5. /17 FEBRUARIE 2022 - TEATRU/FILM
ION MANOLESCU
| Ion Manolescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 17 februarie 1881 Breaza, județul Prahova |
| Decedat | 27 decembrie 1959 |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu  |
| Ocupație | actor de teatru[*] |
Modifică date / text  | |
Ion Manolescu (n. 17 februarie 1881, Breaza - d. 27 decembrie 1959, București) a fost un actor român de teatru și film. A debutat în 1905. A jucat la Teatrul Național din București, în Compania Davila, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Municipal din București etc.
În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România. A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Ion Manolescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[1]
În 1962 i-a apărut volumul de „Amintiri”.
Roluri memorabile[modificare | modificare sursă]
- Strigoii: Hamlet, Oswald
- Cadavrul viu: Fedia
- Năpasta: Ion
- Moartea civilă: Conrado
- Strimberg: Tatăl
- Suflete tari: Matei Boiu
- Regele Lear: Glocester
- Azilul de noapte: Satin
- Frații Karamazov: Ivan
- Anna Karenina: Karenin
- Gândul: Kersenter
- Heidelbergul de altădată: Dl. Junter
- Nora: Dr. Rang
- Cei din urmă: Kolomitev
- Fiul meu: Colonelul
- Sărutul în fața oglinzii: Avocatul
- Manasse: Manasse
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Steaua României clasa I în grad de Cavaler
- Ordinul francez în grad de Comandor
- Laureat al Premiului de Stat
- Artist al Poporului
Mormântul lui Ion Manolescu se află în Cimitirul Bellu din București, la figura 96 (Artiști).[1]
Fostul actor român de teatru și film Ion Manolescu este înmormântat alături de soția sa, artista Maria Wecera Manolescu. Piatra de căpătâi care străjuiește mormântul este sculptată de Cornel Medrea și are efigia în bronz a actorului.[2]
Mormântul este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 2525, cod LMI B-IV-m-B-20118.087.[3]
Festivalul ION MANOLESCU Breaza
Pe aceeași ulicioară - Mihai Eminescu (Recită, Ion Manolescu)
Teatru Anna Karenina
CONSTANTIN DICU
Locul naşterii: România · Data naşterii: 17.02.1939 (82 ani) · Ocupaţie: Regizor, scenarist
Regizor de teatru și film.
Studii la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Bucureşti- regie de teatru 1963 și studii post universitare de regie film în 1972.
Are activitate teatrală și din 1977 de televiziune.
Filmografie - regizor
Mesagerul (1995) -film Tv
Straniul paradis (1995) -film Tv
Cântec pentru fiul meu (1980)
Filmografie - scenarist
Cântec pentru fiul meu (1980)
Lista de piese regizate de Constantin Dicu
STELIAN TĂNASE
| Stelian Tănase | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (69 de ani) București |
| Naționalitate |  român |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor și analist politic |
| Activitate | |
| Limbi | limba română[1] |
| Studii | Universitatea din București |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Stelian Tănase (n. 17 februarie, 1952, București) este un scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român. Stelian Tănase a fost Președintele Societății Române de Radio și Televiziune.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Stelian Tănase a absolvit Facultatea de Filosofie din București a Universității din București în 1977. Înainte de 1989, a scris trei cărți, din care două au fost interzise de cenzura comunistă, fiind publicate abia după căderea regimului comunist. Stelian Tănase a fost un participant activ la în evenimentele protestatare, revoluționare, din 21-22 decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist totalitar. Imediat după schimbarea regimului, Stelian Tănase a devenit în câteva săptămâni o personalitate de referință a societății civile românești, fiind membru și primul președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS); a fost unul dintre fondatorii și redactorul-șef al revistei ”22”, publicată de GDS, împreună cu Dan Pavel, Gabriela Adameșteanu, Rodica Palade.[2] Inițial, revista 22 avea un tiraj de peste 150.000 de exemplare, iar impactul ei a fost deosebit asupra societății civile din România; editorialele semnate de Stelian Tănase prezentau ”pentru prima dată articulate în mod coerent argumentele cu privire la natura gorbaciovistă a conducerii fenesniste a țării și la supraviețuirea corpului monstruos al comunismului, în ciuda dispariției sale ca sistem”[3]. Stelian Tănase a fost una dintre cele mai active personalități publice implicate în demonstrațiile maraton intrate în istoria postcomunistă sub numele de ”fenomenul Piața Universității”, alături de Ana Blandiana, Doina Cornea, Radu Filipescu, Marian Munteanu, Octavian Paler, Victor Rebengiuc, Gheorge Zamfir; aceste manifestări împotriva Frontului Salvării Naționale, a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan & ceilalți lideri feseniști, au pregătit fenomenele organizate de opoziție și luptă politică, de la Alianța Civică la Convenția Democratică din România [4].
În continuarea implicării sale civice, a fost unul dintre primii membri ai Alianței Civice, fondate de Ana Blandiana și alți militanți civici. Spre deosebire de alți colegi din Alianța Civică, Stelian Tănase era adeptul implicării directe a intelectualilor critici în viața politică; drept urmare, a fost în 1991 unul dintre fondatorii Partidului Alianței Civice, alături de criticul literar Nicolae Manolescu, Alexandru Popovici, Nicolae Constantinescu; PAC a fost pe 26 noiembrie 1991 unul dintre partidele fondatoare ale Convenției Democratice. [5] A fost ales vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, în 1991. A devenit deputat în Parlamentul României în 1992, candidând pe listele Convenției Democratice. La sfârșitul anului 1992, Stelian Tănase (împreună cu Dan Pavel) a înființat prima revistă de științe politice din România postcomunistă, Sfera Politicii[6]. Membru al grupului PAC-PL'93, a devenit liderul grupului parlamentar PAC în 1993, când cele două partide s-au separat. Între alte responsabilități, a fost vicepreședinte al comisiei pentru relații externe a Camerei Deputaților [7].
După alegerile din 1996, Stelian Tănase a ieșit din viața politică activă și s-a dedicat activităților sale de scriitor, realizator media, precum și carierei profesionale în domeniul științelor politice. În această perioadă este beneficiarul unor granturi oferite de Școala Woodrow Wilson (1994) și de Fundația Fulbright (1997) [8]. În perioada postcomunistă, când mulți dintre participanții la evenimentele revoluționare din 1989 s-au zbătut să obțină avantaje de pe urma participării reale sau fictive la doborârea comunismului, Stelian Tănase a refuzat să capitalizeze statutul de ”revoluționar”, fiind implicat în fondarea Asociației Revoluționarilor Fără Privilegii (Președinte - Radu Filipescu; vicepreședinți - Ion Caramitru, Dan Pavel; membri Marius Oprea, Victor Rebengiuc, Stelian Tănase ș.a.m.d.). Una dintre constantele sale preocupări postcomuniste a fost legată de studierea arhivelor comunismului; Stelian Tănase a fost unul dintre primii cercetători români care au intrat în arhivele fostei poliții politice, Securitatea; pe vremea cînd era deputat, a făcut numeroase cereri către autorități pentru a i se permite accesul la arhivele SRI, unde erau păstrate dosarele Securității, iar până la urmă a obținut accesul, cu mult înaintea altor cercetători. Studiul arhivelor Securității s-a concretizat în publicarea a numeroase cărți despre personalitățile urmărite de Securitate (vezi mai jos, ”Opera literară și științifică”). Una dintre cele mai mari surprize ale cercetării arhivelor a fost legată de descoperirea faptului că unul dintre cei mai vechi prieteni ai săi și coleg de facultate îl monitorizase și îl ”turnase” la Securitate[9], chiar și în ultimele săptămâni ale regimului comunist. A obținut doctoratul în sociologie politică la SNSPA în 1996. În 1997, este profesor delegat la UCLA.
Realizator al unor talk showuri pe teme politice sau culturale la posturile de televiziune TVR, Antena 1 și Realitatea TV. În prezent, este profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București.
A susținut conferințe la Roma, Paris, Oslo, Viena, Budapesta, Washington, precum și la prestigioase universități americane: Berkeley University, UCLA, Standford University, New York University, Columbia University, Maryland University Washington DC, The New School for Social Research, New York. Este laureat a numeroase premii de televiziune, și premii literare. Lucreaza ca editor coordonator al revistei Sfera Politicii.
A fost o perioadă angajat al concernului de presă Realitatea aparținând lui Sorin Ovidiu Vântu, având două emisiuni săptămânale la Realitatea TV și numeroase articole în Cotidianul. A continuat să publice în revista 22 și după ce a părăsit colegiul redacțional. În 2006, Stelian Tănase a făcut parte din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (cunoscută și sub numele ”Comisia Tismăneanu”), alături de Vladimir Tismăneanu, Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Constantin Ticu Dumitrescu, Radu Filipescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Marius Oprea, Horia Roman Patapievici, Dragoș Petrescu, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Levente Salat, Alexandru Zub [10].
La data de 28 septembrie 2010 a fost numit în funcția de director general al postului Realitatea TV.[11]. Ulterior, a demisionat din funcție, datorită dificultăților întâmpinate în punerea în practică a programului de restructurare a postului pe modelul BBC. În decembrie 2013, după ce primul nominalizat în funcție, Bogdan Rareș, nu a fost votat de Parlament, a fost numit Președinte interimar al Societății Române de Televiziune (SRTV), la propunerea Partidului Național Liberal, care nu ieșise încă din Uniunea Social Liberală. Ulterior, în ciuda ieșirii PNL din USL și a zvonurilor privind faptul că nu va fi susținut de PSD și premierul Victor Ponta, în iunie 2014, cele două camere reunite ale Parlamentului României au votat numirea lui Stelian Tănase în funcția de Președinte al Societății Române de Televiziune[12].
Pe 19 aprilie 2014 a suferit un infarct miocardic, fiind internat la secția de terapie intensivă din cadrul Spitalului Fundeni din București.[13]
În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României. După eveniment a fost urmat un dineu care a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate s-au aflat Draga Olteanu-Matei și Tamara Buciuceanu, , care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, și interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca și Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler.[14]
Activitatea mediatică[modificare | modificare sursă]
A realizat emisiunea radiofonică „Conversația de joi seara”, la Radio Contact și emisiunile de televiziune „2 plus 1” și „Orient Express”, la Antena 1[15] și „Zece și un sfert”, la Realitatea TV[16].
La sfârșitul anului 2003 a realizat, pentru trei luni, talk-show-ul „Mașina de tocat” la postul public de televiziune TVR 1[17]. Conform informațiilor de presă, emisiunea a fost oprită datorită intervenției PSD, partidul aflat la putere la acea vreme[17][18][19].
În septembrie 2010, realiza emisiunile „3x3” și „Tănase și Dinescu” de la Realitatea TV[11]. După ce a fost nominalizat ca Președinte interimar al SRTV, Stelian Tănase a declarat public că nu va apărea în emisiunile Televiziunii Române cîtă vreme va fi conducătorul respectivei instituții . [20]
Opera literară și științifică, memorialistica[modificare | modificare sursă]
Opera lui Stelian Tănase are trei părți importante: textele ficționale (literatura), textele nonficționale (știință politică, istorie, cercetarea arhivelor), memorialistica. O parte semnificativă dintre cărțile nonficționale reprezintă rodul cercetărilor de decenii făcute de Stelian Tănase în arhivele comunismului românesc, arhivele PCR și arhivele fostei poliții politice, Securitatea. Despre romanele lui Stelian Tănase au scris mai mulți critici literari.
Romane[modificare | modificare sursă]
- Luxul melancoliei, Cartea Românească, 1982; ediția a II-a, 1993
- Corpuri de iluminat, Cartea Românească, 1990; ediția a II-a, Allfa, 1998; ediția a III-a, Polirom, 2004; ediția a IV-a, Humanitas, 2008 (scris între anii 1984-1987)
- Playback, Ed. Fundației Culturale Române, 1995; ediția a II-a, Paralela 45, 2004; ediția a III-a, Humanitas, 2008
- Maestro, Polirom, 2009[21]
- Dracul și mumia, 2010[22]
- Moartea unui dansator de tango (Editura Corint, 2011)[23][24]
- Repertoarul amorului. 69 de povesti de dragoste din istoria lumii (Editura Hyperliteratura, 2019)
- Marele incendiator. Cronica unui fapt divers (Editura Corint, 2019)
Eseuri istorico-politice. Memorialistică[modificare | modificare sursă]
- Convorbiri cu Regele Mihai (Editura Corint Books, 2018)
- Stelian Tănase - Elena Vijulie, Dinastia (Editura RAO, 2017)
- Șocuri și crize (articole politice, Staff, 1993)
- Ora oficială de iarnă. Jurnal 1986–1990 (Institutul European, 1995)
- Miracolul revoluției. O istorie politică a căderii regimurilor comuniste (Humanitas, 1999)
- Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat (Humanitas, 1997, ed a II-a Humanitas, 2003)
- Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu), (Du Style, 1996)
- Revoluția ca eșec. Elite și societate (studii politice), (Polirom, 1996)
- L.A. vs. N.Y. Jurnal american (Polirom, 1998)
- Elite și societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948–1965 (Humanitas, 1998)
- Acasă se vorbește în șoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii (Compania, 2002). Un volum care conține citate din dosarul său de Securitate.
- Zei și semizei. La început de secol (2004)
- Clienții lu’ tanti Varvara (Editura Humanitas, 2005)
- Avangarda românească în arhivele Siguranței (Editura Polirom, 2008)[25][26]
- Racovski. Dosar secret (Editura Polirom, 2008)[25]
- Cioran și Securitatea (Editura Polirom, 2010)[27]
- Panait Istrati. Dosar de Siguranță (Editura Polirom, 2008)[28]
- „Dosarul Brucan – Documente ale Direcției a III-a Contraspionaj a Departamentului Securității Statului (1987-1989)” - coordonator, Editura Polirom, 2008[29]
- Istoria politică a căderii regimurilor de stat comuniste (Editura Humanitas, 2009)
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[30]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu