4./ 20 FEBRUARIE 2022 - POEZIE
Deces: 21 septembrie 1961
Nascuta la 21 februarie 1887, in Ploiesti. Afara de activitatea poetica si dramatica, sub pseudonimul D. Serban, d-na Claudia Millian a publicat numeroase cronici dramatice in Viitorul si Adevarul literar si artistic.
Poeti cu „a viziune decorativa a lumii", s-a nascut la 21 februarie 1887, la Bucuresti, fiica inginerului Ion Millian, de origine greaca, si a Mariei Poenaru. Urmeaza scoala primara si liceul la Bucuresti si Ploiesti, unde si debuteaza, in 1906, in revista Lumina. Studenta la Scoala de belle-Arte si la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, Claudia Millian se marita cu publicistul Cristu Cridim, de care divorteaza, si la 11 aprilie 1914 se recasatoreste cu poetul Ion Minulescu. In timpul razboiului (1916—1918) se refugiaza la lasi, unde casa sotilor Minulescu este deschisa scriitorilor si artistilor, continuind astfel, in conditii schimbate, traditia terasei „Oteteleseanu".
Dupa primul razboi mondial, este numita profesoara de desen decorativ si de istoria artelor la Liceul industrial sericicol, unde va functiona, ca directoare, pina in 1940. Intre 1923—1925 sta la Paris, impreuna cu fiica sa Mioara Minulescu, unde stabileste relatii apropiate cu Elena Vaca-rescu, Pierre de Nolhac, Colette, Cecile Sorel, Elvira Popescu, Nina si Benjamin Fundoianu, Armand Pascal etc, consolidind legaturile de prietenie franco-romane, activitate recompensata prin decoratia franceza "Palmes academiques".
Reintoarsa in tari, Claudia Millian se consacra activitatii profesionale, literare, publicistice (cronici dramatice) si sociale, luptind pentru drepturile femeii, democratie si pace. Va scrie si teatru (Masca, Rozina, Vreau si craiesc. Dupa paravan, Sapte giste potcovite), sub pseudonimul D. Serban.
Dupa 1930 are fi preocupari de arta plastica (mozaic, sculptura). Participa ca delegata la congresele Pen-clubului, faclnd dese calatorii in strainatate. Membra a Societatii Scriitorilor Romani, a Societatii autorilor dramatici si a Pen-clubului, Claudia Millian-Minulescu moare la 21 septembrie 1961.
OPERE (poezii) :
Garoafe rofii. Buc, Ed. Flacara, 1914 ;
Cintari pentru pasarea albastra, Buc, Ed. de arta „Vlaici", 1922 ;
Intregire, Buc, Ed. Cartea romaneasca, 1936.
(A lasat in manuscris si opere inedite.)
De consultat:
C. Sp. Hasnas: Garoafe rosii, «Flacara», IV, 22 (p. 200), 1915. - [Ovid Densusianu]: Cantari pentru pasarea albastra, «Viata noua», XVIII, 10-11, 1923. -Scarlat Struteanu: Cantari pentru pasarea albastra, «Flacara», VIII, 19 ianuarie, 1923. - Vladimir Streinu: Cantari pentru pasarea albastra, «Cugetul romanesc», I, 8-9, 1922. - E. Isac: Cantari pentru pasarea albastra, «Adevarul literar», 4 februarie, 1923. - Pompiliu Paltanea: Chants pour l'oiseau bleu, «Mercure de France», I-IV, 1925. — E. Lovinescu: Poezia modernista: Claudia Millian, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927. -Al. Badauta: Cantari pentru pasarea albastra, «Buletinul institutului de literatura pe 1923», pag. 29, (1927).
Poeziile sint reproduse dupa cum urmeaza : Garoafe rofii, Voluptate, Pisicile, Simfonii de toamna (Garoafe rotii, 1914) ; Himera, Nevroza, Vazele de flori. Primavara, Toamna (Cintari pentru pasarea albastra, 1922).
| Eugen Barbu | |||
 Pamfletarul Eugen Barbu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 20 februarie 1924 București, România | ||
| Decedat | 7 septembrie 1993, (69 de ani) București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu  | ||
| Părinți | Nicolae Crevedia | ||
| Căsătorit cu | Marga Barbu | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, politician | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Litere a Universității București | ||
| Alma mater | Universitatea din București | ||
| Lucrări remarcabile | Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele | ||
| Influențat de | Mateiu Caragiale | ||
| Partid politic | Partidul România Mare | ||
| Premii | Premiul Herder | ||
| |||
| Prezență online | |||
| Internet Movie Database | |||
Modifică date / text  | |||
.svg){kind=small} Membru supleant al C.C. al P.C.R. |
|---|
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București – d. 7 septembrie 1993, București) a fost un membru corespondent al Academiei Române[1], director de reviste[2], jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și deputat român, laureat al premiului Herder. Personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism.[3][4]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia,[5][6] Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga,[7] fiind parte a aparatului de cenzură comunist.[8]
În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.[9] În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.[10] Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.[11]
Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”,[12] împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.[13]
A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.
A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.
A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.[14]
Opera literară[modificare | modificare sursă]
A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba).[15] A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.
A lăsat și un Jurnal.
A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.
A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).[15][16][17]
Opere publicate[modificare | modificare sursă]
Nuvele și povestiri:
- Gloaba, 1955;
- Tripleta de aur, 1956;
- Oaie și ai săi, 1958;
- Patru condamnați la moarte, 1959;
- Tereza, 1961;
- Prânzul de duminică, 1962;
- Vânzarea de frate, 1968;
- Martiriul Sfântului Sebastian, 1969;
- Miresele, 1975;
Romane:
- Balonul e rotund, 1956;
- Unsprezece, 1956;
- Groapa, 1957;
- Șoseaua Nordului, 1959;
- Facerea lumii, 1964;
- Princepele, 1969;
- Incognito I-IV, 1975 -1980; (incognito)
- Săptămâna nebunilor, 1981;
- Ianus, 1993;
Reportaje:
- Pe-un picior de plai, 1957;
- Cât în 7 zile, 1960;
- Cu o torță alergând în fața nopții, 1972;
Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare:
- Jurnal, 1966;
- Măștile lui Goethe, 1967;
- Foamea de spațiu, 1969;
- Jurnal în China, 1970;
- Caietele Princepelui I-VI, (1972-1981);
- O istorie polemică și antologică a literaturii române, 1976;
Teatru:
- Să nu-ți faci prăvălie cu scară, 1959;
- Labyrintul, 1967 etc.
Piesele sunt adunate în vol. Teatru;
Versuri:
- Osânda soarelui, 1968;
Readuce în literatura română opera lui Panait Istrati; Scenarii de film: seria Haiducilor.
Scenarii[modificare | modificare sursă]
- Haiducii (1966) - împreună cu Nicolae Paul Mihail și Mihai Opriș
- Răpirea fecioarelor (1968) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
- Răzbunarea haiducilor (1968) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
- Haiducii lui Șaptecai (1971) - împreună cu Mihai Opriș
- Zestrea domniței Ralu (1971) - împreună cu Mihai Opriș
- Facerea lumii (1971)
- Săptămîna nebunilor (1971) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
- Drumul oaselor (1980) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
- Trandafirul galben (1982) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
- Misterele Bucureștilor (1983) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
- Masca de argint (1985) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
- Colierul de turcoaze (1986) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
- Totul se plătește (1987) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Thomas Mann, Doctor Faustus, împreună cu Andrei Ion Deleanu
- William Faulkner, Orașul
- William Faulkner, Casa cu coloane
- J.B. Priestley, Fundătura îngerilor, împreună cu Andrei Ion Deleanu
Pamfletarul Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]
Eugen Barbu director de reviste[modificare | modificare sursă]
Gazetarul Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]
Eugen Barbu, critic de artă[modificare | modificare sursă]
Eugen Barbu despre Sabin Bălașa[modificare | modificare sursă]
- Articolul Teatrul Național, în ziarul România Liberă, 1 octombrie 1970
- Articolul Un premiu, în ziarul România Liberă, 22 aprilie 1971
- Articolul Culturale, în ziarul România Liberă, 3 februarie 1972
- Articolul Tot ce pictează înseamnă Mit, în ziarul Scânteia tineretului, 28 noiembrie 1982
Alerg prin oraş
Avril, cu nervi!
Umblă nebunul şi
salută fetele:
Omagiile mele!
Ele, lunare,
Lasă harfe blonde în văzduhul pur.
Pe un aeroport londonez
Au fost furate briliante
De către un gangster.
A mai căzut un avion
Pe o rută şi vine încă
Un uragan în Bangladesh...
Lovituri de stat,
Morţi şi răniţi pe şosele,
O bătrână vorbeşte singură
Şi strânge la piept o pâine,
Ambuscadă la stop,
Elevele rău
Şi-au mai scurtat fustele...
Într-un demodat Rolls
Trece ambasadorul englez...
Scazuta zarii blînda e tara minerala.
- Inel si munte, iarba de abur înzeuat.
A ofilirii, numai aceasta foarte pala
Faclie, pe ghicirea Albastrului ouat.
Mintiri, lumini! Scapata, doar sfînta, ca o maica,
- Ars doliul ei; cu fruntea calcata de potcap;
Scaldînd la dublul soare, apos, de la Dragaica,
Rotundul, scund în palma, duh simplu-în chip de nap.
Pendulul apei calme, generale,
Sub sticla sta, în T;arile-de-Jos.
Luceferii marini, amari în vale;
Salciu muia si racul fosforos.
Un gînd adus, de raze si curbura
(Fii aurul irecuzabil greu!)
Extremele camarilor de bura
Mirat le începea, în Dumnezeu.
Iniţial, în dorinţa de a-l cuceri repede pe Nicolae, Doina i-a înscenat acestuia chiar şi o tentativă de viol, cu acte în regulă, poetul fiind scos în faţa Uniunii Tineretului Muncitoresc şi dat afară! Acuzatorii au susţinut teoria falsă a violului, bazându- se pe un semn de pe gâtul Doinei, rezultat ca urmare a unui sărut al lui Nicolae, la o petrecere.
Ulterior, Labiş a trecut peste acest incident şi a locuit cu Doina, în centrul Bucureştiului, dar relaţia s-a terminat lamentabil, poetul nesuportând să fie ţinut din scurt de iubita lui.
| Constantin Mille | |
 Portret carte poştală din colecţia Bibliotecii Academiei Române. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
| Decedat | (65 de ani) |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | activist pentru drepturile omului[*] avocat jurnalist poet |
| Activitate | |
| Alma mater | Université libre de Bruxelles[*] |
| Modifică date / text | |
Constantin Mille (n. , Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești – d. ) a fost un ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist român, precum și un activist prominent pentru apărarea drepturilor omului.
POEZII:
Dați-mi pace
Daţi-mi pace, daţi-mi pace,
Sau mai bine, daţi-mi vin
Ca în el să-mi uit desgustul,
Tristul, lungul meu suspin!
Vreţi să vegetaţi pe lume
Ca şi arborii să fiţi
Si de bine şi principii
Nu vi-i greu să mai vorbiţi?
Ce-mi strigaţi de libertate,
De patriotismul sfânt
Când vândut-aţi mamă, soră
Şi-al străbunilor mormânt.
Libertatea-i punga voastră,
Punga-i sacrificiul vostru,
Cine nu-i ca voi la pungă
Patriot - e hoţ, e monstru!
Oh ! lăsaţi-mă în pace,
Liniştea nu-mi turburaţi,
Datu-v´am în veci desgustul;
Mergeţi, pacea mi-o lăsaţi!
Lumea moartă
Oh! naivi în gândul vostru,
V´a trecut idee oare,
Că sătui de gândul nostru
Şi orbiţi de-a lui splendoare
Noi c´un vis ne-am mulţămi!
Credeţi voi că dac-am şti
Că durerea-i soarta noastră
Şi plăcerea soarta voastră
Cât pământul va trăi,
Am ţinea noi lumea ´n spate
Ca giganticul Atlas
Nesvârlind-o mâni departe
Ca pe hârbul unui vas?
Căci dece am trăi oare
Pe-acest glob mic de pământ,
Când durere şi plânsoare,
Nedreptatea sdrobitoare
E din leagăn la mormânt!
Pentru voi e numai lumea:
V´am lăsat-o şi din ea
Ne-am tot duce trecând culmea
Astei vieţi – atât de grea,
Sau cuprinşi de indignare
Am mina-o şi râzând
Am trimite-o la plimbare
Ca o crudă blăstămare
Cătră cerul vostru blând...
Cu făptura lui stupidă
A lui faţă am lovi
Şi prin calea lumii vidă
Ca o bombă am porni...
Ne-am tot duce-duce-duce
Printre sistemi şi planeţi
Cum să duce-un cântec dulce
Spus de harfe de poeţi!...
Am scăpa de nedreptate,
Voi de noi şi noi de voi,
Şi´ntr´a morţii largă parte
Toţi vom fi, frate cu frate,
Morţi pe câmpul de război...
Şi´n a haosului pace,
Pe-a veşniciei poartă
Se va scrie: „Aici zace
Lumea moartă!...”
Veacul nostru
Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, faţa voastră o ascundeţi, farisei,
Pe cap puneţi azi cenuşă şi cu-a bâlciurilor tină
Vă mascaţi, voi, purtătorii luminoaselor scântei!…
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneţi, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Şi când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele şi tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuinţă stă ´ntr´aceea, de se poate
Să hrăniţi cu oameni veşnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocoteşte de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea şi frăţia de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeţie ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?…
Nu; ascundeţi-vă faţa în veşmântul desfrânării,
Şi în glodul mascaradei, comedia vă sfârşiţi!
Oh! veni-va şi şuvoiul ce cu furia-aşteptării
Va spăla glodul în care voi vă naşteţi şi muriţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu