberia; viteza sateliților în timpul coliziunii a fost estimată la 11,7 km/s.

* 2021 - Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat pe orbita lui Marte.

Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat cu succes pe orbita planetei Marte, miercuri, după o călătorie de aproape 7 luni. China devine astfel cea de-a 6-a ţară care ajunge pe orbita Planetei Roşii, după SUA, Rusia, India, Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite care au intrat, la rândul lor, de mai puţin de 24 de ore în acest grup select prin misiunea sondei orbitale Al-Amal (Speranţă).

Principalul obiectiv al misiunii Tianwen-1 este realizarea unei analize globale şi extensive a întregii planete, prin intermediul sondei orbitale dar şi a roverului care va fi trimis în locaţii de interes ştiinţific de la suprafaţa planetei.

Nașteri

·         1606: Christine a Franței (franceză Christine de France) (n. 10 februarie 1606- d. 27 decembrie 1663) a fost regentă a Savoiei între 1637 și 1663.

Christine s-a născut la Paris, a fost fiica regelui Henric al IV-lea al Franțeiși a celei de-a doua soții, Maria de Medici. Ca fiică de rege, ea a fost Fiică a Franței. Era sora mai mică a lui Ludovic al XIII-lea al Franței și a Elisabetei de Bourbon, regină a Spaniei, și sora mai mică a lui Gaston, Duce de Orléans și a Henriettei Maria, regină a Angliei.

S-a căsătorit cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia pe 10 februarie 1619la Paris. Soțul său era fiul lui Charles Emmanuel I, Duce de Savoia și al soției sale Caterina Micaela a Spaniei. Caterina Micaela era la rândul ei fiica lui Filip al II-lea al Spaniei și a Elisabetei de Valois. Victor Amadeus a devenit Duce după moartea tatălui său în 1630 dar a murit în 1637. Christine a Franței a devenit regentă pentru cei doi fii ai săi: Francis Hyacinth și Charles Emmanuel II.

Maurice de Savoia împreună cu fratele său mai mic Thomas și-au disputat puterea cu cumnata lor Christine. Când primul ei fiu, Francis Hyacinth, a murit în 1638, ambii frați au început războiul civil piemontez având suport spaniol. Cele două partide au fost numite principisti(suporteri ai prinților) și madamisti (suporteri ai regentei).

După patru ani de lupte, Christine a fost victorioasă grație suportului militar francez. Nu numai că a păstrat ducatul pentru fiul ei dar ea a împiedicat Franța să dețină prea multă putere în Ducat. Când pacea a fost încheiată în 1642, Maurice s-a căsătorit cu nepoata sa în vârstă de paisprezece ani, Louise Christine, abandonând titlul de cardinal. Christine a condus Ducatul de Savoia până când fiul ei a putut prelua puterea.

A murit la Torino în 1663.

Copii: 

• Ludovic Amadeus (1622 - 1628)
• Louise Christine (27 iulie 1629 - 14 mai 1692), căsătorită cu unchiul ei Maurice de Savoia
• Francis Hyacinth (14 septembrie 1632 - 4 octombrie 1638), Duce de Savoia
• Charles Emmanuel II (20 iunie 1634 - 12 iunie 1675), Duce de Savoia
• Margaret Yolande (15 noiembrie 1635 - 29 aprilie 1663), căsătorită cu Ranuccio II Farnese, Duce de Parma
• Adelaide Henrietta (6 noiembrie 1636 - 18 martie 1676), căsătorită cu Ferdinand Maria de Wittelsbach, Elector de Bavaria
• Catherine Beatrice (6 noiembrie 1636 - 26 august 1637)

Prințesa Christina-Maria a Franței
Ducesă Consort de Savoia
Date personale
Nume la naștere	Christina-Maria
Născută	10 februarie 1606 Palatul Luvru, Paris, Franța
Decedată	27 decembrie 1663 (57 de ani) Palatul Madama, Ducatul Savoia
Înmormântată	Basilica di Sant'Andrea[*]
Părinți	Henric al IV-lea al Franței Maria de Medici
Frați și surori	Elisabeta a Franței Henrietta Maria a Franței Catherine Henriette de Bourbon[*] César de Bourbon, duce de Vendôme Gaston, Duce de Orléans Ludovic al XIII-lea al Franței Nicolas Henri, Duke of Orléans[*] Antoine de Bourbon[*] Jeanne-Baptiste de Bourbon[*]
Căsătorită cu	Victor Amadeus I, Duce de Savoia
Copii	Louise Christine, Prințesă Maurice de Savoia Francis Hyacinth, Duce de Savoia Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia Margaret Yolande, Ducesă de Parma Henrietta Adelaide, Electoare de Bavaria
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia Casa de Bourbon
Domnie
Domnie	26 iulie 1630 – 7 octombrie 1637
Predecesor	Caterina Mihaela a Spaniei
Succesor	Francoise-Madeleine de Orleans

* 1766: Benjamin Smith Barton (n. 10 februarie 1766 – d. 19 decembrie 1815) a fost un botanist, naturalist și fizician american.

Tatăl lui Barton, reverendul Thomas Barton a fost un imigrant irlandez din Carrickmacross care a deschis o școală în apropiere de Norristown, Pennsylvania în 1751. Mama lui a fost Esther Rittenhouse, sora astronomului și matematicianului american David Rittenhouse.

În botanică, abrevierea lui de autor este Barton.

În 1815, Barton a murit de tuberculoză la New York.

* 1785: Claude-Louis Navier (n. 10 februarie 1785 – d. 21 august 1836), numele la naștere Claude Louis Marie Henri Navier (Pronunție în franceză: /klod lwi maʁi ɑ̃ʁi naˈvje/), a fost un om de știință francez, matematician, fizician și inginer, specializat în mecanică.

Ecuațiile de bază ale dinamicii fluidelor (ecuațiile Navier-Stokes) au fost numite astfel după cei doi oameni de știință care le-au formulat și fundamentat: Claude-Louis Navier și George Gabriel Stokes.

* 1786: György Ruzitska (n. 10 februarie 1786, Viena - d. 2 decembrie 1869, Cluj) a fost un compozitor, pianist și profesor de muzică maghiar, stabilit la Cluj.

A plecat în Transilvania în anul 1810, ca profesor de muzică particular, în familia contelui János Bánffy. S-a stabilit la Cluj în anul 1819, în calitate de corepetitor și dirijor, la Teatrul Național [maghiar]. În anul 1829, la Pesta, a avut loc premiera operei sale, Alonso. În anul 1835 a înființat la Cluj un conservator, devenind ulterior directorul acestuia. Din 1851 a fost și profesor de muzică la liceul catolic din oraș. Mormântul său se află în cimitirul Hajongard din Cluj.

Creație:

 Muzică religioasă: mise, recviem, Te Deum

Lucrări pentru orgă

Opera Alonso

·         1810: Miklós Barabás, pictor român de etnie maghiară

·         1815: Constantin Bosianu (n. 10 februarie 1815, București - d. 21 martie 1882, București) a fost un jurist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române (din 30 iunie 1879), premierul României între 26 ianuarie 1865 - 14 iunie 1865. A fost și primul decan al Facultății de Drept din București.

Ulterior, activează ca parlamentar, în același timp fiind și decan al Baroului Ilfov (1871 - 1873). Spre sfârșitul vieții, Bosianu a îndeplinit timp de două săptămâni funcția de primar interimar al Capitalei, în decembrie 1878, iar în perioada 29 mai - 15 noiembrie 1879, Constantin Bosianu a fost ales președinte al Senatului.

Constantin Bosianu s-a stins din viață pe 21 martie 1882, la vârsta de 67 de ani.

Fiu al paharnicului Andrei Bosianu, tânărul Constantin își urmează studiile la prestigiosul liceu „Sfântul Sava”. În acest timp lucrează în administrația publică, fiind contabil, șef de birou, șef al Serviciului Controlului Obștesc din Departamentul Finanțelor. Beneficiind de o bursă, își continuă studiile la Anvers și Paris, unde obține licența în Litere, la Universitatea Sorbona (1844) și doctoratul în drept, în 1851.[1]

Revenit în țară, Bosianu devine profesor de drept roman Colegiul „Sfântul Sava”, apoi este numit conferențiar de contabilitate la Școala Centrală de Agricultură și director al Departamentului Dreptății. A desfășurat o bogată activitate unionistă, fiind secretar al Divanului ad-hoc al Țării Românești (septembrie – decembrie 1857) și vicepreședintele Comitetului Central al Unirii. Din poziția de membru în Adunarea Electivă a Munteniei, pe 24 ianuarie 1859 a votat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești. După înființarea Facultății de Drept, devine unul dintre prestigioșii profesori invitați să facă parte din corpul didactic

Bosianu este apreciat pentru calitățile sale, astfel că domnitorul Cuza îl numește judecător la Înalta Curte de Justiție, iar din 1864 devine vicepreședinte al Consiliului de Stat. Constantin Bosianu este numit și președinte al Consiliului de miniștri între 26 ianuarie - 14 iunie 1865.

Din această funcție, el a contribuit la opera de organizare și modernizare a statului român prin mai multe legi, între care, legea organizării judecătorești, a reorganizării serviciului de percepție la orașe, a pensiilor pentru funcționarii civili și pentru gradele militare inferioare, legea lucrărilor publice, legea privind regularizarea și canalizarea Dâmboviței pentru prevenirea inundațiilor. De asemenea, în calitate de jurist, Bosianu a făcut parte din comisiile de redactare a legii rurale și a legii instrucțiunii publice.

Membru de onoare al Academiei Române

Constantin Bosianu
Date personale
Născut	10 februarie 1815 București, Țara Românească
Decedat	21 martie 1882, (67 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	jurist, politician
Prim-ministru al Principatelor Unite
În funcție 26 ianuarie 1865 – 14 iunie 1865
Precedat de	Mihail Kogălniceanu
Succedat de	Nicolae Crețulescu
Partid politic	PNL
Alma mater	Universitatea Sorbona (1844)
Profesie	jurist
1. Părinți: Fiu al paharnicului Andrei Bosianu 2. Profesor și prim decan al Facultății de Drept din București

·         1836 - S-a născut Grigore Ştefănescu, geolog şi paleontolog, membru al Academiei Române. Sub îndrumarea lui, s-a întocmit, în 1898, prima harta geologică a României, la scara 1:200.000 (m.20.02.1911).

·         1836: Eduard Wachmann, compozitor și dirijor român de etnie germană (d. 1908)

·         1843: Adelina Patti, soprană italiană (d. 1919)
* 1857: Maria Cuțarida-Crătunescu (n. 10 februarie 1857, la Călărași - d. 10/16 noiembrie 1919) a fost un medic român renumită pe plan internațional, prima femeie medic din România^[1]. Militantă feministă activă, a înființat în 1897 Sociatatea maternă, iar 1899 a organizat prima creșă din țară.

Urmează liceul la Zürich unde în 1877 începe Facultatea de Medicină. Datorită dificultății lingvistice și a avantajelor pe care le aveau absolvenții cu diplome obținute în Franța, se transferă la Universitatea din Montpellier - Facultatea de Medicină. Stagiatura și pregătirea doctoratului l-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris, în 1884 susținând teza de doctorat și devine doctor în medicină (specializarea "boli ale femeilor și copiilor"). Pentru a obține libera practică în România, și-a echivalat diploma trecând examenul cu calificativul Magna cum laude.

A lucrat la Spitalul Brâncovenesc, Spitalul Filantropia și Fabrica de Tutun din București (s-a ocupat de asistența medicală a 2000 de muncitoare).

În 1897 inițiază înființarea societăților Leagănul și Societatea Maternă, ultimei dedicându-i-se în totalitate, pentru ca în 1904 să renunțe la cabinetul particular. În 1898 devine vicepreședinte a societății Cultura și ajutrul femeii. În 1899 la Fabrica de Tutun pune bazele primei creșe interne de fabrică din România care oferea ajutor mamelor muncitoare cu copii.

A participat la congrese internaționale medicale și feministe (1900 - Paris, 1907 - Bruxelles, 1910 - Copenhaga). În timpul Primului Război Mondial ocupă funcția de medic primar la Institutul și Internatul Evanghelic (Spitalul Militar temporar nr. 134). După război se retrage din activitatea medico-socială din cauza problemelor de sănătate.

Maria Cuțarida-Crătunescu Maria Cuțarida-Crătunescu – foto preluat de pe www.rador.ro
Maria Cuțarida-Crătunescu
Date personale
Născută	10 februarie 1857  Călărași, România
Decedată	16 noiembrie 1919 (62 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	medic

·         1859: Etienne, Alexandre Millerand (n. 10 februarie 1859 – d. 7 aprilie 1943) a fost un politician socialist francez. A fost prim-ministrul Franței în perioada 20 ianuarie - 23 septembrie 1920 și apoi președinte între anii 1920 - 1924, urmându-i lui Paul Deschanel.

Alexandre Millerand a fost avocat de profesie, socialist din convingere care a colaborat la legiferarea drepturilor muncitorești de odihnă prin stabilirea orelor de muncă.

* 1868: Prințul Waldemar al Prusiei (Joachim Friedrich Ernst Waldemar; n. 10 februarie 1868 – d. 27 martie 1879, Berlin, Prusia) a fost al șaselea copil al Prințului Moștenitor Frederic Wilhelm al Prusiei (mai târziu rege al Prusiei și împărat german sub numele Frederic al III-lea) și Victoria, Prințesă Regală, fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit.

Waldemar a fost copilul favorit atât al Prințesei Regale cât și al soțului ei. A fost un băiat plin de viață, vesel, zgomotos, cu simțul umorului cu un caracter sensibil, independent și onest. Învăța repede și mama sa îi preda cu plăcere. Prințesa Regală scria că va fi nefericită când Waldemar va pleca la școală. Părea să-l prefere pe Waldemar mai mult decât pe frații lui mai mari, Wilhelm și Heinrich.

La mai puțin de patru luni după decesul mătușii materne, Alice, Mare Ducesă de Hesse, și a verișoarei primare, Maria, Waldemar s-a îmbolnăvit de difterie și a murit la Berlin la 27 martie 1879 la vârsta de numai 11 ani. A fost înmormântat la mausoleul regal Friedenskirche din Potsdam lângă fratele său mai mare, Prințul Sigismund al Prusiei (1864-1866).

Prințul Waldemar
Date personale
Nume la naștere	Joachim Friedrich Ernst Waldemar
Născut	10 februarie 1868 Berlin, Prusia
Decedat	27 martie 1879 (11 ani) Potsdam, Germania
Înmormântat	Friedenskirche, Potsdam
Cauza decesului	cauze naturale[*] (difterie)
Părinți	Frederic al III-lea al Germaniei Prințesa Victoria a Regatului Unit
Frați și surori	Wilhelm al II-lea al Germaniei Charlotte, Ducesă de Saxa-Meiningen Prințesa Victoria a Prusiei Prințesa Margareta a Prusiei Sofia a Prusiei Prințul Heinrich al Prusiei Prințul Sigismund al Prusiei
Cetățenie	Germania
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

·         1873 - S-a născut Haralambie Lecca, publicist şi poet (m.09.03.1920).

·         1881: Nicolae M. Popescu, preot și istoric român, membru al Academiei Române (d. 1963)

·         1885: Traian Pop, jurist român (d. 1960)

·     1885 - S-a născut Alice Voinescu, scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru, traducătoare și prima româncă doctor în filosofie (d. 1961)

Alice Voinescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin – d. 4 iunie 1961 Bucureşti) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru şi traducătoare română. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava şi la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de lângă Târgu Frumos până în 1954.

A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru. Postum îi apare şi masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică şi cea comunistă.

A fost un model intelectual, pe care epoca l-a transformat într-un model moral. Luciditatea cu care şi-a privit contemporanii, ca şi demnitatea, profunzimea şi prestigiul ei în epocă, o transformă într-un simbol al destinului intelectualului sub teroarea comunistă.

·         1890: Boris Pasternak, poet și prozator rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1960). Este autor al romanelor “Sora mea”, “Viata ,” “A doua naştere” şi “Doctor Zhivago”
Finalizat în 1955, Doctor Zhivago este o epopee istorica care descrie  ”anii teribil din Rusia,” un roman de dragoste şi o poveste simbolică dar si o descriere obiectivă a vietii in timpul revoluţiei bolsevice. În 1948, întregul tiraj de Opere alese de Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit.Celebrul roman “Doctor Jivago este  publicat in Italia in 1957 ,dar este  interzis în Uniunea Sovietică până în anul 1988.
În 1958 lui Pasternak i se decerneaza  Premiul Nobel pentru literatură, dar a fost constrâns sa să renunțe de “bună voie” la  acest premiu. A fost exclus în acelaşi an din Uniunea Scriitorilor sovietici. A murit în Peredelkino, o suburbie a Moscovei la 30 mai 1960.

Boris Leonidovici Pasternak – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1890: Dona-Niculina Delavrancea, pictoriță română (d. 1971)

·         1894: Harold Macmillan, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1986)
* 1895: Arhiducele Wilhelm Franz de Austria, mai târziu Wilhelm Franz von Habsburg-Lothringen (ucraineană Василь Вишиваний, Vasil Visivanie; 10 februarie 1895 – 18 august 1948) a fost arhiduce de Austria, colonel în armata ucraineană și poet.

Arhiducele Wilhelm a fost fiul cel mic al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și al Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana. S-a născut la moșia familiei, pe insula Lošinj, litoralul austriac (astăzi în Croația).

Acomodându-se la creșterea naționalismului din secolul al XIX-lea, tatăl său, arhiducele Karl Stephan, a decis ca ramura familiei sale de Habsburg să adopte identitatea poloneză și să combine loialitatea față de familia Habsburg cu loialitatea față de Polonia. A avut doi fii care au învățat poloneză încă de la o vârstă fragedă și a încercat să le insufle un sentiment de patriotism polonez. Fiul său cel mare, Karl-Albrecht, a devenit un ofițer polonez care a refuzat să renunțe la loialitatea sa poloneză chiar și sub tortura Gestapoului.
Cele două fiice ale lui au intrat prin căsătorie în familiile nobile lituaniene Radziwill și Czartoriski. Wilhelm, copilul cel mic, s-a răzvrătit și s-a identificat cu rivalii politici tradiționali ai polonezilor, ucrainenii. A dezvoltat o fascinație pentru cultura ucraineană; curând a început să vorbească fluent ucraineana și adolescent fiind a părăsit moșia familiei călătorind incognito timp de o săptămână prin satele huțuli în apropiere de Munții Carpați și Bucovina.^[1] Acest interes față de oamenii relativ sărăci ucraineni i-a adus porecla de "Prințul Roșu".

În 1913 el și fratele lui mai mare, Leo Karl, s-au înscris la Academia militară imperială de la Wiener-Neustadt.

Wilhelm în 1918.

În timpul Primului Război Mondial, atât tatăl său și fratele său Karl-Albrecht erau moștenitori ai tronului din Polonia care era controlată de către Puterile Centrale. Ambiția lui Wilhelm, cu aprobarea tatălui său, era de a a deveni regele Ucrainei.^[2] În ciuda tinereții sale, el a jucat un important rol istoric.

Ca membru al casei imperiale de Habsburg el a lucrat îndeaproape cu deputații ucraineni din parlamentul Imperiului austro-ungar într-un efort de a obține mai multe drepturi pentru minoritatea ucraineană, servind ca o legătură între liderii comunității ucrainene și împăratul Austriei Carol I. În timpul Primului Război Mondial Wilhelm și-a început cariera militară ca locotenet al regimentului 13 de ulani. După convalescența pentru tuberculoză, Wilhelm a preluat la data de 5 aprilie 1917 comanda unui detașament de ucraineni din Galiția, servind în rangul de căpitan.^[3] În timpul ocupației germane și austriece din Ucraina în 1918, el a comandat regimentul ucrainean care a eliberat Ucraina de Sud de la bolșevici. Din acel moment Wilhelm a devenit Vasil Visivanie (pentru că adesea purta o cămașă ucraineană brodată), nume pe care l-a preferat celui real și după terminarea războiului.^[4][5]

În timpul șederii sale în sudul Ucrainei, Wilhelm a devenit punctul central al luptei liniștite dintre doi aliați, Austro-Ungaria și Imperiul german, pentru viitorul Ucrainei. Habsburgii au sprijinit eforturile lui Wilhelm de a câștiga popularitate printre ucraineni precum și pentru a promova patriotismul ucrainean. Germanii, pe de altă parte, erau preocupați în primul rând de obținerea de cereale și au sprijinit regula lui Pavlo Skoropadski.

Wilhelm și regimentul său, 1918

În zona personală de ocupație a lui Wilhelm, țăranilor li s-a permis să-și păstreze terenurile pe care le-au luat de la proprietari în 1917 și Wilhelm a împiedicat forțele armate habsburgice să rechiziționeze cerealele. Ucrainenii care s-au opus rechiziționării în altă parte - inclusiv a celor care au ucis soldați germani sau austrieci - s-au refugiat pe teritoriul lui Wilhelm. Aceste acțiuni au indignat Germania și oficialii austrieci de la Kiev dar a crescut popularitatea lui printre localnicii ucraineni, care l-au numit cu afecțiune "Prințul Roșu" nu în sensul marxist ci pentru că era apropiat oamenilor obișnuiți. El s-a amestecat cu ușurință printre țăranii locali care au admirat capacitatea lui de a trăi pur și simplu ca și soldații lui.

Wilhelm a negociat cu ministrul de externe Ottokar Czernin autonomia Galiției de Est.^[1] În iulie și august 1917 Wilhelm însoțit de vărul lui kaiserul Carol a făcut un tur al Galiției de Est. Germanii se temeau că Wilhelm ar putea crea o lovitură de stat și să-l răstoarne pe Hetmanate. Într-adevăr, au existat mai multe tentative ale ucrainenilor pentru ca arhiducele Wilhelm să devină suveran al Ucrainei, transformând țara într-o monarhie. De fiecare dată el a amânat ținând cont de refuzul din motive diplomatice al împăratului austriac. Totuși, Carol I a rezistat presiunilor germane de a-l îndepărta pe Wilhelm din Ucraina.

În cele din urmă Wilhelm și soldații săi au plecat din Ucraina în 1918 din cauza condițiilor revoluționare de acolo și s-a mutat în Bucovina.^[6] După dizolvarea Austriei, Wilhelm a ordonat oamenilor săi să se deplaseze de la Bucovina la Liov pentru a susține cauza ucraineană. El însuși a fugit în acest oraș după ce forțele române au capturat Bucovina, însă președintele Republicii Ucrainei de Vest i-a spus că serviciile sale nu erau necesare iar Wilhelm s-a retras la o mânăstire din apropiere.

După ce a promis loialitate față de Republica Populară Ucraineană în 1919 a fost ridicat la rang de colonel și a lucrat la ministerul apărării din acestă țară. În semn de protest la Tratatul de pace a lui Petliura cu Polonia din 1920, pe care el l-a considerat a fi o trădare a Ucrainei de Vest, a demisionat și a trăit în exil la Viena și Paris.

Într-un interviu într-un ziar vienez, în ianuarie 1921, Wilhelm a mustrat public Polonia, condamnând pogromurile din Liov ca pe ceva care nu se întâmplă într-o țară civilizată și că este dezonorant pentru Polonia și polonezi. Acest lucru a cauzat o înstrăinare permanentă, publică, între Wilhelm și tatăl său Stephan. În 1921, Wilhelm a publicat o carte de poezie în limba ucraineană, «Mynayut Nistru» (Минають дні) - "Zilele trec".

În același an, a devenit implicat în diverse comploturi ale monarhiștilor și a altora care doreau să răstoarne noua ordine de după Primul Război Mondial. La Viena, el a fondat o organizație de veterani din Ucraina și s-a împăcat un timp cu rivalul său Pavlo Skoropadski. Atitudinea intransigentă a lui Wilhelm față de Polonia l-a făcut popular printre exilații ucraineni; a devenit lider al ucrainenilor și un candidat viabil la tronul Ucrainei.

Wilhelm în captivitate sovietică, 1948

În 1922, sub numele său ucrainean a părăsit Austria pentru Spania unde spera la suport financiar pentru aventura ucraineană de la vărul său, regele Alfonso al XIII-lea.^[7] Între 1925 și 1929 Wilhelm a lucrat în Spania ca agent imobiliar, apoi a plecat la Paris. În 1935, el a devenit implicat într-un scandal de fraudă cauzat de iubita lui, Paulette Couyba. În timpul procesului bine-mediatizat, Wilhelm a fugit de la Paris la Viena pentru a scăpa de închisoare.^[8]

La mijlocul anilor 1930, Wilhelm și-a reluat activitățile sale naționaliste ucrainene. A stabilit contactul cu vechi camarazi de arme din Galiția și cu Andrii Melnik, care conducea Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Deși ca tânăr el a fost pro-evreu, Wilhelm a început să adopte anti-semitismului și a crescut aproape de un cerc din interiorul partidului nazist, condus de Alfred Rosenberg, care a pledat pentru un stat aliat ucrainean.

Atunci când prin 1941 a devenit clar pentru Wilhelm că naziștii nu vor sprijini independența Ucrainei, el s-a întors împotriva naziștilor și a făcut spionaj pentru britanici în cea mai mare parte din Al Doilea Război Mondial. Ultimii lui ani au fost ca spion pentru francezi împotriva Uniunii Sovietice

În 1947 a fost arestat de armata sovietică de contrainformații SMERSH din Viena și dus la închisoarea Lukianivka din Kiev. În timpul detenției a insistat să vorbească în ucraineană la interogatorii.^[10] La 12 august 1848 s-a luat decizia se a-l transporta în vestul Ucrainei pentru o pedeapsă cu închisoare de 25 de ani. Înainte ca acest lucru să se întâmple, la 18 august Wilhelm a murit de tuberculoză netratată^[11] și a fost îngropat într-un mormânt nemarcat.

Wilhelm este acum venerat de către naționaliștii ucraineni ca un luptator pentru independența Ucrainei față de Uniunea Sovietică.

Arhiducele Wilhelm
Date personale
Născut	10 februarie 1895 Pula, Austro-Ungaria
Decedat	18 august 1948 (53 de ani) Kiev, Uniunea Sovietică
Înmormântat	Lukyanivske Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Arhiducele Karl Stephen de Austria Arhiducesa Maria Theresia, Prințesă de Toscana
Frați și surori	Arhiducele Leo Karl de Austria Arhiducele Karl Albrecht de Austria Archduchess Mechthildis of Austria[*] Archduchess Eleonora of Austria[*] Arhiducesa Renata de Austria
Cetățenie	Austria  URSS  Austro-Ungaria  Republica Populară a Ucrainei Occidentale  Republica Populară Ucraineană  Germania Nazistă
Etnie	Austrieci
Ocupație	poet personal militar[*] politician
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Member of the House of Lords (Austria)[*]

* 1897: Judith Anderson, AC, (n. 10 februarie 1897,^[1] Adelaide, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[2] – d. 3 ianuarie 1992, Santa Barbara, SUA^[11]) a fost o actriță americană de origine australiană.^[12] A câștigat două premii Emmy și un premiu Tony și a fost nominalizată la premiile Grammy și Oscar.
Filmografie:

• Blood Money (1933)
• Rebecca (1940)
• Forty Little Mothers (1940)
• Lady Scarface (1941)
• Kings Row (1942)
• All Through the Night (1942)
• Edge of Darkness (1943)
• Laura (1944)
• And Then There Were None (1945)
• Specter of the Rose (1946)
• The Strange Love of Martha Ivers (1946)
• The Diary of a Chambermaid (1946)
• The Red House (1947)
• The Furies (1950)
• Salome (1953)
• The Ten Commandments (1956)
• Cat on a Hot Tin Roof (1958)
• Cinderfella (1960)
• Don't Bother to Knock (1961)
• A Man Called Horse (1970)
• Inn of the Damned (1975)
• Star Trek III: The Search for Spock (1984)

·         1898: S-a nascut dramaturgul german Bertolt Brecht; (d. 1956). Bertolt Brecht, născut Eugen Berthold Friedrich Brecht, (n. 10 februarie 1898, Augsburg, Regatul Bavariei — d. 14 august 1956, Berlinul de Est, Republica Democrată Germană) a fost un dramaturg, poet și regizor german, inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale „Berliner Ensemble”, inițiator al „teatrului epic”, a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice.A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului 20.

Bertolt Brecht – foto: ro.wikipedia.org

·         1902: Anton Holban, scriitor român (d. 1937)

·         1902: S-a născut fizicianul Walter Houser Brattain, supranumit “părintele tranzistorului”. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1956 (m. 13 octombrie 1987)
* 1906: Lon Chaney, Jr. (10 februarie 1906 – 12 iulie 1973), născut Creighton Tull Chaney, fiul celebrului actor de film mut Lon Chaney, a fost un actor american cel mai notabil pentru rolul lui Larry Talbot în filmul din 1941 The Wolf Man și în diferite alte filme crossover. De asemenea a portretizat alți monștri cum ar fi Mumia, Monstrul lui Frankenstein sau Contele Alucard în numeroase filme de groază produse de Universal Studios. Este, de asemenea, notabil pentru portretizarea lui Lennie Small în Of Mice and Men.

Inițial menționat în filme ca Creighton Chaney, el a fost ulterior prezentat pe generice ca "Lon Chaney, Jr." din 1935. Chaney a fost de origine engleză, franceză și irlandeză.

·         1910: S-a nascut la Chisinau soprana română Maria Cebotari; (d. 1949). A avut un rol exceptional in filmul coproductie romano-italiana, “Odessa in flacari”. Maria Cebotari (nume alternativ: Cibotari, nume de familie inițial: Cibotaru[1], n. 10 februarie 1910, Chișinău, Gubernia Basarabia – d. 9 iunie 1949, Viena), cântăreață de operă română, una dintre cele mai mari soprane din lume în anii ’30 și ’40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp: Kammersängerin. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl. Cel de al doilea soț, Gustav Diessl, a murit de un atac de cord la 20 martie, 1948. Suferind de pe urmele pierderii soțului la începutul anului 1949, soprana a acuzat dureri severe în timpul prezentației „Le nozze di Figaro” la Teatro alla Scala, la început, medicii nu i-a luat în serios simptomele. Cu toate acestea, la 31 martie 1949, ea a căzut în timpul interpretării operetei lui Karl Millöcker „Der Bettelstudent” în Viena. În timpul intervenției chirurgicale la 4 aprilie, medicii i-au constatat cancer la ficat și pancreas. A murit de cancer la 9 iunie 1949 la Viena. Cei doi fii rămași orfani au fost adoptați de un bun prieten al sopranei, pianistul britanic Clifford Curzon și soția acestuia Lucille. Este înmormântată în cimitirul Döblinger (Döblinger Friedhof) din Viena

·         1912 - S-a născut istoricul Vasile Netea (m.06.03.1989).

* 1915: Gheorghe Rășinaru (n. 10 februarie 1915 - d. 1994) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța).

·         1916 - S-a născut Dan George, poet şi traducător (m.05.01.1972).

·         1919: Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț- d. 16 iunie 2013^[1]) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț și un militant al Mișcării Legionare.^[2]

Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane

Una dintre controversele referitoare la Iustin Pârvu este legată de aniversările a 90, respectiv 92 de ani, când, conform unor înregistrări video postate pe YouTube, un grup de măicuțe de la Mănăstirea Petru Vodă i-au cântat starețului „Sfânta tinerețe legionară”

La Poiana Teiului din județul Neamț, Iustin Pârvu este cetățean de onoare, are un bust ridicat în curtea primăriei, iar o școală îi poartă numele.

·         1922 - S-a născut Arpad Gonz, fost preşedinte al Ungariri (1990-2000).

·         1925: Pierre Mondy, actor și regizor francez (d. 2012)

·         1930: Ioanichie Bălan, scriitor, duhovnic și arhimandrit român (d. 2007)

·         1931 - S-a născut scriitorul austriac Thomas Bernhard. Opera sa este străbătută de o viziune pesimistă asupra lumii şi de un umor grotesc. Prin romanele şi dramele sale, Bernhard a reuşit să provoace în numeroase rînduri opinia publică din ţara sa ("Fabrica de var", "Puterea obişnuinţei", "Dramaturgul") (m.12.02.1989).

·         1932 - S-a născut Rockin' Dopsie (Alton John Rubin), cântăreţ şi acordeonist zydeco american.

·         1933: Victor George Rebengiuc (n. 10 februarie 1933,^[1][2] București, România^[3]) este un actor român de film, teatru, radio, televiziune și voce, care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Este cunoscut și ca activist al societății civile. Din 1957, a fost membru al Teatrului Bulandra,jucând în peste 200 de roluri numai pe această scenă. După performanța sa în Pădurea spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei, Rebengiuc a devenit o figură majoră în cinematografia românească și a devenit cunoscut mai ales pentru apariția sa în 1986 în Moromeții lui Stere Gulea. De asemenea, el a jucat în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei) și Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki și Flo, Tertium non datur). Pe scenă Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Alexandru Dabija și alții. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Bulandra.

Viața lui Rebengiuc în regimul comunist i-a oferit o perspectivă anticomunistă, iar unele dintre filmele sale din anii 80 au fost cenzurate sau interzise de oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. Ulterior, Rebengiuc a vorbit împotriva forțelor politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în societatea modernă și a cerut condamnarea retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale.

A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra. Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC.^[4] Pentru popularitatea sa în România, el a primit o ofertă de la Pixar și a asigurat vocea personajului Charles Muntz în 2009 pentru versiunea românească a filmului Up

Născut în București, Rebengiuc a crescut într-o familie modestă. După ce părinții lui s-au separat când Rebengiuc avea trei ani, el și fratele său mai mic au fost crescuți de bunicii lor materni. A crescut în perimetrul orașului, în cartierele oamenilor cu venituri mici și, așa cum își amintește, familia sa fiind nevoită să schimbe mai multe locuințe din motive financiare.^[6][7][8]Ei au locuit în Dristor, apoi în Chiajna, Rahova, Dealul Spirii și, în cele din urmă, în nordul Bucureștiului. Tatăl său, Gheorghe, pe care cei doi fii l-au întâlnit rar, a fost ucis în al Doilea Război Mondial, murind în Bătălia de la Stalingrad, în 1942.^[8][9] Victor și fratele său au primit ulterior o pensie. Mama sa a lucrat ca funcționar și, chiar înainte de pensionare, era angajată a Ministerului Transporturilor.^[8] Rebengiuc consideră că și-a dobîndit calitățile actoricești pe cale genetică, de la tatăl său.^[7][8] El a menționat într-un interviu: „Am fost îndurerat de absența tatălui meu și, într-un fel, m-am simțit mereu ca și cum ar fi ceva lipsit, deși legătura dintre noi nu era puternică.”^[8]

Victor Rebengiuc și-a terminat studiile secundare la Liceul Militar, o școală căreia îi este recunoscător pentru că a insuflat în el un sentiment de disciplină.^[9] După o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori din zona Vitan,^[9] Rebengiuc a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu, actriță care, alături de Clody Bertola, i-a inspirat tehnica de actorie.^[9][10]Printre artiștii care l-au modelat, Rebengiuc amintește și actorii sovietici Mihail Jarov și Ruben Simonov, ale căror interpretări în filme el le-a urmărit îndeaproape, și colegul său mai mare, actorul Radu Beligan:^[11] „Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. [...] Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.”^[11]

A absolvit în 1956, iar după un stadiu de șase luni la Teatrul Național din Craiova,^[8][12] s-a întors la București, stabilindu-se în vecinătatea Grădinilor Cișmigiu și începând lucrul la Bulandra.^[8] Rebengiuc era la acea vreme într-o relație cu actrița Anca Verești, cu care s-a căsătorit în 1960, divorțând cinci ani mai târziu.^[8]

Primul rol de teatru al lui Rebengiuc a fost Biff în piesa Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller în regia lui Dinu Negreanu, despre care, mai târziu, actorul își amintește că era netalentat și promovat din motive politice.^[10] De asemenea, el povestește că pregătirea pentru acest rol a făcut-o cu Liviu Ciulei, acest lucru fiind unul dintre puținele aspecte pozitive ale producției.^[10] În același timp, a început o colaborare cu Teatrul Mic și cu regizorul Radu Penciulescu, fiind împreună cu actorii Leopoldina Bălănuță, George Constantin și Olga Tudorache, unul dintre primii actori care au participat la proiect.^[13]Rebengiuc a apărut în mai multe producții experimentale ale lui Penciulescu: Doi pe un balansoar de William Gibson, Tango de Sławomir Mrożek și Richard al II-lea de William Shakespeare.^[13] Criticul de teatru Simona Chițan a văzut colaborarea ca un aspect al liberalizării după anii realismului socialist: „Penciulescu și Rebengiuc au deschis astfel [...] o perioadă fastă a teatrului românesc: repertoriul se lărgise, se jucau piese străine, nu numai sovietice, erau puși în scenă autori moderni la vremea respectivă.

Rebengiuc a debutat în cinematografe în 1956 cu filmul Mîndrie și a continuat cu roluri minore în mai multe filme, inclusiv Furtuna din 1960, adaptată de Andrei Blaier după o lucrare a lui Titus Popovici, Poveste sentimentală a lui Iulian Mihu(după Horia Lovinescu) și Darclée, povestea biografică a cântăreței de operă Hariclea Darclée. În 1965, Victor Rebengiuc îl interpretează pe Apostol Bologa, personajul central din filmul lui Ciulei Pădurea spânzuraților (adaptare după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu). Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Cannes,^[8][11][14] și a fost primit cu ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic.^[11]

S-a îndrăgostit de actrița Mariana Mihuț, cu care s-a căsătorit în 1965.^[9] Ei au un fiu, Tudor, născut în 1975, care a ajuns un arhitect cunoscut.^[7][9]

De când a devenit cunoscut publicului, Rebengiuc s-a consacrat drept unul dintre principalii actori ai generației sale și a câștigat laude atât pentru tehnica sa, cât și pentru abilitățile sale naturale.^[7][15] Filosoful Andrei Pleșu a scris despre el următoarele: „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul "artistului". Singurul "semnal" al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului. Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostația virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor și pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr [...] și dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc.”^[15]

Actorul recunoaște că are o teamă de improvizație și povestește că s-a pregătit intens pentru fiecare dintre rolurile sale.^[11]Colaborând cu importanți regizori de scenă precum Ciulei, Cătălina Buzoianu și Andrei Șerban, Rebengiuc a câștigat faimă pentru performanțele sale în adaptările pieselor de teatru shakespeariene (Orlando în Cum vă place, Brutus în Iulius Caesar, rolul principal în Richard al II-lea) ca și în cele ale lui Henrik Ibsen (Bernick în Stâlpii societății și personajul principal din Rosmersholm), Anton Cehov (Mihail Lvovici Astroff în Unchiul Vania), Oscar Wilde (Jack în Importanta de a fi onest), Eugene O'Neill (Lungul drum al zilei catre noapte, Luna pentru cei dezmoșteniți) și Tennessee Williams (Stanley Kowalski în Un tramvai numit dorință).^[12] Înainte ca Penciulescu să plece în Suedia, el și Rebengiuc au lucrat și la versiunea Bulandra a piesei Vicarul de Rolf Hochhuth.^[13]

După debutul său în cinematografie, Rebengiuc a devenit o prezență regulată pe ecran. Următorul său film a fost Nay-dalgata nosht din 1967, de regizorul bulgar Vulo Radev, unde a jucat alături de Nevena Kokanova ca prizonier britanic. Doi ani mai târziu, sub conducerea lui Mihai Iacob, Rebengiuc a jucat în Castelul condamnaților. La sfârșitul anilor 1960 și 1970 a fost prezent în două adaptări pe ecran după lucrările scriitorului clasic român Ion Luca Caragiale (Cadou și O scrisoare pierdută). În 1972 și 1973, el a jucat două adaptări după scrierile lui Titus Popovici: Conspirația și Departe de Tipperary. De asemenea, în 1973, a apărut în filmul Dimitrie Cantemir în regia lui Gheorghe Vitanidis și, în anul următor, a avut unul dintre rolurile principalele în Zidul lui Constantin Vaeni. Rebengiuc a avut, de asemenea, rolul pricipal în 1976 în Tănase Scatiu (o adaptare a ciclului literar "Comăneștenilor" lui Duiliu Zamfirescu), care a fost prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița. Doi ani mai târziu, el a apărut în Cianura și picătura de ploaie a lui Manole Marcus, în Buzduganul cu trei peceți de Vaeni și Profetul, aurul și ardelenii de Dan Pița. În 1979 a fost distribuit în Un om în loden, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

La sfârșitul anilor '70, Rebengiuc a trebuit să apară și într-o serie de producții de film pe care le recunoaște că erau de o calitate scăzută și că, în principal, erau pline de principiile ideologice noi impuse de regimul comunist și de președintele Nicolae Ceaușescu (vezi Tezele din iulie). De exemplu, el citează Buzduganul cu trei peceți, unde a portretizat personajul principal, Mihai Viteazul.^[11] Din filmele comuniste bazate pe viața lui Mihai, Rebengiuc spune: "Mihai Viteazul era însuși Ceaușescu cu barbă, mustață și cușmă și ceea ce scotea pe gură erau cuvântări ale lui Ceaușescu".^[11] Rebengiuc spune că nu are nici un regret că nu a fost invitat să joace în filme similare regizate de Sergiu Nicolaescu.^[9]

El recunoaște că a reușit să scape de majoritatea altor forme de susținere a cultului personalității liderului comunist, dar indică faptul că, fără permisiunea lui, mai multe dintre spectacolele sale au fost luate în considerare la concursuri în cadrul festivalurilor comuniste și că i-au fost trimise o serie de diplome pentru diferitele sale roluri.^[11] Își amintește că a refuzat să participe la festivalul Cântarea României, o formă cvasi-obligatorie la nivel național de competiție socialistă în domeniul artelor: „Nu am putut și am spus nu, domnule. [Au spus:] «Păi, dacă nu te duci te dăm afară.» Dă-mă afară! Ei, nu m-au dat.

n anii '80 a avut mai multe roluri în producțiile românești, începând cu filmul lui Pintilie din 1981 De ce trag clopotele, Mitică?, unde a jucat rolul Pampon, unul din rolurile principale, în timp ce soția lui, Mihuț, a fost distribuită ca iubita lui Pampon, Mița Baston. Pintilie, care a planificat producția de-a lungul câtorva ani, a povestit mai târziu că intenționa să-l distribuie pe Toma Caragiu în rolul lui Pampon și chiar a vorbit cu actorul înaintea de moartea acestuia în cutremurul din 1977.^[16] Deși acțiunea filmului se petrecea în timpul Belle Époque, și se baza pe piesa lui Caragiale, atmosfera sumbră a filmului și tonul ireverențios făceau aluzie la realitățile României comuniste, lucru care a determinat interzicerea lui înainte de premieră.^[9][17] Cooperarea dintre actor și regizor a cimentat prietenia lor: Rebengiuc îl numește pe Pintile „un mare regizor” și declară că îl iubește „ca pe un frate”.^[9]

Victor Rebengiuc în 1992

În 1983, Rebengiuc a apărut în Dreptate în lanțuri în regia lui Dan Pița.^[18] În același an, a colaborat cu Pița și la Faleze de nisip, bazat pe scenariul lui Bujor Nedelcovici. A jucat rolul chirurgului Theodor Hristea, care, după ce câteva dintre lucrurile sale sunt furate, se implică în anchetă și conduce interogarea unui om aparent nevinovat. Critica subtilă a autorităților a iscat un scandal: la câteva zile după ce Faleze de nisip a avut premiera, Nicolae Ceaușescu a vorbit în fața oficialilor Partidului Comunist Român din Mangalia, semalându-l ca o încălcare a cerințelor ideologice; ca rezultat, a fost interzis în cinematografe.^[19]

În 1986, Rebengiuc a fost figura centrală în filmul Moromeții, în regia lui Stere Gulea, o adaptare a cărții lui Marin Preda. Performanța sa a fost apeciată, Rebengiuc a fost privit ca identificându-se cu personajul său, țăranul patriarhal și rigid, Ilie Moromete.^[8][9][11] Rebengiuc a declarat în repetate rânduri că s-a simțit nesigur de participarea sa la film, indicând faptul că el era un citadin și că avea cunoștințe limitate despre lumea rurală.^[11][20] El a fost inițial considerat nepotrivit, dar a reușit să-l convingă pe regizor după ce s-a pregătit pentru acest rol, petrecând o lună în județul Teleorman, unde a locuit printre țărani.^[9] Rolul Moromete i-a adus lui Rebengiuc mai multe premii, printre care unul care i-a fost înmânat în timpul Festivalului de Film de la San Remo din Italia,^[7][20] și a câștigat laudele lui Pintilie.^[20] La scurt timp după aceea, a fost alături de Manuela Hărăborși Adrian Pintea în Pădureanca a lui Nicolae Mărgineanu.^[21]

În decembrie 1989, Rebengiuc a participat la Revoluția Română, care a reușit să răstoarne regimul Ceaușescu și să pună capăt dominației Partidului Comunist. S-a alăturat mulțimii de revoluționari care s-au îndreptat spre clădirea Televiziunii Române și a exprimat mesaje anticomuniste în fața camerelor de filmat.^[8] La începutul anului 1990, el s-a raliat cu protestatarii Golani din Piața Universității, exprimându-și opoziția față de partidul de guvernământ postcomunist, Frontul Salvării Naționale.

După sfârșitul comunismului, Rebengiuc a continuat să acționeze în producțiile cinematografice. În 1992, el a jucat ca primar al satului în filmul premiat al lui Pinilie, Balanța, rol pe care îl "mic, dar consistent".^[10] Replica sa din film "americanii sunt cei mai proști oameni din lume" este amintită ca o reflecție ironică a naționalismului fiind recuperat în discursul comunist și anti-capitalist.^[9]

În anul următor, el a fost în distribuția Cel mai iubit dintre pământeni, o altă adaptare după Marin Preda. Cel de-al doilea film al lui Pintilie cu Rebengiuc în rol principal, drama Prea târziu, a fost nominalizată la Palme d'Or; filmul vorbește despre nereușitele justiției din România postcomunistă iar Rebengiuc a jucat rolul lui Picior de Elefant.^[23] În 1997, el a jucat în Omul zilei, bazat pe un scenariu de Radu F. Alexandru, iar în 1999, alături de actori maghiari și români, a jucat în filmul lui Gábor Tompa, Apărarea chineză. De asemenea, Rebengiuc a jucat în rolul Grigore Cafanu în filmul lui Pintilie Terminus Paradis (1998), premiat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneția.^[24]

El a fost, de asemenea, sporadic prezent pe scenă la Bulandra, și a declarat că nu a fost interesat să joace în teatru experimental, indicând faptul că nu se potrivea cu gustul său.^[10] Între 1990 și 1996 a fost rectorul Institutului de Teatru.^[12]Vorbind în 2005, el a spus că obiectivul său final este de a fi "un mare actor", declarând că asta implică "să joc un rol și să nu am nimic să-mi reproșez după aceea. Să joc fără nici o pată, fără greșeală, asta mă face să continui".^[10]

A jucat rolul Caliban în producția din 1991 de la Bulandra Furtuna de William Shakespeare, unde a apărut alături de colegul său, Ion Caramitru.^[10] A jucat în mai multe roluri principale în piese clasice și, pentru rolul Nick Bottom din Visul unei nopți de vară în regia lui Ciulei, a primit premiul UNITER.^[15] A avut mai multe roluri principale în piese ale unui ovaționat regizor de teatru, Silviu Purcărete: Horazio în Teatrul Comic al lui Carlo Goldoni, Pelasgus în Suplicantele a lui Eschil și rolul principal în Regele Lear al lui Shakespeare.^[15] În 2001, Rebengiuc și soția lui au apărut împreună în Unchiul Vania al lui Anton Cehov, produs de Bulandra de către regizorul rus Yuri Kordonski.^[10][20] În același an, a fost Fetisov în Colonelul Pasăre al lui Hristo Boicev și a apărut în Așteptându-l pe Godot a lui Samuel Beckett (regizat de Alexandru Dabija și Gábor Tompa).^[20]

Rebengiuc a apărut, de asemenea, în prima sa producție majoră de televiziune, Tandrețea lăcustelor, adaptată de Dan Necșulea după un scenariu de Eugene Pretorian și difuzată de TVR1 în 2003. A ilustrat viețile oamenilor bogați și puternici după Revoluție, care își investesc energiile în subminarea pozițiilor celorlalți.^[25] În acelasi an, el a colaborat din nou cu Pintilie, jucand cu Răzvan Vasilescu în Niki si Flo, jucându-l pe colonelul Niki Ardelean. Personajul său, este descris de însuși Rebengiuc, ca fiind "un om modest, dar care își cunoaște propria valoare" este exasperat de intruziunea continuă a lui Flo în viața sa și, în cele din urmă, se oprește la crimă.^[9] Rebengiuc spune că lucrul cu scenaristul Cristi Puiu l-a impresionat.^[9][11] În 2004, el și Puiu au colaborat la filmul de scurt metraj "Țigările și cafeaua", care a primit Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Rebengiuc, care a portretizat unul dintre cele trei personaje (Tatăl), se declară "mulțumit" de colaborare,^[11] și că a trebuit să lucreze cu "unul dintre cele mai bune" texte.^[9] Această interpretare a câștigat, de asemenea, premii la Festivalul Internațional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca și la Festivalul de Film Anonimul în Delta Dunării

Cu echipa de la Bulandra, el a fost distribuit în rolul Tatăl din Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, în regia lui Liviu Ciulei. Rebengiuc a fost lăudat de criticul Valentin Dumitrescu că "acoperă printr-o prestație remarcabilă gama de tragic-grotesc și mit decanonizat al unei condiții insurmontabile".^[26] Rebengiuc a jucat într-o altă producție a lui Pintilie, Tertium non datur (pe baza unei povestiri a lui Vasile Voiculescu), jucând rolul Generalului.^[10] A colaborat cu Kordonsky la alte trei producții de scenă: Căsătoria după Nikolai Gogol, Conu' Leonida față cu reacțiunea după Ion Luca Caragiale, care a fost prezentată doar o singură dată, în timpul unei festivități UNESCO la Bușteni, și Inimă de câine după Mihail Bulgakov, unde era Preobrazhenski.^[9][10] Această ultimă piesă a fost prezentată și a avut suces la Teatrul József Katona din Budapesta în toamna anului 2007.^[27] Rebengiuc și-a reluat activitatea în producțiile de televiziune, apărând în scurte seriale La Urgență (difuzat de TVR 1 în 2006-2007), și în mai multe episoade la Pro TV în Cu un pas înainte.

La începutul anului 2008, a fost Willy Loman în producția Bulandra Moartea unui comis voiajor (regia Felix Alexa)^{[8][9][28][29]}A apărut din nou alături de Mihuț, care a interpretat-o pe Linda, în ceea ce a fost anunțat ca fiind revenirea sa în lumea teatrului.^[28] În timpul acelei perioade, Rebengiuc, împreună cu Gheorghe Dinică și Marin Moraru, a primit titlul de Doctor honoris causa de la Institutul de Teatru.^[30]

În perioada 2007-2008, Rebengiuc a fost distribuit în două filme: După EA^[31] și Nunta mută, producția de debut a prietenului și colegului său Horațiu Mălăele.^[32] De asemenea, a lansat o versiune audiobook a lui Lev Tolstoi "Moartea lui Ivan Ilici".^[33] În februarie, chiar înainte ca actorul să împlinească 75 de ani, jurnaliștii Simona Chițan și Mihaela Michailov au publicat De-a dreptul Victor Rebengiuc, o carte dedicată carierei sale actoricești, editată de Humanitas.^[7][9] Rebengiuc, care a discutat despre credința sa creștină în interviuri, a început să aplice măiestria sa ca actor la difuzarea religioasă, cu citiri ale Psalmilor.^[13]

Performanța sa în rolul Willy Loman a fost răsplătită cu un alt premiu UNITER în aprilie 2009.^[29][34] În același an, Rebengiuc a apărut în filmul lui Călin Netzer, Medalia de onoare, iar interpretarea sa ca erou de război fără voie a fost premiată la Festivalul de Film de la Torino și la Festivalul Internațional de Film de la Salonic.^[35][36] Rolul i-a adus un alt premiu pentru cel mai bun actor masculin la Festivalul de Film Transilvania, ediția 2010, unde a fost invitat de onoare.^[36] În octombrie 2010, a primit premiul Prometheus Opera Omnia pentru performanță artistică, acordat de Fundația Anonimul.^[37]

S-a angajat într-o colaborare cu Teatrul Național București (TNB), în rolul Joe Keller în Toți fiii mei de Arthur Miller în regia lui Caramitru. Criticul de teatru Silvia Dumitrache, care a numit spectacolul "plin de viață și dinamică, tensionat și tulburător", subliniază faptul că Rebengiuc a creat un portret "destul de pozitiv" al unui rol negativ, servind pentru a arunca "o lumină și mai tragică asupra piesei".^[34] Rebengiuc a fost, de asemenea, liderul unei alte producții TNB, Legenda Marelui Inchizitor, adaptată de Radu Penciulescu după parabola eponimă a lui Feodor Dostoievski.^[13][38] Criticul Dan Boicea, care a menționat că producția se bazează pe monologurile lui Rebengiuc, a susținut de asemenea: "Rebengiuc nu exagerează cu nimic, e pasional prin blândețe, e ritos prin felul în care își menajează energia, arătând că are rezerve de atac și arme ascunse. Nu răbufnește la climax, deși ar fi putut să cadă în acest păcat."^[38]

În 2011 a fost al doilea actor după Florin Piersic care a primit o stea pe "Walk of Fame" din București.

Filmografie:

• Mîndrie (1956)
• 1 Aprilie (1958) - Misu
• Furtuna (1960)
• Darclée (1961)
• A fost prietenul meu (1961)
• Omul de lînga tine (1961)
• Poveste sentimentală (1961)
• Cinci oameni la drum (1962)
• Pisica de mare (1963)
• Pădurea spânzuraților (1964), regia Liviu Ciulei (film premiat la Cannes 1965) - Bologa
• Nay-dalgata nosht - Cea mai lunga noapte (1967)
• Ifigenia în Taurida (1967)
• Regizorul (1968) - el insusi
• Surorile Boga (1968)
• Cadou (1969) (TV)
• Castelul condamnaților (1969) - Vasiliu
• Ofițerul recrutor (1969) - Capitanul Plume
• Cazul Pinedus (1970)
• Diavolul și bunul Dumnezeu (1970)
• Conspirația (1972) - Horia Baniciu
• Trenul blindat (1972
• Zestrea (1972)
• Ziariștii (1972) - Pamfil
• Departe de Tipperary (1973) - legionarul Horia Baniciu
• Șapte zile (1973)
• Dimitrie Cantemir (1973)
• Zidul (1974) - Ofiter SS
• Capcana (1974)
• Pescărușul (1974) - Boris Trigorin
• Mușchetarul român (1975) - La Mare
• Scrisori apocrife' (1975)
• Tănase Scatiu (1976), regia Dan Pița - Tanase Sotirescu zis Scatiu
• O scrisoare pierdută (1977) - Stefan Tipatescu
• Uitarea (1977)
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Buzduganul cu trei peceți (1978) - Mihai Vitezul
• Profetul, aurul și ardelenii (1978) - Profetul Ezekiel Waltrope
• Doctorul Poenaru (1978) - Doctorul Mitica Poenaru
• Omul în loden (1979) - Dan Stamatiad
• Punga cu libelule (1980) Regia: Liviu Ciulei (1979) - el insusi
• Un echipaj pentru Singapore (1981) - Grigore Olteanu
• De ce trag clopotele, Mitică?, regia Lucian Pintilie (1981) - Iancu Pampon
• Înghițitorul de săbii (1981)
• Ștefan Luchian (1981)
• Orgolii (1982) - acad.prof.dr. Ion Cristian
• O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982) - Ștefan Tipătescu
• Faleze de nisip (1983), regia Dan Pița
• Dreptate în lanțuri (1983)
• Încrederea (1984)
• Piciu (1985)
• Padurea (1986) - Iorgovan Sr.
• Pădureanca (1987) - Busuioc
• Punct și de la capăt (1987)
• Moromeții (1987) - Ilie Moromete
• Secretul armei secrete (1988) - Împăratul
• Stâlpii societății (1988)
• Moartea unui artist (1991) - sculptorul Manole Crudu
• Marea sfidare (1989)
• Balanța, regia Lucian Pintilie (1992) - primarul satului
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993) - sef de cadre
• Prea târziu, regia Lucian Pintilie (1996)
• Spitalul special (1996) - Directorul spitalului Burlacu
• Omul zilei (1997)
• Cortul (1998) - Marcu
• Terminus paradis (1998) - Grigore Cafanu
• Viata de câine (1998) - lectura comentariului
• Kínai védelem /Apărarea chineză (1999)
• Transilvania. Istorie, legenda si mister (2001) - narator
• Tandrețea lăcustelor (2002) (TV) - Jorj
• Niki Ardelean, colonel în rezervă, regia Lucian Pintilie(2003) - Niki Ardelean
• Raport despre starea națiunii (2004)
• Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (2004) - tatal
• Boborul (2004)
• Hacker (2004) - Dl. Codrescu
• Marele jaf comunist (2004) - lectura
• Tertium non datur (2005) - general român
• După ea (2006) - Nea' Petrica
• La urgență, serial TV (12 episoade, 2006-2007)
• Cu un pas înainte (2007) - Paul Steiner (5 episodes, 2007)
• Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007)
• Nunta mută (2008)
• La nouvelle vague du cinema roumain / Noul val din filmul românesc (2008) - el însuși
• Contra timp (2008) - procuror șef Iacob
• Contra timp 2 (2009) - Iacob
• Medalia de Onoare, regia Peter Călin Netzer (2009) - Ion I. Ion
• Deasupra tuturor (2009), dublaj de voce
• Fotografia (2010)
• Marți, după Crăciun (2010) - Nucu
• Tatăl fantomă (2011)
• Câinele japonez (2013), regia Tudor Cristian Jurgiu
• Cu lapte, fără zahăr (scurtmetraj) (2014), regia Răzvan Macovei și Andrei Florescu^[54]
• Mecanica nostalgică a întâmplărilor (2014) - Pensionarul
• Aferim! (2014) - meșterul Stan Paraschiv
• Deschide ochii (2015), serial TV - Horia Barbu
• Octav (2017) - Spiridon
• Charleston (2017) - tatăl Ioanei

Roluri în teatru:

• Dincă - Bălcescu de Camil Petrescu, regia Aura Buzescu (1955)
• Petre - Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, regia Aura Buzescu (1955)
• Al doilea plutonier - Tragedia optimistă de Vsevolod Vișenski, regia Ion Cojar, Aura Buzescu, Vlad Mugur (1955)
• Contele Almaviva - Bărbierul din Sevilla de Pierre Beaumarchais, regia Vlad Mugur, Teatrul Național Craiova (1956)
• Jack Worthing - Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, regia Vlad Mugur, Teatrul Național Craiova (1956)
• Jim Curry - Omul care aduce ploaia de R. Nash, regia Liviu Ciulei (1957)
• Pierre - Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, regia Liviu Ciulei (1957)
• Walter Lee - Un strugure în soare de Lorraine Hansberry, regia Lucian Pintilie (1961)
• Orlando - Cum vă place de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1961)
• Voghin - Copiii soarelui de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei și Lucian Pintilie (1961)
• Bolkonski - Război și pace de E. Piscator, după Lev Tolstoi, regia Dinu Negreanu (1962)
• Stanley - Un tramvai numit dorință de T. Williams, regia Liviu Ciulei (1965)
• Brutus - Julius Caesar de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1968)
• Kurt - Play Strindberg de Fr. Durrenmatt, regia Radu Penciulescu (1971)
• Higgins - Pygmalion de G. B. Shaw, regia Moni Ghelerter (1974)
• Bubnov - Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei (1975)
• Caliban - Furtuna de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1978
• Tipătescu - O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei (1979)
• Astrov - Unchiul Vania de Anton Pavlovici Cehov, regia Alexa Visarion (1985)
• Fundulea - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, premiul UNITER (1991)
• Oratio - Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete (1992)
• Goering - Mephisto de Horia Garbea după K. Mann, regia Alexandru Darie (1993)
• Pelasgos - Danaidele după Eschil, regia Silviu Purcărete (1995)
• Alfred - Vizita bătrânei doamne de Friederich Durrenmatt, regia Felix Alexa 1993)
• Dodge - Copilul îngropat de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu, premiul UNITER (1996)
• Pierre de la Manque - Petru de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu (1998)
• Lear - Regele Lear de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu (1999)
• Marat - De Sade de Peter Weiss, regia Silviu Purcărete (2000)
• Claudius - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 2000
• Serebreakov - Unchiul Vania de Anton Pavlovici Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București, 2001
• Fetisov - Colonelul Pasăre de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija,Teatrul Bulandra București, 2001
• Jevakin - Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București, 2003
• Victor Rebengiuc - Top Dogs (Șomeri de lux) de Urs Widmer, regia Teodora Herghelegiu, Teatrul Arca București, 2004
• Tatal- Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 2005
• Preobrajenski - Inimă de câine de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul National I. L. Caragiale, 2005
  premiul UNITER (2005)
• Domnul Rice - Molly Sweeny de Brian Friel, regia Alexandru Dabija, Teatrul Bulandra București, 2006
• Monsieur Jourdain/Domnul Jurdănescu - Burghezul gentilom după J.B.P. Moliere, regia Petrică Ionescu, Teatrul Național I. L. Caragiale, 2006
• Joe Keller - Toți fiii mei după Arthur Miller, regia Ion Caramitru, Teatrul National I. L. Caragiale, 2009
• Regele - Regele moare după Eugen Ionescu, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul National I. L. Caragiale, 2017

Victor Rebengiuc
Date personale
Născut	10 februarie 1933 (86 de ani)[1][2]  București, Regatul României[3]
Căsătorit cu	Anca Verești (1960-1965) Mariana Mihuț (1965-prezent)
Copii	Tudor
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de teatru[*] actor de film[*]
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1955-prezent
Roluri importante	Apostol Bologa (în Pădurea spânzuraților) Ilie Moromete (în Moromeții) primarul satului (în Balanța)
Alte premii
Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*] (2017) Premiul UNITER pentru cel mai bun actor[*] (2006) pentru Inimă de câine
Premii Gopo
Cel mai bun actor 2011 Medalia de onoare

·         1937 - S-a născut Don Wilson, chitarist american (The Ventures).

·         1939 - S-a născut Roberta Flack, cântăreaţă şi pianistă americană.

·         1940: Maria Butaciu, interpretă română de muzică populară

·         1941 - S-a născut Mihai Duţescu, poet şi prozator.

* 1941: Domnica Alexandrescu (n. 10 februarie 1941, Săceni, Teleorman, România^[1]) este o profesoară de chimie și fostă politiciană comunistă română, fost membru al C.C. al P.C.R. (24 noiembrie - 22 decembrie 1989) și fost deputat în Marea Adunare Națională, aleasă în județul Prahova (1985–1989).^[2]

După ce a absolvit Facultatea de Chimie de la Universitatea din București a obținut diploma de profesor, iar din 1985 a fost inspector școlar general.

* 1942: Mihai Dinu (n. 10 februarie 1942, București) este doctor în lingvistică matematică, prozodist, autor de studii filologice și de studii de teoria comunicării interdisciplinare.

Născut în București la 10 februarie 1942, Mihai Dinu este nepotul cunoscutului economist, sociolog și om politic Mihail Manoilescu (1891-1950) și fiul profesorului universitar Valeriu Dinu (1905-1997), ecologist și specialist în economie forestieră, precum și al Nataliei Manoilescu-Dinu (1920-1990), autoare a unor lucrări de referință în domeniul teologiei ortodoxe. A absolvit, în anul 1959, liceul Matei Basarab, după care a urmat Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București (promoția 1966) și Facultatea de Filologie a Universității din București (promoția 1971). În anul 1979 și-a susținut doctoratul în matematică cu teza intitulată „Metode algebrice, probabilistice și strategice în studiul teatrului” sub îndrumarea profesorului Solomon Marcus. În perioada 1966–1990, Mihai Dinu a fost cercetător și inginer proiectant principal la Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Gospodărirea Apelor din București.

În 1990 ocupă, prin concurs, postul de lector universitar la Catedra de Antropologie Culturală a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București, parcurgând, succesiv, gradele de conferențiar (1993 –1998), profesor și decan al aceleiași instituții (1998– 1999). În străinătate, a fost profesor invitat la Facultatea de Limbi Moderne a Universității din Nantes (Franța, anii 1993, 1996 și 2002) și la Facultatea de Sociologie a Universității „Paul Valéry” din Montpellier (Franța) - 1998.

Din 1999 este redactorul șef al Revistei Române de Comunicare și Relații Publice pe care a înființat-o împreună cu profesorii universitari Ioan Drăgan și Paul Dobrescu. Din 1999 până în prezent, Mihai Dinu ocupă postul de profesor la Facultatea de Litere a Universității din București (după 2012, profesor emerit). Din 2004 este conducător de doctorat în științe filologice (15 doctorate finalizate până în prezent).
Volume de autor:

• Ritm si rimă în poezia românească, Editura Cartea Românească, 1986, 378 p.
• Introducere în teoria comunicării, Editura Universității din București, 1993, 244 p.
• Personalitatea limbii române – fizionomia vocabularului, Editura Cartea Românească, București, 1996, 367 p.
• Comunicarea – repere fundamentale, ediția I, Editura Științifică, București, 1997; ediția a II-a, Editura Algos, 2000, 362 p.; ediția a III-a, revăzută și * adăugită, Editura Orizonturi, 2007, 439 p.
• Chronosophia – chipuri ale timpului, ediția I, Editura Fundației Culturale Române, 2002, 356 p.; ediția a II-a, Editura Spandugino, 2012, 509 p.^[1][2]
• „E ușor a scrie versuri…” – mic tratat de prozodie românească, Editura Institutului Cultural Român, 2004, 280 p.
• Fundamentele comunicării interpersonale, Editura All, 2004, 303 p.
• „Bătrânul poet dintâi” – incursiune în poezia și poetica dosofteiană, Editura Academiei Române, 2007, 381 p.
• Un alt Bolintineanu – gânduri despre natura poeziei, Editura Spandugino, 2010, 372 p.
• Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a „Scrisorii pierdute”, Editura Spandugino, 2012, 385 p.
• Mică metodă de liră pentru începători (cu tubulatura digitației prozodice și optzeci de exerciții rezolvate), Editura Spandagino, 2014 ^[3]
• Natalia Manoilescu-Dinu - Mărturia unei vieți. Memorii, Editura Spandugino, 2014 (cuvânt înainte, note explicative și Epilog - pp. 631–760).

Mihai Dinu
Date personale
Născut	10 februarie 1942 (77 de ani) București
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	filolog, inginer, profesor universitar
Activitate
Alma mater	Institutul de Construcții din București; Universitatea din București
Organizație	Facultatea de Litere a Universității din București

·         1944 - S-a născut Peter Allen, cântăreţ, compozitor şi pianist australian.

·         1946 - S-a născut Clifford T. Ward, cântăreţ şi compozitor american.

·         1951 - S-a născut Cory Lerios, clăpar şi vocalist american (Pablo Cruise).
* 1951: Zeudi Araya (n. 10 februarie 1951 în Decamhare, Asmara) este o câștigătoarea a unui concurs de frumusețe și actriță din Eritreea. Araya este fiica unui politician și nepoata unui diplomat din Roma, În anul 1969 a fost aleasă "Miss Etiopia", a jucat câteva roluri în ca. 10 filme. Ea a fost descoperită de Luigi Scattini. În anul 1977 Zeudi Araya, apare pe prima pagină a unei reviste playboy din Italia. Ea a fost căsătorită din anul 1980 cu producătorul de filme Franco Cristald, iar după moartea lui trăiește împreună cu regizorul italian Massimo Spano, cu care are un fiu.
* 1951: Robert A. "Bob" Iger (n. 10 februarie 1951) este președinte și director executiv al The Walt Disney Company. El a fost numit președinte în anul2000, iar în 2005 l-a înlocuit pe Michael Eisner în funcția de director executiv al companiei. Iger a supravegheat achiziționarea studioului de animație Pixar în 2006, dar și preluarea companiei Marvel Entertainment.
Iger este căsătorit cu jurnalista Willow Bay și are patru copii: Katie și Amanda (din prima căsătorie) și Robert Maxwell și Will (din a doua căsătorie).
* 1952: Dumitru Diacov (n. 10 februarie 1952, Kargapolie, regiunea Kurgan, RSFS Rusă, URSS) este un politician din Republica Moldova, fost președinte și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova^[1] în câteva mandate consecutive începând cu anul 2005 iar anterior și între 1994 și 2001. Este fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (din 2000 până în 2009). În anul 2009 îi cedează funcția de președinte de partid lui Marian Lupu.

Dumitru Diacov s-a născut la data de 10 februarie 1952, în localitatea Kargapolie din regiunea Kurgan (Rusia), într-o familie de deportați basarabeni. În anul 1969, devine student la Facultatea de Litere, secția Jurnalism, a Universității din Chișinău. În anul 1971, este transferat "prin selecție” la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Minsk - Belarus, ale cărei cursuri le absolvă în anul 1974. А fost membru ULCT din anul 1966 și membru PCUS din anii studenției.

Fratele său, Ivan Diacov, este jurist și până în noiembrie 2015 a fost procuror al municipiului Chișinău

Până în anul 1977 a lucrat ca redactor și redactor-șef de emisiuni la Televiziunea Moldovei. Activează apoi în organele de conducere ale Organizației Tineretului Comunist (Komsomol) sovietic. În perioada 1977-1979, este secretar la Comitetul de Komsomol a Comitetului de Stat pentru Radio și Televiziune, apoi devine instructor pentru ideologie la Comitetul Central al Organizaței de Komsomol din Moldova. Între anii 1981–1984, Dumitru Diacov lucrează ca șef de departament la Comitetul Central al Organizaței de Komsomol din Moldova.

Din anul 1984 a fost corespondent în RSS Moldovenească al cotidianului moscovit Komsomolskaya pravda (pe atunci organ oficial al tineretului comunist din URSS). Sosește apoi la Moscova, în calitate de consilier al Secretarului Comitetului Central al Organizației de Komsomol din URSS (Moscova) (1986-1988).

Între anii 1988 și 1989 a fost consultant la Departamentul de Relații Externe al Comitetului Central al PCUS. În perioada 1989 - 1993, a fost șeful biroului Agenției de Știri TASS în România, la București.

În anul 1993 revine în Republica Moldova, activînd timp de un an în calitate de consilier și șef al Departamentului Politic al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Dumitru Diacov
Date personale
Născut	10 februarie 1952 (67 de ani) Kargapolie, Regiunea Kurgan, RSFS Rusă, URSS
Frați și surori	Ivan Diacov
Căsătorit cu	Tatiana
Copii	2
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	URSS  Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	Politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 29 iulie 2009
În funcție 6 martie 2005 – 5 aprilie 2009
În funcție 27 februarie 1994 – 25 februarie 2001
Al 4-lea Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 23 aprilie 1998 – 25 februarie 2001
Președinte	Petru Lucinschi
Prim-ministru	Ion Ciubuc Ion Sturza Dumitru Braghiș
Precedat de	Dumitru Moțpan
Succedat de	Eugenia Ostapciuc
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 1995 – 23 aprilie 1998
Președinte	Mircea Snegur Petru Lucinschi
Prim-ministru	Andrei Sangheli Ion Ciubuc
Precedat de	Nicolae Andronic
Succedat de	Iurie Roșca
Premii	Ordinul Republicii (21 noiembrie 2013) Ordinul de Onoare
Partid politic	Partidul Democrat din Moldova
Alma mater	Universitatea Belarusă de Stat[*]
Profesie	Jurnalist

* 1953:Ioan Chelaru (n. 10 februarie 1953, Pildești, Neamț, România) este senator român ales din anul 2004, în județul Neamț pe listele partidului PSD, ales în 2008 din partea Alianței PSD+PC și reales în 2012 din partea USL. Ioan Chelaru a avut o activitate parlamentară prodigioasă:

• în legislatura 2004-2008, Ioan Chelaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Chile, Republica Finlanda și Republica Libaneză.

Ioan Chelaru a inițiat 31 de propuneri legislative, din care 8 au fost promulgate legi;

• în legislatura 2008-2012, Ioan Chelaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Libaneză, Republica Franceză-Senat și Regatul Norvegiei. Ioan Chelaru a inițiat 42 de propuneri legislative, din care 5 au fost promulgate legi;

• în legislatura 2012-2016, Ioan Chelaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat și Statul Plurinațional Bolivia.

Ioan Chelaru a inițiat 75 de propuneri legislative, din care 19 au fost promulgate legi.

* 1953: John Shirley (n. 10 februarie 1953, Houston, Texas) este un scriitor american de literatură științifico-fantastică și compozitor de muzică punk
Romane:

• Transmaniacon (1979)
• Dracula in Love (1979)
• City Come A-Walkin' (1980)
• Three-Ring Psychus (1980)
• The Brigade (1981)
• Cellars (1982)
• Câteva cărți din seria Traveler, serie de romane de aventuri (sub pseudonimul D. B. Drumm)^[1]
• Câteva cărți din seria 'Specialist', serie de romane de aventuri (sub pseudonimul John Cutter)
• A Song Called Youth Series (cunoscută și sub denumirea Eclipse Trilogy):
  • Eclipse (1985)
  • Eclipse Penumbra (1988)
  • Eclipse Corona (1990)
• In Darkness Waiting (1988)
• Kamus of Kadizar: The Black Hole of Carcosa (1988)
• A Splendid Chaos (1988)
• Wetbones (1991)
• Silicon Embrace (1996)
• "Demons" (2000, nuvelă)
• "...And the Angel with Television Eyes" (2001, nuvelă)
• "The View From Hell" (2001, nuvelă)
• "Her Hunger" (2001, nuvelă)
• Spider Moon (2002)
• Demons, o nouă versiune cu romanul sequel Undercurrents (2002)
• Crawlers (2003)
• Doom (2005, romanizarea filmului bazat pe jocul video pentru PC produs de Id Software)
• Constantine (2005, romanizarea filmului bazat pe personajul din benzile desenate DC/Vertigo)
• John Constantine, Hellblazer: War Lord (2006, bazat pe un personaj din benzi desenate, nu versiunea filmului)
• Predator: Forever Midnight (2006, Predator series tie-in)
• Batman: Dead White (2006, tie-in with Batman Begins)
• John Constantine, Hellblazer: Subterranean (2006)
• The Other End (2007)
• Alien: Steel Egg (2007)
• Black Glass (2008)
• Bleak History (2009)
• BioShock Rapture (2011)
• Borderlands: The Fallen (2011)

* 1956: Mariana Marin (n. 10 februarie 1956, București - d. 31 martie 2003 ^[1]) a fost o poetă din România din "generația literară '80" (Generația în blugi).

S-a născut în București, unde a absolvit Facultatea de Litere. Este considerată a face parte din "generația 80". A fost un membru activ al Cenaclului de Luni, condus de criticul literar și profesorul Nicolae Manolescu și a publicat în volumul colectiv, editat de acesta, "Cinci".

Criticul Nicolae Manolescu, afirmă^[2]: Versurile ei sunt croite din materialul liricii tragice a marilor doamne ale poeziei moderne, printre care își găsește locul nefericita iubită a lui Eminescu, evocată, laolaltă cu urmașele ei din secolul XX, într-o splendidă Elegie : „Mutilarea artistului în tinerețe la minus 15 grade./ Nici cazul Sylviei Plath nu e posibil/ nici frânghia Veronicăi Micle nu are săpun./ Din când în când amintirea stinsă a Țvetaevei/ tăcerea în care se îneacă Ahmatova/ și mizeria, sărăcia acelui Ierusalim/ din care Else ma cheamă.”

Poeziile ei sunt traduse în limba franceză și e prezentă în reviste și antologii din Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Polonia.
Volume de versuri:

• Un război de o sută de ani, Editura Albatros, 1981; Editura AXA, Botoșani, 2001;
• Cinci (alături de Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter), cu ilustrații de Tudor Jebeleanu; Editura Litera, 1982;
• Aripa secretă, Editura Cartea Românească, 1986;
• Atelierele (1980-1984), Editura Cartea Românească, 1990;
• Ia-ți boarfele și mișcă, interviu realizat cu Oana Orlea, Editura Cartea Românească, 1992;
• Mutilarea artistului la tinerețe, Editura Muzeul Literaturii Române, 1999;
• Zestrea de aur (antologie), Editura Muzeului Literaturii Române; prefață de C. Rogozanu, 2002

Mariana Marin
Date personale
Născută	1956
Decedată	2003
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poetă, scriitoare
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Postmodernism

·         1961 - S-a născut Robbie Nevil, cântăreţ, compozitor şi chitarist american.
* 1962: Clifford Lee Burton (n. 10 februarie 1962, Castro Valley[*], SUA – d. 27 septembrie 1986, Dörarp[*], Suedia) a fost un muzician american, al doilea basist al formației Metallica, acesta alăturându-se formației în 1982, înlocuindu-l pe Ron McGovney. Viața și moartea sa tragică au influențat cel puțin două piese și basiști ca Billy Sheehan, Les Claypool și John Myung.
Burton s-a născut în Castro Valley, California. Inițial, el a început să cânte la pian de la vârsta de 6 ani. În 1976, la vârsta de 14 ani, Burton a început să studieze chitara bas și a început să cânte în formații locale, în timp ce lua lecții de la profesorul Steve Hamady. Conform spuselor părinților săi, Cliff petrecea între 4 și 6 ore pe zi pentru a-și perfecționa dibăcia la bas, chiar și după ce s-a alăturat formației Metallica. După ce a terminat școala generală, el a luat cursuri de muzică la un colegiu de juniori.
Ceilalți membri ai trupei Metallica căutau un basist ce să fie mai priceput decât Ron McGovney. După cum povestesc ei în ,,Damage, Inc." , ei au asistat la un concert al formației lui Burton, Trauma, și au fost impresionați de solo-ul de chitară a lui Cliff(ce avea mai târziu să devină parte componentă a piesei (Anesthesia) Pulling Teeth). Membrii Metallica l-au "recrutat" pe Burton, după ce au acceptat să își schimbe locația de la Los Angeles la San Francisco. Publicul din Los Angeles era prea "rigid" pentru gusturile lui Burton. În timpul deplasărilor, Cliff punea "monopol" pe casetofonul mașinii obligându-și astfel colegii să asculte muzică variată începând de la The Misfits, Pink Floyd, și Thin Lizzy, la pianistul Glenn Gould și concerte de ale lui Bach.
În timpul unui turneu în Europa, Burton a decedat într-un accident în care autocarul formației s-a răsturnat, alunecând pe poleiul format; el a fost aruncat prin geam, autocarul căzând peste el. Kirk Hammett povestea ca în seara dinaintea accidentului, au avut o dispută pe tema patului în care urmau să doarmă. Disputa s-a încheiat printr-o tragere din cărți de joc, Cliff trăgând Asul de pică și alegându-și patul lui Kirk. Multe surse confimă ipoteza cum că șoferul autocarului ar fi fost sub influența alcoolului. Accidentul s-a petrecut în Suedia. Trupul lui Burton a fost înmormântat în San Francisco. La ceremonie, s-a cântat piesa „Orion" de pe albumul Master of Puppets. Din această cauză, Metallicanu a mai cântat live „Orion" în varianta completă până în noiembrie 2006, când a fost folosită ca o „punte” de legătură între 2 piese.
* 1962: Piero Pelù (n. 10 februarie 1962, în Florența) este un cântăreț și compozitor italian de muzică rock, cunoscut mai ales pentru activitatea sa în cadrul formației rock italiene Litfiba.

În iulie 1999, Pelù a părăsit Litfiba din cauza tensiunilor dintre el și chitaristul Ghigo Renzulli.

În 2000, el a lansat primul său album solo Né buoni né cattivi.

În 2002, duetul său cu cântăreața indoneziană Anggun, intitulat "L'amore immaginato" a atins poziția Nr.1 în topul ”National Italian Airplay Charts”, menținându-se pe această poziție pe durata a două luni.

În 2009, a revenit în Litfiba alături de co-fondatorul ei, Ghigo Renzulli.

* 1967: George Vincent „Vince” Gilligan (n. 10 februarie 1967) este un scriitor, producător și regizor american. E cunoscut pentru munca sa în televiziune, în special pentru că e creatorul, principalul scenarist și producătorul executiv al serialului Breaking Bad, co-creator al serialului The Lone Gunmen și scenarist și producător al serialului The X-Files
* 1967: Marcel Răducan (n. 10 februarie 1967, satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița) este un om politic din Republica Moldova, deputat moldovean în Legislatura 2005-2009 ales pe listele partidului Blocul electoral Moldova Democrată. Din 2009 până în februarie 2015 a exercitat funcția de ministru al dezvoltării regionale și construcțiilor. Din 30 noiembrie 2018este Președinte al Consiliului Concurenței^[3].
* 1972: Nyomi Banxxx (născută Amanda Dee pe 10 februarie 1972 în Chicago, Illinois) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Nyomi, Naomi Bankxx, Nyaomi Banxxx, Naomi Knoxxx, Naomi Banxxx, Naomi Banks și Naomi.
* 1974: Elizabeth Banks (născută Elizabeth Irene Mitchell 10 februarie 1974)^[3] este o actriță, regizoare și producătoare de film americană. Ea și-a făcut debutul cinematografic în filmul independent Surrender Dorothy (1998) și e cunoscută în special pentru rolurile sale din filmele Seabiscuit (2003), The 40-Year-Old Virgin (2005), Invincible (2006), Definitely, Maybe (2008), W. (2008), Role Models (2008), The Uninvited(2009), The Next Three Days (2010), People Like Us (2012), Man on a Ledge (2012), Pitch Perfect (2012), Movie 43 (2013), The Lego Movie(2014) și seria de filme The Hunger Games (2012–15).
* 1981: Andy Johnson (n. 10 februarie 1981 în Bedford, Anglia) este un fotbalistenglez care evoluează la clubul Crystal Palace.

·         1983: Lucian Goian (n. 10 februarie 1983, Suceava) este un fotbalist româncare joacă pentru Mumbai City.^[1] Jucătorul evoluează pe postul de fundaș central și este fratele mai mic al fotbalistului Dorin Goian.

* 1988: Anastasia Veaceslavovna Boldîreva (în rusă Анастасия Вячеславовна Болдырева) (n. 10 februarie 1988, în Celiabinsk)^[1] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru clubul românesc HC Dunărea Brăila. Boldîreva evoluează pe postul de coordonator.

* 1990: Mihaela Bulică (n. 10 februarie 1990, Slobozia, județul Ialomița) este o fostă scrimeră română specializată pe sabie.

* 1991: Emma Roberts Rose (n. 10 februarie 1991, Rhinebeck, New York, SUA) este o actriță și cântăreață americană. Ea este fiica actorului Eric Roberts și nepoata lui Julia Roberts. Roberts a devenit cunoscută pentru rolul ei ca Addie Singer în seria de televiziune "Unfabulous". Ea a lansat albumul de debut, care, de asemenea, a servit drept coloană sonoră Unfabulous show-ului și mai mult. Roberts urmat apoi o cariera solo, cântând de înregistrare două cântece pentru coloana sonoră a Ice Princess și Aquamarine (în care Roberts a jucat ca una dintre lideri). Roberts apoi a început să se concentreze asupra carierei sale care acționează, caracterul titlul din 2007 film Nancy Drew, și vocea ei-over debut în The Flight Before Christmas.

În 2008 și 2009, Roberts a jucat în filme Wild Child, Memoirs of a Teenage amnezic și Lymelife. Roberts a apărut în 2009 Hotelul pentru Caini și The Winning Season. În 2010, ea a apărut în Valentine's Day, care a jucat, de asemenea, Julia Roberts. Mai târziu în același an, ea a avut un rol principal în It's Kind of a Funny Story - e un fel de o poveste haioasa. Ea acum încearcă în continuare populara serie horror, Scream 4, împreună cu Neve Campbell, Courteney Cox și David Arquette.

* 1993: Mia Khalifa (în arabă: ميا خليفة; n. 10 februarie 1993, Beirut, Liban), cunoscută și sub numele de Mia Callista, este o personalitate libanez-americană a mass-mediei^[1], cunoscută pentru cariera sa de succes.

Născută in Beirut, Mia Khalifa s-a mutat în Statele Unite în 2000. A început să joace în filme în pornografice în octombrie 2014, iar în decembrie a fost clasată pe locul 1 pe site-ul Pornhub. Alegerea unei astfel de cariere a fost întâmpinată cu controverse în Orientul Mijlociu, în special pentru un film în care ea a comis acte sexuale în timp ce purta hijabul islamic. Cu toate acestea, ea a fost deziluzionată de industria pornografică, încetându-și cariera.

Mia Khalifa s-a născut pe 10 februarie 1993 în Beirut, Liban și s-a mutat cu familia ei în Statele Unite în 2000^[2]. Familia ei este catolică, și a fost crescută în această religie, deși nu mai practică.^[3] A trăit în mare parte în Montgomery County, câțiva ani mai târziu a absolvit Universitatea din Texas, El Paso, cu diplomă de licență în istorie

* 1994: Kang Seul-gi (n. 10 februarie 1994, Ansan[*], Coreea de Sud), cunoscută și ca Seulgi, este o membră a trupei de fete coreene Red Velvet. Ea a debutat în august 2014. Înainte de debutul trupei, a fost membră a trupei de pre-debut SM Rookies, de asemenea este și actriță. Ea vorbește coreeană(limba maternă) și japoneză, ea este dansatoare principală a trupei și a doua cântăreață principală.

* 1995: Naby Deco Keïta (n. 10 februarie 1995,^[2] Conakry, Guineea) este un fotbalist din Guineea. Joacă pe postul de mijlocaș la Liverpool FC din Premier League din Anglia.

* 1997: Chloë Grace Moretz (n. 10 februarie 1997) este o actriță americană de film. Ea și-a început cariera de actor la vârsta de 7 ani și a evoluat în filme ca The Amityville Horror (2005), (500) Days of Summer (2009), Diary of a Wimpy Kid (2010), Kick-Ass (2010), Let Me In (2010), Hugo(2011), Dark Shadows (2012) and Kick-Ass 2 (2013). Ea va apărea și în readaptarea din 2013 a novelei lui Stephen King, Carrie în rolul principal.