5. /20 FEBRUARIE 2022 - TEATRU/FILM
| Corado Negreanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Oltenița, Călărași, România |
| Decedat | (68 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Corado Negreanu (n. 20 februarie 1925, Oltenița, județul Ilfov, România – d. 17 iulie 1993, București) a fost un actor român de teatru și film. În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu a jucat în nenumărate piese de teatru, teatru radiofonic, teatru TV și film.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Actorul Corado Negreanu se naște la 20 februarie 1925, în orașul Oltenița, într-o familie cu 2 copii, formată din părinții Olga și Niculae și fratele său Marin. Corado Negreanu urmează ciclul gimnazial la liceele Gheorghe Șincai și Constantin Brâncoveanu din București. În vara anului 1946, termină liceul și obține Diploma de Bacalaureat, apoi urmează Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „Lira” din București.
Își începe activitatea artistică încă din anul 1944, în cadrul Trupei Traian Florescu. Joacă în peste 90 de piese de teatru pe scenele a 7 teatre, dintre care Teatrul Sindicatelor, Teatrul Savoy, Teatrul Armatei, Teatrele de Stat Reșița și Pitești, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, Teatrul Odeon.
În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu joacă în nenumărate piese de teatru radiofonic, teatru TV și film.
Pentru activitatea sa artistică este distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa V în anul 1967, iar în anul 1976, primește premiul ATM pentru interpretarea din „Regele Ioan” de Friedrich Durrenmatt.
Cronicarii de teatru care, de-a lungul timpului, au apreciat creațiile actoricești ale lui Corado Negreanu, au fost: Radu Popescu, Ion Cocora, Alexandru Cornescu, Margareta Bărbuță, Valentin Silvestru, Natalia Stancu, Aurel Bădescu, Traian Șelmaru, Nelu Ionescu, Radu Anton Roman, Ileana Berlogea, Victor Parhon, Valeriu Râpeanu, Virgil Brădățeanu.
Printre alte activități artistice scrie și 4 cărți dintre care 2 povestiri despre pescuit, „Artiști și alții cu undița” ed. Albatros 1970, „Pe malurile Bâtlanului” ed. Eminescu 1974, un manuscris al unui roman biografic „Mangusta și eu” și manuscrisul „Dincolo de orizont”.
„Copil fiind, am auzit vorbindu-se de zeul celor ce știu să glumească și să rîdă; cine îl întîlnește va fi fericit tot restul vieții. Se cuvine să-l cauți vesel, bucurîndu-te de fiecare clipă ce o trăiești; cei cu fruntea încruntată nu-l vor vedea nicicînd” – Corado Negreanu „Pe malurile Bâtlanului”.
„De multe ori mă întreb: ce va rămâne din munca mea în urma mea? Arta noastră, cea mai puțin perenă între toate celelalte arte, aduce succesul imediat – dacă îl aduce – dar te acoperă cu uitare înainte ca aplauzele ce te-au răsplătit să se stingă. Și asta este firesc. Vin alții mai tineri, nerăbdători să arate lumii ce pot. E bine așa; ăsta ne e rostul; așa cum noi am luat de la înaintași, cei care ne vor urma au datoria să meargă mai departe, ducând și puținul strâns de noi într-o viață, pe drumul ce se numește tradiție. Marea, bogata tradiție a teatrului românesc. Este acesta, cred, unul dintre rosturile noastre trainice.” – Corado Negreanu, Telerecital Televiziunea Română.
Corado Negreanu a fost căsătorit, până la moartea sa, în 1993, cu Magdalena Costin Ionescu, profesoară de educație fizică.
Corado Negreanu este înmormântat în cimitirul "Sfânta Vineri" din București.
Activitate artistică[modificare | modificare sursă]
În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu a jucat în numeroase piese de teatru, teatru radiofonic, teatru TV și filme. Cele mai importante creații actoricești au fost:
- Wurm - „Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1955
- Florian Papadopol -„Oameni și umbre” de Ștefan Berciu, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1962
- Giuseppe Givola - „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1963
- Prohor - „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, Teatrul Giulești, 1972
- Bunicul - „Casa care a fugit pe ușa” de Petru Vintilă, Teatrul Giulești, 1972
- Regele Ioan - „Regele Ioan” de Friedrich Durrenmatt, Teatrul Giulești,1976
- Miron Costin - „Descăpățânarea” de Alexandru Sever, Teatrul Giulești, 1977
- Vasile Mirea - „A cincea lebădă” de Paul Everac, Teatrul Giulești, 1979
- Regele Lear - „Regele Lear” de William Shakespeare, Teatrul Giulești, 1988
- Nicolai Mihailovici Ciumutim - „Retro” de Aleksandr Galin, Teatrul Giulești, 1989
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Mihai Viteazul (1971)
- Orașul văzut de sus (1975)
- Tufă de Veneția (1977)
- Statuia (1977, scurtmetraj)
- Între oglinzi paralele (1979)
- Falansterul (1979)
- Burebista (1980)
- Casa dintre cîmpuri (1980)
- Lumina palidă a durerii (1980) - dublaj de voce
- Colierul de turcoaze (1986)
Teatru Luna si focurile
Teatru Nathan Inteleptul
Teatru Intrusul
| Arhip Cibotaru | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (74 de ani) |
| Cetățenie |  Moldova |
| Ocupație | poet |
| Note | |
| Premii | Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii |
| Modifică date / text | |
Arhip Cibotaru (n. 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, raionul Șoldănești – d. 4 ianuarie 2010) a fost om de cultură, dramaturg, editor și director de revistă, poet, prozator și scriitor român din Republica Moldova.
Este cel mai cunoscut în România datorită poeziei Salcâmii, adusă în circuitul cultural al publicului român de Tudor Gheorghe.[necesită citare]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Arhip Cibotaru s-a născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, fostul județ interbelic Orhei (azi, raionul Șoldănești). A absolvit în 1957 Universitatea de Stat din Chișinău. Din 1965 este vice-președinte, iar din 1971, secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor.
Între anii 1971 - 1988 Arhip Cibotaru a fost și redactor-șef al revistei "Nistru". În acestă perioadă, prin promovarea sa neobosită, apar în revistă marile romane ale literaturii basarabene, semnate de Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Leonid Istrati.
În calitate de redactor-șef al revistei "Nistru" avut un mare rol în reabilitarea poeților reveniți din închisori și gulaguri, printre care se numără și Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Leonid Grigoriu, și alții.
Opera literară[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- 1958: Ecoul gliei, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1964: Distanțe, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1970: Trepte, poem, editura Cartea Moldovenească;
- 1971: Spații, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1973: Dans de toamnă, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1974: Cântec pentru tine, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1976: Între lume și cuvânt, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1978: Ferestre, poeme, editura Cartea Moldovenească;
- 1980: Pe urmele dorului, poeme, editura Literatura Artistică;
- 1986: Întoarce-mi primăvara, poeme, editura Literatura Artistică;
- 1987: Patru cuvinte, poeme, editura Literatura Artistică;
- 1990: Melodii nocturne, poeme, editura Hyperion;
- 1999: Ultimul Noe, poeme, editura Cartea Moldovei.
Proză[modificare | modificare sursă]
- 1967: Umbra comorilor, roman-foileton, editura Cartea Moldovenească;
- 1984: Scrieri alese (în 2 volume), editura Literatura Artistică;
- 2000: Inscripții pe Turnul Babel, editura Cartea Moldovei;
- 2007: Această dragoste, 2007;
- 2010: Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul.[1]
Teatru[modificare | modificare sursă]
- 1981: Șase de dobă, piese, editura Literatura Artistică;
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Lucrător emerit al culturii din RSSM (1978)
- Maestru emerit al artei din RSSM (1985)
- Premiul „Boris Glavan” (1970)
- Premiul de Stat al RSSM (1982)
- Ordinul „Gloria muncii” (1995[2] și 2008[3])
- Titlul Onorific „Om Emerit” (1998)[4]
- Ordinul Republicii (2000)[5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu