6. /21 FEBRUARIE 2022 - POEZIE

LIVIU DELEANU

Liviu Deleanu
Date personale
Nume la naștere	Lipe Kligman
Născut	21 februarie 1911 Iași, Regatul României
Decedat	12 mai 1967 (56 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Căsătorit cu	Baca Deleanu (Rivilis)
Cetățenie	România  URSS
Ocupație	scriitor, dramaturg
Pseudonim	Luca Dan, Cliglon[1]
Partid politic	PCUS
Limbi	limba română limba rusă
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Proletcult
Specie literară	realism socialist
Modifică date / text

Liviu Deleanu (născut Lipe Kligman; n. 8 februarie 1911, Iași – d. 12 mai 1967, Chișinău) a fost un poet moldovean de etnie evreu.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Cărți publicate
• 3Bibliografie
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 8 februarie 1911, la Iași.

Liviu nu-și iubea copilăria, zicea că a fost foarte grea, fară bucurii și jocuri copilaresti („unica mea jucărie a fost o papușă de cârpe”). Era un copil frumos, cu bucle mari, aurii, lăsate pe umeri. Mama îl purta ca pe o fetiță. A trăit în frig și în foame.

Îi placea foarte mult să citească. Citea tot ce-i nimerea sub mînă. Mama îi dădea cîte un leu să-și cumpere un covrig și el strîngea leul, ca să-și poată cumpăra unica revistă pentru copii.

În orașul natal intră la studii la gimnaziu, dar, din lipsă de surse, este nevoit să abandonaze.

Pleacă la București, unde se angajează ca litograf, apoi corector la o tipografie.

Literatura o „îmbrățișează” de la o vîrstă destul de fragedă: la doar 15 ani redactează revistele „Prospect” și „Vitrina literară”.

Poezia timpurie a lui L.Deleanu, cum ar fi volumul „Oglinzi fermecate”, apărut în 1927, este influențată de marii scriitorii moderniști, ca Charles Baudelaire, George Bacovia, Ion Pillat.Urmează placheta „Ceasul de veghe” (1937), înalt apreciată de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”; versurile din acest volum sunt pline de compătimire pentru martirii războiului civil din Spania.

Anul 1940 înseamnă pentru L. Deleanu, în afară de faptul că îi apare al treilea volum de versuri „Glod alb”, un eveniment care îi va marca destinul literar din continuare: poetul s-a refugiat în Basarabia sovietică.

În timpul războiului din 1941 – 1945 poetul plăsmuiește o serie de cîntece inspirate („Cîntec scris pe patul armei”, „Cantec scris pe lat de palos” etc.). Împreună cu Bogdan Istru, a tradus imnul URSS în "limba moldovenească". Părinții săi au murit în Pogromul de la Iași.

După război activează în domeniul literaturii pentru copii: „Poezii pentru copii” (1947), „Mi-i drag să meșteresc” (1955), „Bucurii pentru copii”(1956), „Licurici” (1961) ș.a.

La poezia pentru adulți se întoarce în 1952, cînd apare cartea „Vremuri noi”, poemul „Krasnodon” (ulterior intitulat „Tinerețe fără moarte”) și basmul dramatic „Buzduganul fermecat”.

Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărțile „Dragostea noastră cea de toate zilele” (1966) și postumele „Cartea dorului” (1968) și „Destăinuire” (1970). Împreună cu Emilian Bucov, a fost exponent al realismului socialist, având o abordare antiromânească.^[2]

Lui Liviu Deleanu îi aparțin și traducerile din I. Krylov, A.Puskin, N.Nekrasov, M. Lermontov, A. Tvardovskij, K. Simonov, S. Marsak, K. Cukovskij ș.a. Versurile sale, la rîndul lor, sunt traduse în mai multe limbi și sunt reeditate în Moldova și peste hotarele ei.

Poetul s-a stins din viață la 12 mai 1967 la Chișinău.

Actualmente, numele lui Liviu Deleanu îl poartă o stradă și un liceu din municipiul Chișinău, sectorul Buiucani.

Liviu Deleanu este autorul textului original al cântecului Sanie cu zurgălăi compus de Richard Stein în 1936.

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

• Oglinzi fermecate (1927)
• Ceasul de veghe, București, Șantier, 1937
• Glod alb (1940)
• Poezii pentru copii (1947)
• Mi-i drag sa meșteresc (1955)
• Bucurii pentru copii (1956)
• Licurici (1961)
• Vremuri noi (1952)
• Dragostea noastră cea de toate zilele (1966)
• Cartea dorului (1968)
• Alecsandri

POEZII:

Mărturisire

Femeie care-mi dai puterea,
Să înfrunzesc ca un copac,
Cum să te-nvăţ s-auzi tăcerea
Mărturisirilor ce-ţi fac?
Cum să te-nvăţ să iei aminte
Acelor simţăminte tari,
Ce-ţi ştiu vorbi, nu prin cuvinte,
Ci-n graiul liniştilor mari?

Crochiu

Păşim în doi
Sub pletele bătrânei ploi
Şi-un vânt bezmetic ne adie
La ora udă şi târzie
A stropilor ce cad mereu...

Iar părul tău cu părul meu
Se-ating din mers – şi se sărută,
Precum în noaptea abătută
Deasupra mea şi-asupra ta
Doi pomi vecini s-ar săruta,
Sau cum o boare trecătoare
S-ar săruta cu-o altă boare.

Şi suntem tineri amândoi
Sub ropotul bătrânei ploi.

Inima

Clopot al dragostei,
Sună
Din roşia turlă a ta,
Sună, ca tras de furtună,
În ropot de cumpănă grea.

Clopot al dragostei,
Bate
Dangătul tău nebunesc,
Şi tihnă nu-mi da, de se poate,
Atâta timp cât trăiesc.

Clopot al dragostei,
Numa
Nu conteni deloc,
Ci bate mereu ca acuma
Cu via ta limbă de foc!

Ars poetica

E-o muncă deşartă
Să-nşirui pripit...
Cuvântul nu iartă
De-l laşi necioplit.

Căznit cu durere,
Să-l torni cu granit,
Căci stihul se cere
Frumos dăltuit.

Găseşte-i tipare
De grai răzvrătit
Şi fă-l să tresare
Când este citit.

Rugă

Se-aud parcă stranii
Şoapte de litanii.

Toată frunza mladă
Parcă stă-n genunchi să cadă.

Căci spre soare-apune
Pomii stau la rugăciune.

Pomii se îndoaie.
Pomii se roagă de ploaie.